Sinaxar 14 Ianuarie

 În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor cuvioşi părinţi ucişi în Muntele Sinai.

Aceşti cuvioşi părinţi dorind după viaţa cea pustnicească au lăsat toate cele lumeşti şi au mers să locuiască în pustiu. Împreună cu ei era şi fericitul Nil, fost prefect în Constantinopol, care, fiind foarte învăţat şi având dar de la Sfântul Duh, a scris multe cărţi de folos, îndemnătoare spre nevoinţe pustniceşti, şi despre viaţă, robirea şi uciderea acestor cuvioşi părinţi. Aceştia au fost ucişi de vlemizi, oameni de neam barbar, care trăiau în Arabia, până spre Marea Roşie şi Egipt, şi care şi mai înainte cu mulţi ani, pe timpul împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Petru, patriarhul Alexandriei, au ucis pe cei ce sihăstreau aici în muntele Sinai. După moartea voievodului lor, sarazinii care locuiau şi ei în Muntele Sinai, pornind asupra lor, au ucis pe mulţi sihaştri; numai puţini au scăpat, fugind în cetate. Dar noaptea s-a arătat o pară de foc, care cuprindea tot muntele şi se înălţa până la cer. Sarazinii s-au speriat de aceasta şi au fugit, lepădându-şi armele. Numărul celor ucişi întâi a fost treizeci şi opt, având multe răni pe trupurile lor. Printre cei morţi s-au aflat încă doi vii, Sava şi Isaia. Din cei ucişi, unora li se tăiaseră capetele de tot, altora li se ţineau capetele numai într-o bucată de piele; iar alţii aveau capetele despicate în două. Cei doi părinţi rămaşi vii au îngropat pe cei ucişi şi au povestit mai târziu cele întâmplate.

Tot în această zi, pomenirea celor treizeci şi trei de părinţi ucişi în Rait.

Aceşti fericiţi părinţi petreceau viaţă pustnicească, acolo unde sunt douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de trunchiuri de finic. Dar trei sute de vlemizi, pornind cu luntre mari, au trecut marea Etiopiei şi ajungând într-un loc oarecare, găsind o corabie mare şi urcându-se în ea, au ajuns în ţara faraonilor. Cei de acolo le-au ieşit în întâmpinare, dar au fost biruiţi de vlemizi, care au ucis patruzeci şi şapte de bărbaţi. Vlemizii le-au răpit femeile şi copiii, apoi s-au dus în cetate, unde se găsea biserica sfinţilor părinţi. Aceştia închiseseră poarta şi îşi aşteptau moartea. Deci vlemizii, intrând în cetate şi negăsind bani, i-au ucis pe toţi părinţii. Apoi luându-şi robii, s-au dus să treacă marea; dar oamenii luaţi de corvoadă afundaseră corabia şi fugiseră. De aceea vlemizii înfuriindu-se, au înjunghiat pe toţi robii şi apoi s-au înjunghiat cu toţii, unii pe alţii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teodul, fiul lui Nil cel înţelept.

Acest cuvios părinte era fiul lui Nil cel înţelept, cel ce fusese prefect în Constantinopol şi care lăsând mărirea lumii, s-a călugărit împreună cu fiul său, în muntele Sinai. Deci, trăind ei acolo împreună cu alţii viaţă pustnicească, i-au lovit fără de veste barbarii, care au început a-i înjunghia pe sfinţii părinţi. Nil a putut fugi, dar fiul său Teodul şi alt tânăr au fost luaţi robi. Ajungând barbarii la corturile lor au hotărât să jertfească luceafărului de dimineaţă pe cei robiţi. Noaptea însă tânărul a fugit şi a rămas Teodul singur. Dumnezeu a îngreuiat de somn pe barbari, care s-au deşteptat numai după răsăritul soarelui, când nu mai era timpul potrivit să aducă jertfa, aşa că au hotărât să vândă pe Teodul. Dar nedându-le nimeni mai mult decât doi galbeni, unul din barbari a vrut să-l junghie. În cele din urmă Teodul a fost cumpărat de episcopul de acolo, care l-a slobozit. Iar Teodul a vieţuit în mănăstire plin de evlavie, până la trecerea din această lume.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ştefan, care a făcut mănăstirea Hinolacul.

Acest sfânt Ştefan era din părţile Răsăritului, de bun neam. Din tinereţe a râvnit după viaţa sihăstrească, umblând prin mănăstirile de la Iordan şi din pustiu: a sfântului Eftimie, a sfântului Sava şi a sfântului Teodosie. Iar după ce a cunoscut bine felul de trăi al fiecăruia, a venit la Constantinopol pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a fost primit pe lângă patriarhul Gherman, pe lângă care, rămânând câtva vreme, a învăţat multe lucruri bune de la acesta, care l-a luat pe lângă sine, ajungând apoi bun sfetnic al patriarhului. Întemeind apoi mănăstirea Hinolacul şi vieţuind în ea, s-au adunat acolo mulţime de călugări care erau bine povăţuiţi şi aduşi la măsura vârstei plinirii lui Hristos. Deci, binevieţuind, i s-a descoperit de sus timpul când sufletul lui avea să zboare de la cele de jos la locaşurile dumnezeieşti.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Sava, arhiepiscopul Serbiei şi ctitorul sfintei mănăstiri a Hilandarului.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni, care fiind aruncată într-o temniţă întunecată, acolo s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugaciune, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin. 

Luna ianuarie în 14 zile: Sfintii Cuviosi Pãrinti ce au fost ucisi în Muntele Sinai si în Rait.

        Acesti Cuviosi Parinti au fost calugari si pustnici, vietuind in Muntele Sinai si in manastirea apropiata, Rait, in vecurile IV si V, de la mantuirea lumii.

        In doua randuri, cete de barbari sangerosi, venind, unii dinspre Etiopia, de peste mare, iar altii dinspre Arabia, au navalit asupra acestor sfinte locuri, ucigand fara mila pe cei la care nu gaseau nimic de luat. Intaia navalire a fost pe la inceputul veacului IV si este povestita de monahul Rmonie, pe vremea Sfantului Petru al Alexandriei. Navalirea a doua a avut loc pe vremea Sfantului Ioan Hrisostom si este descrisa de un necunoscut, din preajma Sfantului Nil Sinaitul. Dintre toti cati au pierit atunci, Biserica pomeneste cu deosebire si cinsteste ca moarte muceniceasca, uciderea a 39 schivnici din Sinait si a 38 de calugari din manastirea Rait, din navalirea intai, precum si uciderea monahilor din a doua navalire, pentru viata lor sfanta si puterea lor de jertfa, ca n-au voit sa descopere pe cei ascunsi, si pentru moartea lor crunta si fara vina.

        In povestirea sa, monahul Amonie din Alexandria arata cum, plecand sa vada Sfintele Locuri, sosind acolo curand dupa ce se petrecuse o navala de barbari, care ucisesera 38 de pustnici din pustia Sinaiului. Pe cand jeleau aceasta nenorocire, arata el mai departe, iata, a venit un ismailitean, care a spus ca acesti barbari, peste 300, au venit cu corabia dinspre Etiopia si ca, inainte de a veni in Sinai, au ucis mai intai 39 de parinti din manastirea Rait si au dat lupte cu locuitorii din Faran, pe care i-au invins si i-au ucis. Povestitorul ne arata cateva chipuri de pustnici, cu mare lucrare duhovniceasca, precum si sfarsitul barbar de care au avut parte. Tot din spusele ismailiteanului aflam, ca, la intoarcerea lor de la prada, barbarii nemaigasind corabia lor, care se scufundase, au ucis pe toti robii pe care-i luasera si apoi, neputandu-se intelege, s-au ucis intre ei.

        Barbarii din a doua navalire au venit dinspre Arabia si locuiau in corturi. Povestind viata de mare ravna si infranarea pustnicilor, scriitorul pomeneste si de Cuviosul Nil pustnicul, de trecutul lui in lume, de cartile indemnatoare spre nevointa, pe care le-a scris, de venirea lui la Sinai, dimpreuna cu fiul sau Teodul. Navalirea barbarilor s-a petrecut la Sinai, noaptea, dupa Utrenie. Preotul si alti pustnici au fost ucisi in biserica. Unii au putut sa fuga, intre care si Cuviosul Nil, dar fiul sau a fost luat rob. Seara urmatoare, cei fugiti s-au intors sa ingroape pe cei ucisi. Se descrie jalea cea mare a Cuviosului Nil, afland ca fiul sau a fost luat viu cu barbarii; il cauta oriunde auzea ca un pustnic a fost ucis si se ducea si-l ingropa. L-a cautat si la mai marele barbarilor, in Faran. Acolo, a aflat ca fiul sau este viu si a fost vandut ca rob si rascumparat de episcopul cetatii Eluzia, care l-a si sfintit preot. Si mergand la episcop, acesta l-a sfintit preot si pe Cuviosul Nil. Si asa s-au intors impreuna in Sinai, slujind si bineplacand Domnului. Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.

 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Pãrintelui nostru Teodul, feciorul lui Nil cel Întelept (sec.V).

        Acesta a fost feciorul lui Nil cel Intelept, care a fost eparh la Constantinopol, si, care, lasand slava lumii, a mers de s-a pustnicit, impreuna cu fiul sau, in Muntele Sinai. Deci, aflandu-se si acesta si altii acolo si petrecand pustniceste, i-au lovit barbarii, fara de veste, si, incepand a junghia pe sfintii parinti, Nil a putut sa fuga, iar fiul sau Teodul, a fost prins rob, dimpreuna cu alt oarecare tanar si ii duceau legati. Si, mergand barbarii pe la corturile lor, au vrut sa junghie pe cei doi tineri si sa-i faca jertfa luceafarului ce rasare inaintea soarelui. Deci, unul a scapat si a fugit, iar barbarii adormind dupa betie, soarele a rasarit si luceafarul s-a ascuns si nu l-au mai junghiat pe Teodul. Si, vrand sa-l vanda, nu le da pe el mai mult de doi galbeni, incat unul din barbari, scotand sabia, a vrut sa-l junghie. Si atunci l-a cumparat episcopul si indata l-a sfintit preot. Si, venind si tatal sau, l-a primit cu dragoste episcopul, care l-a silit sa primeasca a fi preot. Si, slobozindu-i episcopul cu cinste, au mers la locul lor in Sinai si, vietuind dumnezeieste, cu pace s-au mutat la Domnul.
 

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre pãcãtosii ce se îngroapã în bisericã.

        A fost in partile tabenesiotului o oarecare calugarita, care isi castigase infranarea trupeasca, dar cu salbaticia limbii nu se parasise de vorbirea desarta. Deci, acesta, savarsindu-se si averea dandu-si, a fost ingropata in biserica. Iar in noaptea dintai, pazitorul bisericii, din iconomie dumnezeiasca, a vazut-o pe ea aruncata inaintea altarului, pe jumatate arsa, ca o parte a ei ardea, fiind aruncata in foc, iar partea cealalta ramanea nearsa. Deci, a doua zi sculandu-se, paznicul a spus tuturor si le-a aratat si locul unde calugarita ardea in foc.

        Si, mergand inaintea jertfelnicului, a aflat ars locul pe marmora pe care arsese. Deci, cu acest semn, aievea s-a aratat ca cei ale caror pacate nu sunt iertate, aceia nu vor scapa de Judecata. Si nu vor putea sa castige nici un ajutor numai din atingerea cu locurile cele sfintite.

 
 
 

Întru aceastã zi, minunea Sfântului Vasilie, la Anastasie preotul.

        Intr-una din zile, Cuviosul Parintele nostru Vasilie, stralucit fiind de darul cel dumnezeiesc, a zis catre clericii sai: "Veniti, fiilor, dupa mine ca sa vedem slava lui Dumnezeu, si impreuna sa proslavim pe Stapanul nostru." Si, au iesit din cetate, nestiind nimeni unde voieste el sa mearga. Iar un preot cu numele Anastasie, care vietuia intr-un sat, avea femeie cu numele Teogonia, cu care patruzeci de ani a petrecut in feciorie si de multi se socotea ca Teogonia este neroditoare, pentru ca nimeni nu stia fecioria curatiei lor, cea pazita in taina. Si avea Anastasie, pentru viata sa sfanta, Duhul lui Dumnezeu si era barbat inainte-vazator. Ca intru acea vreme, vazand el mai inainte cu duhul, ca Vasilie acea sa-l cerceteze pe el, a zis catre sotia sa Teogonia: "Eu ma voi duce la camp, ca sa lucrez pamantul, iar tu, sora mea, sa impodobesti casa si in ceasul al noualea din zi, aprinzand lumanari, sa iesi intru intampinarea Sfantului Vasilie arhiepiscopul, ca vine sa ne cerceteze pe noi pacatosii." Iar ea, mirandu-se de cuvintele barbatului sau, a implinit porunca. Si, nu departe fiind Sfantul Vasile de casa lui Anastasie, l-a intampinat pe el Teogonia si i s-a inchinat lui. Iar Vasilie i-a zis: "Cum te afli, doamna Teogonia?" Iar ea, auzind ca pe nume o cheama, s-a inspaimantat si a zis: "Sanatoasa sunt stapane sfinte." Iar fericitul i-a zis: "Unde este domnul Anastasie, fratele tau?" Iar ea a raspuns: "Nu frate, ci barbat imi este mie, si s-a dus la camp sa lucreze pamantul, dar ma voi duce sa-l chem pe el." Iar Vasilie i-a zis: "A venit si in casa este, nu te osteni." Aceste cuvinte auzind, de si mai mult spaima s-a umplut, ca toata taina lor, Sfantul mai inainte a vazut-o si, tremurand, a cazut la picioarele Sfantului si i-a zis: "Roaga-te pentru mine, pacatoasa, Sfinte al lui Dumnezeu, ca mari si minunate lucruri vad la tine." Iar Sfantul se ruga pentru dansa.

        Si, intrand in casa preotului, l-a intampinat insusi Anastasie si, sarutand picioarele Sfantului, a zis: "De unde mie aceasta, ca a venit arhiereul Domnului la mine?" Iar arhiereul i-a zis: "Bine ca te-am aflat, ucenice al lui Hristos; sa mergem la biserica si sa facem dumnezeiasca slujba." Caci, se obisnuieste preotul acela sa posteasca in toate zilele, afara de sambata si de Duminica si nu gusta nimic, fara numai paine si apa. Iar cand au mers in biserica, a poruncit Sfantul Vasilie lui Anastasie ca sa slujeasca Liturghia. Iar el se lepada, zicand: "Stii, stapane, ce zice Scriptura: Cel mai mic de la cel mai mare se blagosloveste." Iar Vasilie a zis catre dansul: "Cu toate lucrurile tale cele bune, sa ai si ascultare." Si, cand slujea Anastasie, in vremea sfintirii Infricosatoarelor Taine, a vazut Sfantul Vasilie si ceilalti care erau vrednici, pe Preasfantul Duh pogorandu-se in chip de foc si pe Anastasie inconjurandu-l. Iar dupa savarsirea dumnezeiestii slujbe, au intrat in casa si au pus preotul masa Sfantului si clericilor lui. Si, mancand, a intrebat Sfantul pe preot: "De unde iti este averea si ce fel este viata ta, spune-mi mie." Raspuns-a preotul: "Eu, arhiereule al lui Hristos, om pacatos sunt si ma aflu sub dajdia poporului si am doua perechi de boi. Cu una lucrez eu insumi, iar cu alta slujitorul meu si, din roadele lucrului acesta, o parte este spre primirea strainilor, iar alta parte spre darea dajdiilor, si se osteneste cu mine si femeia mea, slujind strainilor si mie." Si a zis Vasilie catre dansul: "Sa o numesti pe ea sora ta, precum si este; dar spune-mi mie bunatatile tale." Raspuns-a Anastasie: "Eu nimic bun n-am facut pe pamant?" Atunci Vasilie a zis: "Sa ne sculam si sa mergem impreuna." Si, sculandu-se, au mers la un bordei  si a zis Vasilie: "Sa-mi deschizi mie usa aceasta." Iar Anastasie a zis: "Nu, Sfinte al lui Dumnezeu, sa nu voiesti a intra, ca nimic nu este acolo, fara numai cele de trebuinta pentru casa." Iar Vasilie a zis: "Eu pentru trebuintele acestea am venit."

        Iar preotul, nevrand sa deschida usa, a deschis-o Sfantul cu cuvantul si, intrand, a aflat acolo pe un om foarte ranit de lepra, caruia mai multe madulare, putrezind, ii cazusera. Si nu stia de dansul nimeni, fara numai singur preotul si sora lui. Deci, a zis Vasilie catre preot: "Pentru ce ai voit sa tainuiesti de mine aceasta comoara a ta?" Raspuns-a preotul: "Omul este manios si ocarator, stapane, si, pentru aceasta, m-am temut sa ti-l arat, ca sa nu greseasca cu vreun cuvant impotriva Sfintiei tale." Atunci a zis Vasilie: "Buna nevointa alegi. Dar sa ma lasi si pe mine intru aceasta noapte sa-i slujesc lui, ca si eu sa fiu partas la plata ta." Drept aceea, a ramas fericitul Vasilie singur cu cel bolnav si, inchizandu-se, toata noaptea a petrecut in rugaciune si dimineata, l-au scos pe cel bolnav intreg si sanatos. Iar preotul si sora sa si toti cei ce erau acolo, vazand o minune ca aceea, au proslavit pe Dumnezeu. Si s-a intors apoi Sfantul Vasilie la casa sa. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.