Rugaciuni catre Sfintii Apostoli Aristarh, Pud si Trofim

 

Sfintii Apostoli Aristarh, Pud si Trofim sunt praznuiti pe 15 aprilie. Au fost ucenici ai Sfantului Pavel si au vestit Evanghelia la multe popoare. Aristarh era din Tesalonic si l-a urmat pe Pavel în Asia, la Efes, la Colose şi apoi la Roma (Coloseni 4, 10; Filimon 1, 24) unde a stat cu el în temniţă. Ca episcop a luminat pe multi cu invatatura Domnului. Sfantul Pud era dregator in senatul Romei si i-a gazduit pe Pavel si pe Petru in casa lui, loc care va deveni mai tarziu biserica. Este amintit in a doua Epistola catre Timotei. Sfantul Trofim este mentionat in Faptele Apostolilor si in a doua Epistola catre Timotei. A trecut la cele vesnice prinm moarte muceniceasca, la Roma.

Troparul Sfinţilor Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim, glasul al 3-lea:

Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce staţi înaintea Scaunului lui Dumnezeu ca nişte slujitori şi ca nişte servitori ai Lui şi ca nişte luminători înţelegători, cereţi luminare nouă celor ce cinstim pomenirea voastră, Apostolilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce pentru milostivire S-a arătat pe pământ, v-a ales pe voi ucenici şi slujitori împreună cu alţii mulţi, ca să vestiţi voia Lui cea Dumnezeiască, înţelepţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Orânduindu-vă în ceata cea preasfinţită a sfinţilor şaptezeci de ucenici ai lui Hristos, luminaţi tot pământul spre cunoştinţă, cu Dumnezeiasca lumină a învăţă­turilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să împreuneze Dumnezeu pe cei de jos cu cei de sus, din noianul milostivirii Sale, acum a luat Trup din tine, Preacurată şi a rămas şi după întrupare tot ceea ce a fost.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Find împreună cu lăudatul Apostol Pavel, împreună cu dânsul aţi înconjurat toată lumea ca nişte stele cu soarele, gonind întune­ricul necunoştinţei cu lumina sfintei propovăduiri.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ucenicii Cuvântului arvunind credincioşilor sfârşitul cel fără durere în cele dintru înălţime, prin mari osteneli ale trupului, au ridicat din mijloc păcatul cel cu durere.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lămurit au propovăduit Apostolii că Dumnezeu Cuvântul Cel născut din Tatăl dintru început S-a Întrupat în chip de negrăit pe pământ şi a înjosit stăpânirile veacului acestuia.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Hrănit-ai cu lapte pe Cel Ce hrăneşte toată lumea, Care fără stricăciune S-a născut din Curatul tău pântece şi a zidit din nou pe oamenii, care erau zdrobiţi de stricăciune.

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Treimea Cea mai presus de fiinţă şi în Trei Lumini, a aprins făclii pe sfinţii Apostoli Pud, Trofim şi pe Aristarh, care luminează pămân­tul cu cuvântul cel Dumnezeiesc.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună călători înţelepţi cu Apostolul Pavel v-aţi arătat, cu bucurie îndurând cu el multe feluri de prigoane şi primejdii, pentru viaţa cea viitoare, măriţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu curgerile sângiurilor, aţi sfinţit toată zidirea luptând, oprind sângiurile cele spurcate ce se aduceau demonilor, măriţilor Apostoli ai lui Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiindu-mi mie Tărie şi Scăpare şi Zid de neluat şi Rugătoare către Dumnezeu fiind, slobozeşte-mă de văpaia cea veşnică şi de gheenă, Preacurată.

Cântarea a 5-a. Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlpii şi capiştile cele idoleşti le-au sfărâmat lăudaţii propovăduitori de Dumnezeu, zidind cu harul inimile oamenilor, ca pe un cort căzut prin călcarea poruncilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat făcându-vă cai prealăudaţi ai lui Dumnezeu, tulburând marea necredinţei prin Dumnezeiască propovăduire, aţi înviat din nou pe cei ce erau înecaţi mai înainte într-însa.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Uitându-vă către Dumnezeu, prin Dumnezeieştile voastre cercetări ne-aţi mântuit pe noi, care eram întrurăutatea nebuniei idoleşti şi primejduiţi, făcându-vă nouă mântuitori.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Isaia cel sfinţit luminându-se oarecând preasfinţit cu Dumnezeiescul Duh, a strigat: iată Fecioara va lua în pântece pe Dumnezeu Cel Necuprins, Întrupat pentru milostivirea Sa.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Preaînţelepţii Apostoli Trofim şi Aristarh, împreună şi Minu­natul Pud, ca nişte ucenici ai Cuvântului şi sfinţi călători împreună cu Apostolul Pavel, să fie lăudaţi cu sfinţite cântări.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De apele Duhului cu adevărat fiind plini, înţelepţilor, tot sufletul aţi adăpat cu învăţături, gonind din mijloc văpaia înşelăciunii cu harul cel Dumnezeiesc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind uniţi cu duhul, nu aţi avut despărţire nici cu însăşi depărţirea trupului, căci împre­ună cu Apostolul Pavel propovăduitorul, vi s-au tăiat capetele, fiind lăudaţi împreună cu dânsul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Străină este zămislirea ta, Fecioară, străină şi înfricoşătoare este naşterea cea mai presus de minte, care ne-a împăcat cu Dumnezeu pe toţi cei înstrăinaţi de la El şi ne-a dat Frumuseţea Cea dintâi.

Irmosul:

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-s-a astăzi praznicul cel cinstit al Apostolilor, luminându-ne pe noi şi alungând întunericul păcatului, celor ce strigăm: arătatu-s-a Lumina şi a venit Izbăvirea.

Cântarea a 7-a. Irmos: Dătător de rouă cuptorul...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ploile cinstitei propovăduiri cuptorul necredinţei l-aţi stins ca nişte Apostoli, iar ca nişte Dumnezeieşti luptători, aţi ars ma­teria cea idolească cu curgerea sângiurilor pentru aceea sunteţi măriţi, înţelepţilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte într-aripaţi străbătând tot pământul, prealăudaţilor Apos­toli, Dumnezeiasca propovăduire aţi semănat în sufletele neamu­rilor, ca nişte plugari aleşi şi pe toţi i-aţi adus la Hristos ca pe nişte grâu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înfrumuseţatu-v-aţi cu rănile voastre cele frumoase, Sfinţilor Apostoli Aristarh şi Trofim şi străluciţi mai mult decât tot aurul cel curat, împreună cu Sfântul Apostol Pud cel cu adevărat minunat, totdeauna rugând pe Hristos pentru noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai Fericită de Duhul cel Sfânt, ca Ceea ce ai Întrupat pe Îngerul Sfatului Celui Mare, Cel Ce a trimis în lume pe Dumnezeieştii Săi Apostoli, ca pe nişte fulgere Dumnezeieşti, ca să lumineze pe cei credincioşi, Preacinstită.

Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioşilor...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu secera cea Dumnezeiască tăind rădăcinile necredinţei, aţi sădit credinţa cea adevărată şi îndreptare desăvârşită în inimile celor cu dreaptă credinţă, grăitorilor de cele Dumnezeieşti.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvântul cel Dumnezeiesc aţi ogorât inimile şi semănând sămânţa cunoştinţei, aţi secerat spic cu multă roadă, mulţimea celor ce s-au mântuit, înţelepţilor Apostoli.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Turnurile cele neclintite ale Bisericii lui Hristos, strugurii cei Dumnezeieşti ai Viei Celei Dumnezeieşti, din care picură dulceaţa vieţii, Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim, să fie cinstiţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omenirea cea sfărâmată, toată ai înnoit-o,Fecioară, prin naşterea ta cea nouă, înnoind Legile firii mai presus de fire, Maica lui Dumnezeu Celui Viu, Ceea ce eşti Plină de har.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o. Că toate le faci, Hristoase, prin singură voirea Ta, pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Puterea răufăcătorului s-a răpit şi a căzut trufia lui cea înaltă, căci Sfinţii luptându-se cu el în neputinţa trupului l-au răsturnat şi l-au nimicit şi pe credincioşi i-au mântuit din tirania lui.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe ţărână aţi sfărâmat înşelă­ciunea, prealăudaţilor Apostoli, luminători ai lumii şi v-aţi arătat împreună cetăţeni cu îngerii, cântând împreună cu aceştia: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Apostoli ai Domnului, vindecând bolile trupului şi neputinţele sufletului şi săvârşind minuni preaalese, pe toţi cei ce erau întru necunoştinţă i-aţi atras către Lu­mina Cea Adevărată a cunoştinţei. Pentru aceasta sunteţi măriţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucind pomenirea voastră cea Dumnezeiască, Apostolilor, lumi­naţi Biserica lui Hristos, pe care cu sfintele voastre rugăciuni mântuiţi-o de vătămarea ere­surilor, păzind nestricat pe poporul cel binecredincios.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce mai presus de cuget ai născut pe Focul Care nu poate fi suferit, izbăveşte-mă pe mine din văpaia gheenei şi aprinde sufletul meu spre dragostea Celui Ce a venit să pună pe pământ focul cunoştinţei, de Dumnezeu Dăruită, Preacurată Fecioară.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţăoamenilor, spre care nu cutează a căuta Oştile îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care slăvindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te mărim.

SEDELNA glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Ca un Luceafăr cu bună podoabă strălucind lumii, aţi alungat prin credinţă, întunericul cel adânc al înşelăciunii şi aţi luminat sufletele. Pentru aceasta toată Biserica cea zărită de lumină cântă astăzi, Apostolilor, pomenirea voastră cea purtătoare de lumină, slăvind pe Hristos.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Fiind viţe din Via Cea Purtătoare de viaţă, v-aţi făcut struguri din care picură vinul de viaţă pe care ni l-aţi adus nouă, Apostoli ai Domnului, cunoscători ai celor cereşti.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Curată Născătoare de Dumne­zeu cea Bună, prin rugăciunile tale curăţă sufletul meu cel spurcat de patimile păcatului. Că tu eşti Curăţire Mântuitoare.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Mieluşeaua cea Preacurată şi Maica cea fără prihană, văzând pe Mielul pironit pe Lemn, glăsuind, striga: laud, Cuvinte, Dumnezeieştile Tale Patimi.

Pomenirea Sfinţilor Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim, din cei şaptezeci (15 aprilie)

 

Sfîntul Apostol Aristarh, pe care îl pomenesc Faptele Apostolilor şi epistolele Sfîntului Pavel către Coloseni şi către Filimon, a fost episcop în Apamia Siriei. Sfîntul Pud, de asemenea este pomenit de Sfîntul Apostol Pavel în epistola a doua către Timotei, unde zice: "Închină-se ţie şi Pud". El a fost bărbat drept şi credincios între boierii Romei, primind în casa sa pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, precum şi adunarea celorlalţi credincioşi. Acea casă s-a prefăcut după aceasta în biserică şi se numea "păstorească", în care se zice că şi Sfîntul Petru lucra cele sfinte.

Pe Sfîntul Trofim la fel îl pomenesc Faptele Apostolilor, cum şi Sfîntul Pavel spune în aceeaşi scrisoare către Timotei, zicînd: "Pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet". Sfîntul Trofim împreună cu Pud şi cu Aristarh au urmat în toate prigonirile Sfîntului Pavel; iar la sfîrşit, adică la tăierea lui Pavel de către Nero în Roma, au fost tăiaţi şi aceşti trei Apostoli ai Domnului, Aristarh, Pud şi Trofim, împreună cu Sfîntul Pavel.

Spre Golgota

 

Spre Golgota

Pr. Dr. Ovidiu Moceanu

Urca Domnul spre Ierusalim. Vestise de trei ori Sfintele Sale Patimi, fiindcă aşa trebuia, „să pătimească acestea şi să intre întru Slava Sa“ (Luca 24, 26) şi le spusese cu câtva timp în urmă celor doi ucenici care au cerut să stea unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Sa: „Nu ştiţi ce cereţi (Marcu 10, 38).

Desigur, multă nedumerire trebuie să fi trăit ucenicii când vedeau că lumea Îl primea entuziastă pe Învăţătorul lor, iar El le înfăţişa un tablou cumplit al suferinţelor ce vor urma: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte, şi-L vor da pe mâna păgânilor, şi-L vor batjocori, şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia“ (Marcu 10, 33-34; Luca 18, 31-33; Matei 20, 18-19). Sf. Luca notează astfel: „Dar ei n-au priceput nimic din acestea; că ascuns era cuvântul acesta pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse“ (Luca 18, 34).

În diferite momente ale vieţuirii lângă Iisus, nedumerirea, contrarietatea, perplexitatea chiar, îi încearcă adesea pe ucenici, fiindcă auzeau lucruri care nu s-au mai auzit, iar Domnul îi mustră cu blîndeţe, pentru neînţelegere, cunoscând neputinţele firii omeneşti. O singură dată, procedează fără menajamente, când Petru, îngrozit de ceea ce avea să se întâmple în Ierusalim, la întâia vestire a Patimilor, „luându-L de-o parte, a început să-L dojenească zicându-I: „Fie-Ţi milă de Tine, Doamne!, asta să nu Ţi se întâmple!“ (Matei 16, 22), iar Iisus „întorcându-se i-a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, Satano!“ (Matei 16, 23).

Denis de Rougement (Partea diavolului, cap. Diavolul în Biserică), după ce evocă momentul întemeierii Bisericii pe mărturisirea lui Petru, consideră intervenţia lui ca expresie a ordinii lumeşti pe care vor să o pună întotdeauna oamenii în lucruri, chiar şi în cele divine. Când îi reproşează Mântuitorul că nu le cugetă pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor (Matei 16, 23), îşi dă seama că ucenicii n-au reţinut cea mai importantă prevestire — a Învierii —, ci au rămas la nivelul reacţiilor emoţionale obişnuite, incapabili de a înţelege ceea ce avea să fie cel mai mare eveniment din viaţa omenirii, deschiderea uşilor Împărăţiei Cerurilor prin Sfânta Euharistie instituită la Cina cea de Taină şi biruinţa asupra morţii prin Înviere.

Mântuitorul înviase până atunci pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-17), pe fiica lui Iair (Matei 9, 23-25), pe Lazăr (Luca 11, 11-45) şi poate unii din martorii acestor învieri au crezut într-o putere suprafirească pe care ar fi avut-o o fiinţă dăruită de Dumnezeu. Însă a crede că El însuşi va învia, mai ales după ce urma să fie batjocorit, umilit şi omorât, era peste putinţă. Învăţătura dumnezeiască de acum însemna a lua asupra ta răul acestei lumi, întru smerenie desăvârşită, a-l duce în mormânt şi a învia în curăţie, desăvârşire dumnezeiască. Or, le spusese foarte limpede: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“ (Matei 16, 24).

A fost şi este încă greu de înţeles „limbajul“ Crucii, chemarea la dezrobirea din păcat prin sacrificiul de sine. Căci dincolo de bucuria şi lumina Floriilor acestei lumi se află o bucurie şi o lumină şi mai mari, a Învierii, când peste făptură şi lume se revarsă plinătatea iubirii dumnezeieşti. Ucenicii s-au considerat apostoli nu numai pentru că L-au urmat pe Iisus în propovăduire, ci mai ales pentru că au fost martori ai Învierii. Când, după Înălţare, trebuie ales un alt apostol în locul celui căzut, Petru cere ca el să-L fi urmat pe Domnul, dar nu sporadic, ci de la botezul lui Ioan până la Înălţare şi astfel, „să fie împreună cu noi martor al Învierii Lui“ (Faptele Apostolilor 1, 22).

Aceasta însemna că apostolul urma să propovăduiască Învierea, „să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el“ (Ioan 1, 7). Pavel n-a avut nici o clipă sentimentul că ar fi altfel decât ceilalţi apostoli, tocmai pentru că, după minunea din drumul Damascului, când L-a văzut pe Hristos înviat, devine martor al învierii Domnului. Aşadar, scriindu-le galatenilor, mărturiseşte despre lepădarea de omul vechi, al Legii, care, pentru a-L urma pe Hristos, trebuie să se răstignească o dată cu El: „m-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăieşte în mine“… (Galateni 2, 20).

Sursa: http://laurentiudumitru.ro/blog/2007/04/03/spre-golgota/

Pătimirea Sfinţilor Mucenici din Litva, Antonie, Ioan şi Eustatie (14 aprilie)

 

Aceşti mucenici erau din Vilna, cetatea Litvei, unde, după obiceiul păgînesc de atunci, oamenii acelei ţări se închinau focului. Antonie şi Ioan, fiind fraţi după trup, iubeau din tot sufletul dreapta credinţă creştinească. Apoi venind în Litva un preot, anume Nestor, de la acela au primit dumnezeiescul Botez; cel mai mare numindu-se Ioan, iar cel după dînsul, Antonie. După Botez ei petreceau viaţă cuviincioasă creştinească şi slujeau lui Olgherd, voievodul Litvei, dar îşi tăinuiau înaintea lui creştineasca credinţă. Însă n-au putut s-o tăinuiască mult, de vreme ce îşi deosebeau viaţa şi obiceiul de rînduiala cea schimbată a altora. Pentru că n-au voit să se asemene altora, nici să-şi tundă capul şi barba, precum le tundeau păgînii, nici să mănînce carne în zile de post, nici să facă altă întinare potrivnică creştinătăţii.

Fiind întrebaţi odată de voievod, pentru ce nu urmează obiceiurilor celor vechi ale litvenilor, ei au mărturisit cu îndrăzneală că sînt creştini. Iar voievodul îi silea să se lepede de creştinătate şi să mănînce cărnurile cele puse înaintea lor pe masă. Dar ei cu tărie stînd în creştineasca credinţă, n-au voit să guste din cărnuri, de vreme ce atunci era zi de post. Deci, a poruncit voievodul, ca să-i închidă într-o temniţă întunecoasă, în care ei cu veselie, nu ca în temniţă, ci ca la o împărăţie au mers, bucurîndu-se şi mulţumind lui Dumnezeu că s-au învrednicit a pătimi pentru Sfîntul Lui nume.

Petrecînd ei în temniţă un an, lui Ioan i-a slăbit tăria sufle-tească, speriat de chinurile temniţei, înfricoşîndu-se de munci. Apoi a trimis la voievod rugăminte, ca să-l libereze din închisoare, făgăduind că va împlini toate poruncile aceluia. Iar voievodul, bucurîndu-se, a poruncit să-i libereze pe amîndoi şi i-a rînduit în cea dintîi slujbă. Drept aceea Ioan se asemăna păgînilor, făcînd obiceiul lor şi împlinind voinţa voievodului, dar în inima sa ţinea creştinătatea, rugîndu-se în taină lui Hristos Dumnezeu, pe care în public, pentru frica muncilor nu îndrăznea a-L mărturisi. Iar Antonie nicidecum nu şi-a schimbat creştinescul obicei, ci fără temere făcea ceea ce se cade adevăratului creştin a face; iar pe Ioan îl ocăra pentru a lui nevrednicie şi teamă şi îl sfătuia în tot chipul să vină la pocăinţă şi, neînfricoşîndu-se de chinuri, iarăşi să mărturisească pe Hristos în public.

Păgînii, văzînd pe Ioan, fratele cel mare, supunîndu-se voievodului, de lucrurile lui Antonie nu se îngrijeau. Iar într-o vreme, cînd, după obicei, amîndoi fraţii Ioan şi Antonie stăteau înaintea voievodului, Ioan mînca cărnurile ce i se dădeau lui, fiind zi de post, iar fericitul Antonie nici nu voia să guste, mărturisind că este creştin. Deci, iarăşi din porunca voievodului l-a închis în temniţă; iar Ioan era într-o ocară de la toţi, neiubit de creştini ca un călcător de lege, iar de păgîni ocărît ca un nestatornic, care nici vechea credinţă cea părintească nu a ţinut-o şi nici pe cea creştinească pe care şi-a ales-o mai pe urmă, nu a păzit-o întreagă. Drept aceea şi-a venit în simţire Ioan şi din a sa cădere a început a se căi cu lacrimi. Şi apropiindu-se de cel mai înainte zis, presbiterul Nestor, l-a rugat să fie mijlocitor pe lîngă fratele său, ca să-i ierte greşeala lui şi să-l primească în împărtăşirea sa. Auzind aceasta Antonie de la presbiter, i-a răspuns: "Nici o împărtăşire nu se poate să am cu dînsul, de nu va mărturisi pe Hristos în public, cum şi creştineasca credinţă; iar făcînd aceasta, atunci toate ne vor fi nouă de obşte". Iar Ioan, cu adevărat căindu-se, cuvintele fratelui le-a primit cu dragoste şi căuta vreme cuviincioasă cînd ar fi putut pe faţă să mărturisească creştineasca credinţă.

Deci, într-o zi, voievodul spălîndu-se în baie, îi slujea Ioan şi văzînd cuviincioasă vreme, a luat îndrăzneală şi s-a mărturisit fără temere că este creştin chiar înaintea voievodului. Iar voievodul, de vreme ce atunci era singur în baie, n-a îndrăznit acolo să-i facă nimic, nici nu şi-a arătat mînia sa. După aceea iarăşi într-o vreme cînd mulţi stăteau înaintea voievodului, Ioan cu mare glas s-a numit pe sine creştin, şi îndată din porunca voievodului l-au rănit şi toţi cei ce erau acolo cu sălbăticie l-au bătut mult cu mîinile şi cu beţele şi în temniţă l-au aruncat. Aici văzîndu-l Sfîntul Antonie, s-a umplut de negrăită bucurie. Şi petreceau amîndoi în temniţă, preamărind pe Dumnezeu, unde s-a împărtăşit şi cu Preacuratele şi de viaţă făcătoarele lui Hristos Taine de la cel mai înainte preot. Iar după cîţiva ani pe Sfîntul Mucenic Antonie l-au osîndit la moarte înjositoare, ca pe un făcător de rele, adică pe lemn să fie spînzurat.

De acest lucru înştiinţîndu-se el de cu seară, toată noaptea aceea fără de somn a petrecut-o lăudînd pe Dumnezeu, rugîndu-se şi întărind pe fratele său, ca fără frică să sufere pătimirea cea pentru Hristos. Apoi, sfătuindu-l să se ferească de cea dintîi cădere, prooroceşte i-a spus înainte aşa: "După al meu sfîrşit şi tu, frate, nu după multă vreme, cu acelaşi sfîrşit vei trece la Hristos. Şi, luminîndu-se de ziuă, s-au împărtăşit amîndoi cu dumnezeiescul şi de viaţă Făcătorul Trup şi Sînge al lui Hristos. Iar aproape de ceasul prînzului au scos din temniţă pe Sfîntul Mucenic al lui Hristos, Antonie şi l-au spînzurat de un stejar după porunca voievodului, pe 14 ianuarie. Şi aşa, nebiruitul ostaş al lui Hristos, şi-a dat sfîntul şi neprihănitul său suflet, în mîinile lui Hristos Dumnezeul său, pe Care L-a iubit. Iar Sfîntul Mucenic Ioan a rămas în temniţă, pentru că aşteptau păgînii să-l amăgească şi de la creştineasca credinţă să-l întoarcă. Dar după ce l-au văzut neschimbat întru sfînta credinţă şi cu îndrăzneală propovăduind chiar în temniţă pe Hristos, la aceeaşi moarte, ca şi mai înainte pe fratele său, osîndindu-l, în acelaşi an prin sugrumare l-au omorît, de acelaşi stejar spînzurîndu-l, pe 24 aprilie. Astfel şi acest răbdător de chinuri, săvîrşindu-şi nevoinţa mucenicească, a mers la punătorul de nevoinţă Hristos, pentru Care bine s-au nevoit. Iar trupurile lor cele sfinte, al lui Antonie şi al lui Ioan, credincioşii le-au îngropat la un loc de cinste.

După aceasta a pătimit fericitul Eustatie. Acesta era tînăr de ani, însă prin bărbăteasca vitejie pe mulţi îi covîrşea. Şi era frumos la faţă, dar mai frumos cu sufletul şi cu înţelegerea. Căci, cunoscînd pe adevăratul Dumnezeu, a lepădat nedumnezeirea păgînilor; şi, iubind pe Hristos, a mers la cel mai sus pomenit presbiter Nestor. Învăţînd de la dînsul sfînta credinţă, a primit dumnezeiescul Botez şi de atunci cu cuviincioasă plăcere petrecea în creştinătate, precum se cade unui bun creştin. Apoi petrecea cinstită viaţă în post şi rugăciuni, săvîrşind toată fapta bună. Însă şi acesta slujea voievodului Olgherd. Într-o vreme, cugetînd voievodul la cele despre domnia sa şi obiceiurile pămîntului său, Eustatie stătea înaintea lui, făcînd slujba sa şi spre el căutînd voievodul, a văzut pe capul lui crescuţi peri. Şi era atunci obicei la acei păgîni, care se închinau focului ca lui Dumnezeu, ca după a lor rînduială să-şi radă adeseori capul şi barba. Dar fericitul tînăr Eustatie, după ce a lepădat păgîna şi nebuna lor credinţă şi a primit Sfîntul Botez, de atunci şi-a păzit perii capului său neraşi. Văzîndu-l voievodul, l-a întrebat: "Oare eşti creştin?" După ce s-a mărturisit creştin pe faţă, voievodul s-a umplut de mînie şi, vrînd să întoarcă pe sfînt de la gîndul lui cel bun, mai întîi îl silea să mănînce carne, iar el nu voia să mănînce. Dar nici cu ochii n-a vrut să se uite la ea, pentru că era postul cel dinaintea Naşterii lui Hristos şi era şi Vineri.

Aceasta văzînd-o voievodul, mai mult s-a aprins de mînie şi a poruncit ca să-l bată cu toiege de fier fără de milă pe sfîntul tînăr. Iar el, fiind bătut fără de cruţare, răbda cu atîta bărbăţie, încît nu numai că nu se văita, nici suspina şi nici nu vărsa lacrimi; ci mai vîrtos mulţumea lui Dumnezeu, că l-a învrednicit a pătimi pentru numele Lui cel Sfînt.

O răbdare bărbătească ca aceea a mucenicului, a pornit spre mai multă mînie pe voievod, care a poruncit să-i toarne apă rece în gură, iarna fiind cumplită, încît se învineţise trupul lui de gerul cel mare. Dar nici atunci nu s-a supus sfîntul voievodului, ca să mănînce carne în timpul postului; de aceea voievodul a adus cumplite munci asupra lui. Pentru că a poruncit să-i zdrobească şi să-i sfărîme oasele picioarelor, gleznele şi fluierele pînă la genunchi, iar perii capului împreună cu pielea a jupuit-o; iar după aceea i-a tăiat nasul şi urechile. În nişte munci ca acestea a petrecut sfîntul trei zile, însă ca şi cum nesimţind durerile, nu se tulbura, nearătînd nici un fel de mîhnire pe faţa sa. Ci vorbea cu dragoste către oarecare creştini, care plîngeau pentru pătimirea lui şi le zicea: "Nu plîngeţi, fraţilor, pentru mine, că locaşul trupului meu nu se zdrobeşte de bătăi; căci nădăjduiesc să iau de la Hristos Dumnezeul nostru, casă nefăcută cu mîna şi veşnică în ceruri".

După aceasta, văzînd voievodul că nimic nu sporeşte, a osîndit pe mucenic la moarte, poruncind să-l spînzure de acelaşi stejar, de care într-acelaşi an au fost spînzuraţi cei doi Sfinţi Mucenici, Antonie şi Ioan. Deci, slujitorii luîndu-l abia viu, l-au dus la moarte; iar Sfîntul Mucenic Eustatie, deşi avea coapsele sfărîmate, precum şi pulpele şi fluierele picioarelor, însă cu ajutorul lui Dumnezeu întărindu-se desăvîrşit cu trupul, ca unul care nicidecum n-ar fi pătimit, alerga bine şi iute, nu numai lăsînd în urmă pe cei ce-l duceau, ci îi întrecea mult pe dînşii.

Venind la stejarul mai sus zis, slugile tiranului au pus ştreangul pe grumajii mucenicului şi l-au spînzurat. Şi aşa pătimitorul lui Hristos şi-a dat sfîntul lui suflet în mîinile lui Dumnezeu, la 13 Decembrie; iar cinstitul lui trup a fost lăsat să spînzure aproape de pămînt, spre mîncarea fiarelor şi a păsărilor răpitoare. Însă nici una din fiare sau păsări nu s-a apropiat de el, pentru că Dumnezeu îl păzea. Apoi, după trei zile a fost luat întreg de credincioşi şi îngropat cu cinste lîngă trupurile mucenicilor, care au pătimit mai înainte. De mirare a fost şi acest lucru că, preamărind Dumnezeu pe mucenicii Săi, după sfîrşitul lor, nimeni din cei osîndiţi la stejarul acela şi sub dînsul, n-a mai fost osîndit să moară, deşi locul acela era de obşte pentru chinuri. Că la dînsul toţi cei vrednici de pedeapsă găseau moarte, totuşi după pătimirea sfinţilor, nici unul nu a mai fost pedepsit.

Iar după cîtăva vreme înmulţindu-se creştinii în cetatea aceea şi sfînta credinţă din zi în zi crescînd şi întărindu-se, s-au adunat credincioşii şi mergînd, au rugat pe voievod să le dea lor acel loc, în care cei trei mucenici au murit pentru Hristos. Deci, voievodul plecîndu-se la rugăciunea lor, Dumnezeu aşa rînduind, le-a dat acel loc cerut. Iar creştinii tăind acel stejar, au zidit o biserică în numele Preasfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh; iar unde era stejarul, acolo au aşezat dumnezeiescul prestol şi au adus într-acea biserică moaştele sfinţilor mucenici ai lui Hristos: Antonie, Ioan şi Eustatie etc, întru slava lui Dumnezeu Celui lăudat în Sfînta Treime, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciuni către Sfânta Cuvioasă Muceniţă Tomaida

 

RUGĂCIUNE

Sfântă Muceniţă Tomaida, luminătoarea celor din întunericul îndrep-tăţirilor de sine, caută şi spre a mea ticăloasă rugăciune, căci m-am arun-cat în faţa Sfintei tale Icoane, pe care eu, orbitul de păcatele desfrânării nu o văd. Ascultă dar strigarea inimii mele, căci eu pe voi, Sfinţii, nu vă mai aud, cu totul fiind asurzit de vuietele de veselie şi chiuiturile dracilor, cau-tă tu spre mine precum a căutăt Mântuitorul lumii şi cu a Lui milă şi iubi-re de oameni am ajuns să mă Rog eu, cel ce nu mai am glas, ci cu porcii şi toate dobitoacele m-am asemănat în grai şi purtări şi ca un necuvântător m-am făcut, cel ce odinioară în Rai le-am dat lor nume şi rosturi prin numire.

Caută cu dinadinsul spre mine şi cu Rugăciunile tale cele ascultate de Stăpânul şi Făcătorul celor văzute şi nevăzute, mă ogoieşte măcar o zi în războiul desfrânării şi prea desfrânării în care singur, de bună voie m-am aruncat!

Roăga-te pentru mine păcătosul, care i-am întrecut cu mult şi multe, fără de nume ticăloşii pe cei din Sodoma şi Gomora, pentru mine ce nu mai aştept decât mânia lui Dumnezeu, căci "întru fărădelegi m-am ză-mislit şi întru păcate m-a născut maica mea", în vârtejul apocaliptic fiind crescut, cu tristeţea fiind înfăşat, cu laptele satanic al urâciunilor televizo-rului alăptat, înţărcat cu mânie şi ură, lipsit cu totul fiind de întreaga înţelepciune Creştinească.

Tu, cea care n-ai cunoscut băloşenia păcatului şi nici frica şi nici ruşi-nea drăcească, repede asupră-mi sabia Duhul Sfânt şi mă despică tu în do-uă şi scoate afară din mine duhul cel împuţit al destrăbălării, al tristeţii, al pustiirii, al curviei şi al preacurviei, al tuturor păcatelor trupeşti ce nici dracii nu le mai ştiu inventa, al întinării cu pofte urâte înaintea Hristosu-lui meu. Taie de la mine duhul necunoaşterii, al nemilostivirii, al împietri-rii, al beţiei, al lăcomiei pântecelui, al iubirii de arginţi, al clevetirii aproa-pelui, al neiubirii de fraţi sau de duşmani, al aprinderii spre cele rele şi ne-plăcute Domnului, al obrăzniciei ce se cheamă "îndrăzneală", şi tot cuge-tul fără de răspuns şi nevrednic de Chipul Iubirii Dumnezeieşti, dar vred-nic de toată munca şi osânda şi gheena şi de toată pedeapsa, cu care Sfânta Treime osândeşte răzvrătirea şi neascultarea cea drăcească spre care eu (numele) m-am aplecat, învoindu-mă cu totul.

Miluieşte-mă tu, cea tăiată la trup, dar întreagă cu înţelepciunea şi roa-gă-L pe Bunul Dumnezeu să-mi dea iertare şi putere, să-mi dea răgaz să-mi spăl în sângele tău, vărsat pentru mine, în Săngele Lui apoi cu care a Mântuit lumea, mulţimea fără de număr a nelegiuirilor.

Sunt istovit de iureşul acestei trăiri în păcate. Vezi-ne pe mine şi pe toţi ai mei fraţi de ticăloşie. Opreşte-mă tu la Hotarul de taină al pocăinţei şi smereniei, crestează-mă cu postul, pentru a-mi revărsa în mărturisire, fără de frică şi ruşine, păcatele. Vreau să mă mărturisesc mai întâi ţie, ca unei fierbinte Rugătoare şi Grabnic mijlocitoare, apoi, cu ajutorul Părintelui duhovnic, Singurului şi Iubitorului de oameni Dumnezeu.

Ajută-mă te rog cu umilinţa cu care a cerut ajutor femeia cananeiancă pentru fiica ei. Eu sunt şi mamă şi fiică, căci gazdă a păcatelor îndreptăţirii de sine sunt şi am zămislit blestemăţii cu care am umplut lumea.

Văd Crucea ca pe singurul Liman şi o cer. Te Rog, (iată, mă Rog!) şi-mi doresc – Drumul îngust şi îngusta intrare în Staulul Oilor Mântuite. Cred şi vreau să-mi mărturisesc Credinţa cea Dreaptă prin Faptele Bune ale Creştinului Ortodox. Dar sunt cu totul neputincios. Te rog pe tine, Sfântă Cuvioasă şi Muceniţă Tomaida, Roaga-te cu dinadinsul, ca Domnul meu şi Dumnezeul meu Iisus Hristos să-mi poruncească şi mie: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă".

Tu eşti Scăldătoarea mea cea care eşti pilda cea buna şi tămăduitoare a Oilor. Pentru Rugăciunile tale să fiu şi eu tămăduit şi, tămăduit fiind, să revin la Viaţă pentru a putea Sluji şi eu, după Poruncă, Sfintei Treimi, Maicii Prea Curate şi Pururea Fecioarei Maria şi vouă, tuturor Sfinţilor la care am alergat spre tămăduirea sufletului şi a trupului. Amin!

RUGĂCIUNE

Dumnezeule, pentru Rugăciunile Sfintei Muceniţe Tomaida, ajută-mi mie şi mă izbăveşte de păcatul desfrânării. Şi nădăjduieşte suflete al meu spre Dumnezeu, că te vei libera de ispita diavolească. Amin!

Rugăciune către Muceniţa Tomaida Egipteanca, în primejdia de siluire a curăţiei -Sf.Tomaida ocrotitoarea femeilor ce au o casnicie grea ,ajutatoare in toate -icoana cu Sf.Ipomoni rabdare si Sf.Genoveva

 

Tomaida a ales să moară mai degrabă decât să calce credinţa faţă de soţul ei Mulţi au primit de la ea aju­tor haric pentru a-şi păstra curăţia.

Prealăudată Muceniţă Tomaida! Până la moarte nevoindu-te pentru curăţia căsătoriei şi pentru aceasta sufletul tău punându-ţi, vrednică te-ai aflat înaintea Domnului să fii cinstită în ceata sfintelor fecioare. Auzi-ne pe noi, care ne rugăm ţie, şi precum cei ce în vremile dinainte au fost luptaţi de patimile trupeşti te-au avut pe tine vindecătoare cu harul cel dat ţie de Dumnezeu, aşa şi acum celor ce aleargă la tine mijloceşte-le, cu rugăciunile tale bineprimite, mângâiere şi slobozire de războiul trupesc, petrecere curată şi neîntinată în căsătorie şi feciorie, ca trupurile noastre să fie locaş al Sfântului Duh. O, preaaleasă între femei şi credincioasă roabă a lui Hristos! Ajută-ne, ca să nu pierim în patimile şi în poftele noastre, ci să fim stăpâni peste mintea noastră şi să ne întărim cu inima noastră întru tot harul şi toată curăţia, slăvind ajutorul tău, iar mai vârtos harul şi mila lui Dumnezeu Celui Unul în Treime, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin

Acatistul Sfintei Mucenițe Tomaida

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Multe flori a odrăslit dreapta credință și toate de taină, dar ca Tomaida, nevasta cea întocmai cu monahiile, apărătoarea cea preatânără a fecioriei, păstrătoarea de aur curățit a întregii înțelepciuni, pomul sub care ne răcorim cei aprinși de arșița desfrânării, baia în care sângele muceniței ne spală pe toți înainte de a merge la Nunta Mielului, nu poți afla. Pentru aceea să cântăm plini de nădejde și iubire dumnezeiască: Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Icosul 1

Egiptul, țara pedepsiților, dar și a celor izbăviți din gheara satanei, pustiul cel roditor de viață sfântă, a crescut în Alexandria trupul tău de taină, hotar și piatră de poticnire pentru tot necredinciosul și groapă fără de fund spre pierzarea duhurilor desfrânării:
Bucură-te, copilă a unor dreptcredincioși creștini alexandrini;
Bucură-te, ascunzătoare a chipului de mucenicie;
Bucură-te, polată a minților îndumnezeite;
Bucură-te, floare din care ne vom hrăni tainic noi, albinele următoare lui Hristos;
Bucură-te, că inima ta a rămas Biserică neprihănită a chipului Mântuitorului;
Bucură-te, că însoțindu-te cu bărbat, ai rămas neatinsă de stricăciunea patimii desfrânării;
Bucură-te, lumină din Lumina Hristos;
Bucură-te, strălucire fără de umbră sau schimbare;
Bucură-te, candelă plină de untdelemnul poruncilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, corăbioară în care aflăm salvare cei înecați în oceanul păcatelor;
Bucură-te, tămăduitoarea celor pe care lepra desfrânării i-a lăsat fără de chipul cel adevărat;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul al 2-lea

Cine este această făptură de taină, nevastă feciorelnică, încinsă cu adevărul, îmbrăcată fiind cu platoșa dreptății, propovăduitoarea Evangheliei păcii în chiar fața hâdă a morții, cu pavăza credinței acoperită, având coiful mântuirii pe cap și cu sabia Duhului zdrobind veșnic stăpânirea celui rău, pentru care cetele îngerești, împreună cu ale sfinților cântă Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cuget feciorelnic neîntinat, suflet de înger, inimă arvunită poruncilor dumnezeiești, în trup de femeie te-ai păstrat, Tomaida, pentru a fi nouă, celor bântuiți de negurile desfrânării, călăuză spre ispășire și cale de mântuire:
Bucură-te, că ai cunoscut Taina Cununiei;
Bucură-te, că soțului i-ai fost credincioasă până la moarte;
Bucură-te, că ai înțeles pe deplin menirea femeii creștine;
Bucură-te, că toate cele lumești, ca monahiilor, îți păreau străine;
Bucură-te, că ochii tăi lăuntrici au fost feriți de apele înșelătoare ale plăcerilor trupești;
Bucură-te, că spurcăciunile poftelor diavolești cu puritatea copilărească le pierdeai;
Bucură-te, că toate provocările desfrânatului tău socru în nimic le-ai prefăcut;
Bucură-te, că ai slujit Luminii Hristos;
Bucură-te, cea care nu ți-ai întinat Sfântul Botez;
Bucură-te, apărătoarea familiilor creștine și a celor doritori de curăție;
Bucură-te, stea călăuzitoare spre rai;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul al 3-lea

A pândit șarpele pierzării omenești și sufletul tău, dar fructul oprit întins și ție spre mâncare i-a fost pieirea, căci ai urmat Domnului tău Hristos pe Cruce și în moarte, biruind astfel moartea spre cântarea cea veșnică: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Doar cel învechit în blestemății și rele nu intră pe Ușa Hristos, ci trece furiș peste hotarele stabilite de Domnul ca apărare a vieții creștinești, dar te-a aflat pe tine ca pe o oaste întreagă de pază ascultării, curăției, iubirii neîntinate – Căii, Adevărului și Vieții – celei dorite de toți cei cu mintea întreagă:
Bucură-te, cea asemeni marilor Bărbați ai Sfintei Treimi;
Bucură-te, gingășie mai tare decât toate săbiile lumii;
Bucură-te, trup de carne în care, neștiut și neînțeles pentru mulți, nu s-a strecurat putrejunea păcatelor;
Bucură-te, țară în care își află scăparea cei urmăriți de patimile trupești;
Bucură-te, că despicându-ți-se trupul de spurcatul tău socru, s-a deschis nouă țara făgăduinței nepătimirii;
Bucură-te, că rănile tale de moarte ne aduc nouă, celor morți după plăceri trupești, vindecarea de demonul desfrânării;
Bucură-te, că nu te-ai temut de groaznica moarte prin sabie;
Bucură-te, că de Domnul și de înțelepciunea judecăților Lui ți-a fost frică;
Bucură-te, că cele șapte păcate de moarte cu rănile de moarte, făcute ție, le-ai prăvălit în iad;
Bucură-te, iubire ce ai biruit patima;
Bucură-te, tinerețe fără urâciuni și viață fără de moarte;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul al 4-lea

Cugetare de egumenă hotărâtă în fapte vitejești, asemenea oștilor îngerești, veghe neadormită, pustnicească abținere de la dulcegăriile vieții, blândețe și bunătate de sfântă măicuță, tu, copilă de cincisprezece ani, Tomaida, în inimă ai păstrat și păzit, pentru care veșnic vei auzi și vei cânta în cer și pe pământ: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Însuși Hristos văzându-ți vitejia, înțelepciunea și hotărârea, te-a ales să-I urmezi printre spinii înfricoșători ai chinurilor, ca biruitoare ieșind din încercările de moarte, să ne poți tămădui și pe noi:
Bucură-te, cea aleasă dintre femei drept mireasă;
Bucură-te, asemenea mărgăritarului din țarină;
Bucură-te, nevastă nestricată de împreunare;
Bucură-te, că Însuși Hristos te-a cumpărat;
Bucură-te, că ai fost mai tare decât orice diamant;
Bucură-te, că Domnul a văzut în tine pe cea căutată să pecetluiască închisorile desfrâului;
Bucură-te, vistierie a tainelor Sale;
Bucură-te, că a lui Hristos Împărăție ai dobândit;
Bucură-te, că de bunătate și blândețe nu te-ai despărțit;
Bucură-te, foc care arzi patimile și poftele diavolești;
Bucură-te, că și de viața cea trecătoare te-ai lepădat pentru viața cea veșnică;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul al 5-lea

Neîncetat spurcăciunea dorește pierderea noastră, dar harul dobândit de creștini prin Sfintele Taine are și putere și înțelepciune ce biruiesc firea noastră păcătoasă, trecându-ne în chip neștiut hotarul de spaimă înapoi la rai, desăvârșit cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cât de mult ți-ai iubit bărbatul binecuvântat ție de Dumnezeu, întru slava și slujirea Stăpânului ceresc, dacă ai fost gata să aperi Taina Cununiei și a desăvârșitei iubiri din Sfintele Taine cu chiar viața ta de copilă:
Bucură-te, asemenea tuturor mucenițelor;
Bucură-te, pildă bună pentru toate femeile căsătorite;
Bucură-te, stea călăuzitoare și tuturor fecioarelor;
Bucură-te, că spaima de moarte nu te-a întunecat;
Bucură-te, că moartea o ai rușinat;
Bucură-te, drum nou săpat în carne și sânge;
Bucură-te, că puterea Duhului ai dovedit;
Bucură-te, fiică a Evei spălată de păcate;
Bucură-te, raiule recâștigat;
Bucură-te, noule Ierusalim creștinesc;
Bucură-te, dar făcut altar Sfintei Treimi;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul al 6-lea

Afi monah înseamnă a-L iubi pe Hristos pe Cruce, a fi monah înseamnă a iubi desăvârșit și curat, a fi monah lepădarea de toate ale lumii plăceri și bucurii cere, a fi monah presupune ascultarea cea peste fire a poruncilor ce ucid trupul păcatului în care omul a căzut. A fi monahie în cuget ai ales și tu, Sfântă Muceniță Tomaida, și de aceea vei cânta nesfârșit și fără prihană dumnezeiescul: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cuviosul Părinte Daniil Schiteanul a înțeles întreaga ta înțelepciune ce te-a făcut să alegi moartea cea roditoare de viață și astfel, nefiind monahie cu rânduiala, monahie te-ai arătat în cuget și cu fapta cea bună:
Bucură-te, că ai împreunat însoțirea cu curăția;
Bucură-te, nevastă trecută în rândul fecioarelor;
Bucură-te, că ivirea morții năprasnice nu te-a făcut să-L uiți pe Hristos;
Bucură-te, că în două ai suferit a te tăia desfrânatul, pentru a-i putea uni cu Hristos pe toți cei despicați de desfrânare;
Bucură-te, cea numită cuvioasă chiar de către cuvioșii Sfintei Mănăstiri Octodecat;
Bucură-te, chemarea de taină a cuvioșiei;
Bucură-te, mintea cu lumină cerească;
Bucură-te, inimă plină de duhul dumnezeiesc;
Bucură-te, priceperea peste rânduielile lumii;
Bucură-te, înțelegerea ce copleșește firea;
Bucură-te, întocmai cu Maria Egipteanca, Sfântul Ioan Valahul, Moise Ungurul și Xenia cea înțeleaptă;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul al 7-lea

Te cinstim după cuviință cu lacrimi și bucurie, dar înțelegerea vieții tale ne este peste putință. Căci frământarea așternutului pierde strălucirea întregii înțelepciuni, dar tu ai unit cele contrare prin adumbrirea harului și mirul sângelui tău, arătând lumii că cine în Hristos se îmbracă poate cânta Lui: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Fecioară în naștere doar Maica lui Dumnezeu s-a păstrat, iar tu ai urmat-o în cuget, neprihănită rămânând prin înțelegerea de taină a rostului vieții creștinești:
Bucură-te, chipul de rai al Evei;
Bucură-te, chip al cuvioșiei;
Bucură-te, chip al pocăinței femeii adultere;
Bucură-te, chip al tuturor desfrânaților pocăiți;
Bucură-te, că toți împătimiții chemându-te, se tămăduiesc;
Bucură-te, a pământului prefacere cerească;
Bucură-te, jertfă de sânge a coastei lui Adam;
Bucură-te, unire a celor de jos cu cele de sus;
Bucură-te, cea slabă din fire, dobândire a celor veșnice prin alegere;
Bucură-te, adăpost al familiilor încercate de patimi;
Bucură-te, unire a bărbatului cu femeia în desăvârșită curăție;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul al 8-lea

A făcut Dumnezeu om după chipul și asemănarea Sa, dar neascultarea și duhul desfrânării l-a scos pe acesta din rai, iar prin Întruparea și Răstignirea Cuvântului lui Dumnezeu, făptura de lut și carne a dobândit iarăși Duhul Sfânt și putința de a încăpea întreagă și curată în slava lui Dumnezeu Tatăl: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Așa cum raza soarelui nu-și modifică cu nimic natura, trecând prin foc și prin apă, așa și tu, mireasă a lui Dumnezeu ai rămas cu cugetul, femeie fiind cu trupul, o, minunile Tale, Hristoase, o, bunătatea Ta, o, iubirea Ta de oameni cea neînțeleasă decât de întreaga înțelepciune creștinească:
Bucură-te, muceniță, că toate ți-au fost îngăduite, dar nu ai fost stăpânită decât de iubirea lui Hristos;
Bucură-te, că trupul nu pentru desfrânare l-ai păstrat, ci, prin sabie și suferință, curat lui Hristos I l-ai dat;
Bucură-te, că un trup ai fost cu soțul tău doar pentru a fi o taină a lui Dumnezeu, un mădular în Trupul lui Hristos;
Bucură-te, templu al Duhului Sfânt;
Bucură-te, că bărbatul tău nu te-a despărțit nicidecum de Adevăratul și unicul Domn, Iisus Hristos;
Bucură-te, soție despărțită vremelnic de bărbatul tău doar prin sabie și moarte;
Bucură-te, că prin credință, curăție și jertfă te-ai făcut tămăduitoarea desfrânaților;
Bucură-te, apărătoarea familiei creștine;
Bucură-te, focul pierzător al duhurilor desfrânării;
Bucură-te, ocolul cel sfânt al bărbaților și femeilor botezate întru Domnul;
Bucură-te, că aperi de toată spurcăciunea pe toți cei ce te cheamă întru Hristos;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul al 9-lea

Cumplită este mânia lui Dumnezeu împotriva celor ce se încăpățânează în desfrânare, uitând de pedepsele cu care au fost pârjoliți de moarte și dați satanei toți iubitorii de patimi în trup, pentru care cu smerită frică cântăm Celui Atotputernic: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Hristos ți-a fost chipul și nu Eva, și El te-a făcut precum marea în furtună, picătura tocind stânca, iar tu cu sângele tău mucenicesc fărâmi tăriile desfrânării:
Bucură-te, sânge curat, vărsat pentru tămăduirea noastră;
Bucură-te, tămăduitoarea, dar și judecătoarea celor ce au schimbat harul lui Dumnezeu în desfrânare;
Bucură-te, mângâietoarea celor smeriți și dornici de iertare;
Bucură-te, cumplită sabie împotriva celor ce visând, pângăresc trupul, leapădă stăpânirea și hulesc măririle cerești;
Bucură-te, străpungătoarea celor ce umblă în calea lui Cain;
Bucură-te, foc ce arzi pe sodomiți și gomoreni;
Bucură-te, că încremenești în întunericul cel veșnic pe onaniști și pe toți desfrânații;
Bucură-te, că pe toți aceștia îi poți întoarce, cu harul dat ție de Domnul nostru Iisus Hristos, la viață, dacă se pocăiesc;
Bucură-te, baia preasfintei noastre credințe;
Bucură-te, ochiul cel bun al orbiților de patimi;
Bucură-te, cale de mântuire a tuturor rătăciților care doresc întru Hristos tămăduire;
Bucură-te, mâna prin care ne sprijinim de Crucea Mântuitorului;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul al 10-lea

Munții virtuților omenești sunt acoperiți cu slava lui Dumnezeu, iar piscul cel mai înalt are cetate de nedoborât dragostea, căci Domnul este iubire și din iubirea-I S-a răstignit pentru noi și pentru a împlini desăvârșit dorința lui Dumnezeu Tatăl: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Revărsare de daruri fără de sfârșit dă Domnul celor ce-L urmează, peste toate fiind însă darul iubirii de Dumnezeu și al iubirii aproapelui, de care te-ai făcut vistierie preabogată:
Bucură-te, Tomaida, iubirea cea îndelung răbdătoare;
Bucură-te, Tomaida, iubire ce nu te porți cu necuviință;
Bucură-te, Tomaida, iubire ce nu te aprinzi cu îndreptățirea de sine;
Bucură-te, Tomaida, iubire ce împlinești dorințele noastre cele bune;
Bucură-te, Tomaida, topitoarea trufiei și a iubirii de sine;
Bucură-te, Tomaida, chivot al Adevărului;
Bucură-te, Tomaida, legătura desăvârșirii;
Bucură-te, Tomaida, primitoarea moștenirii lui Hristos;
Bucură-te, că Iudita a ucis pe Olofern desfrânatul, dar a murit;
Bucură-te, că tu, Tomaida, te-ai lăsat ucisă de cel desfrânat și trăiești veșnic;
Bucură-te, că ne ești și nouă, împătimiților, apărătoare de taină;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul al 11-lea

Greu de înțeles, dar și mai greu de trăit de noi, păcătoșii, poruncile Domnului ce aduc darurile smereniei și ale desăvârșirii în Duh, pe care tu însă le-ai împlinit cu prisosință de la Sfântul Botez, neîncetând să aduci întreita sfântă cântare: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Moartea ta a fost trâmbițată de îngeri și a luminat beznele vieții noastre ca un fulger, astfel văzătorii cu duhul au fost înștiințați de nașterea tămăduitoarei de desfrânare, înțeleaptă Tomaida:
Bucură-te, nevastă cu chip îngeresc dăruită, prin acoperirea cu haina cea grea a muceniciei;
Bucură-te, mireană socotită de Sfinții Părinți asemenea lor;
Bucură-te, că încă și în mănăstire de călugări ai fost dusă;
Bucură-te, cea care împreună cu egumena noastră, Preacurata Maică a lui Dumnezeu, păzești sfintele mănăstiri de duhul îndreptățirii de sine;
Bucură-te, că sfintele tale moaște imediat au lucrat;
Bucură-te, că sfintele tale moaște l-au vindecat de desfrânare pe cel ce ți-a cerut ajutorul;
Bucură-te, minune pe care n-o înțelegem, dar la care ne rugăm;
Bucură-te, că picăturile sângelui tău umplu de viață deșertul păcatelor noastre;
Bucură-te, că te-ai făcut maică tuturor părăsiților de virtuți;
Bucură-te, că Domnul Iisus, Mirele pentru Care te-ai lăsat tăiată în bucăți, te-a întregit nouă;
Bucură-te, că trupul tău tăiat taie dorințele blestemate;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul al 12-lea

Fără de voi, sfinților ai Sfintei Treimi, la comoara vieții veșnice nu am ajunge niciodată, căci rătăcim în hățișurile păcatelor noastre mai întinse decât toate oceanele și mările lumii, găuri negre fără de hotare, din care numai voi, prin nevoințe și moarte ne ridicați, ca împreună să cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Văzând Domnul neputințele noastre în a ne apăra de dulcețile fructului oprit și slaba noastră voință, a trimis pe copila-nevastă cu suflet de monahie să ne ocrotească și cărare făcându-se prin ea, nouă cărare spre mântuire ne este:
Bucură-te, taina chipului de sfințenie al făpturii;
Bucură-te, taina chipului nevinovat și curat;
Bucură-te, fiica lumii și dar al Fiului Tatălui ceresc;
Bucură-te, virtute a celor iubitori de Dumnezeu;
Bucură-te, vitejie ce întreci pe toți războinicii satanei;
Bucură-te, tărie a cerului în pământ;
Bucură-te, copilă-nevastă-monahie, maica neputincioșilor;
Bucură-te, lucrare sfântă peste răutatea lumii;
Bucură-te, lucrare sfântă peste vicleniile demonice;
Bucură-te, smerenie cu slavă de taină;
Bucură-te, milostivă, a săracilor în virtuți sprijinitoare și tămăduitoare;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul al 13-lea

O, sfântă taină a iubirii lui Dumnezeu pentru chipul Său de țărână, lucrare prin care Hristos Se răstignește în fiecare dintre sfinții Lui, înviindu-i și lucrători în ogorul cel răsădit cu lacrimi punându-i, Sfântă Muceniță Tomaida, caută degrabă la rătăcirea minții mele și-mi dă mie voința ta cea sfântă, ca împotrivindu-mă cu totul vrăjmașului, focul pârjolitor al patimilor mele trupești să-l sting cu curgerea sângelui tău neprihănit, eu, cel căzut din cele sfinte, să redevin chip al Tatălui ceresc, Fiu întors la cele dintâi și ție recunoscător, ca împreună cu toți să-I cânt Sfintei Treimi: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăși se zice Icosul 1: Egiptul, țara pedepsiților…, Condacul 1: Multe flori a odrăslit dreapta credință…

Icosul 1

Egiptul, țara pedepsiților, dar și a celor izbăviți din gheara satanei, pustiul cel roditor de viață sfântă, a crescut în Alexandria trupul tău de taină, hotar și piatră de poticnire pentru tot necredinciosul și groapă fără de fund spre pierzarea duhurilor desfrânării:
Bucură-te, copilă a unor dreptcredincioși creștini alexandrini;
Bucură-te, ascunzătoare a chipului de mucenicie;
Bucură-te, polată a minților îndumnezeite;
Bucură-te, floare din care ne vom hrăni tainic noi, albinele următoare lui Hristos;
Bucură-te, că inima ta a rămas Biserică neprihănită a chipului Mântuitorului;
Bucură-te, că însoțindu-te cu bărbat, ai rămas neatinsă de stricăciunea patimii desfrânării;
Bucură-te, lumină din Lumina Hristos;
Bucură-te, strălucire fără de umbră sau schimbare;
Bucură-te, candelă plină de untdelemnul poruncilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, corăbioară în care aflăm salvare cei înecați în oceanul păcatelor;
Bucură-te, tămăduitoarea celor pe care lepra desfrânării i-a lăsat fără de chipul cel adevărat;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Condacul 1

Multe flori a odrăslit dreapta credință și toate de taină, dar ca Tomaida, nevasta cea întocmai cu monahiile, apărătoarea cea preatânără a fecioriei, păstrătoarea de aur curățit a întregii înțelepciuni, pomul sub care ne răcorim cei aprinși de arșița desfrânării, baia în care sângele muceniței ne spală pe toți înainte de a merge la Nunta Mielului, nu poți afla. Pentru aceea să cântăm plini de nădejde și iubire dumnezeiască: Bucură-te, Sfântă Muceniță Tomaida, vasul întregii înțelepciuni creștinești!

Rugăciune către Sfânta Muceniță Tomaida

Sfântă Muceniță Tomaida, luminătoarea celor din întunericul îndreptățirilor de sine, caută și spre a mea ticăloasă rugăciune, căci am venit în fața sfintei tale icoane, pe care eu, orbitul de păcatele desfrânării nu o văd. Ascultă dar strigarea inimii mele, căci eu pe voi, sfinții, nu vă mai aud, cu totul fiind asurzit de vuietele de veselie și chiuiturile diavolilor, caută tu spre mine precum a căutat Mântuitorul lumii și cu a Lui milă și iubire de oameni am ajuns să mă rog eu, cel ce nu mai am glas, ci cu toate dobitoacele m-am asemănat în grai și purtări și ca un necuvântător m-am făcut, cel ce odinioară în rai le-am dat lor nume și rosturi prin numire. Caută cu dinadinsul spre mine și, cu rugăciunile tale cele ascultate de Stăpânul și Făcătorul celor văzute și nevăzute, mă ogoiește măcar o zi în războiul desfrânării și preadesfrânării, în care singur, de bunăvoie m-am aruncat! Roagă-te pentru mine, păcătosul, care i-am întrecut cu mult și multe pe fără de nume ticăloșii cei din Sodoma și Gomora, pentru mine ce nu mai aștept decât mânia lui Dumnezeu, căci „întru fărădelegi m-m zămislit și întru păcate m-a născut maica mea”, în vârtejul apocaliptic fiind crescut, cu tristețea fiind înfășat, cu laptele satanic al urâciunilor alăptat, înțărcat cu mânie și ură, lipsit cu totul fiind de întreaga înțelepciune creștinească. Tu, cea care n-ai cunoscut urâțenia păcatului și nici frica și nici rușinea diavolească, repede asupră-mi sabia Duhului Sfânt și mă despică tu în două și scoate afară din mine duhul destrăbălării, al tristeții, al pustiirii, al curviei și al preacurviei, al tuturor păcatelor trupești ce nici diavolii nu le mai știu inventa, al întinării cu pofte urâte înaintea Hristosului meu. Taie de la mine duhul necunoașterii, al nemilostivirii, al împietririi, al beției, al lăcomiei pântecelui, al iubirii de arginți, al clevetirii aproapelui, al neiubirii de frați sau de dușmani, al aprinderii spre cele rele și neplăcute Domnului, al obrăzniciei ce se cheamă „îndrăzneală”, și tot cugetul fără de răspuns și nevrednic de chipul iubirii dumnezeiești, dar vrednic de toată munca și osânda și gheena și de toată pedeapsa, cu care Sfânta Treime osândește răzvrătirea și neascultarea cea drăcească spre care eu m-am aplecat, învoindu-mă cu totul. Miluiește-mă tu, cea tăiată la trup, dar întreagă cu înțelepciunea, și roagă-L pe Bunul Dumnezeu să-mi dea iertare și putere, să-mi dea răgaz să-mi spăl în sângele tău, vărsat pentru mine, în sângele Lui apoi, cu care a mântuit lumea, mulțimea fără de număr a nelegiuirilor. Sunt istovit de iureșul acestei trăiri în păcate. Vezi-ne pe mine și pe toți ai mei frați de ticăloșie. Oprește-mă tu la hotarul de taină al pocăinței și smereniei, crestează-mă cu postul, pentru a-mi revărsa în mărturisire, fără de frică și rușine, păcatele. Vreau să mă mărturisesc mai întâi ție, ca unei fierbinte rugătoare și grabnic mijlocitoare, apoi, cu ajutorul părintelui duhovnic, Singurului și Iubitorului de oameni Dumnezeu. Ajută-mă, te rog, cu umilința cu care a cerut ajutor femeia cananeeancă pentru fiica ei. Eu sunt și mamă, și fiică, căci gazdă a păcatelor îndreptățirii de sine sunt și am zămislit blestemății cu care am umplut lumea. Văd crucea ca pe singurul liman. Te rog, și-mi doresc drumul îngust și îngusta intrare în staulul oilor mântuite. Cred și vreau să-mi mărturisesc credința cea dreaptă prin faptele bune ale creștinului ortodox. Dar sunt cu totul neputincios. Te rog pe tine, Sfântă Muceniță Tomaida, roagă-te cu dinadinsul, ca Domnul meu și Dumnezeul meu Iisus Hristos să-mi poruncească și mie: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă”. Tu ești scăldătoarea mea, cea care ești pilda cea bună și tămăduitoare a oilor cuvântătoare. Pentru rugăciunile tale să fiu și eu tămăduit și, tămăduit fiind, să revin la viață pentru a putea sluji și eu, după poruncă, Sfintei Treimi, Maicii Preacurate și Pururea Fecioarei Maria și vouă, tuturor sfinților la care am alergat spre tămăduirea sufletului și a trupului. Amin!

Și se face otpustul.

Pomenirea Sfintei Muceniţe Tomaida (14 aprilie)

 

Această Sfîntă Muceniţă Tomaida, a fost născută în Alexandria de părinţi dreptcredincioşi şi a fost crescută de dînşii în învăţătură şi în bune obiceiuri. Iar după ce a ajuns la vîrsta de 15 ani, părinţii ei au măritat-o cu legiuită nuntă, după un oarecare tînăr creştin. Şi vieţuia Tomaida cea tînără în casa bărbatului ei cu cinste, avînd laudă pentru întreaga înţelepciune, blîndeţe, bunătate şi pentru celelalte obiceiuri bune ale sale, locuind în aceeaşi casă cu socrul său. Acela, prin a satanei lucrare, gîndea cu vicleşug asupra nurorii sale, ispitit de frumuseţea ei şi aprinzîndu-se cu poftă trupească spre dînsa, căuta timp ca să facă cu dînsa păcat, dar nu afla, decît numai în toate zilele o momea prin oarecare îmbunări şi adeseori o săruta. Dar tînăra Tomaida, fiind întreagă la minte, nu i-a cunoscut sărutarea lui cea înşelătoare şi gîndul cel viclean, ci socotea că din dragoste părintească o face aceasta şi se ruşina de el ca de un tată.

Bărbatul ei era vînător de peşte şi într-o noapte, venind alţi vînători, l-au luat să vîneze peşte; iar după plecarea tînărului din casă, s-a sculat tatăl lui şi a început a o sili pe nora sa spre păcat. Iar ea deodată înspăimîntîndu-se, ca de o răutate neaşteptată, a început a se împotrivi bătrînului celui fără de ruşine şi-i zicea: "Ce faci tată? Fă-ţi semnul Crucii pe faţa ta şi te du, că diavolesc este lucrul acesta".

Dar bătrînul nu se depărta, silind-o cu cuvinte fără de ruşine, dar ea fiind înţeleaptă şi plină de frica lui Dumnezeu, se apăra de el, rugîndu-l şi sfătuind pe socrul său ca să înceteze de la o fărădelege şi necurată poftă ca aceea. Ci pe cît ea se apăra, pe atît o silea mai tare, arzînd ca o văpaie de păcatul poftirii spre dînsa. Deasupra patului la perete, era o sabie spînzurată şi bătrînul ajungînd cu mîna la sabia aceea şi scoţînd-o din teacă, a început a o înfricoşa, zicîndu-i: "De nu mă vei asculta, iată, cu această sabie îţi voi tăia capul". Iar tînăra i-a răspuns: "Chiar şi bucăţi de mă vei tăia, nicidecum nu voi face o astfel de fărădelege". Atunci bătrînul, umplîndu-se de mare mînie, a lovit tare cu sabia pe Fericita Tomaida, nora sa, şi a ucis-o, tăind-o în două. Iar ea şi-a dat sufletul său în mîinile lui Dumnezeu, voind mai bine să moară, decît să mînie pe Dumnezeu cu o fărădelege ca aceea şi să-şi întineze trupul şi patul bărbatului său. Iar pe ucigaşul acela îndată l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că el, fiind orbit cu sufletul, a orbit şi cu ochii şi, aruncînd sabia, căuta uşile, vrînd să iasă afară din casă şi să fugă fără de ştire; dar neputînd să le afle, multă vreme s-a ostenit pipăind pereţii şi căutînd uşile, însă neaflîdu-le a rămas acolo.

Apoi venind alţi vînători şi bătînd în uşă, strigau pe fiul lui la lucru, iar tatăl a răspuns: "Fiul meu s-a dus la vînarea peştelui, arătaţi-mi uşile casei mele, deoarece nu pot să le aflu". Aceia, deschizînd, au intrat şi au găsit pe bătrîn avînd mîinile şi hainele pline de sînge şi pipăind pereţii; iar pe femeia cea moartă zăcînd la pămînt, tăiată în două şi tăvălindu-se în sîngele său. Aceasta văzînd-o s-au înspăimîntat şi întrebau ce este aceasta şi cine a făcut uciderea. Iar bătrînul şi-a mărturisit păcatul său şi-i ruga să-l ducă la divan şi să-l dea judecăţii celei după lege, ca să-şi ia pedeapsa cea vrednică după faptele sale.

Deci, întorcîndu-se bărbatul de la vînarea peştelui şi văzînd ceea ce se făcuse, s-a umplut de negrăită jale şi ruşine. El se tînguia pentru soţia sa cea atît de înţeleaptă şi se ruşina de tatăl său cel atît de fărădelege; căci netemîndu-se nici de Dumnezeu, nici de cărunteţile sale ruşinîndu-se, a făcut unele ca acestea. Deci, a dat pe bătrîn judecăţii, de şi-a luat pedeapsa prin sabie. Iar la trupul celei ucise s-a adunat mulţime de popor din cetatea Alexandriei, mirîndu-se de un lucru nemaipomenit şi înfricoşat ca acesta şi fericind întreaga înţelepciune a ei cu laude.

S-a întîmplat în acel timp, că era acolo Cuviosul Părinte Daniil Schiteanul. Acela a zis către ucenicul său: "Fiule, să mergem să vedem moaştele sfintei celei tinere". Şi, ducîndu-se, le-au văzut; iar după aceea s-au întors în mănăstirea care se numea Octodecat, adică a optsprezecea şi au întîmpinat monahii pe Daniil primindu-l cu cinste şi cu dragoste, iar părintele le-a spus despre pătimirea Sfintei Tomaida, zicîndu-le: "Duceţi-vă şi aduceţi aici cinstitele ei moaşte, pentru că nu se cade, ca trupul ei să se pună cu oamenii cei mireni, ci cu sfinţii părinţi". Dar unii din fraţi au început a cîrti nevrînd ca trupul cel femeiesc să-l pună alături cu sfinţii părinţi. Iar cuviosul le-a răspuns: "Acea tînără pe care nu voiţi să o aduceţi aici, îmi este maică şi mie şi vouă, deoarece pentru întreaga ei înţelepciune a murit". Atunci monahii nemaiîndrăznind a se împotrivi Sfîntului Părinte Daniil, s-au dus şi au luat acel trup şi l-au îngropat cu cinste în gropniţa mănăstirii cu sfinţii părinţi.

După aceasta, sărutînd cuviosul pe toţi părinţii, s-a dus cu ucenicul la schitul său. Şi s-a întîmplat, că un oarecare frate să fie chinuit foarte rău de diavolul desfrînării şi, mergînd la Cuviosul Daniil şi-a mărturisit trupeasca patimă cea mare. Zis-a lui cuviosul: "Mergi la Mănăstirea Octodecatului şi întrînd în gropniţa sfinţilor părinţi, roagă-te, zicînd: "Dumnezeule, pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Tomaida, ajută-mă şi mă izbăveşte de păcatul desfrînării!" Apoi nădăjduieşte spre Dumnezeu, că te vei libera de ispita diavolească".

Iar fratele, luînd porunca părintelui, s-a dus acolo şi a făcut precum i se poruncise lui, iar de atunci i-a încetat războiul trupului. Şi întorcîndu-se la schit, a căzut la picioarele Cuviosului Părinte Daniil, zicînd: "Cu rugăciunile Sfintei Muceniţe Tomaida şi cu ale tale, părinte, m-a liberat Dumnezeu de păcatul desfrînării". Şi l-a întrebat stareţul cum s-a liberat, iar fratele a zis: "Numai două-sprezece rugăciuni am făcut şi din candela ce era la mormîntul Sfintei Tomaida m-am uns cu untdelemn şi am pus capul pe mormîntul ei, unde am adormit. Şi, iată, mi s-a arătat o tînără luminoasă, adică Sfînta Muceniţă Tomaida şi mi-a zis: "Părinte, părinte, primeşte binecuvîntarea aceasta şi mergi cu pace la chilia ta". Iar eu, luînd binecuvîntare, m-am deşteptat din somn şi m-am simţit desăvîrşit liber de patimile trupeşti. Însă nu ştiu ce era binecuvîntarea aceea care mi-a dat-o în somn sfînta, decît numai am cunoscut liberare de patimi".

Şi a zis Cuviosul Daniil: "O îndrăzneală ca aceasta au la Dumnezeu, toţi cei ce se nevoiesc pentru întreaga înţelepciune". Deci a petrecut după aceea fratele acela neavînd nici o supărare trupească şi slăvea pe Dumnezeu, dar preamărea şi pe Sfînta Muceniţă Tomaida, tămăduitoarea patimilor sale. Şi făceau aceasta şi alţii, cîţi se tulburau de nişte patimi ca acelea. Căci alergau la mormîntul sfintei şi cîştigau uşurare şi liberare de războaiele trupeşti cu sfintele ei rugăciuni. Şi aşa slăveau prin Sfînta Tomaida, pe Hristos Domnul Cel preamărit, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, se cuvine toată cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.

***

În patericul Romanilor, în 14 Aprilie, se vorbeşte de această sfîntă astfel: În Alexandria, Sfînta fecioară Muceniţă Tomaida, deşi a avut bărbat, însă la rînduiala mucenicilor se socoteşte fără de nici o îndoială, nu atît pentru aceea că era foarte tînără şi demult şi-a adus fecioria în însoţire cu curăţenia, cît pentru aceasta, că pentru curăţenie a pătimit şi vrednică s-a arătat a fi numărată înaintea Domnului împreună cu cetele fecioarelor celor curate. Iar Mineiul cel mare o numeşte pe ea cuvioasă muceniţă, dar acel titlu de cuvioasă muceniţă, se cuvine numai la monahiile care pătimesc pentru Hristos. Cu toate că Sfînta Tomaida nu era monahie cu rînduiala, însă a arătat monahicească faptă bună, pentru întreaga înţelepciune, pătimind pînă la sînge. Drept aceea şi în gropniţa monahicească între cuvioşii părinţi, fericitul Părinte Daniil Schiteanul nu s-a îndoit a o pune pe ea. Deci, cu vrednicie s-a cinstit cu titlul de cuvioasă muceniţă în Minei.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei

 

Troparul Sfântului Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei

Glasul al 4-lea

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Martin, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

glasul al 8-lea

Irmos

Cea tăiată pe cea netăiată a tăiat-o şi a văzut soarele pământul pe care nu-l văzuse. Pe tiranul vrăjmaş apa l-a înecat şi pe cale neumblată a trecut Israel şi cântare a cântat; Domnului să-I cântăm; căci Singur cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dureri preamulte ai răbdat, Sfinte Părinte Martin, pentru Hristos Dumnezeu şi acum luptându-te bine, te-ai mutat către viaţa cea fără durere. Pentru aceasta uşurează-mi durerile sufletului cele cumplite ca să te laud pe tine luminat fiind prin rugăciunile tale.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduit-ai pe Unul din Preacinstita Treime, pe Hristos Dumnezeu, Cel mai presus de fiinţă, în două firi şi în două voiri şi în două lucrări, fericite; şi pe cei ce nu cred într-acest clip, pe toţi i-ai lepădat, Sfinte Martin, Preasfinţite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe scaun înalt te-a pus Domnul tuturor ca pe un sfeşnic luminos, ca săluminezi pe cei ce dormeau în noaptea înşelăciunii şi să-i povăţuieşti către Lumina cea adevărată a credinţei. Drept aceea pe toţi îi luminezi cu dogmele tale, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce după Firea Cea Dumneze­iască este Nevăzut, S-a văzut Prunc din tine făcându-Se Om, arătând cu adevărat două voiri şi două lucrări într-un Ipostas, Căruia roagă-te, Preacurată, ca să ne mântuim noi toţi, cei ce cu dragoste te cinstim pe tine.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Frica de Tine, Doamne...

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind plin de Dumnezeiască râvnă, preafericite, ai adunat cinstit sobor şi ai întărit dogma Bisericii, Sfinte Ierarhe Martin.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În mijlocul soborului ai lepădat pe Pir, pe Serghie, pe Teodor şi pe Chir şi pe cei ce ocărau asemenea cu dânşii, cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Izvoarele eresurilor le-ai uscat şi ai izvorât râuri de dogme sfinte, cu care adăpi faţa Bisericii, mărite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de cuvânt ai născut pe Cel de o cinste şi de un Scaun cu Tatăl, Care poartă două lucrări şi două voiri, Preasfântă Fe­cioară.

Irmosul

Frica de Tine, Doamne, sădeş­te-o în inimile robilor Tăi şi fii nouă Întărire, celor ce întru adevăr Te chemăm pe Tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Suitu-Te-ai ca pe cai pe Apostolii Tăi, Doamne şi ai luat cu mâinile Tale frâiele lor şi mântuire s-a făcut călătoria Ta, celor ce-ţi cântă cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind tu cel drept izgonit din scaunul tău fără dreptate de oamenii cei nedrepţi, ai ales mai bine a pătimi rău, ca să păzeşti nevătămată dogma cea dreaptă a Bisericii, înţelepte părinte.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu cel după Lege nevoitor, stând în mijlocul celor fărădelege şi de ei fiind chinuit, batjocorit şi târât în zadar, ai rămas neclintit la minte, de Dumnezeu cuprinsule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Bine cugetând în Legea Domnului, preasfinţite, ai socotit rele legile celor fărădelege. Iar credin­cioşilor le-ai dat Legea cea Dumnezeiască, întărind dogma dreptei credinţe foarte tare, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai pe Unul din Treime, cunoscut în două firi, Dumne­zeiască şi omenească, Dumnezeu împreună şi Om, având voiri asemenea cu firile Lui, Fecioară Preacurată.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Pe mine cel ce de-a pururea mă rătăcesc în noaptea necunoştinţei, spre calea cea pierzătoare de suflet, cu Lumina cunoştinţei Tale, Doamne, povăţuieşte-mă, ducându-mă la cărarea Porun­cilor Tale.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu preasfinţitul tău cuvânt, părinte, arătat ai întărit dogma cea preasfântă şi ai surpat ceata eresurilor, răbdând izgoniri şi închisori şi strâmtorări foarte multe.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu ai dat aţipire genelor tale, cuvioase, până ce te-ai făcut locaş lui Dumnezeu şi ai răsturnat din temelie toată rătăcirea eresurilor, muceniceşte nevoindu-te.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucind întru virtuţi, ai şezut pe scaunul cel preaînalt, înţelepte şi cu lumina dogmelor tale celor Dumnezeieşti, ai luminat toată turma ta, Sfinte Ierarhe Martin, de trei ori fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară Neispitită de nuntă, care ai născut cu Trup pe Dumnezeu Cel Necuprins, omoară-mi patimile trupului şi-mi înviază sufletul cel omorât de păcate.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Adâncul păcatelor...

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

S-a sfârşit vicleanul înaintea cinstitelor tale picioare, purtătorule de Dumnezeu şi prin cuvântul tău s-au îngrădit gurile cele fără de uşă ale oamenilor celor vicleni şi se arată dogma cea Dumnezeiască, strălucind mai mult decât soarele.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cei înşelători te întindeau fără cruţare şi cu funii te legau pe tine cel ce ai legat toată înşelăciunea şi ai rupt legătura eresurilor cu legăturile Dumnezeieştilor tale dogme, Sfinte Ierarhe Martin, Preasfinţite Părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un soare luminos strălucind în sobor, ai întunecat înşelăciunea ereticilor ca pe o negură, iar mulţimile credincioşilor le-ai luminat cu razele învătăturilor tale cele adevărate, Părinte Martin.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Legile firii întru tine se dezleagă, Prealăudată, că în chip de negrăit ai născut pe Ziditorul tuturor ca pe un Dumnezeu şi Om, în două voiri şi în două lucrări, Născă­toare de Dumnezeu, Maică Fecioară.

Irmosul

Adâncul păcatelor şi viforul greşelilor mă tulbură şi în adâncul deznădăjduirii celei silnice mă surpă pe mine. Ci, îmi întinde şi mie mâna Ta cea tare ca Apostolui Petru şi mă mâtuieşte.

 

CONDAC

glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Între arhierei vieţuind cu dreaptă credinţă şi muceniceşte calea săvârşindu-ţi, bârfelile eresurilor le-ai stins, făcându-te apărător dreptei credinţe, Preasfinţite Părinte Martin. Pentru aceasta te rugăm, izbăveşte-ne de nevoi şi de scârbe prin rugăciunile tale, mărite ierarhe al lui Hristos.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Tinerii cei ce au ajuns din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii au călcat văpaia cuptorului, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce au lipsit pe Hristos de două lucrări şi de douăvoiri, te-au lipsit de scaun, dându-te la surghiunuri preaîndepărtate, părinte, care strigai: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suferind închisorile cele îndelun­gate, ca un păzitor al credinţei celei fără prihană, ai micşorat întunericul eresurilor şi ai luminat pe credincioşi a cânta: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Chinuindu-te cu multele surghiu­nuri şi cu necazurile, nicicum nu te-ai clintit, părinte, ci te bucurai, fericite, neîncetat strigând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce în chip de negrăit S-a născut din tine, cu două voiri şi cu două lucrări, Preacurată, Acela păzeşte pe cei ce cred într-acest chip, care strigă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Tinerii cei grăitori...

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strâmtorându-te de boli şi de surghiunuri cumplite şi de multe feluri de chinuri, ca un mucenic ai primit cununa muceniciei, părinte.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind prigonit ca unul ce te ţineai de dreptate, ai izgonit din mijloc eresul cel fără dreptate,şi te-ai învrednicit fericirii celei spuse de Dumnezeu, Părinte Martin.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe tine te-am cunoscut temei arhiereilor şi stâlp Ortodoxiei şi învăţător al dreptei credinţe. Drept aceea cu credinţă te lăudăm, Sfinte Ierarhe Martin.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai Sfântă decât Oştile cele de sus şi mai presus decât Heruvimii eşti Maica lui Dumnezeu. Drept aceea fă-mă şi pe mine mai presus de patimile păcatului.

Irmosul

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînâlţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tinerii cei grăitori de Dumnezeu, în cuptor călcând cu văpaia cea de foc şi rătăcirea, au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Hotarele firii le-ai trecut...

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te preasfinţit lucrător de cele sfinte şi mărturisitor şi mucenic, dupăvrednicie te veseleşti împreună cu cetele patriarhilor, Preaalesule Părinte Martin. Pentru aceea cu credinţă te fericim.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un soare luminos răsărind de la Apus către Răsărit, ai luminat tot pământul cu razele dreptei credinţe şi ai izgonit întunericul cel preaadânc al ereticilor, Sfinte Fericite Martin.

Stih: Sfinte Părinte Martin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să stăm în casa Dumnezeului nostru, propovăduind nevoinţele, luptele şi mărturisirile părintelui nostru, Sfântului Martin, cugetătorul de cele cereşti şi cu dragoste să-l fericim pe el.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucit-a pomenirea ta, fericite, ca steaua cea de ziuă la marginile pământului şi luminează pe toţi, cei ce te laudă pe tine cu cântări vrednice, de Dumnezeu, Mărite Părinte Martin.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Urmând graiurile părinţilor, cu credinţă mărturisim pe Unul din Treime, Care S-a născut din tine în două firi şi în două voiri şi pe tine Fecioară Curată te mărim.

Irmosul

Hotarele firii le-ai trecut, pe Ziditorul şi Domnul zămislind şi Uşă de mântuire lumii te-ai făcut. Pentru aceasta de Dumnezeu Născătoare, pe tineneîncetat te mărim.

 

SEDELNA

Glasul al 6-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Din pruncie fiind dat lui Dumnezeu şi crescând întru virtuţi duhovniceşti, te-ai învrednicit a fi următor Apostolilor, păstorind cu dreaptă credinţă turma Domnului şi alungând cetele ereticilor, prealăudate. Pentru aceasta la sfârşitul tău te-a încununat cu cununa muceniciei, pururea pomenite, ca un pătimitor nebiruit, o Sfinte Ierarhe Martin, de Dumnezeu insuflate! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 6-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Alunecând după cugetele cele rele, am căzut întru adânc de păcate şi suspinând strig din inimă: fă minunată întru mine mila cea bogată şi noianul cel nemărginit al milostivirii, Preacurată şi bogăţia cea nemăsurată a îndurărilor tale şi-mi dă pocăinţă şi iertare greşelilor, ca totdeauna să strig ţie: roagă-te Fiului şi Dumne­zeului tău, să mi se dea iertare de păcate, că pe tine te am Nădejde eu robul tău, Preacurată.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 6-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Mieluşeaua văzând pe Mielul şi Păstorul şi Mântuitorul înălţându-Se pe Cruce pe nedrept, tânguindu-se striga: vai mie, Preaiubite Fiu! Fiul meu Cel Preadulce, cum voi suferi să privesc la această vedere înfricoşătoare? Cele dinlăuntru mi se rup, inima mi se răneşte şi nu pot suferi junghierea Ta cea fără dreptate. Dar Tu, Cel din fire Îndelung Răbdător, grăbeşte de Te scoală şi iute împlineşte făgăduinţa Ta, ca să mă înalţi în mărire, Fiul meu, pe mine, cea care Te-am născut pe Tine.