sâmbătă, 21 septembrie 2024

Sf. Cuv. Eufrosina; Sf. Cuv. Pafnutie Egipteanul; Sf. Cuv. Serghie de la Radonej 25 Septembrie

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul.

EufrosinaSfânta Eufrosina a trait pe timpul Împaratului Teodosie cel Mic. Parasind ea lucrurile veselitoare ale lumii si desertaciunea si slava vietii acesteia, si fugind pe ascuns din casa parinteasca, s-a schimbat pe sine, îmbracând haine barbatesti, Smarald numindu-se, în loc de Eufrosina. Si fiindca a iubit vietuirea monahiceasca, a mers la o mânastire de barbati, aratându-se ca un famen împaratesc, si tunzându-si parul capului sau, se silea prin tot chipul sa se ascunda, ca sa nu o afle Pafnutie, tatal ei. Dupa ce si-a câstigat dorinta, se nevoia cu multe nevointe si osteneli si cu rugaciuni neîncetate, pâna când si-a uscat cu totul trupul sau gingas femeiesc, asa fel, încât toti fratii mânastirii se spaimântau si se minunau, vazând patimirea ei. Si cu adevarat era un lucru minunat, sa vada cineva o femeie frumoasa, locuind în mijlocul monahilor. Prin urmare asa a putut a straluci în mijlocul barbatilor cu virtutile, precum si piatra cea scumpa smaraldul straluceste în mijlocul celorlalte pietre. Cu adevarat smarald s-a aratat fericita aceasta Eufrosina, ramânând necunoscuta, nu un an sau doi sau trei, ci vreme de treizeci si opt de ani încheiati, adica pâna la sfârsitul vietii sale.

Caci numai la sfârsitul vietii sale s-a aratat cum ca era femeie, si nu barbat. Pafnutie, tatal ei, a mers odata la mânastire, pe timpul în care era sa moara cuvioasa. Si vazându-l ea, a zis catre dânsul cuvântul acesta cel mai de pe urma: "O, tata!" Si asa si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, bucurându-se si veselindu-se de bunatatile ce avea sa le dobândeasca pentru nevointele si ostenelile sale.

Tatal ei auzind cuvântul acesta, s-a spaimântat, pentru bucuria cea peste masura ce a luat, ca s-a învrednicit a vedea pe fiica sa, si a cazut la pamânt ca un mort. Si ce alt dar se cuvenea sa patimeasca, în timp ce a auzit acest cuvânt facator de bucurie? A lasat el patria si lumea si cele din lume, si luând în sufletul sau asemenea râvna si dorinta a pustnicestilor nevointe ale fiicei sale, s-a facut si el monah. Pentru aceasta s-a aratat mostenitor, atât al locului cum si al chipului, mânastirii, si al virtutilor fiicei sale. Ca un tata al acestui fel de copil evlavios, bucurându-se si veselindu-se, s-a mutat la Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Pafnutie Egipteanul.

Sfantul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt si s-a nevoit in desert. In timpul persecutilor lui Diocletian (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfantul Pafnutie sa ii fie adus inainte. Sfantul neasteptand dupa acestia de au fost trimis sa il aduca,s-a infatisat inaintea guvernatorului pentru a marturisii pe Hristos si pentru a primii mucenicestile cazne.

Dintre soldatii care l-au pus la cazne, Dionisie si Callimachii, vazand puterea cu care Dumnezeu il tinea pe mucenic neatins au crezut in Hristos Mantuitorul ei insisi, fapta pentru care le-au fost taiate capetele. Dupa aceste cazne Sfantul Pafnutie a fost aruncat in inchisoare unde dintre cei inchisi adduce la Hristos un numar de 40, acestia fiind si ei martirizari prin arderea cea de vii.

Dupa o vreme Sfantul Pafnutie a fost lasat liber, nevatamat aratandu-se prin grija lui Hristos, iar un crestin pe nume Nestorie l-a primit pe dansul la sine. Acesta, impreuna cu a sa familia, primind indrumarea cea duhovniceasca a sfantului, au ajuns in curand dintre cei mai ravnitori in credinta, iar pana intr-un sfarsit au primit moartea cea muceniceasca. Sfantul a fost sfatuirtor si a intarit in credinta multi alti crestini pentru al marturisii pe Hritos si pentru a primii de Dumnezeu binecuvantatele cazne. Unii fost au taiati cu sabile altii arsi de vii, 546 a fost numarul acestora.

Sfantul insusi a fost aruncat de calai intr-un rau cu o piatra atarnata de gat, dar minune s-a aratat plutind acesta la mal cu piatra. Pana in sfarsit l-au trimis pe sfantul mucenic inaintea lui Diocletian insusi, imparatul ordonand ca sfantul sa fie rastignit intr-un smochin.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Pafnutie anahoretul si a celor 546 mucenici împreuna cu dânsul.

Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii aminte de cutremurul cel mare, în care s-a facut rapirea unui prunc în vazduh.

Pe timpul împaratiei lui Teodosie cel Mic, vrând Dumnezeu sa arate oamenilor, mai înainte de ziua învierii, a îngaduit de s-a facut cutremur înfricosator. Pentru aceasta a facut litanie tot poporul cu împaratul Teodosie, si cu patriarhul Proclu si cu tot clerul Bisericii, si cu tot orasul pentru frica, afara la câmp. Si fiindca atunci din ispita diavolului se începuse eresul teopashitilor (a celor ce ziceau ca Dumnezeu a suferit), fara de veste a fost rapit un copilas si se ducea în sus în vazduh. Si strigând toti cu frica si cu spaima multe ceasuri: "Doamne miluieste", s-a pogorât iarasi copilasul sezând ca pe un norisor, si a spus cu mare glas, ca cetele îngerilor cânta întreit sfânta lauda: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi". Si îndata cu glasurile acestea si-a dat copilasul sufletul la Dumnezeu si a încetat cutremurul.

Acatistul Sfintei Cuvioase Eufrosina

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Acatistul Sfintei Cuvioase Eufrosina sau Acatist pentru mângâierea părinților trupești ai monahilor, pentru durerea despărțirii

Condacul 1

Odor scump dăruit de la Dumnezeu părinților tăi prin rugăciuni, te-ai aflat odor de mult preț în casa lui Dumnezeu, primind învățăturile cele bune ale virtuții și viețuirii creștinești și împreună cu părinții tăi ai împărțit ades cu dărnicie milostenii fraților din mănăstire și săracilor, cântând neîncetat: Aliluia!

 Icosul 1

Ca un trandafir ales te-ai arătat în casa tatălui tău Pafnutie, nelipindu-ți inima de avuțiile care te înconjurau din belșug și disprețuind fala și slava mincinoasă a lumii, drept aceea, noi, cei ce ne folosim de pilda vieții tale sfinte, îți cântăm așa:
Bucură-te, rodul cel bun al rugăciunii părintești.
Bucură-te, că ai dezlegat, prin darul lui Dumnezeu, nerodirea mamei tale.
Bucură-te, următoare a virtuților părinților tăi. 
Bucură-te, că în ascultare și supunere față de ei ai făcut primii pași.
Bucură-te, că dragostea, milostenia și rugăciunea ți-au împodobit copilăria.
Bucură-te, dar sfânt al lui Dumnezeu.
Bucură-te, că întru tine s-a arătat puterea minunilor lui Hristos.
Bucură-te, că aveai să Îl slăvești pe Dumnezeu în trupul tău. 
Bucură-te, iubitoarea săracilor.
Bucură-te, mângâierea necăjiților.
Bucură-te, că viața ta toată a fost plină de minuni dumnezeiești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

Condacul al 2-lea

Orfană de mamă și crescută creștinește de iubitul tău tată, ai ajuns la vârsta logodnei, părintele tău voind a te logodi unui tânăr frumos și bogat. Dar tu, venind la mănăstirea fraților pentru sfat și rugăciune, ai aflat un chip mai bun de viețuire și ai ales din toată inima a viețui o viață de mai puțini ani, dar mai bogată în virtute, voind mai bine a fi lepădată în casa lui Dumnezeu decât a locui în locașul păcătoșilor, cântând lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Nu fără rod s-au arătat plecările tale împreună cu tatăl tău la mănăstire, căci văzând duhovniceasca petrecere a fraților ți s-a lipit inima ta curată de Domnul și te-ai aprins de dragoste înflăcărată pentru El, și ai voit a-ți afierosi Lui toată viața ca pe o jertfă vie, fără de prihană, pentru aceea, dorind și noi cu dor a urma dorului tău dumnezeiesc, îți cântăm: 
Bucură-te, că ai lepădat dragostea de părinți pentru iubirea lui Hristos.
Bucură-te, mireasă neprihănită a cerescului Mire.
Bucură-te, fecioară aleasă în alaiul Preacuratei Fecioare. 
Bucură-te, candelă veșnic aprinsă a rugăciunii.
Bucură-te, templu de taină al veșnicului Dumnezeu.
Bucură-te, pildă tuturor de smerenie.
Bucură-te, mireasmă a vieții spre viață lui Hristos.
Bucură-te, mărturie vie a vieții veșnice.
Bucură-te, că în scurtă vreme ai sporit întru înțelepciune.
Bucură-te, tânără floare a Bisericii.
Bucură-te, biserică vie străjuită de puteri îngerești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

Condacul al 3-lea

În mănăstirea fraților, ai aflat doi buni sfătuitori, prieteni adevărați ai lui Hristos, care te-au povățuit cu dragoste să lepezi lumea cea deșartă cu dezmierdările și plăcerile ei degrab trecătoare și să îmbrățișezi calea cea strâmtă și aspră care duce la odihna cea lină a sufletului și la bucuria cea veșnică și deplină în Hristos, pentru care suntem datori a cânta: Aliluia!

Icosul al 3-lea

În taină părăsind casa părintească îmbrăcată în haine bărbătești, ca un smarald ai strălucit în curțile Domnului, fugind de deșertăciunea și nebunia lumii, preaînțeleaptă Eufrosina, ca, purtând numele bucuriei, să îi bucuri pe toți cei ce aleargă la caldul tău acoperământ, minunându-ne de minunile tale pentru care îți strigăm:
Bucură-te, următoarea sfatului de taină al lui Hristos.
Bucură-te, tăinuitoare înțeleaptă a hotărârii celei bune.
Bucură-te, minunată lucrătoare a mântuirii.
Bucură-te, bucuria noastră, a credincioșilor și rugătorilor tăi.
Bucură-te, că ai ascultat sfatul părinților duhovnicești ca pe sfatul lui Hristos.
Bucură-te, că în taină ai îmbrățișat calea mântuirii.
Bucură-te, că te-ai logodit lui Hristos, fecioară neprihănită.
Bucură-te, că Smaragd ți-a fost numele călugăriei.
Bucură-te, că piatra nestemată a smaraldului ți-a închipuit piatra de mult preț a virtuții.
Bucură-te, stâlp al smereniei, ascultării și răbdării. 
Bucură-te, că frumusețea feței tale ai ascuns-o sub aspre haine bărbătești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

Condacul al 4-lea

Tăinuindu-ți frumusețea chipului tău feciorelnic sub straiele bărbătești, în mănăstirea de frați, ca o rândunea a harului, ți-ai făcut cuibul, zburând pe ascuns de la fața părintelui tău cel firesc care te căuta cu plângere și îndurerate suspine pentru a te logodi unui bărbat ales. Totuși nu ai putut ascunde deplin frumusețea ta covârșitoare, tulburându-i pe frați cu înfățișarea ta gingașă. Pentru aceea, starețul te-a zăvorât în chilie, rânduindu-ți viață retrasă la liniște și isihie prin care să-L slăvești pe bunul Dumnezeu, cântându-I ziua și noaptea: Aliluia!

Icosul al 4-lea

O taină a fost viața ta toată, viețuind numai lui Hristos, numai la El căutând, numai la El privind, cum să împlinești cu dumnezeiască ascultare toate poruncile Lui, sfântă Eufrosina, pentru aceea, noi astăzi, slăvind înțelepciunea ta cea multă, îți cântăm așa:
Bucură-te, pasăre singuratică zăvorâtă în colivia chiliei.
Bucură-te, viețuire aspră în temnița dulce a Mântuitorului.
Bucură-te, că zăvorâtă fiind în temnița chiliei, ai aflat libertatea Duhului.
Bucură-te, că cer plin de razele virtuților ți-ai făcut întunericul chiliei. 
Bucură-te, că numai zidurile ei ți-au văzut lacrimile vărsate cu dor pentru Domnul.
Bucură-te, că numai chilia a fost martoră ostenelilor și nevoințelor tale.
Bucură-te, că singură ai fost împreună cu Cel singur în tainița inimii.
Bucură-te, că în taină desăvârșită te-ai bucurat de desfătările liniștii.
Bucură-te, că singurătatea cu ispitele ei nu te-a înspăimântat.
Bucură-te, că mierea virtuții ca o albină la chilie ai lucrat.
Bucură-te, că traiul cel simplu, strâmtorat și neslăvit din destul te-a mulțumit.
Bucură-te, chip al răbdării și al ascultării monahicești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

 Condacul al 5-lea

Lacrimile îndurerate și tânguirile pline de jale ale părintelui tău nu te-au înduioșat, nici nu te-au înduplecat a lepăda jugul cel bun al lui Hristos și dulcea Lui povară ci, după cuvântul Evangheliei, ai pus mâna pe plug și nu ai privit îndărăt, ca să fii bună și potrivită pentru Împărăția cerurilor unde fără încetare, cu glas de laudă, strigi lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 5-lea

În zadar se zbuciuma bătrânul tău tată, tânguindu-se cu amar pentru pierderea fiicei lui, iar tu, deși aveai inima frântă de durere văzându-i lacrimile și jeluirile, ai rămas neînduplecată, precum stânca izbită de valuri și ți-ai păstrat cu grijă taina ca pe un prețios zălog de mântuire, drept aceea, te lăudăm, zicând: 
Bucură-te, hotărâre nestrămutată.
Bucură-te, următoare neabătută a cuvântului Evangheliei.
Bucură-te, că sufletul tău a bineplăcut Domnului.
Bucură-te, suflet bărbătesc în trup gingaș de fecioară. 
Bucură-te, că ai desfătat cerurile cu a înțelepciunii podoabă.
Bucură-te, tărie de piatră a sufletelor bărbate.
Bucură-te, minune slăvită de îngeri, curată.
Bucură-te, privire de vultur la Hristos-Soarele ațintită.
Bucură-te, propovăduitoare a adevărului, tăcută.
Bucură-te, că mărturisești pe Hristos în viață și în faptă.
Bucură-te, că întreci cu tăria și cetele îngerești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

Condacul al 6-lea

Părintele tău ades se suia la mănăstire ca să afle alinare de dorul tău și acolo primea sfat de la bătrânul stareț care l-a adus la tine ca să-l mângâi și să-l alini cu povețele tale de Dumnezeu insuflate, iar tu îl învățai să-și potolească dorul și lacrimile cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Bătrânul tău tată ardea de durere, căci nu știa ce s-a ales de fiica lui și se temea ca nu cumva să te fi pierdut în amăgirile unei vieți păcătoase, dar tu îi linișteai cu blândețe sufletul, zicându-i ca un fiu bun: Nu te tângui, tată, că nu îngăduie Dumnezeu să se piardă fiica atâtor lacrimi și îl îndemnai mai cu sârg la milostenii și la lepădarea unei vieți trupești pentru o viață duhovnicească, iar el te lăuda cu lacrimi așa:
Bucură-te, Smaragd, mângâierea bătrâneților mele nemângâiate.
Bucură-te, Smaragd, fiu dăruit de Dumnezeu în locul fiicei plecate.
Bucură-te, smarald, care îmi luminezi viața cu dulcile tale povețe.
Bucură-te, Smaragd, mărgăritarul cel scump și greu de aflat al lui Hristos.
Bucură-te, Smaragd, toiagul cărunțelilor mele.
Bucură-te, Smaragd, fiul meu cel dorit care alini dorul de fiica pierdută.
Bucură-te, Smaragd, povățuitorul vieții veșnice.
Bucură-te, Smaragd, livadă de roade bune.
Bucură-te, Smaragd, fiul după Dumnezeu al unui bătrân fără nume.
Bucură-te, Smaragd, călăuză duhovnicească spre faptele cele bune. 
Bucură-te, Smaragd, că pe un bătrân neputincios miluiești.
Bucură-te, Smaragd-Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

 Condacul al 7-lea

Văzând Dumnezeu buna ta viețuire și dorul tău mistuitor către El, te-a chemat mai curând la Sine, ca să-I împodobești Raiul cu rugăciunile tale cele curate și, din pricina asprelor tale nevoințe, căzând tu într-o boală nevindecată, ai dat slavă lui Dumnezeu cântând neobosit: Aliluia!

 Icosul al 7-lea

Înțelegând Pafnutie că are să fie lipsit și de fiul său de suflet, Smaragd, a alergat la tine cu îndoită durere, implorând pe Dumnezeu să nu fie păgubit de dulcea ta povățuire, dar tu, văzând copleșitoarea lui suferință, ca să nu cadă unul ca acesta în deznădejde cumplită, i-ai descoperit lui taina vieții tale și i te-ai arătat lui ca Eufrosina, dându-i această ultimă mângâiere și zicându-i că cel ce iubește pe mamă, pe tată, pe fii și pe fiice mai mult decât pe Hristos nu este vrednic a-I fi Lui ucenic, iar el cu bucurie și cu uimire îți striga așa:  
Bucură-te, Eufrosina, că ai iubit pe Hristos mai presus de lume.
Bucură-te, Eufrosina, dorul părinților fără de fii.
Bucură-te, Eufrosina, taina dragostei lui Hristos.
Bucură-te, Eufrosina, că la cer povățuiești sufletele. 
Bucură-te, Smaragd-Eufrosina, că, deopotrivă, fiu și fiică a cerului ai fost.
Bucură-te, Eufrosina, că ai dobândit veșnică slavă la Hristos. 
Bucură-te, Eufrosina, că ți-ai agonisit cunună veșnică de virtuți.
Bucură-te, Eufrosina, că, murind lumii, cerului viețuiești.
Bucură-te, Eufrosina, că în taina smereniei toate virtuțile ai lucrat.
Bucură-te, Eufrosina, că toate darurile Duhului Sfânt te-au încununat.
Bucură-te, Eufrosina, că pe toți cu viețuirea ta la Rai ne povățuiești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

Condacul al 8-lea

Povețele tale cele duhovnicești pline de har dumnezeiesc au umplut de lumină viața lui Pafnutie, îndureratul tău părinte, și l-au făcut să lepede averile cele agonisite cu trudă și, odată cu ele, spinii grijilor celor lumești, și împărțindu-le săracilor și mănăstirii, s-a făcut călugăr iscusit în mănăstirea în care și tu te-ai nevoit cu dor dumnezeiesc, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

De îndată ce a aflat Pafnutie viața ta îngerească lipsită de averi, dar bogată în haruri multe, s-a lepădat cu lepădarea cea bună de traiul cel preaîndestulat în huzur și în dulcețile bogăției și venind la starețul tău, l-a rugat să-i dea spre nevoință chilia în care ai viețuit tu ca un înger pământesc, moștenind avuția harului și binecuvântării tale, pentru care cu mulțumire îți cânta așa: 
Bucură-te, mireasă fără de pată a lui Hristos.
Bucură-te, moștenitoarea vistieriilor cerești.
Bucură-te, moștenire veșnică a binecuvântării.
Bucură-te, curat odor al Duhului Sfânt.
Bucură-te, cămară de nuntă dumnezeiască a Cuvântului.
Bucură-te, vistierie de haruri duhovnicești.
Bucură-te, podoabă a Bisericii lui Hristos.
Bucură-te, cunună a călugărilor.
Bucură-te, făclie a fecioarelor.
Bucură-te, candelă de veghe a fiilor afierosiți lui Dumnezeu.
Bucură-te, comoară a darurilor dumnezeiești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

Condacul al 9-lea

Ca niște pești fără de glas, ritorii au tăcut, nepricepându-se a împleti cununa laudelor tale, nici a cuprinde lumina dumnezeieștilor tale fapte prin care ai strălucit ca piatra smaraldului în mijlocul bărbaților, arătând lupte bărbătești și veselind pe Domnul cu cântarea: Aliluia! 

Icosul al 9-lea

În viață fiind, ai vărsat lacrimi ca niște miresme, te-ai umplut de miros bun și, înălțând în pustia chiliei fumul de tămâie al rugăciunii, ai adus lui Hristos izvorâri din alese aromate, ca o mireasă nestricată, iar acum porți nestricăcioasă cunună, pentru aceea și noi, cu mulțumire îți înălțăm tămâia laudelor, zicând:
Bucură-te, mirul de mult preț al Stăpânului.
Bucură-te, grâul cel copt adunat în hambarul Domnului.
Bucură-te, mioară blândă în staulul lui Hristos.
Bucură-te, Maică duhovnicească în grădină sihăstrească.
Bucură-te, a sihaștrilor minunată povățuire.
Bucură-te, pildă a înfrânării.
Bucură-te, chip însuflețit al curăției.
Bucură-te, finic cu cuget dumnezeiesc.
Bucură-te, cedru sădit lângă apele Raiului.
Bucură-te, apa odihnei pentru cei însetați, osteniți și împovărați.
Bucură-te, că și pe noi, cei păcătoși, la cer ne răpești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

 Condacul al 10-lea

Desfătându-ne sufletele cu bucurie și cu veselie, veniți cu osârdie ca să auzim cuvânt minunat, căci această povestire covârșește toată mintea și o uimește, că femeie petrecând în mijlocul bărbaților, a biruit pe Veliar și focul dulceților l-a călcat și nicicum nu s-a ars, căci cea nespurcată, dorind din suflet pe Hristos, cu vrednicie în toată viața ei I-a cântat: Aliluia!

 Icosul al 10-lea

Mărire a aflat Cuvioasa Eufrosina, la ceruri zburând ca o porumbiță sau ca o căprioară slobozită din lațul lumii celei deșarte, iar noi, cei rămași pe pământ pământești, îi cântăm ei laudele așa: 
Bucură-te, locaș al Duhului Sfânt.
Bucură-te, rază a lui Hristos pe pământ.
Bucură-te, că ai defăimat a lumii materialnică podoabă.
Bucură-te, că ai stins cu focul rugăciunii săgețile lui Veliar cel potrivnic.
Bucură-te, mireasă a doritului Mire. 
Bucură-te, crâmpei de sfântă viețuire.
Bucură-te, viță a lui Hristos întinsă până la marginile lumii.
Bucură-te, că, minte întreagă având, ai surpat sfătuirile șarpelui.
Bucură-te, că îngerilor celor fără de materie ai râvnit.
Bucură-te, că de materia patimilor celor spurcate te-ai izbăvit.
Bucură-te, că ai biruit, cu nădejdile cele cerești, ispitele pământești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

Condacul al 11-lea

Înălțatu-te-ai către locașurile cele adevărate ale veșnicei vieți; dorirea pe care o doreai o ai dobândit, fecioară, îndulcindu-te cu Pomul Vieții și preaînălțând pe Hristos cu dulcea cântare: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Stăpâniți de păcat fiind noi, păcătoșii, și înviforați pe marea cea învolburată a vieții, alergăm la dulcea ta ocrotire și la caldul tău acoperământ, cerând minunile tale ca să-ți cântăm cu mulțumire:
Bucură-te, izbăvitoarea nenorociților.
Bucură-te, ocrotitoarea nevoiașilor.
Bucură-te, armă nezdrobită împotriva patimilor.
Bucură-te, săturarea celor flămânzi.
Bucură-te, nesațiul celor însetați de dreptate.
Bucură-te, curajul celor apăsați de păcate.
Bucură-te, toiagul bătrâneților părinților singuri.
Bucură-te, sprijinul și mângâierea părinților trupești ai monahilor.
Bucură-te, bună acoperire a monahilor tăinuiți de lume și de părinți.
Bucură-te, fecioară neprihănită care te-ai nevoit între sfinți.
Bucură-te, povățuire și a părinților duhovnicești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

Condacul al 12-lea

Sămânța cea bună a Cuvântului lui Dumnezeu a găsit pământul inimii tale mănos și nu S-a aflat înăbușit de spinii și mărăcinii patimilor, iar tu ca un vlăstar tânăr și înfloritor nu ai întârziat a da rod însutit la vremea cerută de Domnul, cântându-I așa: Aliluia!

 Icosul al 12-lea

Grădină ferecată și izvor pecetluit te-ai păstrat Mirelui celui de taină cu Care te-ai logodit și Care te-a răsplătit cu nenumărate haruri, lăudând frumusețea sufletului tău așa:
Bucură-te, grădină de trandafiri înmiresmați. 
Bucură-te, crin cu aleasă mireasmă.
Bucură-te, sipet cu miruri amestecate.
Bucură-te, sticluță cu felurite aromate.
Bucură-te, cardamom și scorțișoară.
Bucură-te, tămâie și smirnă bine mirositoare. 
Bucură-te, rândunea cu dulce viersuire.
Bucură-te, privighetoare cu aleasă glăsuire.
Bucură-te, porumbiță cu aripi argintate.
Bucură-te, rodie parfumată.
Bucură-te, biserică tămâiată.
Bucură-te, măslin roditor în curțile stăpânești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

 Condacul al 13-lea

Ca moștenitoare a bucuriei celei cerești, ai dobândit bună îndrăznire către Hristos, pentru aceea, nu înceta pururea a te ruga să picure Domnul cereasca rouă tuturor celor ce zac în focul păcatului, ca pe tine, făclia fecioriei, cu strălucire să te lăudăm, Eufrosina, ceea ce porți numele bucuriei. (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Ca un trandafir ales te-ai arătat în casa tatălui tău Pafnutie, nelipindu-ți inima de avuțiile care te înconjurau din belșug și disprețuind fala și slava mincinoasă a lumii, drept aceea, noi, cei ce ne folosim de pilda vieții tale sfinte, îți cântăm așa:
Bucură-te, rodul cel bun al rugăciunii părintești.
Bucură-te, că ai dezlegat, prin darul lui Dumnezeu, nerodirea mamei tale.
Bucură-te, următoare a virtuților părinților tăi. 
Bucură-te, că în ascultare și supunere față de ei ai făcut primii pași.
Bucură-te, că dragostea, milostenia și rugăciunea ți-au împodobit copilăria.
Bucură-te, dar sfânt al lui Dumnezeu.
Bucură-te, că întru tine s-a arătat puterea minunilor lui Hristos.
Bucură-te, că aveai să Îl slăvești pe Dumnezeu în trupul tău. 
Bucură-te, iubitoarea săracilor.
Bucură-te, mângâierea necăjiților.
Bucură-te, că viața ta toată a fost plină de minuni dumnezeiești.
Bucură-te, Sfântă Eufrosina, dulce nume al bucuriei cerești!

 Condacul 1

Odor scump dăruit de la Dumnezeu părinților tăi prin rugăciuni, te-ai aflat odor de mult preț în casa lui Dumnezeu, primind învățăturile cele bune ale virtuții și viețuirii creștinești și împreună cu părinții tăi ai împărțit ades cu dărnicie milostenii fraților din mănăstire și săracilor, cântând neîncetat: Aliluia!

 Rugăciune către Sfânta Eufrosina

Noi, mirenii, plesnim cu mâinile la serbarea ta, preacinstită, ceata monahilor săvârșește sfântul tău praznic, iar adunarea sihaștrilor se veselește că noi toți te-am aflat pe tine mijlocitoare vrednică la Hristos, pentru aceea, te rugăm din inimă, ca pe una care ai purtat toiagul Crucii Lui, să ne izbăvești de năvălirile bolilor asupra noastră, de aprinderile cele rușinoase ale trupului, să ne acoperi de viforul necazurilor, să ne aperi de dușmanii cei înrăiți și de cursele demonilor, ca să-ți strigăm ție cu veselie: bucură-te, ceea ce porți numele dulce al Bucuriei! 

Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Eufrosina


Troparul Sfintei Cuvioase Eufrosina

Glasul al 8-lea

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Eufrosina, duhul tău.

 

Cântarea 1

Glasul al 5-lea

Irmos: Calul şi pe călăreţ i-a înecat în Marea Roşie Hristos, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt şi pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminează-mă cu lumina rugăciunilor tale, preacinstită, pe mine care astăzi laud sfânta şi cea cu adevărat vrednică de laudă, cu cântări de Dumnezeu veselitoare, pomenirea ta, ceea ce porţi numele Dumnezeieştii veselii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind numai de Dumnezeiasca frumuseţe a lui Hristos şi îndulcindu-te cu ale Lui fără de materie frumuseţi, ai urât frumuseţea trupului, mărită, îndeletnicindu-te cu Dumnezeieştile priviri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceea ce eşti mireasă înfrumuseţată cu podoabele virtuţilor, te-ai logodit cu Domnul Cel Adevărat Frumos întru podoabă, Sfântă Eufrosina, părăsind pe logodnicul cel vremelnic şi toată veselia vieţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu totul este Dorire şi Îndulcire şi Viaţă, Cel Ce, pentru prisosul bunătăţii, a Răsărit din tine, Fecioară Preacurată. Pe Acela roagă-L să mă mântuiască pe mine, cel ce neîncetat te fericesc pe tine.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta şi ai ridicat neţinut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta, Unule, Bune şi Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răbdând cu tărie nevoinţele, ai pierdut măiestriile vrăjmaşului şi năpădirile diavolilor le-ai surpat şi te-ai asemănat cu îngerii, ca una care, în trup muritor fiind, la nemurire ai cugetat, Maică Eufrosina.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa ta, Sfântă Eufrosina, veseleşte inimile sihaştrilor, fiind întărire şi povăţuire către poruncile cele de mântuire, către căile nestricăciunii, către dragostea cea preaaleasă a Ziditorului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pomenirea ta cea luminată şi vrednică de laudă, Dumnezeieşte luminează adunările credincioşilor, îndulceşte cetele cuvioşilor, veseleşte adunările îngerilor, a căror vieţuire râvnind, împreună cu dânşii petreci acum ca un înger.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Viforul cel cumplit al patimilor mă tulbură, vânturile cele potrivnice mă cufundă în adânc şi furtuna păcatului îmi clatină inima. Născătoare de Dumnezeu, tu mă izbăveşte pe mine, cel ce curat te măresc.

Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta şi ai ridicat neţinut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta, Unule, Bune şi Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Dumnezeiască pogorârea Ta cunoscând-o Avacum, cu mai înainte vedere, Hristoase, cu frică a strigat către Tine: spre mântuirea poporului Tău ai venit ca să mântuieşti pe unşii Tăi.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ţi aminte de Tatăl Cel Ceresc, Logoditorul sufletelor, dragostea de tată şi de mirele cel vremelnic nu te-a zăticnit a nu umbla pe calea mântuirii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un finic cu cuget Dumnezeiesc ai înflorit dulceaţa dreptăţii şi ca un cedru, lângă ape, ai înmulţit roadele faptelor celor bune ale înfrânării, de Dumnezeu Cugetătoare Sfântă Eufrosina.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu focul postirii ai ars până la cenuşă dulceţile cele uscăcioase. Şi înfierbântându-te de jăratecul dragostei Domnului, ai strălucit razele minunilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind Îndurătoare, arată-ţi îndurarea către preaticălosul meu suflet, care cumplit este întunecat de patimile păcatelor şi suspină, Născătoare de Dumnezeu Preacurată.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine mânec şi către Tine strig: luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Îndurat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lumina Dumnezeieştilor fapte te-ai arătat, cinstită, ca piatra smaraldului în mijlocul bărbaţilor, arătând lupte bărbăteşti şi veselind pe Domnul.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vărsând lacrimile, ca nişte miresme, te-ai umplut de miros bun; şi mărindu-te ca un mir de mult preţ, te-ai adus Lui Dumnezeu mireasă nestricată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Toată dorirea ta ai pus-o către Dumnezeu, de Dânsul dorind, pe El căutându-L şi Legea Lui cea de mântuire, urmând, fecioară.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prunc Tânăr ai născut, Preacurată, pe Cel Ce mai înainte de veci a strălucit din Tatăl Cel fără de început. Pe Acela roagă-L pentru lume, Mireasă a lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea patimilor cea sălbăticită, cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o, Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate, ca un Îndurat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o curată şi fără prihană şi ca o frumoasă şi împodobită, te-ai logodit cu Mirele Cuvântul, Care te păzeşte pe tine în veci neîntinată.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu suspinuri şi cu lacrimi căutând pe Ziditorul, ca o aleasă te-ai învrednicit a-L vedea pe Dânsul, împreună cu cei aleşi, ceea ce eşti vrednică de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai pildă înfrânării şi chip însufleţit curăţiei, celor ce cu credinţă laudă sfinţită pomenirea ta, Sfântă Eufrosina.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de minte şi de cuvânt ai născut pe Ziditorul Cel fără de ani, Care mântuieşte de toată spurcăciunea pe cei ce te laudă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Preasfântă.

Irmos: Marea patimilor cea sălbăticită, cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o, Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate, ca un Îndurat.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Cele de sus căutând...

Dorind să câştigi viaţa cea de sus, desfătarea cea de jos ai părăsit-o de tot şi te-ai amestecat între bărbaţi, Preafrumoasă Eufrosina, ceea ce pentru Mirele tău Hristos ai defăimat pe logodnicul cel vremelnic.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Domnul Părinţilor Cel Preaînălţat văpaia a stins-o şi a rourat pe tinerii care cântau cu un glas: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumină ţi-a răsărit ţie, împreună şi veselia, Prealăudată Eufrosina. Căci cugetul ţi-a fost drept, cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând toiag Crucea, care te întărea pe tine, cuvioasă, nevătămată ai trecut primejdiile demonilor, cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Inima ta, cuvioasă, locaş ai făcut-o Sfântului Duh, Cel Ce te-a întărit şi te-a arătat pe tine mai tare decât duhurile cele viclene.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Dumnezeu Cel fără de trup, Îmbrăcat cu Trup L-ai născut, Preacurată, ca să ne mântuiască pe noi, cei ce cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Ție, Făcătorule a toate, tinerii în cuptor dans a toată lumea împreună cântau: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izbăvitu-te-ai fecioară de materia patimilor, râvnind îngerilor celor fără de materie, cu care împreună cânţi: pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţă ţi-a dat ţie Vistierul vieţii, căci ai urmat urmelor Lui şi de Frumuseţea Lui Cea Dumnezeiască ai dorit; cu Care împreună te şi veseleşti întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Înălţatu-te-ai către locaşurile cele adevărate ale veşnicei vieţi: dorirea pe care o pofteai ai dobândit-o, fecioară, îndulcindu-te de Lemnul vieţii şi preaînălţând pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu totul Aleasă şi cu totul Înfrumuseţată te-ai arătat Fecioară, pe care Dumnezeu te-a iubit şi pe care te-a ales, pururea preamărită. Pentru aceea te lăudăm întru toţi vecii.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Ție, Făcătorule a toate, tinerii în cuptor dans a toată lumea împreună cântau: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Praznic sfinţit săvârşind ceata monahilor, întru pomenirea ta cea de Dumnezeu luminată, adunarea sihaștrilor se veseleşte. Că te-ai arătat lumină tuturor, Cinstită Eufrosina, vrednică de laudă.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un odor cinstit te-ai făcut Bisericii celei Cereşti; ca un crin ai înflorit în curţile lui Dumnezeu; ca un trandafir cu miros dulce te-ai adus Împăratului tuturor şi ca un mir de cinste, Sfântă Eufrosina, Preafericită.

Stih: Sfântă Cuvioasă Eufrosina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminatu-te-ai cu podoaba cea luminată a bunătăţilor şi te-ai adus curată către Cămara de Mire cea înţelegătoare; unde acum priveşti Frumuseţea lui Hristos Cea Neasemănată şi te îndulceşti de îndumnezeire, în chip desăvârşit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfântă pomenirea ta sfinţeşte astăzi pe credincioşi, izvorând luminare de sfinţenie. Întru care ne rugăm ţie ca unei mirese alese a lui Hristos, Sfântă Eufrosina, prin rugăciunile tale miluieşte pe cei ce te cinstesc pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Fecioară, Ceea ce eşti Uşa Luminii, luminează-mă cu lumina feţei tale pe mine cel ce zac întru întunericul patimilor, ca să nu mă cuprindă noaptea morţii pe mine, cel ce toată nădejdea mântuirii mele în tine am pus-o.

Irmos: Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim.

 

SEDELNA

Glasul al 5-lea

Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Slăbiciunea femeiască întărind-o fără gând de îndoială, cu nădejdile cele cereşti ai locuit între bărbaţi, de Dumnezeu insuflată fecioară; şi prin osteneli şi prin neadormite rugăciuni ai supus pe amăgitorul Evei sub călcâiele tale. Pentru aceea cu credinţă te fericim.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 5-lea

Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Toată nădejdea mea în tine o pun, Născătoare de Dumnezeu, să nu mă ruşinezi, Preacurată. Să nu-mi pierd nădejdea mea, Ceea ce eşti Bună. Că numai la tine îndrăznind, cu bună îndrăzneală biruiesc puterile cele potrivnice şi le surp lăudându-mă, ca unul ce te am pe tine Ajutătoare Nebiruită.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 5-lea

Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Maica Ta, Hristoase, văzându-Te pe Cruce pironit, tânguindu-se cu jale striga şi zicea: cum Te sârguieşti să mă faci fără de fiu, Fiule, Preadulce şi să mă laşi singură pe pământ pe mine Ceea ce Te-am născut pe Tine, Care dai hrană tuturor oamenilor? Însă laud şi binecuvântez îndelungă răbdarea Ta, cea mai presus de toate, Mântuitorule.


Sf. Cuv. Pafnutie Egipteanul  




Sfântul a fost sfătuitor și a întărit în credință mulți alți creștini pentru a-L mărturisi pe Hristos și pentru a primi de Dumnezeu binecuvântatele cazne.

Sfântul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt și s-a nevoit în desert. În timpul persecuțiilor lui Dioclețian (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfântul Pafnutie să îi fie adus înainte. Sfântul neașteptând după aceștia ce au fost trimis să îl aducă, s-a înfățișat înaintea guvernatorului pentru a mărturisi pe Hristos și pentru a primi muceniceștile cazne.

Dintre soldații care l-au pus la cazne, Dionisie și Callimachi, văzând puterea cu care Dumnezeu îl ținea pe mucenic neatins au crezut în Hristos Mântuitorul ei înșiși, faptă pentru care le-au fost tăiate capetele. După aceste cazne Sfântul Pafnutie a fost aruncat în închisoare unde dintre cei închiși aduce la Hristos un număr de 40, aceștia fiind și ei martirizați prin arderea cea de vii.

După o vreme, Sfântul Pafnutie a fost lăsat liber, nevătămat arătându-se prin grija lui Hristos, iar un creștin pe nume Nestorie l-a primit pe dânsul la sine. Acesta, împreună cu familia sa, primind îndrumarea cea duhovnicească a sfântului, au ajuns în curând dintre cei mai râvnitori în credință, iar până într-un sfârșit au primit moartea cea mucenicească. Sfântul a fost sfătuitor și a întărit în credință mulți alți creștini pentru a-L mărturisi pe Hristos și pentru a primi de Dumnezeu binecuvântatele cazne. Unii au fost tăiați cu săbiile alții arși de vii, 546 a fost numărul acestora.

Sfântul însuși a fost aruncat de călăi într-un râu cu o piatră atârnată de gât, dar minune s-a arătat plutind acesta la mal cu piatra. Până în sfârșit l-au trimis pe sfântul mucenic înaintea lui Dioclețian însuși, împăratul ordonând ca sfântul să fie răstignit într-un smochin.


 Sf. Cuv. Serghie de la Radonej  


Căutând sfântul, a văzut mulțime multă de păsări prea frumoase, nu numai în mănăstire, ci și împrejurul mănăstirii, șezând și cântând cântări îngerești cu nespusă dulceață. Și iar se auzea glasul, zicându-i: „În ce chip ai văzut păsările acestea, așa se va înmulți turma ucenicilor tăi”.

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Serghie a fost născut în cetatea Rostovului, din părinți binecredincioși, Kiril și Maria. Deci, l-a ales pe el Dumnezeu pentru slujba Sa încă din pântecele mamei sale, căci intrând oarecând mama lui, după obiceiul său, în Biserică la Sfânta Liturghie și având în pântece pe acest prunc, când au vrut să înceapă a citi Sfânta Evanghelie, pruncul a glăsuit, încât au auzit toți cei ce erau aproape de maica sa. De asemenea, în vremea cântării heruvicului, a doua oară a strigat pruncul.

Și când preotul a glăsuit „Sfintele sfinților”, a treia oară glasul pruncului din pântecele mamei s-a auzit. Din aceasta au înțeles toți că o să se arate mare luminător lumii și slujitor Sfintei Treimi. Căci, precum Sfântul Ioan Înaintemergătorul a săltat cu bucurie în pântece înaintea Maicii Domnului, așa și acesta a săltat înaintea Domnului în sfînta Biserică. Deci, s-a cuprins de frică și de spaimă mama lui de minunea aceea, și toți cei ce auziseră se mirau foarte. Iar după acestea, s-au împlinit zilele nașterii și a născut fiu, și i-a pus numele Vartolomeu. Și, de cînd s-a născut, nu sugea Miercurea și Vinerea niciodată și nici altceva nu gusta. Iar aceasta era înce-pătură a înfrînării și a postirii lui celei mari, pe care mai pe urmă a arătat-o în vîrsta cea desăvîrșită. Cînd a fost de șapte ani, l-a dat la învățătura cărții, dar nu învăța lesne, căci era zăbavnic la minte. Și cu multă silință îl învăța pe el dascălul, însă cu greu sporea ceva. Aceasta era însă după rînduiala lui Dumnezeu, ca de la Duhul Sfînt, iar nu de la oameni să se dea copilului înțelegerea cărții. Drept aceea, într-o zi umblînd singur prin oarecare dumbravă - căci iubea din tinerețe liniștea și de multe ori se preumbla singur prin locuri liniștite -, a găsit pe un călugăr, sau mai curînd înger în chip călugăresc, trimis de Dumnezeu, stînd în dumbravă și făcînd rugăciuni. Iar el, apropiindu-se, a stat aproape de el, și aștepta sfîrșitul rugăciunii, apoi i-a făcut lui închinăciune. Iar călugărul l-a întrebat: „Ce-ți trebuie fiule?”. A răspuns copilul, zicînd: „M-au dat, părinte, să învăț carte și nu pot să înțeleg nimic din cele ce-mi spune dascălul meu, de care lucru tare mă necăjesc și nu știu ce să fac. Mă rog sfinției tale, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, ca să mă înțelepțească cu sfintele tale rugăciuni”. Iar călugărul făcînd rugăciune l-a binecuvîntat pe el, zicîndu-i: „Iată, de acum fiule îți dăruiește ție Dumnezeu să înțelegi cele ce-ți trebuie, încît să poți și pe alții să-i ajuți!”.

Din vremea aceea fericitul copil, precum pămîntul adapă din destul de ploaie și se face roditor, așa și el luînd binecuvîntare de la sfîntul acela călugăr - mai bine zis de la înger - s-a făcut lesnicios spre învățătura a toată înțelepciunea cărții fără de osteneală. Pentru că Dumnezeu „i-a deschis lui mintea să înțeleagă scripturile”. Și creștea copilul împreună cu anii, cu înțelegerea, și cu faptele bune, căci iubea postul și înfrînarea, fugea de jucăriile cele obișnuite copilărești; iar la citirea Dumnezeieștilor cărți șezînd, învăța acea înțelepciune, a căreia începătură este frica Domnului. Și așa, din treaptă în treaptă mergînd, creștea spre bărbăția cea desă-vîrșită.

După aceasta, părinții lui s-au mutat din cetatea Rostovului, la locul ce se chema Radone, nu pentru că era acel loc mai mare sau mai vestit, ci pentru că Dumnezeu așa a binevoit, ca la acel loc să proslăvească pe placul său, despre care ne este nouă acum cuvîntul. Drept aceea mutîndu-se acolo părinții fericitului, nu după multă vreme s-au mutat și din viața aceasta, la locurile cele lumi-noase și răcoroase, lăsîndu-și toată averea moștenitorului lor Varto-lomeu. Iar el, la moartea părinților săi, gîndea întru sine, zicînd: „Și eu sînt muritor, și cu adevărat voi muri și eu ca și părinții mei”. Deci, binecunoscătorul copil socotind viața aceasta scurtă, a împăr-țit averea ce rămăsese după părinți, nelăsîndu-și lui spre hrana cea de nevoie nimic, căci nădăjduia spre Dumnezeu cel ce dă hrană ce-lor flămînzi. Apoi s-a dus în pustie, și făcîndu-și o chiliuță, petrecea într-însa nevoindu-se și rugîndu-se lui Dumnezeu neîncetat. Iar după o vreme a venit la dînsul un sfințit călugăr, anume Mitrofan, de către care fericitul Vartolomeu s-a tuns în călugăreasca rîndu-ială, avînd de la nașterea sa douăzeci și trei de ani, și l-a chemat din călugărie cu numele de Serghie.

Deci, a petrecut acel sfînt călugăr cu Serghie puține zile, și după aceasta i-a zis lui: „Eu, fiule, mă duc în calea mea, iar pe tine te dau în mîinile lui Dumnezeu”. Și a proorocit zicînd: „Va face Dumnezeu la locul acesta o mănăstire mare și prea mărită”. Și făcînd rugăciune s-a dus. Iar Sfîntul Serghie a rămas la locul acela și se ostenea, zdrobindu-și trupul său cu privegherea, cu postul și cu multe feluri de osteneli. În vreme de iarnă, crăpînd pămîntul de ger, el răbda într-o haină, ca unul fără de trup arătîndu-se. Iar diavolii, nesuferind unele ca acele nevoințe ale lui, se sîrguiau să-l alunge de la locul acela, închipuindu-se uneori în fiare, alteori în șerpi, înfricoșînd pe sfîntul și repezindu-se la dînsul cu sălbăticie. Iar el, cu rugăciunea, precum cu o armă, îi alunga pe ei, și înfierbîntările lor le rupea ca paianjenul, prin vitejia sufletului. Odată, a năpădit într-o noapte, aevea, o tabără drăcească asupra lui, ca o oaste oarecare și cu mînie mare striga: „ieși din locul acesta, ieși, să mori ca un rău!”. Și acestea zicîndu-le, o văpaie mare ieșea din gurile lor. Iar el, cu rugăciunea înarmîndu-se, îndată a alungat tabăra drăcească și fără de temere a rămas, cîntînd și lăudînd pe Dumnezeu. Acestea așa făcîndu-se, slava despre dînsul a început a străbate pretutindeni și se adunau la dînsul mulți din cetățile și ținuturile cele dimprejur pentru folosul sufletesc. Alții voiau să locuiască cu dînsul și să se povățuiască de către dînsul la calea mîntuirii. Iar el cu dragoste primea pe cei ce veneau la dîn-sul. Și a zidit mai întîi o biserică mică, care, prin porunca lui Teognost, care atunci era arhiereu, s-a sfințit în numele prea Sfintei Treimi, apoi și mănăstire cinstită a ridicat, care este și astăzi cu darul lui Hristos.

Deci, rugat fiind de frați, a luat preoția prin hirotonisirea episcopului Atanasie și păștea binecuvîntătoarea turmă cea încredințată lui, povățuind-o la pășunea cea duhovnicească, iar pe lupii cei rău gînditori îi alunga cu rugăciunea.

Dar după puțină vreme, iar se sculară diavolii, nesuferind a fi alungați de sfîntul. Și închipuindu-se în șerpi, au intrat în chilia lui încît chilia era plină de șerpi. Iar sfîntul, degrabă s-a întors la rugăciune, și îndată diavolii cu nălucirile lor ca fumul s-au stins. Din acea vreme i s-a dat de la Dumnezeu putere asupra duhurilor celor necurate, încît nici îndrăzneau a se mai apropia de dînsul. Ducîndu-se vestea de dînsul pretutindenea, și mulți din părțile dimprejur adunîndu-se, a venit un arhimandrit de la Smolensc, anume Simon, multă avere aducînd și dînd-o în mîinile sfîntului, ca să zidească o mai mare biserică, iar pe sine s-a dat în supunere sfîntului.

Și ajutînd Dumnezeu, Cuviosul Serghie degrab a ridicat, cu acea avere, o biserică mai mare și mănăstirea a lărgit-o și viețuia îngerește, ca în Cer, cu ceata fraților săi, ziua și noaptea slavoslo-vind pe Dumnezeu. Deci, s-a întîmplat oarecînd în mănăstirea lui a fi lipsă de hrană, și erau frații în mîhnire mare, petrecînd fără de hrană, flămînzi, trei zile. Iar rînduiala Cuviosului era ca să nu iasă călugării din mănăstire să ceară la mireni pîine, ci să-și pună nădej-dea spre Dumnezeu Cel ce hrănește toată suflarea, și de la Acela cu credință să-și ceară cele trebuincioase.

În timpul acela nu era viață de obște în mănăstirea cuviosului. Deci, frații fiind strîmtorați de foamete, au început a cîrti împotriva sfîntului, zicînd: „Pînă cînd ne oprești pe noi a merge la lume și a cere cele de trebuință? Vom mai răbda încă această noapte, iar dimineață vom ieși din locul acesta, ca să nu murim de foame”. Iar sfîntul îi mîngîia pe ei, spunîndu-le din viețile sfinților părinți, cum au răbdat multe necazuri, foame și sete și lipsă de îmbrăcăminte pentru Domnul și le grăia lor cuvintele lui Hristos. „Căutați la păsările cerului, că nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl Ceresc le hrănește pe ele (Matei 6,26). Și dacă hrănește păsările, oare pe noi nu poate să ne hrănească? Iată acum este vremea răbdării, iar noi ne-am arătat nerăbdători, nevrînd a suferi puțină vreme ispita ce ni s-a întîmplat, pe care de am fi primit-o cu mulțumire, în mare folos ni s-ar fi socotit nouă, căci fără de lămurire aurul nu se săvîrșește!”. Și a prorocit, zicînd: „Acum puțină vreme ni s-a întîmplat lipsa, iar dimineață va fi în-destulare de toate bunătățile”. Și s-a împlinit prorocirea sfîntului, căci a doua zi s-a adus în mănăstire mulțime de pîini proaspete și pește mult și alte feluri de bucate de curînd gătite de la un om neștiut, care le zicea: „Un iubitor de Hristos a trimis acestea lui Avva Serghie și fraților celor ce locuiesc cu dînsul”. Deci, rugau frații pe aceia ce le aduseseră, ca să mănînce cu dînșii bucate, iar ei n-au vrut, spunînd că le-a poruncit ca degrabă să se întoarcă și, grăbindu-se, au ieșit din mănăstire. Apoi frații, văzînd mulțimea de bucate, au înțeles că o cercetare dumnezeiască este, și făcură ospăț, mulțumind lui Dumnezeu.

Deci, au fost acele bucate pentru multe zile fraților, și le-a zis cuviosul: „Vedeți, fraților, și vă minunați ce fel de răsplătire dă Dumnezeu răbdării, pentru că nu va uita pe săracii Săi pînă în sfîrșit. Niciodată nu va trece cu vederea locul acesta sfînt și pe ro-bii Săi cei ce locuiesc într-Însul și îi slujesc Lui ziua și noaptea”.

Încă se cade a pomeni și aceasta: Cuviosul părinte Serghie, la începutul venirii sale în pustie, s-a sălășluit la un loc fără de apă. Aceasta spre adăugarea ostenelii, ca de departe aducînd apa, să-și ostenească trupul său mai mult. Iar cînd cu voia lui Dumnezeu s-au înmulțit frații și mănăstirea s-a așezat, era nevoie mare pentru apă, căci se aducea de departe cu multă osteneală. Și pentru acea pri-cină cîrteau unii împotriva sfîntului, zicînd: „Pentru ce cu rea chibzuire ai întemeiat mănăstirea pe acest loc și s-au făcut atîtea zidiri, nefiind apa aproape?”. Iar sfîntul le răspundea: „Eu, fraților, singur am vrut să mă liniștesc în locul acesta, iar de vreme ce bine a vrut Dumnezeu ca atîtea clădiri să se ridice, apoi puternic este ca să dea și apă nelipsită, numai să nu slăbiți de la datorie, ci rugați-vă cu credință.

Pentru că dacă poporului celui neplecat i-a izvorît apă din piatră în pustie, cu atît mai mult nu vă va trece cu vederea pe voi, cei ce slujiți Lui!”. Iar odată luînd în taină pe un frate cu sine, s-a pogorît în valea cea de sub mănăstire și nu era în valea aceea apă curgătoare altă dată, precum spun oamenii cei vechi. Deci sfîntul, aflînd într-o groapă puțină apă strînsă din ploaie, și-a plecat genunchile și s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul. Și îndată un izvor mare s-a arătat, care și pînă astăzi este văzut de toți; și scot dintr-însul la toată trebuința mănăstirească, și multe tămăduiri se fac cu apa aceea la cei ce o iau cu credință.

Și făcea Cuviosul Serghie și alte feluri de minuni. Pentru că atîta putere făcătoare de minuni luase de la Dumnezeu, încît a în-viat și un mort. Un om credincios din hotarele locașului lui, avînd un fiu, singurul născut, cuprins de boală, l-a dus la cuviosul spre a-l tămădui. Dar copilul, slăbind de boală, a murit. Și se tînguia după el tatăl lui nemîngîiat. Deci, văzînd Cuviosul Serghie tînguirea omu-lui aceluia, i se făcu milă de el și, făcînd rugăciune, a înviat copilul și l-a dat viu tatălui lui. Și s-a întors omul bucuros cu fiul viu și sănătos la casa sa. Încă veneau la dînsul și cei cuprinși de duhuri necurate și, ajungînd ei la sfîntul, fugeau dintr-înșii necuratele du-huri. Și cei leproși se curățeau și orbii vedeau, și în scurt a zice, toți cei cuprinși de felurite neputințe și care mergeau la sfîntul cu credință, primeau nu numai sănătate trupului, ci și folos sufletului, și se întorceau cu îndoită tămăduire la casele lor. Pentru aceea era cinstit și slăvit de toți cuviosul Serghie, și mulți, dorind a vedea cin-stita lui față, și a se îndulci de vorba lui cea dulce, din nenumărate cetăți și ținuturi se adunau la dînsul, și mulțime de călugări lăsîndu-și mănăstirile lor veneau la dînsul, dorind să viețuiască cu el și să fie povățuiți de dînsul.

Domnii și boierii și oamenii cei de rînd alergau cu sîrguință la acest fericit părinte, căci toți îl aveau în mare cinste, ca pe unul din părinții cei de demult, sau ca pe unul din prooroci.

Un țăran oarecare, lucrător de pămînt, din locuri prea depăr-tate, auzind de Sfîntul Serghie, a vrut să-l vadă și mergînd în mî-năstirea cuviosului, întreba de dînsul unde se află. Se întîmplase că atunci cuviosul era în grădină și săpa pămîntul. I s-a spus de aceasta omului aceluia, iar el, mergînd în grădină, a văzut pe sfîntul în haină proastă, ruptă și mult cîrpită, săpînd pămîntul, și i se părea că au glumit cei ce i-au spus lui, pentru că nădăjduia să vadă pe sfîntul în mare slavă. Și întorcîndu-se în mănăstire iar întreba, zicînd: „Unde este Sfîntul Serghie? Arătați-mi, căci am venit de departe ca să-l văd pe el”. Iar ei i-au zis: „Cu adevărat, acela este, pe care l-ai văzut”. După aceea, ieșind sfîntul din grădină, l-a văzut țăranul și îngrețoșîndu-se de el, și-a întors fața de la dînsul și nu vrea nici să caute la fericitul. Și se defăima în sinea lui, zicînd: „O, cîtă osteneală am suferit în deșert! Eu am venit să văd un prooroc mare, de care auzeam, și nădăjduiam să-l văd în mare cinste și iată acum văd un sărac și necinstit stareț”.

Deci, sfîntul înțelegîndu-i gîndurile lui, era foarte mulțumit, căci, precum mîndrul de laudă și de cinste se bucură, așa se bucură cel smerit, cu gîndul, de necinstire și de defăimare. Și luînd pe țăranul acela la sine, i-a pus masa și l-a ospătat cu dragoste.

După aceasta i-a zis: „Să nu te mîhnești, omule, că pe acela pe care dorești să-l vezi, degrab îl vei vedea”. Iar, cînd sfîntul grăia acestea, iată un vestitor a venit, spunîndu-i de venirea unui domn mare în mănăstire. Și, sculîndu-se sfîntul, a ieșit în întîmpinarea acelui domn, care venea cu mulțime de slugi.

Și văzînd acel domn pe sfîntul sîrguindu-se, a alergat la dînsul și apucînd înainte cu închinăciune pînă la pămînt, a luat binecuvîn-tare de la cuviosul, iar el, binecuvîntîndu-l, l-a dus în mănăstire cu cinstea ce i se cădea. Și mergînd amîndoi împreună, starețul și domnul vorbeau, iar ceilalți toți mergeau înainte. Iar țăranul acela a fost împins undeva departe de slugile ce mergeau înainte, și pe starețul de care se îngrețoșa uitîndu-se la dînsul de departe, dorea să-l vadă, dar nu putea.

Deci, a întrebat în taină pe unul din cei ce mergeau înainte zicîndu-i: „Cine este, stăpîne, starețul cel ce șade cu voievodul?”. Și i-a spus lui acela că este sfîntul Serghie. Apoi, a început țăranul a se necăji și a se ocărî pe sine, zicînd: „O Doamne, cît m-ai orbit și n-am crezut celor ce-mi arătau pe sfîntul părinte, și nu i-am dat lui vrednica cinste? Cu dreptate este numele nostru țăran și prost. Cum mă voi arăta feții sfîntului, cuprins fiind de rușine?”. După ce a plecat voievodul din mănăstire, țăranul a alergat la cuviosul, și rușinîndu-se a privi la fața lui, i-a căzut la picioare, cerîndu-i iertare, căci din neștiință a greșit. Sfîntul l-a mîngîiat cu dragoste, zicîndu-i: „Să nu te mîhnești, fiule! Pentru că tu singur ai socotit adevărul despre mine, zicîndu-mi că sînt nimic, iar toți ceilalți s-au amăgit, părîndu-le că sînt mare”. De aici, s-a arătat aevea în cîtă smerenie era cuviosul părinte Serghie, căci pe lucrătorul de pămînt ce se în-grețoșa de el, l-a iubit mai mult decît cinstea ce i se făcea de voievod.

Oarecînd fericitul, după obiceiul său, într-o seară tîrziu, stînd la citirea rugăciunilor și rugîndu-se pentru ucenicii săi, cu dinadinsul, lui Dumnezeu, a auzit un glas zicîndu-i: „Serghie!”. Iar el, mirîndu-se de neobișnuita chemare noaptea tîrziu, a făcut rugă-ciune și a deschis fereastra chiliei, vrînd să vadă cine l-a chemat. Și, iată, a văzut o lumină mare din cer strălucind, încît s-a luminat noaptea aceea mai mult decît o zi luminoasă, apoi a venit la dînsul a doua oară glasul, zicînd: „Serghie, te rogi pentru fiii tăi și rugăciunea ta este primită. Caută și vezi numărul călugărilor celor adunați în numele Sfintei Treimi la păstoria ta”. Ci, căutînd sfîntul, a văzut mulțime multă de păsări prea frumoase, nu numai în mănăs-tire, ci și împrejurul mănăstirii, șezînd și cîntînd cîntări îngerești cu nespusă dulceață. Și iar se auzea glasul, zicîndu-i: „În ce chip ai văzut păsările acestea, așa se va înmulți turma ucenicilor tăi, și după tine nu se va împuțina, și așa cu minune și în multe feluri vor fi împodobiți cu bunătățile lor, cei ce vor urma pașilor tăi”. Iar sfîntul, văzînd, se mira de acea minunată vedenie.

Și vrînd să aibă părtaș și martor la vedenia aceea, a chemat pe Simeon cel mai sus pomenit, căci era aproape, iar Simeon, mirîndu-se de neobișnuita chemare a starețului, a alergat degrab la dînsul și nu s-a învrednicit să vadă toată vedenia, ci numai o parte a văzut din lumina aceea cerească.

Dar sfîntul i-a spus lui toate cele ce a văzut și s-au bucurat amîndoi împreună, proslăvind pe Dumnezeu.

După aceasta, într-una din zile, au venit grecii de la Constantinopol, trimiși la sfîntul de prea sfințitul Patriarh Filotei, și i-au adus lui de la Patriarh binecuvîntare și daruri: o cruce, un paraman, o schimă și scrisoare care avea în sine scris așa: „Cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului și a toată lumea Pa-triarh, Domnul Filotei, celui întru Sfîntul Duh fiu și împreună slujitor al smereniei noastre, Serghie, dar și pace, și a noastră binecuvîntare să fie cu voi! Am auzit de viața voastră cea după Dumnezeu foarte îmbunătățită, și am lăudat și am preamărit pe Dumnezeu. Însă o rînduială încă vă mai trebuie, aceea că n-ați cîștigat viața cea de obște. Căci știi, cuvioase, că și singur Dumnezeiescul Părinte Proorocul și împăratul David, cel ce pe toate le-a cercetat cu înțelegere, nimic alt n-a putut să laude, fără numai „a locui frații împreună”. Iar după acela și noi sfat bun vă dăm, ca să alcătuiți viață de obște, și mila lui Dumnezeu și binecuvîntarea noastră să fie cu voi”.

Această scrisoare a Patriarhului luînd-o cuviosul, a mers la Prea sfințitul Alexie, fericitul Mitropolit a toată Rusia, și, arătîndu-i scrisoarea, îl întreba zicîndu-i: „Tu, Prea sfințite stăpîne, cum poruncești?”. Iar Mitropolitul a răspuns starețului, zicînd: „De vreme ce de atîtea bunătăți te-ai învrednicit cuvioase, preamărind Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe El, cît și în țările cele depărtate a ajuns auzul numelui și al vieții tale, încît a toată lumea marele Patriarh te sfătuiește spre folos, apoi și noi la aceeași te sfătuim și lăudăm o așa rînduială”. Deci din vremea aceea cuviosul Serghie a așezat viața de obște în locașul său, poruncind ca să se păzească statornic rînduielile vieții de obște: nimic să nu cîștige cineva pentru sine, nici să se numească ceva al său, ci toate de obște să le aibă, după poruncile sfinților părinți. Iar după așezarea vieții de obște a vrut să fugă de mărirea omenească și să slujească lui Dumnezeu în loc neștiut, sălășluindu-se în liniște, în singurătate.

Deci, găsind o vreme cu înlesnire, a ieșit în taină din mănăs-tirea sa neștiind nimeni, și a plecat în pustie. Mergînd ca la patru-zeci de stadii, a aflat un loc bine plăcut lui, aproape de rîul ce se numește Cîrjaci, și acolo sălășluindu-se, viețuia. Apoi, frații, vă-zîndu-se părăsiți de părintele lor, erau în mare necaz și tulburare, ca oile fără de păstor, și cu de-adinsul îl căutau pretutindenea. După cîtăva vreme, s-a aflat de frați locul și, mergînd, rugau pe sfîntul cu lacrimi să se întoarcă în mănăstire. Dar el nu vrea, iubind mai mult liniștea și singurătatea. Din această pricină, mulți din ucenicii lui lăsînd lavra, s-au așezat cu dînsul în pustia aceea și după o vreme oarecare au ridicat mănăstire și biserică în numele prea sfintei Născătoarei de Dumnezeu. Iar frații din lavra cea mare neputînd a viețui fără de părintele lor, și neizbutind a-l îndupleca ca să se întoarcă la dînșii, au mers la prea sfințitul Mitropolit Alexie, rugîndu-l să trimită el la cuviosul, poruncindu-i să se întoarcă la locul lui cel dintîi. Fericitul Alexie a trimis pe doi arhimandriți, rugîndu-l ca să asculte și să mîngîie pe frații săi prin întoarcerea sa la dînșii, ca nu cumva supărîndu-se, fără de dînsul să se risipească și la locul sfînt să se pustiască. Apoi, cuviosul Serghie, trebuind a asculta pe arhiereu, s-a întors în lavră la petrecerea sa cea dintîi, unde s-au mîngîiat frații foarte mult de venirea lui.

Episcopul Permului, sfîntul Ștefan, avînd mare dragoste către cuviosul, mergea oarecînd de la episcopia sa pe cale la cetatea Moscova, care este de la mănăstirea lui Serghie ca la cinci stadii. Iar curînd, grăbindu-se spre cetate, s-a gîndit să nu meargă atunci la mănăstirea sfîntului, ci să vadă pe cuviosul cînd se va întoarce către casă. Și cînd era el în dreptul mănăstirii s-a sculat din căruța sa, și citind „Cuvine-se să te fericim” și făcînd obișnuita rugăciune, s-a închinat fiind cu fața spre mănăstirea cuviosului Serghie, zicînd așa: „Pace ție duhovnicescule frate!”. Și s-a întîmplat că atunci feri-citul Serghie mînca la masă. Și înțelegînd cu duhul închinăciunea episcopului, s-a sculat numaidecît de la masă și stînd puțin, și rugăciune făcînd, s-a închinat asemenea episcopului celui ce se afla departe de la mănăstire, zicîndu-i: „Bucură-te și tu păstorule al turmei lui Hristos și pacea lui Dumnezeu să petreacă cu tine”. Iar frații s-au mirat de acel lucru neobișnuit, și au înțeles unii că o vedenie vedea cuviosul. Apoi, după sfîrșitul mesei l-au întrebat de ceea ce făcuse, iar el le-a spus lor zicînd: „În acel ceas episcopul Ștefan, mergînd pe cale spre Moscova, a stat în dreptul mănăstirii noastre, și s-a închinat Sfintei Treimi, și pe noi păcătoșii ne-a binecuvîntat”. Iar mai pe urmă, unii din ucenicii lui cu încredințare s-au înștiințat că adevărat așa a fost lucrul și se minunau de darul cel înainte văzător, ce se dăduse de la Dumnezeu părintelui lor.

Și înflorea locașul cuviosului cu bărbați îmbunătățiți, și mulți dintr-înșii, pentru bunătățile lor cele mari, erau luați în alte mănăstiri ca egumeni, iar alții erau ridicați la scaune arhierești. Și toți aceia au sporit întru bunătăți și în urmarea celui desăvîrșit învățător, și iscusitului lucrător al poruncilor Domnului, cuviosul Serghie, care era pildă vie turmei sale, asemenea cu îngerii petrecînd viața. Pentru care viețuind încă în trup, se învrednicea cu cei fără de trupuri, căci slujind el dumnezeiasca liturghie, îngerul Domnului slujea cu el, precum mărturiseau ucenicii lui, Isachie tăcutul și Macarie, bărbați vrednici de credință și desăvîrșiți în fapte bune, care într-adevăr au văzut pe Îngerul lui Dumnezeu slujind cu cuviosul Serghie în altar și s-au spăimîntat văzînd po-doaba lui negrăită.

După acestea, fericitul Alexie Mitropolitul, slăbind de bătrînețe și văzînd că se apropie de sfîrșit, a chemat la sine pe cuviosul Serghie și luînd crucea sa cea arhierească, pe care o purta la piept, împodobită cu aur și cu pietre scumpe, o dădu cuviosului. Iar el, închinîndu-se cu smerenie, i-a zis: „Iartă-mă, stăpîne, căci din tinerețe n-am fost purtător de aur, iar la bătrînețe mai mult decît atunci vreau ca să petrec în sărăcie”. Iar arhiereul i-a zis: „Știu iubite că acestea le-ai isprăvit, dar să faci ascultare, și să primești de la noi binecuvîntarea ce ți se dă”. Și așa a pus cu mîinile sale crucea pe pieptul sfîntului, ca o logodire, apoi a început a grăi: „Să știi fericite, pentru ce te-am chemat și ce voi să rînduiesc pentru tine. Iată eu, Dumnezeu încredințîndu-mi, am ținut Mitropolia Rusiei, pe cît El a voit. Iar acum mă văd apropiat de sfîrșit, numai nu știu ziua sfîrșitului meu, și doresc ca în viața mea să găsesc un bărbat ce ar putea după mine să pască turma lui Hristos. Și nu aflu altul așa după cum doresc eu, decît numai pe tine. Încă știu cu încredințare că și marii stăpînitori, domni, și toți oamenii laici și duhovnicești, pînă la cel de pe urmă, te vor iubi pe tine, și nu pe altul, ci numai pe tine te vor cere la scaunul acela, ca cel ce ești vrednic. Deci, acum prea cuvioase, primește rînduiala episcopiei. Iar după ieșirea mea din trup vei lua scaunul meu”. Auzind aceste cuvinte, cuviosul s-a mîhnit foarte, căci se socotea pe sine a fi nevrednic de o rînduială ca aceea. Și a răspuns către arhiereul: „Iartă-mă stăpîne sfinte, dar pui pe mine sarcină mai presus de puterea mea, și aceasta nu se poate întîmpla niciodată. Cine sînt eu păcătosul și mai smeritul decît toți oamenii ca să îndrăznesc a mă atinge de o rînduială ca aceasta?”. Apoi, fericitul Alexie a zis multe cuvinte către sfîntul din dumnezeieștile Scripturi, ca să-l înduplece pe el la voia sa. Dar iubitorul de smerenie nu s-a plecat nicidecum. La urmă i-a răspuns: „Stăpîne sfinte, de nu vei vrea să alungi pe smerenia mea din hotarele acestea și de la auzul tău, apoi să nu mai adaogi a grăi despre aceasta către mine, nici pe altcineva să-l lași să mă supere cu acest fel de cuvinte, de vreme ce nimeni nu va putea să afle întru mine vrere la aceasta”.

Iar arhiereul văzînd pe sfîntul neplecat, a încetat a-i grăi lui despre urmarea la scaunul episcopal, temîndu-se ca nu cumva, supărîndu-se cuviosul, să se ducă în cele mai depărtate părți și pustietăți și să lipsească Moscova de un luminător ca acesta. Și mîngîindu-l cu cuvinte duhovnicești, i-a dat voie să plece cu pace la mănăstire. Iar nu după multă vreme, cel între sfinți, Alexie mitropolitul, s-a dus din viață, și fericitul Serghie era silit prin ru-găminte de domnii cei mari stăpînitori și de mulțimea pravoslavnicilor să primească scaunul Mitropoliei Rusiei, iar sfîntul ca un diamant tare a rămas neînduplecat.

Atunci a fost suit pe scaun un arhimandrit, anume Mihail, care a îndrăznit mai înainte de sfințenie a se îmbrăca în veșminte arhierești, și a-și pune camilafcă albă. Încă începuse și asupra Sfîntului Serghie și a locașului lui a se înarma. I se părea că Serghie îi taie îndrăzneala lui, căutîndu-și pentru sine Mitropolia. Iar fericitul auzind că Mihail se lăuda împotriva lui, a zis către ucenicii săi: „Mihail, lăudîndu-se împotriva locașului acestuia, împotriva smereniei noastre, nu va cîștiga ceea ce dorește, de vreme ce este biruit de mîndrie, nici cetatea împărătească nu va vedea”. Și s-a împlinit prorocirea sfîntului, căci călătorind Mihail în corabie spre Constantinopol pentru hirotonie, a căzut în boală trupească și s-a sfîrșit. Iar pe scaun a fost ridicat Kiprian.

În acei ani, prin voința lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre a fost năvălirea necuratului Mamae, împăratul tătăresc, asupra pămîntului Rusiei. De acest lucru marele Domn Dimitrie întristîndu-se, Sfîntul Serghie l-a înarmat cu rugăciunea, și i-a proorocit biruință, zicînd: „Să ieși împotriva barbarilor, lepădîndu-ți toată în-doiala, și Dumnezeu ajutîndu-ți, vei birui pe vrăjmașii tăi și te vei întoarce sănătos la scaunul tău”.

Deci, marele Domn, nădăjduind spre ajutorul Dumnezeului și prin rugăciunile sfîntului, a mers făcînd război cu tătarii, i-a biruit pe ei, astfel că abia cu puțini tovarăși a scăpat Mamae. Iar Cuvio-sul, înainte fiind văzător, vedea cele de departe ca pe cele de aproape și stînd cu frații la rugăciune în mănăstirea sa, cînd era război între creștini și între tătari, spunea în acea vreme că marele Domn Dimitrie a biruit pe tătari și care din ostașii creștini a fost ucis în război, aducînd jertfe lui Dumnezeu pentru dînșii, pentru că toate i se descopereau lui de la Dumnezeu. Iar Cneazul, întor-cîndu-se izbînditor de la război, a mers în mănăstire la Cuviosul, mulțumind mult sfîntului că i-a ajutat cu rugăciunile sale către Dumnezeu.

Stînd oarecînd fericitul părinte noaptea la obișnuita sa pravilă înaintea Icoanei Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și adeseori pri-vind la icoană, zicea: „Preacurată, Maica Hristosului meu, apără-toare și tare ajutătoare a neamului omenesc, fii mijlocitoare nouă nevrednicilor, pururea rugîndu-te Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să caute spre locul acesta sfînt, care este întemeiat spre lauda și cinstea sfîntului numelui Lui, în veci. Pe tine Maica dulcelui meu Hristos, ca pe ceea ce ai cîștigat multă îndrăzneală către Dînsul, înainte-rugătoare te punem noi, robii tăi, căci tu ești tuturor nădej-de de mîntuire și adăpostire”. Așa se ruga, și canonul cel de mulțu-mire, adică Acatistul Preacuratei cîntîndu-l, a șezut puțin să se odihnească. Iar ucenicului său, Mihail, i-a zis: „Fiule, trezește-te și priveghiază, de vreme ce o cercetare minunată și înfricoșătoare o să ne fie nouă în ceasul acesta”. Acestea grăindu-le, îndată se auzi un glas, zicînd: „Iată, vine Preacurata!”. Iar sfîntul auzindu-l, a ieșit degrab din chilie în tindă, și iată o lumină mare, mai mult decît soarele strălucind, a luminat pe sfîntul, și îndată a văzut pe Prea-curata cu doi Apostoli, cu Petru și cu Ioan, strălucind într-o negrăi-tă lumină. Cînd a văzut-o sfîntul, a căzut cu fața la pămînt neputînd suferi raza aceea strălucitoare. Iar Preacurata s-a atins de sfîntul cu mîinile sale, zicîndu-i: „Nu te spăimînta, alesul Meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi, și pentru locașul tău să nu te mai mîhnești, că de acum înainte vei fi îndestulat de toate, nu numai pînă ce ești în viața aceasta, ci și după ducerea ta cea către Domnul, nedepărtată voi fi de locașul tău, cele trebuitoare dîndu-i nelipsit, păzindu-l și acoperindu-l”. Acestea zicînd, s-a făcut nevăzută. Iar sfîntul, ca într-o uimire a minții, era cuprins de frică și de cutremur mare, și venindu-și în sine după puțin, a aflat pe ucenicul său zăcînd de frică, ca mort, și l-a ridicat. Iar el a început a se arunca la picioarele starețului, zicînd: „Spune-mi părinte, pentru Domnul, ce era această minunată vedenie de vreme ce duhul meu numai puțin de nu s-a despărțit de trupeasca-mi legătură, pentru vedenia cea strălucită?”. Iar sfîntul se bucura cu sufletul și fața lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputînd să grăiască altceva nimic, fără numai atît: „Așteaptă, fiule, fiindcă duhul meu în mine tremură de acea minunată vedenie”. Și se află tăcînd și mirîndu-se. Apoi, după puțin timp, a zis ucenicului său: „Fiule, chiamă la mine pe Isaac și pe Simon”. Și venind ei, le-a spus toate pe rînd, cum a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu Apostolii și ce i-a zis lui. Deci, acestea auzindu-le ei, se umplură de bucurie și de veselie și toți împreună au cîntat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfîntul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea, pentru milostiva cercetare a Stăpînei celei Prea curate.

Slujind oarecînd Cuviosul Dumnezeiasca Liturghie, ucenicul lui Simon, de care am pomenit înainte, fiind desăvîrșit în viață, era atunci eclesiarh. Acela a văzut foc umblînd pe jertfelnic, încon-jurînd Altarul și pe Serghie cînd slujea. Și stătea sfîntul în foc de la cap pînă la picioare. Iar sosind vremea împărtășirii, s-a luat focul acela Dumnezeiesc și învăluindu-se ca o pînză curată, a intrat în sfîntul pahar, și cu acela s-a împărtășit vrednicul slujitor, sfîntul Serghie.

Viețuind Cuviosul ani îndestulați în mare înfrînare și osteneli, și făcînd multe minuni, a ajuns la bătrînețe adînci. Acum îi erau anii lui de la naștere șaptezeci și opt. Apoi, cu șapte luni mai îna-inte, și-a văzut mutarea sa către Dumnezeu și a chemat frații, în-credințînd egumenia ucenicului său cu numele Nicon, care deși era tînăr de ani, mintea lui înflorea cu căruntețele și în toată viața ur-ma învățătorului și povățuitorului său Serghie. Punîndu-l pe Nicon egumen, Serghie a început singur a se liniști, iar în luna lui septembrie, căzînd în boala trupească, și cunoscîndu-și cea de pe urmă ducere a sa către Dumnezeu, a chemat și a învățat pe frați destul, dîndu-le binecuvîntare și iertare; iar în ceasul din urmă, s-a îm-părtășit singur cu Preacuratele Taine, dîndu-și astfel sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu. Fața lui era luminoasă, nu ca a mortului, ci ca a unui om care doarme, ceea ce era un semn încredințat de luminarea lui cea sufletească și de răsplată Dumnezeiască. Iar cinstitul lui trup a fost pus în locașul în care s-a nevoit. După trei ani de zile, însă, s-au aflat moaștele lui cele sfinte întregi și nestricate nici de hainele lui nu se atinsese stricăciunea, ci ieșea mireasmă bună negrăită și multă tămăduire se da bolnavilor. Chiar și pînă acum de la cinstita lui raclă, curg, ca dintr-un izvor, tămăduirile tuturor celor ce aleargă cu credință. Căci, precum în viața sa, așa și după mutare, face nenumărate minuni mari acel mare făcător de minuni, pentru mărirea lui Hristos Dumnezeului nostru, Căruia se cuvine cinstea și mulțumita în veci. Amin.

Despre viața cuviosului părintele nostru Serghie și despre multe minuni ale lui, se află tipărită carte în împărăteasca cetate, Moscova, în care între alte minuni ale sfîntului se afla și aceasta: „După sinodul cel din Florența, unde mulțime de dreptcredincioși, arhierei și preoți care n-au vrut să se unească cu rătăcirea lati-nească, s-au fost pierdut cu felurite chinuri de către latini. Un Presbiter din părțile Rusiei celei mari, care mersese la soborul acela, cu Isidor mitropolitul Kievului, cel ce a căzut mai pe urmă din dreapta credință și era numele Presbiterului Simeon - a răbdat multe necazuri și munci în temniță și în obezi, pentru buna credință, de la mitropolitul Isidor lepădatul. Apoi, scăpînd din lanțuri, s-a sfătuit cu Toma solul Tferschei și au fugit din cetatea latinească în țara lor. Fiind în mîhnire mare și în nepricepere pe cale pentru nelesnicioasa trecere și culcîndu-se puțin să se odihnească, a adormit și a văzut un stareț cinstit stînd lîngă el, apucîndu-l de mîna dreaptă și zicîndu-i: „Oare te-ai binecuvîntat de Marcu Eugenicul episcopul Efesului cel ce a urmat pașilor apostolești?”. Iar el a răspuns: „Am văzut Doamne pe minunatul și tarele bărbat acela și m-am bine-cuvîntat de dînsul”. Apoi starețul a zis: „Binecuvîntat este de Dumnezeu omul acela, că din deșertul sobor latinesc nimenea nu l-a învins pe el, nici cu averile, nici cu îmbunările, nici cu îngrozirile chinurilor. Deci, tu învățătura și descoperirea aceea ce ai auzit-o de la fericitul Marcu s-o propovăduiești oriunde vei merge, la toți drepții cei ce țin așezămintele sfinților apostoli și poruncile sfinților părinți de la cele șapte sinoade, și cel ce are înțelegere adevărată, să nu se amăgească. Iar pentru lungimea și greutatea drumului să nu vă întristați, căci eu sînt nedepărtat de voi și vă voi trece fără de grijă. Acestea și mai multe dacă i-a zis cinstitul acela stareț, l-a întrebat Presbiterul: „Doamne, spune-mi cine ești tu, că mi se pare că ești trimis de Dumnezeu să ne scoți pe noi deznădăjduiții din pămîntul acesta străin?”. Răspuns-a cel ce se arătase: „Eu sunt Serghie, pe care oarecînd m-ai chemat, rugîndu-te în rugăciunea ta, și te-ai făgăduit să vii în mănăstirea mea. După vedenia aceasta, deșteptîndu-se preotul, s-a bucurat și a spus împreună călătorului său (Toma), cele ce a văzut și a auzit. Și au mers amîndoi, veselindu-se în calea lor, și au ajuns degrab prin dumnezeiescul aco-perămînt și cu rugăciunile apărătorului său cuviosului Serghie, sănătoși și fără de bîntuială în părțile Rusiei.

Ajutorul și arătarea sfîntului povestind, au propovăduit cele auzite de la dînsul, descriind pe larg toate cele ce s-au făcut la soborul din Florența.

Aceasta s-a pomenit aici pentru necuviința vremii de acum, întru care sfînta și dreapta credință este hulită și prigonită prea mult de latini. Ca să vadă fiii Bisericii Răsăritului că stîlpul lor, cuviosul părintele nostru Serghie, și după preaslăvirea sa, a arătat că este nedrept soborul Florenței. Credința noastră (după Apostolul) constă nu în biruitoarele cuvinte ale înțelepciunii omenești și în arătarea Duhului și a puterii, și nu în înțelepciunea și măiestria omenească, ci în puterea lui Dumnezeu.

În această zi, mai facem și pomenirea cuvioasei Eufrosina, care era fiica sfîntului mucenic Mihail, voievodul Cernigovului, și prin arătarea și făgăduința Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu s-a dăruit copila lor și s-a botezat în Biserica cea mare a Pecerschii. Iar în vîrstă venind, și fiind cu Mina, voievodul Sujdalului, prin voia părinților, s-au rugat cu lacrimi Preacuratei Născătoarei de Dumne-zeu, ca să i se păzească fecioria ei neînstrăinată.

Și a văzut arătîndu-se cereasca Împărăteasă, poruncindu-i ca să asculte pe părinții săi, și să meargă la Sujdal, de nimic îndoindu-se. Deci, fiind ea pe cale și încă neajungînd la Sujdal, logodnicul ei a murit. Iar ea, aflînd mănăstirea de fecioare, cu hramul „Punerea veșmîntului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, s-a călugărit într-însa și s-a nevoit bine. Apoi i s-a dat ei de sus darul prooro-ciei, chiar a tămădui boalele, și făcea multe minuni. Iar în vremea năvălirii păgînului Batus, hanul tătarilor, locașul său l-a păzit întreg de robia mahomedanilor cu rugăciunile sale. Apoi a trecut la Domnul la 25 septembrie, zi în care își făcuse mai înainte făgăduința sa lui Dumnezeu, îmbrăcîndu-se în chipul îngeresc.

Acatistul Sfântului Cuvios Serghie de Radonej

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Alesu-te-a pe tine Împăratul puterilor, ca să fii conducător al Rusiei, Cuvioase Părinte Serghie, iar noi ca unui mare făcător de minuni îți aducem cântare de mulțumire, căci cu rugăciunile tale pururea ne izbăvești de cei de alt neam și de scârbele ce ne înconjoară, pentru care îți strigăm ție: Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Icos 1

Făcătorul îngerilor, înca din pîntecele maicii tale, prin întreita glasuire, te-a arătat lumii adevărat slujitor al Preasfintei Treimi, iar pentru voința cea tare și curăția inimii tale, cu toții îți cîntăm așa:
Bucură-te, cel ce ai fost ales mai înainte de veci;
Bucură-te, căci în lăcașurile cerești petreci;
Bucură-te, că din pîntecele maicii tale ai fost chemat în slujba Împăratului Ceresc;
Bucură-te, purtator al harului dumnezeiesc;
Bucură-te, căci în întreaga lume ești proslăvit;
Bucură-te, căci prin strigarea întreită din pântecele maicii tale pe toți i-ai uimit:
Bucură-te, căci de la naștere, prin post, viață călugărească ai arătat;
Bucură-te, căci de la sânii maicii tale tu te-ai înfrânat;
Bucură-te, căci miercurea și vinerea lapte nu ai gustat;
Bucură-te, cel ce ești al părinților rod binecuvântat;
Bucură-te, al scârbiților miluitor;
Bucură-te, al nostru apărător;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 2

Toată lumea care vine și se închină cu credință la sfintele tale moaște, vede că ești grabnic ajutător, căci prin multele minuni pe care le săvârșești, ca o slugă credincioasă ce ești, te-am câștigat mijlocitor în fața Domnului pe care Il slăvim prin cântarea: Aliluia!

Icos 2

Încă din pântecele maicii tale ai primit de la Dumnezeu înțelepciune ca să proslăvești pe Preasfânta Treime. Și întărit în credință și dragoste, ai ridicat un locaș minunat în numele ei, unde ai adunat o mulțime de călugări, pentru aceasta credincioșii ți se închină cântând:
Bucură-te, cel ce ești mare cinstitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că turma ce ai adunat-o spre mântuire ai îndreptat-o;
Bucură-te, ca cel ce ești păstor și mielușel cu chip cinstit;
Bucură-te, cel ce ești îndreptătorul credinței și chip al blândeților duhovnicești;
Bucură-te, cel ce ești lăcaș curat și fără prihană a celor sfințite;
Bucură-te, că încă din viață te-ai învrednicit a vedea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu însoțită de doi apostoli:
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit în timpul Sfintei Liturghii de a sluji cu îngerii;
Bucură-te cel ce-n timpul Sfintei Liturghii ca-ntr-o pară de foc ai stat;
Bucură-te, cel ce te-ai împărtășit cu acel foc dumnezeiesc intrat în potir;
Bucură-te, că te-ai învrednicit cu îngerii a vorbi;
Bucură-te, cel ce ești plin de tot binele;
Bucură-te, cel ce ești păzitor al curăției sufletești și trupești;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 3

Cunoscând cele viitoare, prin puterea ce ți-a fost dată, ai vestit marelui cneaz Dimitrie, biruința asupra mulțimii agarenilor, care voiau să pustiască Rusia prin foc și sabie. Și alegând doi călugări i-ai trimis în ajutor asupra potrivnicilor unde cu rugăciunile tale neîncetate, biruință au făcut, pentru care îi strigau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3

Prin strigarea cea din pântecele maicii tale cu toții s-au înștiințat de nașterea ta cea minunată, iar noi aflând toate acestea cu bucurie îți aducem cântări de laudă așa:
Bucură-te, pruncule ce din copilărie suflet bun ai avut;
Bucură-te, copile ce de har dumnezeiesc te-ai umplut;
Bucură-te, cel ce din copilărie post aspru ai arătat;
Bucură-te, căci prin aceasta pe mulți tu i-ai mirat;
Bucură-te, căci cu tine darul lui Dumnezeu pururea a fost;
Bucură-te, cel ce din tinerețe L-ai iubit pe Domnul Hristos;
Bucură-te, cel ce în smerenie și priveghere ai petrecut;
Bucură-te, căci cele trecătoare pe toate le-ai urât;
Bucură-te, căci pentru Dumnezeu poftă trupească ai omorât;
Bucură-te, căci cu puterea cea de sus smintelile celui viclean le-ai năruit;
Bucură-te, căci mulți întorși spre Domnul s-au mântuit;
Bucură-te, de dulceți duhovnicești, îndestulătorule;
Bucură-te, Serghie, grabnic ajutătorule și de multe minuni făcătorule!

Condac 4

Izbăvindu-te de furtunile vieții acesteia care cu răutate te învăluiau tulburându-te, ai ajuns la limanul ceresc, unde în slava dumnezeiească te veselești, împreună cu puterile cerești, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Vestea minunilor tale a cuprins întreaga lume, căci cu rugăciunile ce le înalți la tronul lui Dumnezeu, cei ce vin cu credință la tine sănătate dobândesc și pentru aceasta prin cântări de laudă îți mulțumesc așa:
Bucură-te, vas plin de mir, pentru toată boala tămăduitor;
Bucură-te, doctor fără de plată și grabnicule ajutător;
Bucură-te, a scârbiților comoară de milostiviri;
Bucură-te, cel ce cu stăruință pentru oameni te îngrijești;
Bucură-te, căci sufletul tău pentru ei îl jertfești;
Bucură-te, căci cei ce veneau la tine bucurie au gustat;
Bucură-te, căci cu rugăciunile tale pe cel mort ai înviat;
Bucură-te, cel ce lipsa de hrană din mănăstiri ai împlinit;
Bucură-te, că prin darul lui Dumnezeu din loc pustiu apă ai izvorât;
Bucură-te, că în el bolnavii se tămăduiesc;
Bucură-te, adâncul minunilor dumnezeiești;
Bucură-te, dătătorule de bunătăți cerești;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 5

Ca o stea luminoasă te-ai arătat multora, îndreptând pe toți cei rătăciți către Cereasca Împărație ca împreună să slăvim pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icos 5

Văzând că-n lumea aceasta toate sunt deșertăciune, ostenindu-te pentru cele nestricăcioase, ai plăcut Bunului Dumnezeu și te-ai învrednicit a sta în fața înfricoșătorului Său Prestol, pentru care noi îți strigăm așa:
Bucură-te, că-n lăcașul Cerescului Stăpân locuiești;
Bucură-te, căci ca-ntr-o oglindă în Domnul strălucești;
Bucură-te, căci pentru cei care-ți cer ajutor la El mijlocești;
Bucură-te, al creștinilor aflați în lupte biruitor;
Bucură-te, al Rusiei mare apărător;
Bucură-te, al necăjiților mângâietorule;
Bucură-te, tămăduitorule al bolilor sufletești și trupești;
Bucură-te, cel ce cu Darul Sfântului Duh multe minuni săvârșești;
Bucură-te, că orbilor vedere și șchiopilor umblare dăruiești;
Bucură-te, strugure care ne hrănești și ne veselești;
Bucură-te, mlădița lui Hristos cea mult roditoare;
Bucură-te, că-n via lui Hristos ai săvârșit mare lucrare;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni, făcător.

Condac 6

În întreaga lume se vestesc nevoințele tale, căci cu postul și privegherea, ți-ai plinit mântuirea sufletului, și urând toate cele ale lumii acesteia în locașurile cerești te-ai sălășluit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

Ca unui luminător al Rusiei care a strălucit în biserica lui Hristos prin faptele sale și ca unui fierbinte rugător, noi cu bucurie îți cântăm așa:
Bucură-te, cel ce viețuirea îngerească ne-ai arătat;
Bucură-te, cel ce poftele păcatului le-ai lepădat;
Bucură-te, chip de smerenie adevărat;
Bucură-te, cel ce a răbda ne-ai învățat;
Bucură-te, mare învățător al mântuirii;
Bucură-te, îndreptătorul păcătoșilor;
Bucură-te, cel ce poruncile lui Hristos cu bucurie ai lucrat;
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor sufletești;
Bucură-te, îndestulătorul celor săraci;
Bucură-te, pustnice ce deșertăciunea lumii ai urât;
Bucură-te, cel ce slujire prin post și răbdare ai săvârșit;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 7

Făcutu-te-ai lăcaș al Duhului Sfânt căci luând crucea lui Hristos, ai urmat calea cea strâmtă și prin scârbe ai ajuns în lăcașurile de sus, de unde cu mulțumire cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Arătatu-te-a pe tine Ziditorul tuturor ca un mijlocitor al celor necăjiți, iar pentru minunile pe care le săvârșești cu toții strigă către tine acestea:
Bucură-te, cel ce trupul și sufletul în feciorie le-ai păstrat;
Bucură-te, îndrumătorul călugărilor;
Bucură-te, bucuria sufletelor noastre;
Bucură-te, al săracilor grabnic ajutător;
Bucură-te, al scârbiților mijlocitor;
Bucură-te, păzitorul curăției noastre;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, al Rusiei ocrotitor;
Bucură-te, pomul Raiului de minuni izvorâtor;
Bucură-te, crin înflorit în grădina Raiului;
Bucură-te, mirul lui Hristos cu bună mireasmă;
Bucură-te, că prin tine se aduce bucurie tuturor;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 8

Ca o minune te-ai arătat multora, căci cu darul ce l-ai primit de la Dumnezeu îi izbăvești de primejdii pe cei ce vin cu credință și se roagă ție, iar cererile de folos tuturor le-mplinești îndemnându-i să strige lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8

Ca un locuitor al Raiului celui de sus, dar nedespărțit de noi, cei de jos, roagă-te Împăratului Hristos și pentru sufletele noastre, care cu umilință-ți strigăm acestea:
Bucură-te, căci sărăcia lui Hristos ai iubit;
Bucură-te, căci bogăția nestricăcioasă ai dobândit;
Bucură-te, al harului (Duhului Sfânt) închinător smerit;
Bucură-te, al lui Hristos ostaș nebiruit;
Bucură-te, căci cu sfânta cugetare cursele vrajmașului ai sfărâmat;
Bucură-te, căci prin smerenie la cer te-ai înălțat;
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ești luminat;
Bucură-te, că patimile pierzătoare de suflet ai zdrobit;
Bucură-te, priveghetor neostenit;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut părtaș al Împărăției Cerești;
Bucură-te, căci de hrana înțelepciunii te îndulcești;
Bucură-te, al fericirii veșnice moștenitor;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 9

Toată firea îngerească s-a mirat de darul dat ție de sus, căci prin curăția trupului tău, viață nematerialnică ai arătat și prin aceasta darul facerii de minuni dobândind, te-ai înălțat la ceruri, de unde Îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Ritorii cei mult vorbitori, nu se pricep cu vrednicie a te lăuda pe tine căci și după moartea ta, cu darul lui Dumnezeu, celor ce vin cu dragoste la tine, cele de folos dăruiești, pentru care îți cântăm așa:
Bucură-te, înger pământesc și om ceresc;
Bucură-te, că pe pământ viață duhovnicească ai trait;
Bucură-te, cel ce cu ochii sufletești pe Dumnezeu ai contemplat;
Bucură-te, robule credincios ce la cer ai urcat;
Bucură-te, că înaintea Domnului smerit ai pășit;
Bucură-te, ostaș adevărat ce poruncile stăpânului ai împlinit;
Bucură-te, povățuitor bun al obștilor monahicești;
Bucură-te, că de arătarea Domnului te-ai învrednicit;
Bucură-te, cel ce pe Dumnezeu cu râvnă L-ai iubit;
Bucură-te, că din toată ființa în El ai nădăjduit;
Bucură-te, al mântuirii mare doritor;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 10

Supunându-te în toate voii lui Dumnezeu și având dorința tare să te mântuiești, chipul îngeresc l-ai îmbrăcat, și pe toate îndurându-le cu mulțumire ca o slugă credincioasă ce ai fost, te-ai învrednicit să stai înaintea Împăratului Hristos Căruia acum strigi: Aliluia!

Icos 10

Ca un zid de apărare multora te-ai arătat, căci celor ce alergau la tine în nevoi te-ai făcut adăpostire tare, iar noi cei ce suntem primejduiți de ispitele acestei vieți și găsim la tine alinare îți strigăm așa:
Bucură-te, cel ce ai adus slujire Domnului cu adevărat;
Bucură-te, că din tinerețe, împotriva celor trei dușmani te-ai înarmat;
Bucură-te, căci cu privegherea și cu rugăciunea împotriva trupului tu ai luptat;
Bucură-te, că izvorul patimilor l-ai secat;
Bucură-te, cel ce dulceața pământească n-ai gustat;
Bucură-te, că limba ta cu clevetire nu s-a întinat;
Bucură-te, că de urechile tale vorbele deșarte nu s-au lipit;
Bucură-te, că mâinile tale fapte rele nu au săvârșit;
Bucură-te, că de pântecele tău mâncarea și beția fără de saț nu s-au lipit;
Bucură-te, căci trupul tău prin osteneală în curăție l-ai păzit;
Bucură-te, cel ce-n căile fărădelegii n-ai pășit;
Bucură-te, Serghie grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 11

Făcătorului de bine Dumnezeu, Celui ce te-a proslăvit pe tine cu darul facerii de minuni, cântare de laudă îi aducem, iar tu, ca cel ce cu al Său dar de chinuri ne slobozești neîncetat, îi aduci mulțumire strigându-l: Aliluia!

Icos 11

Făclie purtătoare de lumină, întregii lumi te-ai arătat, căci o luminezi cu raza Soarelui neîncetat și împreună cu cetele cele fără de trup acum tu locuiești unde de lumina Sfintei Treimi te îndulcești, strălucindu-ne și nouă celor ce-ți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai ajuns la înălțimea virtuților dumnezeiești;
Bucură-te, că acum în cer tu locuiești;
Bucură-te, că din sălașurile pământești tu te-ai mutat;
Bucură-te, căci ca o mângâiere, moaștele tale ne-ai lăsat;
Bucură-te, că la ele toată boala vindecare a găsit;
Bucură-te, că de ele diavolii sunt izgoniți;
Bucură-te, că bucurie aduc celor scârbiți;
Bucură-te, că sufletul la Împăratul Ceresc s-a suit;
Bucură-te, căci rugător fierbinte cu toții noi te-am dobândit;
Bucură-te, cel ce cererile de folos le împlinești;
Bucură-te, căci cu puterea ta, pe cei potrivnici biruiești;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 12

Văzând darul ce ți-a fost dat de la Dumnezeu, cu osârdie cădem înaintea ta și te rugăm să înalți acum la tronul Cerescului Stăpân rugăciune fierbinte ca să treacă cu vederea toate greșelile noastre, Sfânta Sa Biserică să o întărească și pe toți ortodocșii creștini să-i mântuiască ca pururea să-l cânte: Aliluia!

Icos 12

Lăudăm pe Cel ce te-a proslăvit pe tine cu sfinții Săi și te-a dăruit nouă grabnic ajutător în toate nevoile, de a cărui lucrare minunându-ne îți strigăm acestea:
Bucură-te, părinte Serghie al Rusiei, mare folositor;
Bucură-te, cela ce în virtute strălucești;
Bucură-te, urmaș al Tatălui Ceresc;
Bucură-te, căci pe călugări îi povățuiești;
Bucură-te, întemeietorul vieții de obște;
Bucură-te, al creștinilor apărător;
Bucură-te, al Împăratului Hristos, miluitor;
Bucură-te, căci tuturor le vii în ajutor;
Bucură-te, acoperământul tuturor;
Bucură-te, cel ce-n fapta bună ești mare râvnitor;
Bucură-te, al Evangheliei luminător;
Bucură-te, vas ales al Sfintei Treimi;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 13

O, preaslăvite făcătorule de minuni, părinte Serghie, primește darul nostru de acum și cu solirile tale, roagă pe bunul Dumnezeu să ne dăruiască putere de sus și prin harul Său, să ne curețe de toată întinăciunea, ca izbăvindu-ne de focul cel veșnic, să-i cântăm pururea: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icos 1

Făcătorul îngerilor, încă din pântecele maicii tale, prin întreita glăsuire, te-a arătat lumii adevărat slujitor al Preasfintei Treimi, iar pentru voința cea tare și curăția inimii tale, cu toții îți cîntăm așa:
Bucură-te, cel ce ai fost ales mai înainte de veci;
Bucură-te, căci în lăcașurile cerești petreci;
Bucură-te, că din pântecele maicii tale ai fost chemat în slujba Împăratului Ceresc;
Bucură-te, purtător al harului dumnezeiesc;
Bucură-te, căci în întreaga lume ești proslăvit;
Bucură-te, căci prin strigarea întreită din pântecele maicii tale pe toți i-ai uimit;
Bucură-te, căci de la naștere, prin post, viață călugărească ai arătat;
Bucură-te, căci de la sânii maicii tale tu te-ai înfrânat;
Bucură-te, căci miercurea și vinerea lapte nu ai gustat;
Bucură-te, cel ce ești al părinților rod binecuvântat;
Bucură-te, al scârbiților miluitor;
Bucură-te, al nostru apărător;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 1

Alesu-te-a pe tine Împăratul puterilor, ca să fii conducător al Rusiei, Cuvioase Părinte Serghie, iar noi ca unui mare făcător de minuni îți aducem cântare de mulțumire, căci cu rugăciunile tale pururea ne izbăvești de cei de alt neam și de scârbele ce ne înconjoară, pentru care îți strigăm ție: Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!


Rugăciune către Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej

O, Sfinte al nostru părinte Serghie, nu uita pe sărmanii tăi până în sfârșit și ca cel ce ai îndrăznire către Împăratul Ceresc, nu trece cu vederea pe cei ce vin cu credință și se închină ție căci ca unul ce ești de minuni făcător poți să ne ajuți nouă.

Roagă-te, Sfinte Serghie și pentru noi, cei împovărați de multe și grele păcate, cerând vreme de pocăință, ca să trecem nevătămați de diavolii cei înfricoșători, care caută să ia sufletul nostru și astfel izbăvindu-ne de chinurile cele veșnice să ne facem moștenitori ai Împărăției Cerești, împreună cu toți sfinții, care din veac au bineplăcut Domnului, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej (1)

Cântarea 1

Irmos: Toiagul lui Moise cu Dumnezeiască Putere Marea Roşie a despărţit şi pe popor l-a trecut, care cânta şi zicea: să cântăm Minunatului Dumnezeului nostru cântare de biruinţă, că S-a proslăvit.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Urmând lui Hristos Care S-a smerit pe Sine pentru noi luând chipul robului, ai iubit umilința și, smerindu-ți sufletul, ai nimicit patimile. Prin privegheri și rugăciuni bogate, ai urcat muntele eliberării de patimi, O, sfinte Serghie, cel plin de bogății.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Împodobindu-ți sufletul cu râuri de lacrimi, așa cum făclia e împodobită de lumină, te-ai oferit pe sine ca un alt Isaac, o, Sfinte, și ți-ai jertfit inima lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, prea binecuvântate Serghie, din pântecele maicii tale te-ai arătat slujitor al Treimii prin întreitul tău strigăt și, luminat de lumina întreitului Soare, ai nimicit armatele demonilor ca pe o urzeală de păianjen. 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tu ai dat naștere mai presus de legile firii Dătătorului de lege, Cel ce este deopotrivă Dumnezeu și om. Ca pe Cel ce este bun, roagă-L fierbinte, tu, cea nepângărită, să treacă cu vederea fărădelegile noastre, ale celor ce strigăm: „Să cântăm Domnului căci cu slavă S-a preaslăvit”.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintită; că Însuţi eşti Sfânt şi Domn.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tu, ca o pildă a bunătăților pentru ucenicii tăi, ai atras spre mântuire multe suflete, care, despărțite de patimile lumești, și-au găsit mângâierea în bucuria raiului.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, binecuvântate Sfinte, tu ai înflorit ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu, ungând cu untdelemn sufletele celor care-ți cântă ție cu dragoste cântări de laudă, o, sfinte Serghie, și care strigă tare lui Hristos cu credință: „Nu este sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni”.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, binecuvântate Sfinte, prin trezele tale privegheri ai adormit patimile stricătoare de suflet: și pentru aceasta, o, de Dumnezeu înțelepțitule Serghie, te-ai urcat să locuiești în cămările cerești, având primit harul tămăduirii. 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, Născătoare de Dumnezeu, te-ai arătat mai presus decât heruvimii și serafimii, pentru că ești nepângărită, și tu singură ai primit în pântecele tău pe neprețuitul Dumnezeu. Pentru aceasta, noi, credincioșii, te binecuvântăm prin cântare pe tine, ceea ce ești curată.

 

Sedealna

Glasul al 4-lea

O, prea binecuvântate Serghie, lepădând cu adevărat lucrurile cele stricăcioase care trec, i-ai urmat lui Hristos cu tot sufletul și ai trăit în suferințe, în osteneli și în mare înfrânare, ca și cum nu ai fi avut trup. Roagă-te lui Hristos Dumnezeul nostru să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ești cu mult mai înaltă decât heruvimii și serafimii, pentru că te-ai arătat mai încăpătoare decât cerurile și pământul, decât toată făptura văzută și nevăzută, depășindu-le pe toate prin amestecul pe care nici un vas nu îl poate conține; pentru că Cel pe Care măreția cerului nu îl poate cuprinde, O, Preacurată, a fost cuprins în pântecele tău. Roagă-L ca să se mântuiască slujitorii tăi.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti Puterea mea, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu eşti Bucuria mea, Cel Ce Sânurile Părinteşti nu le-ai părăsit şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, Părinte, tu ești templu al Prea Sfântului Duh, un râu plin de ape vii, o temelie nezdruncinată a Bisericii, adeverirea celor care trăiesc viață dumnezeiască, pentru aceasta, o, Părinte Serghie, cu dreptate ești numit minunat.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, slăvite Serghie, precum Proorocul David oarecând, ți-ai miruit patul cu șuvoaie de lacrimi, până ce ai uscat cu desăvârșire adâncul patimilor; pentru aceasta ne plecăm sfintei tale pomeniri, celei pururea cinstite. 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, Sfinte Serghie, ți s-a dăruit să Îl vezi pe Hristos față către față, „nu prin oglindă în ghicitură”, ci în adevăr ai zdrobit oglinda; și prin aceasta te-ai despărțit și de această lume și te-ai înălțat la iubita ta dorire. 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile celei ce tea născut pe Tine, dăruiește-ne nouă, o, Doamne, ca Cela ce ești fără de păcat, curățire de fărădelegile săvârșite din neștiință și dăruiește pace lumii Tale.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumina Cea Neapusă şi m-a acoperit pe mine, ticălosul, întunericul cel străin? Ci, Te rog întoarce-mă şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, înțelepte Serghie, ai viețuit neabătut în fapte de nevoință și până la plecarea ta ai rămas credincios acestor rânduieli, pentru aceasta ți s-a dăruit fericirea cea nestricăcioasă.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Stăpânit de o minte ascuțită în ascultarea de Dumnezeu, ai supus patimile cele stricătoare de suflet și ai cules snopuri roditoare, hrănindu-i pe cei ce te laudă pe tine, o, Serghie, Sfinte și Părinte. 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucită a fost viața ta, o, Sfinte Serghie, și cunoscută până la marginile pământului, plină de frumusețe dumnezeiască, de rugăciune și post și dragoste față de Hristos, Iubitorul de oameni. 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Avându-te pe tine ca pe un zid și păziți de acoperământul tău, te binecuvântăm veselindu-ne de slava-ți dumnezeiască, pentru că tu, o, Preacurată, reverși bucurie și veselești sufletele noastre.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă ridică din adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, binecuvântate Părinte, roagă-te Mântuitorului fără încetare să dăruiască iertare de păcate celor care prăznuiesc sfântă pomenirea ta, ca să primească împărăția cerurilor, unde glasurile celor care prăznuiesc îi veselesc pe toți oamenii.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întărit în Hristos, o, Serghie, ai sfâșiat cu mintea-ți cea neclintită toată viclenia celui rău ca pe o urzeală de păianjen și teai arătat lumii, o, Serghie, ca o lumină prea strălucită. 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucind cu lumină dumnezeiască și acum trăind cu îngerii în ceruri, pomenește-ne pe noi care cinstim cu credință pomenirea ta, o, Sfinte Serghie de veșnică pomenire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cu adevărat ai ridicat firea cea căzută a omului, pentru că ai născut în pântecele tău fără de sămânță, o, Maica lui Dumnezeu, pe Cel ce neschimbat este Fiul văzut, dumnezeiescul chip al Tatălui și deopotrivă cu Tatăl.

 

Condacul

Glasul al 8-lea

Biruit de dragostea Hristosului tău, o, Sfinte, L-ai urmat fără să privești înapoi, urând toate plăcerile trupului și strălucind ca soarele peste patria ta natală, pentru aceasta Hristos te-a îmbogățit cu darul facerii de minuni. Pomenește-ne pe noi cei ce cinstim strălucită pomenirea ta, ca să strigăm ție: Bucură-te, o, Serghie, cel cu înțelepciune dumnezeiască.

Icos

Auzind glasul Evangheliei, ai lăsat la o parte, o, Părinte, toată înțelepciunea trupului și ai socotit ca pe un gunoi bogăția și slava, luptându-te împotriva patimilor ca unul fără de trup, ți s-a dăruit cinstea de a sta cu cetele îngerilor celor fără de trup. Primind darul înțelegerii pe care îl dăruiești celor ce-ți cântă ție astfel: Bucură-te! o, Serghie, sfinte și purtătorule de Dumnezeu, tu, om ceresc și înger pământesc. Bucură-te! tu, sălaș al Duhului Sfânt. Bucură-te! tu, care prin rugăciune ai dobândit un dar dăruit de Dumnezeu. Bucură-te! pentru că înainte de naștere ai strigat slăvind Sfânta Treime Care te-a slăvit pe tine în această viață și după moarte. Bucură-te! stâlp al fecioriei prin care se biruie toată patima. Bucură-te! pentru că din frageda-ți pruncie ai urmat lui Hristos. Bucură-te! mijlocitor pentru mântuirea celor ce aleargă la tine. Bucură-te! lauda patriei în care te-ai născut. Bucură-te! căci împodobit cu profeția înainte-vesteai viitorul ca și cum ar fi astăzi. Bucură-te! că prin rugăciunile tale vrăjmașii sunt biruiți. Bucurăte! laudă și întărire a poporului drept-credincios. Prin rugăciunile tale păzește-ne nevătămați de potrivnic, ca să strigăm ție: Bucură-te! o, Serghie, cel cu dumnezeiască înțelepciune.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu, focul s-a ruşinat odinioară în Babilon. Pentru aceasta, tinerii în cuptor, ca într-o grădină verde dănţuind, cu bucurie cântau: Binecuvântat este Dumnezeul pă­rinţilor noştri.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

În cuptorul ispitelor arzătoare harul dumnezeiesc te-a rourat, o, Sfinte, și te-a arătat pe tine a fi plin de lumină în dorul tău după Sfânta Treime, strigând cu putere: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri. 

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, slăvite Serghie, disprețuind lumea, ai trăit ca un înger pe pământ și pentru aceasta ți s-a dăruit un loc în ceata îngerilor. Drept pentru care te cinstim pe tine cu credință, o, tu, cel ce ești vrednic a fi numit minunat. 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, Sfinte, înțelept în Dumnezeu, călătorind către limanul cel liniștit, ai ocolit furtunile acestei lumi, fiind un cârmaci salvator pentru cei care navighează pe marea aspră a acestei vieți și care strigă cu putere: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, Fecioară, un toiag a răsărit din rădăcina lui Iesei, un Fruct prea binecuvântat, care poartă o Floare a mântuirii pentru cei care strigă cu credință către Fiul tău: Binecuvântat ești, Dumnezeul Părinților noștri.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: De șapte ori nebunește a încins tiranul haldeilor cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceștia mântuiți printr-o putere mai mare, a strigat: Pe Făcătorul și Mântuitorul tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, prea binecuvântate Serghie, lumina ta a umplut de bucurie și de încântare duhovnicească, de bună mireasmă și luminare, pe cei care te au ca apărător și ca îndreptător al vieții lor de monahi. 

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Te-ai ridicat sus la Dumnezeu prin neîncetată rugăciune și luminat de strălucirea Soarelui celui întreit ai întemeiat o fortăreață a luptei împotriva vrăjmașului. Ai călăuzit adunările monahilor către o nouă viață, strigând lui Hristos cu tărie: tineri, binecuvântați-L, preoți, lăudați-L, popoare, preaînălțați-L întru toți vecii. 

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

O, Serghie, puternic fiind în postiri, nicicând lenevos la rugăciune, pe pământ ai arătat răbdare în ispite, strigând: tineri, binecuvântați-L, preoți, lăudați-L, popoare, preaînălțațiL întru toți vecii. 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, curățește rănile păcatelor și ispitele sufletului meu cufundându-le în apele care curg în șuvoaie îmbelșugate din Cel zămislit de tine, căci strig către tine și la tine îmi găsesc scăparea și pe tine te chem, ceea ce ești plină de harul dumnezeiesc.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: păimântatu-s-a de aceasta cerul și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor în trup și pântecele tău s-a făcut mai cuprinzător decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te măresc.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tu, cel plin de arătarea strălucirii duhovnicești, te-ai înfățișat ca o făclie luminând în depărtări și strălucind lumina cunoștinței peste noi, Serghie, cel ce te-ai vădit a fi sălaș al Prea Sfintei Treimi. 

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Hristos te-a dăruit pe tine, înțelepte Serghie, pământului Rusiei, mare învățător cu adevărat care de la nașterea ta ai călăuzit țara pe calea cea bună, revărsând învățături mai dulci decât mierea, dintru care ca dintr-un vas sorbim cu credință.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Biruind patimile stricătoare de suflet, tu, ca un adevărat păstor, ai îndrumat turma cea cuvântătoare a lui Hristos, lămurind-o totdeauna cu harul Duhului ca și cu niște flori din rai. 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, tu, cea care ai aflat bunăvoință, laude îți cântăm în psalmi și cu glasuri care niciodată nu tac strigăm ție: Tu ai revărsat tuturor bucurie.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej (2)

Cântarea 1

Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu Dumnezeiască cuviinţă s-a proslăvit întru tărie. Că Aceasta, Nemuritorule, ca o Puternică a toate pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor făcându-le cale nouă prin adânc.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tu, o, Sfinte, te-ai sfințit prin dragostea lui Hristos și te-ai arătat ca un șuvoi îmbelșugat udând întregul pământ prin cuvântul învățăturilor tale, o, Serghie, cel de Dumnezeu binecuvântat, pentru aceasta cu dragoste binecuvântăm pomenirea ta.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

La o poruncă dumnezeiască, o binecuvântare a venit prin mâna ta, pentru că prin rugăciunile tale, o, Sfinte Serghie, ai făcut să țâșnească apă din pământ uscat și noi cei care acum ne adăpăm dintr-însa primim vindecare statornică.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din tinerețe te-ai dăruit întru totul lui Dumnezeu, apropiindute de El prin virtuți, și lăsând în urmă lucrurile stricăcioase ale acestei lumi, ai dobândit bogățiile cerești.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Bucură-te, o, izvor de har. Bucură-te! O, scară și poartă cerească. Bucură-te! Sfeșnic și potir de aur, munte necioplit, o, tu, care ai născut lumii pe Hristos, Dătătorul de viață.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Însuţi, Cel Ce Singur ştii neputinţa firii omeneşti şi cu milostivire Te-ai închipuit întru dânsa, încinge-mă cu Putere de sus ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea Însufleţită a Slavei Tale Celei Preacurate, Iubitorule de oameni.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, binecuvântatule, disprețuind faima cea stricăcioasă teai învrednicit să moștenești slava cea nestricăcioasă și dumnezeiască; căci, călcând în picioare toată frumusețea acestei lumi, te bucuri dimpreună cu îngerii în înălțime, întru slava lui Dumnezeu.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înnoind pământul inimii tale, o, Sfinte, cu plugul rugăciunii, te-ai arătat a fi grâul desăvârșit al Cuvântului și ai ajuns la sălașul Luminii care niciodată nu apune.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cinstit cu razele Duhului Sfânt, ai fost înfrumusețat cu o viață care poartă lumină nestricată, vădită în darurile tale către cei care cer, primindui cu osebită dragoste pe cei din tagma monahilor, o, Sfinte și Părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O floare care niciodată nu se veștejește a răsărit din tine, O, Preacurată, înmiresmând toată omenirea cu mirul cel dumnezeiesc al firii Sale, El, Cel ce asemenea Tatălui este fără de început, S-a făcut supus timpului prin tine, O, Fecioară, cea întru totul neprihănită.

 

Sedealna

Glasul al 4-lea

O, prea binecuvântate Serghie, lepădând cu adevărat lucrurile cele stricăcioase care trec, i-ai urmat lui Hristos cu tot sufletul și ai trăit în suferințe, în osteneli și în mare înfrânare, ca și cum nu ai fi avut trup. Roagă-te lui Hristos Dumnezeul nostru să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ești cu mult mai înaltă decât heruvimii și serafimii, pentru că te-ai arătat mai încăpătoare decât cerurile și pământul, decât toată făptura văzută și nevăzută, depășindu-le pe toate prin amestecul pe care nici un vas nu îl poate conține; pentru că Cel pe Care măreția cerului nu îl poate cuprinde, O, Preacurată, a fost cuprins în pântecele tău. Roagă-L ca să se mântuiască slujitorii tăi.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Munte Umbrit cu Darul Cel Dumnezeiesc privindu-te Prorocul Avacum, cu ochii cei de departe văzători, a vestit mai înainte pe Sfântul lui Israel, Care avea să se nască dintru tine spre înnoirea şi mântuirea noastră.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, înțelepte și prea binecuvântate Serghie, luminat de razele luminoase ale luminii dumnezeiești, ai primit bucurându-te Bucuria raiului, pentru că ai fost cu adevărat pâine prea curată pentru Făcătorul Tău, căruia îi strigi cu putere: Slavă puterii Tale, o, Iubitorule de oameni.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Trecând prin mlaștina patimilor stricătoare de suflet, ți-ai așezat Crucea în adâncurile isihiei, pentru aceasta ți s-a dăruit să învii un tânăr muribund înainte de a se dezlega unirea trupului și a sufletului său, făcând-o pe maica sa fericită mai presus de orice nădejde. Pentru aceasta, uimit de minune, ai strigat cu putere Făcătorului: Slavă puterii Tale, o, Iubitorule de oameni!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, înțelepte și slăvite Sfinte, ridicând la înălțime înțelegerea sufletului și ținându-ți simțămintele sub călăuzire, ai vestit celor de pe pământ sfintele vestiri ale smereniei care arată drumul către rai.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Arhanghelul a venit din ceruri aducându-ți mare Bucurie, ție celeia ce ești curată, spunându-ți bunele vestiri și grăind: o, Preacurată Fecioară, Dumnezeu Cel întrupat va veni prin tine pentru mântuirea celor ce-ți cântă laude cu dragoste. Slavă puterii Tale, o, Mântuitorule al neamului omenesc.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, ai trimis nouă pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace; deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, Părinte, te-ai dezbrăcat cu totul de omul cel vechi și ți-ai întors fața de la el și de la patimile lui cele păcătoase ca de la un veșmânt pângărit, alegând să te îmbraci în omul cel nou după asemănarea cu Hristos, o, Sfinte, cel plin de cinstire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin slăvită cale a vieții tale, deopotrivă celei îngerești, ai stricat legăturile patimii și primind de sus darul facerii de minuni, o, Serghie, cere curățire păcatelor noastre. 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Prin nașterea ta, o, Fecioară, ai alungat blestemul Evei, mama noastră a tuturor, făcând ca binecuvântarea lui Hristos să strălucească peste lume. Pentru aceasta, lăudându-te pe tine, deopotrivă cu limba și cu inima, și cunoscându-te pe tine a fi cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară Sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o Nestricată; că Cel Ce n-a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut a păzit-o Nevătămată.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Părinte, cu milostivire strălucești de sus peste noi, turma ta, dând patriei noastre biruință prin rugăciunile tale și ridicând fruntea ortodocșilor; primește această rugăciune neînsemnată a noastră, închinată ție.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ție ți s-a dat darul tămăduirii de diferite boli și de la Hristos ai putere asupra duhurilor necurate și ai primit de la El, Cel ce stăpânește toate, cununi de biruință.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Învățații de Dumnezeu, întreaga ceată a Prorocilor, înainte-vestesc taina nespusă a dumnezeieștii zămisliri a Cuvântului care avea să se petreacă prin tine, o, Maică și Fecioară, căci tu ai născut cu adevărat Lumina cea adevărată și creatoare.

 

Condacul

Glasul al 8-lea

Biruit de dragostea Hristosului tău, o, Sfinte, L-ai urmat fără să privești înapoi, urând toate plăcerile trupului și strălucind ca soarele peste patria ta natală, pentru aceasta Hristos te-a îmbogățit cu darul facerii de minuni. Pomenește-ne pe noi cei ce cinstim strălucită pomenirea ta, ca să strigăm ție: Bucură-te, o, Serghie, cel cu înțelepciune dumnezeiască.

Icos

Auzind glasul Evangheliei, ai lăsat la o parte, o, Părinte, toată înțelepciunea trupului și ai socotit ca pe un gunoi bogăția și slava, luptându-te împotriva patimilor ca unul fără de trup, ți s-a dăruit cinstea de a sta cu cetele îngerilor celor fără de trup. Primind darul înțelegerii pe care îl dăruiești celor ce-ți cântă ție astfel: Bucură-te! o, Serghie, sfinte și purtătorule de Dumnezeu, tu, om ceresc și înger pământesc. Bucură-te! tu, sălaș al Duhului Sfânt. Bucură-te! tu, care prin rugăciune ai dobândit un dar dăruit de Dumnezeu. Bucură-te! pentru că înainte de naștere ai strigat slăvind Sfânta Treime Care te-a slăvit pe tine în această viață și după moarte. Bucură-te! stâlp al fecioriei prin care se biruie toată patima. Bucură-te! pentru că din frageda-ți pruncie ai urmat lui Hristos. Bucură-te! mijlocitor pentru mântuirea celor ce aleargă la tine. Bucură-te! lauda patriei în care te-ai născut. Bucură-te! căci împodobit cu profeția înainte-vesteai viitorul ca și cum ar fi astăzi. Bucură-te! că prin rugăciunile tale vrăjmașii sunt biruiți. Bucurăte! laudă și întărire a poporului drept-credincios. Prin rugăciunile tale păzește-ne nevătămați de potrivnic, ca să strigăm ție: Bucură-te! o, Serghie, cel cu dumnezeiască înțelepciune.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Cuptor duhovnicesc te înţelegem noi credincioşii, Născătoare de Dumnezeu, că precum Cel Preaînalt a izbăvit pe cei trei tineri, aşa şi pe mine, omul, în pântecele tău m-a înnoit, Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat  şi preaslăvit. 

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, prea binecuvântate Sfinte, înțelept în Dumnezeu, prin poruncă dumnezeiască te-ai arătat pe pământ a fi al doilea rai și trăind în trup ca un înger, ai ridicat turma ta cea cuvântătoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Avându-te pe tine, cel ce ești binecuvântat, ca unul ce ești puternic rugător înaintea lui Dumnezeu, mângâietor pentru cei în năpaste, un apărător și sprijinitor și mijlocitor către Dumnezeu, noi, fiii tăi, o, Sfinte Serghie, suntem mântuiți de orice primejdie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Bucură-te! O, curată fiică din Adam, căci Păstorul îmbrăcându-se cu adevărat în omul deplin care sunt eu, a venit prin tine. El, Dumnezeul părinților noștri Care este binecuvântat și preaînălțat pentru mila Sa fără margini.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: În cuptor tinerii lui Israil, ca într-o topitoare, cu podoaba bunei credinţe mai curat decât aurul au strălucit, grăind : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. 

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu inimă curată cântând, te rugăm fierbinte: roagă-te, o, Serghie, pentru poporul binecredincios, să i se dăruiască biruință asupra vrăjmașilor, Bisericii slavă, și pace lumii.

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Harul Duhului Sfânt, coborât și sălășluit în tine, te-a făcut izgonitor al duhurilor necurate și îndreptător monahilor, care îți strigă ție: toată făptura să binecuvânteze pe Domnul și săL preaînalțe pe El întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Strălucind de departe cu lumina întreitului Soare, dăruiește, o, Părinte Sfinte, celor ce aduc laude întru pomenirea ta, lumină și mântuire și pace lumii, cântând ție: toată făptura să binecuvânteze pe Domnul și să-L preaînalțe pe El întru toți vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cuvântul Cel bogat și slăvit de cântările îngerilor, S-a făcut pe Sine sărac, alegându-te pe tine Maica Sa, tu, binecuvântată desăvârșire a lui Iacob. Pentru aceasta, lăudându-L pe El cântăm: toată făptura să binecuvânteze pe Domnul și săL preaînalțe pe El întru toți vecii.

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L întru toți vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea nears;  şi acum te rugăm ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim neîncetat pe tine, Născătoare de Dumnezeu. 

Sfinte Cuvioase Serghie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luminat de dragostea lui Hristos și strălucind cu virtuțile, nu ai pângărit frumusețea sufletului tău și astfel ai plecat la Tatăl la adânci bătrâneți, unde acum stai cu îngerii înaintea lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curățește fărădelegile noastre, o, Cuvinte, și luminează ochii inimii noastre, făcându-ne să vedem în curăție revărsarea luminii Tale dumnezeiești, strălucirea Ta, prin rugăciunile Sfântului Serghie, ca noi toți să Te slăvim pe Tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Străină este minunea ta, pentru că tu, o, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, te-ai arătat dând naștere în chip de negrăit lui Dumnezeu Cuvântul, taină ascunsă mai înainte de toți vecii și de toate neamurile în Dumnezeu, Care le-a făcut pe toate.

Rugăciune către Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej

O, Sfinte al nostru părinte Serghie, nu uita pe sărmanii tăi până în sfârșit și, ca cel care ai îndrăznire către Împăratul Ceresc, nu trece cu vederea pe cei care vin cu credință și se închină ție, căci ca unul care ești de minuni făcător poți să ne ajuți nouă.

Roagă-te, Sfinte Serghie, și pentru noi, cei împovărați de multe și grele păcate, cerând vreme de pocăință, ca să trecem nevătămați de diavolii cei înfricoșători care caută să ia sufletul nostru, și astfel izbăvindu-ne de chinurile cele veșnice, să ne facem moștenitori ai Împărăției Cerești, împreună cu toți sfinții care din veac au bineplăcut Domnului, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.




Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Pavel si Tatis, cu fiii lor.

Acesti Sfinti Pavel si Tatis, si copiii lor Savinian, Maxim, Ruf si Eugenie, erau din cetatea Damascului. Si fiind pârâti ca sunt crestini, au fost închisi în temnita si legati cu lanturi. Si fiind adusi la întrebare, au fost batuti tare si chinuiti de mâinile celor fara de lege, dându-si sufletele la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Parintelui nostru Serghie de Radonej, facatorul de minuni si ocrotitorul Rusiei.

Sfintul Serghie s-a nascut in 1313 la Rostov. Parintii sai, Chiril si Maria, il botezara cu numele de Bartolomeu. Inca din sinul maicii sale, Dumnezeu lasa sa se intrevada maretia ce ii va fi data mai tirziu supusului sau. Astfel o data, in timpul Liturghiei, inaintea citirii Evangheliei, pruncul incepu sa tipe in pintecele maicii sale, atit de puternic incit glasul lui fu auzit si de catre ceilalti. Cind se cinta imnul Heruvimilor, vocea pruncului rasuna din nou, ceea ce o infricosa pe Maria. Cind Preotul rosti ecfonisul "Sfintele Sfintilor",pruncul scoase un strigat pentru a treia oara iar mama sa incepu sa plinga. Cei de fata voiau sa vada copilul ; dar mama fu nevoita sa spuna ca el nu striga din bratele sale ci din pintecele sau. Dupa aceasta intimplare neobisnuita, Maria, pe toata perioada cit a fost gravida, nu a mincat nici carne nici lapte nici peste ; se hranea numai cu piine si apa si se ocupa numai cu rugaciunea. Cind implini sapte ani, copilul fu trimis la scoala. Dar spre deosebire de fratii sai Stefan si Petru care invatau bine, Bartolomeu intimpina dificultati. Invatatorul il pedepsea, colegii rideau de el, parintii il certau ; dar Bartolomeu, cu toata bunavointa lui, nu reusea sa invete.

Atunci se intimpla acelasi lucru ca si cu Saul. Intr-o zi, in timp ce tatal sau il trimisese pe cimp sa aduca acasa caii, Bartolomeu vazu un calugar batrin sub un stejar, care se ruga plingind. Tinarul se apropie incetisor, asteptind sfirsitul rugaciunii Staretului, care ii spuse : Bartolomeu raspunse : . Staretul, spunind o rugaciune, dadu copilului o bucata de prescura si ii spuse : . In timp ce Staretul voia sa plece, Bartolomeu cazu la picioarele lui si ii ceru sa vina in casa parintilor sai. Adauga : . Batrinul, zimbind, se duse la casa parintilor copilului, care ii facura o primire foarte respectuoasa. Il rugara sa ramina cu ei la masa, apoi Staretul intra in capela familiei. Luind pe copil cu el, batrinul calugar ii porunci sa spuna ceasurile. Dar surprins, Bartolomeu raspunse ca el nu putea sa citeasca. Staretul ii mai porunci o data si copilul, luindu-si binecuvintarea, incepu sa citeasca Psalmii corect si raspicat, spre surprinderea generala. La masa, parintii povestira calugarului ce se intimplase la biserica atunci cind copilul era inca in pintecele mamei sale. Staretul, inainte de a-si lua ramas bun, spuse aceste cuvinte cu tilc : .

Dupa aceea, Bartolomeu incepu cu ardoare sa se duca regulat la biserica si sa citeasca Sfinta Scriptura. Dupa o oarecare vreme, pe cind era in virsta de doisprezece ani, incepu sa se infrineze cu strictete, abtinindu-se de la a minca miercurea si vinerea si multumindu-se in celelalte zile doar cu piine uscata si apa. Din cauza unor necazuri pe care le avu la Rostov, tatal lui Bartolomeu, Chiril, pleca la Radonej cu familia. Acolo Bartolomeu continua sa traiasca ca un ascet. In timp ce cei doi frati ai lui se casatorisera, el ceru voie parintilor sa intre in calugarie. Acestia il rugara sa mai intirzie in dorinta sa pina la moartea lor. Insa la putin timp se dusera chiar ei la manastire si murira curind. Timp de patruzeci de zile Bartolomeu se ruga la mormintul lor, dadu de pomana saracilor si se ingriji sa fie tinute slujbele de pomenire. Dupa aceea ii darui lui Petru, fratele sau mai mic, toate bunurile sale si hotari sa isi implineasca dorinta. Stefan, fratele sau mai mare, a carui sotie murise, fu ordonat calugar la Manastirea din Khotov, unde ii erau ingropati parintii. Bartolomeu, care voia sa traiasca in singuratate deplina, il convinse pe Stefan sa caute un loc mai prielnic vietii de ascet. Mersera multa vreme prin paduri, pina gasira un loc in apropierea unui curs de apa si departe de drumul mare, la vreo zece kilometri de Radonej si de Khotov.

Construira o chilie cu o mica biserica. Fratele mai mic, supus celui mare, intreba carui sfint avea sa fie inchinata biserica. Bartolomeu, amintindu-si cuvintele Staretului, raspunse ca se cuvenea ca biserica sa fie rinduita Sfintei Treimi. Fratele mai mic spuse ca tot astfel gindea si el. Biserica fu sfintita cu binecuvintarea Mitropolitului Teognost. Cum ii ceruse si Igumenului Mitrofan sa vina, Bartolomeu isi primi tunsoarea monacala cu numele de Serghie. Avea pe atunci douazeci si patru de ani (1337). Iar Stefan pleca la putina vreme la Manastirea Teofaniei la Moscova.

Si iata ca Serghie se trezi singur in aceasta padure, unde lupii urlau in apropiere de chilia lui. La fel si ursii se apropiau de locul in care vietuia Sfintul. O data, Serghie dadu peste un urs pe care il vazu ca nu era pe atit de feroce pe cit de infometat si incepu sa ii fie mila de acest animal, apoi ii dadu de mincare. Fiara se atasa de parinte si venea adesea sa isi primeasca milostenia. Sfintul i-o dadea de fiecare data, isi impartea ultima bucata de piine cu acest animal, mergind pina intr-atit incit se lipsea el de hrana ca sa ii dea ursului. Sfintul Serghie ramase singur vreme de trei ani pina cind fanatici ai pioseniei incepura sa il solicite voind sa traiasca sub indrumarea sa spirituala. Incet incet, doisprezece frati se adunara si fiecare isi construi propria chilie. Slujba de la miezul noptii, Utrenia, Ceasurile, Vecernia si Pavecernita erau savirsite zilnic la biserica. Pentru a spune Liturghia, fratii chemau pe un Preot din afara, caci inca nu era nici unul printre ei. In fine, Igumenul Mitrofan, care il tunsese monah pe Serghie, veni sa locuiasca impreuna cu ei. Dar la putina vreme acest batrin muri. Serghie, din smerenie, nu voia sa devina Igumen. Fratii se reunira atunci, venira sa il vada pe Sfint si ii spusera : "Parinte, nu putem trai fara Igumen si noi voim ca tu sa indeplinesti acest rost. Astfel, cind vom veni sa iti marturisim pacatele noastre, vom primi invataminte si iertarea. Se cuvine de asemenea ca Sfinta Liturghie sa fie zisa si ca noi sa primim Sfintele Taine din miinile tale curate". Dar Serghie refuza si dupa citeva zile comunitatea se reuni din nou la Sfint, rugindu-l sa accepte indatoririle de Igumen. "Nu imi e ingaduit mie sa indeplinesc Slujirea Ingereasca; rostul meu e sa pling pentru pacatele mele", le raspunse el. Fratii plinsera si spusera in cele din urma : "Daca tu nu vrei sa iei in grija sufletele noastre, vom fi nevoiti sa parasim aceste locuri, vom rataci atunci precum oile pierdute si va trebui sa raspunzi in fata lui Dumnezeu". "Prefer sa ma supun decit sa poruncesc, spuse Serghie, dar, de teama judecatii lui Dumnezeu, las acest lucru in voia Domnului". Luind cu el doi calugari dintre cei mai in virsta, se duse in localitatea Pereiaslavl, la Atanasie, Episcopul Voliniei (*Ukraina), caruia Sfintul Alexei, pe atunci la Constantinopol, ii incredintase treburile diocezei metropolitane.

In 1354, Serghie fu hirotonit Preot si ridicat la rangul de Igumen de catre Episcopul Atanasie. Savirsea zilnic Sfinta Liturghie si venea primul la biserica pentru fiecare slujba. Fabrica el insusi luminarile si prescurile, nu ingaduia nimanui niciodata sa participe la aceste treburi.

Timp de trei ani, numarul calugarilor ramase neschimbat, primul care spori numarul lor fu Arhimandritul Simon din Smolensk, care prefera mai degraba sa fie supus Sfintului Serghie decit poruncitor in alta parte.

Seara dupa Pavecernita, nimeni nu avea dreptul sa se duca in chilia altui calugar, cu exceptia cazurilor de extrema necesitate. Caci orele noptii trebuia daruite numai lui Dumnezeu. Restul vremii, ei ramineau in liniste alternind rugaciunea si lucrul manual. La sfisitul rugaciunii pe care fratii trebuiau sa o incheie in chiliile lor, Sfintul facea in secret turul acestora. Daca auzea discutii desarte sau risete, batea in geam pentru a le face sa inceteze si se ducea de acolo plin de intristare. Dimineata ii aduna pe impricinati si cu ajutorul pildelor si pe un ton umil si blind, ii povatuia. El nu uza de severitate, si aceea masurata, decit fata de cei care refuzau sa se caiasca si ramineau in greselile lor. Iubea atit de mult saracia incit institui ca regula stricta aceea de a nu face niciodata cheta in folosul manastirii, oricare i-ar fi fost nevoile. Comunitatea traia in desavirsita saracie : iluminatul se facea cu taciuni pentru Slujba, iar cartile erau facute din scoarta de mesteacan. Intr-o buna zi manastirea ajunse in asemenea nevoi incit nu se mai gasea nici piine nici apa. Dupa ce a petrecut trei zile fara de hrana, Serghie se duse la fratele Daniel si ii spuse : "Am aflat ca voiai sa construiesti o intrare in fata chiliei tale. Am sa ti-o construiesc eu pentru ca miinile mele sa nu leneveasca. Nu o sa te coste scump, vreau piine stricata daca ai". Daniel ii aduse bucati de piine stricata pe care le avea la el. "Pastreaza-le, ii spuse Sfintul, pina la ceasul al noualea ; eu nu iau simbrie inainte de a fi lucrat". Sfirsindu-si lucrul, Serghie se ruga, binecuvinta piinea, minca din ea, bau apa, si asta fu mincarea lui. Din lipsa hranei, fratii incepura sa isi manifeste nemultumirea : "Noi murim de foame" spusera cei slabi "si tu nu ingaduiesti sa cerem de pomana. Miine ne vom duce de aici, fiecare in seama lui, si nu ne vom mai intoarce". Sfintul ii convinse atunci sa nu isi slabeasca nadejdea in Dumnezeu. "Cred, zise el, ca Dumnezeu nu ii va uita pe vietuitorii acestui loc". Atunci se auzi cineva batind la usa. Paznicul vazu ca cineva adusese multe piini. Alerga plin de bucurie si ii spuse Igumenului : "Parinte, ne-au fost aduse multe piini. Da-ne binecuvintarea ca sa le luam!" Sfintul porunci ca binefacatorii sa fie lasati sa intre si ii invita pe toti fratii la masa, dupa ce mai inainte savirsi o slujba de multumire. "Unde sint cei ce ne-au adus aceste daruri ?" intreba el. "Noi i-am invitat la masa si i-am intrebat cine le-a trimis" raspunse calugarul "iar ei ne-au raspuns ca au fost trimise de cineva care il iubeste pe Hristos ; dar ca, avind si altele de infaptuit, trebuiau sa plece".

Alta data, Sfintul, seara tirziu, se ruga pentru fratii din manastirea lui. Deodata, auzi un glas spunindu-i : "Serghie!" Terminindu-si rugaciunea, deschise fereastra si zari o lumina neobisnuita coborind din cer iar glasul continua : "Serghie! Domnul a auzit rugaciunea pentru copiii tai ; iata cita multime s-a adunat in jurul tau in numele Sfintei Treimi". Atunci, Sfintul vazu o multime de pasari minunate, zburind nu numai in manastire ci si in jurul ei. "Astfel, continua glasul, se va inmulti numarul discipolilor tai si nu iti vor lipsi urmasii care sa mearga pe urmele tale".

La putina vreme, Patriarhul Filotei (praznuit la 11 octombrie) trimise Sfintului o cruce si multe alte daruri impreuna cu o scrisoare cu urmatorul continut :

"Prin Indurarea Dumnezeiasca, Arhiepiscopul Constantinopolului, Patriarhul Ecumenic, Filotei, catre Serghie, fiu in Sfintul Duh si slujitor al umilei noastre persoane. Fie ca harul, pacea si binecuvintarea sa fie cu voi toti! Am auzit si noi de viata ta plina de virtute, incuviintam, si il preamarim pe Dumnezeu pentru aceasta. Dar iti lipseste un lucru : comunitatea (monahism cenobitic). Stii, Parinte prea asemuit lui Hristos, profetul David, care pe toate le pricepea cu mintea lui, a laudat comunitatea." "Ce e mai frumos pentru frati decit sa traiasca impreuna ?" (Psalmul 132). De aceea, va voi da un sfat folositor : instituiti cenobitismul. Fie ca mila lui Dumnezeu si binecuvintarea noastra sa fie cu voi!" Urmind sfatul Patriarhului, Sfintul, cu binecuvintarea Mitropolitului Alexei, introduse in manastirea sa viata in comuniune totala. Construi cladirile necesare, stabili datoriile proprii acestui mod de viata, si porunci ca toate sa fie comune, interzicind cuiva de a detine ceva propriu sau de a numi ceva ca fiind "al sau". Numarul discipolilor spori atunci si abundenta domnea in manastire. Fu introdusa ospitalitatea, fura hraniti saracii si se dadu pomana celor care o cereau. Sfintul Serghie se supuse acestui sfat al Patriarhului din spirit de ascultare. Desi ramase iubitor de singuratate, accepta sa isi asume aceasta forma mai rigida de conducere, fara a inceta insa de a fi un parinte si un invatator mai degraba decit un administrator. Dar in curind avea sa fie supus la grele incercari. Intr-o simbata, Sfintul se gasea in Altar, savirsind Vecernia. Fratele sau, revenit in manastire, il intreba pe cel care cinta (Canonarque) : "Cine ti-a dat aceasta carte ?" " Igumenul", raspunse acesta. "Cine e Igumen aici ?" raspunse la rindul sau, cu minie, Stefan. "Nu eu am fost primul care a creat acest lacas ?". Si adauga cuvinte grele. Sfintul auzea toate acestea in Altar si intelese ca aceasta manifestare de nemultumire se datora de fapt noii ordini instituite in manastire. Nemultumiti de cenobitism, citiva parasira manastirea pe ascuns iar altii isi doreau sa nu il mai aiba pe Serghie ca Igumen. Sfintul, lasindu-i pe cei care voiau sa vietuiasca dupa voia lor in fata propriei constiinte, nici nu reveni in chilia sa, ci se indeparta de manastire. Calugarii cei mai destoinici erau nelinistiti, dar inca se mai gindeau ca Serghie va reveni. Totusi fura dezamagiti in asteptarea lor. Sfintul se stabili la Kirjatch. La cererea citorva, Sfintul Alexei trimise mesageri la Sfintul Serghie, pentru ca el sa revina la manastire unde era atit de folositor. Dar Sfintul Alexei, simtindu-si sfirsitul aproape, si-ar fi dorit pe Sfintul Serghie ca urmas. Il aduse la el si ii darui crucea sa episcopala. Dar Sfintul Serghie, din smerenie, o refuza spunind : "Iarta-ma Doamne, dar inca din copilarie nu am purtat niciodata aur iar acum, cu atit mai mult voiesc sa ramin in saracie". "Stiu, prea iubite, dar accepta din supunere" raspunse Alexei. Si totodata ii puse crucea in jurul gitului si ii vesti ca il numea urmasul sau. "Iarta-ma, cinstite pastore, dar tu voiesti sa ma incarci cu o greutate care depaseste fortele mele. Nu vei gasi in mine ceea ce cauti. Eu sint cel mai pacatos si cel mai rau dintre toti".

Cind hoardele tatarilor se napustira asupra pamintului rus, si cind poporul era inspaimintat, marele Duc Dimitrie Ivanovici, care avea mare credinta in Sfintul Serghie, il intreba daca trebuia sa intre in razboi impotriva tatarilor pagini. Sfintul il binecuvinta pe marele Duc pentru a intra in razboi si ii spuse : "Cu ajutorul lui Dumnezeu, vei fi invingator si vei iesi din lupta neatins, acoperit de glorie". In timpul celei de a doua batalii de la Koulikovo, Sfintul era in rugaciune cu fratii sai si vorbea de desfasurarea fericita a luptelor. Pomenea chiar numele celor care cadeau, spunind o rugaciune pentru ei. Conform prezicerii Sfintului Serghie, marele Duc cistiga renumita victorie de la Koulikovo, care constituia inceputul eliberarii de sub jugul tatar.

Intr-o noapte, in timp ce Sfintul Serghie cinta Acatistul Maicii Domnului si ii adresa rugaciuni infocate pentru manastire in fata Icoanei ei, se intrerupse o clipa pentru a-i spune ucenicului sau Miheea : "Vegheaza, copilul meu, caci vom avea un oaspete miraculos!". Abia ce pronunta aceste cuvinte ca auzi un glas : "Preacurata soseste!" Se precipita la intrarea in chilia sa si, deodata, o lumina neobisnuita il invalui, mai stralucitoare decit soarele. O vazu pe Prea Sfinta Maica Domnului, insotita de Apostolii Petru si Ioan, raspindind o maretie de nedescris. Sfintul se prosterna la pamint dar Maica Domnului il atinse cu mina sa si ii spuse : "Nu-ti fie teama, alesul meu! Am venit la tine pentru ca ti-am auzit rugaciunea pentru discipolii tai si pentru acest loc. De acum inainte nu vei mai parasi manastirea ta, atit in viata cit si dupa moarte, o vei ocroti". Dupa aceea Sfintul nu mai dormi toata noaptea, meditind cu cucernicie la mila cereasca.

Cu sase luni inainte de moartea sa, Sfintul, chemind comunitatea, o incredinta lui Nicon si se dedica el insusi singuratatii si rugaciunii. In septembrie isi presimti boala, chema din nou pe frati si le dadu la toti ultimele indrumari. Muri in ziua de 25 septembrie 1391, la virsta de 78 de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna septembrie în 25 de zile: pomenirea maicii noastre Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul.


        Sfanta Eufrosina a trait pe vremea imparatului Teodosie cel Mic (408-450) si era singurul copil al unui om puternic, slavit, credincios si milostiv, Pafnutie cu numele, din cetatea Alexandrei. La 18 ani de la nasterea ei, tatal sau ii gasise un mire, dupa masura rangului sau. Eufrosina, insa, iubea viata monahiceasca. Drept aceea, pe orice calugar primit in casa si ospatat de tatal ei, ea il intreba despre viata fratilor din manastire.
        Deci, odata, pe cand tatal ei nu era acasa, Eufrosina a parasit lumea si desertaciunile ei si a fugit, pe ascuns, din casa parinteasca, schimbandu-si portul, adica imbracand haine barbatesti si numindu-se Smarald, in loc de Eufrosina. Tunzandu-si, apoi, parul capului sau si dandu-se drept un famen imparatesc, a intrat intr-o manastire barbateasca, in tot chipul silindu-se sa se ascunda, ca sa nu o afle Pafnutie, tatal ei.
        Asadar, dupa ce-si indeplini dorinta de a intra in manastire, fratele Smarald se nevoia cu tot felul de osteneli si cu rugaciuni neincetate, pana cand s-a uscat cu tot trupul ei cel firav femeiesc si asa fel incat se minunau fratii, vazand greaua patimire a Sfintei. In vremea aceasta, tatal ei indurerat o cauta prin munti, prin pesteri si prin tot locul, fara sa o poata afla si fara mangaiere. Si era un lucru cu adevarat de mirare sa vezi o femeie preafrumoasa, locuind in mijlocul monahilor si ascunzandu-se pe sine atat de tatal ei, cat si de monahii cu care impreuna vietuia. Si stralucea in mijlocul barbatilor, precum si piatra scumpa, ce se cheama smarald, straluceste in mijlocul celorlalte pietre. Cu adevarat, smarald s-a aratat fericita Eufrosina, ramanand necunoscuta, nu un an sau doi sau trei, ci vreme de 38 de ani, adica pana la sfarsitul vietii sale, ca numai atunci, la sfarsit, s-a aratat ca era femeie si nu barbat.
        Deci, a petrecut Smarald in manastirea aceea treizeci si opt de ani, asemenea cu ingerii, si a cazut intr-o boala, din care s-a si mutat din cele de aici. Iar, din iconomia lui Dumnezeu, se afla atunci in manastire, si tatal ei, Pafnutie, pentru cercetarea fratilor, dupa obiceiul sau. Deci, pe acesta vazandu-l la acel ceas acolo, chemandu-l, Eufrosina si-a marturisit nemangaiatului tata taina ei, zicandu-i: "O, tata, eu sunt Eufrosina, fiica ta, si tu esti tatal meu". Si acestea zicand, si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu.
        Iar tatal ei, auzind cuvantul acesta, s-a inspaimantat de o bucurie peste masura ca aceasta si a cazut la pamant ca un mort. Deci, venindu-si in sine, a multumit Domnului ca s-a invrednicit a vedea pe fiica sa vie, si impartind averea sa saracilor, a lasat lumea si cele din lume, si luand asupra lui asprimea nevointelor pustnicesti, s-a facut si el monah. Si s-a aratat vrednic urmas si mostenitor atat al chiliei si al rogojinei pe care se odihnea cuvioasa Eufrosina, cat si al ravnei si bunatatilor fiicei sale. Si s-a mutat la Domnul, bucurandu-se.

Dumnezeului nostru slava!
 
 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre iertarea prin pocaintã a unui preot, ce a cazut în desfrânare.




        A fost in Constantinopol un preot si, din lucrarea diavolului, a cazut in desfranare. Iar dupa cateva zile, s-a gandit la greseala sa si se tanguia intru sine, zicand: "Vai mie, spurcatul cu sufletul si cu trupul, ce voi face ca sa-mi castig iertare de pacatul meu". Si, sculandu-se s-a dus la muntele Olimpului, gandind, adica, sa se pocaiasca acolo, la vreun oarecare duhovnicesc parinte. Deci, a aflat acolo un staret si si-a marturisit la dansul toate pacatele, dupa care i-a spus si pacatul cel de desfranare. Si i-a zis staretul: "Dupa cumplitul pacat acela, nu cumva ai indraznit de a mai sluji?" Si  a zis: "Asa, parinte sfinte, am slujit" Si i-a zis staretul: "Instiintat sa fii fiule, ca de va cadea preotul intr-un pacat ca acesta, nu-i este lui vindecare; ci, mai mult, sa nu mai slujeasca, macar de s-ar apropia de iubitorul de oameni Dumnezeu cu mare pocainta. Ca nu-i este lui iertare sa se apropie, iarasi, de preotie". Iar el a zis: "Au pentru mine nu este pocainta, parinte?" Iar staretul, smerindu-se, a zis: "Iarta-ma fiule, pentru Domnul, ca cine sunt eu de am indraznit a judeca unele ca acestea? De-as putea macar sa ma pocaiesc de ale mele pacate". Iar acela, auzind acestea, s-a inchinat staretului si s-a dus amarat.
        Deci, pe cand mergea, l-a intampinat pe el ava Petru si, vazandu-l el foarte mahnit, i-a zis: "Ce-ti este tie, fiule?" Iar el a zis: "Cinstite parinte, am venit la un staret si i-am marturisit lui toate pacatele mele si acela intru deznadajduire m-a bagat pe mine". Si ava Petru i-a grait: "Socotesc, fiule, ca nu este pacat sa biruiasca iubirea de oameni a lui Dumnezeu, dar mergi in chilia mea si-mi arata mie lucrurile tale si, cum va voi Domnul, va aseza randuiala." Deci, intrand cu dansul in chilie, indata a marturisit fapta cea de desfranare. Iar Petru a zis: "Adevarat ti-a grait tie sfantul staret, ca preotului ii este greu acest pacat si nu are iertaciune. Dar, de vreme ce s-a petrecut tie acest lucru, apoi, de acum nu-ti este tie cu putinta a sluji, fara numai sa te tunzi in randuiala monahiceasca si sa te pocaiesti cu adevarat si eu nadajduiesc la darul Domnului Iisus Hristos, ca va face mila cu tine, precum cu toti cei ce s-au pocait". Iar el, auzind aceasta, a cazut la picioarele lui, zicand: "Daca Dumnezeu m-a adus pe mine la sfintele tale maini, nu ma voi desparti de tine". Iar staretul, vazand lacrimile lui, a zis: "De-ti este cu placere, nu te voi goni pe tine, ca a zis Domnul: Pe cela ce vine la Mine, nu-l voi lepada afara". Si, dupa putine zile, l-a tuns pe el in sfantul chip monahicesc. Si era cu dansul in post si in pocainta si cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu.
        Deci, avea staretul sub chilie o pivnita si, dupa un an, a inceput a ruga pe staret sa-i porunceasca lui sa vietuiasca in pivnita aceea, iar staretul dupa cererea lui, i-a dat lui pivnita. Si, intrand acolo, si-a facut un lant de fier de la grumajii lui o zgarda si a prins lantul de grumazi, iar celalalt capat de lant, l-a infipt in perete. Si, daca au trecut trei zile si nu a intrat la staretul sau, s-a pogorat staretul singur la dansul si, vazandu-l legat cu lantul, i-a zis: "Ce este aceasta, ce ai facut, fiule? Cum vei iesi la aer asa legat cu lantul? Sau cum iti vei face nevoile trupului tau?" Iar el a raspuns: "Parinte sfinte, eu mai intaine ma imbatam de mirosul tamaiei, de frumusetea mirului si moscului, iar acum ma voi satura de mirosul cel rau care iese din mine. Insa, Dumnezeu sa te povatuiasca pe sfintia ta, ca, dupa doua sau trei zile, sa-mi aduci mie putina paine si apa, pentru nevoile trupesti". Si staretul, primindu-i rugamintea lui, ii aducea lui paine si apa, doua zile, iar el, udand-o cu lacrimi, o manca. Si a suferit el asa trei ani. Iar dupa aceea, i s-a vestit staretului, prin ingeri, ca Dumnezeu i-a primit pocainta lui, vestindu-i si ca de acum va sa se mute. "Mergi", i-a zis, "si-l dezleaga pe el". Deci, mergand staretul si apropiindu-se, ca sa-l dezlege, i-a zis: "Iata, ti-a venit tie sfarsitul". Iar el se ruga sa nu-l dezlege, ci asa sa moara. Iar staretul i-a zis: "Nu, fiule, acum nu se cade sa fie asa, pentru ca esti preot.". Si i-a poruncit lui sa faca rugaciune. Si, inca fiindu-i rugaciunea de iertare in gura lui, si-a dat sufletul, curatindu-se de pacate.

Dumnezeului nostru slava!
 
 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru, Serghie egumenul, noul fãcator de minuni (+1392), povestire din minunile lui.




        Stand oarecand fericitul Parinte Serghie noaptea, la obisnuita sa pravila, inaintea Preacurati Maicii lui Dumnezeu, cautand icoana, zicei: "Preacurata Maica Hristosului meu, aparatoarea si tare-ajutatoarea neamului omenesc, fii noua, nevrednicilor, mijlocitoare, pururea rugandu-te Fiului tau si Dumnezeului nostru, sa caute spre locul acesta sfant, care este intemeiat spre lauda si cinstea sfant numelui Sau, in veci. Pe tine, Maica dulcelui meu Hristos, ca pe una ce ai castigat indrazneala multa catre Dansul, te punem inainte rugatoare noi robii tai, ca tu esti tuturor nadejde de mantuire si adapostire". Asa se ruga si canonul cel de multumire, adica Acatistul Preacuratei cantandu-l, a sezut putin sa se odihneasca. Iar ucenicul sau, cu numele Miheia, i-a zis: "Trezeste-te si privegheaza, de vreme ce o cercetare minunata si de spaima va sa fie noua in ceasul acesta". Aceasta graind el, indata s-a facut un glas, zicand: "Iata, Preacurata vine". Iar Sfantul, auzind, degraba s-a sculat, vrand sa iasa din chilie. Si, iata, o lumina mare, mai mult decat soarele stralucind, a luminat pe Sfant si indata a vazut pe Preacurata cu doi apostoli, cu Petru si Ioan, care intru o negraita lumina straluceau. Si cum a vazut-o, Sfantul a cazut cu fata la pamant, neputand indura raza aceea nesuferita. Iar Preacurata cu mainile sale s-a atins de sfant, zicandu-i: "Nu te inspaimanta, alesul meu, ca, iata, am venit sa te cercetez. Ca s-a auzit rugaciunea ta pentru ucenicii tai, pentru care te rogi, si pentru lacasul tau sa nu te ingrijorezi, ca, de acum, cu toate vei fi indestulat, nu numai pana ce esti in viata aceasta, ci si dupa plecarea ta catre Domnul. Ca, nedepartata voi fi de lacasul tau cele trebuincioase dandu-i, nelipsit, pazindu-l si acoperindu-l". Si acestea zicand, nevazuta s-a facut. Iar Sfantul, ca intr-o uimire a mintii , era cuprins de frica si de cutremur mare. Iar, dupa putin venindu-si intru sine, a aflat pe ucenicul sau, zacand de frica ca un mort, si l-a ridicat, iar el a inceput a se arunca, si l-a ridicat, iar el a inceput a se arunca la picioarele staretului, zicand: "Spune-mi parinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunata vedenie, de vreme ce duhul meu putin de nu s-a despartit de trupeasca mea legatura, pentru acea stralucitoare vedenie". Iar Sfantul se bucura cu sufletul si stralucea fata lui de acea negraita bucurie si nu putea alta grai, fara numai aceasta zicea: "Asteapta, fiule, ca duhul meu tremura intru mine de minunata vedenie." Si sta, tacand si mirandu-se. Apoi, dupa putin ceas, a zis ucenicului sau: "Fiule, cheama la mine pe Isac? si pe Simon". Si, venind ei, le-a spus lor toate pe rand: cum a vazut pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, cu apostolii si ce i-a spus lui. Deci, acestea auzindu-le, ei se umpleau de bucurie si toti au cantat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar Sfantul toata noaptea aceea a petrecut-o fara somn, cugetand la milostiva cercetare a Stapanei Preacurate.
        Despre viata cuviosului acestuia, Parintele nostru Serghie si despre multele lui minuni se afla carte osebit tiparita, intru care, intre alte minuni, se afla si aceasta. Dupa soborul cel ucigator de oameni din Florenta, cei de la Roma au pedepsit cu felurite chinuri multime de binecredinciosi, arhierei si preoti, care n-au voit sa primeasca ratacirea latinilor. Deci, un preot, al carui nume era Simeon, care mersese la soborul acela, cu Isidor mitropolitul, multe necazuri si temnita a rabdat de la mitropolitul, care s-a lepadat de dreapta credinta. Apoi, scapand din legaturi, s-a sfatuit cu Toma si a fugit din cetatea latineasca, in tara sa. Si, fiind in mahnire mare si in nedumerire pe cale, pentru nelesnicioasa trecere, si, culcandu-se putin sa se odihneasca, a adormit. Si a vazut un cinstit staret, stand langa el, care l-a luat de mana dreapta, zicandu-i: "Oare fosta-i blagoslovit de Marcu, episcopul Efesului, cel ce a urmat pasilor apostolesti?" Si el a raspuns: "Am vazut, Doamne, pe minunatul si tarele barbat si am fost blagoslovit de dansul". Apoi, staretul a zis: "Blagoslovit de Dumnezeu este omul acela, ca din acel desert sobor nimeni nu l-a intrecut pe el. Ca nu l-a dovedit nici cu averile, nici cu imbunarile, nici cu ingrozirile. Deci, tu ai auzit invatatura si descoperirea cea de la fericitul Marcu; sa o propovaduiesti oriunde vei merge, la toti drept-credinciosi, care au asezamintele Sfintilor Apostoli si poruncile Sfintilor Parinti de la sapte Sinoade si cel ce are intelegerea cea adevarata sa nu se amageasca. Iar pentru trecerea drumului, sa nu va intristati, ca eu nedepartat sunt de voi si va voi trece fara de grija". Acestea si mai multe, daca i-a zis acel cinstiti staret, l-a intrebat preotul: "Doamne, spune-mi cine esti tu? Ca mi se pare ca de Dumnezeu esti trimis sa ne scoti pe noi, deznadajduitii, din pamantul acesta strain". Raspuns-a cel ce se aratase: "Eu sunt Serghie, pe care, oarecand, m-ai chemat, rugandu-te in rugaciunea ta, si ai fagaduit sa vii in manastirea mea".
        Dupa vedenia aceasta, desteptandu-se, preotul s-a bucurat si a spus impreuna-calatorului sau, lui Toma, ceea ce a vazut si a auzit si au mers, veselindu-se in calea lor; si, degraba, prin dumnezeiescul acoperamant si cu rugaciunile aparatorului lor, Cuviosul Serghie, au ajuns sanatosi si fara de bantuiala. Si marturisind ajutorul si aratarea Sfantului si cele auzite de la dansul, propovaduindu-le, au spus si toate cele ce s-au facut la soborul de la Florenta.
        Insa aceasta s-a pomenit aici, nu cu necuviinta pentru vremea de acum, ci ca sa se arate netemeinicia soborului de la Florenta si ca, dupa Apostoli, credinta noastra nu sta in biruitoarele cuvinte ale intelepciunii omenesti, ci intru aratarea Duhului si a puterii, nu intru intelepciunea omeneasca, ci in puterea lui Dumnezeu este.
 
 

Dumnezeului nostru slava!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.