Originea Paștelui Blajinilor
Primele surse etnografice care atestă o practică de comemorare colectivă a morților de către o comunitate datează din secolele XVIII-XIX. „Paștele Blajinilor nu este un ritual creștin propriu-zis sau o sărbătoare canonică. Organizarea colectivă într-o comunitate ține de o tradiție veche care nu are un punct de origine”, spune Andrei Corobcean, cercetător științific specializat în tracologie și lector la Universitatea de Stat din Moldova.
Caracteristică mai ales pentru Moldova istorică și Bucovina, ceea ce numim astăzi Paștele Blajinilor ar fi o practică pre-creștină cu rădăcini păgâne, asimilată de biserică. „Românii nu au fost creștinați oficial. La noi creștinismul a pătruns stihinic, combinându-se cu tradițiile vechi, păgâne, legate de politeism, cu chestii totemice și alte culte. Biserica fost nevoită să le tolereze pentru a atrage de partea sa comunitățile.”
În sud-estul Europei, la popoarele balcanice și la români inclusiv, cultul morților este un aspect extrem de important al tradițiilor religioase care precedă creștinismul. Combinația dintre o sărbătoare creștină și cultul morților a generat dezvoltarea și răspândirea unor practici în tradiția colectivă. Corobcean spune că o anumită bucurie sau ritual trebuia împărtășit și cu morții. „E greu de spus când se combină cu tradiția creștină. E foarte posibil ca sărbătorirea Paștelui, cea mai importantă sărbătoare creștină, să fi dat un imbold oamenilor să organizeze și morților „posibilitatea” să participe.”
Ce înseamnă cuvântul „blajin” și unde mai întâlnim o asemenea practică
Potrivit lui Octavian Moșin, preot paroh la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, termenul de „blajin” provine din slavonă (блаженный, n.red.) și ar însemna „cei fericiți”, cei care „se bucură întru Domnul”. „În Bucovina, blajinii sau rohmanii sunt considerați ființe neprihănite, reprezentante fantastic, cu siguranță de proveniență pre-creștină”, completează Andrei Corobcean.
Deși nu este practicată uniform pe tot teritoriul Moldovei, adaugă acesta, majoritatea populației celebrează Paștele Blajinilor. Mai mult, întâlnim o practică asemănătoare și la ucraineni, la popoarele slave, în zona Transcarpatia și partea sudică a Ucrainei.
Preotul confirmă că o tradiție asemănătoare se întâlnește și în spațiul slav. La unii, sărbătoarea este numită Radonița (Радоница în rusă, n.red), specifică mai mult mediului monahal și sărbătorită marți la o săptămână după Paști.
Există alte popoare sau zone, cu excepția celor de mai sus, care au o sărbătoare similară? Andrei Corobcean spune că este o tradiție locală și aproape nicăieri în lume nu întâlnim sărbători de pomenire a morților de o asemenea intensitate ca Paștele Blajinilor.
De ce sărbătorim Paștele Blajinilor lunea și de ce „a prins” în zona noastră
În tradiția ortodoxă, zilele de sâmbătă sunt destinate pomenirii morților, când se fac slujbe în biserică. Nu este interzisă în cutuma creștină pomenirea celor decedați sau vizitele la cimitir și-n alte perioade ale anului. Totuși, anume în lunea de după duminica Tomii (următoarea duminică de după Paști, n.red.) oamenii merg la cimitir pentru a cinsti memoria celor decedați.
Pe lângă dorința de a împărtăși bucuria învierii cu cei plecați în neființă, biserica ortodoxă confirmă că ziua de luni este cea mai indicată în acest scop. „În prima săptămână de după Paști nu se fac pomeniri pentru morți, de aceea le putem face în săptămâna următoare”, spune Octavian Moșin. „La noi s-a încetățenit și ziua de duminică, o moștenire sovietică, pentru că luni era zi de lucru. Unele sate au mai multe cimitire și un singur preot, iar Biserica se adaptează și mergem duminică și luni.”
Aparent, Paștele Blajinilor nu se celebrează la fel peste tot în Moldova. În unele sate de la Nord, povestește acesta, există tradiția de a merge cu o lumânare la mormintele rudelor decedate imediat după slujba de Înviere. „Avem sate unde nu este cunoscut Paștele Blajinilor. La unii, pomenirea răposaților se face de Înălțarea Domnului, de Duminica Mare sau în alte zile.”
Aparent, Paștele Blajinilor s-a înrădăcinat foarte puternic anume în regiunea noastră, nu și-n alte zone populate de români sau la alte popoare europene. Asimilarea atât de puternică a acestei tradiții poate fi legată de o toleranță mai mare a bisericii pentru practicile populare pe acest teritoriu. „Dacă vorbim despre Transilvania și alte zone care au fost sub influență catolică sau protestantă, știm că acolo nu se acceptă o astfel de tradiție. E foarte complicat să explicăm din punctul de vedere al unor influențe etnice sau culturale”, menționează Andrei Corobcean.
„Apa sâmbetei” și ospățul funerar
Până la vesela scumpă, mormintele încărcate cu mâncare și modurile contemporane de pomenire a morților, tradițiile de Paștele Blajinilor s-au manifestat diferit. Unul din cele mai fascinante ritualuri era transmiterea cojilor sfințite către tărâmul celălalt. „Cojile ouălor sfințite, pentru că nu se puteau arunca, se duceau la o apă curgătoare. Aruncarea lor în acea apă însemna că pleacă pe tărâmul celălalt. De aici probabil vine expresia „s-a dus pe apa sâmbetei”, adică s-a dus în veșnicie”, povestește cercetătorul Andrei Corobcean.
Cultul morților și practicile funerare foarte complexe sunt intens reflectate în cultura noastră, spune acesta. Avem o mulțime de credințe legate de cultul morților și necesitatea de a realiza o legătură simbolică dintre lumea celor vii și a celor morți. Ne asigurăm, astfel, de pacea și liniștea lor și, cel mai important, că nu se vor întoarce.
„Elementul important la Paștele Blajinilor, legat de cultul morților, este ospățul funerar. Nu este specific tuturor popoarelor, nu este o chestiune firească astăzi prânzul cu morții și nu este o practică creștină. E vorba despre reminiscențele ospățului funerar colectiv, comunitar, care avea loc în trecut, transformat într-o ceremonie a pomenirii strămoșilor. O comuniune simbolică dintre cei morți și cei vechi, dintre sat și cimitir”, punctează istoricul.
Darul funerar către divinitate: pomenile
Grija față de pacea pe care-o trăiesc cei decedați în lumea de dincolo se materializează în darurile funerare. Le numim pomeni de la cuvântul de origine slavă „a pomeni”. Cei vii oferă un dar simbolic sau fac un gest de bunăvoință fără a cere ceva în schimb.
Există și o semnificație practică a acestui dar. „Pentru a obține iertarea păcatului celui decedat, trebuie să jertfesc ceva și să obțin bunăvoință divinității, a lui Dumnezeu. Astăzi, în înțelesul nostru, datul de pomană de sufletul cuiva e pentru perpetuarea memoriei. Cu cât mai mulți își vor aminti de acest om sau îi vor pronunța numele, cu atât soarta lui dincolo va fi mai bună.”
Preotul Octavian Moșin spune că putem oferi și alte pomeni decât cele făcute „în fală”. Fie că dăm de pomană sau facem o faptă bună în numele celor răposați, preotul sfătuiește să luăm în considerare două aspecte. Pe de o parte, ca omul care le primește să se bucure de acel gest, spunând „bogdaproste/Dumnezeu să-l ierte” și, pe de alta, să aibă cu adevărat nevoie de ceea ce i se oferă.
Parohul precizează că actele de milostenie sunt mai bine primite – „să mergi la un azil de bătrâni, să plimbi în cărucior un copil cu dizabilități, să ajuți la curățenie pe cineva, să cumperi niște produse”.
Paștele Blajinilor 100 de ani în urmă
Posibilitățile pe care le aveau strămoșii noștri veacuri în urmă sunt cu desăvârșire altele decât cele de astăzi. „Se mergea la cimitir, obligatoriu cu pască și ouă roșii. Se dădea de pomană după ce preotul venea și sfințea acele bucate. Se dădea un pahar de vin, cea mai acceptată băutură în cimitir cu conotație simbolică. Se aprindea o lumânare. Ospățul se făcea acasă, modest”, descrie Andrei Corobcean cum ar fi arătat celebrarea Paștelui Blajinilor cu un secol în urmă.
Preotul Octavian Moșin spune că nu este un păcat să servim o bucată de pâine, de cozonac și puțin vin în amintirea răposaților. „Dar când vizita la cimitir în transformă în mese, în petreceri, în gălăgie, se depășesc granițele bunului simț.” Recomandarea sa este de a petrece ziua în rugăciune sau meditare, amintindu-ne de cei răposați în sânul familiei.
O neregulă de Paștele Blajinilor este că se merge cu candele și păhărele de plastic, cu coroane de plastic din materiale nereciclabile. Coroanele acestea nu sunt elemente ortodoxe fără de care nu se poate: mai bine sădești o floare vie, un arbust. De la ecologia propriu-zisă tindem spre ecologia sufletului.
Pe lângă pomenirea celor decedați, Paștele Blajinilor are și o puternică încărcătură socială și comunitară. Una care ne permite, printre altele, să ne accentuăm statutul și diferențele de ceilalți. „O comuniune care alimentează nevoia de socializare și exprimare într-un mod care depășește cu mult valoarea inițială a acestei tradiții”, conchide Andrei Corobcean.
Concluzia preotului Octavian Moșin este că Paștele Blajinilor e o tradiție bună, dar cu multe nereguli. Pierderea conotației religioase și îndepărtarea creștinilor de biserică ar fi unele dintre ele. Iar statul cu orele la cimitir poate aluneca spre „vorbe, mâncare, băutură și alte comportamente specifice celor care nu trăiesc în smerenie”.
Totuși, preotul Moșin subliniază că
Paștele Blajinilor hrănește nevoia firească de conexiune cu oamenii care
au plecat definitiv din această lume: „până la urmă, omul este viu cât
timp este vie memoria lui.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.