“Daca o mie de îngeri s-ar ruga, mie nu-mi foloseste la nimic daca eu personal nu ma rog. Asa cum o mie de draci nu pot sa-l duca pe om în ispita daca el se roaga si Dumnezeu sta lânga el în rugaciunea lui“

 Parintele Staniloae consemna acest lucru si spu nea clar: “Este mare greseala ca biserica a alunecat în comertul spiritual cu pomelnice sau cu aceste preturi ale ctitoriilor, ale pomenirii mortilor sau a tot ce se face, prin care omul este dirijat nu spre rugaciune, ci este dirijat spre un formalism în care el, daca si-a facut datoria si a platit, a si rezolvat problema“. Trebuie cultivat spiritul crestin în care omul sa înteleaga ca nu banii sau lumânarile atasate unui pomelnic îi îm plinesc cererea de folos, ci rugaciunile pe care cres ti nul trebuie sa le savârseasca în casa lui si astfel sa aju te si el la propria zidire spirituala si la împlinirea cererii. Spunea si un sfânt parinte: “Daca o mie de îngeri s-ar ruga, mie nu-mi foloseste la nimic daca eu personal nu ma rog. Asa cum o mie de draci nu pot sa-l duca pe om în ispita daca el se roaga si Dumnezeu sta lânga el în rugaciunea lui“.– As vrea sa dezvoltati aceasta idee... – Da. Iata o mica istorioara din Pateric, în care un calugar care citea la Psaltire a auzit deodata o voce care a spus: “Am sa dau buzna peste tine si am sa te strâng de gât, închide Psaltirea.“ Si el a întrebat: “Dar cine esti?“ “Satana.“ Atunci calugarul, frumos, a la sat Psaltirea, a pus umarul în usa si a început sa tina usa ca sa nu intre Satana la el si sa-l strânga de gât.În clipa în care calugarul s-a simtit atins pe umar, a strigat cât a putut: “Doamne, nu ma lasa, ajuta-ma!“ Si-n urmatoareul moment s-a auzit glasul lui Hristos: “M-ai strigat, te-am ascultat, sunt aici, ce doresti?“ “Pai, de ce l-ai lasat pâna acum sa ma chinuiasca?“ “De-abia acum M-ai chemat în ajutor...“ Este vorba de acel formalism de a citi rugaciunea din obisnuinta. Omul îsi face o mica datorie sau un mic ritual care, la urma-urmei, nu se mai cheama ru ga ciune, ci ritual religios, asa cum aprindem tamâie si tamâiem la mormânt sau aprindem duminica o lumânare...– Cum ajung crestinii sa constientizeze puterea rugaciunii?– Datoria principala a Bisericii lui Hristos este sa co munice cu credinciosii pe mai multe cai. La amvo nul bisericii întotdeauna va trebui sa existe un preot li nis tit si binevoitor, care sa stea si sa asculte pe fie care om si sa încerce, prin tact duhovnicesc, sa-l atra ga pe crestin în cursa spre rugaciune, dupa cuvântul Apostolului Pavel: “Numai cine lupta dupa regula jo cului primeste cununa“. Tot în biserica ar trebui sa existe o armonie absoluta care sa-i creeze omului cadrul pentru rugaciune. Si anume: în strana unde se citeste sau se cânta trebu ie sa se tina seama de acel cuvânt al sfântului Teo dor Studitul care spunea asa: “Canonarhul sa fie atent la ceea ce se rânduieste de citit, cititorul sa ci teas ca clar, tare, intonat, cu atentie, nici cu repeziciu ne, nici cu graba, nici prea încet. Cântaretul sa cânte dulce, suav si placut, ca sa atinga inima omului. Iar cel care rosteste ectenia, clericul sau preotul, trebuie sa spuna vorbele calm si cu rabdare, pe întelesul tuturor, ca sa stârneasca duhul evlaviei. Si atunci inima omului se încalzeste spre rugaciune“. Nu întotdeauna o cuvântare extraordinar de bogata în cuvinte teologice sofisticate, fraze pompoase sau pli ne de esenta dogmatica, va reusi sa-l convinga pe crestin de puterea rugaciunii. Îl vor convinge mai mult învatatura pedagogica si morala, din practica de zi cu zi, sau citirea Patericului, a Vietilor Sfintilor, în care modelul absolut si concret sa stârneasca evla via în sufletul credinciosilor, suflet care, când ajunge în biseri ca, este fie un pamânt pietros, fie un pamânt bun. Roada sau samânta adusa trebuie sa fie bogata, pen tru ca nu sunt putini cei care încep si nu sunt multi cei care sfârsesc. Adica, ce se întâmpla? Cres ti nii care nu se roaga n-au înteles niciodata Ortodoxia. Ortodoxia este religia care nu ofera nimic altceva de cât mântuirea, prin harisma Duhului Sfânt, care este achizitionata (folosim termeni comerciali) de credincios prin silinta la unirea cu Dumnezeu atât pe calea rationala, a rugaciunii sau a cuvintelor, cât si pe calea faptelor bune, adica a trairii unei vieti de model au ten tic. Inclusiv mersul pe strada se cheama ruga ciu ne, la fel dormitul decent, statul la masa, dialogul din tre prieteni si chiar straini se cheama rugaciune si, daca vreti, citirea unei carti sau audierea unei emi siuni, daca este facuta spre zidirea sufleteasca sau spre slava lui Dumnezeu, se cheama tot rugaciune. Trebuie facuta o distinctie a rugaciunii, pentru ca un crestin sa înteleaga diferitele forme ale rugaciunii. Rugaciunea are o forma traita, în care cugeti la Dum ne zeu; învatatura asta o gasim si la Sfântul Teofan Zavorâtul care arata clar: crestinul trebuie sa aiba o pra vila scurta, concreta, coerenta si, în acelasi timp, permanenta.– Totusi multi crestini nu au o astfel de pravila...– Crestinii care nu au o asemenea pravila trebuie sa se îngrijeasca sa fie pusi în rânduiala spirituala de ca tre duhovnicul lor. Prima treapta în urcusul ruga ciu nii nu se face neaparat la biserica, ci se face în fa mi lie. Prima rugaciune vine din sânul familiei. Iar daca la baza familiei sta învatatura rugaciunii sau învatatura crestina, atunci viitoarea generatie se va obis nui cu acest cuvânt, “rugaciune“, îl va trai nu prin auzire, ci prin vedere. Si daca cititi viata parintelui Cleopa sau a parintelui Paisie Olaru veti vedea ca au provenit din familii unde parintii îi puneau dimineata pe copii la rugaciune, îi spalau, îi închinau, îi puneau la masa, apoi îi trimiteau la scoala sau la treburile câmpului, învatându-i de mititei sa cultive rugaciunea. Într-un dialog cu una din crestinele care vin la bi se rica mi s-a pus urmatoarea întrebare: “Parinte, de ce este nevoie sa ma rog atât de mult, când eu m-am ru gat de atâta vreme si n-am primit de la Dumnezeu nimic?“ Si atunci i-am spus o pilda în care un pustnic a zis: “Doamne, sapte ani m-am rugat degeaba iar al optulea vreau sa ma asculti“. Ei, atunci când ne-am rugat si consideram ca n-am primit nimic, atunci suntem mai atei decât un om care n-a deschis o carte de ru gaciuni niciodata. De ce? A considera ca Dumne zeu nu te-a ascultat este echivalent cu a spune ca Dum nezeu te-a parasit. Si a striga la Dumnezeu fara atentie, din formalism, din interes sau din obligatie, este acelasi lucru cu a-L huli pe Dumnezeu..