Sinaxar 2 Noiembrie

 În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea nevointei Sfintilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor si Anempodist.

Acesti sfinti erau din pamântul Persiei, fiind mai de frunte si mai de cinste lânga Sapor II (339-379), regele persilor, si erau întariti în dreapta credinta. Dar fiind prinsi, au fost batuti si chinuiti. Dar începând regele sa huleasca pe Hris-tos, sfintii l-au facut mut si apoi i-au dezlegat din nou gura. Apoi i-au întins pe paturi de fier arse în foc, dar pogorându-se ploaia a stins focul. Iar ei prin rugaciuni au surpat jos idolul lui Die. Pentru aceea i-au supus la felurite chinuri si din multe iesind nevatamati au pricinuit îmbratisarea credintei în Hristos de catre multi, care pentru aceasta au fost ucisi.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor celor din adunarea sfatului, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Eudoxie, Agapie si alti opt sfinti.

Acestia erau ostasi în Sevastia, pe vremea împaratului Lichiniu. Si fiind cercetati de capetenia orasului Auxanie si de Marcel ducele si de Marcu Agricolau si supunându-se la chinuri nebiruite, au fost dati focului, în care si-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Chiriachi, Domnina si Doamna, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Marcian cel de la Cir.

Acest cuvios parinte Marcian era de loc din Cir. Si lasându-si patria si stralucirea neamului sau, s-a dus în mijlocul pustiei si acolo, facându-si o chilioara atât de mica încât sa-i acopere numai trupul, s-a închis în ea purtând haine de par de capra. Iar hrana sa era în toata seara douazeci si patru de dramuri de pâine. Bea înca si apa atât de putina încât numai sa traiasca. Si dupa ce a trecut câtva timp, a câstigat doi ucenici: pe Eusebie, care a si ramas mostenitor al colibei sale, si pe Agapitos, care aceasta îngereasca petrecere a sadit-o de al doilea la Apamia. Caci si acesti doi si-au facut mici colibe si se linisteau în ele. Cuviosul Marcian, închis fiind pururea, n-a folosit niciodata sfesnic, ci lumina dumnezeiasca îi stralucea lui în timpul noptii si-i arata alcatuirea literelor, încât vedea si citea, caci avea cu sine si o mica Psaltire. Dar odata a iesit din pustiul din jur un balaur mare, care îngrozea pe sihastrii cei împreuna cu sfântul ca va pricinui moarte si stricaciune. Iar sfântul cu degetul a însemnat cruce peste balaur, iar cu gura a suflat spre el, si asa cum paiele ce ramân în tarina dupa secera sunt topite de foc, asemenea si balaurul acela degrab în mai multe bucati s-a sfarâmat. Odata au venit la el Flavian episcopul Antiohiei si episcopul Cirului si alti episcopi si însemnati barbati si cuvântatori care, punându-i lui înainte multe ziceri din dumnezeiasca Scriptura, îl rugau sa iasa afara din chilie, pentru folosul fratilor. Iar sfântul nici a le auzi acestea n-a suferit, ci a ramas în chilie închis. Acesta a întors pe multi din felurite eresuri la adevarata credinta.

Odata, sora sfântului cea dupa trup, luând din cetatea Cirului unele bucate potrivite pentru acest fel de pustnic, si luând împreuna si pe fiul ei, s-au dus la cuviosul. Iar el pe sora sa n-a voit sa o vada, iar pe fiul ei si nepotul sau la primit cu bucurie, fara sa primeasca de la ea vreun dar. Iar nepotul sau cu staruinta îl ruga ca sa primeasca cele ce-i adusese maica-sa. Dar cuviosul l-a întrebat: "Când ati venit catre mine, câte mânastiri si colibe pustnicesti ati trecut? Si carora ati dat din darurile voastre?" Iar nepotul i-a raspuns ca nimanui nu au dat nimic. Atunci cuviosul i-a zis: "Mergeti înapoi având cu voi cele ce mie ati adus. Caci pentru fireasca rudenie, si nu pentru dragostea si apropierea cea catre Dumnezeu ati adus mie acestea". Minunatul acesta Marcian a stat catre toti mare si vestit nu numai la cei de aproape cu locuinta fiind dorit, ci si la cei mai de departe. Si fiindca a aflat ca multi se luptau si se certau ca sa ia trupul sau dupa moarte si îsi gatisera si lazi si sicrie, ca sa-l puna pe el si zidisera chiar biserici în numele lui, a jurat pe întâiul sau ucenic ca sa ascunda dupa moarte trupul sau în loc tainic, departe de chilia sa; si acestea rânduindu-le s-a mutat catre Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

patimirea Sfintilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor si Anempodist (+341-345).

        Acesti Sfinti au fost din pamantul Persiei, pe vremea imparatiei lui Saporie cel Mare (310-379), cel care a ridicat prigoana impotriva crestinilor. In vremea aceea, intre oamenii care slujeau la curte erau in taina si crestini. Dintre Sfintii pomeniti astazi erau Achindin, Pigasie si Anempodist, oameni mai de frunte si intariti in credinta.
        Deci, au fost parati acestia trei la imparatul, nu numai ca ei cred in Cel Rastignit, dar si ca, in ascuns, pe multi altii ii vatama cu aceeasi invatatura. Drept aceea, prigonitorii spargand usile casei, unde erau adunati Sfintii, la rugaciune, i-au prins si, legandu-i i-au adus in fata imparatului. Si, marturisind credinta, au fost dati la chinuri. Au fost batuti cu toiege ghimpoase, spanzurati si arsi pe coaste cu faclii aprinse si i-au intins pe paturi de fier arse in foc. Ci Sfintii, prin rugaciune, au surpat jos pe un idol de seama al persilor. Au fost bagati apoi in caldari cu smoala si cu plumb topit in clocot si aruncati in mare. Si din toate, ramanand nevatamati, Sfintii au adus la credinta si pe alti curteni, de seama, ca Aftonie si Elpidifor, acesta fiind cel dintai din sfatul imparatului, cat, proslavind ei pe Hristos, li s-au taiat capetele, impreuna cu alti sapte mii, in frunte cu maica imparatului insusi.
        Asemenea Achindin, Pigasie si Anempodist, fiind aruncati intr-o groapa cu fiare si ramanand nevatamati, au fost inchisi intr-un cuptor ars in foc si asa si-au luat sfarsitul nevointei lor.

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre Ava Serapion, cum a mântuit o desfrânatã.

        Un oarecare calugar, anume Serapion, locuia in pustie. Iar odata, a venit in cetate pentru o trebuinta si, vazand o desfranata, i-a zis: "Sa nu primesti pe nimeni, ca eu voi veni la tine deseara". Iar ea i-a ingaduit lui ca-l astepta. Apoi, dupa ce a venit, i-a zis: "Asteapta-ma pe mine putin, ca am o lege pe care trebuie s-o implinesc". Iar ea i-a zis: "Savarseste-o, parinte". Deci, stand ei in camera a inceput a citi Psaltirea, de la psalmul cel dintai si pana la sfarsitul psalmilor celor o suta cincizeci si, la fiecare psalm facea cate trei inchinaciuni. Iar ea statea, tremurand, in spatele lui. Dar el cu dinadinsul se ruga pentru dansa, ca sa se mantuiasca si, l-a ascultat pe el Dumnezeu. Iar, spre ziua, a cazut desfranata la picioarele lui, rugandu-se si zicand: "Ai mila parinte, sa ma duci pe mine unde stii, ca sa ma mantuiesc. Ca pentru aceasta te-a trimis pe tine Domnul la mine".
        Deci, a luat-o pe ea si a dat-o la o manastire de maici si a zis el catre egumena: "Primeste pe sora aceasta si sa nu pui asupra ei canon, ci pe cat va voi ea si sa nu o superi pe dansa". Iar ea petrecand acolo, dupa putine zile, a zis: "Sunt pacatoasa, si voi sa mananc o data pe zi". Mai apoi, iarasi a zis: "O data la doua zile voi sa mananc, de vreme ce mult am pacatuit, si printr-o fereastra dati-mi mie sa mananc. Si lucru de mana dati-mi sa lucrez". Si asa, pocaindu-se, a placut Domnului si mantuindu-se, a adormit in Domnul.

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt al lui Evagrie Monahul, despre mincinosi.

        Voiesc sa va aduc aminte, voua, fratilor putin, si despre mincinosi. Ca va vad pe voi ca nu va prea sarguiti a va pazi limbile voastre si cu lesnire mult suntem tarati de ele. Trebuinta este, dar, de multa trezvie, ca sa nu fim furati de minciuna. Ca, mintind, nimeni nu se face partas lui Dumnezeu si strain de El este mincinosul. Ca scris este: "Toata minciuna de la diavolul este". Si, iarasi: "Mincinos este si tata al minciunii". Pe diavolul, asadar, il numeste mincinos. Iar adevarul este Dumnezeu, ca Insusi zice: "Eu sunt Calea Adevarul si Viata". Deci, vedeti de cine ne despartim. Si vedeti de cine ne lipim cu minciunile: aratat este ca, de cel viclean, de voim, dar, sa ne mantuim cu adevarat, suntem datori sa iubim adevarul, cu toata puterea si cu toata sarguinta si sa ne pazim de toata minciuna, ca nimic sa nu ne desparta pe noi de adevar si de viata.
        Sunt insa trei osebiri si feluri de minciuna. Este minciuna de gand, este cel ce minte cu cuvantul, este inca si cela ce si cu viata lui minte. Cela ce minte, din gandul sau este cel ce primeste pareri. De vede pe cineva graind cu fratele sau, gandeste si zice: "De mine graiesc". Iar de vor lasa vorba, iarasi gandeste: "Pentru mine au lasat vorba". Si toate le minte cu gandul. Inca si la clevetiri gandeste, de bataie, de osandire, de a face razboi. Ca nu poate pomul rau sa faca roade bune. Iar daca voiesti cu adevarat a te indrepta pe tine, pune incepatura de pocainta si nu te tulbura. Dumnezeului nostru slava, acum si puterea si in vecii vecilor! Amin.