Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul 3 Aprilie

 

• Viața Sfântului Cuvios Nichita Mărturisitorul

Sfântul Cuvios Nichita, petrecând puțină vreme după cumplita pătimire și la mulți făcând bine prin darul cel mult tămăduitor, s-a apropiat către sfârșitul său. Și după ostenelile cele cu multe dureri ce i s-au făcut lui în surghiun, s-a îmbolnăvit cu boala cea mai de pe urmă.

Patria Cuviosului Nichita a fost Cezareea Bitiniei, fiind născut din părinți dreptcredincioși. Tatăl lui se numea Filaret și s-a tuns în călugărie, când soția sa după lege s-a mutat la Domnul, într-a opta zi după nașterea pruncului Nichita, pruncul fiind hrănit de maica tatălui său, care pe atunci era între cei vii.

După ce a crescut și a învățat carte, s-a dat spre slujba lui Dumnezeu. Mai întâi făcea slujba paracliseriei în biserică, îndeletnicindu-se la citirea dumnezeieștilor cărți. După aceea, s-a dus la un oarecare sihastru, Ștefan, bărbat îmbunătățit, de la care, după ce a luat povățuire din destul, a fost trimis la Mănăstirea Midichiei, pe care a zidit-o Cuviosul Nichifor și a fost egumen într-însa. A primit, deci, Nichifor pe Nichita cu dragoste, văzând de mai înainte într-însul darul cel dumnezeiesc și l-a tuns în rânduiala monahi-cească. Iar fericitul Nichita atât de mult a sporit cu pustniceștile nevoințe, cu smerenia, cu ascultarea și cu toate lucrurile cele bune, încât pe toți monahii cei ce erau acolo i-a covârșit, neîmplinind încă șapte ani în mănăstire. Apoi a fost silit de egumen să ia rânduiala preoțească, sfințindu-l preasfințitul Tarasie, patriarhul Constantinopolului.

După primirea preoției, îndată i s-a încredințat toată rânduiala mănăstirii începută de Cuviosul Nichifor, care acum slăbise de bătrânețe. El îndreptă bine mănăstirea în locul părintelui său Nichifor, păscând cuvântătoarea turmă cu grijă, înmulțind-o prin chipul îmbunătățitei sale vieți. Deci mulți, auzind de viața lui plăcută lui Dumnezeu, veneau într-acel locaș, lepădându-se de lume și dorind a se povîțui de dânsul pe calea mântuirii, acolo voiau să petreacă. În puțini ani, ca la o sută de frați s-au înmulțit cu darul lui Hristos, între care era și fericitul Atanasie, bărbat cu adevărat cinstit și minunat, a cărui faptă bună nu este cu putință a o arăta prin scurte cuvinte și a spune dragostea lui cea mare către Dumnezeu, pe care a arătat-o la început lepădându-se de lume, încât și îngerii puteau să se minuneze de aceea. Căci, defăimând lumea aceasta și poftele, pentru Dumnezeu, a ieșit în taină din casa părintească și, intrând într-o mănăstire oarecare, voia a începe nevo-ințele monahicești.

Înștiințându-se tatăl lui cel trupesc, a alergat cu mânie în mănăstirea aceea și luând pe fiul său, pe care îl iubea foarte mult, a lepădat de pe dânsul monahiceasca îmbrăcăminte, pe care o purta în viața cea nouă și l-a îmbrăcat în haine luminoase de mare preț și cu sila l-a dus în casa sa. Iar copilul a zis către dânsul: „O, tată, oare socotești că hainele acestea de mare preț mă vor împiedica de la scopul meu? Toată lumea aceasta îmi este urâtă, pentru că ce folos este omului, de va câștiga toată lumea și își va pierde sufletul său?”. Tatăl său l-a închis într-o cameră deosebită și se sârguia în tot chipul ca să-i întoarcă gândul către dragostea lu-mească. Iar el, cu dragostea lui Dumnezeu biruind dragostea tatălui și iubirea cea deșartă a lumii, dezbrăcându-se de acele haine mirenești cu care era îmbrăcat, le-a rupt în mici bucăți. Aflând tatăl său, l-a îmbrăcat în altele mai scumpe, pentru că era bogat, cinstit și slăvit. Iar el a făcut cu hainele acestea ca și cu cele dintâi. De acest lucru pornindu-se tatăl său cu mânie mare, l-a bătut fără milă, încât trupul lui s-a zdrobit de răni și s-au învinețit spatele și umerii de bătăile cele cumplite, încât era nevoie că doctorii să-l tămăduiască și trupul cel rănit să-l curețe. Iar copilul zicea: „Chiar și în bucăți de m-ar zdrobi tatăl meu, nicidecum nu mă va despărți de dragostea lui Dumnezeu, nici nu mă va întoarce de la scopul meu”.

După aceea, umilindu-se tatăl său și multe lacrimi vărsând, a zis lui Atanasie: „Mergi, fiul meu, pe calea cea bună pe care ai ales-o și Hristos să-ți fie ție ajutor, izbăvindu-te de toate cursele vrăjmașului”. Iar el, ducându-se în mănăstirea în care fusese mai înainte, a luat pe dânsul desăvârșit haina monahicească. Și atât de mult s-a smerit, încât nimic lumesc nu se mai vedea într-însul; nici cuvânt, nici obicei, nici câștigare de oarecare lucruri. Ci, obiceiul îi era blând, cuvântul lin și smerit, hainele rupte și mai proaste decât ale tuturor; toată viața lui era aspră și fără de măsură, deși crescuse în moliciuni lumești, fiind fiu de oameni bogați.

Pe un bărbat îmbunătățit ca acesta, care a petrecut ani destui în ostenelile monahicești, dragostea părintelui nostru Nichita și slava vieții lui cea asemenea cu a îngerilor, l-au atras la dânșii în Mănăstirea Midichiei și s-a făcut împreună vorbitor și viețuitor iubit cu amândoi cuvioșii - adică cu Nichifor și cu Nichita -, de la care Atanasie, fiind rugat după câtva timp, a luat în mănăstire slujba de iconom. Și a fost fericitul Atanasie împreună cu Nichita, pentru îndreptarea mănăstirii aceleia, ca un suflet și o înțelegere în două trupuri, îndreptând pe toți frații cu cuvântul și cu lucrul spre toată faptă bună și desăvârșită, spre plăcerea lui Dumnezeu. Astfel, sădeau întru dânșii dragostea, îi învățau smerenie, erau slujitori ai curăției lor trupești și sufletești, sprijinind pe cei neputincioși și împuținați la suflet, pe cei ce erau tari întărindu-i și mai mult, iar pe cei ce cădeau ridicându-i cu învățături și cu sfaturi în multe chipuri; căci dacă unul dintre dânșii se făcea învățător mai aspru, atunci celălalt se făcea sfătuitor mai blând și mai milostiv; și amândoi erau iubiți de toți, iar cuvântul lor era ca și cum ar fi ieșit din gura lui Dumnezeu; astfel se primea între frați.

Dar nu până în sfârșit a petrecut împreună o doime ca aceasta a povățuitorilor celor îmbunătățiți, pentru că după câțiva ani Cuviosul Atanasie s-a mutat la Domnul, în 26 de zile ale lunii octombrie. Mutându-se el, cel mai de pe urmă cuvânt grăit către frați a fost: „După sfârșitul meu, cu adevărat veți ști despre mine, de voi afla ceva dar la Dumnezeu”. Iar după ce s-a îngropat Cuviosul Atanasie, a crescut un copac de chiparos, din porunca Domnului, deasupra mormântului lui, chiar din pieptul aceluia, ale cărui frunze tămăduiau desăvârșit toate neputințele. După aceea și Cuviosul Nichifor, ziditorul Mănăstirii Midichiei și întâiul egumen într-însa, după multe osteneli și dureri trupești, s-a dus către Domnul, în patru zile ale lunii mai. Și a rămas Cuviosul Nichita lipsit de Sfântul Nichifor, duhovnicescul lui părinte, și de iubitul prieten Atanasie Cuviosul și nu puțin se mâhnea după amândoi, din multă dragoste ce avea pentru dânșii. Însă își mângâia mâhnirea prin încredințarea cea neîndoită pentru dânșii, căci au câștigat darul și fericită viață la Stăpânul Hristos, Căruia, din tinerețe slujindu-i, bine i-au plăcut.

Iar după mutarea fericitului părinte Nichifor, toți frații au rugat pe Cuviosul Nichita ca să primească rânduiala și dregătoria egumeniei; dar Sfântul Nichita nu primea cinstea și dregătoria egumenească, deși rânduia desăvârșit mănăstirea în locul Sfântului Nichifor, părintele său, când acesta slăbise de bătrânețile cele de mulți ani. Deci, fiind rugat de frați și mai ales de alți mulți părinți fiind silit, a primit dregătoria aceea și s-a binecuvântat de preasfințitul patriarh al Constantinopolului, Nichifor, care se alesese după Tarasie. Și adăuga osteneli peste osteneli, singur acum cu ajutorul lui Dumnezeu îndreptând mănăstirea și îngrijindu-se pentru mântuirea sufletelor celor încredințate lui.

Binecuvântând Dumnezeu pe plăcutul Său, i-a dat dar de a tămădui boli și a izgoni diavolii, căci pe un prunc ce era mut din naștere, cu însemnarea crucii l-a făcut a grăi, pe un frate ce își ieșise din minți, prin ungerea cu sfântul untdelemn l-a tămăduit, pe unul din cei noi începători, care se îndrăcise, cu rugăciunea l-a izbăvit din diavoleasca muncire; iar pe diavolul ce se prefăcuse într-un înfricoșat balaur l-a izgonit. Pe altul îndrăcit, l-a izbăvit de duhul cel viclean. Și multe boli trupești, friguri, lingoare și alte multe feluri, le tămăduia prin minune, cu darul lui Hristos ce era în el. Așa cu dumnezeiască plăcere viețuind, a ajuns la anii bătrâneților sale și a sosit la vremea mărturisirii și a pătimirii celei vitejești, pe care a răbdat-o pentru cinstea sfintelor icoane, mai înainte de sfârșitul vieții sale.

Într-acele vremi eresul luptării de icoane încă nu încetase, deși acum era blestemat de al șaptelea Sinod din toată lumea al Sfinților Părinți. Însă iarăși se înnoise, având ajutor de la stăpânirea împărătească, căci și începutul lui era de la împărații grecești. Mai întâi de la împăratul Leon, care era al treilea cu același nume, cu porecla Isaurul, acel eres păgân s-a întărit și ca o boală vătămă-toare s-a înmulțit. Pentru că acela mai întâi a dat poruncă de lepădare a icoanelor și cu stăpânire împărătească pe mulți la a sa nedreaptă socoteală i-a plecat. Apoi, izgonind pe Sfântul și dreptcredinciosul patriarh Gherman, a ridicat la scaun pe Atanasie, ereticul cel de un gând cu el. Iar după moartea acelui păgân împărat, a venit Constantin Copronim, fiul lui, mai groaznic prigonitor asupra Bisericii lui Dumnezeu, care nu numai că lepăda sfintele icoane, ci a oprit și că sfinții plăcuți lui Dumnezeu să fie numiți sfinți, iar moaștele sfinților întru nimic le socotea.

În scurt, zicem că numai pe dinafară împăratul acela se arăta a fi creștin, iar pe dinăuntru era cu totul jidov necredincios. Căci și pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu, pe cea mai înaltă decât toată zidirea și numele ei cel preasfânt împreună cu icoană, a îndrăznit ticălosul acela a le lepăda; iar folosirile ei cele către Dumnezeu, prin care toate se întemeiază, a poruncit ca nici să le pomenească. Iar spre ocara ei, arăta un săculeț plin cu galbeni și întreba pe cei ce stăteau înaintea lui: „Ce ziceți, de mult preț este săculețul acesta?”. Iar cei ce stăteau înaintea lui îi răspundeau: „Atât este de mult preț, cât aur se află într-însul”. Iar Copronim, vărsând din săculeț aurul, iarăși întreba: „Acum săculețul fără de aur mai este de mult preț?”. Aceia îi răspundeau: „Întru nimic nu este de mult preț, fiind deșert. Pentru că ce folos este, când nu are în el aur?”. După aceasta zicea Copronim: „Astfel este Maria, până ce a avut în pântecele său pe Hristos, până atunci a fost cinstită, iar după ce l-a născut pe Acela, s-a lipsit de cinstea aceea și întru nimic nu se deosebește de celelalte femei”. O, preanecurată gură și limbă! Ce fel de hulire grăiești asupra celei mai cinstite decât toate puterile cerești și asupra celei mai sfântă decât toți sfinții, Maica Ziditorului? Au doar Împărăteasa, după ce a născut pe împărătescul Fiu, nu este vrednică de cinstea împărătească? Au doar numai până atunci Maica Împăratului avea să fie cinstită, cât l-a purtat în pântece pe Împărat?

O, amar de ticălosul acela hulitor, care cu nimic nu s-a deosebit de hulitorii jidovi, cei urâți de Dumnezeu, că nu numai într-acest chip era hulitor, ci și pe ceilalți pe toți îi atrăgea spre aceeași păgâneasca hulire, cu îmbunări înșelătoare și cu certuri îngrozitoare; iar pe cei ce nu se învoiau cu dânsul și i se împotriveau îi pedepsea cu felurite munci, cu legături și cu foamea mult timp îi chinuia, rănindu-i cu cumplite bătăi, cu sabia tăindu-i, întru adâncul mării înecându-i și prin toate chinurile nesuferitelor și amarelor munci cu moarte pierzând pe credincioșii și adevărații robi ai lui Hristos. El singur și-a lepădat ticălosul lui suflet cu cea mai cumplită moarte, pentru că, suflând cu amar, striga, zicând: „De viu sunt dat focului celui nestins”. Și cel ce hulea mai întâi pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu, acela atunci poruncea cu cântări și laude să o cinstească pe ea. Dar acum nu a aflat nici o ușurare, acel om înstrăinat de la mila lui Dumnezeu.

Astfel pierind muncitorul acela cu sunet, s-a suit pe tron fiul său, Leon, cel al patrulea cu același nume, tot eretic și luptător împotriva icoanelor, semănând tatălui său. Dar și acela degrabă murind, a luat împărăția Irina, femeia lui, împreună cu fiul său cel mai mic Constantin. Aceea a adus pacea Sfintei Biserici, a adunat Sinodul al șaptelea din toată lumea, spre blestemarea eresului iconoclast. Și s-a bucurat toată Biserica lui Hristos, luându-și iar cea dintâi a sa înfrumusețare de icoane și pe dreptcredincioșii împărați și arhierei punându-i pe scaune.

După Irina a împărățit Nichifor, iar după dânsul Mihail, împărați dreptcredincioși. După aceea, a venit Leon al cincilea cu același nume, care se numea - Armeanul. Acela, urmând celui mai dinainte de un nume cu el, răucredinciosului împărat Leon Isaurul, a început iarăși a prigoni pe cei dreptcredincioși și pe sfinți, înnoind și pornind iarăși blestematul eres iconoclast. Și căutându-și ajutor de un gând, dascăli ai răutății, a găsit pe puțini din boieri, între care erau doi mai răi: Ioan, care se numea Specta și Evtihian. Iar din sfințita rânduială a aflat pe Ioan, care se chema Gramatic, noul Tertil, care era vas ales al diavolului și pe oarecare Antonie Silea. Iar din rânduiala monahicească a găsit pe Leontie și pe Zosima, care, nu după multă vreme fiind prinși în fapte necurate, au suferit tăierea nasului și au murit cu rușine, lăsând după dânșii rea pomenire.

Cu aceștia împăratul învăța păgânătatea aceea, ascultând sfatul lor, se îndemna spre războiul pe care începuse a-l ridica asupra Bisericii. Apoi aducând din stăpânirea sa în Constantinopol pe toți arhiereii și toată rânduiala duhovnicească, a chemat în palatele sale pe sfințitul Patriarh Nichifor, împreună cu tot sfințitul sobor, voind ca înaintea feței lui și înaintea a toată suita să aibă dovadă, cu cei mai sus-ziși eretici de un gând cu dânsul, pe care îi avea ascunși la el. Deci, mai întâi a vorbit singur către cei drept-credincioși, făcându-se a fi dreptcredincios și scoțând din sin icoana răstignirii lui Hristos, pe care o avea la gât, căreia i s-a și închinat cu fățărnicie. Plecând capul la icoană, a zis către Sfinții Părinți:

„Nici eu nu mă deosebesc întru nimic de voi, pentru că cinstesc sfânta icoană, precum vedeți singuri. Dar s-au sculat alții care învață într-alt chip și zic că este dreaptă calea pe care o țin ei. Deci să vină aici înaintea voastră și prin întrebări și răspunsuri să caute înțelegerea cea dreaptă despre icoane. Dacă ei se vor arăta a fi biruitori în cuvinte, arătându-și lămurit adevărul lor și biruindu-vă pe voi, atunci să nu opriți nici voi lucrul cel bun și mai ales singuri să nu-i lăsați. Iar dacă aceia se vor dovedi de către voi și se va vădi deșarta lor cuvântare, apoi să înceteze a mai semăna acea pierzătoare învățătură și să se țină dreapta credință că mai înainte. Iar eu voi fi ascultător și judecător al întrebărilor voastre, din amândouă părțile; că dacă pentru orice lucru cât de mic se cade să judec, cu atât mai vârtos nu voi fi nebăgător de seamă pentru îndreptarea Bisericii. Vă ascult pe voi, însă sunt dator să ascult și alte părți și la care voi cunoaște care este adevărata dreptate, acelora vom urma”.

Dar preasfințitul Patriarh Nichifor și toți arhiereii cei împreu-nă cu dânsul nu se învoiau nicidecum la aceasta și nu doreau să aibă dovedire, dar nici nu voiau să vadă pe acei eretici cu rea socoteală, nici a-i lăsa să vină înaintea feții lor, zicând că nu este trebuință a socoti ceva mai mult despre acel eres, blestemat de Sinodul al șaptelea a toată lumea al Sfinților Părinți, și a-l înnoi în Biserică, pentru că este cu totul lepădat.

Dar Sfinții Părinți văzând pe împăratul foarte plecat spre credința cea rea și dând ajutor ereticilor, Sfântul Emilian, episcopul Cizicului, a zis către dânsul cu îndrăzneală: „Dacă întrebarea aceasta, pentru care ne-ai chemat, o, împărate, este întrebare bisericească despre dreapta credință, apoi se cade ca să fie aceea cercetată, după obicei, în Sfânta Biserică, iar nu în palatele împărătești!”. Împăratul zise: „Dar și eu sunt fiu al Bisericii și vă ascult că un mijlocitor și împăciuitor, ca, socotind cele grăite din amândouă părțile, să cunosc adevărul”. La aceasta i-a răspuns Sfântul Mihail, episcopul Sinadului: „Dacă ești mijlocitor și împăciuitor, atunci de ce nu faci ceea ce se cuvine mijlocitorului și împăciuitorului? Căci aduni pe potrivnicii Bisericii și îi ții în palatele tale, dându-le îndrăzneală, ca fără de frică să învețe pe toți a ține dogmele relei credințe; iar cei ce sunt dreptcredincioși, aceia nici prin unghere nu îndrăznesc să grăiască ceva despre dreapta credință, fiind înfricoșați de cumplitele tale îngroziri. Aceasta nu este semn de mijlocire și de împăcare, ci de prigonire și de tiranie”.

Împăratul zise: „Dar n-am zis eu că sunt cu voi la un gând? Însă de vreme ce acel lucru despre cinstirea icoanelor a ajuns cu îndoire până la mine, nu mi se cade a tăcea despre dânsul, ci a ispiti cu dinadinsul despre adevăr. Dar care este pricina, de nu voiți să vorbiți cu acei ce vă sunt potrivnici? Atunci vă arătați că sunteți proști și nu aveți mărturii din dumnezeieștile Scripturi, cu care ați putea să vă apărați înțelegerea voastră”. Sfântul Teofilact, episcopul Nicomidiei, răspunse: „Martor ne este Hristos, a cărui sfânta icoană o ai înaintea ochilor, o, împărate, că avem mărturii fără de număr ale dreptei noastre credințe, care întăresc drapta cinstire a sfintelor icoane; dar nu este nimeni ca să asculte și nu putem să sporim deloc, luptându-ne cu mâna cea puternică, care ne amenință cu puterea”.

Apoi Sfântul Petru, episcopul Nicomidiei, a zis către împărat: „Cum grăiești să avem cu aceia luptă, cărora tu le ajuți și cu care singur te ostenești asupra noastră? Nu știi oare că și pe manihei de i-ai fi adus aici și ai fi voit să-i ajuți, apoi și ei ne-ar fi biruit cu ușurință, având ajutor de la tine?”.

După aceasta Sfântul Eftimie, episcopul Sardichiei, a început a grăi cu mai multă îndrăzneală: „Ascultă, o, împărate! De când s-a pogorât pe pământ Hristos, Domnul nostru, acum sunt opt sute de ani și mai bine, pretutindeni Același se închipuiește în biserici, prin zugrăvirea icoanelor și în același fel se cinstește. Și cine este atât de trufaș, care să îndrăznească să miște sau să strice predania care se ține de atâția ani în biserici de la Sfinții Apostoli, de la mucenici și de la părinții cei de Dumnezeu insuflați, care au ajuns și până la noi? Căci grăiește Apostolul: Drept aceea, fraților, stați și țineți predaniile prin care v-ați învățat, ori prin cuvânt, ori prin scrisoarea noastră. Și iarăși: Chiar și înger din cer de vă va propovădui mai mult decât ceea ce v-am propovăduit vouă, anatema să fie! Pentru aceea împotriva celora ce aflaseră acel eres luptător de icoane s-a adunat Sinodul cel din toată lumea, pe vremea dreptcredincioasei împărății a Irinei și a lui Constantin, și singur Fiul lui Dumnezeu a însemnat cu degetul său acel Sinod. Deci, de va îndrăzni cineva să strice sau să șteargă ceva din Sinodul acela, să fie blestemat”.

Auzind împăratul acestea, deși se mânia înăuntru cu iuțime, asculta cu răbdare cele ce se grăiau, prefăcându-și blândețea cu fățărnicie. Dar Sfântul Teodor învățătorul Bisericii, cel fierbinte râvnitor, egumenul mănăstirii Studiților, fără de frică a îndrăznit a zice: „Nu strica, o, împărate, rânduiala cea bine așezată a Bisericii, pentru că Sfântul Apostol Pavel zice: Dumnezeu a dat în Biserică pe unii apostoli și pe alții prooroci, iar pe alții păstori și învățători, spre săvârșirea sfinților, însă n-a adăugat acolo Apostolul și pe împărați. Deci ție, o, împărate, ți s-a încredințat ca să îndreptezi cele mirenești, lucrurile cetăților și puterile oștilor. Pentru acelea să te îngrijești tu, iar bisericeștile îndreptări să le lași păstorilor și învățătorilor, după învățătura Apostolului. Iar de nu, apoi să știi că, chiar îngerul din cer de ar aduce vreo învățătură potrivnică credinței noastre celei drepte, nu-l vom asculta; cu atât mai mult pe tine nu te vom asculta, care ești un om de lut!”.

Atunci împăratul s-a mâniat foarte, socotind cuvintele acelor sfinți părinți ca hulă și ocară lui, deși mânia cea dinăuntrul lui o ascundea sub blândețe. Apoi la arătare scoțând-o, cu necinste și cu ocări a gonit din palat tot sfințitul sobor și a scos de pe scaun pe păstorul cel drept, pe preasfințitul Patriarh Nichifor. Aceeași a făcut și celorlalți dreptcredincioși arhierei. Pe toți i-a trimis la închisori, în diferite țări și locuri, asemenea și pe Cuviosul Teodor Studitul. Iar la scaunul patriarhiei din Constantinopol a ridicat pe unul din sfetnicii săi, care era din rânduiala mirenească, anume Teodot, cu porecla Casiter, cu credința eretic și cu viața necurat; căci avea o slujnică, doctoriță cu meșteșugul, pe care o ținea pentru tămăduirea bolii sale, pentru că el zicea că bolește de pântece, iar cu lucrul o avea pentru a sa necurăție.

Asemenea și la celelalte scaune, după izgonirea episcopilor dreptcredincioși, împăratul a pus pe ai săi răucredincioși și mincinoși episcopi și a lepădat sfintele icoane din sfintele biserici, încât era iarăși asupra credincioșilor pentru cinstirea icoanelor acest fel de prigonire, cum a fost și înainte, pe vremea lui Leon Isaurul și a lui Copronim, fiul său. Apoi a adunat acel răucredincios împărat, Leon Armeanul, împreună cu falsul patriarh Teodot, o adunare fărădelege în Constantinopol, care a blestemat pe cei dreptcredincioși, dumnezeiești și binecuvântați Sfinți Părinți, fiind ei singuri blestemați; iar pe cei ce nu se învoiau cu acea nedreaptă adunare a lor, îi munceau în multe feluri și-i pierdeau.

După săvârșirea adunării celei păgânești, a chemat la sine împăratul pe egumenii mănăstirilor celor mai vestite, între care era și dumnezeiescul părintele nostru Nichita, pentru care ne este cuvântul. Deci, mai întâi îi amăgea cu îmbunări spre a sa credință. Apoi, nevăzându-i plecați la voia lui, i-a închis în diferite temnițe pe fiecare deosebit și gândea ce încă le-ar mai face? Cuviosul Nichita a fost ținut mai multe zile într-o temniță foarte rea și însăși acea închisoare îi era sfântului mare chinuire. Dar pe lângă această, în toate zilele mergeau la el niște oameni fără orânduiala și fără de rușine cu obiceiul și cu cuvântul, care nici de numele omenesc nu erau vrednici.

Aceia huleau și ocărau pe sfântul cu cuvinte de hulă și de rușine, făcând ocară mare bătrânului, pentru că erau într-adins rânduiți de eretici, între care unul cu numele Nicolae a fost mai rău. Acela și mai mult necăjea cu nebunia sa pe cuviosul, bârfind asupra lui cuvinte necurate, până ce lui Nicolae acela i s-a arătat tatăl său în vis, care murise demult, zicându-i: „Depărtează-te de robul lui Dumnezeu!”. Deci, într-acel ceas a încetat Nicolae cu vorbele sale deșarte și nu numai că nu supăra pe sfântul, ci și pe alții care îl supărau, îi oprea.

Iar după ce cuviosul a pătimit multe zile în temniță, împăratul a poruncit să-l ducă în surghiun spre partea Răsăritului, într-o cetate ce se numea Masaleon; aceea era în vreme de iarnă cea mai cumplită, și multă nevoie pătimea bătrânul de ger, de zăpadă și de vânturi, având haine proaste. Chiar și armașul cel care-l ducea în izgonire, era foarte cumplit și nemilostiv și chinuia pe bătrân în călătoria aceea, minându-l repede, grăbindu-se ca în puține zile să facă acel drum. Același lucru a făcut împăratul și celorlalți cinstiți egumeni, pe fiecare trimițându-i deosebit în surghiun. După aceea, socotind în sine că nimic nu va spori ținându-i în surghiun, căci sunt mai presus de tot necazul și mai ales mai osârduitori îi va face la ținerea și la păzirea dogmelor ortodoxe, și-a schimbat gândul său, ca unul ce era nestatornic la minte și abia cinci zile petrecând Cuviosul Nichita în izgonire în cetatea amintită mai sus, împăratul i-a poruncit lui, precum și celorlalți egumeni, ca să se întoarcă degrabă în Bizanț, și a întors pe sfântul cu mai grabnică alergare decât cea dintâi, încât abia rămăsese viu, pe deoparte, de supărarea cea mai mare, iar pe de alta, de călătoria cea grabnică pe cale. Și după ce au fost aduși toți egumenii aceia în Bizanț, împăratul a poruncit să-i lase în cetate, până ce va socoti în ce chip ar putea să-i atragă la un gând cu el.

Trecând iarna și Sfântul și Marele Post de patruzeci de zile, după prealuminatul praznic al Sfintelor Paști, i-a dat pe ei celui mai sus pomenit Ioan gramaticul, ca celui ce avea gură de orator ca a diavolului, ca să-i muncească precum va voi. Iar acest tiran, închizând pe fiecare deosebit, în diferite temnițe îi muncea, nu mai puțin de cum munceau paginii pe sfinții mucenici. Pentru că temnițele erau strâmte, întunecoase, rele și pline de toate nevoile cele grele, că nu aveau nici paturi, nici răcorire și li se da printr-o ferestruică mică pâine necurată și umedă, ca la câini, și aceea câte o unghie pe zi, ca numai să nu moară de foame, iar apă li se dădea tulbure și necurată, căci socotea acel muncitor, Ioan, căci cu o nevoie ca aceea o să-i biruiască pe acei părinți și să-i silească la credința lor cea rea, ori să-i omoare. Și încă, spre cea mai mare mâhnire a Cuviosului Nichita, pe un ucenic al lui tânăr, anume Teoctist, prinzindu-l înrăutățitul acela Ioan și asemenea închizându-l cu sila în temniță, cu foamea și cu setea îl muncea. După aceea, acei eretici răucredincioși, văzând pe părinții aceia că voiesc mai bine să moară decât să se depărteze de credința lor cea deaptă, au găsit asupra lor o amăgire ca aceasta, zicându-le: „Nu avem trebuință de altceva de la voi, decât numai împreună cu Teodot, patriarhul, să vă împărtășiți în biserică cu Sfintele Taine, iar mai mult decât aceea să nu faceți nimic. Și astfel veți merge în libertate în mănăstire, cu credința și înțelegerea voastră”.

Cu acel vicleșug ereticesc amăgindu-se părinții, ca și cum se învoiau într-acea vreme la eresul lor, dar pe urmă, cunoscând amăgirea aceea, se căiau foarte mult și s-au îndreptat bine. Deci, fiind liberați fiecare dintru a sa închisoare și din legături, au mers la Cuviosul Părinte Nichita, sfătuindu-l și rugându-l ca, învoindu-se și el cu împărtășirea lui Teodot, să iasă din temniță. Dar nevrând Sfântul Nichita să lase închisoarea pe care o răbda pentru Hristos și nesuferind de loc să-i asculte pe dânșii, îi stăteau împotrivă părinții, zicându-i: „Nu se poate să ieșim noi de aici și pe tine să te lăsăm. Puțin este lucrul pe care-l cer ei de la noi, adică numai să ne împărtășim cu Teodot, iar credința noastră să ne-o ținem, să potrivim judecata la vremea nevoilor acestora, ce ne sunt deasupra. Cu acest mic lucru să ne dezlegăm pe noi înșine, că nu cu totul să ne pierdem”.

Astfel ei cu supărare stându-i împotrivă și mult timp silindu-l, a ieșit Cuviosul Nichita chiar nevrând, nu de pătimirea cea rea fugind, nici de munci temându-se, ci ascultând cu dinadinsul rugă-mintea părinților acelora și căruntețile lor văzându-le, s-a plecat spre sfătuirea acelora, fără voia sa. Căci, fiindu-le înainte viața și moartea, cu voie îi era lui ca pentru dreapta credință să-și aleagă mai bine moartea decât viața. Însă nu s-a lepădat într-acea vreme de cinstită însoțire a părinților, cărora le știa și credința cea dreaptă și îmbunătățita viață. Deci au mers cu toții la mincinosul acela patriarh. Iar acela, ca să-i vâneze cu mai multă ușurință spre a lui împărtășire, i-a dus la un oarecare loc de rugăciune, care într-adins era împodobit cu icoane, ca, văzând părinții sfintele icoane, să socotească că patriarhul este dreptcredincios. Acolo, Teodot slujind, au primit împărtășirea din mâinile lui, pentru că auzeau din gura aceluia niște cuvinte ca acestea: „De nu va cinsti cineva icoanele lui Hristos, anatema să fie!”. Aceasta o zicea el, nu cinstind icoana Mântuitorului, ci fățărnicindu-se înaintea lor, ca să nu se îndoiască a se împărtăși cu dânsul.

După aceasta, plecând fiecare la a sa mănăstire, Cuviosul Nichita cu jale în inimă s-a rănit, căci cu Teodot, mincinosul patriarh, cu fățarnicul înșelător s-a împărtășit; că și pe acea mică abatere din calea cea dreaptă sfântul ca pe o întreagă rătăcire o socotea pentru el. Deci, a socotit să fugă într-altă parte și acolo să se pocăiască de greșeala să. Și intrând într-o corabie, a plecat la ostrovul ce se numea Proconis. Apoi, socotind în sine că unde i-a fost greșeala, acolo se cade să-i fie și pocăința, s-a întors iarăși în Bizanț și, umblând prin cetate, învăța fără frică pe popor ca să se țină de dogmele cele drepte, care la al șaptelea Sinod din toată lumea s-au stabilit de Sfinții Părinți.

Înștiințându-se împăratul de aceea, a chemat la dânsul pe sfânt și i-a zis lui: „Pentru ce nu te-ai dus la mănăstirea ta, precum s-au dus și ceilalți egumeni? Pentru ce tu singur ai rămas umblând după voia ta, iar poruncii noastre, precum am zis, nu te-ai supus? Oare socotești întru nimic stăpânirea noastră? Deci, ascultă porunca noastră și te du la mănăstirea ta; iar de nu, apoi voi porunci să te muncească pe tine”. Iar sfântul cu glas lin a răspuns, zicând: „Eu, o, împărate, nici la mănăstirea mea nu mă voi duce, nici credința mea nu voiesc a o lăsa. Ci, în mărturisirea mea petrec și voi petrece, în care și părinții mei, sfinții episcopi cei dreptcredincioși, au petrecut; care au pătimit izgonire și închisori cu nedreptate de la tine și la multe primejdii s-au dat, apărând Biserica cea dreptcredincioasă, în care stăm și ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Și să știți de la mine cu adevărat, că nici de moarte nu mă tem, nici viața aceasta vremelnică nu o iubesc. Dumnezeu îmi este mie martor, că am făcut ceea ce nu mi se cădea să fac. Ci, pentru ascultarea bătrânilor m-am supus nevrând, împlinind voia lor, m-am împărtășit cu mincinosul patriarh Teodot, de care lucru îmi este jale și mă căiesc. Deci, să știi bine că de acum înainte nici o împărtășire nu-mi este cu voi. Ci petrec întru predaniile Sfinților Părinți, pe care le-am primit de la început. De aceea, fă cu mine ce vrei, fără a nădăjdui să auzi altceva de la mine”.

Văzând împăratul voința aceea neschimbată, l-a dat unui oarecare Zaharia, mai mare peste palatele împărătești, care se numea „Mangan”, ca să-l țină sub strajă, până va hotărî în privința lui. Iar Zaharia, fiind om bun și dreptcredincios, nu numai că nu a necăjit cu nimic pe bătrân, dar și cinste multă îi dădea lui. După aceea împăratul a trimis pe Cuviosul Nichita în surghiun la o insulă mică, care purta numele Sfintei Mucenițe Glicheria, pentru că acolo se aflau sfintele ei moaște. O biserică și mănăstire era zidită în numele ei, care era încredințată de stăpânirea ereticească oarecărui famen, cu numele Antim. Acel om era foarte rău, vrăjitor, urîtor de cele sfinte, rău-meșteșugar, vrăjmaș viclean, mândru și nemilostiv, pentru a lui sălbăticie și rău nărav, locuitorii de acolo îl numeau Caiafă. Pentru că unora ca acelora se dădeau pe atunci rânduielile mănăstirilor, că nu întărindu-se stăpânirea mirenească, să răstoarne toate din voia lor.

Acela, luând pe sfântul trimis la dânsul, îl chinuia cu dinadinsul. Pentru că, închizându-l într-o temniță foarte strâmta, totdeauna muncea pe plăcutul lui Dumnezeu, nelăsându-l să privească afară din temniță, singur purtând cheia temniței și poruncind ca printr-o gaură să-i dea foarte puțină mâncare. Căci lui Antim îi era făgăduită o mai mare cinste de la începătorii ereticilor, de va sili pe Nichita spre socotința lor. De aceea și mai mult îl supăra pe sfântul acel ticălos, nădăjduind că cu sila îl va abate spre înțelegerea ereticeas-că, iar cuviosul răbda cu dragoste chinul pentru dreapta credință; Dumnezeu însă cu darul Său cel minunat ce se lucra într-însul, îl adeverea pe el că este drept, sfânt, făcător de minuni și ajutător oamenilor celor ce erau în primejdii.

Lui Zaharia cel mai sus pomenit, fiind trimis de împărat pentru trebuințele poporului în părțile Traciei, i s-a întâmplat a cădea în mâinile barbarilor și l-au dus pe el în robie. De acest lucru aflând Sfântul Mihail, episcopul Sinadului, care asemenea stătea închis în temniță pentru dreapta credință, a trimis la Cuviosul Nichita, spunându-i lui: „Zaharia, prietenul cel de obște, în țara barbarilor a fost dus legat. Deci, te rog pe tine, roagă-te lui Dumnezeu pentru dânsul, că poți să-l izbăvești pe el”. Sfântul, luând o înștiințare ca aceea, s-a mâhnit foarte mult și toată ziua aceea nu a gustat hrană. Iar după ce a înserat, luând o lumânare de la fratele Filip, slujitorul său, a aprins-o și toată noaptea aceea a stat la rugăciune pentru Zaharia cel robit, rugind bunătatea lui Dumnezeu să-l elibereze din mâinile barbarilor. Și a luat înștiințare de la Dumnezeu, că într-adevăr Zaharia va fi liber.

A doua zi mergând Filip, a aflat pe părintele cu fața veselă, bucurându-se cu duhul și l-a întrebat, zicând: „Aseară m-am dus de la tine și erai tare mâhnit și necăjit, iar acum te văd pe tine, părinte, vesel. Rogu-te, spune-mi care este pricina schimbării tale din mâhnire în bucurie?”. Răspuns-a sfântul: „Pentru Zaharia, prietenul nostru, mă bucur, că degrab îl vom vedea aici”. Și așa a fost. Căci nu după multe zile, a făcut pace împăratul grecesc cu barbarii și se liberau robii în schimb din amândouă părțile. Însă n-a pomenit împăratul de Zaharia, trimițând spre schimbarea celor robiți, pentru că știa de dânsul, că de dogmele Sinodului al șaptelea se ține și celor dreptcredincioși le ajută. Pentru aceea îl lăsa în mâinile barbarilor, ca să piară acolo.

Deci, liberându-se de barbari mulți greci robiți, boierul barbarilor a zis către Zaharia, cel ce rămăsese: „Oare voiești să te duci întru ale tale?”. Iar el a răspuns: „Foarte mult aș fi voit, însă n-a voit împăratul nostru să mă izbăvească din robia aceasta”. Zis-a boierul: „Eu te liberez pe tine, mergi oriunde vei voi”. Iar Zaharia, văzând o milostivire ca această neașteptată a stăpânitorului barbarilor, a cunoscut că aceea este rânduiala lui Dumnezeu, Care s-a milostivit spre dânsul prin Sfinții Părinți, cărora oarecând le făcea bine. Și, luând îndrăznire, a zis către boierul acela: „Dacă ai voit tu să mă lași liber, apoi dăruiește-mi și pe celălalt care a fost cu mine între legături robit, pe cel de un nume cu mine și de o străinătate”. Iar boierul a zis: „Ia-l și pe acela și mergeți cu pace la locul vostru”.

Astfel, liberându-se Zaharia, a mers cu prietenul său în insula aceia la Cuviosul Nichita, dându-i mulțumire pentru sfintele lui rugăciuni, pentru care l-a izbăvit Dumnezeu din robia barbarilor. Încă și altă minune preaslăvită a făcut acest sfânt părinte. Pe trei bărbați frați după trup, care navigau într-un caic, de valurile ce se ridicaseră fără de veste la miezul nopții și de înecare i-a izbăvit, prin a sa rugăciune către Dumnezeu, și la uscat i-a scos sănătoși. Astfel, fiind singur în legături ca un robit și în primejdii, i-a izbăvit din legături și din primejdii. Și a petrecut Cuviosul într-acea pătimire a temniței șase ani, până la pieirea împăratului Leon Armeanul, cel potrivnic lui Dumnezeu, care a fost ucis de ostașii săi fără de veste. Apoi s-a suit pe tron după dânsul Mihail cel din Amoreea, ce se chema „Travlos” sau „Valvos”, și se liberau Sfinții Părinți din legături și din surghiun. Atunci și Cuviosul Părinte Nichita, egumenul Mănăstirii Midichiei, liberându-se, a ieșit. Dar mucenicul cel fără de sânge, mărturisitorul credinței cel neclintit, ostașul lui Hristos cel nebiruit, nu s-a dus într-a sa mănăstire. Ci la liniște vrând să locuiască, s-a sălășluit la un loc oarecare deosebit aproape de Bizanț, în partea dinspre miază-noapte.

Acolo petrecând puțină vreme după cumplita pătimire și la mulți făcând bine prin darul cel mult tămăduitor, s-a apropiat către sfârșitul său. Și după ostenelile cele cu multe dureri ce i s-au făcut lui în surghiun, s-a îmbolnăvit cu boala cea mai de pe urmă și s-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine, într-o zi de sâmbătă. Iar Duminică, când se lumina de ziuă, s-a mutat la Domnul, în trei zile ale lunii aprilie. Și îndată s-a auzit despre sfânta lui adormire în împărăteasca cetate și primprejur. Și s-a adunat degrabă din cetate și de pretutindeni mulțime de popor din amândouă părțile și din amândouă rânduielile, adică și duhovnicească și mirenească, precum și frații de la Mănăstirea Midichiei și de la celelalte mănăstiri. Au mers și doi episcopi, Sfântul Teofil al Efesului și Sfântul Iosif Tesaloniceanul, și îngrijind după obicei cinstitul trup al sfântului părinte, în raclă punându-l, l-au pus în corabie și l-au dus la mănăstirea lui din Midichia.

Și i-au întâmpinat la țărm fericitul Pavel, episcopul Plusiadei, cu mulțime de monahi și de mireni și, luându-l pe umeri, l-au dus la mănăstire, făcându-se nu puține minuni pe cale. Pentru că neputincioșii dobândeau tămăduiri și duhurile cele viclene din oameni se izgoneau. Apoi o femeie oarecare, având curgeri de sânge de mult timp, numai cât s-a atins de sfintele moaște ale Cuviosului Nichita și îndată a dobândit tămăduire.

Deci, tot soborul cântând psalmi și cântări cuviincioase, au pus pe cuviosul în mormântul celui mai-nainte odihnit, al sfântului părinte Nichifor, întâiul egumen al locașului aceluia, în partea stângă a pridvorului. Și multe minuni, chiar și după îngroparea lui, se săvârșeau și tămăduiri se dădeau celor ce cu credință se apropiau, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit întru sfinții Săi. Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, să-I fie de la toți cinste, slavă și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul, Egumenul Mănăstirii Midichiei

Troparul Sfântului Cuvios Nichita Mărturisitorul, Egumenul Mănăstirii Midichiei

Glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Nichita, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Troparul Sfântului Cuvios Nichita Mărturisitorul, Egumenul Mănăstirii Midichiei

Glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Nichita. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

Cântarea 1

Glasul al 2-lea

Irmosul

În adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea preaîntr-armată; iar întrupându-Se Cuvântul, a şters păcatul cel atotrău, Domnul Cel Preaslăvit, că Singur cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te, părinte, cu lumina dumnezeiescului fulger, viaţa ta ai dat-o lui Dumnezeu, din copilărie alegând strălucirea cea purtătoare de lumină a fecioriei, prin care te-ai asemănat curăţiei celor fără de trup.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având Îndreptător Duhul Cel Preacinstit şi dumnezeiesc, curat ai primit schima monahilor cea de chip dumnezeiesc. Şi fiind luminat de Raza cea cu multă lumină, ai petrecut câştigând viaţă prea­curată, purtătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-te cu Puterea Crucii, ai veştejit patimile trupului şi prin cugetarea învăţăturilor Duhului ţi-ai luminat cugetul, câştigând averea necheltuită a dumnezeieş­tii vederi, o, Sfinte Nichita Preaînţelepte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-te, fericite, cu înţelepciune şi cu curăţie, te-ai înălţat către săvârşire sfinţită; căci te-ai împodobit, veşmântul preo­ţiei cel prealuminat, cunoscându-te mijlocitor al dumneze­ieştilor Taine, Preacuvioase Părinte Nichita.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai Aleasă decât toată zidirea cea văzută şi cea nevăzută te-ai arătat Preacurată pururea Fecioară, că ai născut pe Ziditorul, precum a binevoit a se Întrupa în pântecele tău. Pe Care roagă-L cu îndrăznire să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Înflorit-a pustiul ca şi crinul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cerească vieţuire având, cinstite, te-ai făcut luminător dreptei credinţe cu chip luminat şi strălucit, împodobit cu dumnezeieşti daruri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorându-ţi cugetele trupului, preaînţelepte, ai înviat îndumnezeirea sufletului prin bunătate cu cuget dumnezeiesc şi te-ai în­vrednicit de Viaţa Cea Nepie­ritoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu bucurie ţi-ai săvârşit viaţa, cuvioase, fiind împodobit cu frumuseţea şi bogat de daruri frumoase, în care s-a întărit inima ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind împodobit cu bunătăţile, ca soarele ai strălucit între cetele sihaştrilor, o, Sfinte Nichita, de Dumnezeu cugetătorule! Pentru aceasta veselindu-ne, te fericim, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Având îndrăznire ca o Maică, roagă-te către Fiul tău, Stăpână, să ajute poporului şi turmei tale, iar semeţiile celor fărădelege să le sfărâme.

Irmosul

Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, adunarea păgânilor fiind stearpă prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta strig Ţie: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin curăţirea sufletului arătându-te tăietor de rădăcinile patimilor, de Dumnezeu purtătorule, ai dezrădăcinat toată înşelăciunea cea pierzătoare de suflet a vrăjmaşilor lui Dumnezeu, învăţătorule de cele sfinte, preacinstite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind cununa biruinţei, preafericite, acum te odihneşti în Locaşurile cele Cereşti, scuturând patimile şi îmbrăcându-te cu nepătimire, fericite părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o jertfă fără prihană, ţi-ai adus viaţa lui Hristos, părinte, plină de dragoste dumnezeiască, fiind înfrumuseţat cu podoaba sihăstriei, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Limbuţiile eresului celui pierzător de suflet lămurit le-ai defăimat, preafericite, cinstind dumneze­iescul Chip al lui Hristos şi al Maicii lui Dumnezeu şi al tuturor Sfinţilor, preasfinţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine toţi credincioşii te ştim lliman de mântuire şi zid nemişcat, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână; căci tu prin rugăciunile tale, răscumperi din primejdii sufletele noastre.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Mijlocitor Te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin Tine, Stăpâne, către Părintele Tău, Începătorul luminii, din noaptea necunoştinţei, aducere am aflat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un blând te-ai sălăşluit în pământul celor blânzi, Sfinte Nichita Preaînţelepte, făcându-te luptător pentru adevăr, preavrednicule de a fi cântat şi te-ai împodobit luminat cu cununa mărturisirii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiu luminii făcându-te după dar, te-ai mutat acum, cuvioase, către Lumina cea dumnezeiască, în bucurie şi veselie, bucurându-te voios cu Cetele îngerilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Părtaş te-ai făcut desfătării celei negrăite a Raiului, căci te-ai arătat liman liniştit celor înviforaţi şi te-ai făcut hrănitor celor flămânzi, fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă pe Fiul tău şi Domnul, Fecioară Preacurată, ca să dăruiască paşnică mântuire celor robiţi de potrivnica întâmplare, care nădăjduiesc spre tine.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: De adâncul greşelilor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nădejdile cele fericite ai aflat, părinte preafericite, făcându-te moştenitor Fericirii celei stăpâneşti şi dumnezeieştii Lumini.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ţinând îndoite făclii luminoase, a mărturisirii şi a sihăstriei, ai mers către ceruri, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Nichita, Preaalesule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îndulcindu-te acum de desfătarea cea neîncetată şi dumnezeiască, în locaşurile cele cereşti, roagă pe Stăpânul şi Domnul tuturor pentru noi, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai, Fecioară, fără de ispită de bărbat şi ai rămas veşnic Fecioară, arătând semnele dumnezeirii celei adevărate, a Fiului şi Dumnezeului tău.

Irmosul

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel fără de urmă: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Cele de sus căutând...

Dobândind viaţa şi cugetul cel ceresc, străluceşti luminat ca soarele cu lumina faptelor, luminând pe cei ce sunt în întunericul vieţii şi către Dumnezeu aducând pe toţi, Sfinte Preacuvioase Părinte Nichita, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat. Iar Hristos a întins cinstitorilor de Dumnezeu tineri Roua Domnului, Cel Ce bine este Cuvântat şi Preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Blândeţea ta ce peste măsură a smerit la pământ cruzimea tiranului, omorându-l pe el cu neîncetate rugăciuni. Căci ştie Domnul a face voia celor ce se tem de El.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tunetul dogmelor tale şi fulgerul cel luminos al vieţii tale au luminat lumea, luminând pe credincioşi cu luminări de Dumnezeu luminate şi cu cuvinte şi cu fapte strălucite, sfinţite învăţătorule de cele sfinte, de Dumnezeu fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărindu-te cu puterea Mângâietorului, ai scăpat de cetele demonilor şi de laurile eresu­rilor, de Dumnezeu cugetătorule şi te-ai suit către înălţimea cea cerească, sălăşluindu-te acum cu Cetele îngerilor celor fără de trup.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfânta Sfintelor te înţelegem pe tine, ca pe una ce singură ai născut pe Dumnezeu Cel Neschimbat, Fecioară neîntinată, Maică nenuntită; căci prin dumnezeiască naşterea ta, nestricăciune ai izvorât tuturor credincioşilor.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Cuptorul cel cu foc..

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trecând peste toată simţirea, de trei ori fericite acum ai grăit către Lumina cea înţelegătoare, preacinstite, învrednicindu-te vederii dumnezeieşti, umplându-te de Lumină şi strigând: toate lucrurile binecuvântaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătat îmbrăcându-te cu omorârea patimilor, ai purces către ceata cea purtătoare de viaţă, preafericite, înfierbântându-te de dreapta credinţă, luminându-te cu virtuţile şi strigând: toate lucrurile preaînălţaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nevoindu-te din pruncie cu toată bunătatea, de Dumnezeu cugetătorule, ai plecat către ceata cea purtătoare de viaţă, preafericite, înfierbântându-te de dreapta credinţă, luminându-te cu virtuţile şi strigând: toate lucrurile preaînălţaţi pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Caută spre noi acum de sus, părinte, stând înaintea Stăpânului tău, Sfinte Părinte Nichita, purtătorule al numelui biruinţei, având multă îndrăznire, cere sufletească mântuire turmei tale, mărite arătătorule de cele sfinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu ai zămislit mai presus de fire în pântece şi în chip de negrăit ai născut pe Cel Nedespărţit de Tatăl, Care a petrecut pe pământ, Dumnezeu şi Om, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată. Pentru aceea te cunoaştem Mântuirea noastră a tuturor.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon lucrările le-a despărţit cu dumnezeiasca poruncă, pe haldei arzând, iar pe credincioşi răcorind, pe cei ce cântau: Binecuvântaţi toate lucrurile Dom­nului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Fiul Părintelui...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce erai curat, te-ai învrednicit dumnezeieştii luminări, strălucindu-te cu felurile virtuţilor, luminându-te totdeauna cu cununa mărturisirii. Pentru aceasta acum cinstim prăznuirea ta cea întru totul cinstită.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciunea ţi-ai petrecut viaţa, fericite, ocârmuindu-te de Poruncile Mântuitorului. Iar acum după ce a trecut umbra, după vrednicie ai dobândit viaţa cea veşnică cu bucurie, grăitorule de cele dumnezeieşti, preasfinţite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Foarte degrabă ai trecut tulburarea celor trecătoare şi te-ai aşezat la limanul cel liniştit al Împărăţiei lui Hristos, bucurându-te, Sfinte Nichita, către care povăţuieşte-ne, părinte şi pe noi, cei care te fericim şi cinstim sfântă pome­nirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o lână primind Ploaia Cea Cerească în pântecele tău, Preacurată, ai născut nouă pe Cel Ce dă nemurire tuturor oamenilor care se închină Lui şi te măresc pe tine Născătoare de Dumnezeu cea Prealăudată.

Irmosul

Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domn, Întrupându-Se din Fecioară s-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune pe cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudată o mărim.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Petrecut-ai în munţii liniştii, înţelepte, hrănitu-te-ai arătat în cetăţile înfrânării, înălţatu-te-ai din amândouă părţile, părăsit-ai vieţuirea dezmierdării celei pământeşti, ajuns-ai la Locaşul sălăşluirii celei cereşti, în care rogi pe Dumnezeu pentru noi.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Cu multe greşeli fiind întunecat la cuget, eu rătăcitul, chem către mine a ta grabnică sprijinire, Născătoare de Dumnezeu, luminează-mi ochii sufletului, luceşte-mi lumina cea strălucită a pocăinţei şi mă îmbracă cu armele luminii, Preacurată.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Dacă Te-a văzut Înălţat pe Cruce Preacurata Maica Ta pe Tine, Cuvântul lui Dumnezeu, ca o Maică plângând a zis: ce minune nouă şi străină este aceasta, Fiul meu? Cum Te împărtăşeşti cu moartea Tu, Cel Ce eşti Viaţa tuturor, vrând ca un milostiv să înviezi pe cei morţi?

Acatistul Sfântului Nichita Mărturisitorul, Starețul Mănăstirii Midichiei (3 Aprilie)

aug.11

A nu se confunda cu Sfântul Nichita Romanul (Gotul) nici cu Sfântul Nichita Exorcistul, ambii sărbătoriți în 15 Septembrie

Troparul Sfântului Nichita Mărturisitorul:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu si al curăției si luminatorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflata Nichita, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Celui ce a dezrădăcinat înșelăciunea pierzătoare de suflet a diavolului, fiind tăietor din rădăcină a patimilor și aprig apărător al sfintelor icoane, Sfântului Nichita Mărturisitorul îi aducem aceste cuvinte de laudă. Iar tu, Sfinte Cuvioase, ca preot ce slujești acum Sfânta Liturghie din Ceruri, nu ne lăsa pradă ispitelor ci degrabă auzi aceste rugăciuni fierbinți de la noi care te lăudăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Icosul 1

Dumnezeu Ziditorul tuturor făpturilor te-a adus din neființă la ființă, plămădind în tine trup de om dar duh de Arhanghel, Sfinte Nichita, și înzestrat fiind tu cu toate darurile cerești ai dobândit nu doar putere dumnezeiască pe pământ, dar și în Ceruri ești puternic războinic pentru credincioșii care cu dragoste te cheamă:

Bucură-te, izvor de curăție și înțelepciune;

Bucură-te, balsam tămăduitor al celor chinuiți de demoni;

Bucură-te, iscusit luptător împotriva vrăjitorilor;

Bucură-te, cel ce cunoști desăvârșit lupta duhovnicească;

Bucură-te, stâlp neclintit de credință;

Bucură-te, preot ceresc ce slujești în armura harului;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 2

Te-ai născut în Cezareea Bitiniei din părinți binecredincioși, Sfinte Nichita, dar la numai opt zile de la naștere mama ta a trecut la Domnul iar tu ai fost crescut de bunica ta, fiindcă tatăl tău care a rămas văduv, iubindu-L pe Dumnezeu s-a tuns în călugărie părăsind lumea cu ale ei deșertăciuni: Aliluia!

Icosul 2

Crescând și iubind și tu dreapta credință, ai învățat carte și apoi te-ai dat în slujba lui Dumnezeu, fiind mai întâi paracliser dar apoi intrând în Mânăstirea Midichiei ai îmbrăcat chipul îngeresc și ai primit hirotonia întru preot, fiind sfințit de însuți patriarhul Constantinopolului, Tarasie, iar noi rugătorii tăi te cinstim:

Bucură-te, că starețul Nichifor era bătrân și bolnav;

Bucură-te, că ai luat de la el povara rânduielii mănăstirii;

Bucură-te, că ai sporit în toate nevoințele călugărești;

Bucură-te, că i-ai covârșit pe toți monahii;

Bucură-te, că mulți bărbați cinstiți ai lămurit a lua calea mănăstirii;

Bucură-te, că ai călugărit peste 100 de monahi;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 3

Mutându-se la Domnul starețul Nichifor, frații te-au silit să primești cinstea de a le fi egumen, iar tu, Sfinte, după multe amânări, ai luat pe umerii tăi greaua cruce a stăreției, fiind binecuvântat de însuși patriarhul Constantinopolului pentru lucrarea aceasta: Aliluia!

Icosul 3

Fiind vas ales al Duhului Sfânt, trăind o viață duhovnicească curată și îmbunătățită, Dumnezeu te-a învrednicit de darul facerii de minuni și de a izgoni diavolii, căci pe un prunc ce era mut din naștere l-ai făcut a grăi, pe un frate ce își pierduse mințile l-ai tămăduit iar pe unul dintre rasofori care se îndrăcise cu rugăciune l-ai izbăvit de diavoleasca muncire, iar noi te slăvim:

Bucură-te, că te îngrijeai și de mântuirea sufletelor;

Bucură-te, că erai duhovnic iscusit;

Bucură-te, că aveai duhul blândeții;

Bucură-te, că descopereai tainele ascunse ale păcatelor;

Bucură-te, că îndreptai și mângâiai deopotrivă;

Bucură-te, că l-ai iubit pe cel păcătos, dar cu păcatul te-ai războit;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 4

Așa cu dumnezeiască plăcere viețuind, ai ajuns la anii bătrâneților tale iar Dumnezeu, vrând să te încununeze cu laurii biruinței desăvârșite, a îngăduit ca peste împărăție să vină groaznica prigoană a celor iubitori de sfinte icoane: Aliluia!

Icosul 4

Făcând împăratul Leon Armeanul schismă în Biserica Domnului Hristos, a ridicat război împotriva arhiereilor binecredincioși, l-a izgonit pe patriarhul Nichifor și a pus patriarh pe un eretic iconoclast pe nume Teodot, un om necurat și viclean și multă pagubă sufletească a adus celor ce cu tânguire se rugau:

Bucură-te, Sfinte Nichita, cel iubitor de icoane;

Bucură-te, că înșelăciunea diavolului nu te-a atins;

Bucură-te, că te rugai aprins la Dumnezeu pentru izbăvire;

Bucură-te, că hulele ereticilor le-ai stins din fașă;

Bucură-te, că le vorbeai la frați, întărindu-i în credință;

Bucură-te, că le dădeai model pe mucenicii lui Hristos;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 5

Chemând necredinciosul împărat Leon pe toți arhiereii lui Dumnezeu, a făcut o adunare fărădelege în Constantinopol în care, prin patriarhul eretic Teodot a dat blestem cu anatemă pentru toți binecredincioșii episcopi care nu s-au lepădat de sfintele icoane, căci mare le era întunecimea minții și nu mai știau să strige către Adevăratul Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Această prigonire a fost prilej de mucenicie pentru arhiereii din împărăția grecească, fiindcă mulți au fost cei care au cinstit toiagul arhieresc și s-au împotrivit eresului iconoclast, unii plătind chiar și cu viața lor în lupta pentru apărarea icoanelor, iar noi, Sfinte Nichita, te cinstim:

Bucură-te, că și pe tine te-au prigonit ereticii;

Bucură-te, că mai întâi au băgat în temniță toți episcopii;

Bucură-te, că mai apoi au pornit spre mănăstiri;

Bucură-te, că pe toți stareții i-au pus să se lepede de sfintele icoane;

Bucură-te, că mulți monahi au pătimit atunci în închisori;

Bucură-te, că nu te-ai plecat în fața celor rătăciți;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 6

Te-au închis și pe tine într-o temniță rea și însăși acea închisoare era pentru tine mare chinuire, Sfinte Cuvioase, căci în fiecare zi venea un bărbat pe nume Nicolae care îți spunea cuvinte de hulă și de rușine, bârfind asupra ta cuvinte necurate și necăjindu-te cu nebunia lui, dar într-o noaptea tatăl tău s-a arătat aceluia și i-a spus: ”Depărtează-te de robul lui Dumnezeu!” iar el, înspăimântat, a încetat cu vorbele lui deșarte, oprindu-i și pe alții să te mai chinuie: Aliluia!

Icosul 6

După ce ai petrecut în temniță mai multe zile, ai fost trimis în surghiun în partea Răsăritului în vreme de iarnă cumplită, și mult ai pătimit, Sfinte, că aveai haine proaste și gerul te pătrundea, zăpada și vântul te loveau, dar mai apoi prigonitorii tăi și-au schimbat gândul și te-a întors înapoi în Bizanț:

Bucură-te, că ai petrecut iarna și Postul Mare în Constantinopol;

Bucură-te, că ai fost băgat iar în temniță;

Bucură-te, că nici pat nu aveai;

Bucură-te, că erai hrănit cu puțină mâncare;

Bucură-te, că pâinea era mucegăită și apa de băut tulbure;

Bucură-te, că numai harul lui Dumnezeu te-a ținut în viață;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 7

Vânzând ereticii că nu te biruie cu muncile, au născocit altă amăgire, chemându-te pe tine și pe ceilalți episcopi să vă împărtășiți la Sfânta Liturghie împreună cu patriarhul eretic Teodot. Tu, Sfinte, nu ai vrut aceasta dar ceilalți arhierei au venit la tine și cu multe lacrimi au început a te lămuri, mult timp silindu-te pe tine să le faci voia, căci era pusă condiție să vină toți deodată ca să li se dea izbăvire: Aliluia!

Icosul 7

Ascultând cu dinadinsul rugămintea părinților acelora și văzând căruntețile lor, ai primit cererea deși fără voia ta, căci le știai la acei arhierei viața cinstită și îmbunătățită și nevrând să te faci pricină de moartea lor, iar noi ne rugăm:

Bucură-te, că v-au dus într-o biserică cu sfinte icoane;

Bucură-te, că erau puse de amăgire deplină;

Bucură-te, că patriarhul eretic a dat anatema pentru cine nu va cinsti icoanele;

Bucură-te, că și aceasta era pentru a vă înșela;

Bucură-te, că astfel viclenește diavolul împotriva Adevărului;

Bucură-te, că ați luat toți împărtășania din mâinile ereticului;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 8

Imediat ce ai înghițit împărtășania ai simțit în inima ta un gol amar, ca și când Duhul lui Dumnezeu care era veșnic cu tine se îndepărtase brusc, și astfel ai priceput durerea lui Adam când a mușcat din măr și rușinea lui de lepădarea ce o făcuse, și socoteai fapta ta ca o întreagă rătăcire: Aliluia!

Icosul 8

Mult ai plâns, Sfinte Nichita, căci din dragoste de frați te-ai lăsat înduplecat să te separi de Hristos, căci degeaba ai căpătat libertatea din temniță dacă ai pierdut părtășia cu harul dumnezeiesc, și intrând într-o corabie ai vrut să fugi departe pentru a te căi toată viața:

Bucură-te, că mai apoi ai socotit să te întorci în Constantinopol;

Bucură-te, că ai ales ca pocăința ta să fie a-i învăța pe alții;

Bucură-te, că noaptea vărsai lacrimi amare de durere pentru căderea ta;

Bucură-te, că ziua umblai prin cetate propovăduind dogmele cele drepte;

Bucură-te, că ai oprit pe mulți de la împărtășirea cu ereticii;

Bucură-te, că ai salvat multe icoane de la distrugere;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 9

Auzind împăratul de lucrarea ta, cum întorci mințile rătăcite de eres la adevărat credință, te-a adus cu soldați în fața lui și te-a amenințat cu muncile dacă nu te vei opri și nu te vei întoarce la mânăstire precum au făcut ceilalți monahi de-o seamă cu tine, dar tu Sfinte l-ai înfruntat mărturisind cu glas tare credința cea adevărată și sfințenia icoanelor: Aliluia!

Icosul 9

Văzând împăratul voința ta neschimbată, te-a trimis iar în surghiun pe o insulă mică ce purta numele Sfintei Mucenițe Glicheria fiindcă acolo se aflau sfintele ei moaște, fiind zidită și o biserică și o mănăstire în numele ei date spre stăpânire unui eretic pe nume Antim, care era foarte rău, vrăjitor, urâtor de cele sfinte, vrăjmaș viclean și sălbatic în purtare:

Bucură-te, că acel Antim te-a închis în temniță;

Bucură-te, că numai el avea cheia;

Bucură-te, că te hrănea printr-o gaură cu puțină mâncare;

Bucură-te, că avea promisă mare răsplată de va frânge credința ta;

Bucură-te, că tu, Sfinte, răbdai cu dragoste pentru Dumnezeu;

Bucură-te, că astfel ți-ai ispășit păcatele;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 10

Multe vrăji a făcut ticălosul Antim asupra ta, Sfinte, trimițând legiuni de demoni pe tine care ba te înfricoșau cu multe arătări, ba te băteau, ba îți ispiteau mintea cu imaginație necurată, ba prin felurite otrăvuri a încercat să te omoare, dar Dumnezeu a trimis peste tine harul Său cel minunat adeverind că ești vlăstarul Lui, Sfinte Nichita, om drept, sfânt, făcător de minuni și mare rugător pentru cei ce te cheamă: Aliluia!

Icosul 10

Din acea temniță îngustă și chinuitoare ai făcut rugăciuni fierbinți la Dumnezeu pentru Zaharia, prietenul tău din Constantinopol care te-a ajutat pe când erai în închisoare, căci barbarii l-au răpit dar prin mijlocirile tale a fost eliberat de însuși stăpânul lor deși împăratul Leon nu poruncise eliberarea lui știind că ține dreapta credință:

Bucură-te, că Zaharia a pornit pe mare să vină la tine;

Bucură-te, că furtună groaznică s-a abătut peste corabie;

Bucură-te, că prin rugăciunile tale, vasul a ajuns singur pe uscat;

Bucură-te, că ești izbăvitor de toate furtunile vieții noastre;

Bucură-te, că ne duci și pe noi la liman;

Bucură-te, că puterea ta este puterea unui Sfânt războinic;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 11

Ai petrecut în acea temniță vreme de șase ani, Sfinte Cuvioase, luptând zi și noapte cu demonii trimiși de vrăjitorul Antim, biruind de fiecare data ispitele faraonului mental care încerca să îți inducă ura față de icoane și dragostea fățarnică pentru eres, dar harul lui Dumnezeu te-a învăluit și astfel ți-ai salvat sufletul de la moartea veșnică: Aliluia!

Icosul 11

Pierind împăratul Leon Armeanul în vârful sabiei propriilor ostași, a venit la tron Mihail din Amoreea, iubitor de dreapta credință și de sfinte icoane, iar acesta a eliberat toți monahii, stareții și episcopii care pătimiseră în legături și în surghiun, iar tu, Sfinte Nichita, mărturisitorul credinței cel neclintit, ostașul lui Hristos cel nebiruit, te-ai dus într-un loc liniștit:

Bucură-te, că trupul tău era ostenit de chinuri;

Bucură-te, că ai pătimit atâtea la bătrânețe;

Bucură-te, că ai învins legiunile diavolești;

Bucură-te, că lupta cea bună ai dus;

Bucură-te, că ești și pentru noi mare exorcist;

Bucură-te, că ne dai izbăvire de toate muncile vrăjitorilor;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 12

Petrecând puțină vreme după cumplita pătimire și la mulți făcând bine prin darul mult tămăduitor ce se afla în tine, te-ai îmbolnăvit cu boala cea de pe urmă și după ce te-ai împărtășit cu dumnezeieștile taine într-o zi de sâmbătă, a doua zi Duminica pe când se lumina de ziuă te-ai mutat la Domnul: Aliluia!

Icosul 12

S-a făcut mare bucurie în Cer, Sfinte Nichita, când cel biruitor s-a mutat la odihna veșnică, iar cetele de Sfinți războinici s-au îmbunătățit cu tine, aprig apărător al credinței și izbăvitor de toată lucrarea diavolească:

Bucură-te, că au deschis mormântul starețului Nichifor;

Bucură-te, că te-au îngropat lângă dânsul;

Bucură-te, că multe minuni ai făcut după îngroparea ta;

Bucură-te, că ai tămăduit o femeie cu curgeri de sânge de mult timp;

Bucură-te, că alungai duhurile rele din oameni;

Bucură-te, că toate aceste minuni sunt pentru slava Numelui lui Hristos;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 13

O, Sfinte Cuvioase Nichita, cel împodobit cu veșmântul luminat al preoției, primește aceste laude și fii pentru noi mijlocitor al dumnezeieștilor Sfinte Taine, să ne împărtășim cu vrednicie din mâinile celor iubitori de dreapta credință; alungă de la noi ispitirea eresului și izbăvește-ne de toată lucrarea diavolească, de uneltirile vrăjitorilor și ale fermecătorilor și alungă toate duhurile necurate care ne tulbură viața, căci noi pe tine te punem ocrotitor și apărător ceresc, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Dumnezeu Ziditorul tuturor făpturilor te-a adus din neființă la ființă, plămădind în tine trup de om dar duh de Arhanghel, Sfinte Nichita, și înzestrat fiind tu cu toate darurile cerești ai dobândit nu doar putere dumnezeiască pe pământ, dar și în Ceruri ești puternic războinic pentru credincioșii care cu dragoste te cheamă:

Bucură-te, izvor de curăție și înțelepciune;

Bucură-te, balsam tămăduitor al celor chinuiți de demoni;

Bucură-te, iscusit luptător împotriva vrăjitorilor;

Bucură-te, cel ce cunoști desăvârșit lupta duhovnicească;

Bucură-te, stâlp neclintit de credință;

Bucură-te, preot ceresc ce slujești în armura harului;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Condacul 1

Celui ce a dezrădăcinat înșelăciunea pierzătoare de suflet a diavolului, fiind tăietor din rădăcină a patimilor și aprig apărător al sfintelor icoane, Sfântului Nichita Mărturisitorul îi aducem aceste cuvinte de laudă. Iar tu, Sfinte Cuvioase, ca preot ce slujești acum Sfânta Liturghie din Ceruri, nu ne lăsa pradă ispitelor ci degrabă auzi aceste rugăciuni fierbinți de la noi care te lăudăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichita, biruitorul întunericului, cel ce dezlegi viața noastră cu lumina dumnezeiescului fulger!

Rugăciune:

Sfinte Părinte Nichita, Stareț, duhovnic, mucenic fără de sânge, mărturisitor, exorcist și mare tămăduitor, alergăm la tine ca niște copii și te rugăm să ne acoperi cu mantia ta, să ne aperi de toate vrăjmășiile lumii în care trăim, să putem gândi limpede și cu dreaptă judecată. Alungă de la noi ispitele diavolului mental care se străduiește să ne schimbe simțirea și percepția realității, eliberează-ne de sub toate blestemele și vrăjile care sunt trimise asupra noastră de vrăjitorii și slujitorii întunericului și dă-ne a cugeta veșnic la Adevărul cel rostit de Domnul Hristos ca să nu cădem în înșelare. Vremurile sunt grele, Sfinte Nichita, și suntem ispitiți din toate părțile, dar tu nu ne lăsa, ci fii pentru noi părinte ceresc, deschizându-ne drumul către duhovnicul nostru rânduit de Dumnezeu, ușurează-ne calea să putem să împlinim toate cele ce Dumnezeu le cere de la noi în pace, bucuroși și încredințați de rugăciunea ta la Tronul Sfintei Treimi căreia ne închinăm acum și în veci vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!