Sfântul Apostol Onisim 15 Februarie 22 Noiembrie

 

• Viața Sfântului Apostol Onisim

Sfântul Apostol Onisim a stat în Roma, slujind sfinților apostoli, până la sfârșitul lor. Apoi a fost pus de dânșii episcop pentru bunăvestirea cuvântului, iar după sfârșitul lor, ieșind din Roma, a străbătut multe cetăți și țări propovăduind pe Hristos în Spania, Carpetania, Colose, Patra. Apoi a luat scaunul în Efes, după Sfântul Timotei și după Sfântul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu.

În Colose, cetatea Frigiei, trăia un bărbat vestit și cu dregătorie, anume Filimon. Acesta a crezut în Hristos și s-a învrednicit mai pe urmă de treapta episcopiei, apoi s-a numărat și în ceata celor 70 sfinți apostoli. La Filimon, mai înainte de apostolia lui, se afla un rob, anume Onisim. Acesta, greșind stăpânului său și temându-se de pedeapsă, a fugit de la dânsul și s-a dus la Roma, unde, aflând pe Sfântul Apostol Pavel în legături, a auzit de la dânsul sfânta propovăduire și, învățând sfânta credință în Domnul nostru Iisus Hristos, a fost botezat de Apostolul Pavel, căruia acum îi slujea în Roma, împreună cu sfântul Tihic și îi era lui de trebuință în acea slujbă. Apoi Sfântul Apostol Pavel, trimițând pe Sfântul Tihic cu scrisoarea sa la coloseni, a trimis pe dânsul și pe acest Sfânt Onisim, precum scrie la sfârșitul epistolei: „Pe toate cele despre mine le va spune vouă Tihic, iubitul frate, credinciosul slujitor și împreună ajutător întru Domnul, pe care l-am trimis la voi că să cunoască cele despre voi și să vă spună toate cele de aici”.

Aceasta a scris-o apostolul prin Tihic. Iar prin Onisim a scris o deosebită scrisoare către Filimon, stăpânul lui, rugându-l să-l ierte pe Onisim pentru greșeala lui și să-l primească nu ca rob, ci ca pe un frate iubit și ca pe însuși Pavel. Apostolul Pavel numește în scrisoarea sa pe Onisim fiu al său: „Rogu-mă ție, pentru fiul meu Onisim, pe care l-am născut fiind eu legat și care odată era ție netrebnic, iar acum ne este și mie și ție de folos; pe el l-am trimis la tine, iar tu să-l primești ca pe inima mea”. Deci, Filimon a făcut aceasta cu bucurie, căci nu numai că l-a primit cu dragoste pe Onisim, ci i-a dăruit libertate și l-a trimis iarăși la Roma, la Sfântul Apostol Pavel, ca să-i slujească acolo, pentru că-l dorea apostolul Pavel, precum scrie în scrisoarea aceea: „Am voit ca să-l țin la mine pe Onisim să-mi slujească mie în locul tău, fiind în legăturile bunei vestiri, dar fără a ta voie nimic n-am voit să fac, ca astfel nu de nevoie să fie binele tău, ci de voie”.

Sfântul Apostol Onisim a stat în Roma, slujind sfinților apostoli, până la sfârșitul lor. Apoi a fost pus de dânșii episcop pentru bunăvestirea cuvântului, iar după sfârșitul lor, ieșind din Roma, a străbătut multe cetăți și țări propovăduind pe Hristos în Spania, Carpetania, Colose, Patra. Apoi a luat scaunul în Efes, după Sfântul Timotei și după Sfântul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu.

Episcopia lui din Efes este însemnată prin scrisoarea Sfântului Ignatie de Dumnezeu purtătorul, pe care o scrie din Smirna către efeseni, când l-a întâmpinat Sfântul Onisim pe cale, cu câțiva efeseni, fiind dus din Antiohia la Roma, pentru mâncarea fiarelor. Sfântul Ignatie scrie către efeseni astfel: „În numele lui Dumnezeu am primit pe toți, pentru Onisim, episcopul vostru, care este nespus în dragoste, pe care îl rog întru Iisus Hristos să vă iubească, iar pe voi vă rog să-i fiți lui asemenea, căci binecuvântat este cel ce v-a învrednicit a avea un episcop ca acesta”. Și iarăși, scriind de acolo la antiohienii săi, zice: „Închină-se vouă Onisim, păstorul Efesului”. De acestea este încredințat că, Sfântul Onisim, după înconjurarea a multe țări și cetăți, fiind bătrân, a rămas în Efes, păscând acolo Biserica lui Dumnezeu câtăva vreme.

După aceea a fost prins de necredincioși și de acolo l-au dus la Roma, pe vremea împărăției lui Traian, unde l-au dus înaintea lui Tertil eparhul, spre cercetare. Tertil, eparhul, l-a întrebat: „Cine ești tu?”. Onisim a răspuns: „Sunt creștin”. Eparhul a zis: „Din ce orânduiala ești?”. Onisim a răspuns: „Am fost oarecând robul unui bărbat, iar acum sunt rob credincios al bunului Stăpân Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Zis-a eparhul: „Care a fost pricina mutării tale la alt stăpân?”. Răspuns-a Onisim: „Cunoștința Adevărului și uriciunea închinării la idoli”. Zis-a eparhul: „Cu cât preț te-ai vândut Stăpânului celui nou?”. Iar Onisim zise: „Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, cu cinstitul Său sânge răscumpărîndu-mă din pierzare, m-a mutat la nestricăciune, precum este scris în Scripturile noastre: nu cu argint sau cu aur stricăcios v-ați izbăvit de viața voastră cea deșartă, ce era de la părinți, ci cu cinstitul sânge, ca al unui miel fără de prihană și preacurat al lui Hristos”.

Eparhul l-a întrebat: „Care este viața deșartă după scripturile voastre? Spune-ne nouă!”. Zis-a Onisim: „Deșartă viață este: desfrânarea cea fără de lege, care pentru puțină dulceață trupească gătește veșnicul foc celor pătimași și iubitori de păcate; iubirea de argint, pentru care aproapele este năpăstuit; farmecele, care sunt rădăcina a toată asuprirea și vânarea; mândria ce se arată prin înălțarea minții asupra altora; zavistia, care pe Cain și pe alți mulți i-a învățat uciderea de frate; grăirea cea rea și limba cea neînfrânată care ca un nor întinde asupra tuturor luarea în râs; fățărnicia și minciuna, vrăjmășia adevărului și prietenia diavolului, prin care și pe Eva a împiedicat-o cel rău; mânia, aflătoarea blestemului, îndemnătoarea războiului și tatăl uciderii; beția care locuiește cu neînfrânarea și este soră și născătoare celei necurate vorbe, străină de gândul cel bun și fără de chip cu obiceiul și cu cuvântul”. Acestea toate ce s-au zis, sunt viața cea deșartă.

După acestea toate pentru o viață ca aceasta deșartă este izvor și maică slujba idolilor cea făcută de voi. Pentru că aceea este temelia desfrânării, învățătoarea neștiinței de Dumnezeu, orbirea minții, rînduitoarea gândirii celei rele, străină de cinste, ce se luptă împotriva Domnului și care se sârguiește să strice hotarul adevăratei cinstiri de Dumnezeu; povățuitoarea morții, slujitoarea năravului, hrana celor răi, împotrivitoarea faptelor bune, prigonitoarea de nestricăciune, propovăduitoarea legii voastre cea pierzătoare, prietena vărsării de sânge, domnul uriciunii, ce vânează pe cei proști, prin neștiința de Dumnezeu, mijlocitoarea de întuneric, cea străină de darul cel luminos, care leagă pe slujitorii săi cu lanțurile lucrurilor celor necinstite. Hulitoarea ce învață slava deșartă, care și pe cei bătrâni îi umple de necinste, poruncindu-le să joace la glasul trâmbitelor jertfelor, care pierde curăția fecioriei, cu fier și cu sabie, amestecând praznicele sale și prin vărsarea sângelui de dobitoace își arată necurățiile sale cele fără de rușine; care golește trupurile bărbaților prin mijlocul cetății și le arată la femei. Ceea ce tainele sale le săvârșește prin ucideri și desfrânări și ca pe o corabie înviforează mințile omenești, prin chipuri idolești. Se jertfește boul, tot pentru un bou, ca zeu; jertfește oile, tot pentru o oaie, ca zeiță. Pe om îl ucide, pentru jertfa omului celui cioplit în piatră sau lemn și în loc de sănătate face ucidere, aducând la cele neînsuflețite pe cele însuflețite, ca jertfă. Dar de ce grăiesc multe? Căci și usturoiului îi dă cinste dumnezeiască, ca în mai mare orbire și neștiință să pogoare pe oameni în iad.

Văzând o viață ca aceasta deșartă, a închinării la idoli care este întru voi, dar descoperită de Sfintele Scripturi, am fugit de la dânsa ca de o mare ce se învăluiește și am alergat la limanul cel bun și către viața cea legiuită și cuvioasă, a Unuia adevăratului Dumnezeu și spre dragostea aproapelui. Și pe tine te sfătuiesc, o! Tertile, ca împlinind legea dragostei, adică să-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți, și tu, precum și eu, cunoscând adevărul, să lași deșertăciunea cea vremelnică, căci toate din lumea aceasta trec ca visul și că umbra. Deci degrabă să te apropii de Dumnezeu, Ziditorul tuturor și să te mântuiești, venind întru înțelegerea cea adevărată. Pentru că nu se bucură Dumnezeu de moartea celor ce l-au mâniat pe El, ci se veselește de întoarcerea și de pocăința lor, iar păcatele lor cele trecute le iartă”. Zis-a Tertil eparhul: „Tu nu numai singur nu vrei a te închina zeilor, netemându-te de munci, ci și pe noi voiești să ne aduci la a ta rătăcire?”. Grăit-a sfântul: „Muncile tale nu pot să mă înfricoșeze, chiar dacă ar fi oricât de cumplite, pentru că, mântuindu-mă prin așteptarea bunătăților ce vor să fie și întărindu-mă cu puterea Hristosului meu, cu înlesnire voi suferi toate cele puse de tine asupra mea”.

Atunci, eparhul a poruncit ca pe Sfântul Onisim să-l arunce în temnița cea mai întunecată și mai înfricoșătoare, în care fiind duș a petrecut 18 zile ca în raiul cel luminos și în locul cel răcoros, veselindu-se întru Domnul Dumnezeul său. Deci se adunau la dânsul credincioși, care îi fericeau pătimirea lui și cu cuvintele lor îl întăreau spre nevoință. Iar pe cei erau necredincioși, propovăduindu-le sfântul cuvântul lui Dumnezeu, îi povățuia la calea cunoștinței adevărului.

Dar după 18 zile, eparhul, arătându-se a fi milostiv, nu l-a condamnat la moarte, ci l-a izgonit din cetate și l-a trimis la Putiol, în surghiun. Dar Sfântul Onisim și acolo nu înceta a propovădui Evanghelia lui Hristos și a povățui pe mulți la viața veșnică. Înștiințându-se de aceasta Tertil, iarăși l-a prins și, legat, l-a adus înaintea judecății sale. Dar, întrebându-l și aflându-l neplecat în credință, a poruncit ca, întinzându-l, patru oameni să-l bată cu toiege, fără de cruțare. După aceea, bătându-l mult, cu nemilostivire, i-au sfărâmat foarte rău fluierele picioarelor și alte oase. Apoi, tăind capul Sfântului Onisim, a murit. Iar oarecare femeie de neam împărătesc, fiind creștină, l-a luat și a pus sfântul său trup în raclă de argint și săvârșea pomenirea mucenicului, câștigându-și ei, prin rugăciunile lui, pomenire de la Domnul, întru cereasca Împărăție. Pe aceasta, și nouă să ne fie a o câștiga întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slavă în veci. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Onisim

Troparul Sfântului Apostol Onisim

Glasul al 3-lea

Apostole Sfinte Onisim, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 6-lea

Irmos: Ca pe uscat umblând Israel cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fiind luminat, Apostole Onisim, cu dumnezeiescul şi strălucitul har al Mântuitorului, izbăveşte sufletul meu cel întunecat, rugând pe Hristos, Iubitorul de oameni Dumnezeu, Fericite.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luminat fiind de strălucirile cele dătătoare de raze ale Apostolului Pavel, prea lesne ai scăpat din negura necunoştinţei, mărite, strigând lui Hristos, cântare de mulţumire, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeiesc lucrător de cele sfinte te-ai arătat, preafericite şi cu dumnezeiescul Duh cu adevărat strălucind, pretutindeni ai alergat, vestind pe Hristos cu evlavie, de Dumnezeu fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei)

Fiind împodobită cu frumuseţea faptelor celor bune, Împărăteasă Preacinstită, mai presus de minte ai primit în pântece pe Dumnezeu Cel Adevărat, Care ne luminează pe noi cu dumnezeieşti virtuţi.

 

Cântarea a 3-a 

Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Apropiindu-ţi gura de izvorul dumnezeieştilor ape şi primind pârâul desfătării ai adăpat dintr-Însul faţa Sfintei Biserici, Mărite Onisim.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu împărtăşirea luminii celei înţelegătoare luminat te-ai arătat, luminând în chip strălucitor cu făcliile dreptei credinţe şi cu strălucirea cea purtătoare de lumină a propovăduirii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu legăturile Apostolului Pavel te-ai dezlegat de robia înşelăciunii şi cu libertatea harului fiind cinstit, ai ajuns fiu al lui Dumnezeu, arătându-te dumnezeiesc moştenitor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei)

Cu înşelăciune şarpele târându-se odinioară, prin vicleşug m-a robit; iar prin tine scăpând din robia lui, Maică a lui Dumnezeu, cu laude te fericesc.

Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cântă cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă, strigând din cuget curat, întru Domnul prăznuind.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Domnul, Cel Ce voieşte să se mântuiască toţi de jugul robiei, te-a rânduit lucrător de cele sfinte, Fericite, spre a sluji Cinstitei Evanghelii, îndrumătorule în cele dumnezeieşti.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Făcutu-te-ai prin har fiu al lui Dumnezeu, vestind pe Cuvântul Cel Veşnic, Unul-Născut, Care, fiind cu Trup şi S-a amestecat minunat cu cei de pe pământ.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu puterea judecăţii şi cu ungerea cea dumnezeiască a preoţiei, ca un preot, ai strălucit preaînţeleptule şi cu răbdarea cumplitelor pătimiri mucenic dumnezeiesc te-ai făcut.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei)

Fiul Cel după fire fără de început şi Veşnic a primit de voie început în vreme din Fecioara Curată, vrând să înnoiască din stricăciune pe cei de sub vreme.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, luminează-le, mă rog Ţie; ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, Cel Ce chemi pe toţi din negura greşelilor.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu isteţimea gândului şi a sufletului şi cu curăţia trupului, Fericite, zburând mai presus de cursele vrăjmaşului, te-ai înălţat la locaşurile cele cereşti, suindu-te pe aripile cunoştinţei de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Apostolul tău, Bunule, a propovăduit venirea Ta cea prin Trup, îndreptând pe cei rătăciţi, către cunoştinţa Ta şi luminându-i cu lumina cunoştinţei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai templu preafrumos, având înăuntru ca sfeşnic făclia harului, întemeiată cu zidirea dumnezeiescului Duh, Fericite Onisim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei)

Lanţurile păcatelor mele rupe-le, Fecioară, cu mijlocirea şi cu ocrotirea ta; că tu eşti nădejdea celor deznădăjduiţi, care aleargă cu credinţă la dumnezeiescul tău Acoperământ.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Strălucind ca soarele, cel chemat din cer, cu lumina harului te-a pogorât pe tine rază strălucitoare, ca să goneşti cu putere întunericul necunoştinţei, Preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În chip strălucit ai înfierat trufiile cele putrede şi nelegiuite ale celor fărădelege, vestind cu credinţă dumnezeieştile învăţături ale dreptei credinţe, preacinstite ierarhe al Domnului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei)

Fiind vinovat de păcate şi rănit cumplit eu, ticălosul, la tine alerg, Maica lui Dumnezeu cea Preamilostivă, rugându-mă să ştergi semnele rănilor greşelilor mele.

Irmos: Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca o rază ai ieşit, luminând lumii, Fericite, luminat fiind de razele Apostolului Pavel, soarele cel preastrălucitor, care a luminat lumea. Pentru aceasta, toţi te cinstim, Sfinte Apostole Onisim.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul cuvioşilor tineri. Iar pe haldei arzându-i Porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luat-ai, Mărite Onisim, fericitul sfârşit şi prin nădejde priveşti nemurirea cea nepieritoare, Fericite; şi veselindu-te cânţi lui Hristos: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu cugetul tău cel vitejesc, Fericite Onisim, ai călcat măiestriile înşelăciunii, surpându-le pe ele cu organele dreptei credinţe, înţelepţitule de Dumnezeu şi strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei)

Ca Una ce eşti cu totul fără prihană, Mireasă a lui Dumnezeu, ai zămislit în pântece pe Dumnezeu Cuvântul, Cel Ce este nedespărţit de sânurile Tatălui şi L-ai ţinut în braţele tale, Binecuvântată, Preasfântă Maica lui Dumnezeu, Preacurată.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Din văpaie ai izvorât rouă cuvioşilor tineri şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Dănţuind împreună cu îngerii, Fericite Onisim şi împodobit cu cununa muceniciei, stai luminat înaintea scaunului Stăpânului; pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Slujind dumnezeiescului Apostol, ai luat lucrarea dumnezeieştilor minuni cele de negrăit, Fericite, făcându-te propovăduitor adevărat al lui Hristos; pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu harul tămăduirilor îmbogăţindu-te din Izvorul Cel Îndestulat al Mântuitorului, tuturor le-ai făcut cunoscut să se supună dumnezeieştilor Porunci, Fericite. Pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei)

Povăţuiţi fiind către cunoştinţa minunii tale, lăudăm Taina cea mare şi mai presus de cuget, Preacurată, Cinstită Maica lui Dumnezeu şi o preaînălţăm întru toţi vecii.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Din văpaie ai izvorât rouă cuvioşilor tineri şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care slăvindu-L cu Oştile îngereşti, pe tine te fericim.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Stea prealuminoasă te-ai arătat, strălucind cu razele cele luminătoare ale Duhului şi luminând marginile lumii cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, Fericite Apostole Onisim. Pentru aceasta împreună cu ceata Apostolilor te mărim.

Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fiind împodobit cu roadele Duhului, te-ai ridicat la ceruri, bucurându-te, purtătorule de Dumnezeu; că apostol cinstit al lui Hristos te-ai făcut, ierarh preaînţelept şi propovăduitor adevărat al celor mai presus de cuget, de Dumnezeu fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Totdeauna ai ocrotit pe cei ce te laudă pe tine, Fericite Onisim şi cinstesc pururea prăznuirea ta, stând înaintea Stăpânului cu totul luminat, cu totul strălucit şi cu totul acoperit de fulgerele cele de acolo.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei)

Prin naşterea ta, Preacurată Maica lui Dumnezeu, izbăvindu-mă de moartea cea trupească cea de demult şi lepădând blestemul şi stricăciunea şi moartea care s-a pricinuit din păcat, acum împreună cu oştile cele cereşti te măresc.

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care slăvindu-L cu oştile îngereşti, pe tine te fericim.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Scăpându-te din robia rătăcirii, slobod te-ai arătat întru Dumnezeu cu harul, făcându-te Lui rob ales, şi fiind părtaş al legăturilor Apostolului Pavel, pentru Hristos ai fost omorât, fără dreptate, Apostole. Pentru aceasta mărturisind după Lege, te-ai învrednicit de Lumina Cea de sus, Ierarhe Onisim. Drept aceea strigăm ţie: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Ca pe o Fecioară, singură între femei, pe tine Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Dumnezeu cu Trup, toate neamurile oamenilor te fericesc. Că întru tine S-a sălăşluit focul dumnezeirii şi ca pe un Prunc ai alăptat pe Făcătorul şi Domnul. Drept aceea, neamul îngerilor şi al oamenilor cuviincios mărim Preasfântă Naşterea ta şi cu toţi împreună strigăm ţie: Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu credinţă lăudăm, precum se cuvine, mărirea ta, Stăpână.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Izbăvitorul văzându-L Înălţat pe Cruce, Mieluşeaua se văita vărsând lacrimi şi striga cu amar: Lumea se bucură luând mântuire, dar inima mea arde văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi din milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule, Doamne; Cel Ce eşti adâncul milei şi Izvorul Cel nedeşertat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli, celor ce cu credinţă laudă precum se cuvine dumnezeieştile Tale Patimi.