Sfântul
Proroc Elisei era de neam din cetatea Avelmeula și fiul lui Safat, care
se trăgea din seminția lui Ruvim. El de la naștere s-a arătat mare
făcător de minuni; pentru că o junincă de aur din Silom, căreia
israelitenii care se întorseseră spre închinarea de idoli îi aduceau
jertfele lor și i se închinau ca unui dumnezeu; acea junincă fiind fără
de suflet, în ceasul nașterii lui Elisei a mugit așa de tare, încât s-a
auzit până la Ierusalim glasul ei.
De acest lucru minunându-se toți foarte mult, un
preot oarecare, fiind plin de Duhul Sfânt, a zis: „Astăzi s-a născut un
mare proroc al lui Dumnezeu, care va strica pe idolii cei ciopliți și va
sfărâma pe cei puternici”. Iar după ce Elisei s-a făcut bărbat
desăvârșit, își petrecea viața sa în curăția fecioriei, pentru a fi mai
plăcut lui Dumnezeu. El a fost chemat la prorocie în acest fel: Elisei
ara pământul cu douăsprezece perechi de boi, iar Sfântul Proroc Ilie era
în muntele Horeb, vorbind cu Dumnezeu. Și i-a poruncit Dumnezeu lui
Ilie să se ducă și să ungă proroc în locul său pe Elisei. Și ducându-se
Sfântul Ilie, a găsit pe Elisei arând, și, punând cojocul său pe dânsul,
i-a spus voia Domnului și l-a numit să fie proroc. Deci i-a poruncit să
meargă după dânsul, iar Elisei, lăsând îndată toate, era gata să urmeze
cu osârdie Sfântului Ilie Prorocul lui Dumnezeu; dar l-a rugat să-i
poruncească să se ducă acasă, ca să fie binecuvântat de tatăl și de
maica sa. Și Ilie i-a poruncit să se ducă. Iar el, ducându-se, a luat o
pereche de boi cu care ara singur și, înjunghiindu-i, a tăiat și plugul
de lemn și făcând foc cu el, a fript carnea și a pus-o înaintea
oamenilor și a prietenilor care s-au întâmplat acolo și, ospătându-i, a
luat binecuvântare de la tatăl său și de la mama sa; apoi a alergat în
urma lui Ilie și-i slujea, învățând de la dânsul vederea multor taine
ale lui Dumnezeu.
Astfel s-a făcut proroc, cu darul lui Dumnezeu, nu
mai puțin decât Sfântul Ilie, povățuitorul și învățătorul său. Iar când
Dumnezeu a voit să ia pe robul Său Ilie în vifor de foc cu căruța sa
spre cer și să-l mute în Rai, Ilie a poruncit lui Elisei să-i spună lui
ce dar voiește să ceară de la Dumnezeu, pe care să-l mijlocească Sfântul
Ilie cu rugăciunea sa: „Cere, a zis el, ce vrei să-ți fac, mai înainte
până ce nu voi pleca de la tine”. Iar Elisei nu a cerut oarecare lucruri
vremelnice, pământești, că nu-i trebuia nimic pe pământ, căci lăsase
toate pentru Dumnezeu; ci, fiind sărac cu duhul și cu lucrul, n-a cerut
nici sănătate trupului, nici lungime de zile, pentru că nu dorea
petrecere lungă în această viață vremelnică; ci așteptând să moștenească
viața cea veșnică, a cerut îndoit darul Sfântului Duh, care era în
Sfântul Ilie: „Să fie, zicea el, Duhul cel din tine îndoit (dublu) în
mine”, adică darul prorociei și al facerii de minuni, ca pe oamenii cei
rătăciți de la Dumnezeu și duși în urma idolului Baal să-i învețe cu
cuvântul prorocesc, iar cu facerea de minuni să întărească cele grăite
și să-i întoarcă iarăși la Dumnezeul Cel Adevărat.
Deci el și-a câștigat cererea, pentru că Ilie a
grăit către dânsul: „Dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ți
se va împlini dorința”. Pe când mergeau și vorbeau, s-a văzut înaintea
lor o căruță cu cai de foc. Și s-au despărțit amândoi și Ilie a fost
luat cu vifor spre cer. Iar Elisei, văzându-l că se depărtează de la el,
a strigat: „Părinte, părinte, carul lui Israel și caii lui!”. Și n-a
mai văzut Elisei căruța aceea de foc care luase pe Sfântul Ilie, că se
dusese în înălțime, departe de la ochii lui; apoi a început a plânge
după dânsul, ca după părintele său, rupându-și hainele. Și a căzut
cojocul de la Sfântul Ilie, din înălțime, lăsându-se lângă dânsul; iar
el l-a luat spre mângâierea necazului său și spre semnul duhului celui
îndoit câștigat de la Ilie, și îl avea la el ca o vistierie scumpă sau
ca o cinstită porfiră împărătească. Prin acel cojoc, ca și Ilie mai
înainte, a făcut această minune: voind să treacă râul Iordan, a lovit
apa cu cojocul și aceea s-a despărțit în două și Elisei a trecut ca pe
uscat.
Văzând aceasta fiii prorocilor care petreceau în
Ierihon, au zis unul către altul: „Iată duhul lui Ilie se odihnește
peste Elisei”. Apoi, venind, i s-au închinat lui. Iar Sfântul Elisei s-a
dus la Ierihon, voind să petreacă acolo câtăva vreme; și oamenii
cetății au zis către dânsul: „Stăpâne, viața cetății noastre este bună,
precum o vezi; însă apele sunt rele, de aceea și pământul este
neroditor”. Sfântul Elisei a zis către dânșii: „Aduceți-mi un vas nou de
apă și turnați sare într-însul”. Făcând oamenii aceasta, el a luat
vasul, s-a dus la izvoarele apelor, a turnat sarea acolo și a zis: „Așa
grăiește Domnul: Tămăduit-am apele acestea și de acum nu va mai fi
dintr-însele moarte și nerodire”. Și s-au tămăduit apele Ierihonului
după cuvântul lui Elisei. După aceasta Sfântul Elisei s-a dus de la
Ierihon în cetatea Betel, întru care poporul lui Israel se lepădase de
Dumnezeu și se închina idolilor.
Și dacă s-a apropiat de cetate, copiii cei mici
care ieșiseră din cetate să se joace, văzând că vine Sfântul Proroc,
care era pleșuv la cap, au început a-l batjocori, zicând: „Hai,
pleșuvule, hai!”. Iar sfântul, trecând de dânșii, s-a uitat înapoi și,
văzându-i că alergau în urma lui și strigau aceeași batjocură, i-a
blestemat în numele Domnului. Atunci au ieșit din dumbravă două ursoaice
și au sfâșiat patruzeci și doi dintr-înșii, iar ceilalți abia au scăpat
fugind în cetate. Prorocul lui Dumnezeu a adus asupra acelor copii
această pedeapsă cu dreaptă judecată, pe de o parte pedepsind și tăind
batjocora lor, ca nu venind în vârstă bărbătească să fie mai răi cu
obiceiul; iar pe de alta, făcând răsplătire părinților lor pentru
închinarea de idoli și învățându-i să-și crească copiii cu asprime, ca
să știe să se teamă de Dumnezeu și să cinstească cu cucernicie pe
slujitorii Lui. De aici sfântul s-a dus la muntele Carmelului și de
acolo s-a întors în Samaria.
În vremea aceea s-au ridicat israelitenii cu
război împotriva moabitenilor, pentru o pricină ca aceasta: împăratul
moabitenilor, al cărui pământ era foarte bogat și avea cirezi de
dobitoace, dădea dajdie împăratului lui Israel, în toți anii, o sută de
mii de miei și o sută de mii de berbeci cu lâna lor. Iar murind Ahab,
împăratul lui Israel, Mosa, împăratul moabitenilor, s-a depărtat de
Israel și a încetat a mai da dajdia obișnuită.
Atunci Ioram, fiul lui Ahab, cel care împărățea
peste Israel în Samaria și care ținea de păgânătatea tatălui său, a
adunat puterea oștilor sale, chemând în ajutor și pe plăcutul lui
Dumnezeu, Iosafat, împăratul Iudeii din Ierusalim, și luând asemenea și
pe împăratul Edomului, cel care era sub mâna lui. Iar după rânduiala lui
Dumnezeu, era în rândul ostașilor și Sfântul Proroc Elisei. Și mergând
cei trei împărați șapte zile cu oștile lor, nu aveau apă pentru ei și
pentru dobitoacele lor și toți slăbiseră de sete. Iar Ioram, împăratul
lui Israel, a zis cu suspine: „Ne-a adunat pe noi Domnul, trei împărați,
ca să ne dea în mâinile lui Moab”. Iar împăratul Iudeii, Iosafat, a
zis: „Oare nu este aici între ostași vreun proroc al Domnului, ca prin
el să întrebăm pe Domnul?”. Și o slugă a împăratului lui Israel a
răspuns: „Este Elisei, fiul lui Safat, care a fost sluga prorocului Ilie
și care turna apă pe mâinile lui”. Iar împăratul Iosafat a grăit despre
Elisei: „Într-acel bărbat este Cuvântul Domnului”.
Deci toți acești trei împărați au mers la Sfântul
Elisei și l-au rugat să se roage Domnului și i se va descoperi lui
despre ei. Sfântul Elisei a zis către împăratul Ioram: „Mergi la
prorocii lui Ahab, tatăl tău, și ai mamei tale, Isabela, și îi întreabă
pe ei, să-ți spună de cele ce vă vor fi vouă”. Iar Ioram a zis cu
smerenie către el: „Oare pentru aceasta ne-a adunat pe noi Domnul, ca să
ne dea în mâinile lui Moab?”. Elisei i-a zis lui: „Viu este Domnul
puterilor, Căruia Îi stau înainte, că de n-aș fi cinstit pe împăratul
Iosafat, plăcutul lui Dumnezeu, n-aș fi ținut seamă de tine și nici n-aș
fi căutat spre tine, care ești închinător de idoli. Dar să aduceți la
mine un cântăreț”.
Atunci ei au adus un cântăreț, anume Levit, care
știa a cânta bine psalmii lui David. Și cântând Levit cântările
psalmilor, S-a făcut mâna Domnului, adică Duhul Sfânt, peste Elisei și a
zis: „Săpați acum pâraie și gropi adânci, că așa zice Domnul: Nu veți
vedea nici vânt, nici ploaie, iar râurile și gropile se vor umple de apă
și veți bea voi și oamenii voștri și dobitoacele voastre! Încă și pe
Moab îl va da Domnul în mâinile voastre și veți birui puterea lui; veți
strica toate cetățile cele tari, veți tăia toți pomii cei roditori și
veți astupa cu pietre și țărână toate izvoarele de apă, și veți pustii
tot pământul moabitenilor”.
Și aceste cuvinte prorocești s-au împlinit
întocmai; fiindcă a doua zi, în vremea jertfei pe care Iosafat,
dreptcredinciosul împărat al Ierusalimului, o aducea în toate diminețile
lui Dumnezeu prin mâinile preoților, au văzut toate popoarele că prin
porunca lui Dumnezeu curgea apă pe calea Edomului; și a curs mai întâi
în tabăra lui Iosafat, apoi și în celelalte, încât se umplură de apă
toate gropile, pâraiele și văile, și s-a udat tot pământul acela de apă.
Deci, bând toți și răcorindu-se cu apa aceea, au mers asupra lui Moab;
și au lovit oștile lui cu mare rană, robind și pustiind tot pământul
acela – după cuvântul prorocului lui Dumnezeu –, și s-au întors cu
veselie la locurile lor.
După aceasta, o văduvă oarecare, care fusese soția
unuia dintre fiii prorocilor, a strigat către Elisei: „Robul tău și
bărbatul meu, pe care tu îl știi bine că a fost rob și temător de
Domnul, a murit; și acum vine un datornic la care bărbatul meu s-a
îndatorat mult, și nimic nu poate să ia de la mine, fiind săracă; deci
acela voiește să ia în robie pe cei doi fii ai mei, pe care, în
mângâierea văduviei mele, îi am ca pe lumina ochilor”. Astfel striga
acea femeie către prorocul lui Dumnezeu. Unii zic că femeia aceea a fost
soția prorocului Avdie, care a fost rânduitor al casei lui Ahab și care
a ascuns o sută de proroci ai lui Dumnezeu dinaintea sabiei împărătesei
Isabela, hrănindu-i la vreme de foamete și cheltuind cu ei toată averea
sa. Acela a fost nevoit să se împrumute și, murind, a lăsat femeia și
copiii în grija lui Dumnezeu, poruncindu-le să aibă nădejde neîndoită
către Domnul. Iar Sfântul Proroc Elisei, având milă de dânsa și de fiii
săi, i-a zis: „Ce voiești să-ți fac? Spune-mi ce ai în casa ta?”. Iar ea
i-a zis: „Nu este nimic în casa roabei tale, decât numai puțin
untdelemn într-un vas”. Și a zis sfântul către dânsa: „Du-te acasă și
cere de la vecinii tăi multe vase goale și, închizându-te în casă cu
fiii tăi, toarnă din untdelemnul pe care-l ai prin toate vasele și le
vei avea pline”.
Deci ducându-se, femeia a făcut așa. A cerut vase
și ducându-le în casă, a închis ușa după sine și a turnat din vasul său
în cele împrumutate; iar fiii ei, apropiindu-se, îi dădeau vasele;
astfel că untdelemnul nu lipsea din vasele ei și curgea ca dintr-un
izvor. Iar după ce s-au umplut toate vasele, a zis femeia către fiii ei:
„Acum nu mai este nici un vas gol”, și untdelemnul a încetat să curgă.
Și alergând femeia cu bucurie, a spus aceasta omului lui Dumnezeu. Și a
zis către ea Elisei: „Du-te și vinde untdelemnul și plătește datoriile
celor care ți-au împrumutat; iar din untdelemnul rămas să te hrănești tu
cu fiii tăi”.
Într-o zi, Sfântul Proroc Elisei trecea prin
cetatea Soman, și acolo l-a oprit o femeie cinstită, ca să mănânce pâine
în casa ei; deci acea femeie a ospătat pe omul lui Dumnezeu cu osârdie.
Iar prorocul Elisei de multe ori umbla prin cetatea aceea, când mergea
de la Carmel la Iordan, sau de la Galgala la Ierihon, sau se întorcea de
acolo la Carmel; și se abătea să mănânce pâine la casa acelei femei,
pentru că era evlavioasă și îmbunătățită. Și a zis acea femeie către
bărbatul său: „Am cunoscut că acel om al lui Dumnezeu, care trece
adeseori prin cetatea aceasta, este sfânt. Deci să-i facem un foișor mic
și să-i punem pat și masă, și scaun, și sfeșnic, ca, abătându-se din
drum la noi, să-și aibă odihna sa”. Deci s-a făcut astfel; așa că
Sfântul Proroc Elisei găzduia acolo de câte ori i se întâmpla să meargă
în cetatea aceea.
Iar într-o vreme, omul lui Dumnezeu, odihnindu-se
într-acel foișor ce era făcut pentru dânsul, se gândea în sine cu ce ar
putea mulțumi pe acea femeie primitoare de străini; pentru că vedea
bunătatea ei cea mare. De aceea a zis către Ghehazi, sluga sa: „Cheamă
pe șunamiteanca aceasta la mine”. Și chemând-o pe ea sluga, omul lui
Dumnezeu a zis către dânsa: „Minunată primire de oaspeți ne-ai făcut
nouă! Deci cu ce să-ți răsplătim ție? Nu ai vreo trebuință de ajutor la
împărat sau la vreun boier sau la voievod?”. Atunci ea a răspuns: „Eu nu
am nici un fel de nevoie; pentru că eu petrec în pace în poporul
meu!”. Iar după ce a ieșit de la dânsul femeia, sfântul a zis către
Ghehazi: „Cu ce să mulțumim pe această femeie pentru facerile ei de
bine?”. Iar Ghehazi a zis către dânsul: „Iată, ei nu au copii, iar
bărbatul ei este bătrân; deci roagă-te lui Dumnezeu pentru dânsa ca să-i
dea ei un moștenitor”.
Atunci plăcutul lui Dumnezeu a făcut rugăciune
fierbinte pentru dânsa către Dumnezeu și, primind încredințare, a zis
către sluga sa: „Cheamă la mine iarăși pe șunamiteanca”. Deci a chemat-o
pe ea sluga și omul lui Dumnezeu a zis către dânsa: „La anul pe această
vreme vei zămisli un fiu!”. Iar ea, închinându-se, a zis: „Mă rog ție,
stăpânul meu, nu mă amăgi pe mine, roaba ta!”. Iar sfântul o sfătuia să
creadă cuvântul cel nemincinos. După aceea femeia a zămislit și,
împlinindu-se vremea, a născut un fiu și îl hrănea pe el. Iar pruncul
crescând, într-un an, la vremea secerișului a ieșit la tatăl său și la
secerători; și, zăbovind puțin acolo, a zis către tatăl său: „Mă doare
capul!”. Atunci tatăl a zis slugii sale: „Du-l pe el la maică-sa”. Și a
zăcut copilul pe genunchii maicii sale până la amiază, și a murit.
Atunci dânsa, luând copilul mort, s-a suit cu el în foișorul prorocului
și l-a pus pe pat, apoi ieșind, a închis ușa. Și chemând pe bărbatul
său, nu i-a spus nimic despre moartea fiului lor, ci l-a rugat pe el,
zicând: „Trimite cu mine o slugă și o asină, ca să alerg la omul lui
Dumnezeu în Carmel și îndată mă voi întoarce”.
Și a zis către dânsa bărbatul ei: „Pentru ce vrei
să te duci la dânsul, că acum nu este lună nouă, nici sâmbătă” – pentru
că în acele zile se aduna poporul la Sfântul Proroc Elisei, pentru
preamărirea lui Dumnezeu și pentru învățătură. Atunci femeia a zis:
„Măcar că nu este nici sâmbătă, nici lună nouă, însă eu mă voi duce”. Și
s-a dus cu sârguință. Iar pe când se apropia de muntele Carmelului,
omul lui Dumnezeu a cunoscut venirea ei și a zis lui Ghehazi: „Iată,
vine șunamiteanca; aleargă întru întâmpinarea ei și zi-i: «Pace este
ție?»”. Iar Ghehazi întâmpinând-o pe ea, i-a zis: „Pace este ție? Pace
este bărbatului tău? Pace este pruncului tău?”. Iar ea a zis: „Pace”.
Deci femeia, alergând la Sfântul Elisei, a căzut înaintea lui și s-a
apucat de picioarele lui. Iar Ghehazi s-a apropiat de ea, vrând să o dea
în lături. Dar Elisei i-a zis: „Las-o pe ea, că sufletul ei este
întristat acum; și Domnul a tăinuit de mine supărarea ei și nu mi-a
spus-o”.
Atunci femeia a zis: „Au doar am cerut eu fiu de
la domnul meu? Au nu tu singur, domnul meu, mi l-ai dăruit pe el de la
Dumnezeu, iar eu ți-am zis: «Nu mă amăgi pe mine roaba ta»? Iată, dar,
că fiul meu acum a murit!”. Omul lui Dumnezeu s-a umilit pentru dânsa și
a poruncit lui Ghehazi să ia toiagul lui, să alerge degrab și să-l pună
peste pruncul cel mort. Dar mama pruncului, nemulțumindu-se cu aceasta,
a zis către Sfântul Proroc: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău,
că nu mă voi duce de la tine”. Deci Sfântul Elisei, sculându-se, a mers
în urma ei; iar Ghehazi, apucând înainte, a pus toiagul pe fața
pruncului, dar nu era în el nici glas, nici suflare.
Atunci Ghehazi, întorcându-se, a întâmpinat pe
omul lui Dumnezeu și i-a spus lui că nu s-a sculat pruncul. Deci
ajungând în cetate Sfântul Proroc Elisei, s-a dus la casa femeii și s-a
suit în foișor, unde pruncul cel mort era pus pe patul lui. Deci intrând
înăuntru Sfântul Elisei, a închis ușa și s-a rugat Domnului, după aceea
s-a suit și s-a culcat peste prunc, și punându-și gura sa peste gura
lui, ochii săi peste ochii lui, mâinile sale peste mâinile lui, gleznele
sale peste gleznele lui, și suflând peste dânsul, s-a încălzit trupul
pruncului. Apoi, sculându-se prorocul și umblând prin odaie încoace și
încolo, iarăși s-a suit și s-a aplecat peste prunc de șapte ori, și
astfel și-a deschis pruncul ochii.
Apoi Elisei, chemând pe Ghehazi, i-a zis lui:
„Cheamă la mine pe șunamiteanca”. Și Ghehazi a chemat-o pe ea, iar
Elisei a zis către dânsa: „Ia-ți pe fiul tău!”. Și a căzut femeia la
picioarele omului lui Dumnezeu și, închinându-se lui până la pământ, a
luat pe fiul său viu, bucurându-se și lăudând pe Dumnezeu.
După aceea, prorocul lui Dumnezeu, Elisei,
sculându-se de acolo, s-a dus la Galgala, pe unde, de demult, poporul
israelitean a intrat în Pământul Făgăduinței, trecând râul Iordanului.
Și zăbovind Sfântul Elisei în Galgala multă vreme, a fost în pământul
acela foamete mare, iar fiii prorocilor, care erau ucenicii lui,
petreceau lângă dânsul, urmând vieții lui celei plăcute lui Dumnezeu,
întru curăție și necâștigare, după asemănarea călugărilor celor din
Legea nouă.
Iar petrecerea omului lui Dumnezeu cu ucenicii lui
era la un loc osebit și liniștit. Și a zis unuia dintre slugile sale:
„Să pui o căldare mare pe foc și să fierbi fiertură fiilor prorocilor”,
căci erau ca la o sută de bărbați. Și ieșind unul dintre dânșii să adune
verdețuri sălbatice, a aflat un rod sălbatec asemenea cu strugurii,
care se numea colocuntidi, amar fără de măsură – pentru aceea unii l-au
numit pe acela fierea pământului. Încă este și vătămător sănătății
omului rodul acela, deși se folosește în doctorii; iar de ar mânca
cineva dintr-însul peste măsură, moare.
Iar acela care l-a adunat, neștiind puterea cea
vătămătoare a rodului acela, a cules haina sa plină și a turnat în
căldare, ca să fiarbă. Și după ce fiertura aceea a fost pusă înaintea
fiilor prorocilor și au început a mânca din ea, au simțit amărăciunea
împreună cu vătămarea, și au strigat către sfântul, zicând: „În căldare
este moarte, omule al lui Dumnezeu!”. Și nu au mai mâncat, pentru că nu
le era cu putință. Iar Sfântul Elisei le-a poruncit să toarne în căldare
puțină făină – nu pentru aceea, ca să gonească vătămarea aceea cu
făină, ci ca să ascundă facerea lui de minuni –, și s-a îndulcit
fiertura aceea, iar vătămarea s-a prefăcut în doctorie, încât toți
mâncând s-au săturat și au rămas sănătoși.
După aceea a venit la prorocul lui Dumnezeu un
oarecare bărbat iubitor de Dumnezeu din cetatea Valsalisa și a adus 20
de pâini din orzul pe care l-a secerat întâi. Și a poruncit Elisei, omul
lui Dumnezeu, să pună pâinile acelea înaintea celor care viețuiau
împreună cu dânsul; iar sluga lui a zis către el: „Aceste puține pâini
nu ajung la o sută de bărbați”. Iar sfântul i-a zis: „Pune-le înaintea
lor să mănânce, că așa zice Domnul: Vor mânca și le va prisosi”. Și așa a
fost. Au mâncat și s-au săturat o sută de bărbați și au rămas multe
fărâmituri, după cuvântul Domnului cel zis prin gura prorocilor.
În zilele acelea, era la împăratul Siriei un boier
din cei puternici, adică voievod a toate puterile ostășești, cu numele
Neeman, mare bărbat înaintea stăpânului său, viteaz și bine norocit în
războaie; însă era foarte lepros, încât nu se găseau doctori ca să-l
poată tămădui. Odată au ieșit din Siria niște ostași voinici și au răpit
o fată tânără din pământul lui Israel și au adus-o pe ea femeii lui
Neeman, voievodul lor. Acea tânără auzind de la părinții săi despre
Sfântul Proroc Elisei și despre minunile cele mari ale lui Dumnezeu,
care se făceau cu rugăciunile lui, a zis stăpânei sale, căreia îi
slujea: „Dacă stăpânul nostru s-ar duce la Elisei, prorocul lui Dumnezeu
cel din Samaria, i-ar fi lui bine, că acela l-ar curăți de boală”.
Iar femeia lui Neeman i-a spus bărbatului său
cuvintele acelei copile, zicând: „Acestea îmi spune tânăra, care este
din pământul lui Israel”. Atunci Neeman s-a dus la împăratul său și l-a
rugat să-l lase să se ducă pentru tămăduire în pământul lui Israel, în
Samaria, la prorocul lui Dumnezeu. Iar împăratul nu numai că nu l-a
oprit să se ducă acolo, dar i-a dat și o scrisoare din partea lui către
Ioram, împăratul lui Israel, fiul lui Ahab. Atunci Neeman a luat zece
talanți de argint, șase mii de galbeni și zece rânduri de haine frumoase
pentru schimbat, ca toate acestea să le dăruiască omului lui Dumnezeu.
Și s-a dus în pământul lui Israel și a dat împăratului Ioram scrisoarea
de la împăratul său, în care era scris astfel: „Când vei primi această
scrisoare a mea, să știi că am trimis la tine pe Neeman, sluga mea, ca
să-l cureți de lepra lui”.
Iar împăratul lui Israel, Ioram, citind scrisoarea
împăratului Siriei, s-a mâhnit foarte tare și și-a rupt hainele,
zicând: „Oare eu sunt Dumnezeu ca să pot omorî și să fac viu, de a
trimis el la mine pe acest bărbat lepros să-l curăț? De aici puteți
vedea, că acesta caută pricini cu mine, ca să poată ridica război asupra
mea”.
Și aflând Sfântul Proroc Elisei de aceasta, că
împăratul s-a supărat și și-a rupt hainele, a trimis la dânsul, zicând:
„împărate, pentru ce te mâhnești și ți-ai rupt hainele? Să vină Neeman
la mine și să cunoască că în Israel este prorocul lui Dumnezeu!”. Și a
mers Neeman cu caii și cu caretele, și a stat lângă ușile casei lui
Elisei; iar sfântul a trimis pe sluga sa să-i spună: „Du-te și te scaldă
de șapte ori în Iordan, că ți se va curați trupul și te vei vindeca de
lepră”. Deci Neeman s-a mâniat și s-a dus, zicând: „Eu credeam că va
ieși afară și, stând lângă mine, va chema numele Dumnezeului său, va
pune mâna pe rănile mele și îmi va curăți lepra; însă el îmi poruncește
să mă duc la Iordan. Nu sunt oare mai bune râurile Damascului, Avana și
Farfara, decât Iordanul și decât toate apele lui Israel ca să mă spăl
într-însele și să mă curăț?”. Zicând aceasta, a plecat mânios din
Samaria. Dar slugile l-au sfătuit să nu calce porunca prorocului lui
Dumnezeu, zicându-i: „Dacă ți-ar fi grăit prorocul vreun cuvânt mare,
n-ai fi făcut porunca lui? Iar acum el ți-a spus să faci numai acest
lucru mic: «Să te speli în Iordan și te vei curăți», și tu nu voiești să
asculți?”.
Atunci Neeman a primit sfatul slugilor sale și,
apropiindu-se de râul Iordan, s-a dat jos din caretă, s-a afundat în
Iordan de șapte ori, după cuvântul omului lui Dumnezeu, și s-a făcut
trupul lui ca de copil, curățindu-se de stricăciune; apoi s-a întors iar
la Sfântul Elisei împreună cu toată tabăra lui. Și stând Neeman
înaintea sfântului, a zis: „Acum am cunoscut că nu este Dumnezeu în tot
pământul, fără numai în Israel. Deci primește de la robul tău aceste
daruri pe care ți le-am adus”. Și Neeman voia să-i dea prorocului lui
Dumnezeu aurul, argintul și hainele. Iar Sfântul Elisei i-a zis: „Viu
este Domnul, Căruia îi stau înainte, că nu voi lua nimic”. Și Neeman
silea pe proroc să ia cele aduse; însă el nu l-a ascultat, nici nu a
luat nimic. Atunci Neeman a zis către dânsul: „Dacă nu voiești să iei
nimic de la mine, atunci dă-mi tu mie, robului tău, pământ cât voi putea
duce cu două perechi de catâri, ca, ducându-l la casa mea, să fac din
el altar Domnului Dumnezeului lui Israel; căci de acum robul tău nu va
mai aduce jertfe și arderi întregi la alți zei, ci numai Unuia
Dumnezeului Celui Adevărat”. Iar Sfântul Elisei nu l-a oprit să ia ce a
cerut și l-a eliberat cu pace.
Și ducându-se Neeman de la Elisei, omul lui
Dumnezeu, Ghehazi, sluga sfântului, a zis în sine: „Iată, stăpânul meu a
făcut hatâr lui Neeman Sirianul, neluând nimic din darurile aduse! Viu
este Domnul, că voi alerga în urma lui și voi lua ceva!”. Și sculându-se
Ghehazi, a alergat după Neeman și, văzându-l acela că vine în urma lui,
s-a întors din caretă spre întâmpinarea lui. Și i-a zis Ghehazi: „Pace
ție!”. Asemenea i-a răspuns și Neeman: „Pace!”. Iar Ghehazi a zis:
„Stăpânul meu m-a trimis la tine, zicând: Iată, acum au venit la mine de
la muntele lui Efrem doi tineri din fiii prorocilor; să dai pentru ei
un talant de argint și două perechi de haine”. Și a zis Neeman: „Iată
doi talanți de argint și hainele”: Și a pus Neeman doi talanți în două
pungi și două perechi de haine și le-a dat la două slugi ale sale pe
care le-a trimis cu Ghehazi.
Și venind Ghehazi seara când se întuneca la locul
său cu acele lucruri, le-a luat din mâinile slugilor și, slobozindu-i,
le-a ascuns în casa sa. Apoi el singur s-a dus și a stat în fața
stăpânului său. Iar Sfântul Elisei a zis către dânsul: „De unde ai
venit, Ghehazi?”. El a răspuns: „Nu a umblat robul tău nicăieri”.
Sfântul Elisei a zis către dânsul: „Oare inima mea nu a umblat cu tine
și nu a văzut cum s-a întors bărbatul din careta lui în întâmpinarea ta,
cum ai luat de la dânsul argintul și hainele? Oare cu acel argint
voiești să cumperi grădini, saduri de măslini, vii, oi, boi, slugi și
slujnice? Pentru aceasta, lepra lui Neeman să se lipească de tine și de
seminția ta în veci!”. Și a plecat Ghehazi din fața lui Elisei
înleproșat ca zăpada.
Într-o vreme, fiii prorocilor au zis către Elisei:
„Iată, locul unde petrecem noi în preajma ta este strâmt. Deci să
mergem acum la Iordan, să luăm de acolo fiecare bărbat câte o bârnă și
să ne facem locașuri, ca să petrecem acolo”. Sfântul le-a zis:
„Mergeți”. Iar unul i-a zis cu blândețe: „Părinte, să mergi și tu cu
slugile tale!”. Iar omul lui Dumnezeu, sculându-se, a mers cu ei. Și
ajungând la Iordan, tăiau lemnele; iar unul dintre ei, pe când tăia o
bârnă, fierul a ieșit din coadă și a căzut în apă. Acela a strigat: „O,
Domnul meu, acest topor l-am împrumutat de la altul!”. Omul lui Dumnezeu
a întrebat: „Unde a căzut fierul?”. Iar acela i-a arătat locul și
sfântul a tăiat un lemn și l-a aruncat acolo în apă, și fierul a ieșit
deasupra. Și a zis sfântul către tăietor: „Ia-l tu singur”. Iar el,
întinzându-și mâna, l-a luat.
Atât de mare era puterea acestui sfânt bărbat,
încât și greutatea cea firească a fierului putea să o prefacă într-o
ușurătate ca aceea, ca securea de fier să plutească deasupra apei, ca o
frunză căzută din copac. El vedea și pe cele depărtate, ca și cum s-ar
face aici înaintea ochilor. Pentru că, de multe ori, împăratul Siriei
luptându-se împotriva lui Israel, se sfătuia cu slugile sale, zicând:
„Să trecem prin cutare sau cutare loc și să pândim pe împăratul lui
Israel”. Iar Sfântul Elisei, văzând mai înainte aceea, trimitea la
împăratul lui Israel, zicând: „Ferește-te să mergi prin cutare loc, căci
acolo pândesc sirienii!”: Iar împăratul trimitea acolo să știe de este
adevărat. Deci, înștiințându-se că este așa, se păzea cu dinadinsul și,
trimițând pe ostașii săi, năvălea fără de veste asupra sirienilor și-i
bătea.
Iar aceasta a fost nu o dată, nici de două ori, ci
de mai multe ori. Deci s-a tulburat sufletul împăratului Siriei de
lucrul acesta, și a chemat pe slugile sale și le-a zis: „Pentru ce nu-mi
spuneți cine este cel care înștiințează tainele mele împăratului lui
Israel și mă dă în mâinile lui?”. Și unul dintre slugile lui a zis:
„Stăpânul meu, împărate, nu de la noi se face aceasta, ci prorocul
Elisei cel din Israel spune împăratului său toate cuvintele, orice ai
grăi în ascuns în cămara ta”. Împăratul Siriei a zis: „Mergeți ca să
aflați unde este prorocul acela ca, trimițând oastea, să-l aduc pe el la
mine”. Ei i-au răspuns: „El acum petrece în Dotaim”. Și a trimis
împăratul acolo cai, căruțe și putere mare și, sosind noaptea, a
înconjurat cetatea. Iar dimineața, sculându-se sluga lui Elisei, a ieșit
și, iată, puterea sirienilor înconjurase cetatea cu mulțime de cai și
căruțe.
Atunci sluga a zis către Elisei: „O, stăpâne, ce
vom face?”. Sfântul Elisei a răspuns: „Nu te teme, căci mai mare putere
este cu noi decât cu ei”. Și s-a rugat Elisei lui Dumnezeu și a zis:
„Doamne, deschide acum ochii slugii tale, ca să vadă puterea Ta!”. Și a
deschis Dumnezeu ochii slugii și a văzut muntele plin de cai și de
căruțe de foc împrejurul lui Elisei; și a ieșit Sfântul Elisei cu sluga
sa din cetate împotriva sirienilor. Și aceia veneau spre dânsul. Deci
Elisei s-a rugat Domnului și a zis: „Pedepsește, Doamne, cu orbirea, pe
acest neam!”. Și Domnul i-a pedepsit cu orbirea, după cererea lui
Elisei. Și a zis Elisei către ei: „Nu este aceasta calea, nici nu este
aceasta cetatea la care mergeți; ci veniți după mine și eu vă voi duce
la bărbatul acela pe care-l căutați”. Deci i-a dus în Samaria și, după
ce au intrat în Samaria, Elisei s-a rugat, zicând: „Doamne, deschide-le
ochii, ca să vadă unde sunt”. Iar Domnul le-a deschis ochii și au văzut
că sunt în mijlocul Samariei. Și împăratul s-a înștiințat de ei și i-a
văzut. Atunci el a întrebat pe Elisei: „Părinte, oare poruncești să-i
lovesc cu bătaie?”. Sfântul a răspuns: „Să nu-i ucizi, căci nu tu i-ai
adus pe ei aici, nici nu i-ai robit cu armele tale! Ci dă-le lor hrană
și băutură ca să mănânce și să bea și după aceea trimite-i la stăpânul
lor”. Deci împăratul le-a dat spre ospătare bucate multe și ei au mâncat
și au băut și s-au dus liberi la împăratul lor, iar după aceea nu au
mai încercat să vină din Siria în pământul lui Israel.
După aceasta, trecând multă vreme, Venedad,
împăratul Siriei, ridicând război împotriva lui Ioram, împăratul lui
Israel, a adunat toată oastea sa și, venind, a înconjurat Samaria,
cetatea de scaun a împăraților lui Israel, unde era și Sfântul Proroc
Elisei. În cetate a fost atunci foamete mare, încât oamenii cei săraci
își mâncau și copiii lor. Iar odată împăratul lui Israel umblând pe
zidul cetății, o femeie a strigat la el, zicând: „Împăratul meu,
mântuiește-mă pe mine!”. Iar împăratul i-a răspuns: „De nu te va mântui
Domnul, apoi eu cum te voi mântui pe tine? Oare din arie sau din
călcătoare îți voi da hrană? Însă spune: ce-ți trebuie?”. Iar ea a
început a se plânge împotriva prietenei sale, zicând: „Această femeie
mi-a zis: «Dă-mi mie pe fiul tău, fiind prunc, să-l mâncăm astăzi, iar
mâine îl vom mânca pe al meu!». Deci am fript pe fiul meu și l-am
mâncat. Iar doua zi am zis: «Dă pe fiul tău să-l mâncăm!». Iar ea a
ascuns pe fiul ei!”. Când a auzit împăratul cuvintele acelei femei, și-a
rupt hainele și s-a mâniat foarte asupra prorocului lui Dumnezeu,
Elisei, căci cu sfatul său l-a oprit pe el, ca să nu se supună
împăratului Siriei și să nu dea cetatea în mâinile lui; ci să aștepte
ajutor de la Dumnezeu. Și a zis împăratul: „Aceasta să-mi facă mie
Dumnezeu și aceasta să-mi adauge, dacă capul lui Elisei va mai fi la
locul lui!”. Și îndată a trimis pe un călău ca să taie capul prorocului.
Iar omul lui Dumnezeu ședea în casa sa și bătrânii
lui Israel ședeau cu el. Și a zis sfântul către bătrâni: „Au nu știți
că împăratul Ioram, fiul ucigașului Ahab, care a ucis fără de vină pe
Navutia, acela a trimis pe călău ca să vină să-mi taie capul? Deci
întăriți bine ușile și nu-l lăsați aici, până ce va veni după el însuși
stăpânul lui, care l-a trimis. Ascultați, oare nu se aude sunetul
picioarelor stăpânului său în urma lui?”. Grăind sfântul acestea,
împăratul a ajuns pe acel călău trimis; căci îndată s-a căit de acel
cuvânt al său și a alergat degrabă el însuși în urma trimisului, ca să
nu se săvârșească acea poruncă rea a lui; pentru că știa că Elisei
prorocul este sfânt și nevinovat și este de bună trebuință împărăției
lui Israel, căci la mulți a făcut mult bine. Și venind împăratul la
prorocul lui Dumnezeu, a zis: „Iată, atâta răutate s-a pornit de la
Domnul asupra noastră, încât nu știu ce să mai aștept de la El? Deci voi
da cetatea împăratului Siriei și mă voi închina lui, ca să nu murim cu
toții de foame; pentru că este mai bine să fim robi lui, decât să pierim
de foame, împotrivindu-ne”.
Iar Sfântul Proroc Elisei a zis către împărat și
către toți cei care erau acolo: „Ascultați cuvântul Domnului. Așa
grăiește Domnul: Mâine, în ceasul acesta, în părțile Samariei măsura de
făină de grâu va fi un siclu, și două măsuri de orz vor fi un siclu”. Și
a răspuns voievodul pe a cărui mână se sprijinea împăratul, și a zis
către Elisei: „De ar deschide Dumnezeu jgheaburile cerești și tot nu ar
fi așa precum grăiești!”. Iar Elisei i-a zis: „Iată, tu vei vedea
aceasta cu ochii tăi; însă din pâinea aceea nu vei mânca”. Și
potolindu-se puțin împăratul, s-a dus la palat.
În noaptea aceea, rugându-se prorocul Elisei lui
Dumnezeu pentru eliberarea cetății, Domnul a trimis tulburare în tabăra
sirienilor; pentru că le-a făcut auzit un zgomot de armă și glas de cai,
și glas de puteri mari, și au zis unul către altul: „Iată, împăratul
lui Israel a ridicat acum asupra noastră pe împăratul Heteului și pe
împăratul Egiptului, și au venit asupra noastră cu puterea lor”. Deci
s-au umplut sirienii de frică mare și au zis: „Să fugim de aici”. Și,
sculându-se noaptea cu împăratul lor, au fugit lăsând corturile, caii,
catârii și toate cele ce erau în tabăra lor, scăpând numai sufletele
lor.
În noaptea aceea, patru bărbați leproși ședeau
lângă porțile cetății și ziceau unul către altul: „Pentru ce noi
așteptăm să murim șezând aici? De vom intra în cetate, vom muri de
foame, pentru că acolo este foamete. De vom sta aici, asemenea vom muri;
deci să intrăm în tabăra sirienilor și, de ne vor lăsa vii, apoi vii
vom fi; iar de ne vor omorî, apoi vom muri și nu vom răbda mai multă rea
pătimire în viața aceasta, căci este mai bine să murim de sabie, decât
de foame”. Astfel sfătuindu-se, s-au sculat și au intrat în tabăra
sirienilor, fiind noapte. Și intrând în tabără, n-au aflat nici un om;
și trecând până în mijloc, n-au văzut pe nimeni și s-au mirat. După
aceea au intrat într-un cort unde au mâncat, au băut și au luat de acolo
aur, argint și haine pe care le-au ascuns.
Și iarăși întorcându-se, au intrat în alt cort și
au luat de acolo ce au voit și cât au putut să ducă și le-au ascuns.
Apoi au zis între ei: „Nu facem bine acum, pentru că ziua aceasta este
zi de bună vestire, iar noi tăcem. Și de vom petrece până la lumina
dimineții, ne vom afla vinovați păcatului; deci să mergem în cetate să
spunem și în casele împărătești”. Și ducându-se la porțile cetății, au
spus păzitorilor: „Am intrat în tabăra sirienilor și n-am aflat acolo
nici un om, nici glas de om, decât numai caii și catârii legați, și
corturile cu toate bogățiile ce sunt într-însele”. Iar portarii ce
păzeau au spus aceasta în casele împărătești. Și sculându-se împăratul
noaptea, a zis către slugile sale: „Eu vă voi spune meșteșugul
sirienilor, pe care ei acum ni l-au făcut nouă. Ei au înțeles că noi
suntem flămânzi; deci, ieșind din conacul lor, s-au ascuns în sat,
zicând: «Ei vor ieși din cetate flămânzi și îi vom prinde vii, după
aceea vom intra în cetatea lor»”.
Iar slugile au sfătuit pe împărat să trimită ca să
afle adevărul. Și a trimis împăratul lui Israel doi călăreți care,
intrând în tabără și neaflând pe nimeni, au alergat în urma sirienilor
până la Iordan. Și toată calea aceea era plină de haine și de arme pe
care le aruncaseră sirienii, fugind de frică.
Și întorcându-se trimișii, au spus împăratului și
la toată cetatea tot ce văzuseră. Atunci, ieșind tot poporul, au jefuit
toate corturile sirienilor și a fost măsura de grâu un siclu și două
măsuri de orz iarăși un siclu, după cuvântul Domnului. Iar împăratul a
pus pe voievodul cel mai înainte zis, pe ale cărui mâini se odihnea,
spre a păzi porțile cetății. Iar pe când acela voia să îndrepteze
poporul să nu se îngrămădească la porți, l-a călcat poporul și a murit,
precum a zis omul lui Dumnezeu, Elisei; pentru că acel voievod n-a
crezut Cuvântul lui Dumnezeu, cel zis prin gura prorocului, pentru
îndestularea pâinii, ci a răspuns împotrivă, zicând: „Măcar și
jgheaburile cerești de ar deschide Domnul, tot nu va fi așa”.
Și era minunat acest mare plăcut al lui Dumnezeu
și în alte fapte și daruri prorocești, precum se scrie pe larg în
cărțile împăraților. O foamete de șapte ani, ce era să fie în pământul
lui Israel, a spus-o mai înainte. Moartea lui Venadad, împăratul Siriei,
a știut-o mai înainte, iar lui Azail i-a spus mai înainte despre luarea
împărăției Siriei. Pe Iehu, unul dintre boierii lui Israel, l-a uns la
împărăție și l-a ridicat spre pierderea casei lui Ahab, cea urâtă de
Dumnezeu și închinătoare de idoli; acela a și ucis pe doi împărați
închinători de idoli, pe Ioram al lui Israel și pe Ohozie al Iudeei,
nepotul împăratului Iosafat, care, neurmând unchiului său, s-a abătut la
păgânătate. A ucis încă și pe Izabela, acea spurcată femeie a lui Ahab
șj mama lui Ioram. A ucis și pe toți slujitorii lui Baal și pe
vrăjitori. În toate acestea avea ajutor binecuvântarea și rugăciunile
Sfântului Proroc Elisei.
După moartea lui Iehu a împărățit în Israel
Ioahaz, fiul lui, apoi Ioaș, nepotul lui Iehu. Pe vremea împărăției
aceluia, s-a îmbolnăvit de moarte în Samaria omul lui Dumnezeu, Elisei,
fiind la adânci bătrâneți. Și a venit la dânsul Ioaș, regele lui Israel,
spre cercetare și, plângând deasupra lui, a zis: „Părinte, părinte,
carul lui Israel și caii lui!”. Și i-a zis Elisei: „Ia un arc și o
săgeată și deschide fereastra cea dinspre răsărit, încotro se află
Siria, și pune o săgeată în arcul cel întins”. Și a făcut împăratul
aceasta; iar prorocul lui Dumnezeu, punându-și mâinile sale pe ale
împăratului, a zis: „Dă drumul săgeții spre Siria”. Și împăratul a făcut
așa. Iar prorocul a zis: „Această săgeată este mântuirea Domnului și
vei birui pe sirieni”. Și iar a zis împăratului: „Ia un arc și niște
săgeți!”. Și împăratul a luat. Și a zis către el prorocul: „Lovește în
pământ”. Și a lovit împăratul de trei ori și a stat. Atunci s-a scârbit
asupra lui omul lui Dumnezeu și a zis: „Dacă ai fi lovit de cinci sau de
șapte ori, ai fi călcat Siria până în sfârșit, iar acum o vei birui
numai de trei ori”.
Astfel prorocind Sfântul Elisei, a murit și s-a
îngropat cu cinste. Dar nu numai în viață a făcut multe minuni, ci și
după moarte era făcător de minuni; pentru că în același an s-a întâmplat
un lucru ca acesta: dus fiind un mort la îngropare în cetatea Samariei,
deodată ostașii de la Moab au năvălit tâlhărește în pământul acela. Iar
îngropătorii, văzând de departe pe ostași venind, au aruncat pe acel
mort în mormântul lui Elisei și au fugit în cetate. Și căzând trupul
celui mort, s-a atins de oasele lui Elisei și îndată a înviat și a stat
pe picioarele sale; apoi, ieșind din groapă, a alergat în cetate. Astfel
a preamărit Dumnezeu pe plăcutul său și după moarte, pentru care lucru
Se cuvine Dumnezeului nostru de la toți slavă, cinste și închinăciune,
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
