Dacă știi pe cineva care s-a îndepărtat de bine, nu spune nimic despre rău

 Pentru că nu știi dacă persoana care devine complicată sau confuză

Are ceva care îi rănește curățenia mentală.
Dacă auziți pe drum că una sau alta creatură trăiește greșit, binecuvântați, lucrați și tăcați... Fiecare are ziua lui. *

Mulți dintre noi încă ne face plăcere să observăm, să divulgăm că cineva a căzut, că cineva s-a rătăcit sau a făcut o greșeală absurdă. Amuzant că nu este niciodată pentru învățarea noastră. Nu este niciodată cu intenția de a se păzi de același rău, ci cu un fel de viciu bolnav.

Sunt multe în spatele acestui lucru.

Credem că suntem mai buni pentru că celălalt este rupt, pentru că celălalt a căzut și s-a pierdut pe drum. Cât de prostesc și absurd este acest sentiment. Aceasta este rădăcina calomniei care consumă omenirea, deghizată în atâtea alte lucruri. Ceva care obișnuia să fie în șoapte, în bârfe care mergeau din gură în gură. Mai târziu, a trecut la telefoane. Acum, rapid, se răspândește pe rețelele sociale. Vorbind rău de dragul de a vorbi prost. Ce câștigăm din asta? Nici măcar nu ne dăm seama că este un viciu moral. Nici nu credem că, din moment ce suntem pe drumul nostru, am putea, la un moment dat, să ne poticnim și să cădem. De aceea orientarea sigură în versurile poemului: Dacă auzi pe drum că acea persoană trăiește greșit, binecuvântează, muncește și tace. Să nu spunem nimic greșit, pentru că nu cunoaștem contextul vieții celuilalt, nu îi auzim versiunea, nu îi trăim viața. Nu le cunoaștem luptele. Foarte ușor de judecat de la distanță. Este foarte ușor să fii scandalizat de public, fără a purta hainele personajului pe aceeași scenă. Ar fi bine să ne gândim cum ne-ar plăcea să fim ținta compasiunii altora dacă am fi căzuți. De aceea, invitația binelui este: Binecuvântați, lucrați și tăcați. Să nu amplificăm răul, răspândindu-l fără criterii. Să-l binecuvântăm pe fratele care cade, trimițându-i vibrații de sprijin pentru ca el să se poată ridica. Asta ar trebui să ne dorim unul altuia. Atunci, să lucrăm, vigilenți, ca să nu fim noi cei care cădem. Fie ca exemplul său să ne servească drept lecție pentru a acționa corect. Să fim discreți, în tăcere. Să răspândim binele cu bucurie. Dar în ceea ce privește răul pe care îl descoperim în celălalt, să rămânem tăcuți. Dacă avem ceva de spus, să fie direct la el. Fiecare are ziua lui. Nu avem idee ce înseamnă să fii în pielea celuilalt sau, după cum spune expresia populară, să-i porți pantofii. Înțelege. Dacă vrem ca răul să dispară de pe fața Pământului, să lucrăm la calomnie, pentru că a corodat omenirea din interior, fără ca noi să-l percepem. * Dacă vedeți dureri sau noroi, tăcați, faceți bine, calmați-vă și iubiți. Seamănă bucurie și pace. De toleranță și adăpost pe drum Sau de brațul loial al vreunui vecin, am nevoie și vei avea nevoie și tu!
Scrierea Momentului spiritist, bazată pe capitolul 30, din cartea Suflet și viață, de Spiritul Maria Dolores, psihografia lui Francisco Cándido Xavier