Libertatea de a alege îți aparține în totalitate

 Anxietatea față de viitor fără motive reale este mândrie

Este o neînțelegere a faptului că viitorul este condus de Divin. Întâi apare un sentiment de nemulțumire, care se transformă în iritare. Iritarea se transformă în furie. Furia devine mânie, care se poate transforma în furie, iar furia – în afecțiune, care nu mai poate fi controlată. A lupta împotriva furiei și a afecțiunii este inutil, iar împotriva mâniei și a furiei este dificil, dar împotriva nemulțumirii este mult mai ușor. Iar la baza nemulțumirii stă respingerea voinței divine, respingerea a ceea ce se întâmplă, pe care o numim mândrie. În mod similar: senzația de anxietate se transformă în frică, frica – în panică, panica – în teroare, iar teroarea duce la stupoare sau atac de cord, adică infarct miocardic. Atât stupoarea, cât și atacul de cord sunt, de fapt, o funcție de protecție, care previne pierderea energiei subtile. Iar anxietatea față de viitor fără motive reale este, de asemenea, mândrie. Este o neînțelegere a faptului că viitorul este condus de Divin. În ceea ce privește frica, aceasta este o emoție importantă, care ne salvează viața și ne oprește din a ne comporta nesăbuit. Frica ne face să gândim, ne face mai inteligenți. Frica în doze mici este un medicament. Când există o amenințare reală pentru viață, frica activează instinctul de autoconservare, ajutându-ne să supraviețuim. Dar dacă sufletul se atașează de viață, de fericirea umană, atunci începem să ne temem de problemele posibile și exagerăm pericolul problemelor reale. Atunci frica nu mai salvează, ci, dimpotrivă, ne privează de forță și energie, adică binele se transformă în rău.

Anxietatea și teama nejustificată de viitor izvorăsc adesea din lipsa de încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Când ne alipim excesiv de viața pământească și de propriile planuri, ne pierdem pacea lăuntrică, iar frica devine o patimă dăunătoare care ne îndepărtează de credință.  

Sursa fricii: Frica de tip nevrotic sau anxietatea arată o alipire bolnăvicioasă de cele materiale și o neîncredere în Pronia Divină. În Ortodoxie, teama patologică este văzută ca o urmare a îndepărtării omului de Dumnezeu (asemenea „ascunderii” lui Adam în Rai). 

Teama de Dumnezeu vs. Anxietate: În timp ce anxietatea paralizează și ne risipește energia, frica de Dumnezeu este o virtute mântuitoare. Aceasta nu înseamnă spaimă, ci o profundă evlavie, iubire și respect pentru voia Lui. 

Trăirea în prezent: Hristos Însuși ne îndeamnă să nu ne îngrijăm de ziua de mâine, spunând că „ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6:34). Concentrarea pe clipa prezentă, cu rugăciune și reculegere, este antidotul principal împotriva risipirii în griji. 

Predarea în voia Divină: Acceptarea faptului că viitorul este condus de Dumnezeu aduce liniște sufletească și ne scapă de povara controlului pe care încercăm să îl exercităm asupra vieții noastre.