Atunci când ne putem întâlni cu noi înșine

💥Duminica la creștini e zi de sărbătoare. Așa cum e Sabatul la evrei sau în alte religii. E ziua odihnei, o zi în care prin tradiție omul ia o pauză din a munci.

🥹 Inevitabil, omul e pus astfel în contact cu el însuși mai mult decât în restul timpului.

👉Dacă nu reușește să fugă sau nu se teme să simtă această conexiune intimă și înfricoșătoare, el e deseori încercat de o stare interioară NEPLĂCUTĂ.

Simptomele resimțite pot fi:

✔️ Stare de gol interior, plictiseală profundă sau chiar o stare depresivă;

✔️ Iritabilitate, agitație;

✔️ Tristețe inexplicabilă (fără motiv conștient);

✔️ Senzația de eșec și presiunea succesului;

✔️ Sentimente de singurătate profundă;

✔️ Anxietate legată de începutul noii săptămâni;

✔️ Insomnie sau tulburări de somn;

❗Această stare de disconfort psihic (emoțional) poate fi intensă și în alte zile cu semnificație: aniversarea zilei de naștere, prima zi din Anul Nou, dar și zilele de vacanță/concediu.

EVITAREA CONEXIUNII CU SINELE NOSTRU

👉Pentru a evita acea neplăcere interioară pe care oamenii o intuiesc instinctiv ca pericol intern (teama de suferință psihică), ei
se zbat pentru a fugi de conexiunea cu ei înșiși. Durerea psihică e evitată în toate modurile, conștient și inconștient. E uman să evităm suferința.

👉 Ca să nu ajungă la acea stare de gol interior oamenii pot găsi o mulțime de moduri de evadare din sine: ținând televizorul aprins pe fundal, ascultând muzică permanent, făcând sport cât mai mult, căutând activități diverse tot timpul, nestând locului o clipă, dormind îndelung, dorind să iasă din casă cât mai mult, planificând intens săptămâna următoare sau chiar muncind, pentru că "nu cred în superstiții".

În realitate, fac tot ce pot pentru a se evita pe ei înșiși. Pentru că această conexiune poate fi resimțită într-un mod dureros de gol.

DE CE FUGIM DE NOI?

✒️Viktor Frankl a scris despre această neliniște, goliciune, lipsă de sens, în cartea sa: "Omul în căutarea sensului vieții".

"Omul este împins de dorința de sens, nu doar de dorința de plăcere sau putere." - scrie el.

👉Frankl considera zilele libere un timp în care omul e pus în fața propriei inutilități. Scrierile sale ne provoacă să reflectăm în jurul întrebărilor:

❓Cine suntem, dacă nu performăm precum într-o zi de lucru?

❓ Care este scopul vieții, ce sens are existența?

✒️Înaintea lui, Sandor Ferenczi, psihanalist maghiar și discipol al lui Freud, a analizat aceste stări din perspectiva refulărilor inconștiente ce tind să ajungă la suprafață atunci când mecanismele de apărare se relaxează.

👉Cu alte cuvinte, Ferenczi considera că în zilele libere sau de sărbătoare, din cauza lipsei activităților cotidiene, mintea regresa către conținuturi inconștiente, refulate, adică scotea la iveală rănile și traumele timpurii, precum și dorințe interzise sau neimplinite, ori conflicte inconștiente.

El a lucrat cu mulți pacienți care manifestau chiar simptome fizice în zilele de weekend, simptome recurente precum dureri intense de cap sau dureri stomacale.

👉Fiind lipsită de apărarea barajelor din timpul săptămânii (baraj produs de activitățile intense, de timpul "ocupat"), persoana se confruntă cu propriile sale părți FRAGILE, RĂNITE sau NESIGURE.

❗El susține că există inclusiv o vinovăție inconștientă, latentă, care nu lasă individul să se bucure de pauză și relaxare, vinovăție care împinge compulsiv la a face permanent ceva.

🫤Eu cred că nevoia de a face, de a nu sta, acoperă de fapt această angoasă de A FI. Omul resimte pauza zilelor libere ca pe o "lene cu remușcări", fiind prins între dorința de a se bucura, de a se odihni și nevoia de a performa, demonstra, arăta competența, valoarea proprie.

🥹 Cred că pentru a reuși să nu mai fugim de noi e nevoie mai întâi să putem tolera aceste întâlniri cu propriul sine. Doar acolo, la întâlnirea cu noi înșine, găsim golurile și rănile profunde pe care zi de zi încercăm să le evităm. Acolo, oricât de tulburător s-ar simți, cred că e Sinele nostru cel mai profund.