sâmbătă, 21 septembrie 2024

Ca și cum Maica Domnului ne vorbește:


 SINGURĂTATEA AJUTĂ MULT EVLAVIA NOASTRĂ

Nimeni nu-şi păzeşte bine sufletul, dacă nu se retrage din mijlocul lumii. Cât de frumoasă este singurătatea, în care Dumnezeu îi vorbeşte omului şi face ca sufletul să simtă Duhul Său.

În nici un loc nu mă bucuram atât de mult ca în singurătate. Abia am avut trei ani, când m-au
scos părinții mei din lume şi m-au dus la templu, unde mi-am aflat o chilie ascunsă.

Mintea mea
fost totdeauna ridicată la Dumnezeu, dar niciodată aşa de bine ca atunci când eram departe de oameni.

În singurătate am fost salutată de un Înger şi am fost făcută Maica lui Dumnezeu.

Fiule, de ai fi gustat şi tu măcar o dată din comorile singurătății, n-ai căuta să stai atâta de vorbă cu oamenii, şi de ai fi vorbit numai o dată cu un Înger din cer, cred că n-ai mai petrece prin lume.

Câte vorbe zadarnice şi câte lucruri nu faci în lume, care, sau nu-ți folosesc la nimic, sau de cele mai multe ori îți strică și-ți produc neplăceri și tulburări.

De câte ori oamenii nu văd mizeriile tale şi din acest motiv îți pierzi numele cel bun, pe care ți l-ai fi păstrat de n-ai fi ieșit în lume.

De câte ori nu vorbeşti ceea ce apoi îți pare rău cã ai vorbit şi de câte ori nu-ți umpli sufletul cu răutăți pe care nu eşti în stare să le alungi. În singurătate nu ai suferi toate acestea, dacă ai şti să te linişteşti.

Dumnezeu nu este auzit acolo unde este zgomot şi sufletul nu-şi găseşte liniştea unde este zgomot.

Dacă după lucrurile tale te-ai reculege în interiorul tău, ți-ai vedea lămurit toate greşelile tale.
De câte ori n-ai săruta pereții casei tale, care te țin departe de primejdiile lumii, de ai şti să stai singur şi ai iubi sfânta singurătate.
Obişnuieşte-te să te retragi din învălmăşeala lumii tulburate pentru a te gândi atent la sufletul tău.

Atunci vei avea timp să vorbeşti cu tine însuți, când vei fi departe de necazurile oamenilor. Vei reuşi mai bine în lucrurile tale, când le vei face în taina ta cu Dumnezeu.

De nu poți sta totdeauna singur, cel puțin să stai cu oamenii buni şi nevinovați, pentru că şi aceasta este un fel de singurătate, deoarece cei puțini și buni nu duc sufletul la lucruri uşuratice.

Nu face prietenii cu cei care nu merg pe calea cea dreaptă a lui Dumnezeu.
Urmează-mă pe mine!

Cuvinte din Cartea Viata Maicii Domnului,Psaltirea Maicii Domnului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor