𝘋𝘦 𝘤𝘦 𝘶𝘮𝘣𝘭𝘢 𝘱𝘳𝘦𝘰𝘵𝘶𝘭 𝘤𝘶 𝘪𝘤𝘰𝘢𝘯𝘢 𝘪𝘯𝘢𝘪𝘯𝘵𝘦𝘢 𝘊𝘳𝘢𝘤𝘪𝘶𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪?

Umblatul cu icoana pentru a vesti
Nasterea Domnului este o rânduiala foarte veche, urmele ei pierzandu-se in anii de inceput ai erei creștine
Astfel, aceasta traditie ne apare inca din primele secole ale crestinismului, inca de pe cand sarbatoarea Nasterii Domnului si cea a Bobotezei se sarbatoreau impreuna, in ziua de 6 ianuarie.
Sarbatoarea Epifaniei (a Aratarii Domnului), cum erau numite cele doua mari praznice, s-a sarbatorit astfel pana in anul 379, cand cele doua mari sarbatori s-au separat in doua zile diferite. Din anul 379, Craciunul a inceput a se sarbatori la data de 25 decembrie, umblatul cu icoana fiind inca de atunci ceva binecunoscut.
Umblatul cu icoana inaintea Craciunului este o frumoasa slujba misionara, avand mareata datorie de a anunta nespusa dragoste a lui Dumnezeu fata de om, anume aceea de a se intrupa "pentru noi si pentru a noastra mantuire".
Se vede cum aceasta vizita a preotului pe la casele crestinilor este o datorie, ca un fel de strigat de bucurie ce nu poate fi oprit.
Fiecare preot vesteste Nasterea Domnului in parohia lui. Astfel, in functie de marimea parohiei, preotul poate incepe sa umble cu icoana mai devreme sau mai tarziu. La sate, aceasta vestire se petrece in chiar ajunul Craciunului, ori cu vreo doua zile mai inainte. In schimb, la orase, unde parohiile sunt mai mari si credinciosii mai numerosi, preotii pot incepe chiar cu cateva zile bune mai devreme.
Preotul isi pune doar epitrahilul (dintre vestmintele liturgice), iar in mana poarta icoana Nasterii Mantuitorului. Impreuna cu un dascal, care il insoteste, si cu credinciosii la care se opreste, preotul canta Troparul Nasterii Domnului, dand celor de fata spre sarutare, rand pe rand, icoana Nasterii Domnului. Bucuria Nasterii Domnului se pregusta inca de pe acum
Credinciosii simt mare bucurie fata de aceasta vizita a preotului cu icoana. Preotul vine cu Sfanta Icoana in casa fiecaruie, binecuvantand pe toti cei de fata, cat si pregatirile casei pentru intampinarea maretului eveniment al Nasterii.
Fiecare dintre cei ai casei se ingrijeste de cate ceva, colindele se aud lin spre seara, parintele ciocane la usa purtand in maini Sfanta Icoana a Nasterii Domnului, credinciosii se umplu de bucurie sfanta, totul vesteste sarbatoarea.
In comunitatea rurala traditionala, dupa momentul cantarii troparului Nasterii, preotul binecuvanta alimentele pregatite cu grija si asezate pe masa, langa icoane. Dupa ce alimentele au fost binecuvantate pot fi oferite de pomana pentru sufletele celor adormiti, astfel incat si acestia sa se bucure de de vestea cea minunata a Nasterii Domnului.
Pentru sufletele celor adormiti se pregatesc colacei, bob fiert, grau fiert, prune uscate, sarmalute de post, precum si fructe, printre care mere si nuci.
Cu toate acestea, sunt inca si unii dintre cei aflati in parohie care nu se bucura de acest lucru, ba mai mult se arata chiar mahniti de vizita preotului, neprimindu-l pe acesta in casele lor, pentru a vesti Nasterea Domnului. "Vine prea tarziu sau prea devreme.
Ne deranjeaza.” Acestea sunt gandurile unora ca acestia. Cei care nu vibreaza deloc la aceasta sunt, in mare parte, oameni de la oras, la tara pastrandu-se inca mult mai vie constiinta bucuriei Craciunului, vestita prin preot.
Preotul insa nu se supara, caci el are datoria de a vesti celor ce au „urechi de auzit” si de a mangaia pe cei bucurosi de Nasterea Domnului.
Frumos dă mărturie un suflet cuprins de nostalgia copilariei, spunand astfel:
"Ce pacat ca sunt din ce in ce mai putini oameni care sa iasa din casa si sa vada "pe unde a ajuns parintele", asa cum faceau parintii si vecinii mei. Cât de mult mi-as dori să-l mai aud pe tata spunând:
"E pe la nea Ion", adica la cinci case distanta de noi."

Credincioşii aşteaptă preotul „cu Ajunul“

Data: 24 Decembrie 2009

▲ Una dintre cele mai vechi tradiţii creştine legate de sărbătoarea Naşterii Domnului este „mersul cu Ajunul“ sau „mersul cu icoana“ ▲ Preotul din fiecare parohie merge la credincioşii pe care îi are în grijă, pentru a vesti Naşterea Domnului ▲

Dacă parohia este mai mare, ca număr de locuitori sau suprafaţă, se întâmplă ca preotul să umble din casă în casă şi câteva zile. Pentru această ocazie specială, preotul poartă epitrahil şi merge pe la fiecare gospodărie cu icoana Naşterii Domnului în mână, pentru a le aduce vestea minunată a Naşterii lui Iisus. Preotul este însoţit de cântăreţ, iar când intră în casă, se cântă troparul Naşterii, apoi icoana se dă spre sărutare tuturor credincioşilor. Cu această ocazie, casa este binecuvântată atât prin prezenţa fizică a preotului, cât şi prin prezenţa simbolică a lui Hristos în icoană. „Semnificaţia mersului cu icoana Naşterii Domnului prin casele credincioşilor este una misionar pastorală. Prima, şi cea mai importantă semnificaţie este vestirea Naşterii Domnului în mod personal credincioşilor. Preotul are grijă să vestească în mod personal fiecăruia dintre credincioşi Naşterea Domnului. Apoi, mai putem vorbi şi despre o cunoaştere îndeaproape a credincioşilor de către preot şi de întărire a relaţiei dintre cler şi popor. Pentru că este bine să ne cunoaştem nu doar la biserică, prin intermediul slujbelor, ci şi acasă la fiecare, în mediul lor familial. Apoi, tot în acest moment se face binecuvântarea casei şi se extinde parohia, pentru că prin intrarea în fiecare casă putem spune că întărim comunitatea credincioşilor şi se extinde parohia de la biserică până în casa fiecărui credincios“, a explicat pr. Adrian Lucian Dinu, lect. dr. la disciplina Formare duhovnicească şi practică liturgică şi preot duhovnic al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Potrivit părintelui profesor Mircea Păcurariu, a mai adăugat pr. Adrian Dinu, tradiţia generalizată, de a merge fiecare preot în fiecare casă datează aproximativ din sec al XIX-lea, însă tradiţia este mult mai veche. Atunci probabil s-a oficializat sau a fost menţionată această tradiţie.

În satul tradiţional, după momentul cântării troparului Naşterii, preotul binecuvânta alimentele pregătite cu grijă şi aşezate pe masă, lângă icoane. După ce alimentele au fost binecuvântate pot fi oferite de pomană pentru sufletele celor adormiţi, astfel încât şi aceştia să se bucure de vestea cea minunată. Pentru sufletele celor adormiţi se pregătesc colăcei, bob fiert, grâu fiert, prune uscate, sărmăluţe de post, precum şi fructe, printre care mere şi nuci. În unele locuri se mai păstrează şi astăzi acest obicei. Bucuria sărbătorii Naşterii Domnului este completă prin participarea la Sfânta Liturghie din ziua acestui „praznic luminos“.

▲ Prăjitura tradiţională din ziua de Ajun

Astăzi, gospodinele pregătesc tradiţionala prăjitură din ziua de Ajun, turta cu julfă sau „pelincile Domnului“. Acest preparat se face dintr-un aluat simplu, nedospit, din care se coc turte subţiri pe plită. Ele au formă rotundă, acesta fiind unul dintre motivele pentru care au fost numite „scutecele sau pelincile Domnului“. Turtele sunt însiropate şi aromate, iar între ele se aşază un strat de seminţe de cânepă, măcinate foarte fin şi amestecate cu zahăr. În gospodăriile de astăzi, cânepa a fost înlocuită cu miezul de nucă, mult mai accesibil.

Prin urmare, este o misiune şi o tradiţie în acelaşi timp...
Da. Umblatul cu Icoana este o slujbă săvârşită în afara zidurilor bisericii, pe străzi şi uliţe, prin case şi bordeie, prin curţi şi pe la ferestre. Preoţii şi dascălii vestesc, precum făceau odinioară crainicii, cu un fel de strigăt de bucurie ce nu poate fi oprit, că s-a născut lumii Mântuitor. Sărbătoarea Naşterii Domnului este prilej de bucurie, pace şi linişte sufletească. În aceste zile, mai mult decât oricând, ne deschidem porţile sufletelor pentru a dărui şi primi iubire şi căldură sufletească. Este sărbătoarea familiei şi casei. Odinioară, în seara de Ajun, creştinii din casă se reuneau la aceeaşi masă, pe care aşezau bucate, de care nu se atingeau până nu venea preotul cu icoana, care, după ce cânta troparul Naşterii, le blagoslovea odată cu întreaga casă. Apoi, stăpânul casei oferea din ele, de pomană, întâi pentru sufletele celor morţi, ca să se bucure şi ei de vestea cea minunată a Naşterii Domnului, şi în cele din urmă pentru sănătatea celor vii ai casei şi rodul câmpului. Aşa începea praznicul…
Şi în ziua de azi, creştinii primesc cu multă bucurie în casele lor pe părintele cu Icoana Naşterii, ca pe o binecuvântare a strădaniei lor de 40 de zile de post şi ca pe o întâmpinare mereu actuală a Întrupării Fiului lui Dumnezeu în timpul şi lumea noastră.