duminică, 7 mai 2023

Rugăciunea de Vineri

 

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit și ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă bunătății Tale celei nespuse să mă învrednicești cu Darul Tău, Doamne, ca și eu să pot răbda patimi pentru credința, speranța și iubirea ce le am către Tine, precum Tu, Cel îndurat, ai răbdat pentru mântuirea mea.

Întărește-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie și cu mare căință, și să urăsc cugetele mele și voințele mele cele rele. Sădește în inima mea întristare de moartea Ta, ca să o simt precum au simțit-o iubita Ta Maică, ucenicii Tăi și femeile purtătoare de mir care stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simțirile cele sufletești, ca să se miște și să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsuflețite, când s-au mișcat la răstignirea Ta, și mai vârtos cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios și pocăit, și Ți s-a plecat, de l-ai pus în Rai. Dă-mi, Doamne, și mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia și-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, și cu bună întoarcere și căință mă așează împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu și Ziditor ce-mi ești.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, și pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:

Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat și pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ținut rodul vieții, care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat ușile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis ușa raiului.


O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări și câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre și pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferințele și necazurile vieții acesteia! Și fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm și să ne apropiem de El, și așa, numai spre folosul nostru ne pedepsește în această viață; de aceea, rogu-mă Ție, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele și durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulțești împreună și răbdarea, puterea și mulțumirea, căci cunosc, că neputincios sunt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneț; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata și Dumnezeiasca Ta putere și cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin și o măresc acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.



Crucificarea Domnului nostru Iisus Hristos
Crucifixion-0001.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor