Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Crescent

 

Troparul Sfântului Mucenic Crescent

Glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Crescent, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmos: Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-I Israel cel de de mult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Astăzi credincioşii să batem din palme cu dreaptă credinţă, bucurându-ne întru pomenirea pătimitorului mucenic, care s-a luptat şi a biruit pe stăpânitorul întunericului prin dumnezeiescul har.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Trecând cu vederea nestatornicia celor trecătoare, Mucenice mult pătimitorule, cu tot sufletul te-ai dat pe tine la chinuri şi la biciuiri şi făcându-te biruitor, stai înain­tea lui Dumnezeu purtând cunu­nă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Zi de bucurie să săvârşim credincioşii prăznuind astăzi, întru pomenirea cugetătorului de Dumnezeu, Sfântului Mucenic Crescent şi veselindu-ne să cinstim luptele lui cele vrednice de cinste.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Din tine, Fecioară, S-a întrupat Domnul pentru preamulta bunătate şi pentru noi se vede asemenea ca noi, Cel Ce este după fire neapropiat, pe Care roagă-L neîncetat pentru noi, Preacurată, Ceea ce eşti cu totul fără, prihană.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Spânzurat fiind, Mărite, prin tăria minţii ai suferit multe răni, dezbrăcându-te de grăsimea stricăciunii.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Te întărea pe tine Iisus, luptându-te cu tărie şi ai purtat cu putere durerile trupului, Mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Străpuns fiind cu adevărat de dragostea lui Hristos, te-ai luptat cu tărie, Mărite Mucenice Crescent, necruţându-te de durerile trupului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cu cântări sfinte să cinstim pe Ceea ce Singură între femei în chip de negrăit a născut pe Dumnezeul şi Stăpânul a toate.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială precum se cuvine, grăind: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fiind spânzurat pe cruce, cu cuget vitejesc ai răbdat chinurile, Mucenice purtătorule de lupte, pentru că închipuiai patima cea dumnezeiască şi neprihănită, prin care ai aflat nepătimirea.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înfăţişându-te înaintea tiranilor, ai mărturisit numele Domnului cu credinţă neîndoită, Sfinte Mucenice Crescent şi te-ai luptat bucurându-te. Pentru aceasta cu bună credinţă te cinstim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Urmat-ai pe urmele Mântuito­rului şi închipuind mântuitoarele Lui Patimi, ai suferit bătăi şi moarte silnică, Mucenice, purtătorule de lupte, pururea fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce a născut mai presus de fire pe Ziditorul tuturor făpturilor pentru facerea de bine a zidirii Sale, Stăpâna cea Preacurată, cu dreaptă cuviinţă se fericeşte.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Umplându-te de apele cele vii ale Duhului, ai uscat pâraiele răutăţii, Mucenice de Dumnezeu insuflate.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Câştigând prin moarte viaţa cea nemuritoare, izvorăşti daruri nemuritoare celor ce cu credinţă se apropie de tine, Prealăudate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nici de sabie, nici de foc, nici de moarte nu te-ai înspăimântat, viteazule Mucenice Crescent, ci te-ai arătat fără de frică, jertfindu-te pentru Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Lăudămu-te pe tine prin care ne-am izbăvit de stricăciune, Prealăudată Născătoare de Dumnezeu, şi strigăm ţie: Bucură-te, veselia mucenicilor.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Prin mădularele tale s-a slăvit Stăpânul tău, de Dumnezeu insuflate, pentru aceea acum te măreşte în schimb întru semne şi întru multe minuni, Sfinte Mucenice Crescent.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Aprinzându-te de focul dragostei Domnului, prin foc ai primit dumnezeiescul sfârşit, Mucenice, arzând înşelăciunea necredinţei celei fără de Dumnezeu, purtă­torule de chinuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cinstită s-a arătat înaintea Domnului moartea ta, Prea­fericite Crescent, că în mijlocul focului te-ai arătat nears, mărind şi slăvind pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ca pe un scaun în chip de foc al Stăpânului tuturor, te mărim cu cântări, Fecioară şi ca pe un palat veseli tor şi ca pe un sfeşnic şi cămară de mire, ca pe o masă primitoare de Dumnezeu, Preacurată.

 

Condac

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Preamare îndreptător te-ai arătat nouă, Sfinte, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu. Drept aceea astăzi te cinstim pe tine, Sfinte Mucenice Crescent, pururea mărite.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: În cuptorul persienesc, tinerii lui Avraam, de dorirea dreptei credinţe, mai mult decât de văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Închipuind pe cei trei tineri, Mucenice mărite, ai fost aruncat în mijlocul focului pentru Hristos şi într-însul ţi-ai primit fericitul sfârşit, lăudând pe Dumnezeu, Preafericite.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

În mijlocul văpăii celei de nesuferit ai stat ca aurul cel lămurit întru credinţa cea adevărată strălucind, Mucenice, şi luminând pe cei ce strigă: Binecuvântat eşti în Biserica slavei Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Spânzurat fiind pe lemn, te-ai rănit, strălucite, cinstind pe Cel Ce Şi-a întins mâinile pe Lemn pentru noi, din bunătatea Sa şi în cuptor fiind aruncat, L-ai slăvit pe Dânsul, Sfinte Crescent.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Arătatu-te-ai mai Sfântă, decât Heruvimii, Preacurată, ca Ceea ce prin cuvânt ai zămislit pe Cuvântul Tatălui, pe Care lăudându-L strigăm ţie: Binecuvântată eşti tu între femei, Stăpână fără prihană.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise din groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Dorind să vezi pe Hristos te-ai luminat cu podoabele virtu­ţilor, care ţi s-au ţesut de sus şi stai înaintea Împăratului Celui Nemuritor, Preafericite, cu veselie strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi1

Prin tăria cugetului ai răbdat moartea cea amară, copt fiind în mijlocul focului ca o pâine dulce a Împăratului tuturor, Mărite, înaintea Căruia stând cu suflet vesel strigi: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Luând de sus de la Dumnezeu har de a tămădui bolile şi a alunga duhurile, rogu-te, Strălucite Sfinte Mucenice Crescent, tămăduieşte sufletul meu, care totdeauna este bolnav de năpădirile păcatelor, ca să strig: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, minune! Cum ai născut pe Dumnezeu, făcându-Se Om, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită? Cum ai rămas nearsă, primind întru tine focul cel de nesuferit? Pentru aceasta cu glasuri de mulţumire te mărim şi strigăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise din groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Hristos piatra cea din capul unghiului, cea netăiată de mână, din tine muntele cel netăiat, Fecioară, s-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu dumnezeieşti cuvântări despre sfinţenie te lăudăm pe tine mucenice al lui Hristos, ca pe unul care cu totul ai plăcut Împăra­tului veacurilor şi vitejeşte ai surpat pe idolii piericiunii.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cât de peste fire sunt durerile tale, cât de lăudate sunt sudorile tale, pe care le-ai suferit pentru Hristos. Pentru aceasta te-ai învrednicit de mărirea cea de negrăit, rugându-te pentru noi, care cu bună credinţă, te fericim pe tine, Mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Astăzi cetatea Mirelor luminat prăznuieşte cântând pătimirile tale şi primejdiile şi luptele, pe care vitejeşte le-ai petrecut, Mucenice, nevoindu-te pentru Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ziditorul soarelui şi al lunii, Hristos Domnul, ne-a răsărit nouă lumină, din pântecele tău cel purtător de lumină, Fecioară, pe Care roagă-L neîncetat să lumineze sufletele noastre.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Arătându-te moştenitor al bunurilor celor veşnice, prin mărturia dreptei credinţe, Mare Mucenice mărite, stai înainte luminat de slava Stăpânului tuturor. Pentru aceasta prăznuim sfântă pome­nirea ta, mult pătimitorule, Sfinte Mucenice Crescent, cerând să luăm prin rugăciunile tale dezlegare greşelilor.

Sfîntul Mucenic Crescent din Mira Lichiei (15 aprilie)

 Acest Sfînt a fost din Mira Lichiei, de neam strălucit, înaintat în vîrstă. Văzînd că păgînătatea se semeţeşte, şi legea idolilor se înalţă, şi pe mulţi supuşi sub robia rătăcirii, de se închinau la cele fără de suflet, el intrînd în mijlocul lor, îi îndemna să părăsească deşertăciunea şi să se întoarcă spre Dumnezeul, Cel cinstit de creştini, ca un făcător al tuturor şi a toată suflarea de viaţă dătător. Iar guvernatorul, numindu-l pe sfînt bicisnic şi nenorocit, că însuşi de bunăvoia lui şi-a ales a ajunge la torturi, sfîntul zise că mai mare fericire şi cinste este a pătimi cineva pentru Hristos. Şi întrebîndu-l de soartă, de patrie şi de nume, el pentru toate spunea că este creştin. Şi nevrînd nici de formă să dea cinste idolilor, cum îl sfătuia guvernatorul la toate, ci mărturisea şi zicea că nu poate trupul să facă alta decît ceea ce vrea sufletul, de care sufletul este ocîrmuit. De aceea a fost supus la chinuri în timpul cărora şi-a dat sufletul în mîna lui Dumnezeu.

Troparul Sfinţilor Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim

 Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Canon de rugăciune către Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim

 

Troparul Sfinţilor Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim

Glasul al 3-lea

Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 6-lea

Irmos: Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cei ce staţi înaintea Scaunului lui Dumnezeu ca nişte slujitori şi ca nişte servitori ai Lui şi ca nişte luminători înţelegători, cereţi luminare nouă celor ce cinstim pomenirea voastră, Apostolilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cel Ce pentru milostivire S-a arătat pe pământ, v-a ales pe voi ucenici şi slujitori împreună cu alţii mulţi, ca să vestiţi voia Lui cea Dumnezeiască, înţelepţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Orânduindu-vă în ceata cea preasfinţită a sfinţilor şaptezeci de ucenici ai lui Hristos, luminaţi tot pământul spre cunoştinţă, cu Dumnezeiasca lumină a învăţă­turilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ca să împreuneze Dumnezeu pe cei de jos cu cei de sus, din noianul milostivirii Sale, acum a luat Trup din tine, Preacurată şi a rămas şi după întrupare tot ceea ce a fost.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Cel Ce ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Find împreună cu lăudatul Apostol Pavel, împreună cu dânsul aţi înconjurat toată lumea ca nişte stele cu soarele, gonind întune­ricul necunoştinţei cu lumina sfintei propovăduiri.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Ucenicii Cuvântului arvunind credincioşilor sfârşitul cel fără durere în cele dintru înălţime, prin mari osteneli ale trupului, au ridicat din mijloc păcatul cel cu durere.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lămurit au propovăduit Apostolii că Dumnezeu Cuvântul Cel născut din Tatăl dintru început S-a Întrupat în chip de negrăit pe pământ şi a înjosit stăpânirile veacului acestuia.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Hrănit-ai cu lapte pe Cel Ce hrăneşte toată lumea, Care fără stricăciune S-a născut din Curatul tău pântece şi a zidit din nou pe oamenii, care erau zdrobiţi de stricăciune.

Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, Cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă cântă strigând: din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Treimea Cea mai presus de fiinţă şi în Trei Lumini, a aprins făclii pe sfinţii Apostoli Pud, Trofim şi pe Aristarh, care luminează pămân­tul cu cuvântul cel Dumnezeiesc.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Împreună călători înţelepţi cu Apostolul Pavel v-aţi arătat, cu bucurie îndurând cu el multe feluri de prigoane şi primejdii, pentru viaţa cea viitoare, măriţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu curgerile sângiurilor, aţi sfinţit toată zidirea luptând, oprind sângiurile cele spurcate ce se aduceau demonilor, măriţilor Apostoli ai lui Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fiindu-mi mie Tărie şi Scăpare şi Zid de neluat şi Rugătoare către Dumnezeu fiind, slobozeşte-mă de văpaia cea veşnică şi de gheenă, Preacurată.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte a lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, Care chemi pe toţi din negura greşelilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Stâlpii şi capiştile cele idoleşti le-au sfărâmat lăudaţii propovăduitori de Dumnezeu, zidind cu harul inimile oamenilor, ca pe un cort căzut prin călcarea poruncilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu adevărat făcându-vă cai prealăudaţi ai lui Dumnezeu, tulburând marea necredinţei prin Dumnezeiască propovăduire, aţi înviat din nou pe cei ce erau înecaţi mai înainte într-însa.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Uitându-vă către Dumnezeu, prin Dumnezeieştile voastre cercetări ne-aţi mântuit pe noi, care eram întrurăutatea nebuniei idoleşti şi primejduiţi, făcându-vă nouă mântuitori.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Isaia cel sfinţit luminându-se oarecând preasfinţit cu Dumnezeiescul Duh, a strigat: iată Fecioara va lua în pântece pe Dumnezeu Cel Necuprins, Întrupat pentru milostivirea Sa.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău cel Lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea Mult Milostive.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Preaînţelepţii Apostoli Trofim şi Aristarh, împreună şi Minu­natul Pud, ca nişte ucenici ai Cuvântului şi sfinţi călători împreună cu Apostolul Pavel, să fie lăudaţi cu sfinţite cântări.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

De apele Duhului cu adevărat fiind plini, înţelepţilor, tot sufletul aţi adăpat cu învăţături, gonind din mijloc văpaia înşelăciunii cu harul cel Dumnezeiesc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind uniţi cu duhul, nu aţi avut despărţire nici cu însăşi depărţirea trupului, căci împre­ună cu Apostolul Pavel propovăduitorul, vi s-au tăiat capetele, fiind lăudaţi împreună cu dânsul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Străină este zămislirea ta, Fecioară, străină şi înfricoşătoare este naşterea cea mai presus de minte, care ne-a împăcat cu Dumnezeu pe toţi cei înstrăinaţi de la El şi ne-a dat Frumuseţea Cea dintâi.

Irmos: Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

 

Condac

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-s-a astăzi praznicul cel cinstit al Apostolilor, luminându-ne pe noi şi alungând întunericul păcatului, celor ce strigăm: arătatu-s-a Lumina şi a venit Izbăvirea.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul cuvioşilor tineri. Iar pe haldei arzându-i Porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu ploile cinstitei propovăduiri cuptorul necredinţei l-aţi stins ca nişte Apostoli, iar ca nişte Dumnezeieşti luptători, aţi ars ma­teria cea idolească cu curgerea sângiurilor pentru aceea sunteţi măriţi, înţelepţilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Ca nişte într-aripaţi străbătând tot pământul, prealăudaţilor Apos­toli, Dumnezeiasca propovăduire aţi semănat în sufletele neamu­rilor, ca nişte plugari aleşi şi pe toţi i-aţi adus la Hristos ca pe nişte grâu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înfrumuseţatu-v-aţi cu rănile voastre cele frumoase, Sfinţilor Apostoli Aristarh şi Trofim şi străluciţi mai mult decât tot aurul cel curat, împreună cu Sfântul Apostol Pud cel cu adevărat minunat, totdeauna rugând pe Hristos pentru noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Arătatu-te-ai Fericită de Duhul cel Sfânt, ca Ceea ce ai Întrupat pe Îngerul Sfatului Celui Mare, Cel Ce a trimis în lume pe Dumnezeieştii Săi Apostoli, ca pe nişte fulgere Dumnezeieşti, ca să lumineze pe cei credincioşi, Preacinstită.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o. Că toate le faci, Hristoase, prin singură voirea Ta, pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu secera cea Dumnezeiască tăind rădăcinile necredinţei, aţi sădit credinţa cea adevărată şi îndreptare desăvârşită în inimile celor cu dreaptă credinţă, grăitorilor de cele Dumnezeieşti.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu cuvântul cel Dumnezeiesc aţi ogorât inimile şi semănând sămânţa cunoştinţei, aţi secerat spic cu multă roadă, mulţimea celor ce s-au mântuit, înţelepţilor Apostoli.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Turnurile cele neclintite ale Bisericii lui Hristos, strugurii cei Dumnezeieşti ai Viei Celei Dumnezeieşti, din care picură dulceaţa vieţii, Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim, să fie cinstiţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omenirea cea sfărâmată, toată ai înnoit-o,Fecioară, prin naşterea ta cea nouă, înnoind Legile firii mai presus de fire, Maica lui Dumnezeu Celui Viu, Ceea ce eşti Plină de har.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o. Că toate le faci, Hristoase, prin singură voirea Ta, pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţăoamenilor, spre care nu cutează a căuta Oştile îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care slăvindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te mărim.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Puterea răufăcătorului s-a răpit şi a căzut trufia lui cea înaltă, căci Sfinţii luptându-se cu el în neputinţa trupului l-au răsturnat şi l-au nimicit şi pe credincioşi i-au mântuit din tirania lui.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Ca pe ţărână aţi sfărâmat înşelă­ciunea, prealăudaţilor Apostoli, luminători ai lumii şi v-aţi arătat împreună cetăţeni cu îngerii, cântând împreună cu aceştia: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Apostoli ai Domnului, vindecând bolile trupului şi neputinţele sufletului şi săvârşind minuni preaalese, pe toţi cei ce erau întru necunoştinţă i-aţi atras către Lu­mina Cea Adevărată a cunoştinţei. Pentru aceasta sunteţi măriţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucind pomenirea voastră cea Dumnezeiască, Apostolilor, lumi­naţi Biserica lui Hristos, pe care cu sfintele voastre rugăciuni mântuiţi-o de vătămarea ere­surilor, păzind nestricat pe poporul cel binecredincios.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce mai presus de cuget ai născut pe Focul Care nu poate fi suferit, izbăveşte-mă pe mine din văpaia gheenei şi aprinde sufletul meu spre dragostea Celui Ce a venit să pună pe pământ focul cunoştinţei, de Dumnezeu Dăruită, Preacurată Fecioară.

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţăoamenilor, spre care nu cutează a căuta Oştile îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care slăvindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te mărim.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Ca un Luceafăr cu bună podoabă strălucind lumii, aţi alungat prin credinţă, întunericul cel adânc al înşelăciunii şi aţi luminat sufletele. Pentru aceasta toată Biserica cea zărită de lumină cântă astăzi, Apostolilor, pomenirea voastră cea purtătoare de lumină, slăvind pe Hristos.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Fiind viţe din Via Cea Purtătoare de viaţă, v-aţi făcut struguri din care picură vinul de viaţă pe care ni l-aţi adus nouă, Apostoli ai Domnului, cunoscători ai celor cereşti.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Curată Născătoare de Dumne­zeu cea Bună, prin rugăciunile tale curăţă sufletul meu cel spurcat de patimile păcatului. Că tu eşti Curăţire Mântuitoare.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Mieluşeaua cea Preacurată şi Maica cea fără prihană, văzând pe Mielul pironit pe Lemn, glăsuind, striga: laud, Cuvinte, Dumnezeieştile Tale Patimi.

Săptămâna Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului

 

Săptămâna mare, numită și săptămâna patimilor, este săptămâna deniilor, toate zilele acestei săptămâni fiind considerate, încă de la începuturile creștinismului, mărețe și sfinte și, chiar din seara de Florii, se citesc deniile, slujbe de priveghere care se săvârșesc doar în săptămânile a cincea și a șaptea ale Postului Paștelor.

Aşadar, Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare este perioada liturgică care începe cu Denia din Sfânta și Marea Luni și se încheie cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Sâmbătă și este ultima săptămână din perioada Triodului. Sinaxarul din Sfânta și Marea Sâmbătă care se citește la Denia în care se cântă Prohodul Domnului, referindu-se la semnificațiile duhovnicești ale Săptămânii Patimilor ne spune: Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar Săptămâna Mare este cea mai importantă; și iarăși Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea Sâmbătă. Se numește Săptămâna Mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit, și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.

Această perioadă este unică în Biserică, atât din punct de vedere liturgic cât și duhovnicesc. Cu privire la semnificațiile acestei săptămâni Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că "Săptămâna care urmează este diferită de cele 40 de zile de post care au trecut. Este cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii. Săptămâna Sfintelor Patimi a fost săptămână de post aspru încă din timpul Sfinților Apostoli și în Sfânta și Marea Vineri nu se săvârșește Sfânta Liturghie și nici nu se mănâncă absolut nimic pentru a se împlini cuvântul Mântuitorului că atunci când Mirele, adică El, Hristos, nu va mai fi cu ucenicii, aceștia vor posti cu post negru. Ultima șansă, ultimul timp care a mai rămas pentru spovedanie, pentru pocăință, pentru înnoirea sufletului nostru este Sfânta și Marea Săptămână a Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos".

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificație anume, aparte

Astfel, conform Sinaxarului zilei din Triod, în Sfânta și Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului. A doua zi, în Sfânta și Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Săptămâna Mare se continuă cu Sfânta și Marea Miercuri în care dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. În Sfânta și Marea Joi, dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor,

Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului. Urmează Sfânta și Marea Vineri cândse prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea, și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viața veșnică. Săptămâna Patimilor are, prin Sfintele Evanghelii care se citesc în cadrul slujbelor care se săvârșesc, un pronunțat caracter eshatologic și invită credinciosul la mai multă grijă față de propria viață spirituală.

Despre Sfânta și Marea Luni

În Sfânta și Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului nostru Iisus Hristos. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, duminică seara cu slujba Vecerniei, urmată de Pavecerniță, după care se săvârșește rânduiala specifică Săptămânii Patimilor și anume, Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Luni, care spre deosebire de celelalte din cursul anului se săvârșește seara și poartă numele de Denie. În cadrul ei se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul XXI, versetele 18-44 care este o continuare a Evangheliei ce s-a citit la Utrenia din Duminica Floriilor (Matei XXI, 1-11; 15-17).

În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Luni prin lectura Sinaxarului din care aflăm: "De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Înainte de altele, este luat ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al Patriarhului Iacov, născut din Rahila. Invidiat de frații săi din pricina unor visuri, a fost ascuns mai întâi într-o groapă.

Tatăl lui este înșelat de fiii lui printr-o haină muiată în sânge, spunându-i-se că a fost răpit și a fost mâncat de fiare sălbatice. În urmă a fost vândut ismailiților cu treizeci de arginți, iar aceștia la rândul lor îl vând lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Pentru că stăpâna lui s-a mâniat pe el din pricina curățeniei tânărului, că n-a voit să săvârșească nelegiuirea, a fugit lăsând în mâna ei haina sa. Ea l-a vorbit de rău stăpânului său, așa că Iosif a căpătat temniță grea și lanțuri. Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfățișat faraonului și a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul împărțirii grâului a fost cunoscut iarăși de frații săi. Trăind într-un chip minunat toată viața lui, a murit în Egipt și s-a arătat un om mare prin înțelepciune, pe lângă alte fapte bune ale sale.

Iosif este preînchipuirea lui Iisus Hristos. Și Iisus Hristos a fost invidiat de iudeii cei de același neam cu el, a fost vândut de ucenicul lui cu treizeci de arginți, a fost închis într-o groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-se de acolo prin El Însuși împărățește peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea și ca un iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei celei de Taină, dându-se pe El Însuși pentru noi și ne hrănește cu pâinea cerească, cu Trupul Lui cel purtător de viață. Pentru aceasta facem astăzi pomenire preafrumosului Iosif.

În aceeași zi mai facem pomenire și de smochinul cel care s-a uscat, pentru că dumnezeieștii evangheliști Matei și Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului cu stâlpări în Ierusalim această minune. Marcu spune: "Iar a două zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: "Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac". Iar Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei spune: "Iar a doua zi, întorcându-Se în cetate a flămânzit. Și văzând un smochin lângă cale, a venit la el și n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Și i-a zis lui: "În veci să nu se mai facă rod în tine". Și îndată s-a uscat smochinul".

Sinagoga iudeilor este un smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat și legea de la ei și i-a făcut cu totul netrebnici. Dar dacă cineva ar întreba: "Pentru ce oare un pom neînsuflețit s-a uscat prin blestem dacă n-a greșit cu nimic?". Unul ca acesta să afle că iudeii care-L vedeau pe Iisus Hristos că făcea tuturor totdeauna bine și că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine și nicidecum puterea de a face rău. Dar Stăpânul, fiind iubitor de oameni, n-a vrut să arate asupra oamenilor că poate face rău. Ca să convingă deci poporul cel nerecunoscător că are putere îndestulătoare și spre a pedepsi, ca un bun nu vrea să-Și arate puterea Sa de a pedepsi vreun om, ci cu ceva care are o fire neînsuflețită și nesimțitoare.

Mai este însă și o pricină tainică a uscării smochinului ajunsă până la noi din bătrâni înțelepți, după cum zice Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui și-au făcut acoperământ strămoșii noștri călcători de poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Iisus Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului. Iar că păcatul se aseamănă cu smochina este lucru destul de limpede: are dulceața plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă usturimea și iuțimea conștiinței. Istoria smochinului a fost așezată aici pentru a ne îndemna la umilință, după cum istoria lui Iosif a fost așezată pentru a ne înfățișa pe Iisus Hristos.

Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găsește în el odihnă, a doua zi, adică după viața aceasta de acum, îl usucă prin blestem și-l trimite în focul veșnic. Smochinul uscat din Sfânta Evanghelie este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozește pe cei care nu fac rod potrivit de virtute. Pentru rugăciunile preafrumosului Iosif, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin" ("Deniile din Postul Mare", Editura TRINITAS, 1999).

Luni se săvârșește Liturghia darurilor înainte sfințite unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Marți în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul I, versetele 1 la 20 și cartea Iov capitolul I, versetele 1 la 12. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, capitolul XXIV, versetele 3 la 35. Lecturarea textelor evanghelice este specifică Liturghiilor darurilor înainte sfințite din Săptămâna Patimilor care se săvârșesc în zilele de luni, marți și miercuri unite cu Vecernia zilei următoare.

Cuvânt duhovnicesc pentru Sfânta și Marea Zi de Marți

În Sfânta și Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, luni seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Marți. În cadrul acestei slujbe s-au citit pericopele evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul XXII, versetele 15 la 46 și capitolul XXIII, versetele de la 1 la 39.

În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Marți prin lectura Sinaxarului din care aflăm: "Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim și Se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele din ele sunt îndreptate către iudei. Pilda celor zece fecioare însă a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie și în același timp spre a ne învăța să fim cu toții gata înainte de sfârșitul vieții. Domnul a vorbit mult despre fecioare și despre femei - și fecioria are mult merit și este într-adevăr mare - dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească și de celelalte virtuți și mai cu seamă de milostenie, prin care se vădește strălucirea fecioriei, Domnul nostru Iisus Hristos spune pilda aceasta. Pe cinci din ele le numește înțelepte, căci împreună cu fecioria au avut și multul și îmbelșugatul untdelemn al milosteniei. Pe celelalte cinci le numește nebune, căci deși ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură și milostenia.

Deci sunt numite nebune, pentru că au săvârșit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai mică, așa că în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți, au adormit toate fecioarele, adică au murit. În adevăr, moartea se numește somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopții; cele care aveau untdelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn din belșug, îl căutau după ce s-au sculat din somn. Cele înțelepte, deși voiau, n-au putut să le dea untdelemn în clipa intrării, așa că le-au răspuns, zicând: "Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; duceți-vă la cei ce vând, adică la săraci, și cumpărați". Dar nu era ușor lucru, căci după moarte, asta nu mai este cu putință.

Același lucru îl arăta învederat și Iisus în parabola despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr. Fecioarele nebune se apropie fără lumină și bătând în ușă strigă așa: "Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!". Iar Însuși Domnul le dă acea hotărâre înfricoșătoare, zicându-le: "Duceți-vă, nu vă cunosc pe voi! Căci cum veți putea vedea pe Mire, dacă nu aveți ca zestre milostenia".

Pentru aceasta deci au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinți să se așeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții. Tot astfel prin istoria vieții lui Iosif să trăim în curăție, iar prin minunea uscării smochinului să aducem rod duhovnicesc. Dacă vom săvârși o singură virtute, cea mai mare chiar, și nu ne vom griji de celelalte și mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Iisus Hristos în odihna veșnică, ci vom fi întorși, rușinați. Și într-adevăr nu-i lucru mai lipsit de sfințenie și mai plin de rușine decât ca fecioria să fie biruită de bani.

Dar, o Hristoase, numără-ne pe noi împreună cu fecioarele cele înțelepte, rânduiește-ne în aleasa Ta turmă și ne mântuiește pe noi. Amin." ("Deniile din Postul Mare", Editura TRINITAS, Iaşi, 1999).

Marți se săvârșește Liturghia darurilor înainte sfințite unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Marți în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul II, versetele 5 la 10 și cartea Iov capitolul I, versetele 13 la 22. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul XXIV, versetele 36 la 51, capitolul XXV, versetele de la 1 la 46, capitolul XXVI, versetele de la 1 la 2. Lecturarea textelor evanghelice este specifică Liturghiilor darurilor înainte sfințite din Săptămâna Patimilor care se săvârșesc în zilele de luni, marți și miercuri unite cu Vecernia zilei următoare.

Despre Sfânta și Marea Miercuri

În Sfânta și Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, marți seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Miercuri. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12, vs. 17-50.

În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Miercuri prin lectura Sinaxarului din care aflăm: "Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Iisus Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă Iisus Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Femeia aceasta nu este una și aceeași la toți Evangheliștii. După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată, Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei, arătând față de Iisus Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea știa bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmura, din pricina iubirii sale de argint.

Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști, pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Iisus Hristos de a face milostenie. Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea.

Dumnezeiescul Ioan Teologul, împreună cu Marcu, dumnezeieștii Evangheliști, au arătat și cum era mirul. L-au numit curat și de mare preț. Prin curat, este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat și neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi. Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas se numește alabastru. Acest vas, spune Sfântul Epifaniu, este de sticlă și este făcut fără toartă; un astfel de vas se numește amforă. Mirul acela era făcut din mai multe materii: flori de smirnă, scorțișoară bine mirositoare, stânjenel, trestie aromată și untdelemn". ("Deniile din Postul Mare", Editura TRINITAS, Iaşi, 1999).

Miercuri se săvârșește Liturghia darurilor înainte sfințite unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Marți în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul II, versetele 11 la 22 și cartea Iov capitolul II, versetele 1 la 10. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul XXVI, versetele 6 la 16. Lecturarea textelor evanghelice este specifică Liturghiilor darurilor înainte sfințite din Săptămâna Patimilor care se săvârșesc în zilele de luni, marți și miercuri unite cu Vecernia zilei următoare.

Cuvânt ziditor pentru Sfânta și Marea Joi

În Sfânta și Marea Joi dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, miercuri seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Joi. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca capitolul 22, vs. 1-39.

Despre acestea patru momente sinaxarul Deniei din Sfânta și Marea Joi ne spune: "Paștile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să Se jertfească și Paștile nostru, Iisus Hristos. După cum spun dumnezeieștii Părinți, Domnul a luat-o înainte și a sărbătorit Paștile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr, la evrei se socotește o singură zi și seara de Joi și toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Paștile Legii Vechi. Unul din cei care susțin aceasta este și dumnezeiescul Hrisostom. Au stat mai întâi cu toți în picioare încinși la brâu, încălțați, cu toiegele în mână, gata de drum; și au îndeplinit și toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paștelui.

Marele Atanasie spune, deși alții sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. În urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foișor, pe când se lăsa noaptea, taina Paștelui nostru. Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a așezat la masă cu cei doisprezece ucenici. Vedeți deci că acesta nu era Paștile iudaic, căci era cină, pâine, băutură și stă jos la masă și toate mâncărurile erau pregătite la foc? Înainte de a începe cina - așa spune dumnezeiescul Ioan Hrisostom - S-a sculat de la cină, Și-a dezbrăcat haina cea de deasupra și a turnat apă în vasul de spălat. Și El singur a spălat picioarele tuturor.

Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți să le aducă aminte să nu umble după întâietăți. După ce le-a spălat picioarele îi îndemnă la aceasta zicând: "Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor", dându-se El Însuși pildă. Se pare că Iisus Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalți Apostoli. În urma tuturor a venit și la Petru. Acesta, având mai multă dragoste de Iisus Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar pe urmă Îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci și mâinile și capul. Așadar, după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălțime sufletească neobișnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a așezat la masă și-i sfătuiește pe ucenici să se iubească unii pe alții și să nu umble după întâietăți. La sfârșitul mesei aduce vorba și despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui Ioan: "Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da".
Mântuitorul i-a spus în șoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toți ceilalți, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: "Cel ce a întins mâna odată cu Mine în blid". Și s-a întâmplat și una și alta. După puțin timp, luând pâinea, a zis: "Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu"; la fel și paharul, zicând: "Beți din acesta toți, acesta este Sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceți întru pomenirea Mea". Cu toate că a făcut acestea, totuși a mâncat și a băut cu ei. Vezi că Domnul numește Trupul Lui pâine și nu azimă. Să se rușineze cei care aduc azimă la sfânta jertfă. După Cină a intrat satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălășluit de tot în el. Și dumnezeiasca Scriptură spune că a plecat și s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginți.

La sfârșitul Cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus: "Voi cu toți vă veți sminti în noaptea aceasta." Petru a zis: "Dacă se vor sminti cu toții, eu nu mă voi lepăda de Tine!". Era întuneric, adică în puterea nopții. Și Iisus Hristos i-a răspuns lui Petru: "Înainte de a cânta cocoșul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!". Într-adevăr, cocoșul, ca să dea de știre nu cântă numai o dată, ci de două și de trei ori. S-a și întâmplat asta, căci Dumnezeu vădind slăbiciunea firii omenești, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată.

Pentru aceasta Domnul i-a încredințat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoși o dată ce el, prin el însuși a cunoscut cât de ușor este plecată firea omenească spre păcat. Întreita lepădare a lui Petru închipuiește păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfățișează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; și a treia, însăși întruparea Cuvântului. Mântuitorul a tămăduit lepădările lui Petru, mai târziu, prin întreita lui pocăință, prin cele trei întrebări ce i le-a pus: "Petre, Mă iubești?". În urmă, arătându-Se om, spune ucenicilor: "Întristat este sufletul Meu până la moarte!" S-a depărtat apoi ca la o aruncătură de piatră și S-a rugat, zicând de trei ori: "Părinte, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!".

A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înșele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temându-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundați în somn. Îndreptându-se către Petru, i-a spus așa: "Nici un ceas n-ați putut să privegheați împreună cu Mine?" ca și cum i-ar fi spus: "Dormi și tu împreună cu ceilalți, tu, care ai spus că ai să lupți pentru Mine până la moarte?". Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, S-a așezat acolo împreună cu ucenicii Lui. Domnul obișnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoștea locul. Iuda, luând câțiva soldați din cohortă, urmat de mulțime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaștere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când au pus iudeii mâna pe El, El a plecat nevăzut din mijlocul lor.

Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei și le-a spus: "Pe cine căutați?". Și nu-L recunoșteau, deși nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminați și aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ și s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou și Iisus Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: "Prietene, pentru ce ai venit?" Cu alte cuvinte, i-a zis: "Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit". Apoi spune din nou: "Ca la un tâlhar ați venit să Mă prindeți cu săbii și cu bețe".

Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru și-a scos cuțitul - că aveau la ei cuțite fiindcă erau după Cină - a lovit pe Malhus, sluga arhiereului, și i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înțeleagă că arhiereul nu asculta de lege și nici nu învăța bine legea. Iisus Hristos îl rușinează pe Petru, spunându-i că nu-i frumos ca un bărbat duhovnicesc să facă uz de cuțit, și vindecă urechea lui Malhus.

Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul lui Caiafa. Acolo erau adunați toți cei care cugetau împotriva lui Iisus Hristos, farisei și cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru și servitoare, precum și lepădarea lui Petru. Între timp, trecând noaptea, cocoșul a cântat a treia oară. Petru și-a adus aminte și a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Iisus Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa; aici a fost scuipat în față și au fost trimiși martori mincinoși.

Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile. Rezultă deci că arhiereii și fariseii au săvârșit atunci poate o călcare de Lege, după cum spune dumnezeiescul Ioan Hrisostom, mutând Paștile, căci ei trebuiau să mănânce Paștile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Iisus Hristos. Iisus Hristos a arătat înainte de Cina cea de Taină că atunci trebuia să mănânce Paștile.

El a mâncat Paștile Legii noaptea, și apoi a făcut cunoscut Paștile cel desăvârșit. Și într-adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi și Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Paștile. Pentru aceasta și noi tot Joi prăznuim și facem pomenire de acele fapte înfricoșătoare și cu neputință de rostit prin cuvinte. Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin." ("Deniile din Postul Mare", Editura TRINITAS, Iaşi, 1999).

Joi se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul XIX, versetele 10 la 19 și cartea Iov capitolul XVIII, 1-23 și XLII, 1-5. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul XXVI, 2-20; Ioan XIII, 3-17; Matei XXVI, 21-39; Luca XXII, 43-44; Matei XXVI, 40-75; XXVII, 1-2.

Cuvânt duhovnicesc şi de suflet ziditor pentru Sfânta și Marea Zi de Vineri

Conform Sinaxarului în Sfânta și Marea Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul celor 12 Evanghelii: "După ce Domnul a fost vândut de prietenul și ucenicul Lui cu treizeci de arginți, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa, care L-a scuipat și L-a lovit peste față; și pe când își bătea joc și râdea de El, a auzit spunându-I-se: "Profețește-ne, cine Te-a lovit ".

Acolo au venit și doi martori mincinoși care au mărturisit că Iisus Hristos a spus: "Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica", și că a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul și-a rupt hainele neputând suferi așa-numita de el hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, "și ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile". Pilat a ieșit afară și i-a întrebat: "Care este vina Lui?" Și pentru că n-a găsit nici o vină în El, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci și Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus: "Luați-L voi și răstigniți-L și după legea voastră judecați-L". Ei au spus iarăși: "Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni". Prin aceste cuvinte au ațâțat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Iisus Hristos dacă este Împăratul iudeilor. El a mărturisit că este, dar este Împărat veșnic: "Împărăția Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta".

Pilat, voind să-L elibereze le-a spus mai întâi că nu găsește nici o vină deosebită în El, apoi le-a propus să elibereze pe unul din cei închiși. Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus. În sfârșit Pilat L-a dat iudeilor după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dus de soldați, îmbrăcat cu o hlamidă roșie, încununat cu o cunună de spini și în mâini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldații care-I spuneau: "Bucură-Te împăratul iudeilor". După ce L-au batjocorit așa, Pilat a spus din nou: "Nu găsesc în El nici o vină de moarte". Ei însă au spus: "Noi Îl osândim pentru că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu". Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulțimea a strigat lui Pilat: "Răstignește-L, răstignește-L".

Ei voiau să-L dea unei morți necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună. Pilat își bătea joc oarecum de ei zicându-le: "Pe împăratul vostru să-L răstignesc?". Ei au răspuns: "N-avem alt împărat decât pe Cezarul". Iudeii, pentru că n-au reușit nimic cu hulele lor, aduc în discuție pe Cezarul, ca cel puțin așa să-și sature furia lor. Într-adevăr au spus: "Tot cel care se face pe sine împărat se împotrivește Cezarului". În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoșată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: "Să nu faci nimic dreptului acestuia". Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopții. Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui. Iudeii însă au strigat: "Sângele Lui peste noi și peste copiii noștri! Dar dacă-L eliberezipe El nu ești prieten al Cezarului!".

Așadar Pilat L-a legat, deși știa bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, și le-a slobozit pe Baraba. Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginții a plecat și ducându-se a luat o frânghie și s-a spânzurat; pe urmă s-a umflat mult și a crăpat. Ostașii L-au bătut peste față cu trestia și I-au pus în spate Crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpățânei și acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie și El socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldații au împărțit hainele Lui, iar pentru cămașa Sa, care era făcută dintr-o bucată și nu avea nici o cusătură, au aruncat sorți, săvârșind cea mai mare nelegiuire. Dar nu numai acestea, ci și pe când era pe Cruce își băteau joc de El, zicând: "Tu, Cel ce strici Templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-te pe Tine!". Și iarăși: "Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască". Și iarăși: "Dacă ești împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe Cruce și vom crede în Tine!".

Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nici o îndoială, căci într-adevăr Iisus Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israel, ci și al întregii lumi. Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea și în miezul zilei? Ce însemna cutremurarea pământului? Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoșarea inimii iudeilor? Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credința în învierea obștească și puterea Celui ce-a pătimit? Ce însemna sfâșierea în două a catapetesmei Templului, ca și cum și ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea și pătimește acum? Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute?
Așadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al șaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutașul, când a văzut aceste lucruri minunate și mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: "Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta". Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă, mustrându-l cu asprime pe acesta, a mărturisit pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.
Mântuitorul i-a răsplătit credința lui și i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El. În sfârșit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce și cuvintele: "Împăratul iudeilor". Deși iudeii s-au împotrivit să scrie așa, zicând că El S-a numit împărat al iudeilor, totuși Pilat a spus împotriva lor din nou: "Ce-am scris, am scris!". Apoi Mântuitorul a strigat: "Mi-e sete!". Ei au amestecat oțet cu fiere și I l-au dat să bea. Și spunând: "Săvârșitu-s-a!". Înclinând capul Și-a dat duhul. Toți s-au îndepărtat de acolo.

Lângă Crucea Lui stătea numai Mama Lui și sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copil. Mai era încă și Ioan, iubitul Lui ucenic. Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paștelui și era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiților spre a muri mai repede. Și au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus și L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostași, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins sulița și L-a împuns pe Iisus Hristos în coasta dreaptă și îndată a ieșit sânge și apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicație: sânge din pricina împărtășirii cu dumnezeieștile sfințenii, iar apa din pricina botezului.

Aceasta a văzut-o Ioan și a mărturisit-o și adevărată este mărturia lui. El a fost de față la toate acestea și le-a văzut și ceea ce a văzut a scris. Căci dacă ar fi mințit, n-ar fi scris și cele care par că sunt spre necinstirea Învățătorului. Se spune că Ioan fiind de față atunci a strâns din coasta curgătoare de viață într-un vas preasfântul și dumnezeiescul Sânge. După ce s-au săvârșit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui la început, care se ascunsese ca și ceilalți, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoștea, și i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie.

Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smirnă și aloe. L-a înfășurat în giulgiuri, după cum obișnuiau să facă iudeii și L-au îngropat în apropiere în mormântul tăiat în piatră a lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte. S-a făcut așa ca nu cumva să se spună că altul a înviat, atunci când a înviat Iisus Hristos. Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe și smirnă; aceste mirodenii aveau însușirea de a lipi; și s-a întrebuințat amestecul de smirnă și aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci când vor vedea giulgiurile și mahrama lăsate în mormânt. Într-adevăr, cum ar fi fost cu putință furtul, odată ce smirna și aloea nu mai lăsau să se dezlipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca și cum s-ar fi născut odată cu el? Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri.

Pentru aceasta purtătorii de Dumnezeu părinți au rânduit ca Vineri să se facă pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă și cu umilință. Trebuie să se știe că Domnul a fost răstignit în ziua a șasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la început omul a fost făcut în ziua a șasea. A fost răstignit în ceasul al șaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, și Adam și-a întins mâinile și s-a atins de pomul oprit și a murit.
Pentru aceasta trebuia să fie creat din nou omul în același ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că și Adam a călcat porunca în grădina raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Iisus Hristos preînchipuia gustarea lui Adam. Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră.

Scuiparea și purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră. Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească în locul hainelor de piele. Piroanele, desăvârșita nemișcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. Sulița arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana botezului. Sângele și trestia ne arată că Iisus Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roșii, vechea patrie. Se spune că în locul în care a fost răstignit Iisus Hristos, capul tuturor, se află căpățâna lui Adam.

Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numește Locul Căpățânii este aceasta: pe vremea potopului, căpățâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ și colinda de colo-colo despuiată de carne și stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau. Solomon, din respect pentru strămoș, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre. De asta a și fost numit de atunci locul acela: Pardosit cu pietre. Unii sfinți aleși spun, pe temeiul predaniei, că și Adam a fost îngropat acolo de un înger. Așadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a așezat vulturul Iisus Hristos, veșnicul Împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn. Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi". ("Deniile din Postul Mare", Editura TRINITAS, Iaşi, 1999).

Cuvânt pentru Sfânta și Marea Sâmbătă

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică. Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: "Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare; și iarăși mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă. Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.
Căci după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă în ziua a șasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul stricat și înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viață și mântuitor.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi.

Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din blestemul strămoșesc? Dar nici dușmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpărați, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu?

Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce.

Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelor. Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mormântului.

Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat și i-au spus: "Ne-am adus aminte că înșelătorul Acela a spus pe când trăia, că după trei zile Se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să poruncești să se întărească mormântul cu ostași". Dacă este un înșelător, pentru ce, iudeilor, I-ați ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Iisus Hristos: "Mă voi scula?". Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona.

Negreșit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiți de judecată! Nu știau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor! Pilat le-a îngăduit, iar ei, împreună cu o ceată de ostași, au întărit mormântul și l-au și pecetluit. Și s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială Învierea Domnului, o dată ce era străină și paza și pecetea.

Dar deodată iadul se cutremură, când simte puterea Domnului, dând după puțină vreme afară, din pricina înghițirii nedrepte a lui Iisus Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului, și pe cei ce-i mâncase și-i ținea din veac în pântece. Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, Amin!" ("Deniile din Postul Mare", Editura TRINITAS, Iaşi, 1999). (Cf. http://basilica.ro/saptamana-sfintelor-si-mantuitoarelor-patimiri-ale-domnului-si-mantuitorului-nostru-iisus-hristos-105741.html - 07.04.2015).

În altă ordine de idei, acum în concluzia şi încheirea acestui material vom afirma şi susţine că iubirea îndelung răbdătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru noi oamenii, se vede faţă de Dumnezeu-Tatăl, în cuvintele de pe Cruce, înaintea Morţii Sale, când a zis: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu“, iar pentru cei care L-au răstignit, Mântuitorul Se roagă zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac“.

Cu alte cuvinte, această taină a iubirii până la capăt, a iubirii mai tare decât păcatul, a iubirii lui Iisus Hristos mai tare decât trădarea, mai tare decât lepădarea, mai tare decât orice părăsire şi orice singurătate impusă Lui, precizează Patriarhul Daniel, este taina Crucii şi în ea se găseşte sămânţa Învierii. Pentru că la această iubire îndelung răbdătoare a umanităţii lui Iisus Hristos răspunde iubirea lui Dumnezeu care-L înviază din morţi, pentru că El a murit pe nedrept. El este Dreptul Ce va fi înviat de puterea dumnezeiască, pentru că a iubit mai mult decât cineva poate cuprinde taina aceasta.

Iubirea lui Iisus Hristos, pentru că este mai tare decât moartea, trece prin moarte şi biruieşte moartea. Legătura aceasta dintre taina Crucii şi taina Învierii, prin iubirea mai tare decât moartea, este meditată, este preamărită în aceste cântări ale Deniilor. Iar slava acestei iubiri smerite şi îndelung răbdătoare se vede în taina Învierii sau în taina Sfintelor Paşti. (Cf. Alexandru Briciu -  http://ziarullumina.ro/saptamana-patimilor/iubirea-lui-hristos-biruieste-moartea - 16.04.2009).

De asemea, vom mai sublinia şi remarca faptul că în spaţiul Bisericii Ortodoxe s-a evitat, datorită înţelesului duhovnicesc al lucrurilor, reprezentarea Crucii, Morţii şi Îngropării Domnului, prin mijloace lumeşti ordinare şi secularizante ca filme, tablouri şi piese de teatru. Icoana, cântarea şi gestul liturgic sunt cele mai potrivite căi de a exprima aceste evenimente.

De aceea, Cântarea Prohodului Domnului este consecventă cu teologia regăsită în sfintele icoane şi demonstrează că realităţilor dumnezeieşti sunt prezentate şi interpretate în lumina eshatologică a Învierii, a Împărăţiei cerurilor, şi nu a morţii. Mântuitorul în mormânt nu este reprezentat ca un cadavru, ci Trupul Domnului este într-un "somn învietor", plin de viaţă şi de putere dumnezeiască. Icoana cu Mântuitorul aşezat în mormânt, înfăşurat în giulgiuri, ca un nou-născut, ca într-un cocon, din care va ieşi Înviat, este fidelă perspectivei ortodoxe asupra Patimilor şi Învierii Domnului.

Sfântul Epitaf bunăoară, este o bucată de pânză pe care este pictat sau brodat Trupul Domnului Iisus Hristos, iar pe margine este scris troparul: "Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat trupul Tău, cu giulgi curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou, îngropându-l, L-a pus". La slujba de prohodire nu se face numai pomenirea îngropării Domnului Hristos de Iosif din Arimateea, ci preoţii şi credincioşii devin părtaşi acestui eveniment şi se asociază lui Iosif, în chip tainic, prin procesiunea din jurul Bisericii. (Cf. Marius Nedelcu - http://ziarullumina.ro/saptamana-patimilor/cantare-de-ingropare-si-de-biruinta - 22.04.2011).

Material documentar întocmit de Dr. Stelian Gomboş https://steliangombos.wordpress.com/

Acatist la vreme de necazuri, ispite, suparari si incercari

 

Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Troparul, glasul al 8-lea
Cel ce prin adancul intelepciunii cu iubirea de oameni toate le chivernisesti si ceea ce este de folos Tuturor le daruiesti, Doamne, iubitorule de oameni, daruieste-ne toate cele ce ne sunt de trebuinta si izbaveste-ne de tot necazul, ca spre Tine nadejdea ne-am pus, spre Mantuitorul si Grabnicul nostru Ocrotitor!

Condacele si Icoasele:
Condacul 1:
„Pana cand, Doamne, ma vei uita, pana in sfarsit? Pana cand vei intoarce fata Ta de la mine? Pana cand voi ingramadi ganduri in sufletul meu, durere in inima mea ziua si noaptea?”, se intreba David proorocul, cuprins de tulburare. Dar cand sufletul sau s-a veselit de milele Tale, Ti-a cantat cu dragoste si multumire: Aliluia!

Icosul 1:
Stim ca la nunta din Cana Galileii ai prefacut apa in vin, PreaDulce Iisuse, si credem ca asa poti schimba slabiciunea noastra in putere, frica noastra in curaj, deznadejdea noastra in nadejde; venim la Tine ca la singurul nostru ocrotitor, ca la singurul nostru sprijin. Cine ne va putea izbavi de neputintele noastre daca nu o vei face Tu? Sau cine ne va putea da cele de trebuinta? Numai Tu, Doamne, esti limanul nostru si la Tine cautam alinare:
Doamne, Cel ce ne inconjori cu iubire nemarginita, fie voia Ta, nu voia noastra;
Doamne, Imparatul imparatilor, fie voia Ta, nu voia noastra;
Doamne, Care esti Rasaritul Rasariturilor, fie voia Ta, nu voia noastra;
Doamne, nadejdea celor fara de nadejde, fie voia Ta, nu voia noastra;
Doamne, mangaietorul sufletelor noastre, fie voia Ta, nu voia noastra;
Doamne, infrumusetatorul fapturilor, fie voia Ta, nu voia noastra;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

Condacul 2:
„Luati, fratilor, ca pilda de suferinta si de indelunga rabdare pe Proorocii care au grait in numele Domnului”, ne indeamna Sfantul Apostol Iacov, iar noi, urmand sfatul sau, purtam in cugetele noastre nu numai suferintele Sfintilor Prooroci, ci si pe ale tuturor sfintilor care, gustand din paharul durerii, I-au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2:
Stim neputintele si slabiciunile noastre, dar stim si ca Iti sta in putere sa ne intaresti asa cum L-ai intarit pe David cand s-a luptat cu Goliat si cum i-ai intarit pe Sfintii Tai in lupta cu puterile intunericului. Pentru acesta ne rugam Tie:
Doamne, precum i-ai pazit pe cei trei tineri in cuptorul cel de foc, pazeste-ne si pe noi;
Doamne, ocroteste-ne asa cum l-ai ocrotit pe Proorocul Daniil cand se afla in groapa cu lei;
Doamne, care in grele incercari i-ai fost acoperitor Sfantului Apostol Pavel, acopera-ne cu Harul Tau;
Doamne, da-ne putin din puterea ce i-ai dat-o tanarului Nestor cand l-a biruit pe puternicul Lie;
Doamne, invata-ne sa ravnim rabdarea Sfantului Alexie, cel numit Omul lui Dumnezeu;
Doamne, ajuta-ne sa ii cinstim si sa ii urmam pe Sfintii pe care nimic nu i-a putut desparti de dragostea Ta;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

Condacul 3:
Stim cuvantul Evangheliei ca „cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui” si ne temem sa nu pierim din pricina nerabdarii noastre. O, daca am avea muceniceasca rabdare, atunci ar fi primita de Dumnezeu ca o tamaie cu bun miros si s-ar inalta la ceruri ca un tainic: Aliluia!
Icosul 3:
Decat sa ne plangem ca suferim cum nu a mai suferit nimeni vreodata, mai bine ne-am aduce aminte de Dreptul Iov. Bunatati felurite a avut si pe toate le-a pierdut, dar pentru ca nu L-a hulit pe Dumnezeu s-a invrednicit de binecuvantarea Sa si a primit la urma mai multe decat avea la inceput. Ajuta-ne sa ne impartasim de rabdarea sa, Doamne, Cel ce ai fost rastignit pe cruce pentru mantuirea noastra, si sa ne impartasim si de binecuvantarile Tale:
Doamne, nadejdea celor fara de nadejde, miluieste-ne;
Doamne, datatorul celor ce cer, daruieste-ne darul rabdarii;
Doamne, imbracamintea saracilor, imbraca-ne cu rabdarea Dreptului Iov;
Doamne, folositorul vaduvelor, intelepteste-ne ca sa nu mai cadem in deznadejde;
Doamne, aparatorul celor lipsiti, invata-ne sa Iti cerem ajutorul;
Doamne, deschizatorul celor ce bat, deschide-ne noua usa binecuvantarilor Tale;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

Condacul 4:
Grijile ne apasa si ne tulbura, indepartandu-ne mintea de la Dumnezeu, si sufletele noastre nu gasesc alinare. Nu este cu putinta sa scapam de tirania lor daca nu ne vom indrepta nadejdea spre Domnul, Cel ce asteapta sa primeasca de la noi cantarea: Aliluia!
Icosul 4:
„Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei.” Asa ne-ai povatuit Tu, Preabunule Doamne, dar noi nu am urmat acest cuvant, ci fiind plini de mandrie ne-am pus nadejdea in lucrul mainilor noastre. Dar acum, rusinati fiind si lipsiti de cele de trebuinta, cadem cu umilinta la ajutorul Tau, nadajduind ca vei ierta greseala noastra:
Doamne, vezi lipsurile noastre si daruieste-ne toate cele care ne sunt de trebuinta;
Doamne, intareste-ne sa putem rabda incercarile prin care ai ingaduit sa trecem;
Doamne, daruieste-le celor lipsiti de hrana sa se indestuleze de milele Tale;
Doamne, Care ai inmultit painile si pestii in pustie, inmulteste darurile cu care binecuvantezi familiile nevoiase;
Doamne, ajuta-ne sa nu ne lipim inimile de bunatatile lumesti;
Doamne, lumineaza-ne gandurile, ca sa nu mai ravnim ceea ce nu ne este de folos;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

Condacul 5:
Stiindu-ne in vreme de boala cartitori precum de demult iudeii in pustie, Te rugam cu zdrobire de inima sa alungi de la noi aceasta neputinta si sa ne dai putere ca oricat de mari ar fi suferintele noastre sa Iti cantam, graind: Aliluia!
Icosul 5:
Toti vom muri, toti vom parasi aceasta lume in care cunoastem durerea si boala. Sa intelegem durerile trupesti ca oglindire a suferintei vesnice si bold pentru a cere dumnezeiasca milostivire:
Doamne, Vindecatorul bolnavilor, vindeca durerile noastre;
Doamne, daruieste rabdare celor aflati in suferinte sufletesti si trupesti;
Doamne, tamaduieste-i pe cei carora le este de folos aceasta;
Doamne, intareste-i pe cei biruiti de suferinte de tot felul;
Doamne, pune in inimile celor bolnavi nadejdea vesnicei bucurii;
Doamne, povatuieste-i pe cei care sufera sa se teama de vesnica suferinta si sa se pocaiasca;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

Condacul 6:
Ne temem de cutremur, ne temem de sabie, dar nu ne temem de focul cel nestins si de celelalte chinuri vesnice care ne asteapta daca ne lasam prinsi in lanturile patimilor si in cursele vrajmasului, si daca uitam sa Ii cantam Celui ce stapaneste intreaga lume: Aliluia!
Icosul 6:
Credem ca sunt adevarate minunile pe care le marturiseste Evanghelia, Hristoase, prin care ai fost Grabnic Ajutator celor aflati in necazuri de tot felul, si stim ca izvorul lor nu a secat, ci curge pana in zilele noastre. Alergam la ajutorul Tau, nadajduind ca nu vei trece cu vederea cererile noastre, ci vei randui toate spre folosul nostru:
Doamne, alunga de la sufletele noastre zadarnica tulburare si daruieste-ne sa gustam linistea;
Doamne, apara toate asezarile crestine si pe cei ce locuiesc intr-insele;
Doamne, pazeste-ne de cutremur, de potop, de foc si de celelalte necazuri;
Doamne, pazeste-ne de caderea in pacat, pe noi si pe cei pentru care ne rugam Tie;
Doamne, daruieste-ne sfarsit crestinesc, ferindu-ne de moartea naprasnica;
Doamne, izbaveste-ne de focul cel nestins si de chinurile care ii asteapta pe pacatosii care nu se pocaiesc;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

Condacul 7:
Degeaba Il rugam pe Dumnezeu sa ne daruiasca pace, degeaba Il rugam sa ne pazeasca de venirea altor neamuri asupra noastra si de razboiul cel dintre noi, daca mergand pe drumul pierzarii nu vrem sa pricepem ca El vede toate faptele noastre, si nici sa ne pocaim, ci doar Ii cantam: Aliluia!
Icosul 7:
Izbaveste-ne, Doamne, de toata rautatea oamenilor si da-ne putere sa ne rugam pentru cei care ne prigonesc. Picura in inimile noastre o picatura din dragostea Ta, a Celui ce Te-ai rugat pentru cei ce Te-au rastignit, ca sa putem plini porunca iubirii de vrajmasi:
Doamne, impaca-i pe cei ce se vrajmasesc, facandu-se unelte ale diavolului;
Doamne, invata-ne sa ne iertam unii pe altii si sa uitam raul care ni s-a facut;
Doamne, alunga de la noi duhul maniei si picura in inimile noastre iubirea pentru cei ce ne dusmanesc;
Doamne, intoarce raul in bine, spre slava Numelui Tau;
Doamne, iarta-i pe toti cei care ne-au gresit, cu stiinta sau fara de stiinta;
Doamne, umple cu dragostea Ta inimile celor apasati de singuratate, care nu gasesc intelegere la oameni;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

Condacul 8:
Mieluseaua Ta, Iisuse, Sfanta Justina fecioara, simtind sagetile vrajmasului napustindu-se asupra ei, nu s-a biruit de deznadejde, ci insemnandu-se cu credinta cu semnul crucii a gonit de la ea puterile intunericului, invatandu-i pe cei ispititi de diavol sa cante Izbavitorului celor slabi: Aliluia!
Icosul 8:
Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvanteaza mostenirea Ta. Biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau, pe toti cei care se roaga Tie:
Doamne, izbaveste-ne din toate cursele intinse de necuratul diavol;
Doamne, nu ingadui sa fim batjocoriti de uratorul de oameni;
Doamne, ai mila de cei care sufera din lucrare draceasca;
Doamne, fa neputincioase farmecele care sunt indreptate asupra robilor Tai;
Doamne, impiedica-i pe crestini sa caute ajutor la vrajitori, la fermecatoare sau la doctorii inchipuiti;
Doamne, da putere celor care in ispite se insemneaza cu semnul Sfintei Cruci;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

Condacul 9:
Se aude inca glasul Inaintemergatorului: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor”. Sa parasim iubirea de sine, sa parasim desfatarile lumesti si sa alergam la Doctorul care tamaduieste sufletele, cantandu-I cu umilinta: Aliluia!
Icosul 9:
Doamne Iisuse Hristoase, noianul pacatelor noastre ne apasa si zacem ca bolnavul de la Scaldatoarea Siloamului, neavand putere sa intram in scaldatoarea pocaintei. Ajuta-ne, Tu, Milostive Doamne, sa primim curajul de a parasi si de a uri pacatul, de a alerga la scaunul spovedaniei si de a ne marturisi prea multele noastre pacate:
Doamne, care nu Te-ai scarbit de pacatoasa care Ti-a sarutat picioarele, milostiv fii noua, pacatosilor;
Doamne, oricat de mari ar fi caderile noastre, ajuta-ne sa ne ridicam;
Doamne, nu stim sa ne pocaim de nu ne vei trimite gandul cel bun;
Doamne, alunga de la noi pe vrajmasul care ne opreste sa ne spovedim cu zdrobire de inima;
Doamne, iarta-ne toate pacatele facute cu cuvantul, cu lucrul sau cu gandul, cu voie sau fara de voie;
Doamne, invata-ne sa punem inceput bun mantuirii;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

Condacul 10:
Ca o desfranata, lumea aceasta ne ispiteste sa parasim calea cea stramta si sa imbratisam trecatoarele desfatari. Noi insa Te rugam sa ne daruiesti darurile Duhului Sfant: duhul intelepciunii, duhul intelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu si duhul bunei-credinte, ca stand neclintiti in fata ispitelor sa Iti inaltam cantarea: Aliluia!
Icosul 10:
Cei care asculta poruncile Evangheliei vor auzi din gura Ta, Doamne, cuvant de bucurie: „Flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc, gol am fost si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat. Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii”. Invata-ne sa facem faptele credintei, Doamne, invata-ne sa traim plini de dragoste pentru ceilalti, ca sa avem nadejde de mantuire:
Doamne, daruieste-ne sa Te iubim din toata inima si din tot cugetul nostru;
Doamne, daruieste-ne sa ne iubim aproapele cu dragoste jertfelnica;
Doamne, Care ai spalat picioarele ucenicilor Tai, invata-ne sa slujim aproapelui nostru ori de cate ori este nevoie;
Doamne, Tu care esti Samarineanul milostiv, indeamna-ne sa ingrijim ranile semenilor nostri;
Doamne, lumineaza-ne ca in cei pe care ii ajutam, flamanzi, goi sau bolnavi, sa Te vedem pe Tine;
Doamne, da-ne puterea de a nu sovai sa implinim poruncile Tale;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

Condacul 11:
A inceput razboiul, se aude trambita care ne cheama la lupta, care ne cheama sa parasim lenevia cea pierzatoare de suflet si sa ne inarmam cu sabia Duhului, cu coiful mantuirii si cu pavaza credintei, luptand pana la sange impotriva patimilor si a poftelor si cantand cantarea: Aliluia!
Icosul 11:
Ori de cate ori cadem in lupta, sa ne ridicam degraba, ca sa nu se primejduiasca sufletele noastre. Sa luptam cu curaj si cu nadejde, fara sa ne plangem ca ranile noastre sunt prea adanci, caci Imparatul nostru le vede si le va tamadui cu multa pricepere:
Doamne, ajuta-ne sa sporim in rugaciune;
Doamne, povatuieste-ne sa ducem o viata smerita, lepadand gandurile de mandrie;
Doamne, da-ne sa iubim nevointa si sa dispretuim desfatarile patimase;
Doamne, lumineaza-ne si sfinteste-ne, ca sa pastram si sa marturisim dreapta-credinta;
Doamne, daruieste-ne sa traim ca fii intelepti ai Bisericii Tale;
Doamne, nu ingadui sa parasim predaniile Parintilor si sa ne lipim inimile de invataturi ratacite;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

Condacul 12:
„Iata acum vreme potrivita, iata acum ziua mantuirii!”, ne spune marele Pavel, Apostolul neamurilor, apostolul care striga cu glas mare catre crestini ca acestia sa nu astepte vremuri de liniste si odihna pentru a dobandi mantuirea, ci in mijlocul incercarilor sa Ii cante lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12:
Nu suntem singuri in fata ispitelor, ci suntem ocrotiti de PreaSfanta Nascatoare de Dumnezeu, de soborul Sfintilor si de cetele Ingeresti. Iti multumim, Doamne, pentru toate milele Tale cele aratate si pentru cele ascunse si Te rugam sa ne indrumi pasii pe calea mantuirii, pe calea care duce in curtile Raiului:
Doamne, pentru rugaciunile PreaCuratei Maicii Tale, mantuieste-ne precum stii;
Doamne, pentru rugaciunile tuturor Cuviosilor Parinti si ale Cuvioaselor Maici, ale Sfintilor stiuti si nestiuti, mantuieste-ne precum stii;
Doamne, pentru rugaciunile Sfintilor Ingeri pe care de la botez i-ai trimis sa ne ocroteasca, mantuieste-ne precum stii;
Doamne, pentru rugaciunile tuturor cetelor ingeresti, mantuieste-ne precum stii;
Doamne, pentru rugaciunile ierarhilor, preotilor si ale celor care ne pomenesc, mantuieste-ne precum stii;
Doamne, pentru rugaciunile care se inalta in Sfanta noastra Biserica, mantuieste-ne precum stii;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)
O, nu suntem vrednici de milele Tale, Fiule al lui Dumnezeu, Hristoase, dar indraznim sa Te rugam sa primesti si putina noastra rugaciune, precum ai primit oarecand cei doi bani ai vaduvei, si sa alungi de la noi tulburarea care ne-a cuprins, ca sa Iti putem canta cu inima smerita: Aliluia!
Apoi se zice iarasi Icosul 1:
Stim ca la nunta din Cana Galileii ai prefacut apa in vin, PreaDulce Iisuse, si credem ca asa poti schimba slabiciunea noastra in putere, frica noastra in curaj, deznadejdea noastra in nadejde; venim la Tine ca la singurul nostru ocrotitor, ca la singurul nostru sprijin. Cine ne va putea izbavi de neputintele noastre daca nu o vei face Tu? Sau cine ne va putea da cele de trebuinta? Numai Tu, Doamne, esti limanul nostru si la Tine cautam alinare:
Doamne, Cel ce ne inconjori cu iubire nemarginita, fie voia Ta, nu voia noastra;
Doamne, Imparatul imparatilor, fie voia Ta, nu voia noastra;
Doamne, Care esti Rasaritul Rasariturilor, fie voia Ta, nu voia noastra;
Doamne, nadejdea celor fara de nadejde, fie voia Ta, nu voia noastra;
Doamne, mangaietorul sufletelor noastre, fie voia Ta, nu voia noastra;
Doamne, infrumusetatorul fapturilor, fie voia Ta, nu voia noastra;
Doamne, Cel ce toate le randuiesti spre mantuirea noastra, mantuieste-ne precum stii!

si Condacul 1:
„Pana cand, Doamne, ma vei uita, pana in sfarsit? Pana cand vei intoarce fata Ta de la mine? Pana cand voi ingramadi ganduri in sufletul meu, durere in inima mea ziua si noaptea?”, se intreba David proorocul, cuprins de tulburare. Dar cand sufletul sau s-a veselit de milele Tale, Ti-a cantat cu dragoste si multumire: Aliluia!
Se face otpustul.
Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:
Rugaciune la necazuri si suparari:
Doamne, viforul necazurilor se ridica asupra noastra si au intrat ape pana la sufletele noastre, dar intru Tine este toata nadejdea noastra. Tu cunosti pricina raului care ne apasa. La Tine perii capetelor noastre sunt numarati. La Tine deci scapam si pe Tine te rugam sa departezi de la noi orice rau pierzator de suflet si sa ne ajuti a birui toate ispitele care ne invaluie, ca Tu esti intarirea, scaparea si izbavitorul nostru, Hristoase Dumnezeule, si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la vreme de încercări şi de supărare

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură.

Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea.

Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin.

Mica rugaciune la necazuri si suparari

Doamne, viforul necazurilor se ridica asupra mea si intristarile chinuitoare ma ingrozesc, dar intru Tine este toata nadejdea mea.

Tu cunosti toata pricina raului ce ma bantuie. La Tine perii capului meu sunt numarati. La Tine, deci, scap si pe Tine te rog sa departezi de la mine orice rau pierzator de suflet si trup si sa-mi ajuti sa birui toate ispitele care ma invaluiesc.

Pentru ca Tu esti intarirea, scaparea si izbavitorul meu, Hristoase, Dumnezeule si Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Amin.

Marea rugaciune la vremuri de grea incercare, necazuri, pericole si nenorociri

Doamne Dumnezeule, norii negri ai nenorocirilor se ingramadesc asupra capului meu si intristarile chinuitoare ma ingrozesc. Dar, desi sufar, eu nu cartesc impotriva Ta, Preabunule, caci Tu esti totdeauna sprijinitorul meu si piatra cea neclintita, pe care sunt intemeiate nadejdile mele. Tu cunosti, Dumnezeule, pricinile nenorocirilor si intristarilor mele si ingrijesti de soarta mea.

Desi sufar, Doamne, eu stiu ca Tu ma iubesti si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin de nadejde in dragostea si bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj, pentru ca eu cred ca, avand ajutorul Tau, voi iesi biruitor.

Cel ce carmuiesti lumea si soarta muritorilor, carmuieste si corabia vietii mele, cea izbita de valurile ispitelor, spre liman linistit. Intelepciunea Ta sa ma povatuiasca pururea in calea binelui si a fericirii, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor Sfintilor Tai.
Amin.

Doamne Dumnezeule, Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca in Rai pe stramosii nostri Adam si Eva, spre a le incerca ascultarea si supunerea lor; Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca cu ingroziri si cu suferinte grele pe Dreptul Iov, pentru a se vadi si mai lamurit virtutile si credinta lui intru Tine; Cel ce ai dat ingaduinta satanei sa se apropie cu ispitire de Insusi Fiul Tau, pentru ca, infrant si rusinat, acel duh blestemat sa auda din gura Mantuitorului lumii cuvintele: „Inapoia mea, satano, caci este scris: Domnului Dumnezeului tau sa I te inchini si numai Lui Unuia sa-I slujesti!”. Cel ce tuturor Dreptilor si Sfintilor Tai le-ai dat vremuri de ispitire, de primejdii si de grele indoieli, pentru ca, prin ele lamurindu-se, sa biruie si sa ramana si mai intariti in credinta, in nadejdea, in dragostea si in supunerea cea catre Tine.

Insuti, Atotputernice si Preabunule Stapane, ajuta-ma in aceasta clipa grea, cand duhul satanei imi tulbura mintea cu indoieli si amagiri viclene imi framanta inima. Arata-mi, Milostive Doamne, adevarul si calea Ta cea dreapta, pentru ca, biruind greaua incercare din clipa de acum, sa ma bucur de cuvintele Apostolului Tau Iacob, care zice: „Fericit barbatul care rabda ispita, caci, lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu tuturor celor ce Il iubesc pe El”.

Daruieste-mi, Stapane Doamne, inima curata si credinta tare, pentru ca in aceste clipe grele sa cant impreuna cu Proorocul Tau David: "Doamne, cat s-au inmultit cei ce ma necajesc! Multi se scoala asupra mea. Multi zic sufletului meu: nu este mantuire lui intru Dumnezeul lui! Dar Tu, Doamne, sprijinitorul meu esti, slava mea esti si Cel ce inalti capul meu. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si m-a auzit din muntele cel sfant al Lui. Scoala, Doamne, mantuieste-ma, Dumnezeul meu, ca Tu ai batut pe toti cei ce ma vrajmasesc: Dintii pacatosilor ai zdrobit. A Domnului este mantuirea, si peste tot poporul Tau binecuvantarea Ta." Amin.

Sa se scoale Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga de la fata Lui toti cei   ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii si zic cu veselie: Bucura-te, Preacinstita si de viata facatoare Cruce a Domnului, care alungi diavolii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, care S-a pogorat la Iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit pe tine noua, Cinstita Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmasul. O, Preacinstita si de viata facatoare Cruce a Domnului, ajuta-mi impreuna cu Sfanta Fecioara Maria, Nascatoare de Dumnezeu, si cu toti Sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor Amin.

Ingradeste-ma, Doamne Dumnezeule, acopera-ma si pazeste-ma, cu puterea Cinstitei si de viata purtatoarei Crucii Tale, departand de la mine tot raul. Amin.

In mainile milostivirii Tale celei mari, Dumnezeul meu, incredintez astazi sufletul si trupul meu, simtirile si graiurile mele, sfaturile si gandurile mele, lucrurile si toate cele trebuincioase sufletului si trupului meu. Iar Tu, Doamne, binecuvanteaza-ma, miluieste-ma Doamne, si ma izbaveste de tot raul, ca petrecand aici pe pamant viata fara de pacat in toate zilele vietii mele, sa ajung la viata cea vesnica cu Sfintii Tai in Imparatia Ta si cu dansii sa te slavesc in veci. Amin.

Doamne Dumnezeule, Dumnezeul parintilor nostri, Dumnezeul milei si al indurarii si al iubirii de oameni, in toata vremea si in tot ceasul, in tot locul si in tot lucrul intareste-ma Tu, Doamne, Dumnezeule, cu putere, cu tarie, cu credinta, cu nadejde, cu rabdare, cu stiinta si intelepciune de la Tine. Lumineaza-ma Tu, Doamne Dumnezeule cu Sfanta voia Ta, ajuta-ma a o intelege eu pe ea si numai pe ea a o face. Fie mie dupa cuvantul Tau, Doamne, Dumnezeule, intareste-ma in cele ce voi suferi si ajuta-ma ca de acum inainte sa nu mai gresesc inaintea sfintei Tale fete si a Maicii Tale Preacurate.

Maica Preacurata si pururea Fecioara Maria, tu, care ai nespusa bogatie de milostivire si tuturor le intinzi mana de ajutor, tamaduind neputintele si nestiintele, tulburarile si frica, toate bolile si patimile, cu putere de sus intareste-ma, Stapana Preabuna, si pe mine, robul Tau (roaba Ta), care sunt atat de nevrednic si neputincios sufleteste si trupeste, si ma invredniceste de cercetarea ta si purtarea ta de grija, alungand de la mine negura mahnirii si a intristarii de care sunt atat de cuprins. Acopera-ma, Maica Preacurata, cu Sfant Acoperamantul tau,     ajuta-ma si invata-ma ca pe un neputincios ce sunt, hraneste-ma ca pe un strain, ca prin tine mantuit fiind, pururea sa cant lui Dumnezeu: Aliluia!

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Unde umbreaza darul tau, Arhanghele, de acolo se izgoneste puterea diavolului, caci nu poate rabda lumina ta luceafarul cel ce a cazut. Pentru aceasta sagetile lui, cele de foc purtatoare, cele pornite asupra mea, stinge-le prin mijlocirea ta, izbavindu-ma pe mine de smintelile lui, vrednicule de lauda, Mihaile Arhanghele!

Doamne, miluieste-ma!
Doamne, iarta-ma!
Doamne, ia-ma in paza Ta!

Nadejdea mea este Tatal!
Scaparea mea este Fiul!
Acoperamantul meu este Duhul Sfant!
Treime Sfanta slava Tie!