Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Amos

 

Troparul Sfântului Proroc Amos

Glasul al 2-lea

A prorocului Tău Amos pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 7-lea

Irmos: Lui Dumnezeu Celui Ce a ajutat lui Moise în Egipt, de a scos pe Israel, Aceluia unuia să-I cântăm, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Curăţindu-mi mintea de cugetul cel cu ceaţa patimilor, luminează-mă, Stăpâne, a cânta pe proorocul Tău Amos.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Arătându-te învăţător tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de cuget, te-ai învrednicit a vedea mai înainte, cele ce vor să fie, mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătându-te ca un locaş neîntinat şi curat lui Dumnezeu, ai primit dumnezeiasca lucrare a Duhului, Proorocule Amos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu, Preacurată, ai ridicat cortul lui Adam cel căzut, purtând în pântece pe Mântuitorul Dumnezeu, precum a zis proorocul.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăritu-s-a prin credinţă Biserica lui Hristos, pentru că neîncetat cu laude strigă, cântând: Sfânt eşti, Doamne şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tu, Proorocule Amos, descoperitorule de cele dumnezeieşti, cu dreptatea Domnului arătat-ai pe cei fără de lege, înfruntându-i, strigând: Sfânt eşti, Doamne, Cel Ce mântuieşti sufletele noastre.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pusu-te-ai, proorocule, stâlp Noului Testament, sprijinind tăria lui şi cu credinţă strigând: Sfânt eşti, Doamne şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind învăţat cele dumnezeieşti, Proorocule grăitor de Dumnezeu Amos, luminând dumnezeieşte popoarele, cântai: Sfânt eşti, Doamne, Cel Ce mântuieşti sufletele noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

M-am întărit, cunoscând naşterea ta cea dumnezeiască şi pe tine te am bogată Părtinitoare, Fecioară, strigând: Sfânt eşti, Doamne, Cel Ce mântuieşti sufletele noastre.

Irmos: Întăritu-s-a prin credinţă Biserica lui Hristos, pentru că neîncetat cu laude strigă, cântând: Sfânt eşti, Doamne şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am auzul Tău, Doamne, că Te-ai arătat pe pământ, ca să ne izbăveşti pe noi; pentru aceea strigăm: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înfruntat-ai pe poporul lui Israel, care slujea la idolii cei surzi; pentru aceea ai spus mai dinainte că va fi rob, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luându-te Dumnezeu pe tine, cel ce mai înainte erai păstor, te-a arătat prooroc, Amos, descoperitorule de cele sfinte; pentru aceea toţi credincioşii te fericim.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca o oglindă primind strălucirile cele dătătoare de lumină ale Sfântului Duh, cu bucurie arăţi tuturor credinţa cea bună, Proorocule Amos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vieţuirea ta cea curată, mărite, văzând-o Dumnezeu, propovăduitor al slavei şi al dumnezeieştii Sale Întrupări te-a pus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul sălăşluindu-Se întru tine, Preacurată, a închipuit din nou fiinţa mea, care era căzută prin călcarea poruncilor celor dintâi.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Mânecând, Cuvinte, la slava şi lauda Ta, neîncetat lăudăm chipul Crucii Tale, pe care l-ai dat nouă armă de ajutor.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe cei omorâţi de lucrarea dezmierdării, ca pe unii ce socoteau că cele curgătoare sunt statornice, care au desfătare curgătoare şi pieritoare, i-ai înfruntat, fericite.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Nevoindu-te peste tot cu bogate vărsări de lumini, te-ai arătat şi împreună-vorbitor al lui Dumnezeu, grăitorule de Dumnezeu, vestind tuturor răsplătirile dreptei credinţe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Roagă-te, fericite, să se izbăvească din înşelăciune şi din cursele vrăjmaşului toţi, cei ce te laudă şi să se lumineze cu lumina proorociei tale celei cereşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu, Maică Fecioară, să ne învrednicim prin mijlocirea ta a dobândi împărăţia şi desfătarea cea neschimbată, Maica lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Iona din pântecele iadului a strigat: scoate din stricăciune viaţa mea; iar noi strigăm ţie: întru tot puternice, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Strălucind cu razele cele luminoase ale adevărului, ai pălmuit pe proorocul cel mincinos, înfruntându-l tare şi vestindu-i mai înainte prăpădirea lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce ai primit lumina Duhului, răsărind tuturor ca un soare, cu lumina dreptei credinţe ai întunecat văpaia înşelăciunii, proorocule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Laud Fecioria ta cea curată, Preacurată Fecioară şi cinstesc negrăită şi cinstită naşterea ta, prin care m-am izbăvit de stricăciune şi de răutate.

Irmos: Iona din pântecele iadului a strigat: scoate din stricăciune viaţa mea; iar noi strigăm ţie: întru tot puternice, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.

 

Condac

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Curăţindu-ţi prin Duhul inima cea strălucitoare de lumină, Mărite Proorocule Amos, ai primit de sus harul proorociei şi la margini cu mare glas ai strigat: Acesta este Dumnezeul nostru şi nu se va adăuga altul către Dânsul.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: În cuptorul cel cu foc, aruncaţi fiind cuvioşii tineri, focul în rouă l-au prefăcut prin cântare aşa strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Dumnezeiasca mântuire, pe care o ai grăit mai înainte, s-a arătat, minunate Proorocule Amos, luminând în lume cu luminile dreptei credinţe; drept aceea strigai: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind întărit cu dumnezeiasca puternicie, nu ai fost cuprins de vrăjmaşii cei potrivnici lui Dumnezeu, rămânând întărit ca un diamant şi strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Naşterea cea neînţeleasă a Fecioarei o lăudăm, prin care ne-am izbăvit din moarte, căci printr-însa ne-am născut spre nestricăciune, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Împăratul slavei, Cel Unul fără de început, pe Care bine-L cuvintează puterile cerurilor şi de Care se cutremură cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, popoare preaînălţaţi-L în veci.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu totul ai alergat către înălţimea cerului şi te-ai învăţat cunoştinţa celor negrăite şi te-ai făcut vestitor întrupării Cuvântului, Proorocule Amos; pentru aceea te lăudăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu isteţimea cugetului pe cât este cu putinţă te-ai învrednicit a pricepe pe Stăpânul tuturor, Care te-a învăţat pe tine cunoştinţa celor negrăite, cel ce strigai cu dreaptă credinţă: Popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Fericirea cea negrăită şi bucuria şi cereasca împărăţie ai câştigat, ca un prooroc, văzătorule de cele cereşti, cu bună cinstire strigând: Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

După dumnezeiasca cuviinţă fără de sămânţă ai născut pe Unul din Treime în două firi, pe Mântuitorul lumii. Pentru aceea noi credincioşii, pe tine Maica lui Dumnezeu, cu dragoste te preaînălţăm întru toţi vecii.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Pe Împăratul slavei, Cel Unul fără de început, pe Care bine-L cuvintează puterile cerurilor şi de Care se cutremură cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, popoare preaînălţaţi-L în veci.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Întru tot lăudată, Ceea ce eşti mai înaltă decât cerurile, care ai zămislit fără de sămânţă pe Cuvântul Cel fără de început şi ai născut oamenilor pe Dumnezeu Întrupat; pentru aceea pe tine toţi te slăvim.

Stih: Sfinte Prorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Făcându-te limbă de lămurire a celei prooroceşti, de Dumnezeu mişcată, grăind cele dumnezeieşti, ne-ai vestit nouă tuturor dumnezeiasca milostivire; pentru aceea toţi pururea te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mărirea cea bună a proorocilor este de negrăit, căci sălăşluind întru ei Duhul Sfânt i-a făcut părtaşi, de la care toţi credincioşii ne luminăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dezbrăcatu-m-ai de hainele omorârii şi ale stricăciunii mele Fecioară, Ceea ce ai născut oamenilor Haina mântuirii, pe Dumnezeu Întrupat; pentru aceasta toţi pururea te slăvim.

Irmos: Întru tot lăudată, Ceea ce eşti mai înaltă decât cerurile, care ai zămislit fără de sămânţă pe Cuvântul Cel fără de început şi ai născut oamenilor pe Dumnezeu Întrupat; pentru aceea pe tine toţi te slăvim.

 

SEDELNA

Glasul al 3-lea

Podobie: Pentru mărturisirea...

Dumnezeiesc organ al Mângâietorului te-ai arătat, povestind prin darurile Lui, cugetătorule de Dumnezeu, ca să arăţi vădirea lucrurilor celor nevădite şi luminezi pe cei ce cu credinţă aleargă către tine, mărite, Proorocule Amos Fericite, cerând de la Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 3-lea

Podobie: De frumuseţea fecioriei...

Stăpână Preacurată, înviază sufletul meu cel omorât de păcate, ca Una ce ai îndrăzneală de Maică către Fiul tău, căci numai tu mai presus de cuvânt şi de cuget ai născut pe Cuvântul cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Care dă pururea viaţă şi nestricăciune lumii şi mare milă.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 3-lea

Podobie: De frumuseţea fecioriei...

Moarte de ocară prin Răstignire ai răbdat de bunăvoie, Îndurate, pe Care văzându-Te, Hristoase, Ceea ce Te-a născut s-a rănit, rupându-se la cele dinlăuntru şi ca o maică plângea. Cu ale cărei rugăciuni pentru bună îndurarea milei Tale, Unule Preabune, Iubitorule de oameni, Doamne, milostiveşte-Te şi mântuieşte lumea, Cel Ce ai ridicat păcatul ei.

Viața Sfântului Proroc Amos

 

În acea vreme, deși Dumnezeu trimitea pe sfinții Săi proroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor și să-i povățuiască la calea cea dreaptă, puțini dintre ei se îndreptau și se întorceau la Adevăratul Dumnezeu. Iar Sfântul Amos spune: „Eu n-am fost proroc, nici nu sunt fiu de proroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; și fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie, până m-a luat Domnul de la oi și mi-a zis: «Mergi și prorocește la poporul meu, Israel»”.

Sfântul Proroc Amos s-a născut în cetatea Tecui, care era așezată în pământul Iudeei, nu departe de Bethleem. El era de neam simplu și sărac, petrecându-și zilele la păstoria turmelor de dobitoace. Iar Domnul, Care nu privește spre cei bogați și slăviți, ci spre cei smeriți și săraci, l-a chemat pe el de la turmele oilor la prorocie, ca și pe Moise și pe David, și i-a poruncit să meargă din pământul Iudeei în pământul lui Israel, ca acolo, cu cuvintele cele prorocești, să îndemne popoarele la pocăință, de vreme ce se abătuseră la închinarea de idoli; pentru că din zilele lui Ieroboam, împăratul lui Israel – care după moartea lui Solomon s-a rupt de sub stăpânirea împăratului Iudeei, fiul lui Solomon, care împărățea în Ierusalim, și și-a făcut o altă împărăție peste zece seminții ale lui Israel –, dintr-acele zile, popoarele israelite au căzut de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu și se închinau idolilor.

Deci, acel împărat, vrând ca să întărească pe israeliteni sub stăpânirea sa, se temea ca nu cumva, mergând supușii săi în Ierusalim la praznice spre închinăciune, să se lipească iarăși de biserica Ierusalimului, să se rupă de el și să-l ucidă. De aceea, a făcut două juninci cioplite în aur, pentru că știa obiceiul poporului său, că era lesne de plecat la închinarea de idoli, ca și strămoșii lui, când au trecut Marea Roșie din pustia Egiptului și au turnat un vițel de aur din salbele lor cele de aur. Deci, pe acele două juninci turnându-le Ieroboam, una a pus-o în Dan, iar cealaltă în Betel, cetăți ale stăpânirii sale, poruncind tuturor israelitenilor ca, neducându-se la Ierusalim, să se închine cu jertfe junincilor de aur și să le prăznuiască pe acelea cu dănțuire; pentru că acel ticălos împărat zicea către popor: „Iată zeii tăi, Israele, cei care te-au scos din Egipt”. Și așa a îndărătnicit Ieroboam pe Israel.

Deci, din acea vreme, deși Dumnezeu trimitea pe sfinții Săi proroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor și să-i povățuiască la calea cea dreaptă, însă puțini dintre ei se îndreptau și se întorceau la Adevăratul Dumnezeu, iar alții se închinau și Dumnezeului Celui adevărat, și idolilor, adică junincilor de aur. Deci, între alți proroci, Dumnezeu a trimis la ei și pe acest rob al Său, pe Sfântul Proroc Amos, cu înfricoșate îngroziri. Acest proroc al lui Dumnezeu era simplu și neiscusit la vorbă, dar nu și la înțelegere; pentru că același Duh Sfânt Care lucra în toți prorocii lucra și într-însul și grăia prin gura lui. Iar începutul prorocirii lui a fost pe vremea împăratului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, și în vremea împăratului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria (nu acel împărat care rupându-se de la sceptrul Iudeei a făcut junincile de aur, ci alt Ieroboam, mai în urmă cu anii, care asemenea celui dintâi Ieroboam a fost închinător de idoli și slujitor al junincilor de aur).

Deci Prorocul Amos a început a proroci în vremea acelor împărați, cu doi ani mai înainte de cutremurul cel înfricoșat ce avea să fie în Palestina. Iar cutremurul cel mare, după adeverirea scriito­rilor celor vechi, a fost astfel: Ozia, împăratul Iudeei, care s-a numit și Azarie, mândrindu-se, a îndrăznit a tămâia cu cădelnița în altar, în Sfânta Sfintelor, după rânduiala preoțească. Iar preoții oprindu-l, îl îngrozeau cu moarte și îndată, chiar în ceasul acela, s-a cutremurat pământul cu cutremur mare în Ierusalim și în toată Palestina și au căzut nu numai ziduri multe, ci și unii munți s-au pornit din locurile lor. Templul s-a despicat din vârf și prin acea deschizătură a venit raza soarelui pe fața împăratului și s-a umplut fruntea lui de lepră, după care s-a făcut lepros cu totul. Astfel, Domnul n-a suferit întinăciunea făcută altarului Său și necinstea adusă preoților Lui.

Și a prorocit Sfântul Amos, îngrozindu-i cu înfricoșatele pe­depse ale lui Dumnezeu, ce aveau să vină nu numai asupra lui Israel, ci și asupra părților celor dimprejur: asupra Siriei, a Filistinei, asupra Tirului și a Idumeii, asupra amonitenilor și asupra moabitenilor, precum se scrie pe larg în cartea lui. Dar mai ales a prorocit asupra israelitenilor, căci, după ce au cunoscut pe Dumnezeu, s-au depărtat de la El; pentru că Dumnezeu nu atât Se mânie și Se răzbună pentru păcatele păgânilor, care nu-L știu pe El, pe cât pentru păcatele poporului care L-a cunoscut pe El și s-a îndulcit de facerile Lui de bine. Căci ce fel de faceri de bine n-a făcut Dumnezeu neamului celui nemulțumitor al lui Israel? L-a eliberat din robia Egiptului, l-a trecut prin mare ca pe uscat, l-a hrănit cu mană în pustie când flămânzea, i-a izvorât apă din piatră când înseta, a izgonit neamurile dinaintea lui și l-a dus în pământul făgăduinței, unde curge lapte și miere. Însă ei, făcând prăznuiri idolilor de aur turnați în chip de juninci, strigau cu dănțuire: „Iată zeii tăi, Israele!”.

Niște praznice ca acestea, urâte de Dumnezeu, se săvârșeau mai ales în cetatea Betel, la un munte înalt, unde era o junincă de aur. Deci, acolo mai ales mergând Sfântul Amos, striga poporului cu glas mare rugându-l, îndemnându-l și înfricoșându-l cu pedepsele cele cumplite, care din mânia lui Dumnezeu vin asupra lui, să înceteze de la o prăznuire ca aceea; dar foarte puțini îl ascultau. Atunci era în Betel un slujitor al acelei juninci, cu numele Amasia. Acel slujitor, văzând pe prorocul lui Dumnezeu că hulește pe idolul lor – juninca cea de aur –, că scuipă jertfele lor și depărtează poporul de la spur­cata lor prăznuire, spunându-le încă și îngrozirile și pedepsele cele viitoare asupra celor care nu se pocăiau, clevetea pe Amos lui Ieroboam, împăratul lui Israel, zicând: „Amos face întărâtări împotriva ta în mijlocul casei lui Israel. Pământul nu poate să sufere toate cuvintele lui; pentru că tulbură și ridică poporul împotriva ta și încă prorocește și rele pentru tine, zicând: «Ieroboam de sabie se va sfârși, iar poporul lui Israel va fi robit și dus din pământul său»”.

Astfel pâra slujitorul Amasie pe prorocul Amos, vrând să pornească pe împărat spre mânie împotriva lui; dar împăratul nu lua în seamă cuvintele aceluia, nici nu voia să facă rău prorocului lui Dumnezeu, pe care îl cinstea, deși el era închinător de idoli. Și văzând slujitorul că nu poate să pornească pe împărat împotriva prorocului lui Dumnezeu, a început a-l prigoni pe el, muncindu-l; pentru că de multe ori, prinzându-l, îl bătea cumplit și-l gonea din Betel, îngrozindu-l să nu vină la praznicul lor, nici să întoarcă pe popor de la jertfele și de la ospățurile lor. Însă Sfântul Proroc nu lua în seamă îngrozirile și bătăile ce-i veneau de la dânsul, ci iarăși venea și prorocea cuvintele cele învățătoare și îndemnătoare către popor. Și iarăși era prins de acel slujitor și muncit cu bătăi.

Iar o dată, vicleanul slujitor a zis cu rugăminte către Amos: „Prorocule, du-te de aici și mergi în patria ta, în pământul Iudeei. Acolo să viețuiești și să prorocești, iar în Betel să nu te mai întorci, deoarece este sfințire a împăratului și casa împărăției lui”. Prorocul Amos a răspuns, zicând: „Eu n-am fost proroc, nici nu sunt fiu de proroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; și fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie, până m-a luat Domnul de la oi și mi-a zis: «Mergi și prorocește la poporul meu, Israel». Iar tu îmi zici să nu prorocesc în Israel, nici să supăr casa lui Iacov? Pentru aceasta, Domnul zice despre tine: «Când vor veni asirienii în pământul lui Israel și-l vor robi, atunci vor pustii cetățile lui și le vor strica; iar cetatea aceasta o vor lua. Atunci ostașii asirienilor cei fără de rușine vor spurca cu desfrânare pe femeia ta înaintea ochilor tăi, deoarece și tu ai făcut pe Israel să rătăcească înaintea ochilor lui Dumnezeu cei atotvăzători și ai învățat popoarele acestea să facă lucruri necurate, în întinata capiște a junincei celei de aur. Iar fiii și fiicele tale de sabie vor cădea și tu în pământ necurat te vei sfârși, iar poporul lui Israel va fi dus în robie din pământul său»”.

Cu niște cuvinte prorocești ca acestea pornindu-l pe acel slujitor spre mânie, a fost bătut Sfântul Amos fără cruțare; iar la sfârșit, un fiu al slujitorului, anume Ozia, fiind plin de mânie și iuțime, l-a lovit pe el foarte tare peste sprâncene, rănindu-l de moarte. Însă n-a murit îndată, ci a fost dus abia viu la pământul său și la patria sa, în cetatea Tecui, unde, din rănile cele dureroase, și-a dat sufletul său după câteva zile și a fost îngropat cu părinții săi. Iar ce fel au fost prorociile lui, cel care va voi (să afle), să citească cartea prorociei lui. Iar noi pe Dumnezeul Cel Care l-a înțelepțit pe el Îl slăvim, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.   

Notă. Să se știe că altul a fost Amos, tatăl lui Isaia, și altul prorocul acesta. Amos, tatăl lui Isaia, a fost din seminția împăraților Iudeei; el s-a născut și a petrecut în Ierusalim. Iar acest proroc a fost de neam de jos și nu din Ierusalim, ci din cetatea Tecui, locuința păstorilor. Pentru că acolo pășunile erau bune, și mulți ierusalimeni bogați își țineau dobitoacele lor la Tecui. Amos, tatăl lui Isaia, nu era din numărul prorocilor, nici nu a fost trimis undeva de Dumnezeu și nu a murit de moarte mucenicească.

Iar acest Sfânt Amos, pentru darul lui cel prorocesc, a fost numărat cu prorocii, a fost trimis în Israel și a murit mucenicește. Deci măcar că alții scriu altfel despre aceasta, însă nu este fără de greșeală istoria lor.

Troparul Sfinţilor Mucenici Chiric şi Iulita, mama lui

 

Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului

 

Troparul Sfântului Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului

Glasul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Ierarhe Metodie, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul 2

Irmos: Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Izbăveşte-mă de răpirea, de jaful şi de robia păcatului, îndurătorule şi îndreptându-mă către pocăinţă, răpeşte-mă către dragostea ta după vrednicie.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Râu de viaţă având inima ta, înţelepte, te-ai făcut ca o gârlă Bisericii lui Dumnezeu, fiind plin de învăţături şi adăpând faţa ei, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Uimindu-te tu de dragostea înfrânării, ai strămutat săltările patimilor şi materia trupului către vârful nepătimirii, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

lată tu, Fecioară Preacurată, zice Isaia, zămislind fără sămânţă în pântecele tău pe Îngerul sfatului celui mare, L-ai şi născut şi ai rămas după naştere Preacurată.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu căldura minţii şi cu râvna credinţei făcându-te căpetenie părinţilor, împotrivirea eresurilor, care erau ca o uşă a iadului, o ai sfărâmat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind viaţa ta sfinţită şi cuvântul tău dumnezeiesc şi lucrarea preamărită cu dumnezeirea, a învistierit în inima ta suişuri de privire adevărată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Naşterea cea neobişnuită, ieşirea cea minunată se sălăşluieşte în pântecele Fecioarei şi firea care a alunecat din înşelăciune, din stricăciune o ai ridicat.

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Te laud şi am auzit, Doamne şi m-am înspăimântat, că ai venit până la mine căutându-mă pe mine cel rătăcit. Pentru aceea proslăvesc smerenia Ta cea multă către mine, Mult Milostive.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu sudori ai semănat nevoinţele, în holda pocăinţei şi a privirii şi secerând spicul nepătimirii, te-ai sălăşluit în pământul celor blânzi şi pururea prăznuieşti cu cei fără de trup, Sfinte Metodie.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Mânecând întru rugăciuni ai zămislit întru inima ta teama de Dumnezeu şi ai născut turmei tale hotare de dogme, prin Duhul, prin care, îngrădind eresurile, se lăţeşte pământul Ortodoxiei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aprinzându-ţi alegerea voirii tale, cu untdelemnul facerii de bine, te-ai făcut candelă neadormită săracilor, preafericite; pentru aceea ţi-a pricinuit ţie Hristos intrarea cămării de Mire împreună cu fecioarele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeiescul Cuvânt încăpând fără de sămânţă în pântecele tău, Preacurată, iese asemenea la chip cu neamul omenesc fără de schimbare; drept aceea pentru milostivirea Sa, a şi pricinuit zidirii dumnezeiască înnoire.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru Lumina Poruncilor Tale îndreptează-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu cunoaştem.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Lepădând dezmierdarea, ţi-ai hrănit sufletul cu înfrânare, având hrană rugăciunile cele neîncetate şi cugetarea cea dumnezeiască, care înalţă smerenia.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tu, înţelepte, ai ţesut haina Bisericii în faptă, întru care întărind a se cinsti chipul lui Hristos, cu credinţă ai luminat dogmele Ortodoxiei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dumnezeiasca putere a lui Hristos alungi laţurile eresurilor şi ajungând turma cu legătura dumnezeieştii dragoste, o păzeşti nemişcată, întru nădejde şi întru credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Preacurată, toţi te avem Părtinire şi Ancoră sigură a nădejdii şi Ţinere şi Acoperământ şi Zid şi Pod care duce la Împărăţie.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Făcându-te jertfă şi jertfitor, te-ai plecat pe sine lui Dumnezeu prin credinţă şi păzeşti înnoirea săvârşirii slujbei tale.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Mutându-te acum de la pământ către slava cea fără de materie, prin curăţirea rugăciunii tale celei cu osârdie, tămăduieşte sufletul meu, care este împresurat de spinii patimilor, cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dumnezeiasca strălucire a înţelegerilor tale răzuind grosimea Scripturii, te-ai făcut condei degrab scriitor, Părinte Metodie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nepriceperea acoperă naşterea ta, căci minunat ai aplecat pe Cel fără de trup, Fecioară şi ai hrănit cu lapte pe Cel fără materie şi în braţe ai purtat, pe Cel Ce te-a zidit.

Irmos: Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

 

Condac

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Luminând Biserica cu dogmele dreptei credinţe, ai risipit ceaţa eresurilor, descoperitorule de cele sfinte, Părinte Metodie, propovăduind tuturor să urmeze pe Hristos.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Chipul cel de aur în câmpul Deiera cinstindu-se, cei trei tineri au călcat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pahar înţelepciunii te-ai arătat, înţelepte, plin de virtuţi; şi chemându-ţi turma cu propovăduirea vieţuirii tale celei preaînalte, o ai îndreptat, cugetătorule de Dumnezeu părinte şi împreună cu dânsa strigai: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu cinste ai ajuns, părinte, la locaşurile şi la săvârşirile cele de acolo şi te veseleşti şi te bucuri împreună cu Domnul tău. Pentru aceasta te cinstim, preafericite, strigând Celui Ce te-a mărit: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu bărbăţia minţii fiindu-ţi mijlocul încins, Părinte Metodie şi în toată viaţa fiind împodobit cu haina credinţei, ai alergat la ospăţul împărăţiei celei de sus, strigând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără de tată a ieşit din tine Cel fără de Maică din Tatăl şi semnele curăţiei păzindu-le nevătămate, a arătat naştere fără de sămânţă şi feciorie nespurcată, căci întru tine se înnoiesc legile firii.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Arătându-te tu, înţelepte, în casa lui Dumnezeu ca un măslin foarte roditor, ai uns inimile săracilor cu untdelemnul facerii de bine şi cu desfătarea înfrânării şi sufletului tău i-ai aprins făclie luminată.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luminând podoaba ierarhiei cu lumina faptelor tale, te-ai arătat ţiitor al cheii curăţiei şi desfătării înfrânării, cu adevărat învăţător rugăciunilor, cale a pocăinţei şi lege a vieţii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Vremea cea de căire pune înaintea ta roadă pocăinţei şi te îngrozeşte de tăierea smochinului celui neroditor; suflete al meu teme-te de blestem şi hrăneşte pe Hristos cu bună rodirea virtuţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nu uita glasul rugătorilor tăi, ceea ce eşti părtinitoare înfricoşată şi prin mijlocirile tale scoate-i din tot necazul şi din toată îngrozirea, căci rugăciunea ta cea de Maică îmbunează pe Dumnezeu.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Veştejit-ai, părinte, meşteşugurile şi săgeţile vrăjmaşului, cu focul înfrânării şi cu jăratecul curăţiei arzând nebunia trupului cea de materie, cu adevărat te-ai învrednicit de lumina cea de acolo, Părinte Metodie.

Stih: Sfinte Părinte Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Nelepădându-te de credinţă pentru slăbiciunea trupului, te-ai nevoit din destul întru cele dumnezeieşti şi nu ai ales bătrâneţile, văzând mai înainte scaunul celui vechi, precum a zis Daniel, ci ai trecut cu vederea slăbiciunea întru osteneli, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Petrecând în ceata patriarhilor, cânţi cântarea îngerilor împreună cu dânşii: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Tatăl Cel Născător şi Fiul Cel Născut de Duhul, Care este fără despărţire, Treime Sfântă, slavă Ţie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mireasă şi Maică Fecioară, mulţimile îngerilor se roagă Fiului tău; primeşte-mă şi pe mine, ceea ce eşti Nădejdea credincioşilor şi dă pace lumii şi biruinţă în toate poporului iubitor de Hristos şi mântuire nouă celor ce te lăudăm pe tine.

Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Ca soarele cel mare, cu strălucirile dogmelor şi ale minunilor, luminezi totdeauna plinirea lumii, învăţătorule de cele cereşti, Preafericite Metodie.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Întinzându-ţi mâinile cele Preacurate, Fecioară Maică, acoperă pe cei ce nădăjduiesc la tine şi strigă către Fiul tău: Hristoase, dăruieşte tuturor mila Ta.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Mieluşeaua, dacă a văzut spânzurat pe Cruce pe Cel pe Care L-a născut în chip de negrăit, cu tânguire a strigat: Preadulce Fiule, cum pătimeşti cu trupul voind, Cel Ce eşti fără de moarte?

Viața Sfântului Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului

• 

  
  

A fost ales patriarh, cu bunăvoința lui Dumnezeu, acest sfânt mărturisitor și mucenic Metodie, și a fost ridicat la scaun cu mare bucurie de întregul popor dreptcredincios.

Metodie, arhiereul lui Hristos, era de neam din părțile Siciliei. Din tinerețe a primit viața călugărească și a sporit în multe fapte bune, iar pe vremea împărăției lui Leon Armeanul, luptătorul împo­triva icoanelor, pe scaunul patriarhiei Constantinopolului fiind Prea Sfințitul Nichifor, Sfântul Metodie avea rânduiala de apocrisiarh și a fost trimis de patriarhul Nichifor la papa Romei pentru trebuințele bisericești. Și a zăbovit acolo mult, deoarece răucredinciosul împărat Leon a izgonit de pe scaun pe Prea Sfințitul Nichifor, iar în locul lui a ridicat pe cel de un gând cu dânsul, pe ereticul Teodot milesianul, cel cu porecla Casiter.

Iar după ce au pierit împăratul Leon și mincinosul patriarh Teodot, Sfântul Metodie s-a întors din Roma cea veche în Roma cea nouă și, având rânduiala preoției, slujea Domnului întru cuvioșie și dreptate, nevoindu-se totdeauna împotriva eresului luptării de icoane, care într-acea vreme se întinsese foarte mult, pentru că după Leon Armeanul a luat împărăția Mihail, supranumit Valvos sau Travlos, de același eres cu dânsul, iar scaunul patriarhiei din Constantinopol se ținea de cei necredincioși. Deci fericitul Metodie suferea multă oste­neală, luptându-se cu ereticii, înfruntându-i și biruindu-i; de aceea era chinuit în legături și în temniță de răucredinciosul împărat, precum încredințează despre aceasta Zonara grecul, care spune că Mihail Travlos, măcar că la începutul împărăției sale s-a arătat bun, căci pe mulți părinți care au fost surghiuniți de Leon Armeanul pentru cin­stirea icoanelor, i-a iertat de pedeapsă și din legături le-a dat drumul; însă, nu după multă vreme, lepădând acea fățarnică facere de bine, și-a dat pe față răutatea sa și a început a prigoni pe cei dreptcredincioși și, afară de mulți alții care au fost munciți, s-a sculat cu mânie asupra Sfântului Metodie și a lui Eftimie, arhiepiscopul Sardiei. Deci pe Eftimie l-a izgonit, pentru că cinstea sfintele icoane, iar pe Metodie l-a închis în temnița din Crit.

Același Zonara scrie despre împăratul acela cât era de rău cu credința; căci Mihail Travlul urma întru toate lui Copronim, fiind supus jidovilor, și poruncea să se postească sâmbăta, iar învierea morților nu credea că este. De aceea, bunătățile cele ce vor să fie le defăima și râdea de sfinții prooroci. încă zicea că nu sunt diavoli. Păcatele spurcate trupești nu le socotea ca păcate, iar pe Iuda vânză­torul îl socotea că este mântuit, socotindu-l sfânt. înțelepciunea Scrip­turilor îi era foarte urâtă și nu lăsa pe oameni să-și dea copiii la învă­țătura cărții, ca să nu se vădească nebunia lui de cei ce știu puterea și tainele dumnezeieștilor Scripturi; căci voia ca toți să urmeze rătăcirii lui, întru neștiință și fără de carte. Acestui rău-credincios împărat se împotrivea foarte tare Sfântul Metodie, ca un preaînțelept și iscusit în dumnezeiasca Scriptură, în dogmele credinței celei drepte și în rânduiala Sfinților Părinți; de aceea era chinuit ca un mărturisitor al adevărului, nu numai cu legături și cu temniță, ci și cu bătăi.

Iar după moartea lui Mihail Travlul, împărăția grecească a luat-o fiul său, Teofil, care, precum a fost moștenitor al scaunului părintesc, tot așa a fost și al credinței sale celei rele, și a muncit pe mulți pentru dreapta cinstire a sfintelor icoane. El însă iubea înțelep­ciunea Sfintei Scripturi și școlile cele pustiite din Constantinopol le-a înnoit, poruncind ca iarăși să se învețe carte în ele. Tot el a eliberat pe Sfântul Metodie, precum scrie despre aceasta istoricul grec Mihail Glicas: „Dumnezeu a scos din legăturile cele întunecoase pe Metodie cu oarecare închipuire nouă și minunată; căci Teofil iubind înțelepciunea Scripturii și îndeletnicindu-se adeseori la citirea cărților, a aflat oarecare carte greu de înțeles și nu a putut să tâlcuiască cele scrise într-însa. Atunci cineva dintre ai săi i-a spus că nu este între oameni altul care să poată tâlcui cu înlesnire cărțile cele greu de înțeles, decât Metodie cel închis în temnița din Crit. Și îndată împăra­tul a trimis și a scos din legături pe Sfântul Metodie. Deci, văzându-l și vorbind cu el, l-a cunoscut că este bărbat înțelept și, lăsându-l liber, îl avea pe el în cinste”.

Iar după ce sfântul a câștigat libertate, iarăși se lupta cu ereticii, învățându-i să dea sfintelor icoane cinstea și închinăciunea cea vrednică. Astfel, iarăși a pornit spre mânie pe cei potrivnici și chiar împăratului i se aducea de știre despre aceasta, și se tulbura cu mânie asupra sfântului, însă l-a răbdat până la o vreme.

Intr-acea vreme, grecii au avut un război cu saracinii și era nevoie ca însuși împăratul să meargă la război. Deci, mergând împă­ratul în tabără, a luat cu dânsul și pe Sfântul Metodie; pe de o parte ca și cum l-ar fi luat pentru rugăciune, iar pe de alta, pentru vorbele și întrebările din Sfintele Scripturi, ce le făcea cu dânsul, pe care Sfântul Metodie lesne le dezlega. De fapt însă împăratul l-a luat cu el pentru că se temea ca, rămânând singur sfântul în Constantinopol, să nu facă tulburare în popor și sculare împotriva celor ce nu se închină sfintelor icoane; căci cuviosul era iubit poporului, ca un bărbat sfânt, învățător și iscusit nu numai în lucrurile cele duhovnicești, ci și în ocârmuirea cetății.

De aceea împăratul, nelăsându-l pe el singur în cetate, l-a luat cu dânsul printre ostași. Iar după ce, cu îngăduința lui Dumnezeu, ismaelitenii au biruit pe greci și au sfărâmat toată puterea lui Teofil, încât abia a scăpat singur și cu puțină oaste, atunci mânia sa asupra Sfântului Metodie, ținută în inimă, a dat-o pe față. Pentru că rău credinciosul împărat zicea: „De aceea ne-a lăsat pe noi Dumnezeu să fim biruiți de vrăjmași pentru că printre noi se află închinători de idoli!”. Astfel grăind ticălosul, numea sfintele icoane idoli. La acestea grăindu-i Sfântul Metodie împotrivă, îi zicea: „Pentru aceea s-a mâniat Domnul împotriva creștinilor, fiindcă este necinstit de dânșii în sfânta Sa icoană, și de aceea a îngăduit ca să fie călcați de vrăjmași”. Atunci împăratul, umplându-se de mânie, i-a dat multe bătăi și l-a trimis la surghiunie într-o insulă oarecare.

Acolo a poruncit să-l închidă împreună cu doi tâlhari într-un mormânt săpat adânc în pământ în chip de peșteră, și să nu-l lase să vadă lumina zilei. Deci Metodie fiind viu, petrecea ca un mort în șanurile pământului, ca și Iona în pântecele chitului și mulțumea lui Dumnezeu. Și a fost pus un pescar oarecare să-i dea mâncare foarte puțină, atât cât să nu moară de foame, ci să i se lungească viața, ca astfel să pătimească cât mai mult în mormântul acela.

În acea vreme, Teofil a muncit pe doi sfinți mărturisitori, Teodor și Teofan, pentru cinstirea sfintelor icoane și, însemnându-le fețele cu scrisori de fier, i-a trimis în surghiun. Deci, fiindu-le calea alături de insula în care Sfântul Metodie ședea închis în mormânt, s-au întâlnit din întâmplare în cale cu pescarul care îl hrănea pe cel legat și au aflat de la el toate cele întâmplate Sfântului Metodie. Dar de vreme ce nu era cu putință a se vedea cu dânsul, căci erau cumpliți cei ce îi duceau pe ei, i-au trimis prin acel pescar o scrisoare cu aceste mici stihuri așa:

Către cel viu și mort, care în mormânt șade,

Ca un pământesc, pe cele de sus părți le înconjoară.

 Cei ferecați, celui ce poartă legături

 Îi scriu, avându-și fețele însemnate.

Citind Sfântul Metodie acea scrisoare și aflând încă și din povestirile pescarului de acei sfinți purtători de chinuri, s-a mângâiat cu duhul și a mulțumit lui Dumnezeu, Care i-a întărit într-o nevoință ca aceasta. Deci le-a răspuns înapoi prin următoarele rânduri:

Celor scriși sus în cartea cea neuitată,

 Din care fiecare este cu fața însemnată,

 Pe legăturile acelora, le sărută cel legat,

 Care, viu, mai înainte de moarte, este îngropat.

Sfântul Metodie a petrecut în acea închisoare de mormânt până la moartea lui Teofil. Și după ce pe mortul acela l-a luat înăuntrul său mormântul lui, atunci pe acest viu mort l-a dat mormântul afară la lume, precum chitul l-a aruncat pe Iona din pântece. După aceea, viteazul mărturisitor a văzut iar lumina zilei și și-a deschis gura spre mărturisirea dreptei credințe, după ce moartea a întunecat ochii lui Teofil cu țărâna mormântului și, gura hulitoare a aceluia închizând-o în mormânt, i-a făcut tăcere limbii lui celei bârfitoare. Apoi, după moartea lui Teofil, a luat împărăția Mihail al treilea, fiul lui; dar împărăția o îndrepta maica lui, Teodora, fiind prea tânăr împăratul Mihail, fiul ei. Aceasta primind cârmuirea împărăției, întâi a început a se îngriji de pacea Bisericii lui Hristos, care era foarte tulburată de luptătorii împotriva sfintelor icoane; pentru că începând din zilele împăratului Leon Isaurul până la moartea lui Teofil, au trecut l20 de ani în care icoana lui Hristos fiind călcată și batjocorită de creștini, foarte mult se mânia și se întărâta Hristos Dumnezeu și îngăduia nu puține răutăți asupra împărăției creștinești, pentru că, în acei ani, multe țări creștinești au fost robite saracinilor, care le-au luat în stăpânirea lor.

Pe vremea aceea, împărăția grecească și cea romană s-au împăr­țit în două, pentru că la început împăratul grecesc al Constantinopo-lului - Roma cea nouă - stăpânea și Roma cea veche, deci Răsăritul și Apusul era îndreptat de un sceptru, adică de împăratul grecesc, iar pentru înmulțirea eresului luptătorilor de icoane și pentru vărsarea sângelui mărturisitorilor celor fără de număr ai dreptei credințe, care erau munciți cumplit de luptătorii de icoane, Apusul s-a despărțit de stăpânirea împăraților grecești și și-a pus alt împărat. Deci împăratul grecesc a rămas a stăpâni numai țara grecească singură și nici pe aceea întreagă, deoarece Sfânta Cetate a Ierusalimului cu Palestina, cu Siria, cu Arabia, și Egiptul cu părțile de sub stăpânirea lui, au căzut sub stăpânirea saracinilor.

Toate acestea veniseră de la Dumnezeu pentru păcatele creștini­lor, care se abătuseră de la dreapta credință, căzuseră în eresuri și călcau sfintele icoane. Deci privind și socotind acestea, dreptcredin­cioasa și plina de înțelegere împărăteasă Teodora, cea de Dumnezeu insuflată, s-a sârguit să piardă din împărăția creștinească acel bleste­mat eres al luptătorilor împotriva icoanelor; iar dreptcredincioasa cinstire a sfintelor icoane s-o întoarcă ca pe o prea frumoasă podoabă Miresei lui Hristos, Sfintei Biserici, și astfel să întărească dreapta credință. Deci a poruncit ca îndată să elibereze pe toți mărturisitorii dreptei credințe din legături și din temnițe și de la pedeapsă, ca să vină în Constantinopol la sinod și să ducă cu cinste cuviincioasă sfintele icoane în Bisericile lui Dumnezeu.

În vremea aceea a fost scos și Sfântul Metodie din închisoarea mormântului său. Iar de vreme ce atunci era pe scaunul patriarhiei -ca o urâciune a pustiirii la locul cel mai de cinste - mincinosul patriarh Ioan, cel numit Anie, ereticul și fermecătorul, acela care fusese ridicat la scaunul patriarhiei de împăratul Teofil; iar Sfinții Părinți nu voiau să aibă împărtășire cu dânsul, pentru aceea, la început, dreptcredincioasa împărăteasă l-a izgonit pe acel patriarh de la scaunul patriarhiei, ca pe un vier sălbatic de la vie, adică de la Biserica lui Hristos.

Și a fost ales la patriarhie, cu bunăvoința lui Dumnezeu, acest sfânt mărturisitor și mucenic Metodie, și a fost ridicat la scaun cu mare bucurie de întregul popor dreptcredincios. Această ridice re a lui, după alegerea lui Dumnezeu, mai mult decât după cea omenească, s-a încredințat mai înainte că se va face, prin proorocia Cuviosului Ioanichie cel Mare, de care lucru se scrie astfel în viața lui: Evstratie, egumenul mănăstirii Avgarov, a întrebat odată pe Cuviosul Ioanichie: „Părinte, până când vor fi călcate sfintele icoane și nu se vor da Bisericii, iar prigonitorii se vor înmulți și turma lui Hristos o vor răpi ca niște fiare sălbatice?”. Sfântul Ioanichie a răs­puns: „Frate, să mai aștepți puțin și vei vedea puterea lui Dumnezeu. Pentru că va lua ocârmuirea bisericească un oarecare Metodie cu numele. Acela o va îndrepta pe ea prin duhul dumnezeiesc, eresurile le va pierde și cu dogmele ortodoxe va întări Biserica și va aduce alinare și unire la un gând; iar pe cei potrivnici îi va smeri dreapta Celui Preaînalt”.

Această proorocie a Cuviosului Ioanichie s-a împlinit la Sfântul Metodie, căci, după moartea lui Teofil, a fost numit patriarh al Constantinopolului, fiind vrednic de o dregătorie ca aceea, ca unul ce era stâlpul cel tare al dreptei credințe, întărirea cea neclătită a evla­viei, ostașul lui Hristos cel împodobit cu mucenicie, cel mai înainte însemnat de Dumnezeu spre acea mare arhierie și de bărbatul cel înaintevăzător mai înainte înștiințat. Acesta, cu împărăteasa Teodora cea dreptcredincioasă, a adunat în Constantinopol sinod de Sfinți Părinți și a întărit dogmele cele ortodoxe ale sfântului și marelui a toată lumea al șaptelea Sinod, care s-a adunat mai înainte în Niceea, pe vremea împărăției lui Constantin și a Irinei, împotriva luptătorilor de icoane. Iar pe cei ce se împotriveau la acele dogme așezate la al șaptelea Sinod a toată lumea, i-a dat anatemei a doua oară.

Deci, veselind cu totul Ortodoxia, a împăcat tulburarea biseri­cească, și, prefăcând în alinare toată furtuna și învăluirea, a adus icoanele în Biserica Domnului cu mare dănțuire, în cea dintâi Duminică a Sfântului Marelui Post al Paștelui. Și s-a făcut bucurie nu numai în Constantinopol, ci în toată partea cea de sub cer, oriunde se afla dreapta credință cea creștinească.

Și biruind pretutindeni dreapta credință și toți creștinii dănțuind duhovnicește, se rupeau de zavistie inimile acelora, în care era înrădăcinat eresul luptării împotriva icoanelor. Unul ca acela era Anie, mincinosul patriarh Ioan, cel zis mai înainte, care a fost lepădat de pe scaun, și fratele lui, Arsavar, cel ce avea în palatul împărătesc rânduiala de patriciu, și alții oarecare, unii din boierii cei cu dregătorii, iar alții din rânduiala mai mică. Aceia, nepricepându-se ce să facă, socoteau în sine cum ar putea să aducă hulă asupra prea sfințitului Metodie.

Deci Anie a îndemnat pe o oarecare femeie de un gând cu dânsul - nu din cele de rând, ci din cele strălucite, pentru că fiul ei a fost voievod în Smirna - și a năimit-o cu mult aur, ca, mergând la împărăteasă și la ispravnicii cei ce erau puși lângă împăratul cel tânăr, să le spună că Metodie, noul patriarh, a păcătuit cu ea. Aceasta au scornit-o ticăloșii, socotind că, dacă îl vor necinsti, se va duce în popor veste rea și nume hulit despre dânsul și atunci ei vor putea cu înlesnire ca și învățătura lui și sfintele icoane iarăși să le hulească pe față. Deci, ducându-se acea femeie la împărăteasă și la boierii cei puși lângă împăratul cel tânăr, a spus acel lucru, aducând plângere împotriva sfântului și nevinovatului bărbat. Și ca să i se creadă minciuna ca un adevăr, acea femeie vărsa lacrimi din ochi, ca și cum ar fi fost silită de noul patriarh Metodie.

Atunci toți s-au minunat de acel lucru și s-au smintit; deci îndată s-a lățit această veste prin toată cetatea, și se tulburau cei dreptcredincioși, iar cei răucredincioși se bucurau și dănțuiau. Unii batjocoreau pe cei dreptcredincioși și, ocărându-i, le ziceau: „Iată ce fel de patriarh aveți și unuia ca acesta urmați!”. Iar Prea Sfințitul Metodie, auzind unele ca acelea, se minuna de unde i-a venit acea năpastă. Insă, având conștiința curată, se bucura cu duhul de ispita cea fără de vină; dar a fost și cuprins de mare mâhnire pentru sminteala poporului celui atât de mult și pentru batjocorirea aceea care se făcea la toți cei dreptcredincioși de la cei răucredincioși.

Deci ce a făcut Metodie, marele arhiereu, bărbatul nevinovat cu mâinile și curat cu inima, care și-a păzit fără de prihană curăția trupului său din pântecele maicii sale? Vrând el ca nu atât pe sine să se curățească de pâra cea mincinoasă, ci mai mult să ridice sminteala din Biserică și să astupe gurile cele mincinoase ale ereticilor, a gândit ca, deși era cu rușine, să-și descopere boala cea tăinuită a trupului său, care până atunci nu era știută de nimeni, și să arate și să dovedească cum că nu putea el să facă amestecarea păcatului cea trupească. Deci, trimițând la palatul împărătesc, a cerut judecată dreaptă, care să cerceteze faptele între el și femeia aceea.

Și stând înainte la judecata fețelor celor cinstite, neavând ce să grăiască altceva afară de nevinovăția sa și nevrând să se sfădească cu femeia cea fără de rușine, a lepădat rușinea cea firească și cuviincioasă unui om ca acela - fiind silit de primejdia zisă -, și în fața tuturor și-a descoperit haina până la goliciune, arătându-și locul cel tăinuit al trupului cu totul cuprins de vătămare. Atunci toți au cunoscut că era mincinoasă clevetirea acelei femei; pentru că au văzut că era cu neputință unui om atât de bolnav să se amestece cu păcatul trupesc. Deci îndată s-au bucurat dreptcredincioșii și s-a ridicat ocara de la fiii dreptei credințe și s-a pierdut sminteala din Biserică. Iar pe cei răucredincioși i-a cuprins rușinea și s-au astupat gurile lor cele hulitoare; iar durerea s-a întors la capul lor și batjocorirea lor spre rușinarea și defăimarea lor înșiși.

Iar Prea Sfințitul Patriarh Metodie, fiind întrebat de acei cinstiți judecători, prin ce întâmplare i s-a făcut lui acea boală, el n-a tăinuit lucrul acela, pe care până atunci nu-l spusese nimănui, ci descoperind acea durere a sa, a descoperit și pricina durerii, și a răspuns: „Când am fost trimis de Prea Sfințitul Patriarh Nichifor la papa, zăbovind acolo, mi-a venit de la ispititorul trupului - îngerul satanei - o poftă foarte mare spre păcatul trupesc și o grozavă aprindere a mădu­larelor, încât mult mă luptam ziua și noaptea cu patima aceea, muncindu-mă cu postul, cu privegherea și cu tot felul de osteneli omorâtoare.

Și dacă am văzut că nu se depărtează de la mine acea patimă, socotindu-mă aproape de cădere, m-am aruncat cu lacrimi înaintea Sfântului Apostol Petru, încredințându-mă în ajutorul lui și cerând ușurare de la dânsul, ca el, cu puterea darului său pe care îl primise de la Dumnezeu, să-mi ușureze patima și să mă izbăvească de războiul cel trupesc, ca să nu mă lase să-mi spurc trupul meu cel sfințit spre curăție. Și adormind eu puțin întru acea grijă, mi s-a arătat Sfântul Apostol Petru și cu dreapta sa s-a atins de părțile cele tăinuite ale trupului meu. Din această atingere am simțit o durere, ca și cum a ars cu foc acel loc și am suspinat foarte tare. Iar apostolul mi-a zis: «De acum nu vei mai simți mai mult război de la păcatul cel trupesc». Iar eu îndată deșteptându-mă, m-am aflat că primisem această vătămare și acest fel de boală precum vedeți”.

Auzind aceasta judecătorii de la sfântul, s-au umilit și au judecat că este nevinovat păcatului. Iar pe femeia aceea au poruncit s-o muncească, ca să afle de la cine a fost îndemnată să clevetească de rău pe arhiereul lui Dumnezeu, cel nevinovat și curat. Și îndată au stat de față muncitorii ca să ia pe acea femeie spre muncire. Iar ea, văzând sabia trasă, locul pregătit și toiege cu ghimpi ascuțiți, s-a temut foarte și, mai înainte de a o munci, a spus adevărul, arătând pe nume pe toți cei ce au îndemnat-o și au năimit-o pe ea, spunând și aurul ce i se dăduse de îndemnătorii ei și în ce loc este pus în casa ei.

Atunci judecătorii au trimis slugi credincioase la casa ei, care mergând, au găsit aurul la locul acela, în care a spus ea și l-au adus la judecători. Și au hotărât judecătorii dreaptă judecată împotriva acelei femei și împotriva îndemnătorilor ei, ca să fie pedepsiți cu moartea.

Dar Prea Sfințitul Patriarh Metodie, fiind fără de răutate, credincios și adevărat următor al Domnului său, n-a lăsat să se facă aceea și i-a eliberat, nu numai de la moarte, ci și de la bătăile ce li se cuveneau, punând asupra lor numai această pedeapsă, ca în toate sărbătorile mari să meargă, cu rânduială și cu lumânări aprinse, de la biserica Vlaherna, a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, la biserica sobornicească a Sfintei Sofia și, stând lângă ușile bisericești, să-și primească anatema în urechile lor.

Atunci au tăcut gurile ereticești cele hulitoare, iar eresul luptătorilor de icoane din Constantinopol s-a pierdut până la sfârșit, cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunile și cu sârguința cea neadormită a plăcutului lui Dumnezeu Prea Sfințitul Patriarh Metodie, care pentru minciuna ce se scornise împotriva lui fără de vină, s-a arătat mai luminat și mai slăvit. Iar potrivnicilor nu li s-a dat aceea pe care David o cerea de la Dumnezeu, celor .ce i-au greșit, zicând: Umple fețele lor de ocară, și vor căuta numele Tău, Doamne, pentru că, orbindu-i răutatea și împietrindu-li-se inima, la cele dintâi fapte rele ale lor au adăugat alte răutăți mai mari.

Astfel mincinosul patriarh Ioan, căruia îi zicea Anie, fiind începător al acelei răutăți, a fost trimis la pocăință într-o mănăstire. Iar pe când era acolo, a văzut sfintele icoane ale Mântuitorului Hristos, ale Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și ale sfinților îngeri, înnoite de cei dreptcredincioși, după stricarea care se făcuse de luptătorii împotriva icoanelor. Deci a poruncit diaconului său să le scoată ochii sfinților de pe sfintele icoane, iar diaconul a făcut după cum i s-a poruncit. Despre aceasta s-a înștiințat împărăteasa Teodora, care, .râvnind după Hristos Dumnezeu, a poruncit ca însuși acelui eretic patriarh mincinos să i se scoată ochii; dar, fiind rugată de oarecare cinstiți senatori, nu a mai poruncit să i se scoată ochii, ci să i se dea două sute de lovituri cu niște bice tari, celui ce era vrednic de nenumărate munci și morți; de vreme ce și el, la vremea stăpânirii sale de puțin timp, pe mulți i-a muncit până la moarte pentru dreapta credință; iar acum, fiind la pedeapsă, nu înceta a face batjocură la sfintele icoane.

Iar Prea Sfințitul Patriarh Metodie, după toate acele tulburări bisericești și după multele sale primejdii pe care le-a răbdat pentru sfintele icoane, a îndreptat ocârmuirea bisericească în liniște și în pace, împodobind scaunul patriarhiei Constantinopolului, cu chipul și cu viața sa, cea asemenea cu îngerii, păzind bine turma cea cuvântă­toare a oilor lui Hristos și săturându-o cu pășunea învățăturilor celor insuflate de Dumnezeu. El în toate zilele înmulțea cinstea sfintelor icoane, cinstind în icoane pe însăși fețele acelora care se închipuiesc prin zugrăvirea icoanelor. împreună cu cinstirea icoanelor, s-a sârguit să întărească în Constantinopol și aceea, ca să se dea iarăși cinstea vrednică cinstitelor moaște ale sfinților și plăcuților lui Dumnezeu; căci, pe vremea stăpânirii ereticești, împreună cu sfintele icoane erau necinstite și moaștele sfinților, fiind călcate cu picioarele, târâte pe ulițe cu batjocură, aruncate în noroi și în gunoi, și defăimate prin arderea focului sau prin înecare în apă. Și numai acelea s-au păstrat întregi, pe care mâinile dreptcredincioșilor s-au grăbit să le ascundă de la fața celor răucredincioși în sanurile pământului; încât atunci nici nu puteai să auzi de moaștele plăcuților lui Dumnezeu în Constantino-pol.

Deci Prea Sfințitul Metodie, arhiereul lui Hristos, s-a sârguit iarăși să îmbogățească Constantinopolul cu moaștele sfinților și să învețe pe poporul cel dreptcredincios la cinstirea cea cu vrednică datorie a lor. întâi au fost aduse cu cinste de la Heronis la Constantinopol moaștele Sfântului Teodor Studitul, care, după l8 ani ai mutării lui la Dumnezeu, erau întregi, fără de stricăciune. Apoi a adus de asemenea cu cinste în Constantinopol moaștele Prea Sfințitului Patriarh Nichifor, stăpânul său, la care a fost în rânduiala de apocrisiarh și de care a fost trimis la Roma. Despre aceasta s-a scris pe larg la l3 zile ale lunii martie.

Apoi și trupul său mult ostenit și mult chinuit, sfințit prin cură­ție, îl gătea întru moaște nestricăcioase Bisericii Constantinopolului, ca pe o vistierie de mult preț; pentru că se apropia acum de fericitul său sfârșit, pe care l-a văzut mai înainte și de care s-a înștiințat și din proorocia Cuviosului Ioanichie. Pentru că acela, precum mai înainte a spus despre vremea când va fi patriarh Sfântul Metodie, așa și după aceea a spus și când își va lua obștescul sfârșit. Căci amândoi fiind înainte-văzători în Sfântul Duh, unul altuia și-au știut mai înainte mutarea lor, precum se povestește aceasta în viața Cuviosului Ioanichie, astfel:

În al cincilea an al împărăției lui Mihail, părintele Metodie patriarhul, văzând mai înainte că se apropie ducerea la Domnul a lui Ioanichie, a mers la el cu clerul său, cerând cea mai de pe urmă binecuvântare și rugăciune. Iar Cuviosul Ioanichie, vorbind mult cu Sfântul Metodie și învățându-i dreapta credință pe cei ce veniseră cu el, i-a proorocit lui Metodie că și el, după sfârșitul lui, va trece fără zăbavă din această viață vremelnică în cea veșnică. Apoi, făcând rugăciune și sărutându-se unul pe altul cu sărutarea cea mai de pe urmă, s-au despărțit. Patriarhul s-a întors întru ale sale, iar Cuviosul părinte Ioanichie a rămas în chilia sa, rugându-se și pregătindu-se mai înainte de sfârșitul său. Iar a treia zi după plecarea patriarhului, Cuviosul și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Ioanichie a trecut la Domnul în patru zile ale lunii noiembrie. Iar în a opta lună după moartea lui, Prea Sfințitul Patriarh Metodie s-a odihnit și el întru Domnul, în l4 zile ale lunii iunie. Astfel s-a împlinit proorocia Cuviosului Ioanichie, pe care a proorocit-o patriarhului, că, fără zăbavă, va trece și el din această viață vremelnică la cea veșnică.

Iar după ce Sfântul Metodie s-a mutat către Domnul, multă plângere și tânguire a fost pentru el în toată Biserica Constantino-polului, care s-a lipsit de un mare și luminător părinte ca acesta a toată lumea. Și i-au făcut lui îngropare cinstită, precum se cădea unui atât de mare arhiereu.

Și păstorind Sfântul Metodie Biserica lui Hristos patru ani și trei luni, a trecut la viața cea nelipsită cu anii, numărându-șe în ceata sfinților ierarhi, și a stat înaintea Arhiereului cel Mare, începătorul păstorilor, Cel ce a străbătut cerurile, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel de toți sfinții slăvit, Căruia și de la noi, păcătoșii, să-I fie cinste și slavă, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sf.Proroc Elisei care aduce spor in case si mare vindecator de boli

 

Grabnic ajutator ca Domnul sa iti asculte rugaciunea.,aduce ploaie ,aduce spor in casa,te scapa de datorii ,inmulteste toate cu darul lui Dumnezeu ,fereste casa de foame.MAre vindecator in diferite boli grave mai ales a celor pe moarte,doar stim ca el a inviat din morti copil vaduvei.Aduce multe bucurii si belsug in casele tuturor celor ce il cinstesc si il pomenesc in rugaciune.

Grabnic ajutator ca Domnul sa iti asculte rugaciunea.,aduce ploaie ,aduce spor in casa,te scapa de datorii ,inmulteste toate cu darul lui Dumnezeu ,fereste casa de foame.MAre vindecator in diferite boli grave mai ales a celor pe moarte,doar stim ca el a inviat din morti copil vaduvei.Aduce multe bucurii si belsug in casele tuturor celor ce il cinstesc si il pomenesc in rugaciune.

Ziua de 14 iunie îi este dedicată Sfântului Prooroc Elisei, unul dintre protectorii recoltelor și ai agricultorilor. În popor, oamenii numesc această sărbătoare Aliseul sau Aliseiul grâului. Potrivit scrierilor religioase, Sfântul Elisei Proorocul ar fi fost ucenic al Sfântului Ilie, de meserie agricultor. S-a numărat printre făcătorii de minuni. Așa că oamenii s-au obișnuit să-i respecte ziua, pentru a nu se răzbuna.

Ziua de 14 iunie îi este dedicată Sfântului Prooroc Elisei, unul dintre protectorii recoltelor și ai agricultorilor. În popor, oamenii numesc această sărbătoare Aliseul sau Aliseiul grâului. Potrivit scrierilor religioase, Sfântul Elisei Proorocul ar fi fost ucenic al Sfântului Ilie, de meserie agricultor. S-a numărat printre făcătorii de minuni. Așa că oamenii s-au obișnuit să-i respecte ziua, pentru a nu se răzbuna.

Cine este Sfântul Elisei

Încă de la naștere, Sfântul Elisei a fost ursit să devină prooroc. Preotul a zis că „prooroc s-a născut astăzi în Ierusalim, care va strica cele cioplite şi va zdrobi cele vărsate.” Iar Dumnezeu și-a arătat lucrarea minunată prin mâinile, vorbele și faptele proorocului Elisei. După ce s-a stins din viață, a fost înhumat în regiunea Sevastopoli. A proorocit venirea Domnului, a vindecat apele din Ierihon, care erau sterpe şi sărate. A înviat şi morţi şi a curăţit de lepră pe Neeman Sirianul şi a făcut multe alte minuni.

Aliseul se respectă

În tradiția populară, pe 14 iunie, e Aliseul grâului. Așa i se spune în folclor zilei Sfântului Prooroc Elisei. El are grijă de lanurile de grâu și de sporul lor. De aceea, e bine ca în această zi să se dea de pomană pentru morți și să nu se lucreze decât până la amiază. Altminteri, grindina va distruge recoltele, ielele își vor face mendrele, bobul de grâu va fi sec, va face tăciune, se vor măna viile și se vor îmbolnăvi vitele. Nu ai voie să muncești, ca să nu ai parte de furtuni, de grindină și de trăsnete, ca să ai parte de recolte bogate de grâu. Sfântul Elisei ține și bolile, pagubele și toate relele de cei care îl respectă cum se cuvine. Se mai spune că cine ține această zi nu va fi mușcat de șarpe, nu va orbi și va avea copii sănătoși.

****

Locuitorii cetatii Ierihon (Palestina) au zis către Elisei: „Iată aşezarea cetăţii acesteia este bună, după cum poate vedea şi stăpânul nostru, dar apa nu este bună şi pământul este neroditor”. Şi el a zis: „Aduceţi-mi o oală nouă şi puneţi sare în ea!” Şi i-au adus şi a ieşit el la fântâna de apă şi, aruncând sarea în ea, a zis: „Aşa zice Domnul: Iată am făcut apa aceasta sănătoasă şi nu va mai pricinui nici vătămare, nici moarte, nici nerodire”. Şi s-a făcut apa curată până astăzi, după cuvântul pe care l-a spus Elisei.” ( 4 Regi, 2, 19-22).

Izvorul lui Elisei este astazi canalizat si asigura apa potabila a orasului Ierihon, asa incat pelerinii care sunt cazati la Asezamantul Romanesc din Ierihon beau din aceasta apa, binecuvantata de Domnul prin cuvantul proorocului Elisei, dupa cum este inscris in Biblie. Pornind de la acest pasaj evanghelic, in slujba de sfintire a apelor din fantani se foloseste sarea.

După aceasta, o văduvă oarecare, care fusese soția unuia dintre fiii prorocilor, a strigat către Elisei: „Robul tău și bărbatul meu, pe care tu îl știi bine că a fost rob și temător de Domnul, a murit; și acum vine un datornic la care bărbatul meu s-a îndatorat mult, și nimic nu poate să ia de la mine, fiind săracă; deci acela voiește să ia în robie pe cei doi fii ai mei, pe care, în mângâierea văduviei mele, îi am ca pe lumina ochilor”. Astfel striga acea femeie către prorocul lui Dumnezeu. Unii zic că femeia aceea a fost soția prorocului Avdie, care a fost rânduitor al casei lui Ahab și care a ascuns o sută de proroci ai lui Dumnezeu dinaintea sabiei împărătesei Isabela, hrănindu-i la vreme de foamete și cheltuind cu ei toată averea sa. Acela a fost nevoit să se împrumute și, murind, a lăsat femeia și copiii în grija lui Dumnezeu, poruncindu-le să aibă nădejde neîndoită către Domnul. Iar Sfântul Proroc Elisei, având milă de dânsa și de fiii săi, i-a zis: „Ce voiești să-ți fac? Spune-mi ce ai în casa ta?”. Iar ea i-a zis: „Nu este nimic în casa roabei tale, decât numai puțin untdelemn într-un vas”. Și a zis sfântul către dânsa: „Du-te acasă și cere de la vecinii tăi multe vase goale și, închizându-te în casă cu fiii tăi, toarnă din untdelemnul pe care-l ai prin toate vasele și le vei avea pline”.   

Deci ducându-se, femeia a făcut așa. A cerut vase și ducându-le în casă, a închis ușa după sine și a turnat din vasul său în cele împrumutate; iar fiii ei, apropiindu-se, îi dădeau vasele; astfel că untdelemnul nu lipsea din vasele ei și curgea ca dintr-un izvor. Iar după ce s-au umplut toate vasele, a zis femeia către fiii ei: „Acum nu mai este nici un vas gol”, și untdelemnul a încetat să curgă. Și alergând femeia cu bucurie, a spus aceasta omului lui Dumnezeu. Și a zis către ea Elisei: „Du-te și vinde untdelemnul și plătește datoriile celor care ți-au împrumutat; iar din untdelemnul rămas să te hrănești tu cu fiii tăi”.

In catapeteasma Bisericii Dudul lui Zaheu din Ierihon – biserica cu hramul Sf Prooroc Elisei – se afla icoana Sfantului Prooroc Elisei, mare facatoare de minuni …

Acatistul Sfântului Proroc Elisei (14 Iunie)

 

Numele Elisei se tâlcuiește: ”Dumnezeu este mântuire”

Troparul Sfântului Proroc Elisei, glasul al 4-lea:

Cel ce a fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, bolile gonește și pe cei leproși curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe el, le izvorăște tămăduiri.

Condacul 1

Arătându-se luminător al vremurilor de demult și ucenic al marelui Sfânt Proroc Ilie,  primind îndoit dar de a proroci  și de a face minuni, Sfântului Proroc Elisei ne închinăm. Iar tu, Sfinte, auzi din Ceruri rugăciunile acestea și mijlocește pentru noi îndurare de la Dumnezeu că iată cu umilință facem această chemare: Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Icosul 1

Viețuind în trup ca unul fără de trup, ai trecut prin anii vieții ca un Înger Pământesc și om Ceresc, învățând de la Sfântul Ilie a proroci și propovăduind tuturor credința în Dumnezeu. Iar acum, primit fiind de Tatăl în Ceata Sfinților Proroci în Împărăția Lui cea veșnică, ești cinstit de credincioșii care te laudă necontenit așa:

Bucură-te, glăsuitorul pocăinței;

Bucură-te, înainte-văzător al celor ce vor veni;

Bucură-te, vultur ce din înălțime privește clipa de mâine;

Bucură-te, cel ce ai destrămat vălul materiei;

Bucură-te, cunoscător al tainelor nevăzute;

Bucură-te, izbăvitor de imaginația bolnavă;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 2

Te-ai născut în cetatea Avemeula din seminția lui Ruben, una dintre cele douăsprezece seminții ale neamului lui Israel, și de la naștere te-ai arătat mare făcător de minuni căci o junincă de aur din Silom la care israelienii care se întorseseră la închinarea la idoli îi aduceau jertfele lor și i se închinau ca unui dumnezeu, deși era fără suflare, în ceasul nașterii tale a mugit așa de tare încât s-a auzit până la Ierusalim glasul ei: Aliluia!

Icosul 2

Fiind martor un preot oarecare, fiind plin de Duhul Sfânt, a zis: ”Astăzi s-a născut un mare proroc al lui Dumnezeu, care va strica pe idolii cei ciopliți și va sfărâma pe cei puternici”, iar tu, Sfinte, crescând în feciorie și în credința în Dumnezeu, ai ajuns bărbat desăvârșit:

Bucură-te, că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Ilie să te ungă proroc;

Bucură-te, că te-a găsit arând pământul;

Bucură-te, că ai lăsat toate ca să îl urmezi;

Bucură-te, că ți-a fost părinte duhovnicesc;

Bucură-te, că ai învățat de la dânsul a pricepe tainele Domnului;

Bucură-te, că i-ai slujit din dragoste;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 3

Astfel te-ai făcut proroc cu darul lui Dumnezeu, Sfinte Elisei, nu mai puțin decât Sfântul Ilie, iar când Dumnezeu l-a luat pe robul său Ilie și l-a mutat cu trupul în Rai în căruța de foc, ai primit cele ce ai cerut, și anume Duhul Sfânt cel din Sfântul Ilie îndoit adică darul prorociei dar și al facerii de minuni, ca să îi aduci pe cei rătăciți de la închinarea demonului Baal la slujirea Dumnezeului celui Adevărat: Aliluia!

Icosul 3

Depărtând-se învățătorul tău de tine și urcând cu trupul la Cer, ai plâns după dânsul ca după părintele tău și ți-ai rupt hainele de tânguire, dar Sfântul Ilie ți-a aruncat din Înalt cojocul lui pe care l-ai purtat mai apoi ca o vistierie scumpă și o cinstită porfiră dumnezeiască:

Bucură-te, că haina duhovnicului tău ai primit;

Bucură-te, că erai sărac cu duhul și cu lucru, dar erai bogat în har;

Bucură-te, că prin cojocul sfânt multe minuni ai făcut;

Bucură-te, că ai lovit cu el apa Iordanului;

Bucură-te, că aceea s-a despărțit în două, iar tu ai trecut ca pe uscat;

Bucură-te, că haina Sfântului Ilie ți-a fost ca toiagul lui Moise odinioară;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 4

Duhul Sfântului Ilie s-a odihnit peste tine, Sfinte Proroc Elisei, și ajungând în Ierihon ai tămăduit apele rele dând binecuvântare apei peste care ai turnat sare, și de atunci nu a mai fost în acele ape nici moarte nici nerodire, căci udând oamenii pământurile cu acestea rodeau și bând din ele, se tămăduiau și sufletele și trupurile lor: Aliluia!

Icosul 4

I-ai învățat pe părinți să-și crească copii cu bună-cuviință și asprimea cuvenită, în credința în Dumnezeu nu în zeii cei de piatră care au demoni, ca nu cumva să vină asupra lor pedeapsa Domnului ca răsplătire amară pentru necredință și lipsa de cucernicie față de Dumnezeu, iar noi te cinstim:

Bucură-te, că prin tine grăia Cuvântul lui Dumnezeu;

Bucură-te, că i-ai învățat pe israelienei să biruie neamul lui Moab;

Bucură-te, că făcându-se război, oștirile moabiților au fost înfrânte;

Bucură-te, că și pe văduva cea săracă ai scos-o din sărăcie;

Bucură-te, că înmulțindu-se prin rugăciunea ta uleiul, ea a scăpat de datorii;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 5

De multe ori ospătai în casa unei femei cucernice care ți-a construit o chilie pe pământul ei unde să te odihnești, aducându-ți mâncare și toate cele de trebuință, iar tu, Sfinte, vrând să răsplătești binefacerile ei, te-ai rugat la Dumnezeu să deschidă baierele pântecelui său care era închis iar aceasta zămislit un prunc de parte bărbătească: Aliluia!

Icosul 5

Dar trecând un an de la nașterea pruncului, acesta a murit, iar femeia te-a căutat îndurerată căci i-ai promis că îi vei da dar bun și nu o vei amăgi și se tânguia cu amar de necazul ei că multă durerea avea în inima de mamă:

Bucură-te, că te-ai dus acasă unde zăcea pruncul;

Bucură-te, că femeia îl așezase pe patul tău, în chilia ta;

Bucură-te, că te-ai așezat peste copil de șapte ori suflând asupra lui;

Bucură-te, că ți-ai pus gura pe gura lui;

Bucură-te, că pruncul a prins viață;

Bucură-te, cu bucuria mamei ce și-a recăpătat fiul;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 6

Mergând în ținutul Galgala unde odinioară poporul evreu intrase în Pământul Făgăduinței, ai trimis pe o slugă să culeagă ierburi să le fiarbă spre hrana celor o sută de fii de proroci care umblau cu tine așa cum călugării își urmează învățătorul în Legea nouă, iar aceasta a aflat un rod sălbatic precum strugurii dar care se numea ”fierea pământului” căci deși se folosea la doctorii, era amar și otrăvitor: Aliluia!

Icosul 6

Neștiind puterea vătămătoare a acelor roade, sluga a cules haina sa plină și a turnat în căldare ca să le fiarbă, iar mai apoi le-a dat la fii prorocilor să mănânce, dar aceștia au simțit amărăciunea și vătămarea din fiertură și nu au mai mâncat, dar tu, Sfinte Elisei, ai poruncit să se amestece putină făină în căldare, iar fiertura s-a îndulcit și s-a făcut doctorie:

Bucură-te, că toți au mâncat cu credință;

Bucură-te, că s-au săturat;

Bucură-te, că au rămas sănătoși;

Bucură-te, că ai înmulțit și pâinile de orz;

Bucură-te, că din 20 de pâini ai făcut 100;

Bucură-te, că i-ai hrănit pe toți fii de proroci;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 7

Un boier de la curtea împăratului Siriei pătimea de lepră și nu se găsea nici un doctor să îl poată vindeca, dar auzind el de la o fată tânără din Israel despre tine că ești mare făcător de minuni, Sfinte Elisei, a pornit cu alai și bogății să te caute și să îți ceară tămăduire: Aliluia!

Icosul 7

Găsindu-te, a făcut plecăciune în fața ta și ți-a spus necazul lui, iar tu i-ai spus doar atât: să se scalde de 7 ori în râul Iordan și se va tămădui, iar acesta, deși era cu inima plină de îndoială te-a ascultat și trupul său s-a curățit deplin. Mai apoi, l-ai trimis în pace fără să primești vreun dar de la el:

Bucură-te, că boierul sirian a crezut în adevăratul Dumnezeu;

Bucură-te, că a lăsat închinarea la idoli;

Bucură-te, că ucenicul tău Ghehazi a alergat după el, cerând daruri pentru el;

Bucură-te, că boierul i-a dat, crezând că sunt pentru tine;

Bucură-te, că l-ai pedepsit pe ucenic cu boala leprei;

Bucură-te,  că ai făcut aceasta spre îndreptarea iubirii de avuție;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 8

Atât de mare era puterea ta, Sfinte Elisei, că le vedeai pe cele depărtate ca și când se aflau în fața ochilor, pentru că de multe ori îl avertizai pe împăratul Israelului de uneltirile de război ale împăratului Siriei, arătându-i celor de care să se ferească iar acesta, trimițând ostașii, năvălea asupra sirienilor și îi biruia: Aliluia!

Icosul 8

Auzind împăratul Siriei, s-a tulburat și a trimis oaste să te prindă, dar te-ai rugat la Dumnezeu să îi pedepsească cu orbirea ochilor apoi i-ai dus așa orbi din cetatea Dotaim până în mijlocul Samariei, apoi te-ai rugat la Dumnezeu să le deschidă ochii și să vadă unde sunt, iar noi ne rugăm:

Bucură-te, că împăratul Israelului a vrut să îi taie cu sabia;

Bucură-te, că nu l-ai lăsat;

Bucură-te, că le-ai dat mâncare și băutură;

Bucură-te, că i-ai trimis apoi acasă, să spună stăpânirii ce-au pătimit;

Bucură-te, că ei s-au dus liberi la împăratul lor în Siria;

Bucură-te, că acela n-a mai pornit război spre Israel cât a trăit;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 9

Trecând multă vreme, împărăția Siriei a luat-o unul Venedad care a ridicat război împotriva lui Ioram, împăratul lui Israel, și a înconjurat Samaria cu oaste multă, căci acolo era scaunul de domnie al stăpânirii evreilor: Aliluia!

Icosul 9

Fiindcă sirienii nu lăsau carele cu mâncare să treacă și au pustiit câmpurile cu grâne, în curând în Samaria s-a făcut foamete mare de tot, evreii ajungând să facă fapte odioase din cauza lipsei de hrană, iar Ioram s-a mânia pe tine, Sfinte Elisei, fiindcă l-ai oprit să nu se supună împăratului Siriei și să nu dea cetatea în mâinile lui:

Bucură-te, că Ioram a trimis un călău să îți taie capul;

Bucură-te, că mai înainte să ajungă acesta la tine, s-a căit;

Bucură-te, că ai prorocit biruința evreilor a doua zi;

Bucură-te, că împăratul s-a îndoit de ce spui;

Bucură-te, că i-ai spus că pentru necredință, va vedea biruința dar nu va gusta din ea;

Bucură-te, că ai ridicat mâinile spre Cer, în rugăciune;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 10

În noapte aceea s-a făcut tulburare mare în tabăra sirienilor care, crezând că sunt atacați din toate părțile au lăsat totul și au fugit, iar a doua zi evreii au intrat în corturile lor luând măsura de grâu și orz atâta cât ai prorocit tu, Sfinte, dar pe împăratul l-a călcat mulțimea în picioare și a murit înainte de gusta din mila lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Multe minuni ai făcut, Sfinte binecuvântat, vestind mai dinainte intrările la tron ale împăraților Siriei și lui Israel, văzând cu duhul moartea lui Venedad împăratul Siriei și l-ai uns împărat pe un boier cinstit pe nume Iehu care i-a ucis pe Ahab și pe femeia sa cea spurcată Izabela și i-a dat morții pe toți slujitorii lui Baal și pe vrăjitori, toate acestea fiind cu binecuvântarea și rugăciunile tale:

Bucură-te, că ai fost iubitor de dreptate;

Bucură-te, că ai oprit și uciderea regelui Damascului;

Bucură-te, că erai prezent acolo unde se complota;

Bucură-te, că ai scos la iveală uneltirile necinstite;

Bucură-te, că puterea ta s-a arătat pentru toți;

Bucură-te, că ai izbăvit poporul de foame;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 11

Pe vremea când împărțea nepotul lui Iehu, te-ai îmbolnăvit de moarte în Samaria, fiind la adânci bătrâneți. Și venind la tine Ioaș, regele, a plâns iar tu, Sfinte, i-ai spus să ia un arc cu săgeți și să facă precum îi spui: Aliluia!

Icosul 11

O săgeată i-ai poruncit să o tragă spre răsărit, încotro se afla Siria, spunând că săgeata este mântuirea Domnului și va birui pe sirieni. Apoi i-ai spus să lovească cu săgețile în pământ, dar împăratul a lovit numai de trei ori iar tu, Sfinte i-ai spus: ”Dacă ai fi lovit de cinci sau de șapte ori, ai fi călcat Siria până în sfârșit, iar acum o vei birui numai de trei ori”:

Bucură-te, că mai apoi s-a întâmplat întocmai;

Bucură-te, că regele a biruit după măsura ascultării;

Bucură-te, că ne înveți să plecăm inima spre duhovnic;

Bucură-te, că ne arăți că Dumnezeu privește la cei supuși;

Bucură-te, că ai fost învățător al căilor de mântuire;

Bucură-te, că ne smerești mintea, ca să ajungem la ascultare deplină;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 12

Te-ai mutat la Dumnezeu având tâmplele cărunte și mulțime de fapte bune, iar toți cei ce te urmau ți-au făcut îngropăciune cu cinstea cuvenită unui mare Proroc, aducând tânguire pentru că i-ai părăsit dar bucurându-se că au câștigat un asemenea rugător în Cer: Aliluia!

Icosul 12

Sfintele tale moaște s-au arătat a fi făcătoare de minuni, căci fiind dus un mort la îngropare în cetatea Samariei, s-a întâmplat de au năvălit ostașii lui Moab iar îngropătorii văzând ostașii venind au aruncat pe cel mort în mormântul tău pe care l-au deschis și au fugit, iar noi cinstitorii tăi te slăvim:

Bucură-te, că trupul mortului s-a atins de oasele tale;

Bucură-te, că de îndată a înviat;

Bucură-te, că a ieșit din groapă pe picioarele sale;

Bucură-te, că a alergat în cetate, vestind minunea;

Bucură-te, că și după moarte Dumnezeu te-a preamărit;

Bucură-te, cel ce deschizi morminte și dezlegi blesteme și vrăji;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 13

Sfinte slăvit Proroc Elisei, lăudăm viața ta plină de daruri dumnezeiești și te rugăm să ne ajuți ca Dumnezeu să ne arate ceea ce avem de văzut, izbăvește-ne de întunericul răutății și ridică-ne din mrejele morții ca să ne bucurăm de har și de rugăciune și să ne închinăm veșnic Sfintei Treimi: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Viețuind în trup ca unul fără de trup, ai trecut prin anii vieții ca un Înger Pământesc și om Ceresc, învățând de la Sfântul Ilie a proroci și propovăduind tuturor credința în Dumnezeu. Iar acum, primit fiind de Tatăl în Ceata Sfinților Proroci în Împărăția Lui cea veșnică, ești cinstit de credincioșii care te laudă necontenit așa:

Bucură-te, glăsuitorul pocăinței;

Bucură-te, înainte-văzător al celor ce vor veni;

Bucură-te, vultur ce din înălțime privește clipa de mâine;

Bucură-te, cel ce ai destrămat vălul materiei;

Bucură-te, cunoscător al tainelor nevăzute;

Bucură-te, izbăvitor de imaginația bolnavă;

Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Condacul 1

Arătându-se luminător al vremurilor de demult și ucenic al marelui Sfânt Proroc Ilie,  primind îndoit dar de a proroci  și de a face minuni, Sfântului Proroc Elisei ne închinăm. Iar tu, Sfinte, auzi din Ceruri rugăciunile acestea și mijlocește pentru noi îndurare de la Dumnezeu că iată cu umilință facem această chemare: Bucură-te, Sfinte Proroc Elisei, luminează ochii sufletului nostru cu raza Duhului Sfânt și arătă-ne Adevărul!

Rugăciune:

Sfinte Proroc Elisei, ucenic al marelui Proroc Ilie pe care l-ai urmat în toate: în puterea cuvântului, în hotărârea faptei și în ascuțimea gândului, cel ce ai purtat haina învățătorului tău pe care cu atâta dragoste a lăsat-o să cadă din Cer pentru ca tu să ai veșmântul său ca dar și care ai propovăduit pocăința, primește rugăciunile acestea spuse cu glasuri de umilință.

Tu ai vindecat apele Ierihonului, turnând sare peste ele și zicând: ”Așa vorbește Domnul: Eu vindec aceste ape”, roagă-te să ne vindece și pe noi Dumnezeu de toată stricăciunea sufletească, să ne dea buna măsură în toate, puterea de a îndura, discernământul să știm când să rămânem și când să plecăm, când să vorbim și când să tăcem, să ne găsim locul în lume sau în afara ei așa cum El vrea pentru noi, să ne despărțim de trecut cu toată povara și durerea lui, să nu alergăm pe căi deșarte, de iluzii și amăgiri ci să fim prezenți cu mintea și inima în propria viață pentru a ne împlini cel mai bine misiunea pe pământ.

Ajută-ne, Sfinte, ca în inima noastră să se nască duhul smereniei și al blândeții, duhul iubirii și al bunătății, duhul răbdării, al înfrânării și al fecioriei și alungă de la noi toată mânia și revolta ca să putem primi cu sufletele senine Voia Domnului cea rânduită pentru noi.

Deschide-ne ochii sufletului, alungă vălul ce ne acoperă simțurile, dezleagă toate nodurile, blestemele, vrăjile și magia ce nu ne lasă să fim ceea ce Dumnezeu ne-a zidit să fim și fii pentru noi ca un Înger Păzitor, pășind cu noi pe calea vieții și învățându-ne mereu cele bune pentru mântuire ca să ne numim adevărați fii de Dumnezeu, părtași la Slava Lui veșnică acum și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!