CANONUL DE LA SPOVEDANIE

  De ce creștinii de azi consideră poruncile duhovnicilor ca pe niște pedepse greu de îndurat? Știu aceasta din propria mea experiență de duhovnic: primul păcat mărturisit în general de credincioși este "îmi pare rău, dar nu am îndeplinit canonul pe care mi l-ați dat". La urma urmei canoanele acestea seamănă toate între ele. Ce pot să cuprindă? Post, rugăciune, puțină milostenie și câteva metanii.. Mai rar se dau de citit anumite cărți duhovnicești sau câteva capitole din Sfânta Scriptură. Deci orice canon de spovedanie îl va obliga într-un fel pe creștin "să țină" și "să facă" în măsuri diferite cele enumerate mai sus. De ce ar fi canonul o povară?

Să le luăm puțin pe rând: mama, sau "regina" faptelor bune este sfânta rugăciune. Dacă eu văd că fugi de rugăciune și că încerci să reduci religia creștină la câțiva lei dați din când în când cerșetorilor, te voi obliga să te rogi. Dar aceasta reprezintă, oare, o pedeapsă?.. Nicidecum! Îți vei rupe o fărâmă din timpul pe care îl irosești în fiecare zi cu deșertăciuni omenești și vei începe timid să dialoghezi cu Creatorul tău. Și ce-i rău în asta?! Știți cât de frumos este când începi să simți prezența lui Dumnezeu? Vă dați seama cât de minunat este să simți în adâncul inimii că Dumnezeu este chiar în fața inimii tale și că este atent la ceea ce vrei să-I spui?.. Vi se pare puțin lucru să ajungi direct înaintea Stăpânului întregului Univers, fără programări pe la birouri, fără secretare și fără intermediari?.. De multe ori nu putem avea acces la șefii noștri de la muncă, la directori și patroni, și iată că în fața Atotputernicului Dumnezeu ajungem în câteva clipe! Oare nu este lucrul acesta pur și simplu minunat? Dar să vezi că după ce începi să simți prezența lui Dumnezeu, începi să guști din dragostea Lui.. Știți cât este de frumos pentru minte și cât este de hrănitor pentru suflet?.. Dintr-o dată nu mai ești "amărâtul ăla", "sărăntocul ăla", "fraierul ăla" sau "neputinciosul ăla", ci devii o persoană cu adevărat importantă, de vreme ce stai la discuții cu Însuși Dumnezeu! Te simți fiul lui Dumnezeu, la fel ca Fiul Cel născut din Tatăl mai înainte de veci, te simți iubit și apreciat.. Să vezi tu atunci dacă mai ești supărat pe mine, duhovnicul, că te-am pus la rugăciune.. Dragii mei, preoții îi "pedepsesc" pe fiii duhovnicești, obligându-i să facă lucrurile de bază ale unui creștin obișnuit. Atunci când nu le faci, preotul încearcă să-ți impună cumva să le faci. Aceasta până ce te obișnuiești cu fapta bună, până ce "dai de gust". Pe urmă ajungi să-i zici duhovnicului că te-ai rugat mai mult decât te-a obligat el. Când dai de gustul faptei bune, nu te mai poți opri.

Să luăm un alt exemplu, postul. Păi tu ani de-a rândul te-ai scuzat sub epitrahilul preotului că "nu poți" să postești. Ai fost sincer, ai fost mereu umilit de această așa-zisă "neputință" a ta. Te-ai simțit slab, te-ai simțit rob al pântecelui, cum se spune prin cărțile bisericești. Dar tu nu aveai o problemă de putință, ci de voință. Iar duhovnicul ți-a identificat imediat problema, "chichița". Și atunci.. pac, post! Te obligă un număr de săptămâni sau de luni să postești într-un anumit mod în anumite zile din săptămână. Vrei, nu vrei, începi să faci. Mai de rușinea preotului, mai de frică. Pentru că dacă nu-ți faci canonul riști mult. Te distrug duhurile necurate. Iar dacă îl faci, le distrugi tu pe ele prin ascultarea ta. Deci îți faci canonul câteva săptămâni. Și ce să vezi?.. "Măi să fie, dar parcă nu-i chiar atât de greu.. Dar parcă se trăiește bine și mâncând fără carne.. Dar parcă e mai odihnitor pentru trup atunci când îl ții mai ușor, mai gol. Dar parcă începi să ai o minte mai pătrunzătoare.. Dar parcă începi să simți că nu ești numai un morman de carne îndesată, parcă ești o lumină într-un templu de carne. Ce să vezi? Postind, începi să percepi spiritualitatea ființei tale. Ahaaa, care va să zică tu erai spirit în trup, nu trup și atât! Dar cum puteai să-ți percepi spiritualitatea, de vreme ce băgai cu lopata și indesai cu făcălețul?.. Și uite că și postu-i bun..

Dacă ne referim la milostenie, bineînțeles, preotul nu te poate obliga aici. Dai cât ai, dai dacă vrei să dai. Dar dacă dai de câteva ori, vei începe să simți acea bucurie imensă în adâncul sufletului, bucurie pe care numai Dumnezeu o poate dărui celor milostivi.. "Când faci bine, oare nu-ți este fața senină?", l-a întrebat Dumnezeu pe Cain. Așadar când vei vedea câtă bucurie duhovnicească primești în suflet în urma faptelor milei trupești, nu te vei mai opri..

Așadar cam asta-i treaba cu epitimia, canonul de la spovedanie. Nimic nu este pentru a pedepsi, toate sunt pentru a învăța. Ca pe copiii cei mici. Căci în cele ale credinței majoritatea dintre dumneavoastră sunteți mici, cu "dinți de lapte". Așa se crește, așa se devine creștin adevărat. Ferice de cei ascultători, care se lasă modelați de părinții spirituali.. Iar eu am încălecat pe-o șa, și v-am vorbit despre canon așa. Mânca-v-ar Raiul..