Sfânta Cuvioasă Eufrosina se nevoia în rugăciune cu post și priveghere, ziua și noaptea, slujind lui Dumnezeu în curățenia inimii, încât se minuna mai marele ei, fericitul Agapet.
A fost un om în cetatea Alexandriei, anume Pafnutie, bogat, mărit, cinstit și temător de Dumnezeu, păzind poruncile Domnului și viețuind cu dumnezeiască plăcere. Acesta avea o femeie asemenea lui, bună, dreptcredincioasă și plăcută lui Dumnezeu, dar era stearpă. De acest lucru erau amândoi mâhniți, pentru că nu aveau cui să-și lase averile, ca după moartea lor să le poată rândui bine.
Mâhnindu-se pentru nerodirea lor, totdeauna se rugau lui Dumnezeu ca să le dea rod însoțirii lor și făceau nu numai multe milostenii la săraci, la biserici și la mănăstiri, dar încă petreceau în post și în rugăciuni, mergând pe la bisericile lui Dumnezeu și cerând să-și câștige dorirea de la Ziditorul a toate.
Odată, sculându-se Pafnutie, a mers la o mănăstire în care auzise că egumenul este sfânt și a dat la acea mănăstire o milostenie mare. Și vorbind cu egumenul, s-a folosit de la dânsul și cunoscându-l că este bine plăcut lui Dumnezeu, i-a spus lui mâhnirea sa pentru nerodire. Apoi închinându-se, îi cerea să se roage pentru dânsul lui Dumnezeu cu frații săi, că doar ar putea să se numească tată de fiu.
Iar Dumnezeul cel prea bun care ascultă rugăciunile celor ce se roagă Lui cu osârdie și îl cheamă pe El cu tot adevărul, a auzit rugăciunile egumenului și a binecuvântat pe Pafnutie cu rodul însoțirii lui, pentru că a dezlegat nerodirea femeii sale și le-a dat lor o fiică foarte frumoasă. De această odraslă bucurându-se, mare mulțumireau dat lui Dumnezeu și, botezând-o pe ea, i-au pus numele Eufrosina. Apoi la mănăstirea aceea adeseori mergând Pafnutie, dădea milostenia la toți călugării și spre egumenul acela mare dragoste a câștigat, pentru vorbele sale cele folositoare și pentru rugăciunile lui, prin care și-a câștigat dorirea de la Dumnezeu.
Trecând doisprezece ani de la nașterea Eufrosinei, maica ei s-a mutat din viața aceasta, iar Pafnutie a rămas învățându-și pe fiica sa dumnezeiască Scriptură, la care degrab copilița deprinzându-se, se îndeletnicea la citirea sfintelor cărți, ducându-se vestea de bună înțelegerea ei și de frumusețea ei prin toată cetatea Alexandriei.
Drept aceea, mulți din cei de bun neam și din bogații cetățeni se întreceau care mai de care să o ia pe ea în căsătorie, și unul pe altul întrecându-se, grăiau tatălui ei de aceasta. Iar Pafnutie le răspundea: „Precum va vrea Domnul, așa să fie!”. Deci, oarecare, care întrecea pe toți cu bunul neam, cu dregătoria, cu bogăția și cu mărirea, a rugat pe Pafnutie ca să dea fiului său pe fiica sa în căsnicie și s-a învoit Pafnutie. Apoi întărind cuvântul, a hotărât vremea în care să se și facă nunta fiilor lor. Între acestea a luat Pafnutie pe fiica sa și s-a dus cu dânsa la mănăstire, ducând daruri egumenului acela care îi era lui iubit părinte, și i-a zis: „Rodul rugăciunilor tale, pe fiica mea, am adus-o la tine, părinte sfinte, ca să te rogi pentru dânsa, că a venit timpul să o dau pe ea la bărbat”. Iar egumenul a binecuvântat-o pe ea și șezând, vorbea cu Pafnutie pentru folosul sufletului; iar pe fecioară o învăța pilde morale și mult a grăit către dânsa pentru curăție și smerenie, pentru frica și dragostea de Dumnezeu și pentru milostenie. Iar ea pe toate acestea le scria în inima sa, ca o smerită și binepricepută, că acum avea optsprezece ani de la naștere.
Deci, le-a dat binecuvântare egumenul să se odihnească în casa de oaspeți cea mănăstirească. Și a petrecut acolo Pafnutie trei zile cu fiica sa, ascultând în toate zilele citirea și cântarea bisericească, și privind nevoințele cele monahicești, se minună de viața lor, zicând în sine: „Fericiți sunt oamenii aceștia că și aici ca îngerii viețuiesc, și după această viață se vor sălășlui cu îngerii în cer!”.
Astfel a început inima ei a se umplea de dumnezeiască râvnă, spre urmarea vieții lor celei sfinte. Iar după acele trei zile a zis Pafnutie către egumenul: „Poruncește roabei tale să se închine ție, pentru că vrem să mergem acasă”. Iar Eufrosina, căzând la picioarele egumenului, a zis: „Rogu-mă ție, părinte, să te rogi pentru mine, ca să-mi mântuiască Dumnezeu sufletul meu!”. Iar egumenul a binecuvântat-o pe ea cu dreapta sa, zicând: „Dumnezeule, Cel ce știi pe om mai înainte de nașterea lui, Tu însuți să Te îngrijești de această roabă a Ta, ca să se învrednicească părții și petrecerii împreună cu toți cei ce bine Ți-au plăcut Ție„. Și închinându-se egumenului și fraților, plecară din mănăstire. Trebuie știut că tatăl ei, oridecâteori afla pe cale sau în cetate vreun călugăr, îl aducea pe el în casa sa, și îl ospăta, rugându-l să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul și pentru fiica lui.
După aceasta, în mănăstirea aceea s-a apropiat ziua pomenirii celui ce a întemeiat mănăstirea aceea și a trimis egumenul pe unul din frați, ca să poftească pe făcătorul său de bine, Pafnutie, să vină la dânșii în ziua aceea ca împreună să facă pomenirea. Deci, mergând fratele la casa lui Pafnutie, a întrebat pentru dânsul unde este. Iar slugile i-au răspuns unde se dusese. Iar Eufrosina, înștiințându-se de venirea călugărului în casa lor, l-a chemat pe el la sine, și a început a-l întreba: „Spune-mi mie, părinte, pentru dragostea Domnului, câți frați aveți în mănăstire?”. Iar el a răspuns: „Trei sute cincizeci și doi”. Și l-a întrebat pe el iar: „Dar, de ar mai veni încă cineva la voi și ar vrea să viețuiască cu voi, oare l-ar primi pe el egumenul?”. Răspuns-a fratele: „Încă și cu bucurie îl primește după cuvântul Domnului: Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară”. A zis Eufrosina: „Oare toți împreună cântați și postiți?”. A răspuns fratele: „La cântare împreună cântăm, iar pentru post, cine precum vrea și pe cât poate, atâta face”.
Întrebând fecioara pe călugăr pentru toată rânduiala mănăstirească, a zis către dânsul: „Aș fi vrut și eu să duc astfel de viață, dar mă tem a supăra pe tatăl meu, care pentru bogăția deșartă a acestei lumi, vrea să mă dea după bărbat”. I-a zis călugărul: „Să nu vrei, fecioară, să te însoțești cu bărbat vremelnic și stricăcios, ci să te logodești pe tine cu Hristos, Care, în locul deșertăciunilor trecătoare ale acestei lumi, de le vei părăsi pentru Dânsul, îți va da cereasca împărăție și petrecerea cea împreună cu îngerii. Deci, în taină să ieși și să mergi la o mănăstire și schimbă-ți chipul mirenesc, să te îmbraci în haine călugărești ca să nu fii cunoscută”.
Auzind acestea fecioară, s-a bucurat și a zis călugărului: „Cine mă va tunde pe mine?”. Iar el i-a zis: „Iată, tatăl tău va merge cu mine la mănăstirea noastră și va petrece acolo trei sau patru zile, iar tu să chemi pe cineva din părinții călugări și precum vei vrea, îți va ajuta cu bucurie”.
Acestea grăindu-le, a venit Pafnutie și văzând pe călugăr, l-a întrebat pe el, zicând: „Pentru ce te-ai ostenit până la noi, părinte?”. Iar el i-a răspuns: „A sosit pomenirea părintelui nostru, care ne-a fondat mănăstirea și te poftește egumenul să vii la noi și să faci praznicul împreună cu noi, apoi vei pleca după aceea”. Deci, s-a bucurat Pafnutie și, luând multe din casa sa spre trebuința bisericii și pentru ospătarea fraților, a mers cu călugărul la mănăstirea aceea. Acolo zăbovind el, a trimis Eufrosina pe o slugă credincioasă, zicându-i: „Să mergi în locașul lui Teodosie și, intrând în biserică, pe oricare călugăr vei afla, să-l chemi aici!”.
Deci ducându-se după porunca ei, iată, cu rânduiala lui Dumnezeu ieșea un călugăr din mănăstirea sa, ducându-și lucrul mâinilor sale spre vânzare. Văzându-l slugă, l-a rugat să meargă cu dânsul în casa stăpânului său. Și a mers în casa lui Pafnutie. Văzând Eufrosina pe cinstitul călugăr, s-a sculat și i s-a închinat lui, zicând: „Roagă-te pentru mine, părinte”. Și s-a rugat călugărul după obiceiul său, iar după rugăciune a binecuvântat-o pe ea și a șezut. Apoi a început Eufrosina a grăi: „Stăpânul meu, eu am tată creștin și rob al lui Dumnezeu foarte bogat, iar mama mea a trecut din această viață. Deci, tatăl meu vrea, din pricina averilor sale, să mă dea acestei deșarte lumi, iar eu nu aș fi vrut să mă întin cu spurcăciuni lumești, dar mă tem să supăr pe tatăl meu. Nu știu ce să fac. Pentru aceasta toată noaptea am petrecut fără somn, rugându-mă lui Dumnezeu ca să arate milă sufletului meu. Apoi făcându-se ziuă, am vrut să trimit la biserică și să chem pe un părinte, ca să aud de la dânsul un cuvânt de folos și să mă povățuiască ce ar trebui să fac. Deci, mă rog ție, părinte, învață-mă calea lui Dumnezeu, că știu că Dumnezeu te-a trimis aici”.
Bătrânul, deschizându-și gura, a zis: „Domnul grăiește în Evanghelie: „De nu va urî cineva pe tatăl său, pe mamă, pe femeie, pe fii, pe frați și pe surori, ba încă și sufletul său, nu va putea să-Mi fie Mie ucenic” (Luca 14,26). Mai mult nici eu nu știu ce să-ți spun ție. Însă de vei putea suferi aprinderea firii, lasă-le pe toate și fugi de lumea aceasta, ca și Israel de robia lui Faraon. Iar averile tatălui tău au mulți moștenitori, adică bisericile și mănăstirile, spitalele, casele de oaspeți, sărmanii și văduvele, străinii, temnițele și robiții, și unde va vrea tatăl tău să împartă moștenirea ta, iar tu însăți îngrijește-te de sufletul tău”. Și i-a răspuns fecioara: „Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin rugăciunile tale, părinte, cred că mă voi putea osteni pentru sufletul meu, Dumnezeu ajutându-mi mie”. Starețul i-a răspuns: „O dorire și hotărâre ca aceasta să nu se îndelungească, că întârzierea nu aduce căință; deci, acum este vremea de pocăință!”. Iar Eufrosina a zis lui: „Pentru aceea te-am și ostenit, părinte, ca dorința inimii mele să o împlinești și făcând rugăciune, să mă binecuvântezi, și să-mi tunzi părul capului”. Deci, sculându-se starețul, a făcut rugăciune și după dumnezeiască rânduială a tuns-o pe ea, îmbrăcând-o în chipul cel îngeresc, punând schima pe dânsa, și rugându-se pentru ea, a zis: „Dumnezeu, Cel ce mântuiește pe toți sfinții Săi, acela să te păzească pe tine de tot răul!”.
Acestea zicând starețul, s-a dus în calea sa, bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu. Iar Eufrosina, gândind în sine, zicea: „De mă voi duce într-o mănăstire de fecioare, tatăl meu mă va căuta, mă va afla și mă va scoate pe mine cu silă de acolo, pentru mirele meu. Deci, mă voi duce într-o mănăstire bărbătească unde să nu mă știe nimeni”. Acestea gândindu-le, seara târziu s-a îmbrăcat în haine bărbătești, și, tăinuindu-se de toți, a ieșit din casa sa, luând cincizeci de bani de aur cu sine, și s-a ascuns în acea noapte într-un oarecare loc. Iar a doua zi a venit tatăl ei în cetate și, vrând Dumnezeu, îndată a mers la biserică; iar Eufrosina s-a dus la acea mănăstire în care tatăl ei era cunoscut. Sosind la poartă, a bătut și a zis portarului: „Mergi de spune egumenului că un famen a venit de la palatele împărătești și stă înaintea porții, poftind ca să vorbească cu sfinția sa!”.
Deci, ieșind egumenul, s-a aruncat Eufrosina înaintea lui la pământ închinându-se feții sale celei cu sfânta podoabă. Iar el, ridicând-o pe ea, a făcut rugăciune după obicei și au șezut. Apoi a început egumenul a o întreba pe ea: „Pentru ce ai venit la noi, fiule?”. Iar Eufrosina a răspuns: „Eu, părinte, am fost în slujba palatelor împărătești, fiind famen, și am vrut să primesc viața călugărească, căci n-am aflat în rânduiala aceasta, viață mie de folos în cetate; ci auzind de petrecerea voastră cea bună, am venit aici, dorind să viețuiesc cu voi”.
Egumenul i-a zis: „Bine ai venit, fiule, iată mănăstirea este înaintea ta și, dacă vrei, petreci cu noi”. Apoi i-a zis: „Cum îți este numele?”. Eufrosina a răspuns: „Numele meu este Smaragd”. Atunci egumenul i-a zis: „Fiule Smaragde, ești tânăr și nu vei putea să petreci singur în chilie. Ți se cuvine să ai lângă tine un mai mare ca învățător, care să te învețe în viața călugărească rânduiala și obiceiurile”. Fecioară a răspuns: „Precum vrei, stăpâne, așa să rânduiești pentru mine”. Apoi, scoțând cei cincizeci de bani de aur, i-a dat egumenului, zicându-i: „Primește acestea, părinte, iar de voi începe a viețui aici, atunci și cealaltă avere a mea, care a rămas în cetate, se va aduce aici”.
Chemând egumenul pe unul din frați, anume Agapet, om sfânt și desăvârșit în faptele bune, i-a dat în seama lui pe Smaragd, zicându-i: „Acest tânăr, de acum să-ți fie ție fiu și ucenic; așa să-l iubești pe el, ca să-și întreacă pe învățătorul”. Apoi, plecându-și genunchile și rugându-se, a însemnat egumenul pe Smaragd. Și răspunzând toți amin, l-a luat pe el Agapet în chilia sa, și-l învăța îngereasca viață. Deci, avea Smaragd fața foarte frumoasă și când intra la rugăciune în Biserică, pe mulți îi supăra diavolul prin gânduri nefolositoare, răpindu-i spre frumusețea lui Smaragd. Și se scârbeau asupra egumenului, zicându-i: „Pentru ce atâta de frumoasă față ai adus în mănăstire, care aduce atâta sminteală celor mai neputincioși frați?”. Auzind aceasta egumenul, a chemat pe Smaragd și i-a zis: „Frumoasă este fața ta, fiule, a căreia vedere nu este de folos celor slabi, care nu au biruit desăvârșit încă războiul vrăjmașului. Deci, eu vreau ca să te liniștești singur în chilia ta și acolo să te rogi, fără a mai veni în sobor. Acolo și hrană îți va da mai marele tău, și să nu ieși nicăieri de acolo”. Iar ea a răspuns: „Precum vei porunci, Avvo, așa voi face”. Și a poruncit egumenul lui Agapet să gătească o chilie deosebită în care să petreacă Smaragd. Și a făcut Agapet toate cele poruncite lui de egumenul, și a pus pe Smaragd în chilia cea deosebită. Acolo se nevoia în rugăciune cu post și priveghere, ziua și noaptea slujind lui Dumnezeu în curățenia inimii, încât se minuna mai marele ei, fericitul Agapet. Pentru aceasta la toți frații spunea spre folos ostenelile și nevoințele lui, și toți folosindu-se, proslăveau pe Dumnezeu Care săvârșea atâta putere în tinerețele cele copilărești.
Iar Pafnutie, tatăl ei, când s-a întors acasă, grăbindu-se a intra în cămara în care fiica lui viețuia, și neaflând-o pe ea, s-a umplut de necaz și de mâhnire, și a început a întreba cu mânie pe slugi și pe slujnice ce a făcut Eufrosina și unde s-a dus. Slugile răspunseră: „Aseară am văzut-o pe ea, iar acum nu se arată și gândeam că tatăl logodnicului ei venind, a luat-o pe ea la sine”. Și a trimis Pafnutie pe slugi la casa lui și nu o aflară. Iar auzind de acesta logodnicul și tatăl lui, s-au mâhnit foarte, și venind la Pafnutie, îl aflară pe el foarte întristat, zăcând la pământ și plângând, și i-au zis lui: „Oare nu cumva cineva a amăgit-o și a fugit cu dânsa?”. Și îndată trimiseră slujitori călări prin toată Alexandria spre căutarea ei, și o căutau prin căi și prin casele tuturor cunoscuților lor, pe mal și în corăbii. Apoi străbătură și mulțime de mănăstiri de fecioare și câmpii și pustietăți, munți și peșteri, cu dinadinsul căutând pe fiica mâhnitului tată și neaflând-o pe ea, s-au întors tânguindu-se și plângeau după dânsa ca după o moartă. Astfel, mirele se tânguia după logodnica sa, socrul se mâhnea după nora sa, iar tatăl după fiica sa, precum oarecând Iacov după Iosif cu amar plângea, jeluindu-se așa: „Vai mie, fiica mea cea dulce! Vai mie, lumina ochilor mei! Vai mie, mângâierea sufletului meu! Cine mi-a furat comoara mea? Cine mi-a răpit averea mea? Cine mi-a risipit bogăția mea? Cine mi-a uscat vlăstarea mea? Cine mi-a stins făclia mea? Cine mi-a luat nădejdea mea? Cine a silit pe frumusețea fiicei mele? Ce fel de lup a răpit pe mielușeaua mea? Care loc a ascuns așa de repede fața ei cea luminată? Aceea era ridicarea neamului meu, aceea era toiagul bătrânețelor mele, aceea îmi era mângâierea în întristări! Pământule, pământule, să nu-mi acoperi trupul meu, până ce nu voi ști ce s-a întâmplat Eufrosinei, fiica mea! Unele ca acestea grăindu-le Pafnutie cu plângere, toți cei ce se adunaseră acolo, prieteni și vecini, și-au ridicat glasurile și plângeau împreună cu Pafnutie, tânguindu-se de cea neașteptată pierzare a fiicei lui.
Apoi, neaflând Pafnutie răcorire în întristarea sa, s-a dus la cea mai înainte pomenită mănăstire în care și fiica lui la închisoare se nevoia, și căzând la picioarele egumenului, a zis: „Să nu încetezi, părinte, rugându-te lui Dumnezeu, ca să se afle osteneala rugăciunilor tale, că nu știu ce s-a făcut cu fiica mea. Oare a răpit-o pe ea cineva? Sau dintr-o altă întâmplare oarecare a pierit?”. Auzind aceasta cinstitul stareț, s-a turburat foarte și adunând la sine pe toți frații, le-a zis: „Să arătați dragoste, fraților, să vă rugați Domnului, ca să binevoiască a ne descoperi nouă pe fiica prietenului și bine-făcătorului nostru Pafnutie”.
Deci, au postit și s-au rugat toți în toată săptămâna, dar nu li s-a făcut despre aceasta nici o descoperire, precum mai înainte într-alte cereri li se făcea. Că rugăciunea Eufrosinei se înălța la Dumnezeu ziua și noaptea, ca să nu o facă pe ea Dumnezeu arătată în această viață. Și biruia cu rugăciunea ei rugăciunile tuturor fraților. După ce n-a câștigat descoperirea, a început egumenul a mângâia pe Pafnutie, zicându-i: „Să nu slăbești, fiule, pentru certarea Domnului, că pe care îl iubește Domnul îl ceartă. Însă să știi aceasta: că fără de voia Domnului nici o pasăre nu cade pe pământ, cu cât mai ales fiica ta. Fără de porunca lui nimic nu se face. Pentru că știu că fiica ta și-a ales partea cea bună și de aceea nu s-a descoperit pentru dânsa ceva nou de la Dumnezeu. Că de ar fi căzut în lucruri rele, care să nu fie, nicidecum n-ar fi trecut cu vederea Dumnezeu atâta osteneală a fraților mei, ci desăvârșit ne-ar fi arătat pentru dânsa. Dar am nădejde spre Domnul, că încă trăind în această viață, Dumnezeu o va arăta ție”. Auzind acestea Pafnutie, s-a mângâiat puțin de mâhnire și mulțumind lui Dumnezeu, s-a dus la casa sa. Și se ruga în toate zilele cu dinadinsul și făcând lucruri bune, dădea milostenie multă la cei ce aveau trebuință.
După câteva zile s-a dus iar la mănăstire, făcând rugăciune împreună cu frații. Iar odată, închinându-se egumenului, a zis: „Roagă-te pentru mine, părinte, ca să-mi înceteze din mâhnirea cea pentru fiica mea, că nu s-a mângâiat sufletul meu nici măcar cât de puțin, ci mai mult crește rana inimii mele, și din zi în zi se înnoiește durerea mea”.
Văzând egumenul mâhnirea lui cea mare, îl mângâia pe el în tot chipul. Apoi vorbind cu dânsul, i-a adus aminte de Smaragd, zicându-i: „Este la noi un frate duhovnicesc, care a venit de la palatele împăratului Teodosie, și toți ne folosim de viața lui. Oare vei vrea să vorbești cu dânsul, ca măcar puțină răcorire să primești din vorbele lui, că este plin de duhul lui Dumnezeu?”. Iar el a zis: „Voiesc!”. Și chemând egumenul pe Agapet, i-a zis: „Să duci pe Pafnutie la Smaragd, ca să vorbească cu dânsul”. Însă nu știa egumenul că Smaragd este fiica lui Pafnutie. Și a mers Agapet și Pafnutie în chilia lui Smaragd. Iar când a văzut Eufrosina pe tatăl său, cunoscându-l pe el, s-a umplut cu totul de lacrimi. Iar Pafnutie socotea că de umilința cea din rugăciune plânge, că nu a cunoscut-o pe ea, fiindcă se uscase floarea feței ei din înfrânarea cea mare și de rugăciunile cele de toată noaptea, și și-a acoperit Eufrosina cu camilafca fața sa, ca să nu o cunoască. Apoi făcând rugăciune, a șezut. Și a început Smaragd a întinde cuvântul către Pafnutie, grăindu-i lui pentru împărăția cerului și pentru slavă cea veșnică, la care omul poate să meargă prin smerenie, prin curăție, prin sfințenie, prin milostenie și prin dragoste. I-a grăit și pentru lepădarea de lume, că nu se cuvine a iubi mai mult pe fii decât pe Dumnezeul cel ce este ziditorul tuturor. Și îi arăta apostoleasca învățătură, cum că scârba cere răbdare, iar răbdarea iscusință.
Văzând pe tatăl său în mâhnire mare, îi era milă de el, și-l mângâia, zicându-i: „Să mă crezi pe mine, că nu te va trece Dumnezeu cu vederea, că de ar fi fost fiica ta în calea pierzării ți-ar fi arătat ție Dumnezeu, pentru rugăciunile sfinților părinți care s-au rugat de aceasta cu tot dinadinsul. Cred lui Dumnezeu că fiica ta a ascultat pe Sfetnicul cel bun, care în Evanghelie zice: „De iubește cineva pe tată sau pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; și de nu se va lepăda cineva de toate averile sale, nu va putea să-mi fie mie ucenic” (Matei 10,37). Dumnezeu este puternic și chiar în această viață ți-o va arăta ție. Deci să încetezi a te mâhni. Pentru ce pe tine însuți te ucizi cu mâhnirea? Să mulțumești lui Dumnezeu de toate, și să nu-ți pierzi nădejdea ta, că și eu, când învățătorul meu Agapet mi-a spus mie de venirea ta în mănăstire și de mâhnirea ta, m-am rugat cu dinadinsul după puterea mea, ca să-ți dea ție Domnul răbdare și tărie de suflet și să rânduiască pentru tine și pentru fiica ta pe toate cele spre folos, și să te mângâie pe tine. Și am nădejde că Dumnezeul a toată mângâierea nu te va lăsa ca până în sfârșit să fii în mâhnire. Ci, deși nu acum, curînd însă va descoperi ție pe fiica ta, pentru care așa de mult te întristezi”. Apoi, temându-se Eufrosina că nu prin multă vorbă să fie cunoscută, a zis lui Pafnutie: „Să mergi de acum cu pace, stăpânul meu”. Iar Pafnutie când ascultă cuvintele acestea se umplea de lacrimi și de bucurie. Pentru că ardea inima lui de firească dragoste cea către Smaragd, și mult folosindu-se din vorbele ei, s-a dus la egumen și i-a zis lui: „Unul Dumnezeu știe, părinte, cât folos am luat de la fratele acela și cât de mult, cu darul lui Dumnezeu, m-am umplut de bucurie din cuvintele lui, încât parcă aș fi aflat pe iubita mea fiică!”. Și cerând Pafnutie de la toți binecuvântare, s-a întors la casa sa.
Deci a petrecut Smaragd în mănăstirea aceea treizeci și trei de ani, viețuind asemenea cu îngerii. Apoi a căzut într-o boală grea, din care s-a și mutat din acestea de aici. Iar mai înainte de sfârșitul lui, a venit Pafnutie în mănăstire la închinarea și cercetarea fraților. Apoi, după vorbă cea obișnuită cu egumenul, a zis: „Părinte, de este cu putință, dă-mi binecuvântare ca să merg să văd pe fratele Smaragd, că foarte mult îl iubește sufletul meu pe el”.
Chemând egumenul pe Agapet, i-a poruncit lui ca să ducă pe Pafnutie la Smaragd. Intrând Pafnutie în chilia lui Smaragd și văzându-l pe el pe pat zăcând, fiind foarte bolnav, a căzut lângă patul lui, plângând și zicând: „Vai mie! Unde-s cuvintele tale cele dulci? Unde-s făgăduințele tale, prin care m-ai mângâiat că voi vedea pe fiica mea cea pierdută? Iată, nu numai pe ea nu o văd, ci și pe tine - în care aveam ceva mângâiere - este aproape să nu te mai văd. Vai mie! Cine de acum înainte va mai mângâia bătrânețele mele? La cine voi merge, și cine îmi va fi răcorire în mâhnirea mea? De două lipsuri acum plâng: Că de treizeci și opt de ani nu am văzut pe fiica mea, nici am aflat despre dânsa vreo înștiințare, și că scumpul meu Smaragd și el mă lasă pe mine, de care așa de mult mă bucuram, ca și cum aș fi aflat pe fiica mea cea pierdută. Ce să mai aștept de acum înainte? Unde să aflu mângâiere că, iată, mă pogor cu mâhnire în mormântul meu?”.
Văzând Smaragd pe Pafnutie cu nemângâiere tânguindu-se, i-a zis lui: „De ce te turburi și pe tine însuți te ucizi cu mâhnirea? Oare nu este puternică mâna Domnului sau este ceva cu neputință la Dumnezeu? Pune de acum capăt mâhnirii. Adu-ți aminte că lui Iacov i-a arătat Domnul pe Iosif viu, după care se tânguia ca după un mort. Același Dumnezeu și pe tine te va mângâia. Însă mă rog ție să petreci aici trei zile și să nu te depărtezi de lângă mine”. Și petrecea Pafnutie în mănăstire, gândind întru sine, și zicând: „Nu cumva va arăta Domnul lui Smaragd ceva pentru fiica mea?”. Sosind a treia zi, după ce a știut Eufrosina ducerea sa la Domnul, a chemat pe tatăl său Pafnutie, și i-a zis lui: „De vreme ce Atotputernicul Dumnezeu a rânduit pentru mine precum a voit și mi-a săvârșit dorirea mea, și iată am ajuns la sfârșit, nevoința călugăriei trecând-o nu cu a mea putere, ci cu ajutorul Aceluia Care m-a păzit de cursele vrăjmașului, nu voiesc ca și tu să te mâhnești pentru fiica ta. Eu sunt Eufrosina, fiica ta, și tu ești tatăl meu. Eu sunt cea pe care tu o cauți. Eu, pentru dragostea lui Dumnezeu te-am lăsat pe tine, tatăl meu, și toată moștenirea mea și logodnicul cel vremelnic și am venit aici, tăinuindu-mi firea mea. Ci mă rog ție, să nu lași ca altcineva să-mi îngrijească trupul meu după ieșirea sufletului, fără numai tu singur să faci această. Încă mă rog să împlinești făgăduința mea pe care am făcut-o părintelui locașului acestuia, când mă rugam ca să fiu primită aici, zicând că am averi multe și pe acelea le voi aduce în locașul acesta.
Deci, să faci această, tatăl meu, și să dai averea mea ce a rămas locașului acestuia care bine se păstorește și se rânduiește, și te roagă pentru mine”. Acestea zicând, și-a dat duhul său în mâinile Domnului. Iar Pafnutie, auzind acestea, și văzând că a murit Eufrosina, de spaimă și de mare jale cu totul a slăbit și a căzut la pământ ca un mort. Alergând Agapet, a văzut pe Smaragd mort și pe Pafnutie zăcând abia viu. Și a turnat apă pe fața lui și l-a ridicat de la pământ, zicându-i: „Ce-ți este, domnule Pafnutie?”. Iar el a răspuns: „Lasă-mă să mor aici, că o minune de mirare am văzut acum!”. Apoi, sculându-se, a căzut cu fața lui pe fața celei moarte și mulțime de lacrimi vărsând plângea, zicând: „Vai mie, fiica mea cea dulce, pentru ce nu te-ai arătat mie mai înainte de ceasul acesta, ca și eu să fi murit cu tine! Vai mie, cum te-ai tăinuit de mine, o, fiica mea cea scumpă? Cât de bine ai scăpat de cursele vrăjmașului și ai fugit de stăpânitorii lumii întunericului veacului acestuia, și ai intrat în viața cea veșnică!”.
Acestea auzind Agapet și cunoscând lucrul cel minunat, s-a spăimântat și, alergând, a spus egumenului. Și venind egumenul cu sârguință multă, a căzut pe fața ei cea sfântă, și se tânguia, zicând: „Eufrosino, mireasa lui Hristos și fiica sfinților, să nu uiți pe cei împreună nevoitori cu tine și mănăstirea aceasta. Ci, te roagă pentru noi Domnului nostru Iisus Hristos, ca să ne dea nouă bine, nevoindu-ne să trecem la limanul mântuirii și să avem parte cu sfinții lui!”. Și a poruncit egumenul să se adune toți frații, ca să îngroape sfântul ei trup cu o cuviincioasă cinste. Iar dacă se adunară, au venit, și au văzut minunea aceea de mirare. Și proslăviră pe Dumnezeu, Cel ce a arătat puterea Sa cea tare în trupul cel neputincios. Iar unul din frați, fiind chior de un ochi, a alergat la moaștele Cuvioasei și, plângând, a sărutat sfântul ei trup și îndată a văzut cu ochiul lui.
Deci, văzând frații o minune ca aceea, au mărit mila lui Dumnezeu și pe Sfânta Eufrosina cea plăcută Lui slăvind-o o cinsteau și s-au folosit toți foarte mult de o viață ca aceasta a ei. Apoi, îngropând-o pe ea în rând cu mormintele sfinților părinți, îi făceau pomenirea ei cu bucurie. Iar tatăl ei, Pafnutie, mergând acasă, a împărțit averea sa la biserici, la mănăstiri, la săraci și la străini. Iar o parte nu mică din averea cea rămasă, aducând-o în mănăstirea aceea, a dat-o spre trebuința locașului și singur într-însul s-a călugărit și, cerând chilia fiicei sale, a viețuit într-însa cu dumnezeiască plăcere 10 ani, și și-a dat sufletul său în mâinile Domnului, aflându-se pe aceeași rogojină pe care și fiica lui, Cuvioasa Eufrosina, s-a odihnit. Și l-au îngropat cu cinste aproape de fiica sa, și s-a așezat pomenirea lor să se facă în toți anii întru slavă Sfintei Treimi, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinții Săi, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Acatistul Sfintei Cuvioase Eufrosina
De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)Acatistul Sfintei Cuvioase Eufrosina sau Acatist pentru mângâierea părinților trupești ai monahilor, pentru durerea despărțirii
Condacul 1
Odor scump dăruit de la Dumnezeu părinților tăi prin rugăciuni, te-ai aflat odor de mult preț în casa lui Dumnezeu, primind învățăturile cele bune ale virtuții și viețuirii creștinești și împreună cu părinții tăi ai împărțit ades cu dărnicie milostenii fraților din mănăstire și săracilor, cântând neîncetat: Aliluia!
Icosul 1
Ca un trandafir ales te-ai arătat în casa tatălui tău Pafnutie, nelipindu-ți inima de avuțiile care te înconjurau din belșug și disprețuind fala și slava mincinoasă a lumii, drept aceea, noi, cei ce ne folosim de pilda vieții tale sfinte, îți cântăm așa:
Bucură-te, rodul cel bun al rugăciunii părintești.
Bucură-te, că ai dezlegat, prin darul lui Dumnezeu, nerodirea mamei tale.
Bucură-te, următoare a virtuților părinților tăi.
Bucură-te, că în ascultare și supunere față de ei ai făcut primii pași.
Bucură-te, că dragostea, milostenia și rugăciunea ți-au împodobit copilăria.
Bucură-te, dar sfânt al lui Dumnezeu.
Bucură-te, că întru tine s-a arătat puterea minunilor lui Hristos.
Bucură-te, că aveai să Îl slăvești pe Dumnezeu în trupul tău.
Bucură-te, iubitoarea săracilor.
Bucură-te, mângâierea necăjiților.
Bucură-te, că viața ta toată a fost plină de minuni dumnezeiești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul al 2-lea
Orfană de mamă și crescută creștinește de iubitul tău tată, ai ajuns la vârsta logodnei, părintele tău voind a te logodi unui tânăr frumos și bogat. Dar tu, venind la mănăstirea fraților pentru sfat și rugăciune, ai aflat un chip mai bun de viețuire și ai ales din toată inima a viețui o viață de mai puțini ani, dar mai bogată în virtute, voind mai bine a fi lepădată în casa lui Dumnezeu decât a locui în locașul păcătoșilor, cântând lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Nu fără rod s-au arătat plecările tale împreună cu tatăl tău la mănăstire, căci văzând duhovniceasca petrecere a fraților ți s-a lipit inima ta curată de Domnul și te-ai aprins de dragoste înflăcărată pentru El, și ai voit a-ți afierosi Lui toată viața ca pe o jertfă vie, fără de prihană, pentru aceea, dorind și noi cu dor a urma dorului tău dumnezeiesc, îți cântăm:
Bucură-te, că ai lepădat dragostea de părinți pentru iubirea lui Hristos.
Bucură-te, mireasă neprihănită a cerescului Mire.
Bucură-te, fecioară aleasă în alaiul Preacuratei Fecioare.
Bucură-te, candelă veșnic aprinsă a rugăciunii.
Bucură-te, templu de taină al veșnicului Dumnezeu.
Bucură-te, pildă tuturor de smerenie.
Bucură-te, mireasmă a vieții spre viață lui Hristos.
Bucură-te, mărturie vie a vieții veșnice.
Bucură-te, că în scurtă vreme ai sporit întru înțelepciune.
Bucură-te, tânără floare a Bisericii.
Bucură-te, biserică vie străjuită de puteri îngerești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul al 3-lea
În mănăstirea fraților, ai aflat doi buni sfătuitori, prieteni adevărați ai lui Hristos, care te-au povățuit cu dragoste să lepezi lumea cea deșartă cu dezmierdările și plăcerile ei degrab trecătoare și să îmbrățișezi calea cea strâmtă și aspră care duce la odihna cea lină a sufletului și la bucuria cea veșnică și deplină în Hristos, pentru care suntem datori a cânta: Aliluia!
Icosul al 3-lea
În taină părăsind casa părintească îmbrăcată în haine bărbătești, ca un smarald ai strălucit în curțile Domnului, fugind de deșertăciunea și nebunia lumii, preaînțeleaptă Eufrosina, ca, purtând numele bucuriei, să îi bucuri pe toți cei ce aleargă la caldul tău acoperământ, minunându-ne de minunile tale pentru care îți strigăm:
Bucură-te, următoarea sfatului de taină al lui Hristos.
Bucură-te, tăinuitoare înțeleaptă a hotărârii celei bune.
Bucură-te, minunată lucrătoare a mântuirii.
Bucură-te, bucuria noastră, a credincioșilor și rugătorilor tăi.
Bucură-te, că ai ascultat sfatul părinților duhovnicești ca pe sfatul lui Hristos.
Bucură-te, că în taină ai îmbrățișat calea mântuirii.
Bucură-te, că te-ai logodit lui Hristos, fecioară neprihănită.
Bucură-te, că Smaragd ți-a fost numele călugăriei.
Bucură-te, că piatra nestemată a smaraldului ți-a închipuit piatra de mult preț a virtuții.
Bucură-te, stâlp al smereniei, ascultării și răbdării.
Bucură-te, că frumusețea feței tale ai ascuns-o sub aspre haine bărbătești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul al 4-lea
Tăinuindu-ți frumusețea chipului tău feciorelnic sub straiele bărbătești, în mănăstirea de frați, ca o rândunea a harului, ți-ai făcut cuibul, zburând pe ascuns de la fața părintelui tău cel firesc care te căuta cu plângere și îndurerate suspine pentru a te logodi unui bărbat ales. Totuși nu ai putut ascunde deplin frumusețea ta covârșitoare, tulburându-i pe frați cu înfățișarea ta gingașă. Pentru aceea, starețul te-a zăvorât în chilie, rânduindu-ți viață retrasă la liniște și isihie prin care să-L slăvești pe bunul Dumnezeu, cântându-I ziua și noaptea: Aliluia!
Icosul al 4-lea
O taină a fost viața ta toată, viețuind numai lui Hristos, numai la El căutând, numai la El privind, cum să împlinești cu dumnezeiască ascultare toate poruncile Lui, sfântă Eufrosina, pentru aceea, noi astăzi, slăvind înțelepciunea ta cea multă, îți cântăm așa:
Bucură-te, pasăre singuratică zăvorâtă în colivia chiliei.
Bucură-te, viețuire aspră în temnița dulce a Mântuitorului.
Bucură-te, că zăvorâtă fiind în temnița chiliei, ai aflat libertatea Duhului.
Bucură-te, că cer plin de razele virtuților ți-ai făcut întunericul chiliei.
Bucură-te, că numai zidurile ei ți-au văzut lacrimile vărsate cu dor pentru Domnul.
Bucură-te, că numai chilia a fost martoră ostenelilor și nevoințelor tale.
Bucură-te, că singură ai fost împreună cu Cel singur în tainița inimii.
Bucură-te, că în taină desăvârșită te-ai bucurat de desfătările liniștii.
Bucură-te, că singurătatea cu ispitele ei nu te-a înspăimântat.
Bucură-te, că mierea virtuții ca o albină la chilie ai lucrat.
Bucură-te, că traiul cel simplu, strâmtorat și neslăvit din destul te-a mulțumit.
Bucură-te, chip al răbdării și al ascultării monahicești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul al 5-lea
Lacrimile îndurerate și tânguirile pline de jale ale părintelui tău nu te-au înduioșat, nici nu te-au înduplecat a lepăda jugul cel bun al lui Hristos și dulcea Lui povară ci, după cuvântul Evangheliei, ai pus mâna pe plug și nu ai privit îndărăt, ca să fii bună și potrivită pentru Împărăția cerurilor unde fără încetare, cu glas de laudă, strigi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
În zadar se zbuciuma bătrânul tău tată, tânguindu-se cu amar pentru pierderea fiicei lui, iar tu, deși aveai inima frântă de durere văzându-i lacrimile și jeluirile, ai rămas neînduplecată, precum stânca izbită de valuri și ți-ai păstrat cu grijă taina ca pe un prețios zălog de mântuire, drept aceea, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, hotărâre nestrămutată.
Bucură-te, următoare neabătută a cuvântului Evangheliei.
Bucură-te, că sufletul tău a bineplăcut Domnului.
Bucură-te, suflet bărbătesc în trup gingaș de fecioară.
Bucură-te, că ai desfătat cerurile cu a înțelepciunii podoabă.
Bucură-te, tărie de piatră a sufletelor bărbate.
Bucură-te, minune slăvită de îngeri, curată.
Bucură-te, privire de vultur la Hristos-Soarele ațintită.
Bucură-te, propovăduitoare a adevărului, tăcută.
Bucură-te, că mărturisești pe Hristos în viață și în faptă.
Bucură-te, că întreci cu tăria și cetele îngerești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul al 6-lea
Părintele tău ades se suia la mănăstire ca să afle alinare de dorul tău și acolo primea sfat de la bătrânul stareț care l-a adus la tine ca să-l mângâi și să-l alini cu povețele tale de Dumnezeu insuflate, iar tu îl învățai să-și potolească dorul și lacrimile cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Bătrânul tău tată ardea de durere, căci nu știa ce s-a ales de fiica lui și se temea ca nu cumva să te fi pierdut în amăgirile unei vieți păcătoase, dar tu îi linișteai cu blândețe sufletul, zicându-i ca un fiu bun: Nu te tângui, tată, că nu îngăduie Dumnezeu să se piardă fiica atâtor lacrimi și îl îndemnai mai cu sârg la milostenii și la lepădarea unei vieți trupești pentru o viață duhovnicească, iar el te lăuda cu lacrimi așa:
Bucură-te, Smaragd, mângâierea bătrâneților mele nemângâiate.
Bucură-te, Smaragd, fiu dăruit de Dumnezeu în locul fiicei plecate.
Bucură-te, smarald, care îmi luminezi viața cu dulcile tale povețe.
Bucură-te, Smaragd, mărgăritarul cel scump și greu de aflat al lui Hristos.
Bucură-te, Smaragd, toiagul cărunțelilor mele.
Bucură-te, Smaragd, fiul meu cel dorit care alini dorul de fiica pierdută.
Bucură-te, Smaragd, povățuitorul vieții veșnice.
Bucură-te, Smaragd, livadă de roade bune.
Bucură-te, Smaragd, fiul după Dumnezeu al unui bătrân fără nume.
Bucură-te, Smaragd, călăuză duhovnicească spre faptele cele bune.
Bucură-te, Smaragd, că pe un bătrân neputincios miluiești.
Bucură-te, Smaragd-Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul al 7-lea
Văzând Dumnezeu buna ta viețuire și dorul tău mistuitor către El, te-a chemat mai curând la Sine, ca să-I împodobești Raiul cu rugăciunile tale cele curate și, din pricina asprelor tale nevoințe, căzând tu într-o boală nevindecată, ai dat slavă lui Dumnezeu cântând neobosit: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Înțelegând Pafnutie că are să fie lipsit și de fiul său de suflet, Smaragd, a alergat la tine cu îndoită durere, implorând pe Dumnezeu să nu fie păgubit de dulcea ta povățuire, dar tu, văzând copleșitoarea lui suferință, ca să nu cadă unul ca acesta în deznădejde cumplită, i-ai descoperit lui taina vieții tale și i te-ai arătat lui ca Eufrosina, dându-i această ultimă mângâiere și zicându-i că cel ce iubește pe mamă, pe tată, pe fii și pe fiice mai mult decât pe Hristos nu este vrednic a-I fi Lui ucenic, iar el cu bucurie și cu uimire îți striga așa:
Bucură-te, Eufrosina, că ai iubit pe Hristos mai presus de lume.
Bucură-te, Eufrosina, dorul părinților fără de fii.
Bucură-te, Eufrosina, taina dragostei lui Hristos.
Bucură-te, Eufrosina, că la cer povățuiești sufletele.
Bucură-te, Smaragd-Eufrosina, că, deopotrivă, fiu și fiică a cerului ai fost.
Bucură-te, Eufrosina, că ai dobândit veșnică slavă la Hristos.
Bucură-te, Eufrosina, că ți-ai agonisit cunună veșnică de virtuți.
Bucură-te, Eufrosina, că, murind lumii, cerului viețuiești.
Bucură-te, Eufrosina, că în taina smereniei toate virtuțile ai lucrat.
Bucură-te, Eufrosina, că toate darurile Duhului Sfânt te-au încununat.
Bucură-te, Eufrosina, că pe toți cu viețuirea ta la Rai ne povățuiești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul al 8-lea
Povețele tale cele duhovnicești pline de har dumnezeiesc au umplut de lumină viața lui Pafnutie, îndureratul tău părinte, și l-au făcut să lepede averile cele agonisite cu trudă și, odată cu ele, spinii grijilor celor lumești, și împărțindu-le săracilor și mănăstirii, s-a făcut călugăr iscusit în mănăstirea în care și tu te-ai nevoit cu dor dumnezeiesc, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
De îndată ce a aflat Pafnutie viața ta îngerească lipsită de averi, dar bogată în haruri multe, s-a lepădat cu lepădarea cea bună de traiul cel preaîndestulat în huzur și în dulcețile bogăției și venind la starețul tău, l-a rugat să-i dea spre nevoință chilia în care ai viețuit tu ca un înger pământesc, moștenind avuția harului și binecuvântării tale, pentru care cu mulțumire îți cânta așa:
Bucură-te, mireasă fără de pată a lui Hristos.
Bucură-te, moștenitoarea vistieriilor cerești.
Bucură-te, moștenire veșnică a binecuvântării.
Bucură-te, curat odor al Duhului Sfânt.
Bucură-te, cămară de nuntă dumnezeiască a Cuvântului.
Bucură-te, vistierie de haruri duhovnicești.
Bucură-te, podoabă a Bisericii lui Hristos.
Bucură-te, cunună a călugărilor.
Bucură-te, făclie a fecioarelor.
Bucură-te, candelă de veghe a fiilor afierosiți lui Dumnezeu.
Bucură-te, comoară a darurilor dumnezeiești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul al 9-lea
Ca niște pești fără de glas, ritorii au tăcut, nepricepându-se a împleti cununa laudelor tale, nici a cuprinde lumina dumnezeieștilor tale fapte prin care ai strălucit ca piatra smaraldului în mijlocul bărbaților, arătând lupte bărbătești și veselind pe Domnul cu cântarea: Aliluia!
Icosul al 9-lea
În viață fiind, ai vărsat lacrimi ca niște miresme, te-ai umplut de miros bun și, înălțând în pustia chiliei fumul de tămâie al rugăciunii, ai adus lui Hristos izvorâri din alese aromate, ca o mireasă nestricată, iar acum porți nestricăcioasă cunună, pentru aceea și noi, cu mulțumire îți înălțăm tămâia laudelor, zicând:
Bucură-te, mirul de mult preț al Stăpânului.
Bucură-te, grâul cel copt adunat în hambarul Domnului.
Bucură-te, mioară blândă în staulul lui Hristos.
Bucură-te, Maică duhovnicească în grădină sihăstrească.
Bucură-te, a sihaștrilor minunată povățuire.
Bucură-te, pildă a înfrânării.
Bucură-te, chip însuflețit al curăției.
Bucură-te, finic cu cuget dumnezeiesc.
Bucură-te, cedru sădit lângă apele Raiului.
Bucură-te, apa odihnei pentru cei însetați, osteniți și împovărați.
Bucură-te, că și pe noi, cei păcătoși, la cer ne răpești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul al 10-lea
Desfătându-ne sufletele cu bucurie și cu veselie, veniți cu osârdie ca să auzim cuvânt minunat, căci această povestire covârșește toată mintea și o uimește, că femeie petrecând în mijlocul bărbaților, a biruit pe Veliar și focul dulceților l-a călcat și nicicum nu s-a ars, căci cea nespurcată, dorind din suflet pe Hristos, cu vrednicie în toată viața ei I-a cântat: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Mărire a aflat Cuvioasa Eufrosina, la ceruri zburând ca o porumbiță sau ca o căprioară slobozită din lațul lumii celei deșarte, iar noi, cei rămași pe pământ pământești, îi cântăm ei laudele așa:
Bucură-te, locaș al Duhului Sfânt.
Bucură-te, rază a lui Hristos pe pământ.
Bucură-te, că ai defăimat a lumii materialnică podoabă.
Bucură-te, că ai stins cu focul rugăciunii săgețile lui Veliar cel potrivnic.
Bucură-te, mireasă a doritului Mire.
Bucură-te, crâmpei de sfântă viețuire.
Bucură-te, viță a lui Hristos întinsă până la marginile lumii.
Bucură-te, că, minte întreagă având, ai surpat sfătuirile șarpelui.
Bucură-te, că îngerilor celor fără de materie ai râvnit.
Bucură-te, că de materia patimilor celor spurcate te-ai izbăvit.
Bucură-te, că ai biruit, cu nădejdile cele cerești, ispitele pământești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul al 11-lea
Înălțatu-te-ai către locașurile cele adevărate ale veșnicei vieți; dorirea pe care o doreai o ai dobândit, fecioară, îndulcindu-te cu Pomul Vieții și preaînălțând pe Hristos cu dulcea cântare: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Stăpâniți de păcat fiind noi, păcătoșii, și înviforați pe marea cea învolburată a vieții, alergăm la dulcea ta ocrotire și la caldul tău acoperământ, cerând minunile tale ca să-ți cântăm cu mulțumire:
Bucură-te, izbăvitoarea nenorociților.
Bucură-te, ocrotitoarea nevoiașilor.
Bucură-te, armă nezdrobită împotriva patimilor.
Bucură-te, săturarea celor flămânzi.
Bucură-te, nesațiul celor însetați de dreptate.
Bucură-te, curajul celor apăsați de păcate.
Bucură-te, toiagul bătrâneților părinților singuri.
Bucură-te, sprijinul și mângâierea părinților trupești ai monahilor.
Bucură-te, bună acoperire a monahilor tăinuiți de lume și de părinți.
Bucură-te, fecioară neprihănită care te-ai nevoit între sfinți.
Bucură-te, povățuire și a părinților duhovnicești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul al 12-lea
Sămânța cea bună a Cuvântului lui Dumnezeu a găsit pământul inimii tale mănos și nu S-a aflat înăbușit de spinii și mărăcinii patimilor, iar tu ca un vlăstar tânăr și înfloritor nu ai întârziat a da rod însutit la vremea cerută de Domnul, cântându-I așa: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Grădină ferecată și izvor pecetluit te-ai păstrat Mirelui celui de taină cu Care te-ai logodit și Care te-a răsplătit cu nenumărate haruri, lăudând frumusețea sufletului tău așa:
Bucură-te, grădină de trandafiri înmiresmați.
Bucură-te, crin cu aleasă mireasmă.
Bucură-te, sipet cu miruri amestecate.
Bucură-te, sticluță cu felurite aromate.
Bucură-te, cardamom și scorțișoară.
Bucură-te, tămâie și smirnă bine mirositoare.
Bucură-te, rândunea cu dulce viersuire.
Bucură-te, privighetoare cu aleasă glăsuire.
Bucură-te, porumbiță cu aripi argintate.
Bucură-te, rodie parfumată.
Bucură-te, biserică tămâiată.
Bucură-te, măslin roditor în curțile stăpânești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul al 13-lea
Ca moștenitoare a bucuriei celei cerești, ai dobândit bună îndrăznire către Hristos, pentru aceea, nu înceta pururea a te ruga să picure Domnul cereasca rouă tuturor celor ce zac în focul păcatului, ca pe tine, făclia fecioriei, cu strălucire să te lăudăm, Eufrosina, ceea ce porți numele bucuriei. (de trei ori)
Icosul 1
Ca un trandafir ales te-ai arătat în casa tatălui tău Pafnutie, nelipindu-ți inima de avuțiile care te înconjurau din belșug și disprețuind fala și slava mincinoasă a lumii, drept aceea, noi, cei ce ne folosim de pilda vieții tale sfinte, îți cântăm așa:
Bucură-te, rodul cel bun al rugăciunii părintești.
Bucură-te, că ai dezlegat, prin darul lui Dumnezeu, nerodirea mamei tale.
Bucură-te, următoare a virtuților părinților tăi.
Bucură-te, că în ascultare și supunere față de ei ai făcut primii pași.
Bucură-te, că dragostea, milostenia și rugăciunea ți-au împodobit copilăria.
Bucură-te, dar sfânt al lui Dumnezeu.
Bucură-te, că întru tine s-a arătat puterea minunilor lui Hristos.
Bucură-te, că aveai să Îl slăvești pe Dumnezeu în trupul tău.
Bucură-te, iubitoarea săracilor.
Bucură-te, mângâierea necăjiților.
Bucură-te, că viața ta toată a fost plină de minuni dumnezeiești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!
Condacul 1
Odor scump dăruit de la Dumnezeu părinților tăi prin rugăciuni, te-ai aflat odor de mult preț în casa lui Dumnezeu, primind învățăturile cele bune ale virtuții și viețuirii creștinești și împreună cu părinții tăi ai împărțit ades cu dărnicie milostenii fraților din mănăstire și săracilor, cântând neîncetat: Aliluia!
Rugăciune către Sfânta Eufrosina
Noi, mirenii, plesnim cu mâinile la serbarea ta, preacinstită, ceata monahilor săvârșește sfântul tău praznic, iar adunarea sihaștrilor se veselește că noi toți te-am aflat pe tine mijlocitoare vrednică la Hristos, pentru aceea, te rugăm din inimă, ca pe una care ai purtat toiagul Crucii Lui, să ne izbăvești de năvălirile bolilor asupra noastră, de aprinderile cele rușinoase ale trupului, să ne acoperi de viforul necazurilor, să ne aperi de dușmanii cei înrăiți și de cursele demonilor, ca să-ți strigăm ție cu veselie: bucură-te, ceea ce porți numele dulce al Bucuriei!
Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Eufrosina
Troparul Sfintei Cuvioase Eufrosina, glasul al 8-lea
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Eufrosina, duhul tău.
Cântarea 1
Glasul al 5-lea
Irmosul
Calul şi pe călăreţ i-a înecat în Marea Roşie Hristos, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt şi pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminează-mă cu lumina rugăciunilor tale, preacinstită, pe mine care astăzi laud sfânta şi cea cu adevărat vrednică de laudă, cu cântări de Dumnezeu veselitoare, pomenirea ta, ceea ce porţi numele Dumnezeieştii veselii.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind numai de Dumnezeiasca frumuseţe a lui Hristos şi îndulcindu-te cu ale Lui fără de materie frumuseţi, ai urât frumuseţea trupului, mărită, îndeletnicindu-te cu Dumnezeieştile priviri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ceea ce eşti mireasă înfrumuseţată cu podoabele virtuţilor, te-ai logodit cu Domnul Cel Adevărat Frumos întru podoabă, Sfântă Eufrosina, părăsind pe logodnicul cel vremelnic şi toată veselia vieţii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu totul este Dorire şi Îndulcire şi Viaţă, Cel Ce, pentru prisosul bunătăţii, a Răsărit din tine, Fecioară Preacurată. Pe Acela roagă-L să mă mântuiască pe mine, cel ce neîncetat te fericesc pe tine.
Cântarea a 3-a
Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimic...
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răbdând cu tărie nevoinţele, ai pierdut măiestriile vrăjmaşului şi năpădirile diavolilor le-ai surpat şi te-ai asemănat cu îngerii, ca una care, în trup muritor fiind, la nemurire ai cugetat, Maică Eufrosina.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viaţa ta, Sfântă Eufrosina, veseleşte inimile sihaştrilor, fiind întărire şi povăţuire către poruncile cele de mântuire, către căile nestricăciunii, către dragostea cea preaaleasă a Ziditorului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pomenirea ta cea luminată şi vrednică de laudă, Dumnezeieşte luminează adunările credincioşilor, îndulceşte cetele cuvioşilor, veseleşte adunările îngerilor, a căror vieţuire râvnind, împreună cu dânşii petreci acum ca un înger.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Viforul cel cumplit al patimilor mă tulbură, vânturile cele potrivnice mă cufundă în adânc şi furtuna păcatului îmi clatină inima. Născătoare de Dumnezeu, tu mă izbăveşte pe mine, cel ce curat te măresc.
Irmosul
Cel Ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta şi ai ridicat neţinut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta, Unule, Bune şi Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Dumnezeiască pogorârea Ta cunoscând-o Avacum, cu mai înainte vedere, Hristoase, cu frică a strigat către Tine: spre mântuirea poporului Tău ai venit ca să mântuieşti pe unşii Tăi.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiindu-ţi aminte de Tatăl Cel Ceresc, Logoditorul sufletelor, dragostea de tată şi de mirele cel vremelnic nu te-a zăticnit a nu umbla pe calea mântuirii.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un finic cu cuget Dumnezeiesc ai înflorit dulceaţa dreptăţii şi ca un cedru, lângă ape, ai înmulţit roadele faptelor celor bune ale înfrânării, de Dumnezeu Cugetătoare Sfântă Eufrosina.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu focul postirii ai ars până la cenuşă dulceţile cele uscăcioase. Şi înfierbântându-te de jăratecul dragostei Domnului, ai strălucit razele minunilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind Îndurătoare, arată-ţi îndurarea către preaticălosul meu suflet, care cumplit este întunecat de patimile păcatelor şi suspină, Născătoare de Dumnezeu Preacurată.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine mânec şi către Tine strig: luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Îndurat.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu lumina Dumnezeieştilor fapte te-ai arătat, cinstită, ca piatra smaraldului în mijlocul bărbaţilor, arătând lupte bărbăteşti şi veselind pe Domnul.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vărsând lacrimile, ca nişte miresme, te-ai umplut de miros bun; şi mărindu-te ca un mir de mult preţ, te-ai adus Lui Dumnezeu mireasă nestricată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Toată dorirea ta ai pus-o către Dumnezeu, de Dânsul dorind, pe El căutându-L şi Legea Lui cea de mântuire, urmând, fecioară.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prunc Tânăr ai născut, Preacurată, pe Cel Ce mai înainte de veci a strălucit din Tatăl Cel fără de început. Pe Acela roagă-L pentru lume, Mireasă a lui Dumnezeu.
Cântarea a 6-a
Irmos: Marea patimilor cea sălbăticită...
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o curată şi fără prihană şi ca o frumoasă şi împodobită, te-ai logodit cu Mirele Cuvântul, Care te păzeşte pe tine în veci neîntinată.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu suspinuri şi cu lacrimi căutând pe Ziditorul, ca o aleasă te-ai învrednicit a-L vedea pe Dânsul, împreună cu cei aleşi, ceea ce eşti vrednică de laudă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-te-ai pildă înfrânării şi chip însufleţit curăţiei, celor ce cu credinţă laudă sfinţită pomenirea ta, Sfântă Eufrosina.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mai presus de minte şi de cuvânt ai născut pe Ziditorul Cel fără de ani, Care mântuieşte de toată spurcăciunea pe cei ce te laudă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Preasfântă.
Irmosul
Marea patimilor cea sălbăticită, cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o, Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate, ca un Îndurat.
CONDAC
Glasul al 2-lea
Podobie: Cele de sus căutând...
Dorind să câştigi viaţa cea de sus, desfătarea cea de jos ai părăsit-o de tot şi te-ai amestecat între bărbaţi, Preafrumoasă Eufrosina, ceea ce pentru Mirele tău Hristos ai defăimat pe logodnicul cel vremelnic.
Cântarea a 7-a
Irmosul
Domnul Părinţilor Cel Preaînălţat văpaia a stins-o şi a rourat pe tinerii care cântau cu un glas: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lumină ţi-a răsărit ţie, împreună şi veselia, Prealăudată Eufrosina. Căci cugetul ţi-a fost drept, cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Purtând toiag Crucea, care te întărea pe tine, cuvioasă, nevătămată ai trecut primejdiile demonilor, cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Inima ta, cuvioasă, locaş ai făcut-o Sfântului Duh, Cel Ce te-a întărit şi te-a arătat pe tine mai tare decât duhurile cele viclene.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Dumnezeu Cel fără de trup, Îmbrăcat cu Trup L-ai născut, Preacurată, ca să ne mântuiască pe noi, cei ce cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a
Irmos: Ţie, Făcătorului a toate...
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Izbăvitu-te-ai fecioară de materia patimilor, râvnind îngerilor celor fără de materie, cu care împreună cânţi: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viaţă ţi-a dat ţie Vistierul vieţii, căci ai urmat urmelor Lui şi de Frumuseţea Lui Cea Dumnezeiască ai dorit; cu Care împreună te şi veseleşti întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Înălţatu-te-ai către locaşurile cele adevărate ale veşnicei vieţi: dorirea pe care o pofteai ai dobândit-o, fecioară, îndulcindu-te de Lemnul vieţii şi preaînălţând pe Hristos în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu totul Aleasă şi cu totul Înfrumuseţată te-ai arătat Fecioară, pe care Dumnezeu te-a iubit şi pe care te-a ales, pururea preamărită. Pentru aceea te lăudăm întru toţi vecii.
Irmosul
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Ție, Făcătorule a toate, tinerii în cuptor dans a toată lumea împreună cântau: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Isaie dănţuieşte...
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Praznic sfinţit săvârşind ceata monahilor, întru pomenirea ta cea de Dumnezeu luminată, adunarea sihaștrilor se veseleşte. Că te-ai arătat lumină tuturor, Cinstită Eufrosina, vrednică de laudă.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un odor cinstit te-ai făcut Bisericii celei Cereşti; ca un crin ai înflorit în curţile lui Dumnezeu; ca un trandafir cu miros dulce te-ai adus Împăratului tuturor şi ca un mir de cinste, Sfântă Eufrosina, Preafericită.
Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminatu-te-ai cu podoaba cea luminată a bunătăţilor şi te-ai adus curată către Cămara de Mire cea înţelegătoare; unde acum priveşti Frumuseţea lui Hristos Cea Neasemănată şi te îndulceşti de îndumnezeire, în chip desăvârşit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sfântă pomenirea ta sfinţeşte astăzi pe credincioşi, izvorând luminare de sfinţenie. Întru care ne rugăm ţie ca unei mirese alese a lui Hristos, Sfântă Eufrosina, prin rugăciunile tale miluieşte pe cei ce te cinstesc pe tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preacurată Fecioară, Ceea ce eşti Uşa Luminii, luminează-mă cu lumina feţei tale pe mine cel ce zac întru întunericul patimilor, ca să nu mă cuprindă noaptea morţii pe mine, cel ce toată nădejdea mântuirii mele în tine am pus-o.
Irmosul
Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim.
SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...
Slăbiciunea femeiască întărind-o fără gând de îndoială, cu nădejdile cele cereşti ai locuit între bărbaţi, de Dumnezeu insuflată fecioară; şi prin osteneli şi prin neadormite rugăciuni ai supus pe amăgitorul Evei sub călcâiele tale. Pentru aceea cu credinţă te fericim.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...
Toată nădejdea mea în tine o pun, Născătoare de Dumnezeu, să nu mă ruşinezi, Preacurată. Să nu-mi pierd nădejdea mea, Ceea ce eşti Bună. Că numai la tine îndrăznind, cu bună îndrăzneală biruiesc puterile cele potrivnice şi le surp lăudându-mă, ca unul ce te am pe tine Ajutătoare Nebiruită.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...
Maica Ta, Hristoase, văzându-Te pe Cruce pironit, tânguindu-se cu jale striga şi zicea: cum Te sârguieşti să mă faci fără de fiu, Fiule, Preadulce şi să mă laşi singură pe pământ pe mine Ceea ce Te-am născut pe Tine, Care dai hrană tuturor oamenilor? Însă laud şi binecuvântez îndelungă răbdarea Ta, cea mai presus de toate, Mântuitorule.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.