Sinaxar 27 Septembrie

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului Mucenic Calistrat, si a celor împreuna cu dânsul 49 de sfinti mucenici.

Acesti sfinti au trait în Roma, în zilele împaratului Diocletian. Sfântul Calistrat fiind prins de Persendin Stratilatul si marturisind ca Hristos este Dumnezeu adevarat, a fost batut foarte. Dupa aceea l-au pus peste niste hârburi ascutite si l-au tras peste ele; apoi l-au bagat într-un sac si l-au aruncat în mare. Dar rupându-se sacul, a iesit sanatos. Vazând minunea, cei patruzeci si cinci de slujitori au crezut în Hristos; pe aceia batându-i Persendin i-a bagat cu Calistrat în temnita. Acolo el i-a învatat despre judecata si despre înviere si despre suflet. Dupa aceea iesind din temnita cu dânsii dimpreuna si facând rugaciune, au darâmat toti idolii; si vazând aceasta ceilalti o suta optzeci si patru de slujitori au crezut si ei, si li s-au taiat capetele tuturor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli Marcu, Aristarh si Zinon.

Marcu Apostolul, care si Ioan se cheama (de care pomeneste Evanghelistul Luca în cartea Faptelor Apostolilor), hirotonindu-se de apostoli episcop Bivlei, s-a dovedit istet la lucru evanghelicesc, si asa era de lipit si iubit la Dumnezeu, încât de umbra lui se departau bolile.

Însa s-a aflat si alt Apostol Aristarh între cei 70, de care a pomenit Apostolul în Epistola catre Romani, si a fost episcop la Apamia Siriei.

Alt Ioan Acridomelitrofos (adica se hranea cu mugur si cu miere) îmbracat cu cojoc, acela a fost Zinon legiuitorul, de care pomeneste Fericitul Pavel în Epistola catre Romani, si acesta a fost episcop în Diospol, care facându-se locas al Sfântului Duh, si propovaduind Evanghelia a trecut catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Epiharis.

Epiharis, mucenita lui Hristos, a trait în Roma, în zilele împaratului Diocletian, si a fost prinsa de Chesarie eparhul. Marturisind cu îndrazneala numele lui Hristos, au atârnat-o si i-au sfâsiat trupul si au chinuit-o în multe feluri. Ea si-a primit sfârsitul prin sabie, si asa si-a dat fericitul si cinstitul suflet lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosului Parintele nostru Ignatie, ce a fost egumen la Manastirea Mântuitorului Hristos, ce se cheama Valea-Adânca.

Acest sfânt a fost din a doua eparhie a Capadociei pe vremea împaratilor Nichifor si Ioan. Din pruncie el a fost daruit lui Dumnezeu de parintii lui ca si Sfintitul Samuel. Si fiind învatat, adeverirea petrecerii calugaresti de Vasilie, ctitorul mânastirii, si trecând prin toate treptele bisericesti, a fost hirotonit preot si pus egumen. El a crescut si a înmultit mânastirea spre venituri, si spre toate cele ce trebuiau; a zidit si dumnezeiesti biserici Sfântului Arh. Mihail, vazatorului de Dumnezeu Ilie, si a facut si alta sfânta biserica a Sf. Apostoli la un târg din afara cetatii si altele. Iar în zilele de prigoana s-a nevoit vitejeste împotriva celor ce biruiau atunci, pe care-i hirotonise Andart, cel fara de lege si fara Dumnezeu, care toata lumea a tulburat-o cumplit. Iesind acesta de acolo, s-a dus la Constantinopol si a facut sfinte odoare si semnul Domnului nostru Iisus Hristos si Evanghelie ferecata cu argint, pe care a si trimis-o prin fratii ce erau cu dânsul la acea mânastire. Iar el zabovindu-se acolo a cazut în boala, de care vazând ca se topea de tot si încet-încet îi grabea moartea, se silea sa mearga la mânastirea sa. Sosind la Amoreea si-a luat sfârsitul vietii, si a fost îngropat la o biserica cinstita a acelui oras. Si daca a trecut un an, au vrut parintii mânastirii sa-i ia moastele, si deschizându-i sicriul, i-au aflat trupul întreg si nestricat si plin de minunat miros. Si l-au adus la mânastirea lor, si l-au pus în tinda bisericii.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Tarii Românesti.

Vistierie de daruri, ca un pom rasadit lânga izvoarele apelor, acest trimis al lui Dumnezeu pamântului românesc din îndepartata Ivirie (Georgia), nu a îngropat nici un talant din câti i-au fost daruiti de Dumnezeu si pe toti, ca o sluga buna si credincioasa, i-a înmultit.

Însemnându-l la botez cu numele Sfântului Apostol Andrei, parintii sai, Ioan si Maria, l-au crescut în evlavie si dreapta credinta. Ocrotit fiind de Bunul Dumnezeu în robia turceasca în care a cazut, tânarul Andrei îsi arata - de timpuriu - ascutimea mintii, deprinzând cu usurinta limbile greaca, turca, slava veche, araba, iar mai târziu si limba româna. Dupa marturiile vremii, se pare ca dupa ce a scapat din robia turceasca, a trait în preajma Patriarhiei de la Constantinopol unde a învatat arta sculpturii în lemn, pictura si broderia.

Catre anul 1690, evlaviosul voievod, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu îl aduce la Bucuresti unde, dupa ce învata mestesugul tiparului în tipografia domneasca, se muta la mânastirea Snagov unde întemeiaza o noua tipografie. A tiparit si a supravegheat cu neobosita râvna, în migaloasa îndeletnicire, scotând din tiparnitele pe care le-a îndrumat 63 de carti, din care 38 lucrate de el însusi, în dife-rite limbi: româna, greaca, araba, georgiana.

Pentru virtutile si viata sa curata, a fost ales mai întâi staret la mânastirea Snagov, apoi episcop la Râmnic si nu mult dupa aceea, mitropolit al Tarii Românesti. Cu ajutorul si harul lui Dumnezeu cel Atotputernic, cu blândete si necrutând nici o osteneala, si-a pastorit clerul, calugarii si credinciosii carora le-a ridicat noi sfinte lacasuri sau le-a preînnoit pe cele stricate de vreme. Marturie despre aceasta lucrare sta ctitoria sa, mânastirea Antim din Bucuresti, cu hramul Tuturor Sfintilor pe care, cu darurile pe care i le-a harazit Dumnezeu, a zidit-o, împodobind-o cu alese sculpturi si a înzestrat-o cu tipografie. O alta lucrare laudabila a Marelui Ierarh a fost înfiintarea de scoli pentru copiii celor saraci în care învatamântul era fara plata.

Smerit si convins fiind ca numai datorita Milostivului Dumnezeu a ajuns vas ales lucrarii dumnezeiesti, Sfântul Parinte Ierarh Antim priveghea cu osârdie si fara de lene, ziua si noaptea si în tot ceasul, pentru folosul si spasenia tuturor de obste, învatându-i si îndreptându-i pe toti cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreapta". Podoaba a carturarilor si dulce graitor al întelepciunii dumnezeiesti în graiul românesc, Sfântul Ierarh Antim a adapat poporul însetat de credinta prin cuvântul sau de învatatura, lasând Bisericii noastre marele tezaur literar si teologic cuprins în Didahiile si predicile sale.

Nesocotindu-i-se toate câte cu harul lui Dumnezeu a izbândit, Sf. Ierarh Antim, pe nedrept a fost departat de toata lucrarea si ordinea arhiereasca si dezbracat de harul divin si scos din catalogul arhieresc". Osândit a fost cu exilul si pus a fost sub paza necredinciosilor ostasi turci care, l-au chinuit foarte, pâna la moarte, prin taierea capului pe care apoi l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Marita, în sudul Dunarii. Asa s-a savârsit de moarte muceniceasca Parintele si Mitropolitul Antim al Tarii Românesti, a carui pomenire ramâne înscrisa pentru vesnicie în cartea Bisericii si neamului românesc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Filimon, episcopul Fortunianu si a Sfintei Mucenite Gaiani.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor cincisprezece Mucenici, care au fost bagati în corabie si aprinzând corabia cu foc, s-au înecat în mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna septembrie în 27 de zile: Sfântul Mucenic Calistrat si cei împreunã cu dânsul (+304).

        Locul de nastere al Sfantului Calistrat a fost Cartagina, din Africa, iar cu slujba ostaseasca era la Roma, in zilele imparatului Diocletian (284-305) si tinea de tabara caruntului dregator Persentin.
        Deci, pe cand era el cu toata tabara lui la Roma, s-a facut cunoscuta crestineasca lui dreapta credinta si, fiind prins de Persentin si marturisind ca Hristos este Dumnezeu adevarat, a fost batut cumplit, de curgea sangele din ranile lui, ca paraul. A fost, apoi, tarat cu trupul gol pe un loc cu harburi ascutite, si, bagandu-l intr-un sac, slujitorii l-au aruncat in mare, dar, rupandu-se sacul, Sfantul a iesit sanatos din valurile apei. Si, vazand aceasta minune, cei patruzeci si cinci de slujitori care-l batusera au crezut in Hristos. Si Persentin dregatorul a pus de i-a batut si pe acestia si i-a bagat impreuna cu Calistrat in temnita. Si-i invata Sfantul Calistrat in temnita, pe toti, despre Judecata, despre Inviere si despre suflet si celelalte dogme ale credintei.
        Iar cand i-a scos din temnita si-i ducea pe toti din nou la judecata, trecand ei pe langa un templu pagan si facand rugaciune, toti idolii din templu au cazut la pamant, sfaramandu-se ca de un cutremur. Cei de fata, 184 de slujitori, vazand aceasta, au crezut si au marturisit si ei pe Hristos. Deci, tuturor acestora, impreuna cu Sfantul Calistrat, li s-au taiat capetele, in ziua de 27 septembrie. Dumnezeului nostru, slava!
 

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfantului Evagrie, despre faptul de a nu judeca pe aproapele.

        Vezi vreun pacat mai greu, decat a judeca pe aproapele? Ce, dar, este mai greu decat acela? Ca asa il uraste Dumnezeu si se intoarce de la unul ca acela, precum uraste cineva pe un vrajmas al sau. Deci, oare, nu suntem datori a ne cutremura si a ne teme? Ca stiti ce s-a intamplat staretului aceluia care, auzind de un frate de cazuse in desfranare, zisese: "O, rau a facut!". Oare, nu stiti cat de infricosator graieste de dansul in Pateric? Ca a adus Ingerul sufletul fretelui ce gresise si i-a zis lui: "Vezi, cel pe care l-ai osandit, a adormit. Deci, unde poruncesti ca sa-l pun? Intru imparatie sau la osanda?" Si, iarasi, a zis ingerul catre staretul acela: "De vreme ce tu esti judecator dreptilor si pacatosilor, spune, ce poruncesti pentru acest smerit suflet? Oare, il vei milui pe el sau chinurilor il vei da?" Si asa, acel staret se minuna si se inspaimanta de o hotarare ingereasca, precum aceea. Si si-a petrecut cu suspinuri si cu lacrimi cealalta vreme a vietii sale si se ruga lui Dumnezeu cu multime de osteneli, ca sa-l miluiasca pentru pacatul acela. Si a cazut el cu fata sa la picioarele Sfantului Inger si a luat iertaciune. Si, iarasi, i-a zis lui Ingerul: "Iata, ti-a aratat tie Dumnezeu ce este mai greu, adica, aceasta de a judeca pe fratele tau si niciodata, iarasi, sa nu faci lucrul acesta. Iata, de acum iertat esti."
        Si dintr-aceasta vreme, niciodata nu a incetat sufletul batranului dintr-un plans ca acela, pana ce a murit. Apoi, ce vom lua noi, osandind pe aproapele? Ce, ni se cade noua, fiecaruia, fratilor, a lua aminte de la noi insine pentru ale noastre pacate. Ca, lui Dumnezeu unuia este cu putinta a indrepta sau a osandi, Celui ce stie asezarea fiecaruia si puterea, precum Acela singur stie. Ca in alt fel judeca pe episcop, intr-alt fel pe domn si pe boier, in alt fel judeca pe egumen si in alt fel pe ucenic, in alt fel pe batran si in alt fel pe tanar, in alt fel pe bolnav si in alt fel pe cel sanatos. Si cine va putea sa stie acele judecati ale Lui, fara numai El singur, Cel ce a facut toate si stie toate?

 
 
 

Întru aceastã zi, cuvânt de învãtãturã al lui Grigorie monahul: sã nu ne lenevim la a noastrã mântuire.

        Nu este de cuviinta, fratilor, sa ne lenevim la a noastra mantuire, nici sa trecem cu vederea vremea cea data noua spre pocainta, pe care, iarasi, a o mai dobandi, nu vom putea. Ca foarte de primejdie lucru este, celor ce nu se pocaiesc acum si aici. Sa ne pocaim, drept aceea, de pacatele noastre, pana ce nu ne ajunge pe noi moartea. Ca de acolo nu ne vom putea intoarce, de vreme ce nu este intoarcere de acolo, ci vom merge in pamantul cel intunecat al intunericului celui vesnic, unde nu este lumina, nici viata pentru pacatosi. Drept aceea, acum sa ne pocaim, o, fratilor, ca pe Dumnezeu milostiv sa-L facem catre noi insine si, sa-I placem Lui prin fapte bune, prin post si rugaciune, prin milostenie si prin smerenie, prin curatie si prin iubirea de frati si prin pocainta, neindeletnicindu-ne cu desertaciunile veacului acestuia. Sa ne lepadam de rautatile lumesti, sa nu ne imbracam, iarasi, cu patimile trupesti, cu nesatiul si cu betia si cu pofta desfranarii, stricandu-ne sufletul si trupul. Ca putina este vremea noastra aici. Pentru aceasta, sa ne grijim de sufletele noastre si sa cautam mantuirea noastra, sa ne ostenim spre Dumnezeu, pentru pacatele noastre. Si nu, adica, astazi sa ne pocaim si sa ne smerim, iar maine sa facem mai rele fapte. Ca cel ce se pocaieste de pacatele sale si, apoi, iarasi le face, ce sporeste in pocainte sa, intorcandu-se de la dreptate la pacat? Sau cum va fi auzita rugaciunea lui inaintea lui Dumnezeu? Ca Dumnezeu gateste asupra lui mania Sa. Pentru ca, precum multa este mila Lui, asa sunt multe si certarile Lui si pe fiecare, dupa faptele lui, il judeca si fiecare, dupa faptele sale, afla. Fericit este omul cel ce poate face pacatul si nu-l face. Si amar de inima care cugeta in doua parti si de pacatul care umbla in doua cai. Ca Domnul pe cei cu un gand ii salasuieste in casa Sa.