Există momente în care vălul devine subțire. Clipe în care vizibilul și invizibilul se ating, ca două țărmuri care se recunosc reciproc în reflexie. Atunci simțim că ceva mai mare ne înconjoară: o prezență, un semn, o certitudine blândă că viața nu se termină în ceea ce se vede.
William Blake a intuit acest lucru când a scris: "Dacă ușile percepției ar fi deschise, totul s-ar arăta așa cum este: infinit". Aceste uși sunt punțile dintre lumi – între trup și suflet, între materie și spirit – care ne permit să întrezărim eternitatea în clipă.
Nu toate podurile sunt traversate cu picioarele. Unii se încrucișează cu inima. Când iubim profund, când iertăm, când înțelegem fără judecată, ceva se deschide în noi: o frecvență mai înaltă, o vibrație care ne leagă de țesătura invizibilă care susține întreaga existență. În cuvintele lui Teilhard de Chardin: "Iubirea este energia universală care unește și mișcă lumile".
Punțile dintre lumi se manifestă în cotidian: într-un vis care pare a fi un mesaj, într-o privire care ne străpunge, în tăcerea plină de sens. Nu este magie, este memorie. Sufletul își amintește că aparține mai multor planuri și că fiecare experiență umană este un ecou al unei dimensiuni mai profunde.
Uneori, aceste punți apar atunci când durerea ne rupe. În pierdere, doliu sau singurătate, se deschide un spațiu interior în care ascultăm voci străvechi, intuiții care ne ghidează. După cum spunea Rainer Maria Rilke: "Tristețea este clipa în care noul intră în noi". Invizibilul se strecoară prin crăpăturile vieții pentru a ne reaminti că totul este conectat.
Ființa umană este, în sine, o punte. Trupul Său aparține pământului, dar duhul Său locuiește în veșnicie. El merge între două realități, construind sens cu fiecare gând, cu fiecare act de iubire. Recunoscând acest lucru, înțelegem că a trăi conștient înseamnă a traversa acea punte cu ochii deschiși.
Sufletul se extinde atunci când înțelege că nu există separare. Că fiecare gest, fiecare cuvânt și fiecare intenție are repercusiuni dincolo de planul fizic. Că acțiunile noastre țes sau distrug punți în funcție de vibrația pe care o emitem.
✨ Când onorăm nevăzutul, când auzim șoapta din spatele zgomotului, devenim punți vii. Universul trece prin noi și prin noi își comunică mesajul de unitate.
Pentru că, în adâncul sufletului, cerul și pământul nu sunt departe. Ele se ating reciproc în inima umană, unde se îmbrățișează eternul și cel temporal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.