Sinaxar 10 Octombrie

 

În aceasta luna, în ziua a zecea, Sfintii Evlampie si Evlampia.

Acesti sfinti mucenici au fost pe vremea lui Maximian (catre anul 296), când domnea în orasul Nicomidia Maxim. Pe atunci mai multi crestini ascunsi în munte, au trimis pe Sfântul Evlampie la cetate ca sa le cumpere pâine. Iar el mergând, a fost prins de slujitorii idolesti; si punându-l înaintea împaratului si întrebându-l, se marturisi pe sine ca este crestin; si intrând în capistea idolilor, în loc sa jertfeasca, el a poruncit idolului lui Aris sa cada si a cazut de s-a sfarâmat. Fiind el pedepsit a venit Evlampia, sora sa, la mijloc si l-a rugat sa faca rugaciune pentru dânsa, ca sa marturiseasca si ea împreuna cu el. Deci, bagându-i într-o caldare ce fierbea, si ramânând nevatamati, au crezut în Hristos doua sute de barbati, carora li s-au taiat capetele împreuna cu dânsii.

Tot în aceasta zi, Sfintii doua sute de mucenici ce s-au taiat împreuna cu sfântul Evlampie.

Tot în aceasta zi, Parintele nostru Vasian.

Acest Preacuvios, parintele nostru Vasian, era de la Rasarit, din Siria. Iar în zilele împaratului Marcian a venit în Constantinopol, si atâta a stralucit cu faptele si cu minunile, încât împaratul a zidit o biserica întru numele lui, care se afla pâna astazi. Si i s-a înmultit numarul ucenicilor pâna la trei sute, dintre care era si Preacuvioasa Matroana. Deci, traind asa si pe multi aducând lui Dumnezeu, si tamaduind boli, si fiind facator de nespuse minuni, întru adânci batrâneti catre Domnul s-a dus.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Teofil marturisitorul.

Acest fericit, parintele nostru Teofil, a fost nascut aproape de Tiberiupol din parinti crestini, si când a fost de trei ani, primind sfântul Botez, îl luara parintii si mersera în muntele Selentiul, unde aflând pe cuviosul parintele nostru Stefan, si luara binecuvântare de la dânsul, se dusera la casa lor. Deci de atunci se nevoia copilul la învatatura cartii. Si daca ajunse la treisprezece ani, se duse iar la Preacuviosul Stefan. Acesta vazându-l, îi zise: "Pentru ce ai venit fiule la mine?" Iar copilul îi raspunse: "M-ai chemat parinte; si eu lasându-mi parintii am venit aici". Si iarasi zise cuviosul: "Când te-am chemat fiule, si ce ti-am zis?" "Lucrând eu, zice, la tarina, mi-ai zis: "Fiule Teofile, te-ai departat de la Domnul, care zice: "Ridica-ti Crucea, si urmeaza Mie!" Din aceste cuvinte ranindu-ma la inima ti-am venit pe urma pâna la usa; si aflând-o încuiata, te-ai facut nevazut de la ochii mei, si ramasei singur; si mi se pare, parinte sfinte, precum îti cunosc vorba, sa nu fi fost tu cel ce m-ai chemat; nu te întoarce dar de catre robul tau, care cere mântuire". Iar cuviosul parinte multumind lui Dumnezeu, lua copilul la dânsul, crescându-l, si deprinzându-l cu nevointa si cu petrecerea vietii calugaresti. Apoi, peste trei ani, chemând parintele pe egumenul lavrei, a dat copilul pe mâna lui, si luându-l la mânastirea lui, îi taiasera parul. Iar parintii lui nu încetau cautându-l si nevoindu-se sa afle pe cel ascuns; si dupa câtiva ani, aflând cele despre copil, au mers la egumen, cerând cu pofta sa le arate pe fiul lor; iar egumenul întâi mâhnindu-se foarte de acest lucru, nici cum se pleca; dar daca vazu întristarea lor si fara de voie l-a aratat. Vazându-l parintii, în cinul ce se afla, pornindu-se spre plângere, amestecata cu bucurie, îmbratisându-l si sarutându-l, ce nu zicea, si ce nu facea, cât era destul sa porneasca si pe cel fara de suflet spre bucurie.

Atunci bucurându-se câteva zile cu fiul lor, si cu adevarat cunoscând harul ce era asupra lui, adeverira catre egumenul cu juramânt, ca întorcându-se acasa poftea sa-si aiba si copilasul cu dânsii; ca sa faca o mânastire cu cheltuiala lor, precum de mult doreau; si deoarece acum este vremea aceea, trebuia sa se apuce de lucru. Aparându-se egumenul gasira cu cale sa ia de la Dumnezeu raspunsul acestui lucru. Si a facut rugaciune si post trei zile neîncetat, si savârsind rugaciunea: "O, minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!" Si auzi un glas de sus în biserica, poruncind: "Sa sloboada copilul". Pe care luându-l parintii împreuna si cu oarecare frati din mânastire, se întoarsera cu bucurie la casa lor. Deci facându-se în scurta vreme mânastirea, se afla Sfântul Teofil petrecând în ea sihastreste de câtiva ani. Iar fiara cea hulitoare Leon împaratul, luptatorul împotriva icoanelor, facu de veni sfântul înaintea lui, si marturisind închinaciunea sfintelor icoane, porunci sa-l bata cu vine de bou; apoi sa-i lege strâns mâinile la spate si sa-l duca pe calea ce mergea la Niceea. Si pe stâlpnicul Longin, sa-l întinda cu fata în sus pe pamânt, si sa-i arda pe cap icoanele ce s-au aflat. Iar sfântul Teofil ajungând la Niceea, statu înaintea judecatii, si nesuferind pagânul îndraznirea si mustrarea sfântului, porunci sa-l întinda pe doi stâlpi crucis, si sa-i rupa carnea cu vine de bou uscate. Si pagânul vazând ca-i curgea sângele ca un izvor, de se rosea pamântul, se scula si el de pe scaun, si a batut însusi pe sfântul peste obraz multe ceasuri. Deci dupa ce înceta a-l bate, porunci sa-l încalte cu încaltaminte de fier arsa, si sa alerge înaintea lui. Atunci consulul umilit fiind de patimile sfântului îi zise: "Oare numai tu Teofil si cu ai tai, va aflati fara minte la închinarea icoanelor?" Iar sfântul zise: "Daca vei vrea, ia sa cercam din Sfintele Scripturi despre întrebarea aceasta ca te stiu ca bine le stii. Si de ma vei ramâne cu socoteala, voi parasi închinarea icoanelor; iar de vei ramâne tu, vei voi sa te închini lor?" Capetenia zise: "Fara îndoiala, asa sa fie!".

Atunci sfântul facându-si voie buna, începu a se întreba pentru cinstea si rânduiala sfintelor icoane. Si învingând sfântul pe capetenie, acesta zise catre el: "Cinstite batrânule, eu voi pune nevointa sa înduplec pe împaratul, sa urmeze la aceasta cunostinta de voi putea. Iar tu du-te la chilia ta". Iar sfântul se mâhni ca nu-si savârsi calea muceniciei, însa având ranile îi parea bine. Si întorcându-se la mânastire, a dus mare bucurie fratilor, si prietenilor si rudelor, si tuturor câti erau pe aproape. Deci trecând putina vreme de la întoarcerea lui de la marturisire la mânastire, cunoscând fericitul mutarea sa cea dupa pamânt spre ceruri si bine tocmind lucrurile mânastirii si învatând si binecuvântând pe toti, s-a mutat catre Domnul, de Care dorea: a Caruia este marirea în veci. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna octombrie în 10 zile: Sfintii Mucenici Evlampie si Evlampia (†303).

        Acesti Sfinti Mucenici eu fost pe vremea imparatiei lui Maximian (286-305), pe cand in Nicomidia domnea Maxim. Deci, pornindu-se prigoana, multi dintre crestini se ascundeau in munte si prin pustietati. Printre cei ascunsi se afla si un tanar Evlampie, care a fost trimis in cetate sa cumpere paine. Si el, mergand, a vazut cartile imparatesti la portile cetatii si, citindu-le, a fost prins de inchinatorii la idoli si dus in fata judecatorului si, fiind intrebat, a marturisit ca este crestin. Si a poruncit judecatorul sa fie pus la chinuri, iar tanarul Evlampie le-a indurat cu multa barbatie. L-au dus apoi in capistea idolilor si l-au indemnat sa se inchine lui Marte, zeul razboiului. Iar el, in loc sa jertfeasca, a poruncit idolului sa cada si, cazand, s-a sfaramat in tandari.
        Deci, incapand el la chinuri si mai grele, a venit la priveliste si sora sa Evlampia care, marturisind ca si ea este crestina, se ruga de prigonitori sa fie partasa la chinurile fratelui ei, pentru Hristos. Si, bagandu-i pe amandoi intr-un cazan cu apa in clocot si ramanand nevatamati, multa lume a crezut in Hristos si li s-au taiat capetele tuturor, impreuna cu dansii.

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric, despre rãzboiul desfrânãrii.

        Un frate era in mare razboi si suparare de gandurile desfranarii si a mers la un staret mare si-l ruga pe el, graind: "Fa bine si te roaga pentru mine, ca ma supara foarte mult razboiul desfranarii". Deci, s-a rugat staretul pentru dansul. Apoi a venit iarasi a doua oara la staret si acelasi cuvant i-a zis. Asemenea si staretul nu se lenevea a ruga pe Dumnezeu pentru dansul si a zice: "Doamne, arata-mi mie sederea fratelui acestuia si din ce parte se navaleste satana asupra lui, ca m-am rugat si n-a aflat odihna". Si Dumnezeu i-a descoperit lui despre dansul. Ca l-a vazut pe el si pe demonul desfranarii sezand aproape de el si barfind impreuna. Iar ingerul cel trimis lui spre ajutor, departe stand si maniindu-se asupra fratelui, ca nu se indrepta spre Dumnezeu, ci se indulcea cu cugetele si tot gandul sau il da vrajmasului. Deci, a cunoscut staretul ca de la fratele este pricina. Si i-a zis lui: "Tu te lasi supus, si te imprietenesti cu gandul tau si, de aceea, patimesti." Si l-a invatat pe dansul, ca se cade a se impotrivi gandurilor. Iar fratele, asa facand, cu rugaciunea staretului a aflat odihna.
 

 
 
 

Întru aceastã zi, cuvânt pentru alegerea episcopilor si a preotilor si pentru slujba lor.

        Stand ava Amos in Ierusalim si fiind ales patriarh, au venit toti egumenii din manastirile pustiului la inchinaciune si, cu ei, m-am pogorat si eu impreuna cu egumenul meu. Si a inceput patriarhul a grai catre parinti: "Rugati-va pentru mine, parintilor, ca mare sarcina si greu de purtat mi s-a incredintat mie si nu putin ma infricoseaza pe mine acest lucru pastoresc la preotiei. Lui Petru, adica, si lui Pavel si lui Moise, unora ca acestia le este cu putinta a pastori sufletele cele cuvantatoare, iar eu sunt mai pacatos decat toti.
        Ca iata am aflat scris ca cinstitul si fericitul Leon, care a fost intai statator al romanilor, a petrecut pana la patru zeci de zile in rugaciune, langa mormantul Apostolului Petru, si, vietuind in post, ruga pe Apostol sa faca rugaciune lui Dumnezeu pentru dansul sa-i ierte greselile. Iar dupa ce s-au sfarsit patruzeci de zile, i s-a aratat lui ingerul, graindu-i: "M-am rugat pentru tine si ti s-au iertat toate pacatele tale. Numai pentru hirotonie, insa, ai sa dai seama."
 

 
 
 

Întru aceastã zi, cuvânt din Limonar, despre fapta bunã.

        Ctineva dintre parinti ne-a spus noua ca un oarecare mirean avea copii, intre care era unul, mai mare, cu numele Aviv. Acesta era feciorelnic si foarte se pazea, cucernic si postitor si de la toate infranat si gandea sa iasa din lume. Iar tatal lui il oprea si voia a-l incurca in grijile lumii acesteia. Si era pentru aceasta suparat pe dansul si totdeauna il ocara pentru multa lui infranare. Si ii zicea lui: "Pentru ce nu te duci in lucrurile lumii acesteia, ca si fratii tai?" Iar el, rabdand, tacea. Si toti il iubeau pe el pentru multa lui intelegere si pentru cucernicia lui.
        Iar, bolnavindu-se tatal lui si apropiindu-se sfarsitul vietii, rudeniile si toti cei ce-l iubeau pe el socoteau ca tatal lui il uraste si-l va lipsi pe el de partea lui de mostenire, fiindca tatal sau era foarte bogat. Deci, adunandu-se, au mers catre tatal lui si i-au zis: "Voim sa te rugam pe tine un lucru." Iar el a zis: "Ce anume?" Si ei au zis: "Pentru fiul tau Aviv, ca sa nu-l lipsesti pe el de mostenire." Iar el a zis lor: "Oare ma rugati pe mine pentru acela, care nu se ingrijeste de loc de ale vietii, ci numai se roaga si posteste?" Si i-au zis lui: "Asa". Si a grait lor: "Chemati-l aici". Si cand a intrat la dansul, a zis lui: "Apropie-te catre mine, fiule." Si apropiindu-se, s-a intins tatal sau pe sine la picioarele fiului sau, plangand si zicand: "Iarta-ma pe mine fiul meu, si te roaga lui Dumnezeu pentru mine, ca sa ma ierte milostivul Dumnezeu pentru aceasta, ca te-am suparat in zadar. Ca tu pe Hristos ai iubit, iar eu, ticalosul, lumeste am judecat." Si chemand pe toti fratii lui, le-a zis lor: "Iata, de acum fratele vostru Aviv va este voua si tata si stapan si sa-l ascultati pe el, intru toate ce va porunci." Iar dupa ce a raposat tatal lor, a impartit lor mostenirea. Si partea sa impartit-o saracilor si pentru el nu si-a lasat nimic.
        Si a zidit pentru sine o chilie mica pentru liniste, iar cand a ispravit-o pe ea, s-a imbolnavit si, apropiindu-se vremea sfarsitului sau, a venit unul din fratii lui si sedea langa dansul, iar el a zis: "Mergi, frate, si fa mangaiere in casa ta, ca astazi este zi sfanta si praznic" (ca era praznicul Sfintilor Apostoli). Si a raspuns fratele lui: "Cum te voi lasa pe tine?" Iar el a zis: "Mergi, si cand va veni vremea, te voi chema pe tine." Si, apropiindu-se ceasul, s-a sculat singur si a mers la usa fratelui sau si a lovit in usa si, auzind, fratele a cunoscut ca-l cheama. Iar cand a venit la fratele lui, acesta s-a culcat indata si si-a dat sufletul sau Domnului si toti au proslavit pe Dumnezeu si s-au minunat de un sfarsit atat de fericit.
        Asa moare cel credincios.  El de moarte nu se teme, nici de judecata, ca acestea nu se vor atinge de el, dupa cum ne incredinteaza pe noi Domnul Iisus, zicand: "Cel ce asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viata." (Ioan, 5, 24). Un asemenea sfarsit preafrumos primeste lupta si patimirea crestinului drept-credincios. O, de ar fi cu putinta a indemna pe fiecare la aceasta credinta, ca sa se straduiasca spre lupta cea neobosita si sa se lupte cu el cu toata osardia, intrand pe usa cea stramta si fericit sa-si sfarseasca alergarea sa. Ca acolo il asteapta pe el cununa cea slavita, nevestejita a fericirii, in Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava in veci! Amin.