Mânia

SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta”

Din invataturile staretului Ambrozie de la Optina

1. A trăi înseamnă să nu fii mâhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni şi cu toţi să fii respectuos.

2. Pentru mireni, rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări – iubirea de sine.

3. Tristeţea vine din îngâmfare şi de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.

4. Omul e ca un gândac: când e cald ziua şi e soare el zboară, se mândreşte şi bâzâie: „Toate pădurile şi luncile sunt ale mele! Toate luncile sunt ale mele, toate pădurile sunt ale mele!“. Iar când soarele dispare, când vine frigul şi bate vântul, gândacul îşi pierde îndrăzneala, se lipeşte de o frunzuliţă şi zice: „Nu mă împinge jos!“.

5. Neliniştea sufletească este simptomul mândriei ascunse şi demonstrează lipsa de experienţă şi de pricepere a omului.

6. Dacă cineva este neputincios cu trupul, dar a făcut multe păcate, acela să pornească pe drumul smereniei.

7. Înţelepciunea duhovnicească se câştigă prin smerenie, frică de Dumnezeu, menţinerea conştiinţei curate şi a răbdării în necazuri.

8. Casa sufletului este răbdarea, hrana sufletului este smerenia. Când în casă nu se găseşte hrană, atunci sufletul iese afară, adică din răbdare. Pe vechii creştini, vrăjmaşul îi ispitea prin chinuri, iar pe cei de azi – prin boli şi gânduri.

9. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii (Matei 10,16). Şarpele, când trebuie să-şi schimbe vechea piele cu cea nouă, caută un loc îngust şi ferit de ochii lumii, care i se pare potrivit şi astfel îşi lasă pielea dinainte. Aşa şi omul, care doreşte să-şi scoată şubrezeala (omul vechi) trebuie să meargă pe calea îngustă a împlinirii poruncilor evangheliei.

10. Domnul, în Grădina Ghetsimani, a plâns pentru că ştia că nu mulţi se vor folosi de suferinţele Lui de pe cruce, ci mulţi prin rea voinţă se abat de la mântuire. Dacă cineva nădăjduieşte să ajungă acolo unde e Sfânta Treime, acela să se străduiască să nu piardă din vedere pe Hristos întrupat. Cei care ating despătimirea vor fi acolo unde e Sf. Treime, iar cei care obţin iertarea păcatelor se învrednicesc să locuiască înlăuntrul grădinii raiului şi contemplă chipul lui Hristos.

sursa: Patericul de la Optina

De ce nu ne împlinește Dumnezeu toate dorințele?

Scrieţi că dorinţele cele bune nu se împlinesc întotdeauna. Să ştiţi că Domnul nu ne îndeplineşte toate dorinţele bune, ci numai cele ce slujesc spre folosul nostru sufletesc. Dacă noi, în educarea copiilor noştri, ştim să alegem învăţătura potrivită vârstei lor, cu atât mai mult ştie Domnul, Cunoscătorul inimilor, ce şi când ne este de folos.

Precum există vârstă duhovnicească ce se socoteşte nu după măsura anilor, nici după lungimea bărbii, nici după riduri, sau precum uneori copiii de 15 ani învaţă în rând cu cei de 8 ani, tot astfel se întâmplă şi în cunoaşterea duhovnicească. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul I, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 159)

Arma de neînvins împotriva vrăjmaşului

Scrii că uneori te preocupă gândul cum Luceafărul, din înger de lumină, s-a preschimbat în satana. Ştii şi singur că din mândrie. Ţine minte, însă, că acum trebuie să te ţii mai cu tărie de rugăciune şi să nu te laşi pradă nici unui fel de gând, nici cugetelor ce vin din altă parte, chiar dacă ţi-ar părea că sunt bune.

Rugăciunea cu smerenie este arma de neînvins împotriva vrăjmaşului, iar prin cugete nu-l vei putea birui. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul I, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 154)

Mânia

Cain şi Abel-Oswalt Kreusel,1591, reproducere dintr-o carte de artă

Mânia este un păcat care constă într-o stare de iritare puternică în raport cu cineva, fiind unul din cele şapte păcate capitale.^[1] Ea nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu, ducând la înfăptuirea de diverse păcate (de la certuri la omor). Omul trebuie să-şi ţină în frâu mânia nelăsând-o să facă roadă şi s-o stingă până la apusul soarelui. El trebuie să evite stârnirea mâniei propriilor copii pentru ca aceştia să nu-şi piardă nădejdea. De asemenea, el trebuie să evite însoţirea cu oamenii mânioşi pentru a nu se molipsi de la ei. Mânia poate fi potolită prin înţelepciune

Mânia, păcat capital în creştinism

Biserica creştină a stabilit şapte păcate capitale 1. Mândria 2. Desfrânarea 3. Lăcomia 4. Iubirea de arginţi 5. Invidia (pizma) 6. Mânia 7. Lenea. Pe lângă mânia obişnuită (care este un păcat capital) există şi o altfel de mânie, mânia lui Dumnezeu (care se abate asupra celor ce păcătuiesc, credincioşi sau necredincioşi) şi, asemenea ei, mânia sfântă pe care o resimt credincioşii faţă de faptele păcătoase ale semenilor, deci îndreptate asupra păcatului, nu asupra celor ce îl fac. Prototipul ei este mânia lui Iisus împotriva fariseilor care-l pândeau să vadă dacă va vindeca în ziua Sabatului ca să-l poată învinui. Iisus îl vindecă pe un om cu mâna uscată iar atunci fariseii pleacă şi încep să se sfătuiască cu irodianii cum să-l piardă.^[2]

Mânia, caracteristici generale

Semn al nesăbuinţei, după cum ne încredinţează Solomon şi Ecclesiastul ^[3][4], ea este un mădular pământesc ce trebuie stârpit ^[5][4], un păcat de care trebuie să ne eliberăm, arată apostolul Pavel în epistolele sale ^[6][4]. Omul rău se mânie împotriva Domnului, se arată în Cartea lui Iov ^[7] şi, la judecată, priveşte cu mânie soarta fericită a darnicilor şi drepţilor, arată psalmistul.^[8]. Fiindcă mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu, aşa cum arată apostolul Iacov, ^[9][10] omul mânios va cădea sub pedeapsa judecăţii, după cum spune Iisus,^[11][4], fiind doborât de propria sa mânie, aşa cum se arată în Cartea lui Iov ^[12][4].În schimb, înţeleptul cu duhul domol ^[13][4] este mai de preţ decât un viteaz şi un cuceritor, învaţă Solomon.^[14]Mânia e descalificantă pentru cel ce aspiră la calitatea de episcop, avertizează apostolul Pavel.^[15]

Mânia, de la supărare şi certuri la omor

Omul mânios, care dă frâu liber mâniei-năvalnică prin firea ei,^[16][4], face multe prostii şi păcate ^[17][4], printre care intră şi certurile, arată Solomon.^[18][4] Mânia poate fi pricină de omor(ucidere):(cazul lui Irod care, înşelat de magi, se mânie atât de tare, încât comandă masacrul pruncilor ^[19][4], cazul fariseilor şi cărturarilor, care îl răstignesc pe Iisus din pricina mâniei cauzate de minunile Lui ^[20] şi de vindecările din ziua Sabatului ^[21], cazul fiilor lui Iacov, Simeon şi Levi care, orbiţi de mânia pricinuită de necinstirea sorei lor Dina de către Sihem, au ucis toţi oamenii din cetate, după cum istoriseşte „Cartea Facerii” ^[22][4], cazul lui Cain care, văzând că Dumnezeu a privit cu bunăvoinţă spre jertfa lui Abel şi spre a lui nu, se mânie foarte tare, şi îl ucide pe Abel ^[23][4][10], împăratul Nabucodonosor al II-lea, care se mânie pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători şi pe Haldei pentru că ei nu reuşiseră să-i spună ce vis avusese, spunând că e peste puterea muritorilor acest lucru şi începe să-i omoare, şirul crimelor fiind întrerupt de Daniel care-i spune ce visase după ce Dumnezeu îi descoperise noaptea visul şi tălmăcirea lui ^[24] - tentativă de omor: (cazul lui Saul, care se aprinde de mânie pe Ionatan pentru că acesta se împrietenise cu David şi vrea să-l omoare.^[25][4], cazul lui Esau, care se mâniase pe fratele său, Iacob şi cauta să-l omoare pentru că îl înşelase, furând prin şiretlic binecuvântarea tatălui lor, Isaac)^[26][4]. - pedepse severe (Cartea a II-a a Cronicilor relatează cum Asa s-a mâniat pe văzătorul Hanani şi l-a pus în închisoare pentru că l-a mustrat că, după ce Dumnezeu l-a ajutat în lupta cu etiopienii şi libienii, s-a sprijinit pe împăratul Siriei. ^[27][4] Împăratul Babilonului, în mânia lui, prefăcuse lumea în pustie, şi îşi prăpădise poporul, până când a fost doborât fără cruţare, relatează cartea profetică Isaia ^[28]. Împăratul Egiptului s-a mâniat pe doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor şi i-a trimis la închisoare ^[29].Unul dintre oamenii pe care-i va atinge mânia împăratului este slujitorul de ocară, ne asigură Solomon.^[30] Alteori mânia poate avea roade mai puţin dramatice: în pilda fiului risipitor Iisus arată cum auzind că tatăl său îl primise cu mare fast şi bucurie pe fiul cel mic care, după ce îşi cheltuise cu prostituatele partea sa de moştenire, se întorsese smerit acasă, fiul cel mare din pilda fiului risipitor se întărâtă de mânie şi nu vrea să intre în casa tatălui său ^[31]; cei 10 apostoli se mânie când aud că Iisus le spune lui Iacov şi Ioan că cinstea de a sta de-a dreapta şi de-a stânga Tatălui nu atârnă de el, ci va aparţine acelora pentru care a fost pregătită ^[32]. Cartea I a Regilor relatează cum Eliab, fratele cel mare al lui David se mânie pe acesta, când vede că David se interesa de răsplata promisă celui care îl va învinge pe Goliat ^[33]. Domnitorii filistenilor s-au mâniat pe Achiş pentru că vroia să-l ia în luptă şi pe David şi îi interzic lui Achiş acest lucru ^[34]. Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, se aprinde de mânie când vede că Elisei nu vine în persoană la el să-l vindece de lepră, ci îi spune să se scalde de 7 ori în Iordan dar ascultă cuvântul proorocului şi este vindecat.^[35][4] Balac, împăratul Moabului, se aprinde de mânie pe ghicitorul Balaam pentru că acesta, chemat să blesteme vrăjmaşii, îi binecuvântează.^[36]

Atitudinea faţă de oamenii mânioşi

Mânia fiind molipsitoare, însoţirea cu astfel de oameni este contraindicată, căci ea poate ajunge o cursă pentru suflet, ne previne Solomon ^[37][4] Dacă totuşi se întâmplă să fim alături de un om mânios, trebuie să-l lăsăm să păcătuiască şi să-şi ia pedeapsa, pentru a se învăţa minte, căci nu-l vom putea opri de fiecare dată, ne învaţă Solomon ^[38]. Când izbucneşte împotriva cuiva mânia împăratului, care este ca răcnetul unui leu, după cum spune Solomon, acela nu trebuie să-şi părăsească locul, căci calmul îl păzeşte de păcate mari, învaţă Eclesiastul.^[39].

Domolirea mâniei altora

Mânia unui om este uşor aţâţată de alt om, prin vorbe aspre sau uşuratice, tot aşa cum fierul ascute fierul ^[40][4], dar ea poate fi şi potolită prin înţelepciune, ne învaţă Solomon ^[41][4], dar şi cu alte mijloace:„Un dar făcut în taină potoleşte mânia şi o mită dată pe ascuns potoleşte cea mai puternică mânie”, adaugă Solomon^[42] Excepţie face bărbatul înşelat de nevastă, furios din pricina geloziei, care, în ziua răzbunării, poate fi fără milă, refuzând orice preţ de răscumpărare şi orice dar, încheie autorul Proverbelor.^[43].

Veghe împotriva stârnirii mâniei copiilor

Dacă mânia proprie trebuie să o ţinem în frâu, trebuie să fim cu băgare de seamă, în calitatea de părinte, „să nu întărâtăm la mânie” ^[44][4] pe copiii noştri pentru a „nu-şi pierde nădejdea” ^[45][4], ci să-i creştem „întru învăţarea şi certarea Domnului”, învaţă apostolul Pavel.^[46][4]

Atitudinea faţă de propria mânie

Credinciosul nu trebuie să se supere, să se mânie sau să-i pizmuiască pe cei ce fac răul, fiind pe deplin încredinţat că aceştia nu au niciun viitor, cum spune Solomon, că vor fi cosiţi iute ca iarba şi se vor veşteji ca verdeaţa, fiind nimiciţi la vremea judecăţii, cum spune psalmistul ^[47]. Omul trebuie să-şi ţină în frâu mânia, nelăsând-o să facă roadă: „Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi. Cugetaţi în paturile voastre şi apoi tăceţi” spune psalmistul.^[48]„Să n-apună soarele peste mânia voastră”, pentru a nu da Celui-Rău prilej să profite de ea, învaţă apostolul Pavel.^[49][4]

Păcatele mâniei

După Îndreptarul de Spovedanie al părintelui Ilie Cleopa, lista cu păcatele mâniei.

ş blândeţe.