Doamne, mă pocăiesc pentru toți cei care...

 Sfântul Nicolae Velimirovici*

Mă pocăiesc pentru toți cei care se îngrijorează, care, sub greutatea grijilor lor, îngenunchează și nu știu să-și pună toate grijile în Tine. 

Pentru o persoană slabă, chiar și cea mai mică grijă este de nesuportat, în timp ce pentru Tine chiar și un munte de griji este ca un bulgăre de zăpadă aruncat într-un cuptor aprins.

Mă pocăiesc pentru toți bolnavii, pentru că boala este rodul păcatului. Când sufletul este purificat prin pocăință, boala dispare odată cu păcatul, iar Tu intri în suflet, Sănătatea mea Veșnică.

Mă pocăiesc pentru cei necredincioși, care cu necredința lor îngrămădesc griji și boli.

atât față de ei înșiși, cât și față de prietenii lor.

Mă pocăiesc pentru toți cei care blasfemiază,

pentru că nu știu că Te hulesc pe Tine, Gazda care îi îmbraci și îi hrănești.

Mă pocăiesc pentru toți ucigașii, care iau viața altuia pentru a-și salva propria viață.

Iartă-i, Cel Mai Milostiv, căci nu știu ce fac.

Pentru că ei nu știu că nu există două vieți în Univers, ci una singură.

Și că nu sunt doi oameni, ci unul singur.

Și au tăiat jumătate din inimă pentru a proteja cealaltă jumătate.

Ah, ce morți sunt cei care și-au tăiat jumătate din inimă!

Mă pocăiesc pentru cei care jură stăpânesc jurământul, pentru că, într-adevăr, și ei sunt ucigași, sinucigași.

Pentru toți cei care își exploatează frații și acumulează bogății fără rost, plâng și suspin, pentru că și-au îngropat sufletele și nu au cu ce să se înfățișeze înaintea Ta.

Pentru toți cei mândri și aroganți plâng și suspin, căci sunt înaintea Ta ca niște cerșetori cu sacul gol.

Pentru toți bețivii și lacomii plâng și suspin, pentru că au devenit robii sclavilor lor.

Pentru toți cei care strică căsnicii, mă pocăiesc, pentru că au trădat încrederea Duhului Sfânt, Care i-a ales să zidească viață nouă prin ei, în timp ce ei, slujirea vieții, s-au transformat în distrugerea vieții.

Pentru toate buzele false, pentru toți ochii încețoșați, pentru toate inimile împietrite, pentru toate pântecele nesățioase, pentru toate mințile întunecate, pentru toate voințele rele, pentru toate gândurile urâte, pentru toate amintirile care distrug sufletul, mă pocăiesc și suspin.

Mă pocăiesc, Doamne, pentru cei vorbăreți, căci au prefăcut darul Tău prețios, darul vorbirii, în nisip ieftin.

Mă pocăiesc pentru toți cei care distrug casa aproapelui lor și pacea lor, căci în felul acesta au adus asupra lor și asupra poporului lor un blestem.

Mă pocăiesc pentru întreaga istorie a oamenilor, de la Adam până la mine, păcătosul, pentru că toată istoria este în sângele meu.

Pentru că eu sunt în Adam, și Adam este în mine...

Pentru toți cei, mari și mici, care nu tremură înaintea Prezenței Tale minunate, plâng și strig;

Doamne, Preamilostive, ai milă și mă mântuiește. *Belgrad 1922

[Din Rugăciuni lângă lac, Poemul XXIX (29), 1922.]