Sinaxar 19 Ianuarie

 În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul.

Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună şi iubind viaţa virtuoasă şi împodobindu-se cu ea, a ajuns locaş dumnezeiesc al Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea deopotrivă şi darul înţelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple şi era făcător de minuni. Pentru toate acestea după rugămintea îndelungată a arhiereului de atunci, a primit preoţia, căci arhiereul a hotărât să nu stea ascunsă făclia sub obroc, ci a căutat să-şi sfinţească mâna, prin atingerea de el. După sfinţire Macarie s-a dedat la nevoinţe şi mai grele: a făcut o hrubă pe sub pământ, care începând de la chilia lui, se întindea pe o lungime de o jumătate de stadiu, şi la capătul hrubei şi-a săpat cu mâinile lui o peşteră. Când veneau mulţi oameni să-l cerceteze, el intra în hrubă şi se ascundea în peşteră şi nimeni nu-l afla. Cât despre mâncare şi băutură, este de prisos să mai vorbim, de vreme ce trupul prin înfrânarea cea desăvârşită şi dumnezeiască mărturisea aceasta. Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării şi zicând că nu există învierea morţilor, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort. Şi zicea cuviosul că sunt două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare şi alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire. Satan rânduieşte ceata din urmă la fermecători şi la eretici. Acest sfânt a proorocit urgia Domnului asupra ucenicului său, care ascundea lucrurile săracilor şi nu se pocăia şi pentru aceasta s-a şi îmbolnăvit de lepră. Iar pe unul, care împins de demon mânca în fiecare zi câte trei coşuri de pâine, şi bea un vas mare de vin, l-a făcut să mănânce numai trei bucăţi mici de pâine. Cuviosul Macarie a văzut şi pe diavol cum îşi purta meşteşugirile şi înşelăciunile în tigvuliţe. Pe Teopempt monahul, cel înşelat de diavol, l-a îndreptat. El a auzit glas dintr-o tigvă uscată a unui preot al idolilor, care se găsea în pustiu, zicând ca prin mijlocirea rugăciunilor lui cei din chinurile iadului se uşurează puţin. A proorocit pustiirea aşezărilor călugăreşti de la Skit. Pe un mort l-a înviat, ca să spună unde a ascuns averea unor oameni şi iarăşi a poruncit de a adormit. Deci cu astfel de lucruri dumnezeieşti fiind împodobit, a părăsit viaţa la adânci bătrâneţi, trăind nouăzeci de ani.

Iar sfântul Macarie Alexandrinul a fost preot al aşezărilor călugăreşti numite Chilii.

El a dovedit linişte şi răbdare deplină şi a săvârşit lucruri măreţe şi minuni. De faptele lui cele bune s-a minunat şi marele Antonie zicând: "Iată Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine, şi vei fi mai departe moştenitor al faptelor mele bune". Acest Macarie, când auzea că cineva a făcut o faptă duhovnicească de seamă, umplându-se de râvnă, o îndeplinea şi el. Astfel, auzind că monahii de la Tabenisi în tot postul mare mâncau bucate negătite la foc, s-a hotărât să nu mai mănânce şapte ani bucate pregătite la foc, ci numai verdeţuri crude şi legume muiate. Se lupta să înlăture şi somnul: douăzeci de zile şi douăzeci de nopţi n-a intrat sub vreun acoperământ, ci a stat afară în arşiţa zilei şi în frigul nopţii. Odată, fiind necăjit de demonul desfrânării, s-a dus într-un pustiu îndepărtat, unde a stat gol şase luni şi unde ţânţarii mari ca viespile l-au înţepat cumplit, încât i-au băşicat tot trupul; iar după cele şase luni, întorcându-se la chilia lui, numai după glas a fost cunoscut, căci trupul i se schimbase, asemănându-se cu al leproşilor. Odată, săpând un puţ, un şarpe otrăvitor s-a atins de mâna lui; iar el prinzându-l l-a omorât, zicând: "Nefiind trimis de Dumnezeu, cum ai îndrăznit să te atingi de mine?" Altă dată a intrat în Mănăstirea Tabenisioţilor, îmbrăcat în haine mireneşti, vrând să afle cum vieţuieşte fiecare dintre cei de acolo. Şi sosind Postul cel mare, a văzut la ei purtări felurite: astfel, unul mânca în fiecare seară, altul la două, altul la trei, altul la cinci seri; iar alţii, stând toată noaptea în picioare, a doua zi se aşezau la lucru. Macarie însă, udând mlădiţe de finic, a stat într-un colt până s-au împlinit patruzeci de zile şi a sosit Paştile. Şi în toate aceste zile n-a gustat nici pâine, nici apă, nu a făcut nici îngenuncheri, n-a şezut, nu s-a culcat şi nu a gustat nici un fel de hrană, decât numai duminica puţină varză crudă. Se mai istoriseşte despre acest sfânt că odată, şezând în ogradă şi grăind altora lucruri folositoare, a intrat o hienă, aruncând la picioarele sfântului puiul ei orb. Iar sfântul dând cu scuipat peste ochii lui l-a făcut să vadă: hiena l-a luat şi a ieşit afară. Şi a doua zi dimineaţa a adus grăbită o piele de oaie fericitului, care a zis către ea: "Eu nu primesc lucruri nedrepte", iar ea plecându-şi capul a ieşit din ogradă.

Acest Macarie a văzut şi el pe diavol purtând tot felul de înşelăciuni, înfăşurate într-o haină zdrenţuită şi părând că sunt închise în nişte tigvuliţe. Sfântul Macarie era mic de stat, slab şi spân, având numai câteva fire de păr pe buză şi în vârful bărbii. Căci din cauza asprimii ostenelilor sihăstreşti, nici părul nu i-a crescut. Trăind astfel în pustnicie şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia.

Această muceniţă a fost din cetatea Nicomidiei şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de neam vestit, fiind împodobită cu obiceiuri înţelepte şi bune. Deci, nevrând să jertfească demonilor, a fost bătută cumplit. Şi rămânând mai departe neînduplecată a fost dată unui bărbat barbar, să fie batjocorită. Dar ea l-a amăgit pe acesta zicându-i că, dacă nu o va necinsti, îi va da o doctorie care îl va feri de loviturile săbiilor şi de năvălirile vrăjmaşilor. Şi ca dovadă a tăriei acestei doctorii, i-a zis să-şi încerce sabia pe gâtul ei, care ar rămâne neatins de orice lovitură. Acest barbar crezând spuselor ei şi-a repezit cu putere sabia în această muceniţă, care-şi întinsese gâtul, şi aşa i-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Teologul, în biserica Sfinţilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea minunii celei mari din Niceea, când sfântul Vasile cel Mare a deschis prin rugăciune uşile bisericii soborniceşti şi a dat-o în seama ortodocşilor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Meletie Valisiotul Mărturisitorul, care a trăit în anii o mie două sute trei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Marcu Eugenicul cel din Efes, singurul luptător, apărător şi păzitor al Ortodoxei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna ianuarie in 19 zile:Pomenirea Cuviosilor Parintilor nostri Macarie pustnicul (+390) si Macarie alexandrinul (+395)

    Dintre acestia, cel dintai Macarie s-a nascut in partile de nord ale Egiptului, catre anul 300, din parinti crestini si din frageda varsta, s-a nevoit la deprinderea credintei si a faptelor bune, iar, la batranete, s-a facut lacas dumnezeiescului Duh.

    Deci, in tinerete, casatorindu-se el si murindu-i sotia si parintii, si-a impartit saracilor mostenirea parinteasca si, afland un monah batran, venit din pustie la biserica din sat, pentru Sfanta Impartasanie, Macarie, s-a facut ucenicul lui si, cladindu-si chilie in pustie, s-a facut monah, petrecand in rugaciune, in hrana putina si in lucrul mainilor, dupa obiceiul monahicesc. Dar, cei din sat venind, l-au facut, fara voia lui, preot, macar ca era tanar. Deci, acest lucru facandu-se a inceput Macarie o viata si mai grea. Ca venea la slujba in sat, iar in cealalta vreme se linistea in pustie. Insa, multi cercetandu-l pe dansul acolo in pustie, iar el simtindu-si sufletul in primejdie, si-a sapat singur, departe de chilie, o pestera, unde-si petrecea vremea lui de liniste, fara sa-l mai tulbure nimeni. Iar pentru mancarea si bautura lui, este de prisos a mai scrie, caci trupul si obrazul sau marturiseau despre covarsirea postului si a ajunarilor.

    Dar pacea lui n-a ramas multa vreme netulburata. Ca, din uneltirea diavolului, a fost invinut pe nedrept de necinstirea unei fecioare, pentru care Macarie a fost batjocorit de tot satul, pana aproape de moarte. Iar, fata, ramanand insarcinata si neputand sa nasca, a marturisit pe adevaratul vinovat. Si, auzind Macarie ca vor sa vina sa-l laude pentru rabdarea si umilinta lui, a fugit in pustiul Schitului. Si, petrecand acolo multi ani, tanarul Macarie s-a dus la marele Antonie, ca dorea sa-l vada, si, primit fiind de dansul cu dragoste, Macarie s-a facut ucenic de aproape, povatuit fiind de dansul, iar Antonie i-a daruit la moarte, toiagul sau, ca mostenire.

    Deci, catre 40 de ani, a luat Macarie de la Dumnezeu darul tamaduirii si al proorociei si s-a facut indrumator celor din schit. Si, inca si mai multa lume venind la el, cerea ajutorul si invataturile lui cele luminate de Duhul Sfant. Si le dadea fericitul Macarie invataturi scurte despre rugaciune, rabdare, omorarea patimilor si bunatate, iar altii il cautau pentru tamaduiri si binecuvantare. Si, din mila de oameni, a pus de s-a zidit in pustie, o casa de oaspeti, pentru straini si bolnavi. Si a proorocit fratelui pus sa slujeasca acolo, urgia Domnului, pentru iubirea lui de argint, ca luand fratele, pana si de la cei saraci, el ascundea argintii, si nu se pocaia, pentru care s-a umplut de lepra. Si l-a vindecat staretul si, certandu-l, i-a tamaduit si patima.

    Deci, a inceput Dumnezeu a lucra prin fericitul Macarie, pana si invieri din morti, spre mantuirea si folosul oamenilor. Ca, venind la dansul, un eretic, stapanit de diavolul mandriei, zicea ca Mantuitorul n-a luat trup omenesc si ca nu va fi o inviere a mortilor. Si trasese la razvratirea lui peste cinci sute de suflete, caci ereticul era si vrajitor. Iar cu rugaciunea sa Macarie a inviat un mort, care a trait trei ani, spre adeverirea invierii si intoarcerea atator suflete. Si inca si pe alti doi morti i-a facut de au grait din morminte, scapand, astfel, pe cei din neamul lor, de vanzare in robie si de napasta.

    Umbland el odata prin pustie, i s-a intamplat ca a aflat o capatana de om uscata, zacand pe pamant. Si intorcand-o cu toiagul a auzit un glas dintr-insa ca este a unui slujitor la idoli, si i-a spus lui ca cei din iad, neputand sa se vada fata catre fata fiind cu totul cuprinsi de foc, ori de cate ori Macarie se roaga pentru ei, atunci pot si ei sa se vada, putin, unul pe altul, si aceasta este pentru ei o usurare. Si ne-a lasat acest Macarie si o carte cu cinzeci de cuvantari, de foarte mult folos duhovnicesc. Deci, cu daruri si cu fapte dumnezeiesti, ca apostol al Domnului fiind impodobit, la dulci batraneti si-a primit fericitul sfarsit al vietii sale si s-a mutat la Dumnezeu, traind nouazeci de ani.

    Iar celalalt Macarie a fost din Alexandria, nascut pe la anul 310 si era, numit cel tanar sau alexandrinul. Deci, fiind el in floarea varstei a fost atins de harul lui Dumnezeu si s-a despartit de lume, mergand in pustie si a petrecut acolo peste 60 de ani, ajungand la inalte bunatati si semne mari.

    Si, traind el mai intai in pustiul Tebaida, langa dascalii cei mari ai vietii pustnicesti, s-a retras, apoi in Egiptul de Jos si avea cate o chilie in fiecare din cele trei parti ale pustiului de acolo: si la Schit, si la Chilii si la Nitria. Si sedea la Chilii, ca vrednicia de preot acolo o primise. Si se nevoia mult acest Macarie, pentru dragostea Domnului, invatand pe frati infranarea si stapanirea de sine pina la nepatimire, rugaciunea si dragostea de oameni, povatuindu-i mai vartos cu fapta si cu chipul lui de viata. Ca de auzea ca a facut cineva vreo fapta buna in pustie, se sarguia indata sa implineasca si el fapta aceluia, cu tot dinadinsul.

    Deci, auzind el de tabenesiotii manastirii Sfantului Pahomie, ca tot Postul mare nu mananca bucate fierte la foc, sapte ani n-a mancat fiertura, ci numai verdeturi crude si legume muiate; iar altadata, fiind la Tabenesi, n-a mancat nimic tot Postul mare, impletind tacut cosnite si rogojini in fiecare zi. Inca, se lupta el sa se stapaneasca si de somn si n-a dormit, stand fara adapost douazeci de zile si douazeci de nopti. Si ziua era ars de soarele pustiului, iar noaptea rabda raceala pustiei, chinuindu-se sa nu doarma. Dar la urma a zis: "Pe cat am putut, am biruit somnul, dar firea de om, care are nevoie de somn, n-am putut-o birui si m-am supus ei." Asemenea, fiind tulburat el oarecand de lupta cu desfranarea, s-a dus in adancul pustiei, intr-un loc unde tantarii erau cat viespile si a stat acolo gol sase luni, fiind cumplit intepat de tantari, cat i s-a umplut de basici tot trupul. Iar dupa sase luni, intorcandu-se la ai sai, numai dupa glas se mai cunoastea, ca trupul lui se schimbase, fiind ca al leprosilor.

    Dar iata, Dumnezeu face ca si fiarele sa cunoasca pe alesii Lui, caci stand acest Macarie, odata, si, vorbind fratilor cele de folos in ograda, iata, o hiena, fiara salbatica, avand cu sine pe puiul ei orb, intrand, l-a aruncat la picioarele Sfantului. Iar el, luand puiul l-a binecuvantat si, punand scuipat pe ochii lui, l-a facut sa vada si, luandu-l hiena a iesit afara. Iar, a doua zi de dimineata, grabind, a dus ea fericitului o mare piele de oaie. Iar Sfantul a zis catre ea: "Nu primesc din furtisag." Deci ea, plecandu-si capul, a iesit din ograda, iar Sfantul a dat pielea Sfintei Melania Romana, numind-o ea, darul hienei.

    O alta intamplare arata cum se petrecea in infranare, in unire si in dragoste de frati, in obstea lui Macarie. Astfel, aducand cineva, odata Cuviosului Macarie, sa manance, un strugure frumos si de curand cules, acesta, vrand sa se biruiasca pe sine, l-a trimis unui frate neputincios. Dar si acela, negustand dintr-insul, in taina trimise, din dragoste, strugurele altui frate vecin. Dar si acela, luand strugurele, facu la fel si facand strugurele inconjorul fratilor, ajunse din nou la Ava Macarie, negustand nimeni dintr-insul. Si s-a minunat Macarie de unirea dintre fratii sai si, multumind lui Dumnezeu, n-a voit nici el sa guste dintr-insul nici o boaba, poruncind unui frate sa-l manance din ascultare.

    Deci, auzind marele Antonie de bunatatile acestui fericit Macarie, i-a trimis cuvant, zicandu-i: "Iata, Duhul Sfant S-a odihnit intru tine si, de acum, vei fi mostean lucrarilor mele." Si asa pustnicindu-se si la adanci batranete ajungand catre anul 395, s-a mutat Macarie catre Domnul.

 
 

Intru aceasta zi, povestire din viata Sfantului Macarie egipteanul,
despre doua femei ce au ajuns la desavarsire, in lume fiind

    Rugandu-se oarecand Cuviosul catre Dumnezeu, s-a facut un glas catre dansul, zicandu-i: "Macarie, inca n-ai ajuns la masura celor doua femei, care vietuiesc impreuna in cetatea cea de aproape." Deci, auzind aceasta batranul, si-a luat toiagul sau si a mers in Cetatea aceea si, afland casa lor, a batut in usa si indata una dintre dansele a iesit cu mare bucurie si l-a primit pe el. Apoi, chemand batranul pe amandoua, a zis catre dansele asa: "Pentru voi atata osteneala am indurat, venind din pustia cea departata, ca sa inteleg lucrurile voastre, pe care spuneti-mi-le mie, netainuindu-le." Si au raspuns femeile catre batranul: "Crede-ne pe noi, Sfinte Parinte, ca nici in noaptea trecuta de patul barbatilor nostri n-am fost libere, deci, ce fel de lucruri cauti de la noi ?" Iar batranul staruia, rugandu-le pe ele, sa-i arate randuiala vietii lor. Iar ele, silite fiind, au zis : "Noi nici un fel de rudenie intre noi nu aveam si s-a intamplat ca s-au insotit cu noi doi frati si, cu dansii, cinsprezece ani petrecand in aceeasi casa, nici un cuvant rau sau spurcat n-am zis una catra alta, nici nu ne-am sfadit candva, ci in pace pana acum vietuim. Si ne sfatuiam cu un gand, ca, lasand pe sotii cei trupesti, sa mergem in ceata sfintelor fecioare, celor ce slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut sa-i induplecam pe barbatii nostri, ca sa ne lase pe noi, macar ca foarte cu multe lacrimi si rugaminti i-am rugat pe dansii. Drept aceea, necastigandu-ne dorirea, am pus asezamant intre Dumnezeu si intre noi ca nici un fel de cuvant nesocotit sa nu zicem pana la moartea noastra."

    Acestea, auzindu-le, Sfantul Macarie a zis: "Cu adevarat, nici fecioare, nici maritate, nici monah, nici mirean, ci hotararea cea buna o cauta Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe insasi fapta, si fiecaruia, dupa alegerea cea de buna voie, ii da pe Duhul Sfant, Cel ce indrepteaza viata tuturor celor ce vor sa se mantuiasca."
 

 
 

Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Eufrasia fecioara (sec. IV).

    Aceasta a fost din cetatea Nicomidiei, pe vremea imparatiei lui Maximian, de neam vestit, frumoasa la chip, si cu bune obiceiuri si credincioasa roaba a lui Hristos Iisus. Si, fiind prinsa de inchinatorii la idoli, a fost silita sa aduca jerfa zeilor, si, nesupunandu-se, a fost batuta cumplit, dar ea a rabdat aceasta cu barbatie. Apoi, data a fost spre batjocura unui barbar, si acesta a dus-o pe ea la casa lui. Iar ea, neincetat, in mintea ei, se ruga Preacurat Mirelui sau, lui Dumnezeu, ca sa-i pazeasca curatirea ei nestricata.

    Deci, cand spurcatul acela barbar s-a inchis in casa, Sfanta l-a rugat pe el sa o astepte pe ea putin, fagaduindu-i sa-i dea o buruiana pe care, de o va purta cu sine, apoi nu-l va rani pe el nici o arma a dusmanului, zicand ea despre sine ca este fermecatoare. Iar barbarul i-a zis ei: "Imi vei da pe urma buruiana aceea." Raspuns-a inteleapta fecioara: "Nu este cu putinta sa fie gasita buruiana aceea de femei nefecioare, ci numai de fecioare nenuntite. Ca altfel, acea buruiana nu are nici o putere." Si a slabit-o barbarul, pana ce ii va arata lui buruiana aceea.

    Deci, Sfanta, in gradina mergand si adunand niste buruieni, pe care le-a aflat acolo, i le-a aratat lui. Iar el i-a zis : "Si cum voi sti ca sunt adevarate cele graite de tine ?" Iar ea a pus buruienile acelea pe grumaji ei si i-a zis lui: "Ia o sabie ascutita si, repezind-o tare cu amandoua mainile, si, loveste-ma in grumaji, pe cat vei putea si din aceasta vei sti ca nicidecum nu ma va vatama sabia ta." Iar el, crezand cuvintele ei, a luat sabia si a dus-o la capul Sfintei fecioare si a repezit-o tare si, lovind-o i-a taiat cinstitui ei cap. Si, cunoscand el ca a fost batjocorit de dansa, scrasnea cu dintii sai, dar la nimic nu ajuta. Ca acum inteleapta fecioara s-a dus neintinata catre Mirele ei Hristos, lasand preaminunat chip de intelepciunea sa, voind mai bine sa moara, decat sa-si piarda fecioria ei.
 

 

Intru aceasta zi, cuvant pentru un om izbavit de boala, pentru milostenie,
dar care, parandu-i rau de milostenia sa a cazut si a murit.

    A fost un oarecare om in Constantinopol si acela, imbolnavindu-se si de moarte temandu-se, a dat la saraci treizeci de litre de aur si pentru acea milostenie se facuse sanatos. Dar, din indemnarea diavolului, a inceput a se mahni pentru aur, caindu-se de milostenia pe care o facuse. Si, spunand aceasta unui om bogat care ii era prieten de aproape, acela i-a zis lui: "Sa nu primesti, omule, nicidecum sfatul acesta rau, ca nu cumva sa manii pe Duumnezeu, Care te-a facut pe tine viu pentru milostenia ta, ca nu cumva sa aduca pana si moartea, napraznica asupra ta si vei muri fara de pocainta." Iar acela n-a ascultat, ci inca si cu manie s-a indepartat.

    Deci, i-a zis lui prietenul: "Daca nu asculti cuvintele mele si cele spre mantuirea ta nu le primesti, eu iti voi da tie alt sfat." Iar acela a zis: "Care ? Si in ce fel ?" Iar adevaratul milostivitor i-a raspuns: "Sa vii, impreuna cu mine, la biserica si sa zici: Nu sunt eu, Doamne, cela ce am facut milostenia, ci este milostenia acestuia. Si eu iti voi da tie treizeci de litre de aur." Si acela a fagaduit ca asa va face. Deci, venind la biserica si aurul in maini primindu-l, i s-a jurat precum ii spusese lui si, iesind prin usile bisericii, indata cazand, a murit. Si i-a cuprins frica si cutremur pe toti care s-au aflat acolo, de grabnica osanda a Judecatorului celui drept.

    Deci, clericii sfatuiau pe stapanul aurului sa-si ia ce era al sau, iar aceasta s-a lepadat de el, zicand: "Sa nu-mi fie mie nici gand a primi una ca aceasta, pentru ca, ceea ce am daruit Domnului Dumnezeului, a Aceluia este si intru vistieriile cele de sus s-a scris, cum dar, pot eu sa-l am pe el in a mea stapanire ? Ca asa de napraznic au murit si Anania, impreuna cu femeia lui Safira, cand au dat lui Dumnezeu pretul tarinii lor, pentru ca ascunsesera o parte din pret. Ca Dumnezeu nu se amageste, nici nu se defaima." Deci, auzind, toti s-au folosit si au dat saracilor cele treizeci de livre de aur ale mortului.
 

 

Intru aceasta zi, invatatura a fericitului Macarie.

    Cei ce nu voiesc sa pazeasca cele ale legii si nici sa asculte nu voiesc, sa se gateasca sa asculte si sa rabde ceea ce nu voiesc. Ca, de vom tacea noi pietrele vor striga.

    Daca cineva cu indrazneala va grai cele de folos, plata va lua. Iar de va grai cele spre tihna, celor ce asculta, judecata fatarnica va lua. Ca mai bine este omului, primindu-si folosul din grairea adevarului, chiar de ar fi urat de toti, decat sa se vatame din fatarnicie, desi este iubit pentru aceasta. Ca pe cei ce sunt urati de oameni fara dreptate, ii va ridica Domnul, iar pe cei ce de oameni sunt indragiti, ii va defaima.

    Si multe sunt caile spre pocainta: Mai intai trebuie sa ne pocaim de pacatele noastre; A doua cale este sa iertam aproapelui greselile; A treia este rugaciunea, cea din toata inima inaltata; A patra este sa dam milostenie; A cincea este gandul cel smerit. Deci, sa nu ne lenevim, ci, in toate zilele prin toate acestea sa umblam, ca foarte placute sunt caile acestea. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.