PENTRU CEI CE NU IUBESC , SAU, IUBESC EXAGERAT ANIMALELE.

  29.-Părinte, vă întreb, cum este socotit înaintea lui Dumnezeu cel ce iubeşte exagerat animalele!? La noi în bloc este o familie care ţine cincisprezece câini. Nu vă spun ce miros este pe scara blocului, ţi se mută nasul din loc. În fiecare seară, ies cu ei la plimbare, legaţi în lese. Copii n-au avut pentru că, au făcut în tinereţe nenumărate avorturi şi nu le-au plăcut să aibă copiii. La o altă scară a blocului, este o bătrână văduvă care ţine 30 de pisici. (Alexandra L.)

Să iubeşti animalele nu-i păcat, ci o datorie morală, dacă nu le pui mai presus de Dumnezeu şi de om. Ce înseamnă să iubeşti animalele? Înseamnă că ți-au fost date de Dumnezeu, să le respecți, să le folosești, să le îngrijești, să le adăposteşti, să le hrăneşti, să nu le baţi, să nu le chinui, să nu le omori. Aceasta este iubirea pe care o datorăm. Animalele au locul lor, dat de Dumnezeu, nu le ţii cu tine în casă și umpli casa. Nu exagerezi cu iubirea faţă de ele, pen-tru că eşti în pericol de a-ţi face idoli din ele și poți deveni idolatru.

Atunci când în loc să naşti şi să creşti copii, să dai de mâncare celui flămând, să îmbraci pe cel gol, să dai apă celui însetat, să primeşti în casă pe cel ostenit de drum, și să împlinești toate aceste datorii pe care ți le-a poruncit ție Dumnezeu, ţii în casă animale, când, de fapt, Dumnezeu a rânduit ca locul lor să fie afară, este un păcat mare, se cheamă „iubire cu păcat”. De ce credeți că a rânduit Dumnezeu ca animalele să poarte blană și păsările pene? Ca să stea afară, să le apere de frig și îngheț, altfel, le făcea și lor casă, sau rânduia să stea în casă cu omul. Acolo este locul lor, afară.

Nu suntem și nu putem fi mai buni ca Dumnezeu. Aceasta este rânduiala Lui și știe de ce a rânduit așa. Dacă nu ai ținut cont de aceasta, Dumnezeu nu te mai numără printre iubitorii de aproapele, pentru că ai iubit și ai pus mai presus animalele, decât pe aproapele tău. În loc să împlineşti porunca lui Dumnezeu de a naşte şi a creşte copiii, cu care să te mângâi veșnic în Împărăția lui Dumnezeu, tu ai omorât pe proprii copii, făcând avort și în locul lor ai adus cu tine în casă animale, cu care crezi că, te vei mângâia. În felul acesta, te-ai făcut potrivnic împlinirii porunci lui Dumnezeu și slujirii Lui, și slujești necuvântătoarelor (animalelor). Pentru tine, au fost mai presus animalele, decât împlinirea poruncii lui Dumnezeu de a naște și a crește un om. Ai refuzat voit darul lui Dumnezeu și ți-ai făcut singur „dar”, care te osândește. Te va osândi, pentru că, ai respins ceea ce ți s-a poruncit să faci și ai împlinit ceea ce nu ți s-a poruncit, ceea ce n-o să-ți fie de folos la mântuire.

În urma acestui fapt, trebuie să-i plângem și să-i privim cu milă pe cei care au făcut aşa ceva, pe cei ce se află la o vârstă înaintată, și mai ales pe cei care din cauza aceasta s-au îmbolnăvit psihic şi sufleteşte. Ei, nu-şi mai pot da seama de gravitatea faptului că deranjează şi supără pe cei din jur, adunând câini și pisici, și își găsesc în aceasta, o falsă compensație la datoria pe care n-au împlinit-o atunci când trebuia, când era timpul, iar acum iubesc într-un mod exagerat animalele, adunând la el în casă un număr neînsemnat de animale, cu care împreună viețuiește. Acest lucru este nefiresc pentru om, și în același timp foarte periculos pentru sănătatea lui, trăind într-un mediu absolut viciat și ”spurcat”, plin de mizerie, de microbi, deranjând și pe cei din jurul lui cu mirosul greoi și gălăgia pe care o fac animalele.

Omul trebuie să se gândească că va ajunge singur la bătrânețe, că se îmbolnăvește. Cel ce la tinerețe nu s-a gândit la aceste lucruri, nu numai că a fost neînțelept, ci va căuta refugiu din singurătate în compania animalelor, care singurele au mai rămas cu el, drăguțe și pline de afecțiune, precum copii, așa cum sunt căinii și pisicile. Atunci, începe a aduna în jurul său, ori câini, ori pisici, ori jivine exotice și se dedică lor în totalitate, iubindu-le, adăpostindu-le cu el în casă, dormind împreună cu ele, și hrănindu-le ca pe copilașii lui, arătându-le o afecțiune sau o iubire anormală, pentru că pe acea normală a pierdut-o, ci alta, una exagerată.

Părintele Ilarion Argatu, fiind întrebat de către o femeie credincioasă, despre fenomenul care începe a prinde contur, din ce în ce mai mult, referitor la înmulțirea și la iubirea exagerată a câinilor și pisicilor, spunea, ca pe o profeție, despre ceea ce se va întâmpla: „La vremea de apoi, omul va fi slugă la animal spurcat, nici nu ai cum să te rogi să nu fie așa, pentru că scris este și trebuie să se întâmple așa”. Foarte mirată femeia, n-a mai spus nimic, ținea un acatistul în mână și se ruga: „să ne scape Maica Domnului de câinii vagabonzi și de cei de acasă, de părul și de mizeria lor, nu mai ai unde să pui o cârpă pe iarbă și să stai jos, că parcurile sunt pline de mizeria lor. Ne-am săturat ca de mere acre !”25

Singurătatea, este foarte grea pentru om, chiar ucigătoare. Cu singurătatea nu se împacă firea omului. Singurătatea este o boală. De aceea e bine, să începi de când ești tânăr te gândești și să te respecți pe tine, împlinind anumite porunci și datorii, care te vor scuti la bătrânețe de anumite suferințe. Sunt lucruri pe care trebuie să le faci la tinerețe, și dacă ai fost nepăsător, sau ai amânat crezând că ai timp, te-ai distrat fără se te gândești și să observi că timpul trece în tăcere pe lângă tine, și este ireversibil, rămâi neîmplinit. Ai pierdut ceea ce tocmai te ferea de suferința singurătății, și te putea face mulțumit și fericit la bătrânețe, că n-ai trăit în zadar. Iar cea mai mare fericire și bucurie, la bătrânețe, este, să-ți vezi și să-ți îmbrățișezi nepoții.

Când ești tânăr, ai datoria, și numai atunci o poți face, să naști și să crești în jurul tău cât mai mulți copii și ca să nu rămâi singur, pentru că, dintre toți va rândui Dumnezeu, măcar pe unul cu milă, care să aibă milă de tine, să te îngrijească atunci când nu mai poți, și să-ți aducă o cană de apă când vei înseta.

Dar, nici pentru animale, nu-i bună singurătatea, și ele sunt dornice de companie, fapt pentru care caută compania omului și iubirea lui, după cum spune filosoful Petre Țuțea: „Se zice că și animalele, unele, simt nevoia de companie; cică elefantul și măgarul nu iubesc singurătatea... Nici lor nu le place să trăiască singuri... Ei mor singuri. Se izolează când mor. Moartea măgarului e cea mai glorioasă.”26

Însă, omul trebuie să aibă discernământ și să nu depășească limitele și albia în care l-a încadrat Dumnezeu. Omul, trebuie să țină cont de ceea ce i-a dat Dumnezeu la creație să poarte, Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu, la care este chemat tot timpul vieții sale, să se ridice prin faptele și credința sa.

Mesajul celor scrise, nu este de a judeca pe cei ce oferă o „iubirea exagerată” unor animale, ci să-i fac să înțeleagă duhovnicește, cei care vor, că ceea ce depășește firescul, întotdeauna se transformă în păcat. Că prin exagerare, a transformat o virtute poruncită de Dumnezeu în păcat, virtutea Iubirii. Și că este timpul a se întoarce de la păcatul de a exagera cu iubirea, la o iubire cu discernământ și necondiționată față de aproapele și una de respect față de animale. (Părintele Ioan, „Noi răspunsuri duhovnicești”)

___________________________

25.- Arhim. Ilarion Argatu, +1999, 500 Răspunsuri duhovnicești, Ed. 3, Edit. Mila Creștină, 2010, pag. 19.

26.- Petre Țuțea, 1902-1991, „322 de vorbe memorabile”, Ed.4-a, Edit Humanitas, 2008, pag. 118.