Cuvântând Sfântul Apostol Pavel despre curăție și feciorie, a deșteptat pe Sfânta Tecla spre păzirea fecioriei ei. Pentru că a spus Tecla în inima sa, ca din acel ceas să-și lase logodnicul ei și toate dulcețile lumii acesteia, și să slujească lui Hristos în curăție feciorească până la sfârșitul vieții ei.
Poți asculta aici viața Sfintei Mari Mucenițe, întocmai cu apostolii, Tecla.
Când Sfinții Apostoli Pavel și Varnava propoveduiau bunăvestirea lumii, au mers și în Iconia, și petreceau la Onisifor, pe care Pavel îl pomenește în scrisoarea cea către Timotei, zicând: „Să dea Domnul milă casei lui Onisifor, că de multe ori m-a odihnit și de lanțurile mele nu s-a rușinat” (2 Timotei 1,16). Atunci mulți, ascultând învățătura lor și văzând semnele și minunile care se făceau de dânșii, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. În casa lui Onisifor găzduind, adeseori intrau în sinagogă, și, precum în casă așa și în sinagogă, grăiau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu, aducând pe popoare la calea cea mântuitoare și la credința în Iisus Hristos. De acest lucru se scrie în Faptele Apostolilor: „Și în Iconia au intrat ei (adică Pavel și Varnava), ca de obicei, în sinagoga iudeilor, și astfel au vorbit, încât o mare mulțime de iudei și de elini au crezut... Deci multă vreme au stat acolo, grăind cu îndrăz-neală în Domnul, Care dă mărturie pentru cuvântul harului Său, făcând semne și minuni prin mâinile lor” (Fapte 14,1,3).
În acea vreme, era acolo o fecioară frumoasă, având optsprezece ani, anume Tecla, fiică a maicii anume Teoclia, de neam mare și slăvit, fiind logodită cu un tânăr din cei mai dintii ai cetății, anume Famir, bogat și frumos. Acesta, văzând minunile ce se făceau de Apostoli, ședea cu alții la vorba lor în casa lui Onisifor, la fereastră, și, ascultând, lua aminte cele grăite de dânșii. Și a căzut sămânța cuvântului lui Dumnezeu pe pământ bun și, cu lucrarea Sfântului Duh, s-a înrădăcinat adânc în inima ei și a răsărit. Pentru că a crezut în Fiul lui Dumnezeu și l-a iubit pe El și s-a lipit de Dânsul cu tot sufletul. Iar Pavel, povățuindu-se de Dumnezeu, a întins cuvânt pentru feciorie și curățenie, spunând că fecioara care își păzește fecioria pentru dragostea lui Hristos, are parte cu îngerii și este mireasă a lui Hristos, iar Hristos îi este Mire, ducând-o pe ea în cămara cea cerească. Grăind Pavel mult de aceasta, a deșteptat pe Tecla spre păzirea fecioriei ei. Pentru că a spus Tecla în inima sa, ca din acel ceas să-și lase logodnicul ei și toate dulcețile lumii acesteia, și să slujească lui Hristos în curăție feciorească până la sfârșitul vieții ei. Așa, înțeleapta fecioară, prin curăția sa, s-a făcut mireasa cerescului Mire cel curat și s-a însoțit cu El prin osârdnica dragoste, cu care s-a aprins înăuntru cu foc de la Serafimi și prin dorirea nestricăciosului său Mire se topea ca ceară, încât s-au împlinit întru dânsa cuvintele proorocului împărat David: „Făcutu-s-a inima mea ca ceară ce se topește în mijlocul pântecelui meu” (Psalm 21,15). Și a șezut lingă Pavel, ascultând cuvântul lui trei zile și trei nopți, ca și cum se uitase pe sine, pentru că nu s-a dus nici la mâncare, nici la băutură, nici la odihnă, ci a stăruit ca și oarecând Maria, ceea ce ședea lângă picioarele lui Iisus, întemeindu-și toată mintea în Dumnezeu.
Cu singur cuvântul Lui se hrănea, cum spune Mântuitorul: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). Iar Teoclia, înștiințându-se de fiica sa Tecla că a crezut în Hristos și se îndeletnicește la auzirea cuvântului lui Dumnezeu, mergând, cu mânie a luat-o cu silă de la acea adunare folositoare de suflet, iar pe Sfinții Apostoli propovăduitori i-a ocărit și defăimîndu-i pe ei, trăgea cu de-a sila pe fiica sa, iar mai ales pe mielușeaua lui Hristos de la turma Lui cea aleasă. Apoi, chemând pe Famir, logodnicul ei, i-a zis lui: „De ce nu te îngrijești de mireasă ta căci s-a sălbăticit, că iată s-a amăgit de străinii aceia fermecători, care cu felurite cuvinte înșală pe oamenii cei nebuni, că șezând lângă dânșii de trei zile și-a uitat de casa ei?”.
Atunci Famir a început a o momi pe ea cu cuvinte bune, vorbind către dânsa cu dragoste; iar ea își întorcea fața despre dânsul și nu voia nu numai să vorbească ceva cu el, dar nici să se uite la dânsul, pentru că purta în inima sa pe alt Mire mai frumos cu podoaba decât fiii omenești, și spre acesta privind cu ochii cei sufletești, în minte vorbea cu dânsul. Iar acel logodnic stricăcios și vremelnic al ei s-a urât desăvârșit de ea, care, văzându-se pe sine lepădat și neiubit de Tecla, plângea. Atunci mama ei, mâniindu-se, a apucat-o și a început a o bate, trăgând-o de împletiturile părului și cu picioarele călcând-o. Apoi a încuiat-o în cămară și o chinuia cu foame; însă plecându-se spre dragoste, de căldura cea de maică biruindu-se, plângea pentru dânsa. Apoi îmbrățișând-o și sărutând-o, o rugă pe ea cu lacrimi, să nu se depărteze de logodnicul ei cel frumos, bogat, de bun neam și de toți cinstit. Apoi a pus-o pe ea la masă împreună cu logodnicul; iar ea, întorcându-se despre dânsul, ședea, și, căutând în jos, tăcea, negustînd nimic, ci numai suspina adeseori din adâncul inimii spre Mirele Ceresc.
Când Famir, momind-o, voi cu silă să o cuprindă și să o sărute, ea îl scuipă în ochi și se smuci din mâinile lui și zbură ca o pasăre din cursă. Iar maică, iarăși schimbându-se în mânioasă, a început a o bate. Iar Famir, mâhnindu-se, s-a dus la mai marele, jeluindu-se asupra lui Pavel și i-a zis: „Un străin a intrat în cetate, vrăjind și amețind pe oameni și abătându-i de la cinstirea zeilor, urmând oarecăruia Hristos, pe care evreii L-au răstignit. Acela a amețit și pe o fecioară, Tecla, fiind logodită cu mine, care mai întâi foarte mă iubea, iar acum nici nu vrea să se mai uite la mine, ci se îngrețoșează de mine ca de un lepros și fuge de mine ca de o fiară; așa a întors-o vrăjitorul acela de la dragostea mea, nu știu ce făcându-i ei”. Mai marele, chemând pe Pavel, l-a întrebat pe el, de unde este și ce face aici în cetate. El, după obicei, deschizând apostolească gura sa, a grăit cuvântul lui Dumnezeu, propovâduind numele lui Iisus Hristos.
Deci, mutind mai marele în altă vreme judecată, a poruncit ca, legând pe Pavel, să-l bage în temniță, până ce va avea vreme ca să-l cerceteze pe el mai cu de-adinsul. Iar Tecla, auzind că a pus în temniță pe Pavel pentru dânsa, s-a sculat noaptea și ieșind în taină din casă, a alergat la temniță, unde, aflând pe străjeri păzind ușa temniței, a scos de la sine gherdanul și un ban de aur, și le-a dat temnicerului ca să-i deschidă ușa și să-i dea voie să meargă la Pavel. De acest lucru pomenește Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând: „Ascultă pentru Sfânta Tecla: Aceea, ca să vadă pe Pavel, aurul său l-a dat străjerului temniței; iar tu nici un ban nu vrei să dai, ca să vezi pe Hristos”. Și a făcut temnicerul după cererea ei, pentru că s-a bucurat de cel scump gherdan și de moneda cea de aur și a dus-o la Sfântul Pavel.
Iar ea, cazând înaintea lui cu lacrimi de bucurie, a sărutat legăturile legatului lui Hristos. Iar Pavel, văzând-o, s-a spăimântat și înștiințându-se de la dânsa de toate cele ce a pătimit pentru curățenie de la mama și de la logodnicul ei, s-a bucurat foarte tare de bărbăția tinerei fecioare și i-a sărutat capul, binecuvântând-o și lăudându-i credința ei și fecioreasca curăție, numind-o pe dânsa mireasa lui Hristos și întâia fiică a sa, pe care prin bunăvestire a născut-o. Deci, șezând Tecla cu Pavel că fiica cu tatăl în temniță, asculta părinteasca lui învățătură și pecetluia cuvintele lui în inima ei, ca pe o comoară de mult preț. Iar el o învăța pe ea din destul credința cea în Hristos Domnul, dragostea cea dumnezeiască și pază curatei feciorii. Acolo mai desăvârșit a învățat-o, a întărit-o și a făcut-o mireasă Fiului lui Dumnezeu, precum de aceasta scrie Sfântul Grigorie de Nissa, zicând: „Acest fel de mir (adică învățătură) împreună cu crinul cel alb al curăției, Pavel a turnat din gura sa oarecând în urechile sfintei fecioare. Adică Tecla era aceasta care, cu picăturile ce ies din crinii inimii, pe omul cel din afară l-a omorât și toate gândurile cele deșarte și poftele le-a stins”. Asemenea și Sfântul Epifanie scrie: „Tecla a aflat pe Sfântul Pavel, care avea un logodnic frumos, mai de frunte în cetate, prea bogat, prea cinstit și luminos, de la a căruia logodire Pavel a întors-o și s-a lepădat acea sfântă fecioară de toate bunătățile pământești, ca să câștige pe cele cerești”.
Căutându-se în casa Teocliei, nu s-a aflat Tecla și se făcu țipăt, plângere și strigare și căutând mult, mama se tânguia pentru fiică, Famir pentru logodnică, iar slugile pentru stăpâna lor. Și au alergat slugile în toate părțile, căutând-o, și întrebând pe ulițe și prin case și nu o aflară nicăieri. Iar mai pe urmă s-a înștiințat că este în temniță și, alergând, o aflară pe ea șezând lângă Pavel, fiind legată de dumnezeiasca dragoste a cuvintelor lui, și, luând-o pe ea, au scos-o afară. Apoi înștiințară de acestea pe mai marele cetății. Acesta șezând la judecată, a chemat pe Pavel din temniță, pe care văzându-l poporul adus, strigară către mai marele: „Omul acesta este fermecător, judecătorule, pierde-l pe el!”. Mai ales Famir stăruia că Pavel să fie pierdut, jeluindu-se asupra lui că a întors de la dânsul pe logodnica lui.
Deci, chemară și pe Tecla, către care a zis mai marele: „De ce te îngrețoșezi de logodnicul tău cel atât de frumos și de bun neam. Pentru ce nu te însoțești cu dânsul?”. Iar ea privea către Pavel, și nimic nu răspundea, „ca o mielușea fără de glas lângă cela ce o tunde”. Atunci mama, schimbându-și obișnuința să cea de maică și uitându-și firească să dragoste către fiica sa, ca o leoaică cumplită, sau ca o ursoaică mânioasă, a răcnit către judecătorul, zicând: „Arde pe această rea roabă, vrednică este de o așa moarte, aceasta nu este fiica mea, că nu mă ascultă pe mine, maica ei. Arde-o pe aceasta ca să fie pildă altora, ca văzând toate fecioarele cele ce sunt în cetatea aceasta, să se teamă și să nu îndrăznească a nu asculta pe mamele lor și a li se împotrivi precum aceasta a mea prea înrăutățită și într-adevăr nesupusă. Nu este această fiică mea, nici născută de mine, ci ramură uscată și blestemată odraslă; deci, arde-o pe aceasta”. Și stăruia mama ca să se ardă fiica ei; iar Famir silea că pierdut să fie Pavel.
Deci, judecătorul, cercetând mult pe Pavel, s-a încredințat că nu avea vreo vină mai mare, decât că propovâduia pe Hristos, și nu l-a osândit pe el la moarte, ci, bătându-l, a poruncit să-l alunge afară din cetate, ca să nu sfătuiască și pe alte fecioare la păzirea fecioriei. Și izgoniră pe Pavel cu Varnava, precum și pe Onisifor și cu fiii lui. Dar și însuși Pavel se sârguia să iasă din cetate, nu numai pentru că era izgonit de boier, de Famir și de Teoclia pentru Tecla, ci pentru că poporul îmbulzindu-se, voia să-l ucidă pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturisirea lui Iisus Hristos. De acest lucru Sfântul Luca amintește în Faptele Apostolilor, zicând: „Necredincioșii iudei au ridicat și au umplut de răutate sufletele neamurilor asupra fraților”. Și se împărți mulțimea cetății, unii adică erau cu iudeii, iar alții cu Apostolii. Și cum s-a făcut pornirea neamurilor și a iudeilor cu mai marii lor, ca să-i ocărască și să-i ucidă cu pietre, apostolii, înștiințându-se, au fugit în cetățile Licaoniei, în Listra și în Derbez, iar de acolo în Antiohia. Însă, deocamdată, s-au ascuns câteva zile nu prea departe de cetatea Iconiei, într-un mormânt lângă calea care merge la Dafne, vrând să știe despre Tecla ce se va întâmpla cu dânsa.
Postind ei, se rugau pentru dânsa cu tot dinadinsul să o întărească pe ea Domnul și să facă minunată spre dânsa mila Sa, precum s-a și făcut. De aceea, mult a silit-o pe ea mai marele cetății ca să se întoarcă cu dragostea ei cea mai dinainte către logodnicul ei. Dar neajungând la nici un sfârșit mulțumitor, în cele din urmă a osândit-o pe Tecla la ardere după pofta mamei ei. Și dacă aduseră mulțime multă de lemne uscate, fin și vreascuri, punându-le într-o grămadă mare, au luat slujitorii pe sfânta ca s-o ridice deasupra stogului aceluia. Iar ea, nemaiașteptând să o ducă ei, singură degrab a mers la acea grămadă de fin, de lemn și de vreascuri și făcând semnul Crucii peste acea mare grămadă, s-a suit și stă deasupra, gata fiind să ardă nu atât de focul cel materialnic, pe cât de văpaia dumnezeieștii iubiri, ca un Fenix. Stând ea acolo, deasupra, privea spre mulțimea de lume adunată aici, și a văzut pe Domnul, în chipul lui Pavel, stând și poruncindu-i ei să îndrăznească. De aici Sfântul Ciprian alcătuiește o rugăciune ca aceasta către Dumnezeu, zicând: „Să stai înaintea noastră precum ai stat de față în legături lui Pavel, și în foc, Teclei”.
Dacă au pus focul de jos și au aprins stogul împrejur, împresurând-o pe ea văpaia, se înălța foarte sus. Atunci, îndată a venit un nor plin de apă și s-a vărsat ploaie cu grindină mare și a stins tot focul. Iar mai marele și tot poporul au fugit la casele lor de vărsarea ploii și de grosimea grindinei celei mari. Tecla a ieșit nevătămată, că nu s-a atins de dânsa focul. După aceea, nu s-a mai dus la casa mamei sale, nici a zăbovit în Iconia, ci s-a dus din cetate ca să caute pe duhovnicescul său părinte Pavel. În cale a întâmpinat pe un tânăr dintre ucenicii lui Pavel, din casa lui Onisifor, mergând la cetate să cumpere pâine, pe care, văzându-l, l-a cunoscut și l-a întrebat: „Unde se află acum Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos?”. Iar el a dus-o pe ea la mormântul în care Pavel cu ceilalți se ascunseseră și, în post răbdând, se ruga lui Dumnezeu pentru dânsa.
Pe Tecla toți văzând-o vie și sănătoasă, s-au bucurat cu bucurie foarte mare și ridicându-și ochii și mâinile lor spre cer, au mulțumit lui Dumnezeu, Celui ce a păzit întreagă pe roaba Sa, și, punând înainte pâine, se întăriră. De acolo, sculându-se Pavel cu Varnava, au mers prin Listra și prin Derbe, binevestind Evanghelia și tămăduind pe cei neputincioși. Și le-a urmat lor și Tecla până la Antiohia, unde, intrând ei în cetate, s-a întâmplat că un oarecare Alexandru, mai mare în cetatea aceea, văzând pe sfânta fecioară Tecla și de frumusețile ei cele mari minunându-se, s-a rănit asupra ei cu poftă neiertată. Că fiind tânăr și cu îndestulare în desfătări petrecând, se tăvălea în necurății, precum era obiceiul păgânilor. La început, părându-i-se că ar fi femeia lui Pavel, mai întâi pe Pavel cu mult aur îl silea, ca să nu-l oprească pe el de la dorința lui. Apoi, înștiințându-se că nu-i femeie ci fecioară nemăritată, mai mult s-a aprins de ea, și voia ca să și-o ia lui de femeie pentru cele prea mari frumuseți ale ei.
Deci, a început a momi pe Sfânta Tecla cu cuvinte spre dragostea sa, dar ea fugea de dânsul ca de un leu ce răcnește, care căuta să înghită podoaba ei cea sufletească. Iar el, cu toate chipurile se îngrijea de dânsa, vrând să o vâneze. Tot acesta, odinioară, întâmpinând pe sfânta în cale, mergând între oameni mulți și neputând să mai rabde focul cel de desfrânare care ardea înăuntrul inimii lui, a lepădat rușinea și cu sila prinzind-o, s-a apucat de grumajii ei. Iar ea striga cât putea, plângând și zicând: „Nu mă sili pe mine roaba lui Dumnezeu; de logodnic m-am lepădat și oare cu tine m-aș învoi?”. Acestea zicându-le, se zmucea tare din mâinile lui și a rupt hainele de pe dânsul și de rușine mare l-a umplut pe el. Mâniindu-se Alexandru, încă și creștină știind-o că este, a dus-o la judecată la mai marele. Apoi, întrebând-o de ce se îngrețoșează de nuntă, ea a răspuns: „Eu am pe Mirele meu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu care m-am însoțit prin nunta cea duhovnicească”.
Astfel, o silea pe ea mai marele ca să se lepede de Hristos și să fie femeia unui bărbat. Iar după ce nu s-a supus, a osândit-o să fie dată pradă fiarelor pentru aceste două pricini: Pentru buna-credință și pentru curăție. „De ce crede în Hristos și pentru ce se leapădă de nuntă?” o întrebă acela, fiind ea tânăra și frumoasă. Însă mai înainte de a fi dată pradă la fiare, că era amânată pentru a doua zi priveliștea aceea, a luat-o pe ea spre pază, în acea noapte în casa sa, oarecare femeie, anume Trifena, a cărei fiică Falconilla murise nu de mult, mai înainte de acea vreme.
Acea Trifena era de neam împărătesc, foarte cinstită, și a crezut în Hristos după aceea, pe care o pomenește apostolul, scriind către Romani: „Închinați-vă, zice, Trifenei și Trifosei”. Pe aceste două femei le pomenește martirologiul latin, în zece zile ale lui Noiembrie, astfel: „În Iconia Licaoniei sunt sfintele femei Trifena și Trifosia, care au sporit mult în creștineasca învățătură, prin propovăduirea Sfântului Pavel și pilda sfintei Tecla”. Deci Trifena, luând la sine pe Tecla, a petrecut cu dânsa toată noaptea aceea în duhovnicească vorbă. Iar a doua zi s-a adunat mulțimea poporului care voia să vadă priveliștea, și a venit mai marele cu toți fruntașii cetății și au scos pe sfânta Tecla ca pe o mielușa la junghiere și a stat la locul ei unde era să fie mâncată de fiare.
Iar când au dat drumul fiarelor spre dânsa, toate umblau împrejurul ei și nici una nu s-a atins de dânsa. Pentru că a încuiat Dumnezeu gurile fiarelor, precum oarecând celor din groapa lui Daniil. Și toți cei ce se adunaseră la priveliștea aceea se mirau de această străină vedere, că fiarele își schimbaseră iuțimea lor în blândețe de oi. Atunci unii din mulțime proslăveau pe Dumnezeu cel propoveduit de Tecla, iar alții huleau, zicând: „Are farmece în hainele ei și pentru aceea nu se ating de dânsa fiarele”. Aceeași ziceau și mai marele cu fruntașii cetății, că este fermecătoare și a fermecat pe fiare ca să nu o vatăme pe ea. Apoi crezură de cuviință ca a doua zi s-o dea pe ea la mai multe și la mai flămânde fiare. Și o trimise iar la cinstita Trifena, care, primind pe Tecla de la priveliște sănătoasă, se bucura foarte, căci fiica ei ce murise i se arătase ei în vedenie, zicându-i: „Să ai pe Tecla în locul meu și s-o rogi pe ea să se roage pentru mine la adevăratul Dumnezeu, ca să fiu mutată de aici la locul drepților”. Pentru aceea Trifena a iubit foarte mult pe sfânta Tecla ca pe o fiică a sa și cu toată inima s-a lipit de dânsa, văzând-o pe ea că este roabă a lui Dumnezeu, cerându-i să se roage pentru fiica ei cea moartă, Falconilla.
Sfânta Tecla a început cu dinadinsul a se ruga cu lacrimi către înduratul Dumnezeu. Și atât de mult au putut sfintele ei rugăciuni, încât Falconilla s-a mântuit după moarte. Despre acest lucru mărturisește Sfântul Ioan Damaschin, zicând așa: „Deci, au doar pe Falconilla nu a mântuit-o întâia muceniță după moarte? Dar, vei zice poate, că aceasta s-a petrecut după vrednicie, ca fiind întâia muceniță, și se cădea să i se asculte rugăciunea. Însă eu la aceasta îți zic: Bine, era întâia muceniță. Dar gândește-te pentru cine era rugăciunea! Nu pentru o pagână și slujitoare de idoli și cu totul nesfințită și străină de Domnul?”. Același Damaschin ne dă aceeași mărturie și a doua oară, când istoricește pentru Traian împăratul, cel mântuit după moarte prin rugăciunile Sfântului Grigore Dialogul, adăugând la povestirea aceea și ceva de Falconilla, zicând așa: „Aceasta zic și de Falconilla ce s-a zis mai sus, că ea nici de o răutate alta n-a fost vinovată. Iar acesta, adică Traian, a rânduit la mulți mucenici amară moarte. Minunat ești, Stăpâne și minunate sunt lucrurile Tale, și pe a Ta negrăită milostivire o slăvim!”. După această vrednică de credință mărturie a Sfântului Damaschin ni se încredințează că Falconilla s-a mântuit după moarte prin rugăciunile sfintei celei dintâi mucenițe Tecla.
Petrecând Tecla în casa Trifenei până a doua zi, a poruncit tiranul să nu dea mâncare fiarelor, ca, fiind flămânde, mai de grabă să se pornească a sfâșia pe Tecla. Și fiind ziua a treia, aduseră pe Sfânta Tecla la priveliște, ca să fie dată spre mâncare fiarelor. În urma ei mergea și Trifena, plângând că fecioara cea frumoasă și sfântă, fiind nevinovată, se dă la moarte. Deci, punând-o pe ea la locul cel de priveliște, a poruncit acel fără de rușine boier să dezbrace pe sfânta, zicând: „Poate în hainele ei vor fi farmece, pentru care nu o mănâncă pe ea fiarele. Dezbrăcați dar pe fermecătoarea aceasta și vom vedea de vă rămânea întreagă”. Și așa stătea sfânta fecioară în priveliștea a tot poporul goală, avându-și acoperământ numai singură rușinea, și grăind ca David: „Rușinea feții mele m-a acoperit”. Dând drumul asupra ei fiarelor celor flămânde și întărâtate, lei și urși, care, ieșind din închisorile lor și văzând pe fecioară stând goală, își plecau capetele la pământ și cu ochii căutau în jos, ca și cum le era rușine de goliciunea cea feciorească, și se întorceau cu fețele lor de la dânsa. Și era o minunată priveliște: fiarele cunoșteau rușinea și își întorceau ochii lor despre goliciunea feciorească, iar oamenii cu ochi nerușinați priveau la dânsa. Astfel, fiara necuvântătoare era mustrătoare și judecătoare oamenilor în priveliștea aceea. Că acelea, din fire fiind fiare, obiceiul omului curat l-au primit în sine, iar oamenii, înțelegători fiind, în orbiciunile cele de fiare s-au schimbat. Însă ce au sporit? Nimic, pentru că, vrând ca prin golirea cea din priveliște să necinstească pe înțeleapta fecioară, cinste i-au adăugat.
Sfântul Ioan Gură de Aur, pomenind de bine, despre golirea celor două fețe: a femeii lui Pentefri în cămară și a Teclei în adunarea a tot poporul, zice: „Ce a folosit pe femeia egipteancă cea pătimașă că s-a dezgolit în cămară? Și ce a vătămat-o pe întâia muceniță Tecla, că în priveliște a fost golită? Pentru că Tecla n-a greșit fiind golită, precum a greșit acea egipteancă. Nici de necinste nu s-a umplut, ci s-a încununat sfânta. Și goliciunea acesteia în priveliște s-a încununat, iar aceea în cămara cea încuiată s-a rușinat”.
Deci, stând Sfânta Tecla așa în priveliște, una din leoaice venind, s-a sculat înaintea ei și îi lingea picioarele, ca și cum ar da cinste curăției celei feciorești. De acest lucru pomenește Sfântul Ambrozie, zicând: „Puteai să vezi fiara zăcând jos și picioarele sfintei lingând și cu mare glas mărturisind, că pe sfântul trup fecioresc nu poate să-l vatăme. Se închina fiara aceleia ce i se dăduse ei spre mâncare, și firescul său nărav uitându-și, se îmbrăca în obiceiul pe care oamenii l-au pierdut!”.
Văzând poporul că fiarele nimic nu vatămă pe sfânta, au strigat cu mare glas: „Mare este Dumnezeul pe care îl propoveduiește Tecla!”. Iar chinuitorul n-a cunoscut puterea lui Dumnezeu și a gândit alt lucru spre pierderea Sfintei Tecla: a săpat o groapă, și cu felurite jivini umplând-o, a aruncat în ea pe sfânta. Dar Cel ce a încuiat oarecând gurile leilor, Acela limbile cele otrăvite ale șerpilor le-a tâmpit, furia lor a îmblânzit-o și otrava lor a pierdut-o. Și a ieșit sfântă de acolo nevătămată, toți minunându-se și spăimântându-se de această străină vedere.
Nepricepându-se chinuitorul ce să facă mai mult, a gândit una ca aceasta, cea mai de pe urmă muncă: aducând doi junci puternici, a poruncit să o lege pe Tecla cu un picior de unul și cu un picior de altul și cu bolduri înfierbântate să împungă pe junci, ca fugind, să o rupă în două. Dar și aceasta făcând-o, sfânta s-a aflat întreagă, căci când o legară pe ea cu frânghii tari de juncii aceia și cu înfocate fiare începură a-i îmboldi, îndată funiile ca niște fire de păianjeni s-au rupt, iar juncii au fugit și sfântă a rămas pe loc, neavând nici-o vătămare. Atunci mai marele, mirându-se de cele ce se făceau, a început a cunoaște dumnezeiasca putere care era cu fecioara aceasta. Și chemând pe Tecla, i-a zis ei: „Cine ești tu, și ce fel de putere este cu tine, că nimeni nu poate să te vatăme pe tine?”. Iar ea nimic nu răspundea, decât numai această: „Sunt roabă a Dumnezeului celui viu”.
Temându-se nelegiuitul de Dumnezeul Cel ce păzea de toată vătămarea pe Tecla, a poruncit să o îmbrace în haine de cinste, și i-a dat drumul, dându-i o hotărâre ca aceasta: „Pe Tecla, roaba lui Dumnezeu, o las slobodă!”. Și a mers Tecla în casa Trifenei și s-a făcut bucurie mare în casa aceea pentru eliberarea Teclei care, petrecînd câtăva vreme la Trifena, propovăduia cuvântul lui Dumnezeu și pe mulți i-a învățat acolo să creadă în Hristos. Apoi a dorit să vadă pe Pavel, părintele și învățătorul ei, pe care aflându-l, voia să-i urmeze lui. Iar el a oprit-o pe ea, zicând: „Nimeni nu merge la război cu mireasa!”. Luând binecuvântare de la Apostolul, s-a dus în Seleucia și s-a sălășluit la un loc pustiu, în oarecare munte aproape de Seleucia, și acolo viețuia în post, în rugăciune și în dumnezeiască gândire, și făcea minuni multe, tămăduind toate bolile, pentru că înștiințându-se despre dânsa mulțimea credincioșilor, veneau acolo, aducându-și neputincioșii lor, pe care îi tămăduia.
Apoi s-a întâmplat oarecând, în acel loc unde petrecea sfânta, că mergea alături un jertfitor păgânesc din Seleucia călare pe cal, care, văzând pe Sfânta Tecla adunându-și verdețuri de hrană și văzând-o pe ea foarte frumoasă la față, a poftit-o pe ea cu gând necurat și, lovindu-și calul, s-a repezit spre dânsa, vrând să-și săvârșească pofta lui; iar sfânta, cu puterea lui Dumnezeu întărindu-se, l-a apu-cat pe el și l-a trântit la pământ, și atât de tare l-a izbit de pământ, încât trei zile a zăcut mut și nemișcat. Iar oamenii cei ce treceau pe calea aceea, văzând pe jertfitorul că zăcea ca un mort, nu se pricepeau ce i s-a întâmplat. Apoi, a treia zi s-a făcut știre de aceasta și în cetate, de unde mulțime de oameni au mers la dânsul, vrând să vadă întâmplarea și să-l ia la casa lui. Dar el abia venindu-și în sine și că din somn deșteptându-se, a stat pe picioarele sale și a zis: „Pe o zeiță oarecare am văzut și de la aceea am pătimit primejdia aceasta”.
Abia a putut să meargă la casa sa, fiind bolnav de lovirea aceea. Apoi chemând un zugrav, i-a poruncit lui să închipuiască pe o scândurica pe fecioara aceea ce era ca de optsprezece ani. Iar când zugravul a început a o închipui după rânduiala lui Dumnezeu, a nimerit foarte bine asemănarea Sfintei Tecla și, ca pe o vie închipuire, a dus-o la jertfitorul care, văzând icoana cea cu totul asemenea Sfintei Tecla, a zis: „Cu adevărat, o fecioară ca aceasta am văzut eu”.
Luând icoană, a sărutat-o și îndată desăvârșit s-a însănătoșit. Și sculându-se din pat, păzea cu cinste în casa sa acel chip al Sfintei Tecla. După această a crezut în Hristos cu toată casa sa, prin propovăduirea Sfintei Tecla cea întocmai cu apostolii, care, în acel loc petrecând ani îndestulați, pe mulți i-a povățuit la calea mântuirii și multora le-a ajutat în nevoi și toate neputințele a tămăduit. Apoi doctorii și vrăjitorii cei ce erau în Seleucia, văzând că toți cei ce de orice boală erau cuprinși, lăsându-i pe ei, se duceau la Tecla, cărora acum meșteșugul fiindu-le întru nimic și lipsindu-se de câștigul de mai înainte sărăciseră, s-au mâhnit foarte mult și s-au mâniat asupra tămăduitoarei celei bune Tecla, care fără de plată tămăduia pe cei ce veneau la dânsa; și de mare zavistie și de mânie fiind porniți, au rânduit să îndemne asupra ei pe niște tineri fără de rușine, ca să o spurce pe ea cu sila. Aceștia grăiau între ei zavistnicii zicând: „Fecioara Tecla este curată și pentru aceea este plăcută marii zeițe Artemida, care îi ascultă cererile ei și îi dă putere de tămăduiri neputincioșilor. Iar de va fi spurcată, se va întoarce de la dânsa Artemida și se va lua de la dânsa puterea cea tămăduitoare și se va mări iar meșteșugul nostru cel doftoricesc”.
Așa între ei sfătuindu-se, s-au sârguit să găsească pe acei fără de rușine, la un lucru ca acela, pe care îmbătându-i cu vin, i-au rugat să meargă și să spurce pe Tecla. Și le-a dat lor aur mult și le-a făgăduit să le dea mai mult de ar face Teclei silă, pentru că fiind nebuni și necredincioși, nu știau aceasta, că Tecla, nu cu puterea Artemidei, ci cu darul lui Hristos tămăduiește toată neputința și toată boala. Iar tinerii cei fără de rușine, îmbătându-se de vin, și sfătuindu-se cu doctorii și cu vrăjitorii, au mers la dânsa degrab, aprinși fiind de poftă, plini de spurcate gânduri și de scopul cel rău, pe care văzându-i Tecla, i-a întrebat: „Ce vreți fiilor?”. Iar ei au început a grăi cuvinte spurcate.
Deci, auzind acestea Sfânta Tecla și cunoscând gândul lor cel rău, a fugit din mâinile lor; aceea care oarecând de fiare nu se înfricoșase, fugea acum de acei oameni nerușinați. Iar ei, ca vânătorii pe oaie, o izgoneau pe dânsa prin pustie. Când era aproape să o ajungă, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească pe ea din mâinile acelor nerușinați. Și îndată, un munte de piatră, care se afla acolo, s-a desfăcut din porunca lui Dumnezeu, primind pe sfânta înlăuntrul său.
Astfel i s-a apărat fecioria ei și mormânt cinstitului ei trup s-a arătat pentru acea piatră, că acolo și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Ea era de nouăzeci de ani, iar acum petrece în viața cea nesfârșită, mărind pe dătătorul de viață Hristos Dumnezeu, Cel împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh mărit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
De vreme ce în viața sfintei acesteia, după întâmplare s-a pomenit Traian Împăratul Romanilor, care după moartea sa s-a mântuit prin rugăciunile Sfântului Grigorie, papă al Romei († 604), socotesc că este de trebuință ca și povestirea cea despre dânsul a Sfântului Ioan Damaschin aici să o pomenim. În cuvântul său de la Sâmbăta lăsatului de carne scrie așa: „Grigorie Dialogul, episcopul vechii Rome, bărbatul, precum îl știu toți, vestit în sfințenie și în înțelegere, de care se spune că la Sfânta Liturghie slujea cu dânsul și dumnezeiescul înger; acesta oarecând, pe o cale pietroasă mergând, a stat cu osârdie la rugăciune tare către iubitorul de suflete Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Îndată a auzit un glas de la Dumnezeu zicând: „Rugăciunea ta am auzit-o și îi dau iertare lui Traian, dar tu să nu mai adaugi încă să-mi mai aduci Mie rugăciuni pentru cei necurați!”.
Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Tecla, cea întocmai cu Apostolii
De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)Condacul 1
Vrednicei de fericire, prealăudatei şi întocmai cu Apostolii, întâi-pătimitoarei Marii Muceniţe Tecla, cântări veselitoare să-i aducem, ca uneia ce a deschis calea Împărăţiei, arătând că Hristos, iubitorul de oameni, pe toţi îi primeşte şi tuturor le dăruieşte cereasca Sa cămară; toţi cu un glas să strigăm către dânsa: Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Icosul 1
Când slăviţii Apostoli, buna propovăduire a lui Hristos în lume purtând, au mers în Iconia şi te-au aflat pe tine, frumoasă fecioară, având optsprezece ani, fiind de neam mare şi slăvit, logodită fiind cu un tânăr asemenea bogat, anume Famir, văzând tu minunile ce se făceau de către Apostoli, şedeai ascultând cuvintele lor în casa lui Onisifor şi luând aminte la cele ce grăiau dânşii. Pentru acestea te lăudăm zicând:
Bucură-te, fecioară curată şi preaînţeleaptă;
Bucură-te, că lucrarea Sfântului Duh s-a înrădăcinat în inima ta;
Bucură-te, că lumina cea de sus inima ta o a luminat;
Bucură-te, că primind lumina, de înţelepciune te-ai umplut;
Bucură-te, că sămânţa cuvântului lui Dumnezeu a căzut pe pământ bun în sufletul tău;
Bucură-te, că ai crezut în Fiul lui Dumnezeu şi L-ai iubit pe El;
Bucură-te, că de Dumnezeu cu tot sufletul te-ai lipit;
Bucură-te, că a sluji lui Hristos cu dragoste te-ai făgăduit;
Bucură-te, că acum în ceruri împreună cu El te proslăveşti;
Bucură-te, ceea ce ai deschis calea tuturor muceniţelor;
Bucură-te, că eşti ca un sfeşnic luminos înaintea lor mergând;
Bucură-te, că înaintea lui Hristos acum stai;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 2-lea
Auzind pe dumnezeiescul Pavel spunând că fecioara ce-şi păzeşte curăţia sa pentru dragostea lui Hristos are parte cu îngerii şi este a lui Hristos mireasă, te-ai aprins înlăuntru cu focul serafimilor şi, întru dorire mare fiind, ca ceara te topeai cântând: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Şezând şi ascultând cuvintele lui Pavel, trei zile şi trei nopţi, ai uitat cu totul de tine, iar Teoclia, maica ta, înştiinţându-se cum că ai crescut în Hristos, a alergat cu mânie la logodnicul tău strigând: „Au tu nu te grijeşti de mireasa ta, că s-a sălbăticit?”, nepricepându-se ea că tu întru Hristos petreci. Pentru aceasta, noi te lăudăm zicând către tine:
Bucură-te, că te-ai făcut mireasă curată Cerescului Mire;
Bucură-te, că nici o odihnă trupească nu ţi-a fost poticnire;
Bucură-te, că şezând la picioarele Domnului pe Maria, sora Martei, ai urmat;
Bucură-te, că la amăgirile logodnicului tău nu te-ai uitat;
Bucură-te, că în inima ta pe Mirele Hristos Îl purtai;
Bucură-te, că pe Acesta cu ochii sufletului curat Îl priveai;
Bucură-te, că pe mirele cel stricăcios l-ai urât;
Bucură-te, că lui Hristos mireasă curată te-ai logodit;
Bucură-te, porumbiţă cu aripi poleite preastrălucitor;
Bucură-te, privighetoarea pustiei, cu viers dulce răsunător;
Bucură-te, piatră neclintită a credinţei în Hristos;
Bucură-te, începătură a preastrălucitei cete a Muceniţelor;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 3-lea
Văzându-se pe sine mirele tău defăimat şi cu totul lepădat, plângea cu amar, iar maica ta, mâniindu-se, te-a apucat de împletiturile părului şi cu picioarele te-a călcat, apoi într-o cămară închizându-te, cu foamea te-a chinuit. Iar tu pe toate cu dragoste le-ai suferit, cântând lui Hristos: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Plecându-se spre dragoste, maica ta plângea şi cu lacrimi te ruga să te întorci spre logodnicul tău cel bogat, de bun neam şi cinstit. Iar tu, preaînţeleaptă fiind, faţa dinspre dânsul întorcându-ţi, în jos căutând şi nimic grăind, ci numai spre Cerescul Mire adeseori suspinând, în taină te rugai. Pentru aceasta te lăudăm zicând:
Bucură-te, că ai fost luminată şi înţelepţită de Dumnezeu;
Bucură-te, că din mâinile lui Famir ca o pasăre din cursă te-ai slobozit;
Bucură-te, că şi mâinile maicii tale te-au chinuit;
Bucură-te, că în aceste necazuri lui Hristos ai mulţumit;
Bucură-te, că în Domnul ai iubit pe Apostolul lui Hristos, care te-a povăţuit pe calea mântuirii;
Bucură-te, că ai primit a umbla în urma lui Pavel, luminătorul tău;
Bucură-te, a apostoliei vrednică propovăduitoare;
Bucură-te, osârdnică slujitoare;
Bucură-te, că de darul lui Dumnezeu cu totul te-ai umplut;
Bucură-te, că a fi următoare Sfinţilor Apostoli te-ai învrednicit;
Bucură-te, că pecetea apostoliei de la vasul alegerii ai primit;
Bucură-te, că Apostolul Pavel ţi-a deschis calea mântuitoare;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 4-lea
Când ai auzit că au închis pe Pavel în temniţă, noaptea ai alergat şi, dând temnicerului colierul şi podoabele de aur de pe tine, ai intrat şi ai sărutat legăturile lui şi împreună cu dânsul cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Înştiinţându-se Apostolul despre cele pe care de la mama şi de la logodnic le-ai pătimit pentru curăţie, s-a bucurat cu bucurie mare, şi capul sărutându-ţi şi binecuvântându-te, te-a numit fiica sa, lăudându-te şi zicând:
Bucură-te, mireasă a lui Hristos;
Bucură-te, tânără fecioară;
Bucură-te, curată porumbiţă;
Bucură-te, crin alb al curăţiei;
Bucură-te, pământ bun pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, stingătoarea poftelor deşarte;
Bucură-te, fecioară blândă şi curată;
Bucură-te, surpătoarea începătorului răutăţii;
Bucură-te, stâlpul credinţei;
Bucură-te, diamantul credinţei cel nezdrobit;
Bucură-te, a mireselor lui Hristos înainte-mergătoare;
Bucură-te, că, dintre fecioare, cea întâi vrednică eşti de Împărăţia lui Dumnezeu;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 5-lea
Şezând tiranul la judecată, a fost acolo şi maica ta de faţă, care, uitând dragostea cea firească, cu mânie a strigat către judecătorul: „Cu foc să se ardă una ca aceasta, spre pilda altora”, iar tu, privind spre Pavel, te întăreai cu duhul, cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea
După ce nimica nu a sporit judecătorul, a poruncit ca să te ardă cu foc după dorinţa maicii tale, şi, adunând multe lemne şi aprinzându-le, de bunăvoie, nesilindu-te nimeni, te-ai suit deasupra lor, dorind să arzi ca un finic pentru dragostea Domnului tău; pentru aceasta şi noi cu dragoste te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că însemnându-te cu semnul Sfintei Cruci, ai intrat în foc, bucurându-te;
Bucură-te, că ai stins focul cel materialnic cu focul dumnezeieştii iubiri;
Bucură-te, că Însuşi Domnul în faţa ta în chipul lui Pavel a stat;
Bucură-te, că Însuşi îndreptarul de nevoinţă te-a întărit cu venirea Sa de faţă;
Bucură-te, că văzând pe Domnul, tainic te-ai umplut de darul Sfântului Duh;
Bucură-te, căci cu rugăciunea ta ai stins focul;
Bucură-te, că nevătămată ai ieşit din foc;
Bucură-te, că degrabă în urma lui Pavel ai alergat;
Bucură-te, că de patria ta cu totul te-ai înstrăinat;
Bucură-te, că la propovăduire cu Apostolii ai umblat;
Bucură-te, că acum în ceruri cu dânşii te proslăveşti;
Bucură-te, că întocmai cu Apostolii Biserica te numeşte;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 6-lea
Amar de la rudenii, durere de la neamuri, aşa a urmat viaţa ta cea plină de chinuri: că lăsând patria ta şi în altă cetate mergând, acolo guvernatorul, aflând cele despre tine şi rănindu-şi inima de frumuseţea ta, a vrut să strice podoaba ta cea sufletească, dar tu, curată porumbiţă, scăpând din cursele lui, ai cântat cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Râvnitoare fiind şi curată, nu te-ai plecat stăpânitorului, pentru care lucru, mâniindu-se, te-a osândit spre mâncarea fiarelor. Deci nevătămată rămânând, ai mers în casa Trifenei, care văzând că sănătoasă de la privelişte te-ai întors, te-a primit cu bucurie, zicând:
Bucură-te, priveliştea îngerilor;
Bucură-te, bucuria celor cereşti;
Bucură-te, groaza puterilor diavoleşti;
Bucură-te, veselia oamenilor pământeşti;
Bucură-te, că fiarele cunoscând puterea ce era întru tine, cinstindu-te, capetele lor şi-au plecat şi te-au cinstit;
Bucură-te, că oamenii cei cu cuvântare n-au cunoscut darul ce era vărsat întru tine;
Bucură-te, că fermecătoare pe tine te-au numit;
Bucură-te, că iarăşi, a doua oară la fiare spre mâncare te-au dat;
Bucură-te, că leii, văzând curăţia ta, s-au ruşinat;
Bucură-te, căci cu mare dar de la Dumnezeu ai fost dăruită;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 7-lea
Aşa cinstindu-te, Trifena te-a rugat să faci rugăciune pentru fiica ei Falconila care murise, şi îndată după rugăciunea ta s-a slobozit din legăturile iadului; iar maica ei, crezând în Domnul Hristos, s-a botezat, lăudându-te pe tine, izbăvitoarea fiicei sale, zicând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Necunoscând chinuitorul puterea lui Dumnezeu, a gândit alt lucru spre a ta pierzare: o groapă săpând şi cu feluri de jivine şi şerpi şi năpârci umplând-o, te-a aruncat acolo, iar noi cu nişte laude ca acestea te întâmpinăm, zicând:
Bucură-te, că în groapă ai fost aruncată;
Bucură-te, că boldurile şerpilor le-ai tocit;
Bucură-te, că mânia lui Dumnezeu ai îmblânzit;
Bucură-te, că otrava lor o ai pierdut;
Bucură-te, că proorocului Daniel te-ai asemănat;
Bucură-te, că înţeleptului şi preafrumosului Iosif ai urmat;
Bucură-te, că de răbdarea ta îngerii s-au minunat şi oamenii s-au spăimântat;
Bucură-te, că din multe curse ai scăpat;
Bucură-te, ajutătoarea noastră în necazuri;
Bucură-te, rugătoarea cea preafierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, izbăvitoarea noastră din muncile iadului;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 8-lea
Ieşind nevătămată din groapa cea pierzătoare, s-au înspăimântat toţi de această străină vedere, strigând: „Mare este Dumnezeul cel propovăduit de Tecla”, şi mulţi, crezând în Domnul nostru Iisus Hristos, s-au botezat, bucurându-se şi cântând: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Străină cu adevărat şi înfricoşată muncă ţi-a hotărât cumplitul păgân, de doi juninci puternici să te lege a poruncit şi cu fiare înfocate a-i îmboldi a început, de care pătimire numai auzind ne înfricoşăm şi cântări de umilinţă îţi aducem:
Bucură-te, răbdătoare de chinuri nebiruită;
Bucură-te, biruitoarea vrăjmaşilor celor nevăzuţi;
Bucură-te, stâlp pe piatra credinţei întemeiat;
Bucură-te, temelie nesurpată şi neclintită;
Bucură-te, zidul cel preaputernic al credincioşilor;
Bucură-te, că ai zdrobit capul balaurului celui rău;
Bucură-te, că pe păgâni spre minunare i-ai adus;
Bucură-te, că slobozindu-te din munci, în post şi în rugăciune ai petrecut;
Bucură-te, grădina lui Hristos cea încuiată;
Bucură-te, floare din văile lumii aleasă;
Bucură-te, făclie pusă în sfeşnicul ceresc;
Bucură-te, smirna cea cu dulce miros a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 9-lea
Putere din înălţime primind asupra jertfitorului păgânesc din Seleucia, l-ai aruncat la pământ, iară el, venindu-şi în sine, a poruncit să fie zugrăvit chipul tău; după aceea şi în Hristos a crezut, botezându-se cu toată casa lui, lăudându-te şi cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Înştiinţându-se noroadele că în pustiu petreci, au alergat toţi bolnavii ca la un doctor iscusit şi, dobândindu-şi sănătatea, lăudau pe Dumnezeu, Cel ce un dar ca acesta ţi-a dăruit. Pentru aceasta, te rugăm, dă-ne şi nouă sănătate cu sfintele tale rugăciuni, ca să te lăudăm aşa:
Bucură-te, tămăduirea tuturor durerilor trupeşti;
Bucură-te, vindecătoarea bolilor trupeşti;
Bucură-te, folositoarea grabnică a celor din necazuri şi din nevoi;
Bucură-te, apărătoarea de orice primejdii;
Bucură-te, rugătoare fierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, sprijinitoarea văduvelor şi ocrotirea orfanilor;
Bucură-te, mijlocitoarea păcătoşilor către Dumnezeu;
Bucură-te, a neamului creştinesc mare ajutătoare;
Bucură-te, a Bisericii podoabă prealuminoasă;
Bucură-te, a fecioarelor de curăţie îndemnătoare;
Bucură-te, albină a raiului de multă miere aducătoare;
Bucură-te, că eşti întâia muceniţă purtătoare de cunună;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 10-lea
„Cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos”, a strigat fecioara cea preaînţeleaptă, „necazurile, primejdiile sau durerile? Ci acest pahar dulce mi se face mie pentru dragostea Împăratului Ceresc, pe Care avându-L, împreună cu El mă voi proslăvi şi voi dănţui împreună cu îngerii”, cântând: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid mare te-a câştigat lumea şi în necazuri mare apărătoare; dă-ne şi nouă cu sfintele tale rugăciuni a trece fără primejdie porţile morţii, ca să te lăudăm zicând:
Bucură-te, trâmbiţa adevărului;
Bucură-te, chitara cuvântării de Dumnezeu;
Bucură-te, alăută care ai cântat Evanghelia lui Hristos;
Bucură-te, organ insuflat de dumnezeiescul Pavel;
Bucură-te, limbă de foc care străluceşti mintea celor pecetluiţi cu darul Duhului;
Bucură-te, vioară şi muzică a darului celui duhovnicesc;
Bucură-te, rândunica lui Hristos cea dulce răsunătoare;
Bucură-te, ceea ce Evanghelia de la Pavel ai învăţat;
Bucură-te, că pe aceasta luminat la neamuri o ai predicat;
Bucură-te, că ai iubit împreună cu Pavel a muri şi cu Hristos a vieţui;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 11-lea
Văzând Stăpânul a toate căderea neamului omenesc prin călcarea poruncii strămoşeşti, te-a dăruit pe tine lumii ca pe o făclie luminoasă, ca să luminezi minţile cele întunecate şi să tragi la Hristos cete de mucenici. Pentru aceasta şi noi, închinându-ne, mulţumim Făcătorului de bine cântând: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Minune mare s-a făcut la sfârşitul vieţii tale, fericită muceniţă, că muntele cel de piatră desfăcându-se cu porunca lui Dumnezeu, te-ai ascuns de la ochii cei fără de ruşine, iar noi te întâmpinăm cu laude de cântări aşa:
Bucură-te, că tinereţile tale prin chinuri au înflorit;
Bucură-te, că după aceea viaţa ta în post şi în lacrimi ai petrecut;
Bucură-te, că în munţi ca o pasăre ai petrecut;
Bucură-te, că piatra s-a desfăcut la porunca lui Dumnezeu şi te-a primit şi de ochii celor fără de ruşine te-a acoperit;
Bucură-te, că la bătrâneţi cinstite ai ajuns;
Bucură-te, că muntele cel de piatră mormânt ţi s-a făcut;
Bucură-te, că de acolo ai fost chemată la odihna cerească;
Bucură-te, căci cu mare cinste ţi s-au deschis porţile raiului;
Bucură-te, că îngereşte acum te închini Făcătorului tău;
Bucură-te, că acum în grădina raiului te veseleşti;
Bucură-te, că neîncetat Îl slăveşti acum pe Domnul;
Bucură-te, că de frumuseţea Lui negrăit te îndulceşti;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 12-lea
Precum în viaţa aceasta toate neputinţele şi bolile tămăduiai, aşa şi acum, petrecând în lumina Sfintei Treimi, nu ne uita pe noi, neamul tău cel de jos, ci sănătoşi ne păzeşte cu rugăciunile tale şi ne învredniceşte ca în pământul celor blânzi să cântăm lui Dumnezeu împreună cu tine cântare: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Lăudăm, cinstim şi cântăm nevoinţele, luptele şi răbdarea ta până la sfârşit, pentru care Hristos te-a proslăvit în cer şi pe pământ. Pentru aceasta te rugăm: izbăveşte-ne de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, de boli şi din toate relele întâmplări, pe noi, cei ce-ţi cântăm:
Bucură-te, dulce privighetoare;
Bucură-te, porumbiţă încântătoare;
Bucură-te, trandafirul cel cu bună mirosire;
Bucură-te, strugure plin de darul Sfântului Duh;
Bucură-te, cu Pavel întocmai glăsuitoare;
Bucură-te, cu Petru împreună-luptătoare;
Bucură-te, că împreună cu ei te rogi pentru lume către Domnul;
Bucură-te, sprijinul celor nedreptăţiţi;
Bucură-te, maica celor lipsiţi;
Bucură-te, a bătrâneţilor cinstită împodobitoare;
Bucură-te, diamantul Bisericii cel preastrălucit;
Bucură-te, neadormită rugătoare către Dumnezeu pentru suferinţele noastre;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 13-lea
O, prealăudată Mare Muceniţă Tecla, primeşte această scumpă laudă din dragoste alcătuită, precum Mântuitorul banii văduvei, şi în ziua Înfricoşătoarei Judecăţi, cere de la Hristos iertare păcatelor noastre, ca intrând în viaţa cea fără de sfârşit să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Când slăviţii Apostoli.., Condacul 1: Vrednicei de fericire, prealăudatei…,
Icosul 1
Când slăviţii Apostoli, buna propovăduire a lui Hristos în lume purtând, au mers în Iconia şi te-au aflat pe tine, frumoasă fecioară, având optsprezece ani, fiind de neam mare şi slăvit, logodită fiind cu un tânăr asemenea bogat, anume Famir, văzând tu minunile ce se făceau de către Apostoli, şedeai ascultând cuvintele lor în casa lui Onisifor şi luând aminte la cele ce grăiau dânşii. Pentru acestea te lăudăm zicând:
Bucură-te, fecioară curată şi preaînţeleaptă;
Bucură-te, că lucrarea Sfântului Duh s-a înrădăcinat în inima ta;
Bucură-te, că lumina cea de sus inima ta o a luminat;
Bucură-te, că primind lumina, de înţelepciune te-ai umplut;
Bucură-te, că sămânţa cuvântului lui Dumnezeu a căzut pe pământ bun în sufletul tău;
Bucură-te, că ai crezut în Fiul lui Dumnezeu şi L-ai iubit pe El;
Bucură-te, că de Dumnezeu cu tot sufletul te-ai lipit;
Bucură-te, că a sluji lui Hristos cu dragoste te-ai făgăduit;
Bucură-te, că acum în ceruri împreună cu El te proslăveşti;
Bucură-te, ceea ce ai deschis calea tuturor muceniţelor;
Bucură-te, că eşti ca un sfeşnic luminos înaintea lor mergând;
Bucură-te, că înaintea lui Hristos acum stai;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul 1
Vrednicei de fericire, prealăudatei şi întocmai cu Apostolii, întâi-pătimitoarei Marii Muceniţe Tecla, cântări veselitoare să-i aducem, ca uneia ce a deschis calea Împărăţiei, arătând că Hristos, iubitorul de oameni, pe toţi îi primeşte şi tuturor le dăruieşte cereasca Sa cămară; toţi cu un glas să strigăm către dânsa: Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
şi se face otpustul.
Paraclisul Sfintei întâi Mucenițe Tecla, cea întocmai cu Apostolii
Cântarea 1
Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor izbăvit israeliteanul, striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Limba nu poate a povesti nevoinţele tale, muceniţă a lui Hristos, ceea ce ai fost cea dintâi, ce cu credinţă pe Mântuitorul lumii l-ai mărturisit.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Au amuţit cetele cereşti, fecioară muceniţă când au văzut pătimirea ta şi într-un glas au cântat slavosloviei Celui ce prin Duhul cugetul ţi l-a întărit.
Slavă…
Tecla fecioară a lui Hristos, logodnică a Domnului te-ai arătat prin viaţa ta, cu evlavie ai urmat povăţuirilor Preafericitului Apostol Pavel.
Şi acum…
Fecioară şi Maică a lui Dumnezeu venind către tine în ispite şi strâmtorări, ceea ce eşti plină de har la Fiul tău şi Dumnezeul nostru mijloceşte pentru noi.
Cântarea a 3-a
Irmos: Doamne, Cel ce ai zidit văzduhului boltă, Biserica ta ai înălţat-o, întărește-o ca un Bun, Cela ce ești totdeauna a doririlor margine și de oameni iubitor, Unule Sfinte.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Te-ai legat Sfântă Tecla întru Hristos Domnul, cu dragoste nemăsurată către cel ce te-a povăţuit şi ai urmat cu credinţă Evangheliei Domnului pentru care ai pătimit moarte martirică.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Dezmierdarea dulceţilor nu a putut a răpi curatul tău cuget, fecioară muceniţă a Domnului, căci întăritu-l-ai Tecla, cu răbdarea în ispite, cu iubirea lui Hristos şi cu credinţa.
Slavă…
Purtătoare de chinuri te-ai arătat Tecla, mândria tiranului surpând-o, pe Hristos L-ai mărturisit, căci cu făclia credinţei biruit-ai vrăjmaşul şi cununa ai dobândit pentru răbdarea ta.
Şi acum…
Vai de cei care nu cinstesc pe chivotul harului, pe ceea ce este lumina şi puterea celor ce cred, pe Născătoarea vieţii a lui Hristos Împăratul, a mlădiţei lui Iesei care ne-a mântuit.
Stihuri:
Cu Domnul te-ai logodit muceniţă prealăudată, pe care roagă-L mereu pentru robii tăi ce vin la tine slăvindu-ţi pomenirea.
Ajută de Dumnezeu Născătoare prealăudată robilor tăi în ispite şi în nevoi, în toată vremea cu sfântă mijlocirea ta.
Cântarea a 4-a
Irmos: Auzit-am Stăpâne iconomia Ta cea prea îndurată, înţeles-am lucrarea Ta şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Ceea ce ai fost pătrunsă de cuvântarea cea din cuvântul Domnului, înţeleptului Pavel i-ai urmat, pe Domnul lăudându-L.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
De logodnicul pământesc te-ai depărtat dorind mărirea cea de sus, şi pe noi muceniţă ne îndreptează către harul Domnului.
Slavă…
Pe vicleanul diavol l-ai defăimat prin sfântă mărturisirea ta şi pe noi întăreşte-ne cea întocmai cu apostolii.
Şi acum…
Vom cânta cu smerenie pe-a fecioriei floare înmiresmată, pe mireasa nenuntită, ca pe Născătoarea Mirelui ceresc.
Cântarea a 5-a
Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale și cu brațul Tău cel puternic; pacea Ta ne-o dăruiește, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Dumnezeu te-a întărit păgânilor, iar tu Sfântă Tecla ai biruit, pildă de credinţă tare arătându-te creştinilor.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Focul cel dumnezeiesc al Treimii celei Preasfinte l-ai aprins în sufletul tău curat, care te-a făcut lumină celor care te mărturisesc.
Slavă…
Ai avut luminător şi înţelept sfătuitor pe Pavel, pe Apostolul cel dumnezeiesc care te-a învăţat credinţa şi pe Domnul l-a mărturisit.
Şi acum…
Pe Cuvântul cel Preasfânt de la Duhul l-ai născut, Fecioară, pe Hristosul care ne-a mântuit, iar noi credincioşii, Preacurată, ţie ne închinăm.
Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciune voi înălţa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele, că s-a umplut de nevoi al meu suflet şi viaţa mea de iad s-a apropiat şi ca Iona, Ţie mă rog: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Slăbiciunea cea feciorească a firii cu Sfânta Cruce degrabă o ai întărit-o şi ai urmat pilda Mirelui care de bunăvoie patimă a primit şi ai mărturisit pe Dumnezeu, pe care roagă-L pentru cei ce te fericesc.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Fecioria ţi-a fost cunună de aur, mucenicia coroana împărătească, apostolia veşmânt de lumină ce te-a îmbrăcat la nunta cea cu Hristos, către care te rugăm acum să mijloceşti pentru cei care te fericim.
Slavă…
Lepădat-ai toate frumuseţile lumii, frumuseţii Mirelui tău iubindu-ţi mintea, pentru această robie răbdat-ai şi lovituri şi palme peste obraz, urmând pilda Mirelui Hristos, pe care roagă-L pentru cei ce te laudă.
Şi acum…
Ocroteşte cu mijlocirile tale, Preasfântă Maică Fecioară nenuntită, pe noi cei care venim cu credinţă către Preasfântul tău Acoperământ, şi îndurare de la Fiul Tău dobândeşte pentru noi, cei care te fericim.
Stihuri:
Cu Domnul te-ai logodit muceniţă prealăudată, pe care roagă-L mereu pentru robii tăi ce vin la tine slăvindu-ţi pomenirea.
Ajută, de Dumnezeu Născătoare prealăudată, robilor tăi în ispite şi în nevoi, în toată vremea cu sfântă mijlocirea ta.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii cei ce au mers oarecând cu credinţa Treimii din Iudea în Babilon văpaia cuptorului au călcat-o cântând: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Cu Sfântul Pavel legată fiind, prin credinţa în Treime tuturor ai mărturisit, de dragostea Domnului fiind cuprinsă, cântai: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Stat-ai în faţa divanului păgân pe Hristos mărturisindu-L, muceniţă neînfricată, pe toţi învăţându-i să mărturisească aşa: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă…
Stând în cuptorul cel păgânesc, ai rămas nearsă sfântă, cu puterea lui Dumnezeu privind cei ce erau acolo, cântau: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum…
Tu eşti întărirea celor robiţi de văpaia necredinţei şi de multe desfătări trupeşti, înalţă-ne Maică mintea ca să cânte aşa: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Împăratul Ceresc, pe care îl laudă îngereştile cete, lăudaţi-L pe Dânsul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Nesuferind spurcăciunea cea idolească, ai fugit către Domnul, lăudându-L pe Dânsul ca pe Dumnezeul cel adevărat.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Ai ales sfântă să fii mâncare fiarelor celor înfricoşătoare, decât să slujeşti la idoli nerăbdând să lepezi pe Dumnezeu.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Ai dezbrăcat muceniţă Tecla cu râvna ta reaua haină stricăciunii, îmbrăcat-ai veşmântul morţii, Mirelui ceresc dăruindu-te.
Şi acum…
Pe Născătoarea vieţii, pe Maica luminii şi Fecioara Maria, lăudaţi-o pe dânsa şi o preaînălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi prea înălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Împăratul Ceresc, pe care Îl laudă îngereştile cete, lăudaţi-L pe Dânsul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Fecioară Preacurată, cei mântuiţi prin tine, de Dumnezeu Născătoare te mărturisim, cu netrupeştile cete pe tine mărindu-te.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Ai îmblânzit pornirea vicleanului diavol cu vieţuirea ta sfântă, pentru Dumnezeu, acum noi te rugăm: mijloceşte pentru robii tăi.
Stih: Sfântă muceniţă Tecla, roagă-te pentru noi!
Întâia muceniţă, cu Apostolii întocmai, mireasă prealăudată a lui Dumnezeu, te fericim împreună cu cetele îngereşti.
Slavă…
Pecete a credinţei le eşti celor ce credem în Dumnezeul cel veşnic, căruia ne închinăm mărturisind o fiinţă în trei ipostasuri.
Şi acum…
Avem nădejde în tine, Preasfântă Născătoare, cu omoforul tău, Maică, să ne mântuieşti, când ne asupreşte ispita vrăjmaşului celui rău.
Canon de rugăciune către Sfânta Întâia Mare Muceniţă şi întocmai cu Apostolii Tecla
Troparul Sfintei Întâi Mari Muceniţe şi întocmai cu Apostolii Tecla
Glasul al 4-lea
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Tecla, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Cântarea
Glasul al 8-lea
Irmosul
Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Limba nu poate povesti nevoinţele cele prealăudate ale celei dintâi muceniţe; că nu putem a o lăuda după cuviinţă.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mândria cea îngâmfată a tiranului a încetat, căci cu dreapta credinţă în Hristos s-au îmbărbătat femei împotriva lui.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sfânta Fecioara Tecla, învăţându-se prin cuvintele tale cele evangheliceşti, Preafericite Pavel, s-a logodit cu Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce mai presus de fire, Întrupat ai născut pe Cuvântul Cel Veşnic şi mai presus de Dumnezeire, pe tine te lăudăm, Fecioară.
Cântarea a 3-a
Irmos: Tu eşti Întărirea...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O, cât este de minunată dragostea cea mai presus de cuget, cu care întru Hristos te-ai legat cu Sfântul Pavel, unindu-te Lui cu Duhul, preacinstită.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dezmierdarea dulceţilor celor pământeşti n-a putut să rănească cugetul tău cel alcătuit cu dragostea cea duhovnicească.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu totul mântuindu-te de patimile trupului, nu te-ai înmuiat de cuvintele maicii tale, purtătoare de chinuri prealăudată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dă-ne nouă ajutor, prin rugăciunile tale, Preacurată, depărtând de la noi năpădirile nevoilor celor cumplite.
Irmosul
Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor întunecaţi; şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale; înţeles-am lucrurile Tale şi am preamărit Dumnezeirea Ta.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine ceea ce erai logodită cu Tamir, logodnicul Bisericii, Sfântul Pavel, te-a logodit cu Mirele Cel Ceresc, ca pe ceea ce ai fost fără prihană, Sfântă Tecla Preaînţeleaptă.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pătrunsu-te-ai de dragostea credinţei de Dumnezeu, prin cuvintele Sfântului Pavel şi cuvintele lui Tamir le-ai defăimat ca pe o bârfeală, muceniţă.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu stropirea Dumnezeiescului sânge s-a binecuvântat neamul cel din Adam; şi Eva se bucură, văzând pe şarpele călcat de femeie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Poftind curăţia, de toate cele veselitoare ale vieţii s-a lepădat, de avere, de neam, de frumuseţe şi de logodnicul cel dulce, curata muceniţă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dăruieşte-ne nouă iertare de greşeli, ca Unul Ce eşti fără de păcat şi împacă lumea Ta Dumnezeule, pentru rugăciunile Celeia ce Te-a născut pe Tine.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Mânecând strigăm Ţie, Doamne, mântuieşte-ne pe noi; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În prea mare faptă de nevoinţe te-ai nevoit, Preafericită Tecla şi te-ai învrednicit de dar.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Amăgitu-s-a balaurul cel viclean, căci fecioara cu Dumnezeieştile patimi se învăţa a fi ascultătoare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Îndrăzneala cea Dumnezeiască biruia sfiala ta, că Focul Treimii cel din inima ta te-a aprins pe tine spre mucenicie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fecioară după naştere te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu; că tu pe Dumnezeu Cuvântul cu Trup L-ai născut lumii.
Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Slăbiciunea firii fecioreşti s-a întărit cu puterea Crucii. Că din Dumnezeiască râvnă lepădându-şi noaptea podoaba tinereţilor, a îndrăznit şi a alergat, căutând învăţăturile cele cu bun miros ale Celui Dorit al ei.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorinţa Ziditorului biruind dragostele zidirilor, întâia Muceniţă Tecla a părăsit cămările cele de mire şi de bunăvoie a primit a locui în închisoare cu vinovaţii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu Duhul săruta muceniţa legăturile Dumnezeiescului învăţător. Fiind în temniţă şi adăpându-se cu cuvintele lui, creştea ca într-o Dumnezeiască grădină şi cu adevărat aducea Stăpânului roadă preafrumoasă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nu înceta rugându-te pentru noi, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare Fecioară, că tu eşti Întărirea credincioşilor şi cu nădejdea ta ne întărim şi cu dragoste te mărim pe tine şi pe Cel Ce în chip de negrăit S-a Întrupat din tine, Preacurată.
Irmosul
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
CONDAC
Glasul al 8-lea
Cu frumuseţea fecioriei ai strălucit, cu cununa muceniciei te-ai împodobit şi apostolie ţi s-a încredinţat, fecioară, ca unei mărite; şi văpaia focului ai prefăcut-o în rouă, iar prin rugăciunea ta furia taurului ai înfrânt-o, ca una care eşti întâia nevoitoare.
Cântarea a 7-a
Irmosul
Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Sfântul Pavel ca şi cu un legat te-ai legat prin dragoste cu legături nedezlegate, preafericită, fiind unită întru credinţă şi împreună cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stat-ai de faţă împreună cu Sfântul Pavel înaintea divanurilor celor fără dreptate, o, fecioară frumoasă şi prin dragostea Stăpânului, lepădând sfiala, întru uimire cântai: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru Dumnezeiasca dragoste muceniţă, ţi-ai dat trupul în cuptor şi cu Puterea Celui Dorit ai rămas nearsă, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Nor cu ploaie şi cu vifor stingând văpaia, cu dreptate a ars pe cei fără de minte şi au ferit pe muceniţă, care cânta: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din pântece Fecioresc întrupându-Te, Te-ai arătat Mântuire lumii. Drept aceea ştiind noi pe Maica Ta, Născătoare de Dumnezeu, cu mulţumire cântăm: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Împăratul Ceresc...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Socoteala ta s-a arătat minunată, că ai locuit în mormânt, ca în Eden, fecioară muceniţă, lăudând pe Hristos în veci.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nesuferind să ţi se spurce frumuseţea fecioriei cea cu bună cuviinţă, vitează, ai voit mai bine a muri; pentru aceea trăieşti acum în veci.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu, întâia muceniţă, fiind împreunată în veci cu Mirele Hristos, Cel de viaţă Făcător şi mai presus de fiinţă, ai ales a fi dată fiarelor, decât celor ce te înconjurau pe tine.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Dezbrăcându-te de haina stricăciunii, cu cuviincioasă podoabă ai năzuit la luptă pentru Hristos şi ai ajuns către Viaţa Cea Neîmbătrânitoare în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cel Ce s-a Pogorât din cer şi S-a Sălăşuit în pântecele cel Fecioresc, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Împăratul Ceresc, pe Care îl laudă Oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Pe tine Maica...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cine nu se va mira de tine ceea ce eşti nebiruită, o, întâia muceniţă? Că patimile sufletului ce sunt fiare înţelegătoare îmblânzidu-le, nu te-ai îngrozit de pornirile cele neoprite ale fiarelor, ci ai petrecut în mijlocul lor nevătămată.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Piatra cea neumblată şi vârtoasă, din porunca lui Dumnezeu s-a despicat pentru tine, muceniţă de Dumnezeu purtătoare, ceea ce ai fost mireasă Dumnezeiască, pecetluită cu pecetea băii botezului şi ca o cămară ai fost primită în braţele ei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Tu, întâia muceniţă, vindecă rănile sufletului meu; dăruieşte prin rugăciunile tale pace lumii, binecredinciosului popor biruinţă împotriva vrăjmaşilor şi pace Bisericii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Omoară-mi Stăpână păcatul care încă este viu. Înviază omorâciunea sufletului prin lucrarea Vieţii Celei Adevărate, Care, pentru nespusa milostivire, S-a Născut din pântecele tău celor ce cu credinţă te măresc pe tine.
Irmosul
Pe tine Maica lui Dumnezeu şi Fecioara cea Neispitită de nuntă, pe tine Ceea ce ai născut mai presus de minte prin cuvânt pe Dumnezeu Cel Adevărat; pe cea mai Înaltă decât Preacuratele Puteri, cu neîncetate cântări te mărim.
SEDELNA
Glasul al 4-lea
Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Cuvintele Înţeleptului Apostol Pavel ai ascultat şi ai părăsit cele stricăcioase şi cu Hristos te-ai logodit; şi ţinând făclia credinţei, ai călcat puterea focului şi sălbăticia fiarelor ai îmblânzit-o; iar din cer ai primit cunună nestricăcioasă pe creştetul tău; şi acum roagă-te, să se mântuiască cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.
SEDELNA
Glasul al 8-lea
Podobie: Pe Înţelepciunea...
Femeiasca slăbiciune prefăcând-o în bărbăţie cu virtuţile, prin dragostea lui Hristos, te-ai făcut locaş lui Dumnezeu; şi prin pustnicie ai risipit norul patimilor cu nevoinţa. Iar prin jertfire te-ai arătat laudă muceniţelor. Pentru aceasta, îndoit strălucind cu Razele Duhului, lumea ai luminat, întâia muceniţă prealăudată. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Glasul al 8-lea
Podobie: Pe Înţelepciunea...
Pe tine ca pe o Fecioară şi Singura între femei care fără de sămânţă ai născut pe Dumnezeu cu Trup, toate neamurile oamenilor te fericim; căci în tine S-a sălăşluit Focul Dumnezeirii şi ca pe un Prunc ai aplecat pe Ziditorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc, după vrednicie, mărim preasfântă naşterea ta şi cu un glas grăim către tine: roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu vrednicie laudă mărirea ta.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Glasul al 8-lea
Podobie: Pe Înţelepciunea...
Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L Răstignit pe Cruce, se văita lăcrimând şi cu amar striga: lumea se veseleşte primind mântuire, iar cele dinăuntrul meu se ard, văzându-Ţi Răstignirea pe care o rabzi pentru milostivire, Îndelung Răbdătorule Doamne, Adâncul milei şi Izvorul Cel Nedeşertat. Milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce cu credinţă măresc Dumnezeieştile Tale Patimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.