Cuviosul Paisie Aghioritul – logica este boala intelectualilor

 – Părinte, de ce cad atât de des în judecată?

– La tine este de vină Dreptul ce l‑ai studiat, de aceea judeci aşa. De multe ori unele studii sau o meserie cultivă, într‑un anumit fel, o logică seacă. Logica este boala intelectualilor. Ea le‑a intrat până în măduva oaselor lor. Deşi ai inimă, totuşi logica stăpâneşte inima ta. Sunt unii care au multă logică şi judecată egoistă; nu admit pe nimeni. Cer absolutul de la ceilalţi, iar nu de la ei înşişi. Se odihnesc în slăbiciunile lor şi îi judecă pe ceilalţi. Lucruri foarte ciudate! La exterior sunt aranjaţi, adică şi‑au făcut un om exterior plin de prefăcătorie şi nu au nici urmă de simplitate. Aceasta este şi diferenţa dintre europeni şi greci. Iar când spun „greci”, mă refer la duhul ortodox. Pe european nu‑l poţi înţelege şi de aceea nu ştii când să te apropii de el sau nu. Totdeauna spune: „Bine aţi venit!” cu un zâmbet fals. Dar pe grec îl înţelegi. Are bucurie? O arată. Are vreo supărare? O arată şi atunci ştii ce ai de făcut.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, Editura Neagoe-Vodă Basarab.

Numai prin smerenie putea să facă față multelor războaie pe care le avea de la diavol.

În joia din săptămâna a cincea a Postului Mare din anul 1959, a avut prima mare ispită demonică la Stomiu. Cei doi tineri, care n-au stat decât puțină vreme împreună cu el, plecaseră între timp, iar el stătea într-una dintre cele trei chilii mici pe care le făcuse în camera lui Duca.

Așadar, în acea noapte, în vreme ce priveghea în chilia sa așezat pe un scăunel și spunând Rugăciunea, a auzit instrumente muzicale și cântece, ca și cum ar fi fost o petrecere dincolo de poartă. S-a sculat neliniștit și s-a uitat pe fereastră, însă nu a văzut nimic. Pretutindeni stăpânea o liniște deplină. A înțeles că era ispititorul, așa că a continuat să spună Rugăciunea cu mai multă putere.

Deodată o lumină puternică a umplut chilia. Îndată s-a deschis acoperișul și a apărut un stâlp de lumină, care ajungea până la cer. În vârful stâlpului era un tânăr blond, cu părul lung și cu barbă, care semăna cu Hristos.

Plin de uimire, Părintele Paisie s-a sculat și a privit în sus, ca să-i vadă fața mai bine. Atunci a auzit înlăuntrul său un glas:

— Te-ai învrednicit să-L vezi pe Hristos!

Și cine sunt eu nevrednicul, ca să mă învrednicesc să-L văd pe Hristos? a spus el și și-a făcut semnul Sfintei Cruci.

Îndată lumina și așa-zisul Hristos au dispărut, iar Părintele Paisie a văzut că acoperișul se afla iarăși la locul său.

A povestit această întâmplare câtorva oameni din Konița, care apoi vorbeau între ei: „La mănăstire demonii au ridicat într-o noapte acoperișul casei, însă nu au putut să-l vatăme pe călugăr, căci i-a biruit!”. Și într-adevăr, îi biruise cu arma smereniei.

Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Neagoe-Vodă Basarab.