Rugaciunile incepatoare, apoi:
Condacul 1:
O, Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, care ai ascultat de atâtea ori dumnezeiestile învataturi pe care le-a propovaduit Preaiubitul Tau Fiu, ajuta-i pe toti parintii binecredinciosi, ca si pe toti cei care au grija de cresterea sufleteasca si trupeasca a copiilor, sa priceapa cuvintele pline de putere ale Sfintei Scripturi, ca sa se poata ruga Tie: Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Icosul 1:
Nu poate limba omeneasca sa spuna cuvinte mai minunate decât cele pe care le-a rostit Fiul Tau, cuvinte care stralucesc ca niste faclii pe paginile Evangheliei. Ca sa îndrageasca aceste cuvinte, o, Nascatoare de Dumnezeu, acopera-i cu harul tau pe copii si pe cei care se roaga Tie pentru ei:
Povatuieste copiii sa fie saraci cu duhul, ca a lor sa fie Împaratia cerurilor;
Povatuieste copiii sa fie flamânzi si însetati de dreptate, ca asa se vor satura;
Povatuieste copiii sa fie blânzi, ca asa vor mosteni pamântul;
Povatuieste copiii sa fie milostivi, ca asa se vor milui;
Povatuieste copiii sa fie curati cu inima, ca asa Îl vor vedea pe Dumnezeu;
Povatuieste copiii sa fie facatori de pace, ca asa fii ai lui Dumnezeu se vor chema;
Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 2:
Minunate sunt lucrurile pe care le-a facut Dumnezeu si minunate sunt virtutile pe care le dobândesc credinciosii, virtuti pe care le cerem si pentru parintii si pentru copiii care Îi înalta lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul 2:
Tu, Fecioara, salas al virtutilor si ocrotitoare a celor ce duc lupta cea grea cu patimile si cu diavolii, asculta rugaciunile noastre, ale celor ce ne rugam Tie:
Povatuieste copiii sa iubeasca cele bune si toate virtutile crestinesti;
Povatuieste copiii sa împlineasca cu smerenie poruncile Domnului;
Povatuieste copiii, hranindu-i cu laptele întelepciunii dumnezeiesti;
Povatuieste copiii sa asculte îndrumarile bune pe care le primesc;
Povatuieste copiii sa fie întelepti ca serpii si blânzi ca porumbeii;
Povatuieste copiii sa vada în toti oamenii chipul lui Dumnezeu;
Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 3:
Multi copii au ramas orfani si nu are cine sa le arate dragostea parinteasca. Ia-i în ocrotirea Ta, încalzind inimile celor din jurul lor pentru a-i creste cu dragostea pe care numai Tu le-o poti insufla, pentru ca ei sa Îi cânte lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul 3:
Pentru toti copiii orfani sau parasiti de parinti, care plâng dupa dragostea parinteasca, rabdând foame, sete si frig, si pe care vrajmasul diavol i-a întinat cu nenumarate patimi, ca si pentru copiii nostri, ne rugam Tie, Preasfânta Maica, stiind cât de puternica este ocrotirea Ta:
Povatuieste copiii sa caute dragostea la Cel ce este Dragoste;
Povatuieste copiii sa înteleaga ca Parintele Ceresc este adevaratul lor Parinte;
Povatuieste copiii, tamaduindu-le ranile si mângâindu-le prea multele dureri;
Povatuieste copiii, trimitând o raza de lumina peste sufletele lor suferinde;
Povatuieste copiii, alinându-le tristetea si daruindu-le sa cunoasca bucuria;
Povatuieste copiii ca sa afle calea mântuirii;
Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 4:
„Femeie, iata fiul Tau!”, ti-a zis de pe cruce Mântuitorul, aratând spre Sfântul Apostol Ioan, ucenicul iubit, dar si spre fiecare din crestinii care, lupta cea buna ducând, nu se lasa biruiti, ci Îi cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4:
Sa se bucure credinciosii si sa se veseleasca si nimeni sa nu le stea împotriva, stiind ca mare ajutor au de la Maica Domnului nostru, Maica rugaciunii si a evlaviei, care asculta cu îndurare cererile înaltate din adâncul inimii:
Povatuieste copiii sa-ti cânte „Bucura-te, cea plina de har, Domnul este cu Tine!”;
Povatuieste copiii, aducându-i la cunostinta minunilor Tale;
Povatuieste copiii, vadindu-te Maica a lor si a celor ce te lauda;
Povatuieste copiii sa Îl iubeasca pe Hristos, Mântuitorul lumii;
Povatuieste copiii sa faca voia Fiului Tau si Dumnezeului nostru;
Povatuieste copiii, crescându-i ca pe niste fii ai Parintelui Ceresc;
Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 5:
De Tine se bucura toata faptura, cerul si pamântul, îngerii si sfintii care stau împrejurul Tau si îi ocrotesc pe alesii Tai, fiindu-le zid de aparare împotriva celor ce îi împiedica sa Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5:
În aceasta lume, în care ispititorul ne aduce înainte chipuri ale faradelegii, mare nevoie avem de chipurile celor placuti lui Dumnezeu care au mers pe calea cea îngusta si au primit rasplata mult dorita; si noi, stiind aceasta, Te rugam:
Povatuieste copiii, cu Sfintii cei din veac, care s-au învrednicit a vedea slava lui Dumnezeu;
Povatuieste copiii, cu soborul Apostolilor care au raspândit Evanghelia pâna la marginile pamântului;
Povatuieste copiii, cu Sfintii Ierarhi care dascali ai dreptei credinte au fost si minuni au savârsit;
Povatuieste copiii, cu cetele Mucenicilor care prin botezul sângelui au luat cununa nemuririi;
Povatuieste copiii, cu Sfintii Preacuviosi care prin nevointa îngeri în trup s-au aratat;
Povatuieste copiii, cu toti Sfintii la care alergam pentru rugaciune si ajutor;
Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 6:
Cine nu va întelege frumusetea Bisericii? Cine va voi sa se afle în afara ei, vazând lumina pe care o raspândeste? Numai cei ce aleg întunericul, întunecati de mândrie diavoleasca, si nu vor sa cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6:
De mare dar s-au învrednicit la Botez copiii care au devenit madulare ale Bisericii prin unirea cu Hristos. Sfânta Fecioara Maria, Maica a Domnului, ca sa-i înveti sa nu se lipseasca de binefacerile acestui dar, ne rugam Tie asa:
Povatuieste copiii sa ramâna pâna la sfârsitul vietii în dreapta credinta;
Povatuieste copiii ca vietuind în ea, roade bineplacute lui Dumnezeu sa aduca;
Povatuieste copiii sa iubeasca slujbele Sfintei Biserici si sa nu se lipseasca de dulceata lor;
Povatuieste copiii sa citeasca Sfintele Scripturi si cartile de folos duhovnicesc;
Povatuieste copiii sa respinga sfaturile mincinoase ale necredinciosilor;
Povatuieste copiii sa stea tari împotriva în vataturilor urâte lui Dumnezeu;
Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 7:
O, Preasfânta Fecioara, roaga-L pe Iubitorul de oameni Dumnezeu sa trimita peste copii darurile Duhului Sfânt: duhul întelepciunii, duhul întelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu si duhul buneicredinte, ca sa te cinsteasca si sa cânte împreuna cu noi: Aliluia!
Icosul 7:
Având porunca si putere de la Dumnezeu sa ducem o viata de sfintenie si întelegând aceasta ca pe o chemare de capatâi, îndraznim a ne ruga Tie:
Povatuieste copiii sa primeasca darurile Mângâietorului;
Povatuieste copiii ca în tot locul sa împlineasca voia Fiului lui Dumnezeu;
Povatuieste copiii sa urce în fiecare zi pe scara virtutii;
Povatuieste copiii sa se arate vrednici sa fie numarati în ceata alesilor Tai;
Povatuieste copiii ca din tinerete sa se gândeasca la moarte, pentru a gusta adevarata viata;
Povatuieste copiii ca prin rugaciune si purtarea crucii sa se sfinteasca;
Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 8:
Multi dintre cei care si-au pus nadejdea în puterile lor, si nu în Dumnezeu, au cazut în patimi si si-au întinat sufletele, dar noi, nadajduind în ajutorul Tau, ne rugam Tie sa pazesti curatia copiilor, ca sa cânte lui Dumnezeu pâna la sfârsitul vietii: Aliluia!
Icosul 8:
Stiind ca vrajmasul diavol nu conteneste a cauta sa-i rupa pe oameni de trairea duhovniceasca, încercând sa spurce pâna si curatiasufleteasca a copiilor asupra carora sta binecuvântarea lui Dumnezeu, te rugam, o, Maica a lui Dumnezeu:
Povatuieste copiii cum sa traiasca pentru ca la Înfricosatoarea Judecata sa fie izbaviti de vesnicele chinuri;
Povatuieste copiii sa deosebeasca ce este bine de ce este rau în fata lui Dumnezeu;
Povatuieste copiii sa urasca pacatul si toata faradelegea;
Povatuieste copiii sa se fereasca de necuratele si ucigatoarele patimi;
Povatuieste copiii sa fie preaîntelepti împotriva mestesugirilor diavolesti;
Povatuieste copiii sa privegheze si sa se roage ca sa nu cada în ispita;
Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 9:
Stiind ca mare bucurie se face în cer pentru un pacatos care se pocaieste, ne rugam Tie, Maica Preasfânta, degraba sa-i ridici cu milostivirea Ta pe copiii care din lucrarea vrajmasului vor aluneca în pacat, ca sa Îi cânte lui Dumnezeu cu zdrobire de inima: Aliluia!
Icosul 9:
Prea mult a suferit fiul risipitor când, lepadându-se de tatal sau, si-a risipit viata departe de casa sa, si mult s-a veselit când a fost primit înapoi cu bratele deschise. Te rugam, Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, ca ori de câte ori vor cadea în pacat sa îi ridici pe copiii pentru care cadem la milostivirea Ta:
Povatuieste copiii ca în tot locul sa se fereasca de cursele vrajmasului;
Povatuieste copiii ca, de vor cadea în ispite, fara sovaiala sa se ridice;
Povatuieste copiii ca, de se vor rataci, fara zabovire sa se întoarca la Dumnezeu;
Povatuieste copiii ca, de se vor întina, prin botezul lacrimilor de pocainta sa-si curateasca sufletele;
Povatuieste copiii ca prin spovedanie curata sa ia dezlegare de pacate;
Povatuieste copiii ca dupa fiecare poticnire sa puna iarasi început bun mântuirii;
Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 10:
Nu poate mintea omeneasca sa priceapa cu usurinta pentru ce Dumnezeu îngaduie încercarea copiilor prin boala si suferinta. Pentru aceasta, avându-te pe Tine Grabnica Ajutatoare, alergam la Tine si Te rugam sa le alini suferintele cu darul Tau, ca sa nu uite a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10:
Dumnezeu, Cel ce rânduieste toate spre mântuirea oamenilor si nimic nu se întâmpla fara voia Sa, îngaduie ca bolile sa întunece bucuria copiilor si sa o preschimbe în întristare, iar noi, cunoscând ca nu este încercare în care sa nu-ti poti arata puterea, Maica Preamilostiva, strigam catre Tine:
Povatuieste copiii sa primeasca încercarile cu nadejde în Dumnezeu;
Povatuieste copiii sa ceara vindecarea de la Doctorul sufletelor si al trupurilor;
Povatuieste copiii sa poarte fara cârtire crucea bolii, daca aceasta e voia lui Dumnezeu;
Povatuieste copiii cum sa dobândeasca cununa rabdarii;
Povatuieste copiii sa nu se lase biruiti de deznadejde;
Povatuieste copiii sa nadajduiasca în mila Parintelui Ceresc;
Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 11:
Nepriceputi si lipsiti de darul povatuirii stiindu-ne, ne îndreptam inimile spre Tine, Preasfânta Fecioara, ca luminati de Tine sa-i învatam pe copii sa duca o viata curata si Sfânta, o viata în care sa se vada lucrarea lui Dumnezeu, ca sa cântam cântarea de slava: Aliluia!
Icosul 11:
Nu dorim pentru copii doar bunatatile degrab trecatoare ale lumii acesteia, ci mai ales bunatatile cele duhovnicesti, care nu se vor lua de la ei. Pentru aceasta ne rugam Tie:
Povatuieste copiii sa-L iubeasca pe Dumnezeu ca pe Parintele lor;
Povatuieste copiii sa-i iubeasca pe oameni ca pe fratii lor;
Povatuieste copiii sa închine Domnului fiecare zi a vietii lor;
Povatuieste copiii sa marturiseasca prin fapte bune dreapta credinta;
Povatuieste copiii sa fie temple vii ale Duhului Sfânt;
Povatuieste copiii ca lumina lor sa lumineze înaintea oamenilor astfel încât acestia sa se îndrepte spre Dumnezeu;
Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 12:
Desarta este lumea aceasta, cu toate placerile ei cele amagitoare, si desarte sunt gândurile celor care nu înseteaza dupa Împaratia cea vesnica, dupa Raiul unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, în care au ajuns cei care au cântat cu umilinta: Aliluia!
Icosul 12:
Maica iubitoare de fii, care stralucesti cu putere lânga tronul Fiului tau, mijloceste pentru toti copiii care nu au fost botezati, ca sa primeasca lumina Nasterii celei de Sus, iar cei care au primit-o sa traiasca o viata de evlavie, pentru ca sa le fie deschisa poarta spre Împaratia Cerurilor:
Povatuieste copiii sa doreasca mostenirea vietii vesnice;
Povatuieste copiii sa mearga pe calea cea strâmta a poruncilor spre Ierusalimul cel Ceresc;
Povatuieste copiii sa caute bucuria celor scrisi în Cartea Vietii;
Povatuieste copiii sa pazeasca cuvântul lui Dumnezeu, ca sa fie partasi fericirii Raiului;
Povatuieste copiii sa se nevoiasca pentru dobândirea mântuirii;
Povatuieste copiii sa duca o viata aleasa pentru a pregusta bunatatile vietii vesnice;
Povatuieste copiii, Preasfânta Fecioara, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 13:
O, Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, care Te-ai aratat facatoare de minuni pentru a-i ajuta pe cei ce au alergat la Tine, acopera-i cu Sfântul Tau Acoperamânt pe copiii pentru care ne rugam sa mearga pe calea mântuirii, ca sa cântam împreuna cu Sfintii: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.