Rugăciune pentru noul an

RUGĂCIUNE DE ANUL NOU

(Folositoare şi în cursul anului în anumite împrejurări)

Doamne, anul care vine
să fii aproape de mine
şi din slava Ta cea mare
să-mi dai binecuvântare! 
Te rog să îmi dai putere
în încercările grele
pe care le-ai rânduit
să le am de-nfăptuit.

Tihnă, Te rog să îmi dai,
s-aud Îngerii din Rai
înălțând cântări divine
când Te preamăresc pe Tine!

Îți mai cer cu îndurare
să mă-nveți să am răbdare
și din slava Ta cerească,
dă-mi liniște sufletească!

Și Te rog, dacă mai ai,
încredere să îmi dai,
să zidesc cu rugăciunile mele,
turnul MÂNTUIRII mele.

Te rog, Doamne, dă-mi tăria
de a-mi păstra vrednicia,
scoate-mă din neputință
și înalță-mă în credință!

Fă din sufletul meu soare
să împart la fiecare
raze calde și lumină
întru slava Ta divină!

 

După rugăciunile începătoare, zicem:

 

Doamne Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt !

Ţie, Doamne, ne plecăm genunchii sufletului şi ai trupului nostru, Ţie singurului Bun şi fără de păcat, Ţie adevăratului Dumnezeu, care ai făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele, toate cele văzute şi nevăzute.

Ţie Dumnezeule în trei feţe proslăvit ne închinăm, Te lăudăm, îţi mulţumim şi Te rugăm; caută cu milostivire spre smerita noastră rugăciune şi primeşte mulţumirile, laudele şi cererile noastre.

Mai întâi Te lăudăm pentru că ne-ai păzit până acum ca să nu cădem în mâinile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Te lăudăm şi-Ţi mulţumim pentru toate darurile cele sufleteşti şi trupeşti pe care ni le-ai dat nouă până în clipa de faţă.

Îţi mulţumim pentru învăţăturile care ni le-ai dat. Îţi mulţumim pentru sănătate şi pentru toate bunătăţile sufleteşti şi trupeşti pe care ni le-ai dat nouă.

Îţi mulţumim şi te slăvim pentru toate bucuriile şi întristările pe care le-am avut în anul acesta şi în toţi anii vieţii noastre până în clipa de faţă. Îţi mulţumim pentru tot ajutorul pe care ni l-ai dat, pentru că ne-ai păzit cu sfinţii Tăi Îngeri pe drumul acestei vieţi atât de alunecoasă şi primejdioasă, căci cine ne-ar fi păzit pe noi în acele clipe grele dacă nu erai Tu, Păstorul nostru cel Bun cu Sfinţii Tăi Îngeri!

Te rugăm acum Dumnezeul nostru Cel Mare şi Minunat, Cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl-Creatorul, Fiul-Mântuitorul şi Sfântul Duh-Sfinţitorul să cauţi cu milostivire şi să faci ca să fie primite la Tine, toate cele lucrate de noi, nevrednicii în numele Tău, în anii trecuţi până în clipa de faţă: rugăciunile, cântările, milosteniile la săraci şi toate ostenelile noastre, căci ştim că noi nu avem nimic al nostru, ci am luat totul dintru ale Tale, ca nişte robi netrebnici, ca să ţi le aducem Ţie.

Învredniceşte-ne Doamne de darul primirii la Tine, căci după dreptatea noastră, noi nu suntem decât o cârpă lepădată şi murdară înaintea Feţei Tale.

Iartă-ne Doamne toate păcatele pe care le-am făcut până acum şi nu ne lăsa ca să mai cădem în ispite, să mai păcătuim înaintea Ta. Dă-ne har şi putere ca să putem a ne lepăda de toate poftele cele rele şi plăcerile pierzătoare de suflet.

Te rugăm Doamne în clipa aceasta să-Ţi aduci aminte de fraţii noştri creştini, care sunt asupriţi şi prigoniţi, de toţi cei bolnavi şi din spitale, de văduve şi orfani, de cei săraci şi lipsiţi.

Adu-Ţi aminte Doamne şi de vrăjmaşii noştri, care ne asupresc şi ne prigonesc pe noi; îmblânzeşte-i pe dânşii, ca să cunoască ei că Tu eşti Dumnezeul nostru, căci vrăjmaşii noştri sunt mai întâi vrăjmaşii Tăi Doamne şi ei se laudă că Tu ne-ai părăsit; dar nădejdea noastră la Tine este, ca să primeşti rugăciunile împărătesei noastre, ale Preasfintei Fecioare Maria şi să ne ierţi păcatele, depărtând de la noi pedeapsa ce o merităm.

Sfarmă Doamne, toate lojile francmasonice, risipeşte toată vrăjitoria şi magia din ţara noastră, ceartă duhurile necurate care vin să se instaleze în locaşul Tău ce Sfânt. Vino în ajutorul robilor Tăi care se luptă pentru împărăţia Ta.

Adu-Ţi  aminte  Doamne şi de păstorii noştri cei duhovniceşti (numele) care s-au ostenit şi se ostenesc spre a ne învaţă cuvântul Tău. Dăruieşte-le lor Harul Tău ca să ne întărească mereu în credinţă. Fii cu ei întotdeauna cum ai fost cu Apostolii Tăi. Dă-le putere ca lui Moise proorocul, ca să ne conducă prin pustiul lumii acesteia spre Canaanul Ceresc. Dă-le râvna lui Ilie şi Enoh, înţelepciunea lui Ioan, vitejia lui David, ca să omorâm cu toţii pe Goliat-diavolul, dimpreună cu toate uneltirile lui şi ajută-i ca să trezească din somnul păcatelor cât mai multe suflete, spre a le aduce pe calea mântuirii. Păzeşte-i Doamne cum ai păzit pe Ilie şi pe Elisei şi trimite-le îngeri păzitori în călătorie şi în tot locul.

Adu-Ţi aminte Doamne de toţi preoţii cei binecredincioşi; păzeşte-i pe dânşii şi îi ajută.

Depărtează Doamne pe toţi lupii îmbrăcaţi în piei de oaie, de la turma Ta şi pe toţi închinătorii la idoli, care vor să rupă turma cu lăcomiile, cu vicleşugurile şi cu toate smintelile lor.

Adu-Ţi aminte de toată Biserica cea ortodoxă şi o scapă de la pierzare.

Pomeneşte Doamne întru Împărăţia Ta pe păstorul nostru duhovnicesc (numele) , pe toţi fraţii şi surorile, pe toată comunitatea noastră creştină ortodoxă, pe toţi care ne-am unit în credinţă şi ascultare ca să facem voia Ta.

Te rugăm Dumnezeule să ne dai răbdare, înţelepciune, dragoste desăvârşită, nădejde nezdruncinată şi toate virtuţile care ne trebuie ca să ne mântuim.

Apără-ne de oameni gâlcevitori, de oameni rătăciţi, de patimi şi păcate.

Ajută-ne Doamne ca să nu ne lepădăm de Tine în nici un fel. Păzeşte-ne de ceasul încercărilor de la Apocalipsă şi scrie numele nostru în Cartea Vieţii Tale.

Deschide Doamne urechile sufletelor noastre, ca să audă glasul trâmbiţei Tale celei de mântuire şi să înviem pentru viaţa veşnică.

Trimite tuturor creştinilor din toată lumea har şi putere, ca să biruiască pe satana şi vino în ajutor la tot creştinul cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de ajutorul Tău.

Doamne, noi, oile păşunii Tale, nu avem nici o altă apărare, ci numai Tu eşti apărătorul nostru cel puternic şi numai în Tine ne încredem, de aceea te rugăm să ne ajuţi şi să nu ne lepezi de la faţa Ta.

Adu-Ţi aminte Doamne şi de cei adormiţi din neamurile noastre, de părinţii noştri, de toţi fraţii şi surorile care au plecat dintre noi, de toţi cei ce s-au pomenit la Sfintele Liturghii şi sărindare şi pomeneşte-i întru împărăţia Ta.

Auzi-ne şi pe noi, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai auzit pe Ucenicii Tăi când Te rugau, cum ai auzit pe Prooroci, pe Mucenici, pe Ierarhi, cum ai auzit pe Sfinţii Părinţi şi nu ne lepăda pe noi de la Faţa Ta, că zidirea Ta suntem şi pe alt Dumnezeu nu ştim, ci numai Tu eşti Dumnezeul nostru în care credem şi căruia ne închinăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

 

Cuvine-se cu adevărat...

Slavă... Şi acum...

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu ale Sfinţilor Îngeri, cu ale Sfinţilor Apostoli, cu ale Sfântului Vasile Cel Mare şi pentru ale tuturor sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!

 Doamne, mai este puţin timp şi vei deschide uşa unui nou an. În timp ce îmi iau rămas bun de la cel vechi, îl îmbrăţişez pe cel nou. Sunt fericit de certitudinea pe care ne-o dai, asigurându-ne că Te afli între ani!...

Dar înainte de a închide uşa înspre trecut, te rog, lasă-mă să mă mai uit odată înapoi şi să-Ţi mulţumesc pentru ajutorul preţios pe care mi L-ai dat în anul care a trecut. M-ai dotat cu răbdare în încercări. M-ai susţinut cu braţul Tău când m-am clătinat. Îţi mulţumesc pentru acest ajutor!...

Atunci când cei din jur m-au dezamăgit şi nu de puţine ori m-au jignit, Tu ai fost lângă mine cu mângâierea Ta sublimă. Când sufletul îmi era tulburat, Cuvântul Tău m-a susţinut!...

Tu ai fost Acela care mi-ai şters lacrimile şi m-ai consolat!...

Ori de câte ori m-am simţit singur şi părăsit, mi-ai arătat că eşti cu mine. M-ai luat de mână şi mi-ai spus că întunericul va trece. Mulţumesc, Doamne!...

Când m-am aflat la răspântie, neştiind încotro să apuc, Tu m-ai călăuzit. Duhul Tău mi-a arătat în ce direcţie să o iau. Tu m-ai înviorat şi mi-ai dat putere, când am obosit pe cale!...

Tu m-ai chemat deoparte ca să mă odihnesc. Dragostea Ta mi-a dat forţe noi. Puterea Ta m-a însufleţit şi mi-a dat curaj. Mulţumesc şi pentru aceasta, Tată!...

În pericole, Tu m-ai protejat. Îngerii Tăi nevăzuţi m-au înconjurat. Mulţumesc, Dumnezeul meu iubit!...

Când descurajarea m-a cuprins, Tu m-ai îndemnat să merg mai departe. Mi-ai dat asigurarea că eforturile mele nu sunt zadarnice. M-ai ajutat să-mi recapăt încrederea în mine, amintindu-mi că Tu îmi eşti deajuns. Doamne, cât de mult te iubesc pentru acesta!...

Atunci când prietenii nu m-au înţeles, Tu nu m-ai părăsit şi ai stat alături de mine. Tu m-ai înţeles, cum numai Tu o poţi face. Mulţumesc, Doamne!...

Doamne înainte de a închide uşa în faţa trecutului meu personal, vreau să am certitudinea că las în urma mea o casă curată!...

Ajută-mă, ca nu cumva să duc vreun gunoi cu mine în viitor, sau, ceea ce este şi mai grav, să-l ascund undeva, sub vreun covor!...

Ştiu că dacă voi ascunde îndoieli, temeri, resentimente şi dacă nu voi ierta, toate acestea mă vor urmări şi nu îmi vor da pace!...

Aşa că, înainte de intra pe uşa noului an, ajută-mă să rezolv orice problemă pe care o am. Te rog, să-mi dai tăria să pot înfrunta problemele pe care le-am ascuns sau ignorat...

Ajută-mă să nu dau vina pe alţii, ci să-mi asum eu toată responsabilitatea pentru reacţiile mele!...

Te invit Doamne, în cele mai întunecate şi intime locuri ale mele. Arată-mi Tu care sunt lucrurile pe care am refuzat să le înfrunt!...

Dă-mi curajul să pot merge împreună cu Tine în locurile cele mai tăinuite ale elui meu. Apoi, dă-mi Tu răbdarea ca să rezolv ceea ce trebuie rezolvat. Mă predau cu totul Ţie!...

Curăţeşte-mă. Pregăteşte-mă pentru ceea ce îmi rezervă viitorul!...

Doamne, acum Tu ai deschis larg uşa noului an. Mă bucur că Tu poţi vedea ceea ce este în faţă, eu nu. Pentru mine este ca şi cum aş încerca să văd prin ceaţă. Îţi mulţumesc Doamne, că Tu nu numai că ştii încotro trebuie să merg, dar Tu ai pregătit şi drumul pe care să păşesc. Şi eu am convingerea că este calea cea bună, fiindcă Tu eşti un Dumnezeu al iubirii. Atunci când mă voi izbi de încercări şi experienţe neplăcute, aminteşte-mi că Tu controlezi viaţa mea şi că toate lucrurile lucrează spre binele meu, şi mai ales spre creşterea mea spirituală!...

Aşa cum Tu deschizi uşa noului an şi eu îmi deschid uşa inimii. O deschid larg, ca briza înviorătoare a Duhului Tău să producă prospeţime în sufletul meu. Mătură Tu toate pânzele de păianjen ale îndoielii de sine!...

Aminteşte-mi Tu cine sunt eu în Hristos. Împrospătează-mi memoria. Prin Tine, pot face tot ceea ce pretinzi de la mine!...

Uşa mea personală o deschid larg. Parcă te aud cum îmi şopteşti ca lui Iosua: “După cum am fost cu Moise, voi fi şi cu tine. Eu nu te voi părăsi. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te.” Am hotărât să te pun la încercare!...

Deschid uşa şi mai larg şi te aud cum îmi spui, ca lui Ghedeon: “Domnul este cu tine, viteazule.” Am hotărât să te cred pe cuvânt şi să fac tot ceea ce Tu vrei ca eu să fac!...

Deschid uşa tot mai larg şi te aud vorbindu-mi prin Sf. Ap. Pavel: “Bucură-te în Domnul.”Doamne, am hotărât să mă bucur mai mult în Tine, în anul care vine decât am făcut-o în cel trecut. Ajută-mă să nu mă las furat de forţa împrejurărilor, ci să mă concentrez numai asupra Ta. Dacă mă uit în jur, s-ar putea să mă descurajez. Dar dacă mă uit la Tine, voi şti mereu că Tu controlezi totul şi că mă pot bucura, indiferent de împrejurările în care mă aflu!...

Da, Doamne, ai deschis larg uşa noului an. Dar repet. Nu pot vedea înainte mai mult decât un abur. Şi aceasta nu este deajuns. Am vise şi mi-am propus anumite scopuri. Dacă mă las călăuzit, lumina Ta va străluci şi aburul va dispărea. Atunci scopurile mele vor fi voia Ta pentru mine!...

Dar înainte de a păşi pragul noului an, mai am o ultimă cerinţă. Este vorba de aceia pentru care ceaţa este dureros de deasă. Lasă ca lumina Ta să strălucească prin mine, pentru ei.
 Fă-mă un canal prin care să curgă râuri de iubire, de lumină, de căldură. Vreau ca să-i iau de mână şi să-i călăuzesc în noul an. Şi poate că la sfârşitul călătoriei lor se vor opri şi vor spune şi ei: “Doamne, lasă-mă să mă uit înapoi şi să-Ţi mulţumesc”!...

La mulţi, buni, frumoşi, rodnici, sănătoşi şi binecuvântaţi ani!...

 

Rugăciuni de început de an (din slujba de TEDEUM)

“Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne:

Binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire.

Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume:

Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin…”

Rugăciuni de început de an (din slujba de TEDEUM)

“Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne:

Binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire.

Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume:

Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin…”

• Doxologia:

Părintele Cleopa, despre grija cea mai mare de Anul Nou

Începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viața, să luăm aminte, cu fiecare an nou, să lăsăm câte un păcat care ne stăpânește cine știe de când și să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greșelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toți, să începem anul nou cu inima curată și cu credință în Dumnezeu. Să nu începem la crâșmă, cu beție, cu fluiere, cu câte și mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineaţă, aşa o să-ţi meargă tot timpul!

Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe faţa pământului. Iată cum știu oamenii să mulțumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viață! Dar vine moartea la om şi-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i-a legat limba! Cât ar mai avea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai dă! Este rânduit: când ţi-o veni ceasul, te ia şi te duce. Ai vrea să te rogi: “Doamne, mai dă-mi un minut!” Dar nu-ţi mai dă! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ţi-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepţi, să te pocăieşti, să plângi, să te rogi! Ţi-a dat atâţia ani de viaţă şi n-ai avut nici o grijă. Şi atunci vei vedea că nu mai este pocăinţă în timpul morţii.

Deci, să ne gândim că, trecând un an de zile, foarte mult trebuie să plângem lui Dumnezeu, că n-am făcut nimic bun şi să-I mulţumim că ne-a ajutat cu mila şi cu îndurarea Lui să trecem iarăşi 365 de zile şi să ajungem până azi.

Toţi trebuie să mulţumească. Toată zidirea lui Dumnezeu. Căci viaţa şi fiinţele şi toate vremurile sunt în mâna lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie să mulţumim lui Dumnezeu, ca să nu vină urgia Domnului peste noi!

Aşteptăm mila lui Dumnezeu, dar odată n-ar să mai fie timp, căci vine moartea pentru fiecare! Vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scăpa nimeni!  Nu pot scăpa nici împărații. Unde sunt împărăţiile? Unde sunt faraonii Egiptului? Unde sunt sultanii turcilor? Unde sunt craii Germaniei? Unde sunt împărații de care se cutremura lumea? Unde sunt cetăţile? Unde sunt oraşele? Unde-i oraşul Pompei şi unde este Cartagina şi oraşele vechi care s-au dărâmat de cutremur?

Unde sunt cetăţile lumii? Unde sunt puternicii? Unde sunt cei învățați? Unde sunt filosofii? Unde sunt cei care au purtat sceptru şi ale căror capete străluceau ca soarele? Unde sunt? Praf, pământ și pulbere s-au făcut. Aşa-i dreptatea lui Dumnezeu şi vai de noi și de noi dacă cheltuim vremea în zadar. Marele Apostol Pavel spune: Răscumpăraţi vremea, că zilele rele sunt (Efeseni 5, 16). Vom cere să mai trăim un minut și n-ar să ne mai dea Dumnezeu! Pentru că trecem fără griji viaţa aceasta şi ne încurcăm cu grijile veacului, de parcă am fi nemuritori. Fum suntem! (…)

Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Să mulțumim Preasfintei Treimi și Maicii Domnului, care mijlocește pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun și să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, creștinește. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea! Amin!

(Ne vorbește Părintele Cleopa, vol. 9, Editura Episcopiei Romanului, 1999, pp. 43-47)

Iubirea rămâne în veci – gânduri pentru Anul Nou

Iubirea niciodată nu se trece. Fie ele profeţiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor; fie ea ştiinţa: pieri-va. (I Corinteni 13, 8)

Apropierea Anului Nou ne poartă de obicei gândul către scurtimea a tot ce este pământesc. Cred totuşi că acest mo­ment al anului ar trebui să ne aducă aminte de ceea ce „nici­odată nu se trece”. Când anii se scurg unul după altul în eter­nitate, nu-mi pare rău de ceea ce ia cu sine anul care se înche­ie, mă mir mai degrabă de ceea ce lasă în urmă. O asemenea senzaţie va fi avut şi Apostolul Pavel. El considera ceva firesc ca profeţiile să piară, limbile să înceteze, ştiinţa să piară şi ea, dar este bucuros să constate că „iubirea niciodată nu se tre­ce”, afirmaţia sa căpătând un accent triumfător.

Şi noi, încheind acest an, să încercăm să ne amintim da­că şi în ce fel am devenit mai bogaţi sufleteşte pe durata lui, nu pentru un răstimp, ci pentru totdeauna.

Există ceva asupra căruia timpul nu are putere. Inima omului. Toate celelalte se istovesc, se uzează: puterea ne trădează, capacităţile spirituale se diminuează, memoria slăbeşte. Inima rămâne tânără, ea nu-şi poate pierde capa­citatea de a iubi, este capabilă să rămână larg deschisă pen­tru tot ce este înălţător şi frumos, vibrează la fiecare necaz, la fiecare durere. Inima omului este ca un arbore, care nu se îndoaie în furtună sau pe vreme rea, ci rămâne verde, slo­boade frunze şi flori chiar şi în gerul iernii.

Veşnica iubire a lui Dumnezeu, care a făcut să apară pe cer curcubeul după potop, nu s-a schimbat, a fost şi a ră­mas aceeaşi. Ochiul Dumnezeului iubirii nu s-a împăien­jenit, puterea Lui nu a slăbit; cerul şi pământul vor dispărea, dar iubirea va rămâne în veci.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 418)

Arhim. Mihail Daniliuc: Cum să petrecem de Anul Nou?

Parcă mai ieri am pășit în anul mântuirii 2013 și iată, prin bunăvrerea Cerescului Tată ne pregătim să deslușim tainele noului an, pe care ni-l dorim cu toții aducător de roade îmbelșugate. Peste tot se vorbește în aceste zile de clipe de bilanț; cu ce ne-am îmbogățit în anul ce tocmai îl petrecem, ce fapte bune, ce împliniri  am izbutit să  înscriem în cartea vieții și ce a mai rămas de împlinit în anul al cărui zori mijesc la orizontul timpului. Cugetând adânc la sensurile vieții, la faptul că timpul tace și se scurge, este firesc să fim cuprinși de simțăminte contradictorii în prag de an nou. Ne bucurăm că se sfârșește cel vechi, dar deopotrivă suntem cuprinși și de tristețe căci ni s-a mai scurs un an din viață. La fel, ne bucurăm că îl întâmpinăm pe cel nou, dar suntem cuprinși de neliniști legate de problemele, greutățile presărate pe parcursul lui. Numai gândul la Creatorul cerului și al pământului ne face să privim cu bune nădejdi la răsăritul noului an. Eminescu a surprins genial aceste prefaceri și gânduri care ne încearcă pe toți la cumpăna dintre ani: „Cu mâine zile-ți adaogi/ Cu ieri viața ta o scazi/ Și ai cu toate astea-n față/ De-a pururi ziua cea de azi.” Primele versuri arată tristețea neîndurătoarei treceri, dar ultimele două ne aduc un sentiment de împăcare, de speranță căci ne pune-n față prezentul, un prezent continuu, car ne duce cu gândul la spusele unui părinte bisericesc: „Anii, Tăi, Doamne, nici nu merg, nici nu vin, ci stau toți împreună. Anii Tăi, o singură zi și ziua Ta nu este în fiecare zi, ci astăzi, fiindcă astăzi al Tău nu cedează zilei de mâine, căci nu urmează zilei de ieri. Astăzi al Tău: eternitatea” (Fericitul Augustin, Confessiones). Vasăzică doar gândul la Dumnezeu, Cel veșnic de zile, ne motivează să ne facem planuri, să privim cu încredere şi speranță, dar şi cu responsabilitate, fiecare clipă a prezentului, preţuind-o ca fiind timp favorabil iertării păcatelor, timp al restaurării, timp al sfințirii existenței noastre, timp al înmulțirii darurilor primite de la Părintele Ceresc, timp al pregătirii pentru a dobândi starea fericită a sfinților, adică părtășia la viața de iubire a Preasfintei Treimi.

Îndeobște lumea modernă nu mai are timp la astfel de cugete la cumpăna dintre ani, înlocuind priveghiul ce se făcea odinioară în sfintele noastre așezăminte, biserici și mănăstiri, ori chiar în casele bunilor creștini, cu mult trâmbițatele revelioane. Însăși etimologia cuvântului din latină ne arată că la origini „revelionul” însemna veghe, deșteptare. Ca în cazul multor sărbători, societatea consumistă, care pare a pune stăpânire tot mai mult pe viețile noastre, a transformat veghea, rugăciunea din noaptea Anului Nou într-o petrecere, care „ajută” oamenii  prin euforia momentului și aburii bahici să uite că timpul este dar al Cerului și că fiecare clipă a existenței noastre trebuie pusă în slujba dobândirii timpului veșnic în comuniune cu Dumnezeu și sfinții Lui. Cu mult timp în urmă Sfântul Ioan Gură de Aur a glăsuit: „Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte.” Cât de actuale sunt cuvintele dumnezeiescului părinte!

Având în vedere toate acestea, unde ar fi, credeți mai potrivit să ne aflăm în noaptea dintre ani? „Petrecând în restaurante, pensiuni, cabane, ori pe la casele fiecăruia”, vor răspunde unii. Alții, vor fi de părere că alăturându-se mulțimilor citadine la petrecerile organizate în aer liber cu muzică devenită zgomot asurzitor și multă șampanie risipită, ar fi mai potrivit. De câțiva ani încoace, Sfânta noastră Biserică face apel să petrecem un autentic revelion; să priveghem, să ne rugăm aflându-ne în compania lui Dumnezeu, cel ce a pus vremile și stăpânește veacurile. De e în Biserică? „Ne-am putea ruga și acasă”, vor răspunde cei mai comozi. Lor și nu numai, le răspundem că doar în Biserică înțelegem cel mai bine cum timpul se întâlnește cu veșnicia, fapt împlinit mai întâi în persoana divino-umană a Mântuitorului Hristos. El, Cuvântul lui Dumnezeu, Cel veșnic de zile, a coborât printre noi, nu din curiozitate de a fi om, ci ca să ne arate nouă calea la ceruri; El, Mântuitorul lumii ne-a învățat să împlinim fiecare în parte această simbioză dintre eternitate și timpul creat căci în măsura în care petrecem cu și în Dumnezeu deja pregustăm din veșnicie, ne obișnuim cum e să fii în compania lui Dumnezeu și a sfinților Lui. Așa înțelegem slova Sfintei Evanghelii: „Împărăția Cerurilor este în voi”. Veșnicia începe din această lume în măsura în care ne facem timp în efemera noastră existență pământească să ne întâlnim cu Nemurirea. Ce petrecere lumească îți poate oferi o astfel de experiență unică?  Nici cele mai exclusiviste restaurante și hoteluri, nici grandioasele concerte organizate în noaptea dintre ani nu pot dărui oamenilor această șansă.

De aceea, să ne îndreptăm pașii către sfintele locașuri, unde Hristos ne așteaptă să ne binecuvinteze noul  an cu sănătate și cu belșug de har care să rodească în noi spor în credință și în năzuința de mai bine, umplându-ne casele cu grâu, vin și untdelemn.

Noi, mulțumindu-I cu nesfârșită recunoștință și, neuitând că timpul este „intervalul în care Dumnezeu așteaptă răspunsul nostru la oferta iubirii Sale”, să avem bune nădejdi că în 2014 vom reuși fiecare în parte să dăm mărturia și răspunsul iubirii noastre la iubirea nemărginită pe care ne-o arată Dumnezeu, Cel în Treime închinat.

***

Arhim. Andrei Coroian:

Meditaţie de Anul Nou. ,,Mai mult timp acordat Domnului!”

A sosit cumpăna dintre ani. A trecut un an, poate cu neîmpliniri, poate cu greutăţi şi apăsări, dar nu fără speranţă. Aşteptăm, acum, unul mai bun, unul mai luminos, mai roditor, mai liniştit, mai aducător de împliniri. Un an mai bun şi o lume mai bună…

Dorinţele şi speranţele noastre sunt bune, drepte şi sfinte. Dorim să se împlinească!

O lume mai bună înseamnă ca noi oamenii să devenim mai buni! Un an mai bun înseamnă ca faptele oamenilor să fie mai bune şi mai luminoase, mai îndestulătoare.

A deveni mai bun înseamnă a munci mai mult şi a te ruga mai mult. A munci şi a păzi.

A munci şi a curăţi pământul pentru a rodi. Pământul care ne înconjoară, care ne hrăneşte, dar şi pământul din care suntem alcătuiţi, trupul nostru. A-l curăţi, a-l ara,a-l semăna, a-l plivi de buruieni şi de spini. Altfel, el nu poate deveni frumos, bogat şi roditor. Şi, apoi, a-l păzi….  A-l păzi de ce ? De animale?.. Da!.. Şi de animale… Dar,  mai ales, a-l păzi de duhurile rele, de satan şi de duhurile lui.

De aceea, la început de an, se sfinţesc apele, pentru că apa naşte şi susţine viaţa. Şi nu numai apele. Ci şi ţarinile, grădinile, gospodăriile, prisăcile, viile, heleşteiele, casele şi toate ale omului.

A-l apăra apoi şi de fiarele cu chip de om, de slujitorii şi robii lui satan. Cine sunt aceştia? Toţi lacomii! Toţi care exploatează pământul, munţii, apele şi pădurile fără măsură. Care au ca dumnezeu „banul”! Care pentru bani distrug, pângăresc şi pustiesc totul. Ei înşişi sunt mereu pustii şi stăpâniţi de duhul pustietăţilor. De aceia, nu ei poartă marea vină, ci tatăl şi stăpânul lor, vicleanul diavol. Şi nu numai ei, ci şi alţii care prin mass-media şi alte mijloace, întinează şi pângăresc sufletele şi trupurile noastre. Viaţa noastră (sufletul) care ar trebui să fie curată, liniştită, luminoasă, şi trupurile noastre, adică pământul din care este formată fiinţa noastră. Pe toate le întinează, le îmbolnăvesc şi apoi  le părăsesc. Iar singurul lor câştig este banul.

Cum ne putem noi apăra de aceste tentaţii care vin spre noi, mereu, mereu, sub forme tot mai noi şi tot mai subtile, mai ,,nevinovate”? Cum putem apăra sufletul, trupul şi Ţara? Doar prin muncă, prin muncă cinstită şi prin rugăciune. Munca şi rugăciunea, primele îndeletniciri primite ca poruncă şi îndemn de către om de la Bunul Dumnezeu, chiar la început, în rai.

Munca este sfântă şi oricine cunoaşte rostul şi valoarea ei. Dar rugăciunea? Ea este, de fapt, tot o muncă. Vorbirea, starea de vorbă împreună cu Dumnezeu este o muncă şi o artă a cărui îndeletnicire cere multă răbdare, dar este absolut necesară. Doar atunci sufletul respiră cu adevărat (căci Dumnezeu este Adevărul şi radiază adevăr), se hrăneşte şi primeşte viaţă, căci Dumnezeu este Viaţa cea adevărată şi izvorul vieţii. Primii oameni, în rai, au primit porunca să muncească şi să păzească. Să muncească ce? Căci pământul, tot acolo scrie, scotea roade dela sine. Şi să-l păzescă de cine? Căci animalele îi erau omului supuse. De fapt, porunca era să lucreze rugăciunea şi să-şi păzească mintea de gânduri rele. Doar aceasta, atunci ca şi acum, îl poate face pe om mai bun, mai curat şi mai fericit. Bun şi curat asemeni lui Dumnezeu Celui bun şi fericit cu fericire netrecătoare. Rugăciunea nu înseamnă doar vorbire cu Dumnezeu, ci şi ascultare, stare de auzire, de recepţie. Într-un dialog se consideră uneori mai înţelept cel care ştie să tacă şi să asculte. Dumnezeu a venit spre noi, la noi, pentru a fi în maximă apropiere de noi, în noi. Ne iubeşte şi vrea un dialog de iubire cu noi. Cât mai lung, mai nesfârşit, veşnic. Acum depinde doar de noi cât timp Ii acordăm Bunului şi Atotputernicului nostru Dumnezeu, Părintele ceresc, Fiul iubit şi Duhul Sfânt.

Aşadar, dorim ca acest An să fie Anul Domnului, să fie bun precum Domnul este bun…

Atunci întâi să urâm răul,după cum scrie: ,,Cei ce iubiţi pe Domnul urâţi răul”. Să urâm răul, adică lucrarea lui satan în noi şi în lume. Nu oamenii trebuie urâţi, care, până la urmă, sunt fraţi de-ai noştri, căzuţi ca victime în ghearele satanei, prin lăcomie, prin trufie, mânie, ură, invidie, iubire de bani, iubire de stăpânire, iubire de plăcere, desfrâu, s.a.m.d. Iar  al doilea lucru fundamental: ,,Alipiţi-vă de bine”, adică de Dumnezeu. El este Atotputernic şi Atotbun, dar şi Atotdrept şi Atotsfânt. Să ne lipim, dar, de El, aceasta este rugăciunea. Să-I acordăm mai mult timp din timpul nostru. El este iubirea şi izvorul ei, însăşi frumuseţea şi puterea şi izvorul lor. Să-i dar acordăm timp aşa cum acordăm timp unei persoane dragi  şi plăcute. Şi o să vedeţi minunea! Cum şi noi devenim buni ca El! Luminoşi ca El! Curaţi ca El! Adevăraţi ca El! Fericiţi şi veşnici ca El!

Rugăciunea ne-o alegem fiecare: Acatiste, Paraclise, Psaltire, sau alte rugăciuni şi, desigur, să participăm la Sfânta Liturghie cât mai des …

Important este să-I acordăm timp cât mai mult în Anul care vine. Să lepădăm răul care ne chinuie şi ne nelinşteşte şi el va pleca de la noi. Să iubim binele, adică pe Dumnezeu, să ne lipim de El şi El va veni la noi prin Duhul Său cel Sfânt. Şi, prin rugăciune, El va rămâne pentru veşnicie în noi şi aşa vom fi fericiţi întru El şi cu El…

La opt zile după Naştere, Pruncul Iisus  a primit ,,tăierea împrejur”, oficial botezul, cum am spune  astăzi, punerea Numelui. A primit numele, aşa cum binevestise îngerul: „Iisus, care înseamnă Mântuitor”. Sfântul Apostol Pavel scrie că: ,,Oricine va chema numele Domnului se va mântui”, iar, în altă parte: ,,Nu este mântuire decât în numele lui Iisus”…

Deci, de câte ori chemam numele Domnului ne mântuim. Scăpăm de răutăţile mari şi de cele mărunte, care ne supără, scăpăm în final de stăpânirea lui satan. Prin numele Domnului Iisus Hristos, numai prin El, ne unim cu Dumnezeu şi suntem împăcaţi, bucuroşi şi fericiţi întru El.

  La Mulţi Ani Tuturor!

***

• Adevarul/pr. Marcel Radut Seliste: Anul Bisericesc şi Anul Laic – creştinul între Hristos şi zeul Anu şi câteva gânduri despre protestul eşuat al ASUR

În timpurile comuniste, printre marile sărbători păgâne promovate de regim, se număra Noaptea de Anul Nou – Revelionul! O sărbătoare precedată de un eveniment politic şi aniversar foarte important pentru elita comunistă, anume 30 Decembrie – Ziua Republicii. Lovitura de stat, abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi transformarea României în laborator al unuia dintre cele mai sângeroase experimente de inginerie socială din istoria umanităţii, erau îmbrăcate, mascate în lozinci şi celebrate la 30 Decembrie prin spectacole omagiale în centrul cărora se afla venerarea celor doi semi-zei – Nicolae Ceuşescu, ”Cel mai iubit fiu al poporului” şi Elena Ceauşescu, ”Savanta de renume mondial”.

După ce plăteau preţul supravieţuirii, acceptând să-i omagieze pe cei doi dictatori, românii îşi aflau liniştea de o noapte, evadând în universul muzicii populare, muzicii uşoare şi a glumelor lui Nea Mărin. Bineînţeles, fantoma lui Ceauşescu ne invada casele, la miezul nopţii dintre anii calendaristici, când pe ecranele televizoarelor se transmitea Mesajul de Anul Nou al Tovarăşului Secretar General al Partidului şi Preşedintele Republicii. Tata, săracu, îl înjura de mamă şi schimba canalul pe ”bulgari” sau pe ”sârbi”, unde ascultam muzică, ciocnind paharele cu vin de la ţară, că şampania era tot mai rară spre sfârşitul anilor `80, şi dorindu-ne sănătate în noul an. După 23 de ani de la dispariţia comunismului, sărbătoarea laică a Revelionului este încă prezentă în viaţa românilor. Nu ar fi nimic rău în acest fapt, dacă ar exista o anumită moderaţie şi mai ales, dacă românii – care nu ezită să se declare creştini în procent de peste 98% la recensăminte – ar înţelege că ritmul lor sufletesc de viaţă este guvernat de un alt an, nu cel astronomic, ci Anul Bisericesc.

Cum se definesc Anul Laic şi Anul Bisericesc, de ce ar fi important să facem diferenţa şi să ne raportăm corect la importanţa total diferită pe care o are fiecare pentru viaţa noastră?

Anul Laic poate fi definit, în primul rând, ca An Astronomic, iar durata lui este definită ca durată a unei revoluţii a planetei Terra în jurul Soarelui. În general, noţiunea de ”an” este folosită pentru a indica perioada orbitală de parcurgere a unei rotaţii în jurul Soarelui de către fiecare planetă a sistemului nostru solar. În al doilea rând, Anul Laic se defineşte ca unitate de măsură pentru timp. Există mai multe variante de an: Anul Iulian (365,25 zile), Anul gregorian (365,2425 zile), Anul „obişnuit” (365 zile) şi Anul tropic, care a fost luat ca bază, în perioada 1960-1967, pentru unităţile de măsură pentru timp, în perioada respectivă, secunda fiind definită ca fracţiunea 1 / 31.556.925,9747 a anului tropic la 1900/01/01, ora 12. Fiecare tip de an, ca unitate de măsură pentru timp, se foloseşte în funcţie de necesităţile de precizie ale utilizatorului. În al treilea rând, Anul Laic se defineşte ca An calendaristic şi este sincron cu ciclul anotimpurilor, având un număr întreg de zile (fie 365 de zile – anii obişnuiţi – fie 366 de zile – anii bisecţi- astfel încât durata medie a anului calendaristic să fie aproximativ egală cu durata anului tropic). În anul 45 î.Hr., Iulius Cezar a introdus Calendarul Iulian, în curgerea căruia fiecare al patrulea an este bisect. Calendarul iulian rămâne în urma anotimpurilor cu aproximactiv 7,8 zile în 1000 de ani. În anul 1582, Papa Grigore al XIII-lea a modificat Calendarul Iulian prin introducerea Calendarului Gregorian, pentru a recupera diferenţele apărute între calendar şi realitate. În Calendarul Gregorian, anii cu număr multiplu de 100, da nu şi de 400, nu sunt bisecţi, astfel că întârzierea acumulată de Calendarul Gregorian este de 3 zile la 1000 de ani. Ce ne spun aceste date oferite de ştiinţă? Un fapt simplu, anume că orice calendar laic este doar o convenţie umană prin care se măsoară curgerea vieţii materiale, principalele repere fiind steaua din centrul sistemului nostru solar – Soarele – şi planeta unde ne-a rânduit Dumnezeu să ne căutăm mântuirea, a treia de la această stea – planeta Terra. Dar Calendarul Bisericesc (ca de altfel oricare alt calendar religios) nu este oare tot o convenţie umană? Da, sub aspect tehnic este o convenţie umană, dar din perspectivă spirituală, duhovnicească, iniţiatică, un calendar religios (Calendarul Bisericesc Creştin Ortodox, în cazul nostru) reprezintă expresia unui ritm de viaţă sufletească la care fiinţa umană este chemată în existenţa sa trupească şi mai ales, sufletească. În Biserica Ortodoxă, Calendarul Bisericesc stabileşte Anul Nou în ziua de 1 Septembrie, în această zi fiind cuprinse două tradiţii religioase: tradiţia iudaică care sărbătoreşte în ziua de 1 Septembrie (este şi prima zi a anului civil la evrei) începutul creaţiei lumii noastre de către Dumnezeu; tradiţia creştină care mărturiseşte că Iisus Hristos a început activitatea Sa publică în ziua de 1 Septembrie.

Anul Nou Bisericesc a fost instituit de către Sfinţii Părinţi întruniţi la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit ca data de 1 septembrie să fie celebrată ca început al mântuirii creştinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind poporului”anul bineplăcut Domnului”. În Biserică există, însă, şi un alt an, alături şi în armonie cu Anul Bisericesc. Este vorba de Anul Liturgic care începe în Ziua Sfintelor Paşti, în Ziua Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De la ziua Sfintelor Paşti se numără, în slujirea liturgică a Bisericii, Evangheliile şi Duminicile Anului bisericesc. Anul Liturgic se împarte în trei mari perioade: Perioada Triodului, ca perioadă prepascală, Perioada Penticostarului, perioada pascală şi Perioada Octoihului, ca perioadă postpascală. Timpul Triodului ţine de la Duminica Vameşului şi a Fariseului (total 10 saptamani), Timpul Penticostarului ţine de la Duminica Paştilor până la Duminica I-a după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor (total opt saptamani), iar Timpul Octoihului ţine tot restul anului, adică de la sfârşitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului. Anul Bisericesc şi Anul Liturgic reprezintă sau trebuie să reprezinte pentru creştini, reperele esenţiale pentru ritmul de viaţă duhovnicesc, pentru călătoria iniţiatică spre întâlnirea noastră cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Anul Laic ne oferă doar sărbători artificiale, păgâne, pline de ipocrizie, de negustorie, de plăceri exagerate şi dăunătoare. Din păcate, mulţi dintre noi, creştinii – ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi mireni – am căzut de la credinţă şi am acceptat un nefiresc amestec între sărbătorile duhovniceşti ale Calendarului Bisericesc şi carnavalul păgân al sărbătorilor laice, aşa cum este şi Revelionul. Un amestec nociv pentru sănătatea sufletească a Neamului Românesc. Nu doresc să fiu fariseu, aşa că vă mărturisesc că, în noaptea dintre anii laici, obişnuiesc să fiu împreună cu familia mea, la o masă pe care încă unii dintre noi o numesc, ”masa de Revelion”, atât cât îmi îngăduie canonul de slujire ca preot, căci în ziua de 1 Ianuarie preotul trebuie să slujească Sfânta Liturghie. Totuşi, înainte de orice, ridic rugăciune lui Hristos, în sluba de Te Deum, în capela mea de spital, mulţumind lui Dumnezeu că a îngăduit ca planeta noastră să parcurgă încă o rotaţie în jurul Soarelui, călătorind în acest magnific şi necuprins Univers, una dintre infinitele minuni create de Dumnezeu. Am convingerea că

Revelionul poate şi trebuie să fie exorcizat şi încreştinat, altfel, va rămâne mereu doar o noapte pierdută inutil şi închinată demonic lui Anu, idolul păgân sumerian care stăpânea cerul şi pământul, întruchipând timpul primordial.

Câteva gânduri despre protestul eşuat al ASUR şi reacţia PR-ului bisericesc

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) a proclamat ziua de 29 decembrie ca Zi de Acţiune Laică, sub lozinca oarecum proletcultistă ”Vrem spitale, nu catedrale!” Pe reţelele de socializare şi-au anunţat prezenţa aproximativ 1400 de persoane. Acuzând întreaga Biserică printr-un rechizitoriu în care anumite adevăruri sunt amestecate cu multe interpretări tendenţioase, manipulări şi minciuni, liderii ASUR şi-au imaginat probabil că vor reuşi să lanseze un fel de anti-cruciadă, un Jihad laic şi ateu împotriva Bisericii. Au analizat subiectiv, au interpretat eronat şi au acţionat pripit. Nu ştiu dacă liderii ASUR vor să împuşte religia, aşa cum se întreabă retoric un frate al meu pe blog, nu ştiu nici dacă vor să justifice vreo finanţare primită din străinătate, aşa cum suspicionează funcţionarii PR ai Patriarhiei.

Eu cred că liderii ASUR sunt într-o gravă eroare de cunoaştere. Pe de o parte, ei nu cunosc suficient de bine realităţile din Biserică, fapt dovedit de confuzia pe care o fac între unele acţiuni ale administraţiei bisericeşti (supusă slăbiciunilor omeneşti şi responsabilă, uneori, de decizii care afectează viaţa duhovnicească a Bisericii) şi Biserica în sine, ca Trup al lui Hristos. Dacă ar studia Istoria Naţiunii Române, cu ceva mai puţină îndârjire atee şi cu mai multă iubire de neam, ar înţelege că Biserica a fost şi rămâne unul dintre cei mai importanţi factori ai formării şi propăşirii acestei naţiuni. Pe de altă parte, liderii ASUR nu-şi cunosc suficient de bine propria realitate laică. Ca de exemplu, regula democraţiei: 98% dintre români se declară creştini şi de alte credinţe la recensământ. Atunci, de ce să le interzici să-şi susţină cultele prin interemediul mecanismelor statale, de ce să nu accepţi că valorile creştine trebuie să fie predominante în statul şi în societatea românească, măcar atâta vreme cât aproape toţi românii se declară creştini? Fraţilor de la ASUR, în România, deocamdată, ateii nu sunt majoritari, nu uitaţi această realitate! Câteva cuvinte sunt dator să mărturisesc şi despre reacţia administraţiei bisericeşti.

Patriarhia Română sau mai corect, funcţionarii cu atribuţiuni de PR ai administraţiei bisericeşti, au reacţionat cu un comunicat de presă al cărui conţinut este insuficient argumentat. Spitalele şi şcolile se închid nu numai datorită scăderii populaţiei, ci mai ales datorită incompetenţei şi corupţiei politicienilor români, dregătorii cetăţii româneşti care ne-au aruncat în haos şi sminteală. Dacă există o scădere a populaţiei României, aceasta are două cauze principale: sărăcia şi avorturile. Sărăcia provocată de politicieni a făcut ca mai multe milioane de români să plece din ţară şi să muncească în ţări străine, iar pe tineri îi determină să refuze să-şi întemeieze o familie şi să dea naştere la prunci. Avorturile comise de femeile românce, au aşezat România pe locul 5 în U.E. şi locul 6 în lume (2012) în clasamentul avorturilor la cerere. Această crimă (aproximativ 400 de avorturi la cerere pe zi) o comit femei românce care sunt membre ale Bisericii noastre, prin faptul că sunt botezate, însă prin faptele lor L-au părăsit pe Hristos. Sărăcia şi avorturile sunt probleme sociale grave pe care statul român trebuie să le rezolve, dar reprezintă şi grave probleme duhovniceşti la care Biserica trebuie să răspundă, să reacţioneze şi chiar face toate acestea, prin glasul acelor ierarhi şi preoţi care mărturisesc curajos credinţa în Hristos în calea stăpânilor efemeri ai lumii.

Da, Biserica face filantropie, există o reţea naţională cu zeci de centre şi aşezăminte filantropice bisericeşti! Totuşi, în mentalul colectiv această filantropie este încă firav percepută. Erorile de relaţionare cu statul şi cu societatea, mai ales în chestiunea finanţării de catedrale şi biserici, au generat o stare de iritare în rândul credincioşilor. Dacă adăugăm şi căderile de la credinţă ale acelor slujitori de altare care transformă preoţia într-o afacere prosperă, atunci vom înţelege că filantropia pe care o face Biserica va fi mereu acoperită de acest văl negru al slăbiciunilor omeneşti din rândurile noastre, ierarhi şi preoţi.

Biserica, în înţelesul de clădire, poate fi spital de suflete, dar poate fi şi sminteală, dacă în clădire Hristos nu este vizibil prin faptele preotului şi credincioşilor. Dacă preotul slujeşte la altarul bisericii cu smerenie, cu respect faţă de Canoanele Bisericii, cu recunoaşterea, asumarea şi căinţa pentru propriile păcate şi mai ales, cu dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, atunci, da, biserica aceea devine spital de suflete. Dacă preotul are doar gândul să facă bani şi iarăşi bani din vânzarea ”serviciilor religioase” (stupidă denumire pentru Sfintele Taine şi ierurgiile Bisericii lui Hristos), atunci din biserica aceea oamenii pleacă smintiţi, deşi, Hristos, prin mila Lui nemăsurată, rămâne totuşi prezent în lucrarea Sfintelor Taine şi ierurgiilor.

La câteva zile după Naşterea Mântuitorului nostru, câţiva nebuni aruncă cu piatra în baltă şi alţi câţiva nefericiţi încearcă să caute piatra şi să o reaşeze la mal. O ceartă inutilă, o lipsă crasă de respect faţă de tradiţiile creştine ale Naţiunii Române şi o ignorare vinovată a Adevărului. Căci în Biserica Neamului Românesc, în Biserica Ortodoxă Română, adevărul nu este nici lozincă şi nici comunicat de presă. Adevărul este Persoană, este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre!