Sinaxar 3 Noiembrie

 În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Sfintilor Mucenici Achepsima, Iosif si Aitala.

Acestia au fost pe vremea lui Sapor împaratul persilor si a lui Constantin cel Mare care împaratea peste romani. Iar Sfântul Achepsima, episcop la Anita, era batrân de optzeci de ani când a fost prins si a stat de fata la cercetare înaintea lui Andrahoshar stolnicul cel mare. Si îndata Sfântul Achepsima a fost batut cu toiege de trandafir. Iar pe Sfântul Iosif l-au pus de l-au batut atât de mult, încât i s-a risipit carnea pâna la oase. Iar pe Sfântul Aitala, legându-l de mâini si de picioare pe sub genunchi ghemuit, l-au batut pâna s-a deznodat de prin încheieturi. Dupa acestea, aducând iarasi pe Sfântul Achepsima, l-au batut treizeci de ostasi pâna si-a dat sufletul. Iar pe Iosif, spânzurându-l cu capul în jos, l-au ucis cu pietre. Pe Aitala, întinzându-l si batându-l patruzeci de ostasi, l-au spânzurat si pe el cu capul în jos si asa si-a dat sfârsitul sau în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintirii bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe cea din Lida, adica asezarea sfintelor lui moaste în ea.

Acest mare marturisitor al lui Hristos, Gheorghe, era pe vremea lui Diocletian, din tata capadocian, iar din maica palestinian; si dobândind crestere minunata si de fire buna fiind si radacina cinstita si sfânta având, caci parintii lui din mosi-stramosi erau împodobiti cu bun nume si cu dreapta credinta, s-a facut prea viteaz si prea stralucit în razboaie. Pentru care a fost facut si de catre Diocletian tribun vestit de trupa, începând atunci sa fie în vârsta. Si dupa aceea pentru barbatia lui cea covârsitoare a fost facut si comite, tainuindu-se pâna atunci si nestiindu-se ca era crestin. Si împlinind douazeci de ani ai vârstei sale, a ramas orfan de tatal sau, lasându-si acela viata sa întru luptele bunei cinstiri. Iar sfântul, purcezând cu maica-sa din Capadocia, a trecut în Palestina din care era ea; ca acolo avea multe lucruri si multa mostenire, Deci fiindca s-a întâmplat sa moara si maica sa în acea vreme, i-a ramas multa avutie si multa bogatie de lucruri, dintre care luând avere cu sinesi din destul s-a dus la Diocletian, poftind sa ia mai mare stapânire decât cea dintâi.

Dar vazând pe pagâni având atâta pornire asupra crestinilor si neputând a vedea acestea, a hotarât întâi a împarti la saraci averile pe care le purta cu sine, apoi sa se vesteasca pe sinesi înaintea lui Diocletian si la tot sfatul si divanul ca este crestin; care lucru l-a si facut degrab. Deci împartind averile ce avea cu sine la saraci si dând libertate sclavilor sai si facând asezamânt si orânduiala pentru averile ramase în Palestina, a treia zi a sfatului (ca facea sfat cu toti dregatorii de prin toata stapânirea romanilor, ca sa scoata din mijloc pe crestini) a venit singur în mijlocul divanului si al sfatului, fiindca se afla atunci acolo si Diocletian. Si propovaduind deschis pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, a scos la iveala dreapta sa credinta. Pentru aceasta a fost prins si dat la toate felurile de nemasurate chinuri. Dar fiind pazit nevatamat de toate prin harul lui Hristos, a tras catre credinta cea în Hristos pe împarateasa Alexandra femeia lui Diocletian si afara de dânsa si pe un oarecare Glicherie si pe altul cu numele Atanasie. Si facând multe minuni numai cu chemarea lui Hristos, multime de oameni a adus la credinta lui Hristos Dumnezeu.

Pentru aceasta a fost închis în temnita din porunca lui Diocletian si legat cu lanturi de fier. Dar în aceeasi noapte i s-a aratat lui în vedenie Hristos, vestindu-i bunatatile ce îl asteptau. Si desteptându-se, a multumit foarte lui Dumnezeu si a rugat pe pazitorul temnitei, dupa voia lui, a intrat robul, caci sta acolo afara de temnita. Deci vazând acesta pe stapânul sau în lanturi si închinându-se lui, zacea jos plângând. Iar sfântul ridicându-l îl îndemna sa fie cu inima tare. Dupa aceea i-a spus lui si vedenia si pe lânga acestea i-a poruncit cu dinadinsul ca, dupa moartea sa, sa ia trupul lui si diata pe care o avea facuta mai înainte de a fi prins si sa-l duca la casa patriei sale, care era în Palestina, si sa se teama de Dumnezeu si sa nu lase nefacuta vreuna din câte erau scrise în diata. Si fiindca el s-a fagaduit si s-a învoit a face cu lucru toate cele câte i-a poruncit, a luat binecuvântare si iertare si s-a dus de la sfântul. Iar a doua zi adus fiind sfântul iarasi la întrebare si neplecându-se a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugaciunea si ca niste praf sfarâmând pe idolii care erau în capiste, i s-a taiat capul. Iar robul lui, luând preacinstit trupul sfântului împreuna cu diata lui, i-a dus în Palestina; acolo, împreuna cu alti crestini, cu multa cinste si evlavie au îngropat sfântul mucenIcescul trup. Si a savârsit toate celelalte câte îi poruncise sfântul.

Dupa aceasta n-a trecut multa vreme si a stralucit dreapta credinta si luând împaratia de-a pururea pomenitul si marele împarat si întocmai cu apostolii Constantin si aflând vre-me sloboda cei care iubeau bunacuviinta si pe Mucenicul Gheorghe, au zidit biserica prea vesela si prea frumoasa în numele sfântului în Lida. Si ridicând si mult-patimitul si sfântul lui trup din locul neînsemnat în care zacea si aducându-l, l-au pus acolo la aratare. Si printr-în-sul a facut sfintirea bisericii aceleia din nou zidita de dânsii în trei zile ale lunii lui noiembrie. Din biserica aceea izvorasc izvoare de-a pururea curgatoare si daruri de minuni celor care se închina cu credinta sfântului. Ca Dumnezeu preamareste pe cei care-L preamaresc. Deci de atunci a luat Biserica lui Dumnezeu ca în fiecare an în aceeasi zi sa praznuiasca aducerea moastelor Sfântului Mucenic, întru slava si lauda lui Hristos adevaratului Dumnezeului nostru si a însusi marelui marturisitor Gheorghe.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Achepsima.

Acesta era pe vremea lui Teodosie cel Mare, la anul trei sute optzeci si doi si, închizându-se pe sine într-un loc sapat, acolo a petrecut saizeci de ani fara sa-l vada cineva si fara sa vorbeasca cu vreun om. Ci întorcându-si mintea catre inima sa, privea cu gândul la Dumnezeu si de la El primea toata mângâierea. Iar locul acela nu era sapat drept, ci era alcatuit piezis si cu cotituri, precum era înclinarea viei. Mâncarea sa era linte muiata cu apa. Si iesea de doua ori pe saptamâna si îsi lua apa ce era din destul în izvorul ce era acolo aproape, fara sa fie vazut de vreun om. Deci acesta, facând multe minuni si vrednicia preotiei cu sila primind-o, în pace adânca s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru si marturisitorul Teodor, episcopul Arghirei, si a Sfintilor Mucenici Sever, Androna, Teodot si Teodota, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Ilie, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii noua Mucenici, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii douazeci si opt de Mucenici, care în foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Ahemenid Persul marturisitorul.

Ahemenid a stat pe vremea lui Izdigherd fiul lui Gororan regele persilor si pe vremea lui Teodosie cel Mic împaratul romanilor, în anii patru sute zece, fiind barbat minunat si fiu al domnitorului cetatii. Acesta, lasând credinta tatalui sau, a crezut în Hristos. Dar aflând împaratul de aceasta, mult s-a nevoit ca sa-l întoarca la credinta lui cea dintâi; si fiindca n-a putut, l-a golit pe el de bogatia ce avea, de hainele ce purta si de cinurile ce-l împodobeau; si a poruncit ca gol sa-l târasca camilele oastei sale, având numai o centura peste mijloc. Iar dupa ce au trecut multe zile, s-a plecat împaratul din camara si a vazut pe acel preabun barbat ca era ars de soare si era plin de mult praf. Si si-a adus aminte de stralucirea si slava ce avea de la tatal sau si a poruncit aceluia sa vina sa îmbrace camasa. Apoi, socotind ca s-a muiat din aspra vietuire cea dinainte si de rusinea ce a suferit, i-a zis lui: "Acum poate te-ai mai gândit, leapada pe Fiul teslarului, adica pe Hristos". Iar sfântul, umplându-se de râvna, a sfâsiat camasa ce îmbracase si aruncând-o împaratului a zis: "Daca tu socotesti ca pentru camasa aceasta îmi voi lasa eu evlavia mea, ia-ti camasa împreuna cu necredinta ta". Vazând aceasta îndrazneala, împaratul l-a alungat gol din palat. Iar acesta cu temere de Dumnezeu si cu evlavie petrecându-si viata, în pace a adormit de trei ori fericitul si a luat cununa marturisirii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.pomenirea Sfintilor Mucenici: Achepsima, Iosif si Aitala (+380).

        Acesti Sfinti au trait tot in imparatia persilor, pe vremea imparatului lor Sapor, prigonitorul crestinilor, adica toata vremea cat peste romani au stapanit, rand pe rand, toti imparatii, de la marele Constantin si pana la Teodosie cel Mare (337-380). Iar imparatii persilor prigoneau pe crestini, nu pentru faradelegi, ci pentru ca numarul crestinilor, pe fata sau in taina, crestea atat de mult in aceasta imparatie, incat facea sa piara vechea religie pagana a persilor, care poruncea a se inchina la doi dumnezei: unul al binelui si la altul al raului, precum si soarelui si focului, a bea sangele animalelor jertfite zeilor si altele asemenea. De aici, ura imparatului impotriva credintei in Hristos si prigoana sangeroasa asupra crestinilor, timp de patruzeci de ani. Deci, a trimis Saporie porunca in toate laturile imparatiei sale sa fie ucisi toti cei ce marturisesc pe Hristos in Persia. Si au fost ucisi fara crutare multime de crestini fara de numar, prin sate si prin cetati, preotii vechii religii cautand si scotand de prin ascunzisuri si omorand pe dreptcredinciosi cu salbaticie. Dar au fost ucisi pentru Hristos si oameni scumpi imparatului, chiar din palatele imparatesti, drept aceea, imparatul a potolit uciderea poporului, poruncind ca numai invatatorii credintei sa fie cautati si omorati.
        Deci, a fost prins mai intai episcopul cetatii Anita, fericitul Achepsima, un batran cinstit, in varsta de peste optzeci de ani, daruit de Domnul cu multa sanatate si ajuns la batranete in deplina putere. A fost adus la intrebare inaintea dregatorului si, nevrand sa se inchine soarelui si focului, a marturisit credinta sa, zicand: "Nu voi vinde pe Dumnezeul cel din tineretele mele, pentru o viata de inca putine zile". Si, neplacandu-le raspunsul lui, indata Sfantul Achepsima a fost intins gol pe pamant si batut cu toiege ghimpoase. Si atata a fost batut, cat se rosise pamantul de sangele lui; apoi punandu-l in lanturi, l-au inchis in temnita. In aceeasi vreme au fost prinsi si Iosif preotul si Aitala diaconul, vestiti prin stiinta si cuvantul lor; iar ravna lor pentru Dumnezeu era cu ravna lui Ilie Proorocul, ca o sabie de amandoua partile ascutita impotriva necredintei. Si, nevrand sa se inchine focului, au fost batuti si ei atat de mult, cat li se risipise carnea de pe oase si tot trupul lor era numai o rana. Si, legandu-i in lanturi, i-au aruncat si pe ei in temnita, langa Sfantul episcop. Si au petrecut patimitorii lui Hristos trei ani, in mare nevoie si foame, rabdand dureri fara masura; ca in tot acest timp, n-a fost luna in care sa nu fie scosi la chinuri, incat zilele de sarbatoare erau, pentru ei, zile de suferinta. Deci, dupa toate acestea, odata, scotandu-l iarasi pe Sfantul Achepsima, ostasii l-au batut pana si-a dat sufletul. Iar pe Iosif preotul si diaconul Aitala, spanzurandu-i cu capul in jos, i-au ucis cu pietre. Si asa si-au dat sufletul lor in mainile lui Dumnezeu.

 
 

Întru aceastã zi, povestirea vrednicã de cuvântare despre minunea Sfântului Gheorghe si despre vedenia saracinului.

        Amira al Siriei a trimis, intr-o vreme, pe nepotul sau in Diopoli, cetate pe care saracinii o numesc Rempli, ca sa vada oarecare pricini ce avea acolo. Iar in cetatea aceea este o minunata biserica a Sfantului Gheorghe, pe care vazand-o de departe, saracinul acela a poruncit slugilor lui sa-i aduca lucrurile deasupra, in camera de invatatura a bisericii, ca acolo vrea sa poposeasca si el. Si a poruncit sa bage in biserica si cele douasprezece camile ale lui. Iar preotii bisericii il rugau pe dansul sa nu faca acest lucru necuvios si lui Dumnezeu neplacut, iar el, infricosandu-i, a poruncit sa le bage. Si, cum au intrat camilele in biserica, s-a intamplat o minune, au cazut jos si au murit. Si, vazand semnul acesta, nepotul lui Amira s-a mirat de puterea cea mare a Sfantului Gheorghe si a poruncit sa scoata camilele afara din biserica.
        Iar a doua zi, a mers preotul sa slujeasca liturghia si saracinul il privea din camera sa, sa vada ce vrea sa faca. Iar Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, i-a deschis ochii mintii lui si i-a aratat o infricosatoare minune. Ca, in vreme cand preotul savarsea dumnezeiestile Taine, saracinul a vazut ca preotul a junghiat un copil mic si foarte frumos si sangele lui l-a turnat intr-un pahar sfintit, iar trupul lui l-a taiat si l-a pus pe un disc sfintit, si cand se canta chinonicul (priceasna), cantarea pentru impartasire, a vazut saracinul acela pe preot ca a trait trupul pruncului in bucatele si impartasea poporul cu carnea si cu sangele pruncului, si se minuna foarte. Si, dupa ce a savarsit dumnezeiasca Liturghie, preotul a luat prescurile cele mai bune si le-a adus in dar saracinului, care a intrebat: "Ce sunt acestea?" Iar preotul a raspuns: "Acestea, domnul meu, sunt prescurile pe care le slujim noi in biserica noastra". Atunci saracinul acela a zis lui cu manie: "Din acestea ai slujit tu Liturghie astazi? Au nu te-am vazut eu cum ai junghiat fara mila un prunc mic si preafrumos si sangele lui l-ai turnat in pahar, iar trupul lui l-ai taiat bucatele si le-ai pus pe disc si le-ai impartit norodului? Toate acestea care le-ai facut tu, spurcatule si ucigasule, au nu le-am vazut eu?"
        Acestea auzindu-le, preotul s-a cutremurat si, cazand la picioarele saracinului a zis: "Slavit sa fie Domnul nostru, Care te-a invrednicit pe tine, stapanul meu, a vedea o infricosata minune ca aceasta. De unde eu cred, intru Domnul meu, ca tu esti mare om inaintea Lui si ca Dumnezeu vrea sa te aiba numarat printre cei mantuiti de El". Iar saracinul, ramanand uimit de cuvintele preotului a zis: "Si nu sunt acestea, oare, intru acest chip precum eu le-am vazut?" Preotul a raspuns: "Asa sunt, domnul meu, si asa le credem, ca painea si vinul pe care le aducem la Liturghia noastra sunt trupul si sangele Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar vederea acestora, eu pana acum nu m-am invrednicit niciodata sa o vad, ca sunt pacatos si vad inaintea mea numai paine si vin. Dar de vreme ce Domnul si Dumnezeul meu te-a invredincit pe tine, stapanul meu, sa vezi o taina ca aceasta, cred ca esti mare om, caci numai parintii cei mari ai Bisericii noastre, ca niste preavrednici, vad aceasta minunata taina".
        Acestea auzindu-le si minunandu-se foarte, saracinul s-a plecat jos si s-a socotit multa vreme. Dupa aceea, ca si cum s-ar fi desteptat dintr-un somn, si-a venit in sine si, poruncind slugilor lui sa iasa afara, a zis preotului: "Precum vad si precum deplin ma incredintez, credinta crestinilor este cea adevarata si, vai mie, ca mi-am trecut viata mea cu minciuni si cu desertaciuni, in credinta saracinilor cea cu adevarat necurata. Ci, de vreme ce este voia lui Dumnezeu ca sa ma mantuiesc, boteaza-ma, ca sa slujesc, macar de acum inainte, lui Dumnezeu, cu stiinta curata". Iar preotul i-a zis: "Nu indraznesc, domnul meu sa te botez eu, ca unchiul tau este imparat si, instiintandu-se de aceasta, si pe mine ma va ucide si bisericile noastre le va strica. Dar, daca voiesti, du-te in taina de aici si mergi la patriarhul Ierusalimului, ca un necunoscut, si el te va boteza".
        Iar saracinul, auzind acestea, a aflat o haina de par si, intr-o noapte imbracandu-se cu ea, a fugit pe ascuns si, mergand ca un necunoscut la patriarhul Ierusalimului, a cazut la picioarele lui si l-a rugat pe dansul ca sa-l boteze. Si daca l-a botezat, dupa a opta zi a zis catre patriarh: "Iata, cu darul lui Dumnezeu m-am facut crestin, deci ce se cade sa fac ca sa ma mantuiesc?" Iar patriarhul i-a zis: "Daca voiesti sa te mantuiesti, du-te la muntele Sinaiului, unde se afla monahi cucernici si imbunatatiti, si fa-te monah si pazeste poruncile Domnului".
        Si el s-a dus la muntele Sinaiului si, facandu-se monah, a petrecut acolo trei ani, si deprinzandu-se intru toate faptele crestinatatii de la monahii aceia, a ajuns la masurile cele mari ale faptei bune. Dupa aceea, a rugat pe egumenul sa-i dea voie sa se duca  la Rempli. Si, luand blagoslovenie, s-a dus si, intrand in biserica Sfantului Gheorghe, a intampinat pe preotul cel de Dumnezeu cinstitor, acela de care s-a zis mai inainte si, aratandu-se lui cine este, i-a grait: "Iata ca, ajutand dumnezeiescul Dar, cu rugaciunile tale cele bine primite, m-am facut crestin si monah, insa am mare dorire sa vad pe Domnul Iisus Hristos. Pentru aceea, fierbinte te rog sa-mi implinesc dorul meu".
        Atunci preotul, slavind pe Dumnezeu, a zis: "Du-te la Amira, unchiul tau, si inaintea lui si inaintea tuturor saracinilor marturiseste pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca este fiul lui Dumnezeu, Facator a toata zidirea, ca S-a facut om, ca a facut slavite minuni in lume, ca S-a rastignit si S-a ingropat, iar a treia zi a inviat si cu slava la ceruri S-a inaltat. Si, facand asa, cu indrazneala, vei vedea pe Domnul".
        Deci, de-a pururea pomenitul monahul acela, plecandu-se dumnezeiestilor cuvinte ale cucernicului preot, indata s-a pornit si s-a dus la locul unde era unchiul sau, si suindu-se noaptea in minaretul geamiei, a inceput a striga: "Alergati aici, o, saracinilor, ca am sa va spun voua un cuvant". Iar aceia, auzind aceasta, au alergat cu faclii si, afland pe monahul acela, l-au intrebat ce are sa le spuna? Iar monahul a zis: "Ce-mi veti da mie ca va spun unde este nepotul lui Amira, care a fugit pe ascuns?" Iar aceia au zis: "Daca ne vei spune noua aceasta, iti vom da bani cati vei voi". Iar monahul a zis: "Duceti-ma la Amira, ca sa-i spun". Atunci, luandu-l pe el, l-au dus la Amira, cu bucurie, zicand: "Monahul acesta stie unde este nepotul tau". Iar Amira l-a intrebat pe dansul, de-i stie cu adevarat. Iar monahul a raspuns: "Asa, cu adevarat il stiu pe dansul si eu insumi sunt, insa acum sunt crestin si cred in Tatal, in Fiul si in Sfantul Duh, intru o Dumnezeire. Si marturisesc ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat din pururea Fecioara Maria si a facut mari minuni in lume si S-a rastignit si S-a ingropat si a treia zi a inviat si la ceruri S-a inaltat si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal si va sa vie, iarasi, sa judece viii si mortii."
        Acestea auzindu-le, Amira, unchiul sau, inspaimantandu-se, a zis: "Ce ai patimit, ticalosule, de ti-ai lasat calea ta, bogatiile tale, si slava ta si umbli asa defaimat, ca un cersetor? Nu te intorci la credinta ta si sa marturisesti pe proorocul Mahomed si sa vii iarasi la starea cea dintai?" Iar monahul a raspuns: "Eu, cate bunatati aveam atunci cand eram saracin, toate erau partea diavolului. Iar aceste haine de par, pe care le port acum, sunt lauda mea, bogatia mea si arvuna slavei, care am s-o dobandesc pentru credinta cea adevarata, a Hristosului meu, iar de Mahomed, care v-a amagit pe voi, ma lepad si credinta lui o urasc, ma despart de ea  si o dau anatemei." Cu toate acestea, lui Amira i s-a facut mila de el, si a zis saracinilor ce se aflau acolo: "El si-a pierdut mintea si nu stie ce zice; scoateti-l afara si goniti-l pe dansul". Iar aceia i-au zis lui: "Pe acela care a dat anatemii pe proorocul nostru si credinta noastra, pe unul ca acesta, vrednic de nenumarate morti, il slobozesti? Atunci sa lepadam si noi credinta noastra si sa ne facem crestini".
        Atunci, Amira, temandu-se de dansii, sa nu faca vreo rascoala, le-a dat lor slobozenie sa faca cu dansul ce vor voi. Iar ei, scrasnind din dinti, au rapit pe acel fericit monah si, scotandu-l afara din cetate, l-au imposcat cu pietre, pe el, care chema numele Domnului nostru Iisus Hristos. Si asa, s-a savarsit de-a pururea pomenitul, cu marturisirea cea buna. Si, mergand cu indrazneala catre Domnul, pe Care l-a dorit, a luat cununa mucenicilor. Drept aceea, in fiecare noapte se arata multa vreme o stea stralucita deasupra gramezii aceleia de pietre si lumina toata partea aceea, care lucru, vazandu-l saracinii se minunau. Si trecand vreme destula, Amira a dat voie si slobozenie crestinilor sa scoata sfintele moaste ale Marturisitorului din gramada pietrelor, si le-au aflat intregi si nestricate, avand multa buna mireasma. Si, sarutandu-le cu evlavie, le-au ingropat cu laude si cu cantari de psalmi, slavind pe Domnul Hristos, Caruia se cuvine slava si stapanirea in veci! Amin.
 

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre un episcop, care a petrecut în pustie 39 de ani.

        Ne spunea episcopul cetatii Suhia despre acest episcop, pe care l-a aflat in pustie, zicand: Cand am fost in pustie, fiind monah, atunci a voit a ma duce in cea mai departata pustie, sa vad de se afla acolo cineva, slujind stapanului Hristos. Si, luandu-mi paine si apa pentru patru zile, nu mi-a ajuns mie hrana si am indraznit a merge mai departe alte patru zile. Si slabisem de sete si de osteneala si, iata, cazand spre moarte, zaceam pe pamant. Iar cineva venind, s-a atins de buzele mele cu degetul, apoi m-a si pipait si indata m-am intarit, cat mi se parea ca nici nu fac calatorie, nici nu eram flamand, nici insetat si, sculandu-ma, am umblat prin pustie. Iar dupa ce au mai trecut alte patru zile, iarasi am ostenit si mi-am ridicat mainile la cer. Si, iata, acelasi barbat, ce pe mine ma intarise intai, iarasi m-a uns cu degetul pe buzele mele si m-a intarit si am mai mers saptesprezece zile. Iar, dupa aceea, am aflat o chilie mica, un finic si apa si un barbat stand, caruia perii capului ii erau imbracaminte si erau carunti, iar el insusi era infricosator la infatisare. Si dupa ce m-a vazut pe mine, a stat la rugaciune, iar dupa aceea a zis: "Amin" si a cunoscut ca om sunt, m-a luat de mana si m-a intrebat, zicand: "Cum ai venit aici? Si cum sta pacea in lume? Si inca mai gonesc prigonitorii pe crestini?" Iar eu am zis: "Cu rugaciunile tale am trecut prin pustiul acesta, iar prigoanele, cu puterea lui Hristos, au incetat. Dar rugu-te eu, spune-mi mie, de unde esti tu? Si cum ai venit aici?" Iar el, suspinand, cu plangere a inceput a grai: "Eu am fost episcop si, fiind prigoana atuncea, multe chinuri am luat. Si, neputand suferi chinurile, mai pe urma am jerfit idolilor. Dar dupa aceasta mi-am recunoscut faradelegea mea si m-am pedepsit pe mine sa mor in pustia aceasta. Si, iata, s-au implinit mie aici treizeci si noua de ani, de cand ma marturisesc si ma rog lui Dumnezeu sa-mi ierte mie pacatul meu. Si mi-a dat mie hrana din finicul acesta, iar mangaieri de la altii n-am luat".
        Si acestea zicand, s-a sculat si a iesit afara si a stat la rugaciune multa vreme. Iar daca a sfarsit rugaciunea, a venit la mine si, vazandu-i fata lui, m-am inspaimantat. Si mi-a zis mie: "Nu te teme, ca Domnul te-a trimis pe tine, ca sa-mi ingopi trupul meu, ca si pacatul acum mi l-a iertat". Si acestea zicand, si-a intins picioarele si si-a sfarsit viata. Dupa aceea, rupandu-mi haina, jumatate mi-am lasat-o mie, iar cu jumatate am acoperit trupul Sfantului si l-am ingropat pe el. Si indata s-a uscat finicul si chilia a cazut. Iar eu m-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi ca doar mi-a lasa mie finicul, ca sa petrec acolo. Si dupa ce nu m-a ascultat pe mine Dumnezeu, m-am intors cu pace si, iata, barbatul cel ce se aratase mai inainte ma intarea pe cale si asa, trecand pustiul si venind la frati, le-am spus toate. Deci, ma rog ca nici unul sa nu se dea pe sine la deznadajduire pentru pacatele sale, ci prin rabdare sa afle de la Domnul mila.
 

 
 
 

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Vasilie, despre ascultare.

        Iubitule, de vei sedea intru supunere la un parinte duhovnicesc, sa nu-ti pui singur tie randuiala, zicand: "Nu pot face aceasta sau aceasta". Ca daca nu vei face ascultare, nu vei scapa de judecata. Ori, daca s-ar intampla vreo porunca de la egumen peste puterea voastra, apoi sa spuneti si sa marturisiti la cel mai mare al vostru. Insa, celor ce sunt spre pacat, sa le stai impotriva pana la sange. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.