Trupul, în lumea căzută din Adevăr, Iubire, Dăruire, dă o mărturie

 

 

,,Când nu mai ai nimic, rămâne ceea ce te face viu." (Florin Caragiu)                                                                                                                       Trupul, în lumea căzută din Adevăr, Iubire, Dăruire, dă o mărturie pentru trecător, pentru schimbător, pentru entropie (desfacerea a ceea ce s-a legat/relaționat). În schimb, Sufletul radiază prin acest trup frumusețea și viața lui. Esența lui este netrecatoare, fiind de la Cel ce nu se schimbă niciodată din Frumusețe, din Lumină fără pic de întuneric. Un fel de a spune... veșnic nemișcat în toate mișcările Lui.

 

 

„Judecata de Apoi nu cunoaste martori sau lista de protocol. Totul este scris in sufletele oamenilor si aceste insemnari, aceste «carti» se vor deschide…Toti vor intelege limpede ca radacinile tuturor viciilor sunt in sufletul omului…
Cand moare trupul, unii cred ca moare si pacatul. Nu este asa. In suflet exista o inclinatie, pentru suflet, pacatul este dulce…si daca nu s-a eliberat de el, sufletul va veni la Judecata de Apoi cu aceeasi dorinta a dulcetii pacatului si niciodata nu-si va satisface dorinta. Va suferi de ura si de rautate. Si aceasta e o stare infernala. «Gheena de foc» este focul launtric, este flacara viciului, flacara neputintei si a rautatii si aici va fi «plansul si scrasnirea dintilor» rautatii neputincioase“, arata marele sfant al Ortodoxiei.

"Dumnezeu este foc mistuitor (Evr. 12, 29). Când un obiect se atinge de foc, el se schimbă: ori arde, ori se călește. La fel și omul, când se atinge de Dumnezeu, ori piere, ori se mântuiește. Focul este întotdeauna foc! Dar vedem că din atingerea de el rezultă fie cenușă, fie oțel, în funcție de ceea ce se atinge.
La fel se întâmplă și cu omul, și totul depinde de ce anume va aduce el focului dumnezeiesc, adică în ce stare este omul când se atinge de Dumnezeu. Dacă se ține ca fierul, atunci puterea fierului va deveni de oțel. Dar dacă se coboară până la slăbiciunea paielor, va fi mistuit.
Fiecare om, mai devreme sau mai târziu, este în mod inevitabil adus la Dumnezeu și vai lui dacă nu se va pregăti pentru această întâlnire. Lev Tolstoi s-a apropiat de Dumnezeu cu neglijență, plin de sine, fără frică de Dumnezeu, s-a împărtășit cu nevrednicie si a ajuns apostat. Va veni ceasul când ne vom atinge de puterea lui Dumnezeu, indiferent dacă vrem sau nu acest lucru.
Lopata este în mâinile Domnului. Cu lopata se aruncă semințele și paiele; paiele le împrăștie vântul, iar semințele cad la picioarele Stăpânului si sunt strânse în jitnite, în timp ce paiele sunt lăsate deoparte sau arse. Întâlnirea cu Domnul este inevitabilă si trebuie sa ne pregătim pentru ea. Pacatele noastre sunt paiele care sunt mistuite la această întâlnire. Trebuie ca, din vreme, sa facem singuri judecata cu noi însine și noi înșine, pregatindu-ne pentru această întâlnire, trebuie sa ne desprindem de paie, sa mistuim paiele pacatelor prin pocainta.
Ori se mistuie ele singure, ori împreună cu ele se mistuie și omul, care s-a înrobit păcatului.
Trebuie sa stim ca vine Judecata de Apoi si sa ne raportam cum se cuvine la acea zi si la acel eveniment. Trebuie sa ne curatim sufletele si sa ne rugam. Trebuie sa ne raportam la acel eveniment în mod limpede si constient, iar nu ca o jivina care-si ascunde capul ca sa nu vadă primejdia."

Sfântul Ioan Maximovici