Al patrulea mag

      Există o istorioară  tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi ce doreau  să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa.   ...

miercuri, 10 decembrie 2025

MAICA DOMNULUI - IZBĂVITOAREA DE GÂNDURILE CELE RELE - 🫂🙏❤️ #Distribuiți



"Bucură-te mare, care ai înecat pe faraonul cel netrupesc" (de fapt, în original: "cel raţional/inteligibil") şi se referă la diavol ("lupul cel înţelegător"), iar prin extensie şi la toate gândurile. Deci putem numi icoana şi: "MAICA DOMNULUI - IZBĂVITOAREA DE GÂNDURILE CELE RELE".
Icoana Maicii Domnului,
" IZGONITOAREA DE GÂNDURI RELE "
Iubiților, lupta cu gândurile cele rele, este una dintre cele mai anevoioase lupte ale omului, care voiește să se curețe de patimi și să fie bineplăcut lui Dumnezeu!
Sfinții Părinți amintesc că rădăcina tuturor păcatelor, se află în cugetele cele rele, de aceea se cuvine să ne îngrijim de ceea ce lucrează mintea noastră, și să încercăm pe cât e posibil, să punem pază strașnică gândurilor, alungând toate cugetele necurate, cu rugăciunea și gândirea la ceasul despărțirii!
Haideți să rostim împreună înainte de somn, o rugăciune scurtă, dar din toată inima !
DOMNULUI SĂ NE RUGĂM Spuneți cu toții: DOAMNE MILUIEȘTE!
Prea Sfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoştinţa, lenevirea şi toate gândurile cele rele şi viclene, urâte şi defăimătoare, alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase, de la sufletele noastre cele întinate şi de la mintea noastră cea întunecată!
Stinge văpaia patimilor noastre şi ne ajută, că neputincioşi suntem!
Fereşte-ne Maică aducerile aminte, de deprinderile cele viclene şi de toate faptele cele rele, din noapte şi din zi, şi ne izbăveşte de ele. Că Preabinecuvântat şi Preamărit este numele Tău cel Sfânt, în cer şi pe pământ, în vecii vecilor, Amin!
Înger veghetor la somn pentru fiecare om!


Fiți binecuvântate suflet minunate!



Acatistul Icoanei Maicii Domnului ”Risipirea gândurilor rele”

Condacul 1

Celei ce este visteria nesfârșită a bunătății, care ne învelește cu Preasfânt Acoperământul ei cel minunat, Născătoarei de Dumnezeu îi cântăm oda de bucurie, căci ea ne izbăvește de înec din apele tulburi ale ispitelor și ne aduce la malul mântuirii, iar noi o cinstim și ne rugăm așa: Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Icosul 1

Cântarea bucuriei s-a auzit în Ceruri când Arhanghelul Gabriel, trimis de Părintele nostru, a strigat vestea salvării neamului omenesc, iar tu, Preacurată Fecioară, te-ai învoit cu înțelepciune a purta în pântece pe Soarele Dreptății, Mântuitorul cel bogat în Milă și plin de jertfă, ca noi să putem rosti laudele acestea:



Bucură-te, lacrima Cerului Înalt;

Bucură-te, că ai născut Curcubeul mântuirii;

Bucură-te, că ești lumina de dincolo de ploaie;

Bucură-te, că ești viața dincolo de nori;

Bucură-te, pogorâre de har și simțire;

Bucură-te, hrănindu-ne cu putere dumnezeiască;

Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 2

Odinioară Moise a scos Israelul din Egipt din sclavia lui Faraon, și ajungând el la Marea Roșie se primejduia de moartea prin sabie, căci Faraonul îl urmărea cu oaste puternică pe cel ce Îi striga necontenit lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Dar când a ridicat Moise toiagul, din inima lui a pornit spre cer rugăciunea care despică orice ispită și Dumnezeu Cuvântul a trimis poruncă iar marea s-a despărțit în două ca poporul Lui să izbăvească în lupta cu diavolul. Noi cei ce trăim în Legea Iubirii, primind botezul în dar ca simbol al trecerii prin Marea Roșie, ne rugăm:

Bucură-te, că prin Botez primim salvarea de necurat;

Bucură-te, că inima devine locaș al Domnului;

Bucură-te, că harul Lui cuprinde și cele mai ascunse unghere;

Bucură-te, că prin Botez întunericul se face ziuă;

Bucură-te, că apa sfințitoare naște sfinți;



Bucură-te, că Dumnezeu ne înfiază după har;

Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 3

Tu ești Marea Harului care îl îneci pe faraonul mintal, pe amalecul ce tulbură gândurile, prin tine Maica Domnului mintea se face pocal de lumină dumnezeiască și toate gândurile se așază în ordinea lui Dumnezeu iar haosul și vuietul dispar spre mântuirea celor ce strigă: Aliluia!

Icosul 3

Grea este trăirea celui care, robit de păcate și de patimi, își golește mintea și inima de Dumnezeu, rătăcindu-se de la Poruncile Lui., căci diavolul de îndată lovește cu ispite, dar avem o Mamă care aude pe loc scâncetul de durere al copiilor ei și alergă pentru a ne dărui izbăvire:

Bucură-te, cea ce ne scoți din robia gândurilor;

Bucură-te, cea ce îl scufunzi pe diavolul viclean;

Bucură-te, că îl prinzi cu lanțuri grele;

Bucură-te, că îl legi pe veci în adâncurile apelor;

Bucură-te, că puterea ta este fără tăgadă;

Bucură-te, că ne eliberezi de sub tirania ideilor malefice;

Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 4

Când mintea rămâne fără Hristos, aprigă furtună pornește diavolul pentru a cuceri ceea ce este gol, căci omul a fost zidit de Tatăl pentru a rămâne în El și toți cei care se depărtează de El pătimesc robia, fiindcă nu există libertate decât în Dumnezeu și nu se poate a ne mântui decât prin El: Aliluia!

Icosul 4

Mare este povara gândurilor demonice, care, odată intrate în mintea omenească, își fac cuib de vipere în ascunzișurile conștiinței iar omul este chinuit veșnic de iadul cel din înăuntrul lui, dar tu, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, te rugăm, pătrunde în tainele minții și arde rădăcinile răului, și noi te chemăm:

Bucură-te, cea ce intri adânc în neputința noastră;

Bucură-te, cea ce cureți necurăția;

Bucură-te, cea ce scoți demonii din mintea omenească;

Bucură-te, cea ce vindeci fără urmă toate rănile;

Bucură-te, cea ce speli cu har necurăția iadului din noi:

Bucură-te, salvarea noastră de ispite ale gândirii;

Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 5

Adam se desfăta de Raiul bogățiilor duhovnicești iar gândurile lui erau doar la Dumnezeu, slăvindu-L pe El în fiecare clipă și bucurându-se de părtășia deplină cu Îngerii: Aliluia!

 Icosul 5

Dar mai apoi, intrând păcatul în mintea Evei, și Adam și-a deschis gândirea pentru a primi ispitirea vicleană iar de atunci ne luptăm cu porțile minții care lasă să pătrundă diavolul în locul unde ar fi trebuit să viețuiască doar Dumnezeu, iar noi cu lacrimi strigăm la Maica noastră:

Bucură-te, că tu L-ai născut pe Hristos, Biruitorul porților iadului;

Bucură-te, cu tu ai cheia salvării noastre;

Bucură-te, că te chemăm cu pocăință: închide ușa minții prin care intră diavolul;

Publicitate
Setări pentru confidențialitate

Bucură-te, și te rugăm: deschide fereastra pe care să intre Lumina;

Bucură-te, că tu aprinzi făclia gândurilor spre Dumnezeu;

Bucură-te, că naști în noi focul rugăciunii neîncetate;

Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 6

Dureroasă este greutatea gheții care ne înconjoară mintea! Căutăm cu ardoare izbăvirea și știm că la tine găsim izbânda, la Preacurata Născătoare de Dumnezeu, care aleargă degrabă și ne primește la sânul ei, acolo unde căldura dragostei topește orice ghețar și unde simțim că este Raiul: Aliluia!

Icosul 6

Robia se face libertate prin tine, Împărăteasă, căci tu stăpânești tot ce este al Fiului tău, iar noi, înfiați prin Botez ca și fii ai Împărăției lui Dumnezeu te numim pe tine Stăpâna sufletelor noastre și te cinstim așa:

Bucură-te, că îneci faraonul mental în Apa Vieții;

Bucură-te, că valurile gândurilor se potolesc;

Bucură-te, că negura imaginației se limpezește;

Bucură-te, că trăirile induse sunt alungate;

Bucură-te, că amintirile dureroase se șterg;

Bucură-te, că emoțiile întunericului dispar;

Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 7

Nu ne lăsa pradă dezamăgirii și deznădejdii, nu ne lăsa în mrejele eșecurilor și al neîmplinirilor, Stăpână, căci toate aceste neajunsuri sunt pricina căderii minții noastre, deschizând poarta gândurilor diavolești care atacă sufletul nostru cu imaginația și apoi îl fac captiv, ci cu puterea ta izbăvitoare smulge-ne din brațele acestor ispite ca să te lăudăm veșnic: Aliluia!

Icosul 7

Când boala ne copleșește simțurile, mintea este năpădită de neputință, și odată cu suferința intră în ea gândurile deșarte ale hulei, ale necredinței și ale căderii duhovnicești. Atunci, Maică, vino degrabă și ajută-ne, dă-ne Mâna ta cea caldă și ridică-ne din prăbușire și auzi aceste cântări:

Bucură-te, că îndulcești viața noastră;

Bucură-te, că ne dai har să trecem peste necazuri;

Bucură-te, că ne salvezi de moartea sufletească;

Bucură-te, că stârpești din fașă gândurile amăgitoare;

Bucură-te, că nu lași atacurile mentale să ne învingă;

Bucură-te, că ne scoți din depresii și deznădejde;

Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 8

Trăind printre oameni, iubim și dorim ca niște oameni ce suntem, dar pentru a ne smeri Dumnezeu trimite încercări și neputințe, dezamăgiri și nereușite tocmai pentru a ne întoarce la El cu totul, dar noi ne pierdem de El și mai mult iar negura supărărilor ne cuprinde inima și mintea, dar avem o Mamă care ne păzește și care ne arată calea, căci ea este lumina vieții noastre și limanul cel bun al mântuirii: Aliluia!

Icosul 8

Gândurile rele se nasc ușor, rugăciunea prinde aripi greu. Ne bucurăm când suntem iubiți, dar amară este trădarea căci inima se facă rană vie și gustul dezamăgirii ne cuprinde și mintea, îndepărtându-ne de izvorul liniștirii și al bucuriei, însă cu ultimele puteri strigăm spre tine, Doamnă:

Bucură-te, că sădești adânc în noi sămânța rugăciunii;

Bucură-te, că o adapi din apa vie a nădejdii;


Bucură-te, că îi umbrești vlăstarele cu Sfânt Acoperământul tău;

Bucură-te, că și inima noastră o faci tărâm al fericirii;

Bucură-te, că dragostea ta întrece orice iubire pământească;

Bucură-te, că ne amintești că și Fiul tău Iisus Hristos a fost vândut de oameni;

Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 9

Multe clipe de desfătare trăim în rugăciune, multe bucurii coboară din Cer când ne rugăm din suflet, dar ce ușor ne rupem de Tatăl când ispitele ne înconjoară! Ce repede cădem în necredință, crezând că Tată ne-a părăsit, când El doar ne privește și ne așteaptă ca și în clipele de încercare să Îl slăvim neîncetat: Aliluia!

Icosul 9

Privește, Stăpână, cum ne dau târcoale dușmanii neamului omenesc, cum ne pândesc din umbră așteptând să ne clătinăm din nădejde, și cu mantia ta binecuvântată acoperă capetele noastre învelindu-ne mintea cu vălul tău plin de har, să fim apărați de atacurile faraonului mintal și să avem puterea să te strigăm:

Bucură-te, că nu lași puterea mentală să se epuizeze;

Bucură-te, că ne protejezi de săgețile otrăvitoare ale demonilor;

Bucură-te, că ne arăți calea spre eliberarea din robie;

Bucură-te, că ne scoți din ghearele imaginației;

Bucură-te, că ne smulgi din mrejele păcatului;

Bucură-te, că ne inspiri a fi buni și milostivi;

Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 10

Tu ești veșnic învingătoare, Împărăteasă, conducând Oștirile Cerești spre victoria binelui, tu ești lumina din întunericul depresiei, ești tămăduirea tuturor bolilor psihice, prin tine vocile din minte încetează, vuietul diavolilor se stinge, neliniștea și tulburarea dispar iar furia este înlocuită cu bucurie și armonie, căci nu există o salvare mai grabnică decât venirea ta atunci când copii te cheamă: Aliluia!

Icosul 10

Ne înveți să stăm cu mintea tot mereu la Dumnezeu, să fie paharul minții plin cu rugăciune și har așa încât să nu mai aibă loc diavolul să își toarne otrăvurile lui, și pentru toate aceste binefaceri te cinstim:

Bucură-te, mare ajutor al creștinilor;

Bucură-te, înțelepciunea celor rătăciți;

Bucură-te, cea ce ne iubești neîncetat;

Bucură-te, că dragostea ta este fără condiție;

Bucură-te, că tu nu ne părăsești niciodată;

Bucură-te, că umpli golul sufletesc al celor neîmpliniți din dragoste;

Bucură-te, că ne aduci în simțiri Iubirea lui Hristos;

Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 11

Gândurile pătimașe din suflet ne-au înconjurat ca albinele fagurul și s-au aprins ca focul în spini, văpaie ne arde și ne mistuie puterile, ci mântuiește-ne, Preacurată, și răcorește arsura aceasta cu strălucirea Celui ce a răsărit din tine mai presus de minte că nu încetăm a te slăvi: Aliluia!

Icosul 11

Luminează gândurile noastre, Fecioară cea cu totul fără de prihană, și împuținează întunericul cugetelor care ne strică sufletul și alungă pomenirile întinate ale minții ca să te lăudăm:


Bucură-te, cea ce usuci adâncul nemăsurat al apelor învolburate;

Bucură-te, cea ce alungi lenevirea minții spre rugăciune;

Bucură-te, risipind nisipul greșelilor noastre;

Bucură-te, slăbind apăsarea chinuirii sufletești;

Bucură-te, cea ce spargi mormântul minții spre eliberare;

Bucură-te, veștejind pe veci răutatea vrăjmașului;

Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 12

Smulge din mintea și inima noastră toate gândurile cele făcătoare de stricăciune și spinoase care odrăslesc multe dureri, Stăpână, și adu-ne la limanul dumnezeiesc al păcii, căci tu ești plină de milă către cei care cu cântare de mulțumire îți strigă: Aliluia!

Icosul 12

Nu mai lăsa gândurile să alunece spre cele ce ni se arată de diavol, Preacurată, pune stavilă imaginației ca să biruim atacurile faraonului mintal și fii ajutătoarea robilor tăi că nu contenim a te lăuda:

Bucură-te, că lupta se dă pentru sufletul nostru în fiecare clipă;

Bucură-te, că vom birui dacă avem răbdare până la sfârșit;

Bucură-te, că tu ești puterea și izbăvirea noastră;

Bucură-te, că nu lași să ne intre în suflet săgețile otrăvitoare ale ispitirii minții;

Bucură-te, că ești stâlp de credință în cele mai întunecate greutăți;

Bucură-te, că ne învelești în armura plină de har;


Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 13

O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, dulceața Îngerilor, Bucuria celor întristați! Caută spre noi robii tăi care ne căim de păcatele noastre și fii izbăvitoare în lupta cu gândurile, tămăduiește mintea noastră, pune stavilă atacurilor mentale, fii zid puternic de apărare împotriva deznădejdii și a necredinței și mijlocește pentru noi bucuriile rugăciunii neîncetate prin care să strigăm veșnic către Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se citește de 3 ori).

Icosul 1

Cântarea bucuriei s-a auzit în Ceruri când Arhanghelul Gabriel, trimis de Părintele nostru, a strigat vestea salvării neamului omenesc, iar tu, Preacurată Fecioară, te-ai învoit cu înțelepciune a purta în pântece pe Soarele Dreptății, Mântuitorul cel bogat în Milă și plin de jertfă, ca noi să putem rosti laudele acestea:

Bucură-te, lacrima Cerului Înalt;

Bucură-te, că ai născut Curcubeul mântuirii;

Bucură-te, că ești lumina de dincolo de ploaie;

Bucură-te, că ești viața dincolo de nori;

Bucură-te, pogorâre de har și simțire;

Bucură-te, hrănindu-ne cu putere dumnezeiască;

Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!

Condacul 1

Celei ce este visteria nesfârșită a bunătății, care ne învelește cu Preasfânt Acoperământul ei cel minunat, Născătoarei de Dumnezeu îi cântăm oda de bucurie, căci ea ne izbăvește de înec din apele tulburi ale ispitelor și ne aduce la malul mântuirii, iar noi o cinstim și ne rugăm așa: Bucură-te, Biruitoare Maica Domnului, alungând diavolul care vatămă și schimbă mintea omenească!


Rugăciune:

Stăpână Doamnă și Împărăteasă, minunea Cerului și a pământului, cea mai slăvită Maică! Cu brațele tale cele puternice răpește-ne din furtuna patimilor, a primejdiilor, a necazurilor și a ispitelor și scoate mintea noastră la limanul îndumnezeit al bunăvoinței tale. Arată sufletul nostru roditor de fapte bune, alungând gândurile neroditoare și spinii păcatelor care ne scufundă în oceanul deznădejdii, dă-ne putere când vin ispitele să alergăm în brațele părintești ale Tatălui și să nu ne rupem de El prin cuvinte și gânduri nepotrivite.

Cu sabia cu două tăișuri ale Duhului Sfânt taie din rădăcină neghina ce a crescut în mintea noastră că mult ne chinuie acestea, închide ușa minții în fața atacurilor diavolești iar inima noastră care s-a întunecat de multe patimi și gânduri străine luminează-o, dăruindu-ne lacrimi ca să spălăm întinăciunea greșelilor noastre.

Tămăduiește bolile psihice, alungă ispitele de sinucidere, toarnă har peste gândirea vătămată spre însănătoșire grabnică, îneacă faraonul mintal și leagă-l cu lanțuri pe veci, dă-ne cale liberă spre rugăciune și spre a trăi o viață în evlavie ca să ajungem cu mintea întreagă și nevătămată la sfârșitul vieții, având amintirea păcatelor spre spovedire curată și împărtășire cu Preasfânt Trupul și Sângele Fiului tău Iisus Hristos, ca El să ne primească în Împărăția Lui acolo unde toate gândurile sunt Iubire și rugăciunea e cântare veșnică spre Sfânta Treime, acum și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Publicitate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.