Bine e la noi acasă” – Emilia Căldăraru

Bine e la noi acasă

Bine e la noi acasă!
Nu e lume mai frumoasă
Cum e cuibul părintesc,
Unde eu trăiesc și cresc.
Tata, mama și bunici,
Eu și frățiorii mici,
Toți, aici, suntem uniți,
Bucuroși și fericiți!
Casa mea și-n somn o știu,
Orice colț pot să-l descriu.
Când pășesc al casei prag,
Tot ce vad în ea mi-e drag.

Parcă dintr-un basm vrăjit,
Toate-mi spun: „Bine-ai venit!”

Emilia Căldăraru

 

 

 

 

 

CASA BĂTRÂNEI

…

- Autor:

(Sergiu Grigoraș).

…

.

Într-o margine de sat,

Printre case mari, zidite,

O cocioabă stă de ‘un veac,

E cu stuf acoperită.

..

Cu obloanele vopsite,

Și pereții văruiți...

Se mai vede de la poartă

Cum stă busuiocu-n grinzi.

…

Prin ogradă ‘și poartă pașii

O bătrână gârbovită.

O cunoaște lumea toată,

Foarte liniștită.

….

Moare lumea, ea trăește,

Moartea casa i-a uitat.

Preotul o pomenește,

La cei vii mai mult de ‘un veac.

…..

Și să vezi, e în putere,

Își mai face focu ‘n vatră.

N-a gustat demult din pâine,

Decât mămăligă caldă.

……

Am intrat să-i văd casuța

Cu ferestrele de ‘o șchioapă.

Candela era aprinsă,

Ea la Domnul cât se roagă.

…….

Cred că asta ‘i și minunea,

Mă gândesc în sine eu,

Are ‘n suflet bunătate

Și o ține Dumnezeu.

 

 

 

 

 

Casa
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Mihai Ursachi

Îți mai aduci aminte de casa noastră,
Singuratică, nuci și castani ancestrali ascunzându-i
Zidirea imaculată...
Iar către scările albe
Erau două șiruri posomorâte de brazi.
Zidire înaltă și zveltă, un templu de spumă,
Sau mânăstire...
Semne ciudate împodobeau frontonul ionic
Pe care ar fi putut exista o inscripție
Neconcepută...
Pe sub ferestrele-nalte cu gratii
În umbră creștea margarintul - floarea cu lacrimi
A celor de dinăuntru...
O, casa noastră de visuri,
Pe dinăuntru n-o cunoșteam,
Pe dinafară n-o pricepeam...
Casa aceea așezată în locul
De nicăieri, sub nuci și castani,
Casa aceea cerească, desăvârșită, inexistentă...

În ceața adâncă, durere și spaimă,
Și câtă iubire, și câtă iubire..
Îți mai aduci aminte?

 

 Imaginează-ți o scenă caldă și liniștită din vremuri de demult, într-o casă românească simplă, cu doi bunici care stau la gura sobei. Focul din sobă trosnește ușor, răspândind o căldură binevenită, în timp ce lumina lui palidă dansează pe pereții de lemn. Bunica, cu basma pe cap și mâinile obosite dar blânde, așează pe masa mică o pâine de casă și câteva felii de slănină. Bunicul, cu fața brăzdată de ani, își sprijină palmele aspre pe genunchi, zâmbind nostalgic spre focul care le-a fost martor atâtor seri liniștite.
Jos, la picioarele lor, o pisică se ghemuiește confortabil lângă sobă, căutând căldura pe care doar acest colț de lume o poate oferi. Atmosfera este plină de pace, un moment de tihnă, unde timpul pare să stea pe loc. În acest cadru simplu, fiecare detaliu poartă o poveste: pâinea ruptă cu mâinile lor muncite, slănina de pe masă adusă din munca câmpului, iar pisica - prietena tăcută de-o viață, martoră la toate poveștile pe care bunicii le-au spus lângă sobă.
E o scenă care te face să simți rădăcinile puternice, acea legătură neîntreruptă cu tradițiile și cu pământul, unde fiecare gest, oricât de mic, are un ecou profund în inima celor care au crescut în simplitatea și frumusețea vieții la țară.

M.❤️🍀
Să nu lăsăm să se stingă flacăra tradiției! Ea ne definește, ne leagăn de trecut și ne dă putere pentru viitor. Sa păstrăm viu spiritul moștenit!