n cultura noastră, femeile au fost învățate adesea că furia nu e „feminină”, că trebuie ascunsă, reprimată sau înlocuită cu un zâmbet. Însă furia nu este o greșeală. Nu este o rușine. Nu este dușmanul tău.
Furia este un mesager sacru. Ea apare ca un semnal că ceva în interiorul tău a fost încălcat — poate o limită, poate o valoare, poate un vis neauzit. Furia vine să spună: „Ajunge!”. Sau „Uită-te la mine, m-ai ignorat prea mult timp!”.
Când alegem să o ascultăm cu blândețe, fără să o explodăm asupra altora, dar nici să o îngropăm în dulapul cu vinovăție, furia se transformă în claritate și acțiune sănătoasă
Ce vrea să-mi spună furia mea azi?
Poate îți spune că ai spus „da” când ai vrut să spui „nu”.
Poate îți arată că ai nevoie de spațiu.
Poate îți cere să-ți recuperezi vocea sau să oprești o relație care te stoarce.
Scrie răspunsul. Nu cenzura. Nu edita. Ascultă.
„Furia mea îmi vorbește despre mine. Aleg să o ascult.”Spune-o cu mâna pe inimă. Sau în oglindă. Sau în timp ce mergi prin casă.
Spune-o de fiecare dată când simți focul urcă — e un foc care poate purifica, nu arde.
Data
viitoare când vrei să mănânci fără să-ți fie foame, oprește-te. Respiră
adânc de 3 ori. Așază-ți o mână pe abdomen sau pe inimă și întreabă:„Ce simt cu adevărat acum?”
Poate răspunsul va fi: „Simt furie”.
Și atunci întrebi: „Ce îmi spune această furie? Unde m-am trădat? Ce am nevoie să schimb?”
Amintește-ți: nu mâncarea trebuie să fie recipientul furiei tale, ci spațiul tău interior, corpul tău, cuibul tău sigur de expresie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.