"Vedem că piedicile mari ne vin din deprinderea vieții în societate. Sufletul care privește la mulțimea celor nelegiuiți, în primul rând, nu are vreme să-și simtă propriile păcate și să se zdrobească pe sine prin pocăință pentru greșelile sale. Dimpotrivă, comparându-se cu cei mai răi, dobândește și o anume închipuire a virtuții proprii. Mai apoi, abătut fiind de la prea însemnata pomenirea lui DUMNEZEU, prin tulburările și grijile nesfârșite pe care viața în societate ni le pricinuiește, pierde nu doar bucuria și veselia întru DUMNEZEU, ci și desfătările DOMNULUI, și îndulcirea de cuvintele LUI." (sf Vasile cel Mare, PSB - vol 5)
Problema este:
Se recunoaște cineva în aceste cuvinte??
Nu, bineînțeles că nu!
Pentru că nimeni nu mai are cercetarea lăuntrică de sine!
Pentru că, toți, confundă aprecierea exterioară, superficială, subiectivă, cu cercetarea profundă, lăuntrică, obiectivă!
Următoarea problemă, însă, este:
Cel care nu se regăsește în situația de mai sus, prin deducție simplă, însemnează că nu este abătut de la Pomenirea lui DUMNEZEU, și are bucuria, veselia, desfătarea întru DOMNUL, și se îndulcește de cuvintele LUI.
Bineînțeles, nu pietist - emoțional, ci în DUHUL lui DUMNEZEU.
Este cineva astfel??
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.