“Nu poți iubi pe altcineva dacă nu te iubești mai întâi pe tine.

 Din păcate, POȚI.

Poți să trăiești o viață iubindu-i pe toți cei din jur și neiubindu-te pe tine.

Poți să îi iubești pe ceilalți așa cum ai învățat să iubești.

Poți să îți iubești părinții abuzivi sau indisponibili emoționali, poți să îți iubești partenerii psihopați sau narcisici și cu fiecare iubire de alții să te iubești pe tine din ce în ce mai puțin. Poți să iubești până la disperare, la depresie, anxietate, până când ai consumat toate resursele și pâlpâi stins.

NU POȚI SĂ TE LAȘI IUBIT DACĂ NU TE IUBEȘTI ÎNTÂI PE TINE. Asta ar fi varianta corectă a primei afirmații. Atunci când iubirea ta e conturată de relații fictive sau nereușite, atunci când trăiești cu himera unor iubiri inexistente, vei încerca să clădești aceleași structuri iluzorii și vei goni după aceleași fantasme pe care ți le-au proiectat ca niște spectacole de umbre adulții care erau acolo pentru a te învăța ce este iubirea. Și vei merge după fanasme repetitiv, valsând haotic și epuizant între pulsiuni și coerență, între nevoi reale și imaginare, până vei reuși să îți clădești propriu sistem de identificare, până vei reuși să îți clădești propriile iubiri. Prin iubirea de sine vei ști cum trebuie să primești și să oferi iubire într-un mod care nu îți consumă toate resursele până la epuizare.

Ce este iubirea de sine?

Iubirea de sine nu este doar o stare și nu înseamnă doar că te simți bine în pielea ta. Iubirea de sine este ca orice relație, dinamică. Iubirea de sine este o acțiune și necesită un efort. Este modul în care ne alegem pe noi, este modul în care relaționăm cu noi înșine, modul în care ne acceptăm și ne înțelegem greșelile, modul în care ne integrăm și ne acceptăm pierderile, modul în care comunicăm eficient cu noi înșine despre viață, modul în care ne permitem să avem un infinit de “a doua șansă” fără judecată, fără pedeapsă, fără dezamăgire.

Uneori nu ne iubim pentru că nu avem curajul de a ne cunoaște. Uneori nu ne iubim pentru că nu considerăm că suntem suficient de buni. Uneori nu ne iubim din cauza acțiunilor celor din jur, din cauza unor evenimente traumatice din viață, pentru că ne-au lipsit exemplele bune de iubire de sine, pentru că am trăit între adulți care nu iubeau și nu erau iubiți.

Uneori lipsa iubirii de sine e normalitatea noastră și a ne iubi ne sperie, pentru că devenim brusc fragili, vulnerabili și expuși, pentru că nu mai suntem oamenii aceia puternici pe care îi arătam în fața altora și în fața noastră. Uneori ne e frică să ne iubim pentru că ne sperie faptul că va trebui să ne acceptăm părțile întunecate, durerile, volatilitatea, defectele, într-un cuvânt umanitatea.

Ne tratăm cu totul altfel decât îi tratăm pe ceilalți. A învăța iubirea de sine înseamnă să ne tratăm cu aceeași importanță cu care tratăm oamenii pe care îi iubim, înseamnă să avem grijă de noi și atunci când alții sunt în preajmă, să ne iubim suficient pentru a lua decizii pentru noi, să ne facem timp pentru noi, să spunem “nu” atunci când e cazul, să știm să renunțăm la bătăliile care ne consumă inutil energia, să nu ne lăsăm pradă emoțiilor disfuncționale, să știm să ne descoperim pasiunile, să învățăm să stăm cu noi în liniște și singurătate, să învățăm să stăm cu alți oameni fără pretenții și așteptări dar cu limite sănătoase. Dragostea de sine este o acțiune, o alegere continuă, un proces continuativ în care trebuie să investim în mod constant.

Să presupunem că ai în față o oglindă. Nu am să te întreb ce vezi în ea, pentru că ceea ce vezi nu te va determina să te iubești mai mult. Chiar dacă uneori nu ne place ceea ce vedem, chiar dacă uneori suntem în procese de tranziție și adaptare, a ajunge să te iubești pe tine nu vine de la a iubi ceea ce vezi. Ce simți pentru persoana care te privește? O ocrotești? O placi? Îi vrei binele? Ești mulțumit de ceea ce reprezintă? Îi oferi iubirea de care are nevoie? Privește-te puțin și repetă-ți fraza asta: Lipsa iubirii de sine nu reflectă realitatea existenței noastre ci e o simplă reflecție a percepției noastre asupra realității. E ceea ce CREZI despre tine. Schimbă unghiul, schimbă-l de câte ori este nevoie pentru a vedea realitatea așa cum este ea de fapt.

Probabil ai auzit des următorul clișeu :„primul pas pentru a depăși o problemă este să recunoști că ai una”. Ei bine, unul dintre primii pași pentru a învăța cum să te iubești pe tine este să devii conștient de tine. Asta înseamnă să te vezi, să te studiezi, să te uiți la tine fără judecată și să înțelegi că vrei nu vrei aceasta e persoana pe care trebuie să înveți să o iubești cu toată ființa ta și că această persoană nu va avea ce să îți ofere dacă nu este ocrotită și iubită.

Pe scurt, iubirea de sine nu își găsește esența în felul în care te vezi ci în modul în care te tratezi.