sâmbătă, 11 ianuarie 2025

Acatistul Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Apărătorul nostru şi grabnic folositor, pustnicul Domnului cu laude te cinstim, că ai omorât toate patimile cu multă răbdare şi înfrânare şi ai ruşinat pe duşmanul cel nevăzut. Pentru toate acestea cântăm ţie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

Icosul 1

Înger trupesc şi om ceresc, cel ce ai avut îngerească viaţă, ca cel ce ai îndrăzneala către Dumnezeu, izbăveşte-ne din toate nevoile şi primejdiile, ca să-ţi cântăm acestea:
Bucură-te, vlăstar neveştejit al Egiptului;
Bucură-te, că din tinereţe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că fireşte de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor monahiceşti;
Bucură-te, că ai ales fecioria;
Bucură-te, că te-ai logodit cu curăţia;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit ca Adam şi Eva;
Bucură-te, că prin pustiuri ai potolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai auzit glas din cer, zicând: „O, Pahomie, înţelege că acesta este semnul darului care ţi se dă de la Hristos Dumnezeu”;
Bucură-te, că ai ales viaţa călugărească;
Bucură-te, că povăţuitorul tău a fost sihastrul Palamon;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

Condacul al 2-lea

Văzându-te, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Pahomie, vrăjmaşul la înălţime ridicat, te ispitea a te împiedica de la fapte bune, dar după puţin s-a ruşinat de sporirea ta, pentru aceasta cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Având cunoştinţa celor ce sunt ca şi cum n-ar fi, ai trecut cu vederea cele trecătoare ale vieţii, şi punându-ţi nădejdea în Dumnezeu, ai ajuns la înalte sporiri, de aceea noi îţi cântăm:
Bucură-te, că la locul numit Tavenisiot, glas din cer ţi-a venit;
Bucură-te, că acolo ai poruncit a zidi mănăstiri;
Bucură-te, că odată cu glasul din cer un înger înaintea ta a stat;
Bucură-te, că viaţa călugărească te-a învăţat;
Bucură-te, căci cu osteneala ta multe ai făcut;
Bucură-te, că prin viaţa ta bună, o mie de călugări ai adunat;
Bucură-te, că tuturor acestora purtător de grijă ai fost;
Bucură-te, că demonii multe năluciri ţi-au făcut;
Bucură-te, că tu cu rugăciunea şi cu arma Crucii le-ai biruit;
Bucură-te, pierzătorule al nebuniei vrăjmaşilor;
Bucură-te, neînspăimântătorule de înfricoşările lui;
Bucură-te, biruitorule al uneltirilor diavoleşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt puternic te-a făcut întru toate, Sfinte Pahomie fericite, că neclintit ai rămas în darurile lui Dumnezeu, înconjurat fiind de vrăjmaşi, dar neîncetat ai cântat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având dorinţa de a fi necăjit şi mai mult, cugetătorule de Dumnezeu, ai văzut dumnezeiescul înger din cer coborându-se şi cercetându-te pe tine în nevoinţele tale şi un glas ai auzit îmbărbătându-te, iar noi strigăm aşa:
Bucură-te, fiule al dumnezeieştii lumini;
Bucură-te, locaş al Duhului Sfânt;
Bucură-te, făclie nestinsă a liniştii;
Bucură-te, canonul cel drept al înfrânării;
Bucură-te, izgonitorul patimilor omeneşti;
Bucură-te, îmbogăţitorul de dumnezeiescul Dar;
Bucură-te, Părinte al părinţilor întâistătătorule;
Bucură-te, că ai adus lui Dumnezeu viaţa ta;
Bucură-te, că ai fost pildă spre mântuire;
Bucură-te, căci cu sudorile sihăstriei ai stins cărbunii patimilor;
Bucură-te, că ai înflorit ca un trandafir şi crin binemirositor în pustiul Egiptului;
Bucură-te, că nevoinţele tale au strălucit ca soarele;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!
 

Condacul al 4-lea

Fiind aprins de dumnezeiască dragoste, ai alergat în muntele pustiului, bucurându-te, iar vrăjmaşul multe rele ţi-a făcut, dar tu ca pe firele de păianjen le-ai rupt, pentru acestea noi îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Chemării Domnului tău ai urmat, lepădând lumea cu toate frumuseţile ei, cu osârdie ai suferit greutatea pustiei şi ai rănit taberele demonilor bărbăteşte, de aceea îţi strigăm:
Bucură-te, că a doua oară a venit îngerul către tine;
Bucură-te, că ţi-a poruncit să-i primeşti pe toţi;
Bucură-te, că pe tot omul ai primit;
Bucură-te, că mănăstire ai făcut;
Bucură-te, că ai slujit fraţilor tăi;
Bucură-te, că multă smerenie ai câştigat;
Bucură-te, că iubitor de osteneală ai fost;
Bucură-te, că singur masa puneai;
Bucură-te, că şi în grădină săpând, verdeţuri răsădeai;
Bucură-te, că bolnavilor slujeai;
Bucură-te, că şi portar ai fost;
Bucură-te, că toate slujbele cele mai grele ai făcut;
Bucură-te, că pe toţi cu fapta şi cu cuvântul ai întărit;
Bucură-te, că toţi în cinste ca pe un sfânt te avem;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!
 

Condacul al 5-lea

Stea mult luminoasă povăţuită de Duhul Sfânt, te-ai arătat în pustietăţi şi în oraşe, strălucind cu minunile, demonii gonind şi bolile vindecând şi pe noi învăţându-ne să cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzându-te tinerii Egiptului în pustie, ca pe un mai presus de oameni, şi auzind învăţăturile tale, s-au schimbat cu dumnezeiască schimbare, pentru care, mărind pe Dumnezeu, îţi cântăm ţie:
Bucură-te, cel între oameni înger;
Bucură-te, între îngeri, omule;
Bucură-te, frumuseţea Cuvioşilor Părinţi;
Bucură-te, că fericitul preot Dionisie pentru prietenie te-a chemat în oraşul lui;
Bucură-te, că o femeie bolnavă cu credinţă s-a atins de hainele tale şi îndată s-a făcut sănătoasă;
Bucură-te, că dintr-o fată ai scos diavolul;
Bucură-te, că şi pe un om l-ai tămăduit printr-o pâine trimisă de tine;
Bucură-te, că, prin rugăciuni şi post mult, multe boli ai tămăduit;
Bucură-te, căci cu darul Sfântului Duh multe minuni ai făcut;
Bucură-te, că pe monahul Silvan prin răbdare l-ai îndreptat;
Bucură-te, că noi dorim să ne îndreptezi la pocăinţă;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

Condacul al 6-lea

Strălucit-au faptele cele bune ca soarele pe pământ şi în cer, bună slugă a lui Hristos, căci cu dreaptă mărire ne-ai propovăduit nouă credinţa lui Hristos, pentru care cântăm: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Văzând credincioşii faptele tale cele bune şi viaţa ta cea mai presus de om, cu credinţă alergau ca la un om trimis de Dumnezeu, primind folosul cererilor, pentru aceasta ai adunat şapte mii de călugări în multe mănăstiri, iar noi te lăudăm aşa:
Bucură-te, că ai fost proestos peste multe mănăstiri;
Bucură-te, că acelor şapte mii de călugări le purtai de grijă;
Bucură-te, că şi pe noi ne ocroteşti;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi S-a arătat ţie cu cunună de spini;
Bucură-te, că Domnul Hristos ţi-a spus „că seminţia ta cea duhovnicească nu va lipsi până la sfârşitul veacului”;
Bucură-te, că Domnul, învăţături folositoare dându-ţi, S-a înălţat la cer;
Bucură-te, că meşteşugurile diavoleşti le-ai risipit;
Bucură-te, că satana a fost supus sub picioarele tale;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

Condacul al 7-lea

Vrând pe tine tot a te sfinţi, Părinte Pahomie, şi dorind slava cea nemuritoare, la Dânsul ai alergat cu căldură prin vieţuire curată, prin pustnicie şi prin viaţa prealuminată, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Nou oraş ai arătat adâncimii pustiului, Pahomie fericite, cel deopotrivă cu îngerii, căci ca un alt Ierusalim şi Sinai mănăstirile tale s-au proslăvit, şi ca un alt Moise şi Ilie arătându-te, auzi de la noi aceste laude:
Bucură-te, al doilea Moise cu faptele;
Bucură-te, al doilea Ilie cu chinurile;
Bucură-te, cel ce cărările Înaintemergătorului ai urmat;
Bucură-te, cel ce blândeţii lui David te-ai asemănat;
Bucură-te, că rugându-te Preadulcelui Iisus, într-un ceas toate limbile le-ai învăţat;
Bucură-te, că pe monahul ce avea nevoie în limba sa grecească l-ai îndreptat;
Bucură-te, că în fiecare zi pe monahi i-ai sfătuit şi pe cei greşiţi la pocăinţă i-ai adus;
Bucură-te, cel ce izgoneşti de la noi patimile sufleteşti;
Bucură-te, cel ce ne vindeci de durerile sufleteşti;
Bucură-te, că ne izbăveşti de meşteşugurile diavoleşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

Condacul al 8-lea

Străină viaţă petrecând pe pământ, Părinte Pahomie, cu totul ţi-ai înălţat mintea spre cele cereşti, minunând pe îngeri şi pe oameni cu răbdarea ta, pentru aceasta acum luând răsplătirile de la Dumnezeu, Îi cânţi Lui împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul vesel te-ai arătat, Părinte, văzând înălţarea sufletului monahului la care te grăbeai să mergi, ducându-se cu cântări de îngeri, pe care o ai arătat celor împreună cu tine, de Dumnezeu purtătorule Părinte Pahomie, deci văzând noi sfinţirea ta, minunându-ne cântăm ţie acestea:
Bucură-te, al tainelor lui Dumnezeu văzătorule;
Bucură-te, al pământeştilor lucruri cu vederea trecătorule;
Bucură-te, că în trup fiind ai auzit cântare îngerească;
Bucură-te, că prin lacrimi şi post trupul ţi-ai topit;
Bucură-te, al celor căzuţi ridicare;
Bucură-te, că şi pe noi ne sfătuieşti şi povăţuieşti a urma ţie;
Bucură-te, că ascultându-te ne adunăm bogăţii;
Bucură-te, cel ce ai batjocorit mândria demonilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

Condacul al 9-lea

Covârşind, Părinte, pe toţi cu blândeţea sufletului şi cu smerita cugetare, darul Sfântului Duh l-ai primit, după cum zice cuvântul: „Spre cine vom căuta fără numai spre cel blând şi smerit”, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe ritorii cei muritori ca pe nişte peşti fără de glas i-ai arătat prin cuvintele tale, că ritorisind despre Dumnezeu, cuvintele tale asemănându-le cu lucrurile, te-ai făcut minunat şi slăvit, pentru acesta cântăm ţie:
Bucură-te, vistieria cuvintelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel decât filosofii mai înţelept;
Bucură-te, înaintarea şi vârful cuvioşilor;
Bucură-te, prin care toţi credincioşii s-au îndreptat;
Bucură-te, că toată tabăra demonilor ai ruşinat;
Bucură-te, că arşiţa zilei şi gerul nopţii ai suferit;
Bucură-te, că sufletul tău hrană cerească a câştigat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

Condacul al 10-lea

Vrând a te asemăna unicului Hristos, cu nerăutate ai iubit pacea şi dragostea, răsplătind răul în bine; pentru aceasta şi pentru toate faptele bune plăcute lui Dumnezeu, cântăm cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid nebiruit împotriva patimilor şi turn nesurpat al curăţeniei te-ai arătat, Părinte Cuvioase, căci cu privegherea gonind somnul lenei, te-ai făcut casă Duhului Sfânt, pentru aceasta noi lăudându-te, cântăm aşa:
Bucură-te, că rănile lui Hristos le-ai purtat;
Bucură-te, slujitorul Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că vieţuind lui Dumnezeu ai ajuns la adânci bătrâneţi;
Bucură-te, că, fiind bolnav, ucenicul tău Teodor te-a îngrijit;
Bucură-te, că, mai înainte cu două zile de sfârşitul tău, ai învăţat pe fraţii tăi să se ferească de eretici;
Bucură-te, că blagoslovindu-i ai adormit;
Bucură-te, că fraţii mult s-au tânguit pentru moartea ta;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

Condacul al 11-lea

Împăratul împăraţilor Dumnezeu, vrând să te cheme la Sine, ca să-ţi răsplătească cu bogate daruri pentru multele tale osteneli, a trimis mulţime de îngeri şi cetele sfinţilor în întâmpinarea ta, şi mergând înaintea lui Dumnezeu, cu toţii aţi cântat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie primitoare de lumină înţelegătoare te cunoaştem pe tine, Părinte Pahomie, că, asemănându-te cetelor îngereşti, ne mijloceşti şi nouă mântuire pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că ceata proorocilor înainte ţi-a slujit;
Bucură-te, că apostolii te-au întâmpinat;
Bucură-te, că Sfinţii Ierarhi ţi-au cântat;
Bucură-te, că mucenicii la cer te-au ridicat;
Bucură-te, căci cuvioşii cu bucurie te-au primit;
Bucură-te, că heruvimii cu cântări te-au suit;
Bucură-te, că sfinţii toţi cu bucurie te-au primit în palatul lor şi osebit te-au aşezat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

Condacul al 12-lea

Cânţi acum împreună cu îngerii, ca mai înainte cu oamenii, în ceruri veselindu-te, fericite, cântarea cea întreit sfântă lui Dumnezeu, pe Care roagă-L pentru cei care te cinstesc, Sfinte Părinte Pahomie, şi cu dragoste cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Izvor de tămăduire dobândindu-te, mai înainte şi după moarte Preacuvioase, ca pe un părinte şi doctor al sufletelor noastre, te cântăm aşa:
Bucură-te, închinător smerit al Sfintei Treimi;
Bucură-te, lăudător al Sfintei Treimi;
Bucură-te, cântătorule împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii;
Bucură-te, al nostru rugător;
Bucură-te, că închinându-ne sfintelor tale moaşte izbăvire de patimi primim;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale iertare de păcate luăm;
Bucură-te, apărătorule de grindină, omizi şi insecte;
Bucură-te, că mijloceşti împreună cu Născătoarea de Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre;
 Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

Condacul al 13-lea

O, Preaînţelepte de Dumnezeu purtătorule, Pahomie Preacuvioase, vrednicia Părinţilor şi slava Cuvioşilor, primeşte de la noi laude pe care cu tot sufletul le aducem ţie şi roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, cei ce-ţi cântăm ţie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Înger trupesc şi om ceresc..., Condacul 1: Apărătorul nostru şi grabnic folositor…,

Icosul 1

Înger trupesc şi om ceresc, cel ce ai avut îngerească viaţă, ca cel ce ai îndrăzneala către Dumnezeu, izbăveşte-ne din toate nevoile şi primejdiile, ca să-ţi cântăm acestea:
Bucură-te, vlăstar neveştejit al Egiptului;
Bucură-te, că din tinereţe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că fireşte de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor monahiceşti;
Bucură-te, că ai ales fecioria;
Bucură-te, că te-ai logodit cu curăţia;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit ca Adam şi Eva;
Bucură-te, că prin pustiuri ai potolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai auzit glas din cer, zicând: „O, Pahomie, înţelege că acesta este semnul darului care ţi se dă de la Hristos Dumnezeu”;
Bucură-te, că ai ales viaţa călugărească;
Bucură-te, că povăţuitorul tău a fost sihastrul Palamon;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

Condacul 1

Apărătorul nostru şi grabnic folositor, pustnicul Domnului cu laude te cinstim, că ai omorât toate patimile cu multă răbdare şi înfrânare şi ai ruşinat pe duşmanul cel nevăzut. Pentru toate acestea cântăm ţie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie!

şi această
 

Rugăciune către Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare

Preafericite şi Preacuvioase Părinte Pahomie, ascultă-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm ţie: du rugăciunea noastră către milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, căci tu pururea salţi în bucurie cu sfinţii şi cu puterile cele fără de materie înaintea Lui. Roagă milostivirea lui Dumnezeu să nu ne osândească pentru fărădelegile noastre, ci să facă cu noi după mare mila Lui. Cere pentru noi viaţă paşnică, sănătate trupească şi sufletească, roade îmbelşugate pământului, întru toate belşug şi binefacere, iar noi să-i întoarcem toate bunătăţile cele dăruite nouă, spre mărirea Lui şi binecuvântarea şi ajutorul Lui. Întăreşte-ne, Doamne, pe calea care duce la locaşurile celor sfinţi, unde este glasul neîncetat al lăudătorilor care văd pururea frumuseţea cea nespusă a Feţei Tale, Sfântă Biserica Ta o fereşte de dezbinări, pe credincioşi întăreşte-i, rătăciţii întoarce-i pe calea credinţei, pe toţi ne mântuieşte după mare mila Ta. Iar noi cu mulţumire ne vom închina Preasfintei Treimi în trei Feţe: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor