Discuții cu Sfântul Efrem

 

Noapte. Un adolescent este în camera lui, răsfoind telefonul mobil.

O icoană este aruncată în fața lui, iar sub ea:
„5 mai. Sfântul Efrem din Nea Makri”.
Icoana îl impresionează. Atârnată de un copac. O flacără pictată pe burtă. Calcă pe ea din curiozitate și citește:
„Sfântul a rămas orfan de mic. La vârsta de paisprezece ani a ales calea monahismului. În 1424, turcii au intrat în mănăstire, i-au măcelărit pe toți călugării, iar el a scăpat singur, care se afla la acea vreme într-o peșteră din afara Mănăstirii pentru a se ruga. Întorcându-se, și-a văzut frații măcelăriți și a jelit amarnic. După ce i-a îngropat, a rămas acolo singur. Un an mai târziu, turcii au intrat din nou. L-au răpit și l-au torturat luni de zile. Pe 5 mai 1426, a fost spânzurat cu capul în jos de un dud și un țăruș aprins i-a fost înfipt în abdomen. Astfel și-a predat sufletul lui Hristos.”

Ceva în interiorul lui se strânge. Nu e doar o poveste. Se uită din nou cu emoție la figura Sfântului de pe ecran și, fără să se gândească prea mult la asta, îi vorbește...
Nu-i auzim cuvintele. Dar poate ne putem imagina despre ce ar vorbi Sfântul cu un adolescent din timpul nostru.
- Sfinte... când aveai paisprezece ani erai într-o mănăstire, în pace. Departe de ispitele lumii. Iată-mă... confruntat cu o grămadă de provocări.
- Oriunde te-ai afla, te vei găsi confruntat cu ispite. Dar nu greșești. Provocările sunt multe. Dar știi ceva? Și tu poți să-ți găsești propriul „deșert”.
- Unde? În acest haos?
- Da. Chiar și acolo. „Deșertul” tău poate fi cinci minute de tăcere. Lasă telefonul mobil deoparte, închide rețelele de socializare pentru o vreme și fii singur cu Dumnezeu.
- Deci... nu trebuie să fac nimic mare?
- Dar asta e mare! Pentru că nu e ușor să tai pentru o vreme tot ceea ce te trage în jos, tot ceea ce nu te lasă să te găsești pe tine însuți și pe Dumnezeu.
– Știi… uneori mă simt teribil de singur. Am citit că ai rămas singur când toți ceilalți călugări au fost uciși. De ce nu ai plecat? Nu ți-a fost frică?
– Mi-a fost frică. Dar nu am lăsat frica să mă domine. Știam că nu sunt singur. Când o persoană se încrede în Dumnezeu, nu este niciodată cu adevărat singură.
– Și tortura? Cum ai îndurat-o?
– Nu am îndurat-o singur. Puterea nu era a mea. Era a lui Dumnezeu. Când I-o ceri, El ți-o dă!
– Sfinte… tu, care ai trecut prin atâtea, poți să-mi dai un sfat?
– Pune-L pe Dumnezeu în viața ta și nu-L părăsi, pentru nimic și nimeni. Așa te va păzi, așa cum m-a păzit pe mine...
Nu de durere, ci în durere.
Nu de greutăți, ci în greutăți.
Și astfel și tu vei gusta într-o zi bucuria Paradisului.

SURSA https://prostiniki.gr/%ce%ba%ce%bf%cf%85%ce%b2%ce%b5%ce%bd%cf%84%ce%b9%ce%ac%ce%b6%ce%bf%ce%bd%cf%84%ce%b1%cf%82-%ce%bc%ce%b5-%cf%84%ce%bf%ce%bd-%ce%ac%ce%b3%ce%b9%ce%bf-%ce%b5%cf%86%cf%81%ce%b1%ce%af%ce%bc/

Filotei

Revista „SPRE VICTORIE”, mai 2026