Sf.Mc.Varvar-sunt capabile să protejeze si sa ocroteasca casa de necazuri si dusmani și să protejeze gospodăria si familia. Imaginea Sfântului cu sulita in brat , este comparată cu un paznic-ocrotitor care va fereste de dușmani și păzeste pacea in familie.

 

Fericitul Varvar a fost mai înainte tîlhar cumplit în părţile Lucaniei. El a vărsat mult sînge omenesc şi nu putea nimeni să-l prindă, nici să i se împotrivească lui, de vreme ce era foarte puternic cu trupul. Dar, preabunul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, Care nu voieşte moartea păcătosului, ci voieşte ca toţi să se mîntuiască, precum altădată pe Pavel, l-a vînat astfel şi pe acesta, cu purtarea Sa de grija cea minunată.

Într-o vreme, acest tîlhar, şezînd în peşteră şi privind la mulţimea aurului adunat din tîlhărie, s-a atins de inima lui darul lui Dumnezeu, care duce la pocăinţă pe cel păcătos. Deci, tîlharul, umilindu-se cu sufletul şi aducîndu-şi aminte de înfricoşata judecată a lui Dumnezeu, a început a plînge, zicînd în sine: "Vai de mine păcătosul, ce am făcut! Mult sînge omenesc am vărsat, pe multe femei le-am spurcat cu păcatul trupesc, averile cele străine le-am răpit, multe răutăţi am făcut şi astăzi sau mîine voi muri, dar cele ce le-am cîştigat ale cui vor fi?" Şi iarăşi a zis: "Ştiu, că pe tîlharul cel de demult l-a primit Hristos cu milostivirea Sa; cred că şi pe mine mă va primi, de mă voi pocăi. Deci, mă pocăiesc, caut şi doresc milostivirea Lui".

Acestea socotind în sine, s-a sculat şi n-a spus nimic tovarăşilor săi. Ci, luînd numai sabia sa sub haină şi lăsînd toate, s-a dus noaptea în satul cel mai apropiat, în care era o biserică, şi a intrat în acea biserică la vremea cîntării Utreniei. Iar după Utrenie a căzut la picioarele preotului, zicînd cu lacrimi: "Părinte sfinte, nu mă lepăda pe mine păcătosul şi ticălosul, care am venit la sfinţia ta, pentru că voiesc să mă pocăiesc de toate răutăţile ce le-am făcut!"

Deci, preotul, ridicîndu-l de jos, l-a dus la Sfîntul Altar şi i-a zis: "Spune, fiule, cele ce ai făcut înaintea lui Dumnezeu; iar eu smeritul, voi fi martor mărturisirii şi pocăinţei tale". El a zis: "Părinte, eu sînt Varvar tîlharul, de care, precum mi se pare, ai auzit şi sfinţia ta. Eu m-am umplut de multe păcate, de necurăţii trupeşti, de jefuiri şi de ucideri, pentru că am ucis ca la trei sute de oameni şi, pe lîngă ei, şi pe doi preoţi i-am pierdut cu sabia, fiindcă nu voiau să mă primească la pocăinţă. Iar acum, tu părinte, dacă ştii că mă va primi Dumnezeu pe mine care mă pocăiesc, apoi leagă-mi rănile mele cu dumnezeieştile porunci, precum voieşti; iar de nu, ia această sabie a mea şi porunceşte, ca să mă ucidă cu ea". Iar preotul i-a zis: "Fiule, nu este păcat care să biruiască milostivirea lui Dumnezeu, decît numai să nu deznădăjduieşti; ci să mergi în casa mea şi ce-ţi voi porunci, să împlineşti cu lucrul".

Deci, preotul, ieşind din biserică, a luat seama şi a văzut după el pe Varvar mergînd pe coate şi pe genunchi şi i-a zis: "De ce faci aceasta, fiule?" Zis-a Varvar: "Părinte, de cînd m-am aruncat la pămînt înaintea Domnului Dumnezeului meu împreună cu păcatele mele, nu mă voi ridica de la pămînt, pînă ce mi se vor ierta toate faptele mele cele rele". Preotul i-a zis: "Fiule, tu de voie te făgăduieşti lui Dumnezeu spre aceasta; deci, păzeşte-o şi se vor ierta ţie toate".

După ce au mers acasă, preotul iarăşi i-a zis: "Iată, fiule, copiii mei, slugile, dobitoacele şi cîinii. Cu care voieşti să fii asemenea, cu aceia ai să primeşti hrană". Zis-a Varvar: "Părinte, eu gîndesc, că nici cu cîinii nu sînt vrednic să mănînc, însă pentru nevoia cea trupească, care are trebuinţă de hrană, să mă rînduieşti împreună cu aceia, ca să gust mîncarea şi să petrec afară, fără acoperămînt în toate zilele şi nopţile". Preotul i-a zis: "Fă dar aşa, o, fiule, precum grăieşti înaintea lui Dumnezeu şi să nădăjduieşti spre milostivirea Lui cea mare!" Astfel a petrecut Varvar la preotul acela trei ani, ca dobitocul cel cu patru picioare, tîrîndu-se pe coate şi pe genunchi şi nici nu se scula de jos, socotindu-se a fi nevrednic de oameni, ci vrednic de dobitoacele cele cu patru picioare. Şi mînca şi se sălăşluia cu cîinii afară, ziua şi noaptea. După al treilea an, preotul i-a zis: "De acum, fiule, să încetezi a te hrăni cu cîinii, pentru că S-a milostivit spre tine Domnul". Varvar a răspuns: "Părinte, voiesc să mă hrănesc tot ca dobitoacele". Preotul i-a zis: "Fiule, Dumnezeu vede şi această făgăduinţă a ta, pe care o făgăduieşti Lui din smerenia ta şi voieşti să pătimeşti pentru păcatele tale".

După ce a ieşit Varvar cu dobitoacele afară din sat, umblînd după asemănarea lor şi, hrănindu-se cu verdeţuri crude ca şi ele, a ajuns la o dumbravă şi a petrecut acolo doisprezece ani, cu trupul gol; neavînd pe sine nici o ruptură de haină; şi s-a făcut trupul lui ca şi coaja finicului, arzîndu-se de zăduful soarelui şi crăpîndu-se de ger, încît se înnegrise ca şi cărbunele. Astfel s-a făcut fericitul Varvar de bunăvoie mucenic. După ce i s-au împlinit acei doisprezece ani ai pătimirii lui în pustie, i s-a făcut înştiinţare prin dumnezeiasca descoperire pentru iertarea păcatelor lui şi că o să-şi sfîrşească prin sînge - muceniceşte - nevoinţa pocăinţei sale.

Deci, odată, umblînd prin dumbravă, s-a apropiat de un drum, unde stăteau nişte neguţători. Aceia, socotind că a venit o fiară - fiindcă nu ştiau ce era în iarba aceea - au luat arcurile lor şi, punînd săgeţi, au tras în el şi l-au lovit cu trei săgeţi. După aceea au mers acolo şi au văzut pe omul cel săgetat de ei şi s-au înspăimîntat. Iar el le-a zis să nu se teamă, nici să se întristeze, spunîndu-le toate cele pentru sine, şi i-a rugat, ca să dea de ştire preotului din satul acela, de sfîrşitul lui. Aceasta zicînd-o, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.

Înştiinţîndu-se preotul despre aceasta de la acei neguţători, a mers acolo şi a văzut trupul fericitului Varvar, strălucind ca o lumină. Şi, făcînd slujba cea obişnuită pentru înmormîntare, l-a îngropat pe el în acelaşi loc unde l-a aflat ucis. După aceea a început a se face la mormîntul lui tămăduiri de toate neputinţele. Iar după cîţiva ani, adunîndu-se poporul cu preotul, au descoperit mormîntul şi au aflat trupul sfîntului nestricat şi izvorînd mir de tămăduire. Deci, minunîndu-se, au preamărit pe Dumnezeu şi au adus în satul lor, cu mare cinste acele cinstite moaşte ale Sfîntului Varvar şi le-au pus în biserică, minunîndu-se de acea minunată iubire de oameni şi milostivire a lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste şi închinăciune, în veci. Amin.

Sf.Mc.Varvar- s.n. 6 mai  / s.v. 19 mai-Ocrotitor celor ce ii poarta numele/prenumele si celor nascuti de ziua lui sau in apropiere 8 zile cum spun Sf.Parinti din Athos

Sfinții Mucenici Varvar ostașul și a celor împreună cu el Vach, Calimah și Dionisie, care s-au săvârșit prin sabie (pe la 362)

Grabnic vindecator celor ce sunt dupa interventii chirurghicale-mai ales abdominale,daruieste vindecare -celor ce sufera de boli abdominale-cancer la colon -stomac,etc,eventratie,ocluzie intenstinala ,celau care sunt dupa interventii chirurghicale la abdomen si au dureri mari i se roaga lui si primesc grabnic ajutor- mare facator de minuni ,ajuta imediat tuturor celor ce i se roaga. Patron celor ce lucreaza in armata,mare ajutator in timp de razboi prigoana.Patronul luptatorilor.

Se crede că troparul și rugăciunea către Sf.Mc.Varvar-sunt capabile să protejeze si sa ocroteasca casa de necazuri si dusmani și să protejeze gospodăria si familia. Imaginea Sfântului cu sulita in brat , este comparată cu un paznic-ocrotitor care va fereste de dușmani și păzeste pacea in familie.

Imaginea Sfântului cu sulita in brat , este comparată cu un paznic-ocrotitor care va fereste de dușmani și păzeste pacea si bunastarea in familie. Sulita gardiană a fost mult timp un simbol al fiabilității și protecției.

Pe cind uritorul de Dumnezeu, imparatul Iulian Paravatul, avea razboi cu un popor ce se numea Franci, a trimis impotriva lor pe voievodul Vach, in a carui armata era un ostas viteaz cu numele Varvar, cu credinta crestin, insa in ascuns. Gatindu-se armatele din amindoua partile la razboi, francii aveau un luptator tare, asemenea cu Goliat, care, iesind inaintea armatei grecilor, chema la lupta deosebita pe cineva sa se lupte cu dinsul si ocara pe greci, deoarece nimeni din ostasii lor nu indraznea sa iasa impotriva lui. Acel viteaz era infricosat la vedere, mare si puternic la trup. Vach voievodul, stiind vitejia fericitului Varvar, l-a chemat la sine si l-a intrebat: "Oare vei putea sa iesi la lupta impotriva acelui mindru luptator, care se lauda in puterea sa?" Varvar, nadajduind spre ajutorul Domnului sau Iisus Hristos, in care credea, nu s-a lepadat, ci a iesit intru intimpinarea lui si, intrarmindu-se cu semnul Sfintei Cruci, s-a dus.

Imbratisindu-se cu vrajmasul, l-a biruit si l-a ucis cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca i-a ajutat un inger al Domnului, care era pus linga fericitul Varvar. Deci, s-au rusinat francii si s-au temut; iar grecii, capatind indrazneala, au pornit asupra lor si i-au biruit pina in sfirsit. Deci, pentru o vitejie ca aceea, fericitul Varvar avea mare cinste intre ostasii greci, fiind laudat de imparat, care l-a si cinstit cu dregatoria de comit.

Dupa acea slavita biruinta asupra vrajmasilor, voievodul Vach, aflindu-se cu oastea sa in Tracia, a voit sa aduca jertfa idolilor, dindu-le multumire pentru acea biruinta, pe care o socotea ca i s-a daruit, nu de la Hristos Dumnezeu, ci de la zeii sai cei deserti, chemind si pe comitul Varvar la acele spurcate jertfe ca pe cel dintii biruitor. Sfintul Varvar s-a marturisit ca este crestin si s-a lepadat de idoli. Deci, voievodul a instiintat de acestea pe imparat, care, aducind la sine pe ostasul lui Hristos, il silea ca sa jerfeasca idolilor. Iar el, nesupunindu-se, a poruncit ca sa-l puna la munci si sa-i taie pintecele cu sabia, pina ce i se vor varsa maruntaiele pe pamint.

Rugindu-se sfintul, i s-a aratat ingerul, care, adunindu-i cele dinlauntru, le-a bagat iarasi la locul lor in pintece, si astfel a tamaduit pe mucenic, incit nu era nici o urma de rana pe trup, izbavindu-l de munci. Vazind voievodul Vach o minune ca aceea, a crezut in Hristos impreuna cu doi ostasi, Calimah si Dionisie, si L-au marturisit; iar pe spurcatii zei i-au ocarit. Pentru aceea, cu porunca imparatului Iulian le-a taiat capetele noilor marturisitori ai numelui lui Hristos, Vach, Calimah si Dionisie, si s-au numarat cu ceata sfintilor mucenici la cer.

Iar pe Sfintul Mucenic Varvar a poruncit paginul imparat sa-l lege de o roata de fier si sub roata sa aprinda un foc mare si sa intoarca acea roata cu mucenicul deasupra focului, turnind untdelemn fierbinte pe trupul cel patimitor. Mucenicul, rugindu-se la Dumnezeu, petrecea nears si focul acela se pornea asupra ostasilor care il munceau, arzind pe doi dintre dinsii pina i-a facut cenusa. Deci, a aruncat pe patimitor in temnita, unde i s-a aratat Dumnezeu si l-a intarit. A doua zi, scotindu-l, l-au intins gol in patru parti si l-au batut fara de mila cu vine de bou pe spate si pe pintece.

Apoi, arzind un cuptor trei zile, au aruncat acolo pe mucenic, in care cuptor a petrecut sapte zile. In urma s-a aflat viu si sanatos, nevatamat cit de putin de foc si a iesit din cuptor ca dintr-o baie, slavind si multumind lui Dumnezeu. Dupa aceea, iarasi l-au aruncat in temnita, in care pusesera o multime de scorpioni, serpi si tot felul de tiritoare, ca sa-l omoare. Insa Sfintul Varvar, izgonind de la sine cu semnul Sfintei Cruci acele tiritoare, a ramas nevatamat. Dupa aceea muncitorul cel impietrit, nevrind sa cunoasca puterea lui Hristos, a poruncit ca sa inroseasca un bou de arama si sa arunce intr-insul pe mucenic.

Dar si din acela sfintul a iesit nevatamat, pentru ca nu simtea citusi de putin focul. Iar boul de arama ca si cum ar fi fost viu, a simtit arderea focului, incit a inceput a mugi si a umbla. Multi vazind acea minune, au crezut in Hristos. In sfirsit, muncitorul a poruncit sa taie capul mucenicului, si asa Sfintul Mucenic Varvar si-a sfirsit nevointa sa cea patimatoare pentru Hristos, iar trupul lui cel cinstit, luindu-l episcopul Filichie, l-a pus in cetatea Mutonia din Pelopones, slavind pe Dumnezeu Cel laudat, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, in veci. Amin.

.

 

Despre acest Sfant Cuvios avem putine informatii,cele mai multe pierzandu-se in timp,dar avem bineinteles pomenirea Sa in calendar ortodox.Sf.Parinti ne pomenesc in rugaciune catre tron ceresc numai cand ne gandim la ei dapoi cand i le citim viatza sau mai ales sa ii pomenim in rugaciunile si cererile noastre.Ei duc rugaciunile noastre la  Sf.Liturghie in rai tuturor celor ce ii pomenesc in rugaciune!

Chiar daca nu se slujeste Sf.Liturghie pentru fiecare Sfant in parte si multi nu sunt cunoscuti ,aceasta nu le diminuează virtutile si trezvia în numele credinței, iar suferința la care au fost supuși nu devine mai puțin dureroasă. La fel ca noi, au avut o singură viață, erau tineri, frumoși și sănătoși. Și totusi erau adevarati creștini iubitori de Hristos aparand creedinta, așadar, si-au daruit tinerețea și viața însăși, fără ezitare, pentru Domnul nostru Iisus Hristos.