✝) Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu 23 Octombrie

 Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste. A pătimit în cele mai dure carcere comuniste și nu a părăsit credința ortodoxă nici măcar în fața amenințării cu moartea.

S-a născut în dată de 10 ianuarie 1905, în comuna Cavadinești, din fostul județ Covurlui, într-o familie simplă de agricultori. Rămânând orfan încă de mic, Constantin a fost crescut de bunica lui, o femeia săracă, însă deosebit de credincioasă.

Studiile de teologie și hirotonia

La îndemnul bunicii, în 1919 va urma cursurile Seminarul Teologic din Galați, iar apoi, din anul 1925, va studia la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. După terminarea studiilor, în 1929, neputând găsi o parohie în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a angajat cântăreț la Biserica Lucaci din Capitală, unde a funcționat aproape cinci ani, până în 1934.

În 1934 s-a mutat la Huși, la solicitarea episcopului Nifon Criveanu care, la 15 august l-a hirotonit diacon, iar a doua zi – preot III la Catedrala Episcopală din Huși. Același episcop l-a numi director al Școlii de cântăreți din Huși și profesor de Sectologie, Catehism și Muzică vocală, iar pe plan administrativ membru al Judecătoriei Protopopiatului Fălciu.

Începând cu data de 1 noiembrie 1938, a solicitat transferul de la Huși la parohia nou înființată Parcul Călărași, din cartierul Vergului, fără biserică și fără casă parohială, într-un cartier muncitoresc și sărac. Aici, a ctitorit Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Rămânând văduv, părintele a îmbrățișat o viață de nevoință și rugăciune neîncetată.

Anii de temniță comunistă

Pentru curajul său de a propovădui pe Hristos, în ziua de 10 ianuarie 1954, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost arestat de Securitate. Motivul – „activitate anticomunistă”. La 9 octombrie 1954, a fost condamnat la opt ani și trei luni de închisoare, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. După condamnare, părintele Sârbu a fost purtat prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962) și Dej (1955) și în lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959).

La 4 decembrie 1961 va fi trimis cu domiciliu forțat în satul Viișoara, în Câmpia Bărăganului, pentru încă doi ani. Părintele Gheorghe Calciu, care l-a cunoscut pe Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, amintindu-și de acesta, avea să spună: „Am stat cu părintele Constantin Sârbu la Viișoara câteva zile, până mi s-a repartizat o casă, timp în care rănile mele sufletești au început să se vindece. Ciudat, el nu ținea predici, nu mă îndemnă să mă rog, nu se arată în nici un fel a fi bigot, dar inima mea era în sărbătoare alături de el. Se mișca încet, hieratic, cu vocea lui mică și domoală, asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic”.

Continuarea misiunii până la moarte

Abia în dată de 25 februarie 1964, odată cu decretul de eliberare a deținuților politici, părintelui i s-a permis să plece unde dorește. Libertatea primită avea să fie însă una mai mult aparentă, el continuând a fi urmărit și supărat de Securitate.

Întors în București, după multe piedici, în ziua de 8 aprilie 1964, Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu i se îngăduie să slujească în Biserica Sapienței, care fusese închisă timp de 40 de ani. Ultima perioadă a vieții Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost marcată de ulcerul provocat de regimul din detenție, dar și de urmărirea Securității.

Astfel, în ziua de 18 octombrie 1975, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost operat de un medic de la Spitalul Elias însă, în mod suspect, în urma operației a făcut septicemie. În ziua de 23 octombrie 1975, după Spovedanie și Împărtășanie, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a trecut la cele veșnice, pe patul de spital.

Acatistul Sfântulului Preot Mucenic Constantin Sârbu

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)Condacul 1

Veniți, cu toții, să-i aducem flori de laude, cu bucurie, Mucenicului nou arătat, de Hristos încununatului Constantin; că în ceruri, ca un preot mărturisitor, mijlocește pentru cei ce, cu evlavie, cântă: Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Icosul 1

Astăzi buna-mireasmă își revarsă în lume cerescul trandafir, Constantin Mucenicul; că, în taină răsărind între spini și petalele virtuților cu sfințit sângele său roșind, în cer a înflorit slăvit; pentru care, lăudându-l, zicem:
Bucură-te, cel ce mireasmă răspândești;
Bucură-te, cel ce simțurile ni le sfințești;
Bucură-te, iconom credincios al Stăpânului;
Bucură-te, lucrător înțelept al Tainelor Lui;
Bucură-te, al Evangheliei lui Hristos martor neînfricat;
Bucură-te, al celor strâmtorați și goi ajutor neîncetat;
Bucură-te, că în ceruri pentru lume mijlocești;
Bucură-te, că din ceruri ca un soare strălucești;
Bucură-te, al turmei cuvântătoare păstor;
Bucură-te, al credincioșilor luminător;
Bucură-te, cel prin care bucurie luăm;
Bucură-te, cel prin care nădejde câștigăm;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 2

Bunica ta fericită, ca o altă Loida, sădind întru tine, Constantine, din copilărie, credința în Domnul Hristos, Maicii orfanilor te-a încredințat, iar mila ei în toate te-a întărit, ca să cânți Fiului ei cântarea: Aliluia!

Icosul 2

Crucea din tinerețe ridicând-o pe umeri, paharul suferinței l-ai băut; și, în lipsuri fiind, fericite, cu botezul lui Hristos te-ai botezat și astăzi șezi de-a dreapta Lui, pentru care îți strigăm acestea:
Bucură-te, a dreptei credințe odraslă;
Bucură-te, a bunei cinstiri mireasmă;
Bucură-te, următor în pătimiri al Domnului;
Bucură-te, urcător al suișului cerului;
Bucură-te, vas ales al lui Hristos, de mare preț tuturor;
Bucură-te, argint lămurit în foc, curățat de șapte ori;
Bucură-te, că te-ai numit cu numele statorniciei;
Bucură-te, că te-ai aprins cu râvna apostoliei;
Bucură-te, părtaș al paharului Domnului;
Bucură-te, nuntaș al nunții Cuvântului;
Bucură-te, plăcut al Maicii Preacurate;
Bucură-te, lucrător al iubirii nemăsurate;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 3

Darul sfânt al preoției vrând a-l primi, fericite, cu lacrimi te rugai Preacuratei; și ea te-a întărit și te-a făcut plin de putere și luminos, ca, Domnului întreg pe tine dându-te, Acestuia să cânți, cu sfinții: Aliluia!

Icosul 3

Evanghelist prin faptă te-ai vădit, înțelepte, că slujba ta deplin ai făcut-o; și, treaz întru toate fiind, stăruind cu timp și fără timp, ai zidit biserică Domnului, pentru care auzi acestea:
Bucură-te, izvor al milostivirii;
Bucură-te, năvod al înțelepciunii;
Bucură-te, al podoabei bisericii iubitor;
Bucură-te, al casei Domnului de grijă purtător;
Bucură-te, crainic și văzător al Cuvântului;
Bucură-te, clopot care chemi pe toți la ospățul Lui;
Bucură-te, că te-ai făcut evanghelist prin lucrare;
Bucură-te, că ai propovăduit dumnezeiasca Întrupare;
Bucură-te, cel prin care se revarsă Duhul;
Bucură-te, cel ce L-ai slujit pe Stăpânul;
Bucură-te, cel plin de har și putere;
Bucură-te, alinare sfântă a inimii mele;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 4

Fața Maicii Fecioare, cea ivită pe ușa bisericii zidite de tine, mai dinainte ți-a arătat că, pe calea Golgotei pășind, vei fi părtaș Pătimirilor Domnului și Lui Îi vei cânta pururea: Aliluia!

Icosul 4

Gura ta, de Hristos grăitoare, încercând să-ți închidă, în temniță te-au pus necredincioșii, iar tălpile cu fier înroșit ți le-au ars și barba ți-au smuls-o, dar Domnul în toate te întărea minunat; pentru care, Mucenice, grăim:
Bucură-te, purtător de lupte neînfricat;
Bucură-te, în cuget ostaș neplecat;
Bucură-te, Mucenic sfințit al Stăpânului;
Bucură-te, ucenic cu fapta al Domnului;
Bucură-te, cel ce dinainte ți-ai văzut pătimirile;
Bucură-te, cel ce pururea în Hristos ți-ai pus nădejdile;
Bucură-te, cel ce, ca Apostolul, pentru Domnul ai fost întemnițat;
Bucură-te, cel ce, cu sfinții mucenici, într-o ceată ești numărat;
Bucură-te, surpare a necredincioșilor;
Bucură-te, scăpare a turmei creștinilor;
Bucură-te, răbdător al multor ispite;
Bucură-te, ziditor de biserici însuflețite;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 5

Haină țesută din iubire de oameni și din a ta bunătate având, Părinte, și untdelemnul milei strângându-ți în candela ta pe pământ, azi în cer te-ai sălășluit, la ospățul Mirelui ceresc, și cânți Lui: Aliluia!

Icosul 5

Iarna păgânătății cu răbdare trecând-o, slăvit ai înflorit, Mucenice, și în primăvara harului intrând, minunat mireasmă-ți răspândesc moaștele, pe care sărutându-le, Părinte, îți cântăm:
Bucură-te, cel ce vindecare dăruiești;
Bucură-te, că ispitele le izgonești;
Bucură-te, adiere subțire a Duhului;
Bucură-te, îmbiere bogată a harului;
Bucură-te, trandafir din palatele cerești, de lumină purtător;
Bucură-te, crin frumos al virtuților, de miresme izvorâtor;
Bucură-te, rândunea care vestești vremea cea bună;
Bucură-te, stejar neclintit în vreme de furtună;
Bucură-te, mănunchi al bunătăților;
Bucură-te, revărsare a milelor;
Bucură-te, sălaș al iubirii;
Bucură-te, lăcaș al milostivirii;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 6

Înger în vis femeii arătându-se, Sfinte, spre tine i-a îndreptat pașii; că ruga ta Hristos auzind, ajutor ți-a trimis-o degrab, numele aceleia vestindu-ți-l mai dinainte, ca să cânți Lui: Aliluia!

Icosul 6

Jertfa Cinei celei de Taină ai văzut-o aievea, rugându-te cu lacrimi, Părinte, și glas ai auzit, zicând: „Stai pe picioarele tale, lucrând!”, Domnul tău la lucrul Său chemându-te și lumea învățând-o să-ți cânte:
Bucură-te, făclia cea de sus aprinsă;
Bucură-te, solia spre ceruri întinsă;
Bucură-te, a celor ce se clatină întărire;
Bucură-te, a lucrării vrăjmașului risipire;
Bucură-te, cel ce ești far nestins al luminii lui Hristos;
Bucură-te, spre pământul celor vii călăuzitor preaduios;
Bucură-te, că ai iubit a lui Iisus sărăcie;
Bucură-te, că te-ai făcut a dragostei Lui oglindire;
Bucură-te, luceafăr nou al Bisericii;
Bucură-te, strălucire a razelor harului;
Bucură-te, fântână a apei credinței;
Bucură-te, curățitor al neputinței;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 7

Lucrurile văzute nesocotindu-le, Sfinte, mintea ți-ai îndreptat-o cu totul spre cele dinlăuntru, știind a cinsti mai bine darurile sufletului; pe care, prin smerenie, ținându-le împreună, cântai: Aliluia!

Icosul 7

Mari și străine fapte a lucrat întru tine, Părinte Constantin, Ziditorul; că în toate harul Lui te-a întărit, de minuni lucrător te-a arătat, bunule, și trupul și mormântul tău miresme izvorăsc, iar noi strigăm:
Bucură-te, de Duh purtător părinte;
Bucură-te, de har luminată minte;
Bucură-te, că deprinzi lucrarea virtuților;
Bucură-te, că desprinzi de lanțul păcatelor;
Bucură-te, cel ce ai disprețuit toate cele pământești;
Bucură-te, cel ce te-ai întraripat către cele duhovnicești;
Bucură-te, cel ce în via lui Hristos ai ostenit;
Bucură-te, cel ce în suflet sămânța cea bună ai sădit;
Bucură-te, adânc nespus al smereniei;
Bucură-te, slăvită culme a dragostei;
Bucură-te, cămară a virtuților;
Bucură-te, comoară a darurilor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 8

Nădejdea neclintită care nu rușinează, sfințite Constantin, dobândit-ai; că, în toate mulțumind lui Hristos și slujind în chip bineplăcut, dragostea Aceleia s-a revărsat în inima ta, iar tu Îi aduci pururea cântarea: Aliluia!

Icosul 8

Oarba a mărturisit, zicând: Văd, Părinte!, iar cea cu glas slab, strigând tare, prin tine vindecare a luat; iar noi astăzi limpede văzând harul tău, la tine alergăm cu dor, grăindu-ți neîncetat acestea:
Bucură-te, balsam al sufletelor;
Bucură-te, întărire a trupurilor;
Bucură-te, al sărmanilor sprijinitor;
Bucură-te, al căzuților îndreptător;
Bucură-te, mare a smereniei, pe toți neîncetat scăldând;
Bucură-te, zare a sfințeniei, peste lume strălucind;
Bucură-te, că neclintit ne așezi în nădejde;
Bucură-te, că din suflete alungi întristarea;
Bucură-te, părinte bun al oropsiților;
Bucură-te, iscusit doctor al bolnavilor;
Bucură-te, cel prin care dobândim sănătatea;
Bucură-te, cel prin care aflăm bucuria;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 9

Pacea care covârșește toată mintea mucenicește dobândind-o, fericite, de pace făcător te-ai făcut, că dezbinarea soților oprind, bunule, și inimile fiilor spre maică întorcându-le, strigai: Aliluia!

Icosul 9

Rău gândind despre tine și plecând ucenița, Stăpâna tuturor a întors-o, că i s-a arătat în vis și trimis al Fiului ei te-a numit; și noi, deci, glasului ei plecându-ne, acestea îți strigăm, Părinte:
Bucură-te, făcător de pace sfințit;
Bucură-te, de Duhul Sfânt adumbrit;
Bucură-te, cel de Fiul trimis întru via Lui;
Bucură-te, cel de Duhul făcut fiu al Tatălui;
Bucură-te, o, bineplăcutule al Maicii lui Hristos;
Bucură-te, lucrător bun, întru toate credincios;
Bucură-te, nerătăcită cale de mântuire;
Bucură-te, neclătinată cetate de izbăvire;
Bucură-te, al preoției canon;
Bucură-te, al nunții sfinte odor;
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor;
Bucură-te, izbăvitor al creștinilor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 10

Sfintele tale moaște s-au slăvit, Mucenice, purtând nepământească mireasmă, prin care Dumnezeu tuturor a arătat sfințenia ta, Însuși El chemând prin har mulțimile să te cinstească, strigându-I: Aliluia!

Icosul 10

Șoapta cea vicleană a vinderii de frați nicidecum n-ai primit-o, că știai că ție a muri îți e câștig, și a trăi, Părinte, îți e Hristos, Căruia cu totul te-ai încredințat, pentru care și auzi acestea:
Bucură-te, năstrapă de mir curată;
Bucură-te, nepătimire binemiresmată;
Bucură-te, răsărit al razelor nădejdii;
Bucură-te, risipirea oricărei primejdii;
Bucură-te, că toți s-au minunat de al tău suflet neînfricat;
Bucură-te, cel ce înălțările minții prin har le-ai surpat;
Bucură-te, al turmei celei slăbite întăritor;
Bucură-te, al răbdării minunat învățător;
Bucură-te, cununa pătimitorilor;
Bucură-te, arvuna îndurărilor;
Bucură-te, mireasmă cerească;
Bucură-te, cercetare dumnezeiască;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 11

Taina dreptei credințe ai primit-o, Părinte, și lupta cea bună ai luptat, porunca neîntinată păzind și arătarea Domnului iubind, pururea, și liber, și în temniță, Acestuia cântând din suflet: Aliluia!

Icosul 11

Ție, preaînțelepte, răsplătiri ți-a dat Domnul, măsură clătinată și bună, celui ce pe pământ ai miluit asemenea Părintelui ceresc; deci, acum din ceruri miluiește-ne pe noi, cei ce îți grăim:
Bucură-te, floare nouă a Duhului;
Bucură-te, slugă bună a Domnului;
Bucură-te, văzătorul și mijlocitorul Tainelor;
Bucură-te, arătarea lucrărilor harului;
Bucură-te, pom al Raiului, plin de rod îndumnezeitor;
Bucură-te, revărsare de iubire pentru Domnul și popor;
Bucură-te, în via de taină ostenitor;
Bucură-te, la Sfânta Treime mijlocitor;
Bucură-te, icoană vie a Domnului;
Bucură-te, făptură nouă a Ziditorului;
Bucură-te, al dulceții cerești pahar;
Bucură-te, al golirii de sine dreptar;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 12

Umblător în lumină și mărturisitor al adevărului ai fost pe pământ, Sfinte Constantin, iar Dumnezeu, adeverind aceasta, cu lumina Lui ți-a încununat capul, pe toți învățându-ne să-I înălțăm, cu tine, cântarea: Aliluia!

Icosul 12

Viu după adormire te arăți, la fereastra bisericii șezând, precum ai zis; și noi, cuvântul tău crezând, Părinte, și limpede văzând harul tău, la tine alergăm cu dor, strigând cu bucurie acestea:
Bucură-te, al Luminii lăcaș;
Bucură-te, cu sfinții părtaș;
Bucură-te, al Crucii Domnului următor;
Bucură-te, Mucenice, de frați iubitor;
Bucură-te, om al lui Dumnezeu și prieten iubit;
Bucură-te, bărbat al doririlor, nume nouă preadorit;
Bucură-te, că spre cererea noastră te pleci;
Bucură-te, că rămâi cu Dumnezeu în veci;
Bucură-te, tămâie curată adusă Stăpânului;
Bucură-te, solie a noastră la tronul Împăratului;
Bucură-te, cel ce veselești a minții simțire;
Bucură-te, cel ce dai inimii îndulcire;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 13

Zorii zilei din urmă, ca o stea luminoasă, de sus îi strălucești tuturor; pe Soarele dreptății vestind, și trăind, Părinte, și murind ca mucenic; deci, raza Lui trimite-o nouă, ca să Îi cântăm împreună cu tine: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Astăzi buna-mireasmă își revarsă în lume cerescul trandafir, Constantin Mucenicul; că, în taină răsărind între spini și petalele virtuților cu sfințit sângele său roșind, în cer a înflorit slăvit; pentru care, lăudându-l, zicem:
Bucură-te, cel ce mireasmă răspândești;
Bucură-te, cel ce simțurile ni le sfințești;
Bucură-te, iconom credincios al Stăpânului;
Bucură-te, lucrător înțelept al Tainelor Lui;
Bucură-te, al Evangheliei lui Hristos martor neînfricat;
Bucură-te, al celor strâmtorați și goi ajutor neîncetat;
Bucură-te, că în ceruri pentru lume mijlocești;
Bucură-te, că din ceruri ca un soare strălucești;
Bucură-te, al turmei cuvântătoare păstor;
Bucură-te, al credincioșilor luminător;
Bucură-te, cel prin care bucurie luăm;
Bucură-te, cel prin care nădejde câștigăm;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Condacul 1

Veniți, cu toții, să-i aducem flori de laude, cu bucurie, Mucenicului nou arătat, de Hristos încununatului Constantin; că în ceruri, ca un preot mărturisitor, mijlocește pentru cei ce, cu evlavie, cântă: Bucură-te, Sfinte Mucenice Constantin, făcătorule de minuni!

Rugăciune

Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, cel ce, în viața ta pământească, ai răbdat multe necazuri, sărăcie și nedreptate, iar acum te bucuri împreună cu îngerii și cu sfinții de slava Preasfintei  Treimi, primește acum această smerită rugăciune a noastră și, ca unul ce ai iubit din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea pe Făcătorul tuturor, sădește și în inimile noastre împietrite dragostea de Dumnezeu și de semeni. Ca un iscusit duhovnic al credincioșilor, ajută-ne să ne vedem păcatele, dă-ne hotărârea de a ne spovedi curat și întărește-ne voința de a ne îndrepta viața! Tu, cel ce ai crescut în suflet toate virtuțile, înțelepțește-ne să luptăm împotriva patimilor și să sădim în locul acelora, în pământul inimii, sămânța virtuților! Cel ce ai mijlocit împăcarea între soții dezbinați și ai întors spre părinți inimile copiilor, binecuvintează familiile creștine și le dăruiește înțelegere, dragoste și bună-sporire. Părinte Constantin, mult-pătimitorule, dăruiește-ne și nouă să cunoaștem voia Domnului și să o împlinim cu însuflețire, lucrând cu bucurie sfintele Lui porunci și luându-ne în fiecare zi crucea nevoinței și, de va fi prilej de mărturisire, să dobândim curajul de a vesti fără teamă sfânta noastră credință și nădejdea care nu rușinează. Apără pe cei nedreptățiți, fii sprijin celor săraci, mângâiere celor singuri, păzitor pruncilor, dascăl tinerilor, pildă creștinilor iubitori de osteneală duhovnicească și tămăduitor bolilor noastre sufletești și trupești! Insuflă-ne să te urmăm în nemăsurata smerenie, răbdare, iertare și îngăduință! Fii împreună-lucrător cu slujitorii Bisericii la zidirea Trupului tainic al lui Hristos, făcând din sufletele celor ce te cinstesc pietre vii și biserici însuflețite ale harului necreat, curățitor, luminător și sfințitor, dar ocrotește din cer și binecuvintează-i și pe toți cei ce se ostenesc la zidirea sfintelor lăcașuri și la împodobirea casei Domnului, pridvor al Împărăției cerești pe pământ! Luminează-ne calea, ca să nu ne pierdem în cursele înșelătoare ale acestei lumi, ci, cu mijlocirea ta, să ajungem și noi la odihna și bucuria cea veșnică, slăvind, împreună cu tine, pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, în vecii vecilor! Amin.Canon de rugăciune către Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu

Troparul Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu

Din pruncie Părinte, în sărăcie trăind, te-ai curățit spre slujirea cea rânduită de sus, ca să poți purta și sarcina aproapelui, astfel Sfințite Constantin, mucenic al lui Hristos. A tuturor mângâiere te-a arătat Cel ce lumea a mântuit prin răstignirea sa. 

 

Canonul

Glasul al 8-lea

Cântarea 1

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat și din răutatea egiptenilor scăpând israeliteanul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nostru să-I cântăm. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Laudă cuvine-se drepților; ci însuți ajută-mi, Mucenicule Constantin, să îți împletesc după dreptate bineplăcută cântare de laudă.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Averi pe pământ nu ai suferit a avea, Părinte, gânditor de cele cerești, comoara virtuții dintru tine, care rămâne în ceruri, aflându-o.

Slavă...

Ungere luat-ai ca un ales, căci cu untdelemnul bucuriei te-a uns Hristos, Cel ce ai urât fărădelegea, iubind dreptatea și pacea, slăvitule.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

De multe ispite fiind cuprins, alerg către tine, căutând mântuirea mea: O, Maică a Cuvântului, Fecioară, de supărări și nevoi mântuiește-mă.

Catavasie: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt voi grăi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut acoperişul bolţii cereşti şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte cu dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

A trăi, Mucenice, ți-a fost Hristos pururea, însă a muri socotit-ai câștig, înțeleptule, că, împreună cu Cel răstignit, pentru lume pururea te-ai răstignit cu voia și cu faptele.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Nebunește, ca Pavel, și tu mai mult decât toți Domnului I-ai slujit cu râvnă, de El întărindu-te, în strâmtorări și ocări, și în foame și sete, și în temniță bătut cu vergi, fericite.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ochii orbi ai femeii, prin rugăciune, i-ai vindecat, către Plinitorul credinței cu ochii inimii de Dumnezeu luminați privind, Părinte cinstite, și covârșitoarea Lui putere știindu-o.

Slavă...

Oaie desăvârșită te-ai dat prin jertfa Păstorului Celui pentru noi ca o oaie jertfit, înțeleptule, și ca un bun păstor ai păstorit a ta turmă, la izvorul harului ducând-o pururea.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-mi, ceea ce ești Ușă încuiată, Fecioară, pe Ușa Hristos născând, ca să nu pier cei ce-ți cânt, de Dumnezeu Născătoare, în tine nădejdile cu totul punându-le.
 

Sedealna

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înțelepciunea...

Neștiut, ca un înger, pururea stând lângă inima celor întru nevoi, prin înger, slăvitule, Împăratul îngerilor ți-a dăruit la nevoie, plinind rugăciunea ta; și har luând de la Domnul, bolnavi ai tămăduit; și, întru lumină îmbrăcându-te, Sfinte, femeii i-ai tălcuit izvorârile dragostei lui Hristos, minunatule; și, mucenicește adormind, cu miresme cerești îndulcești pe toți, care a ta pomenire o săvârșesc cu evlavie.

Slavă..., și acum... , al Născătoarei de Dumnezeu, asemenea:

Preacurată, ca una ce ai născut negrăit pe Cuvântul cel milostiv, pe toți miluiește-ne, în nevoi și în strâmtorări, că alergăm cu râvnă la al tău acoperământ, și de focul cel veșnic, te rugăm, izbăvește-ne, ca nemăsurata milă și bogăția îndurărilor să-ți slavim, o, Stăpână, cu dragoste, și să-ți zicem de-a pururea: Roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare greșelilor celor ce cu vrednicie și evlavie te cinstesc.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta. 

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Lămurit precum aurul, Sfinte Constantine, ai strălucit curat și te-ai pus, mult-răbdătorule, în dumnezeieștile vistierii.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Următor arătat te-ai pururea lui Pavel, prealăudate, tuturor toate făcându-te, ca pe toți, Părinte, să îi mântuiești.

Slavă...

Iconom bun al harului, haina preoției mai mult ți-ai strălucit cu podoabele virtuților și cu stropii sângelui mucenicesc.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Munte sfânt te-a vestit demult, Fecioară, Prorocul, și cu virtuți umbrit, dintru care Se va arăta Dumnezeul nostru, întrupându-Se.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Umbrele trecând de acum și-nchipuirile, Sfinte, vezi limpede cele dumnezeiești, de mare cinste, ca un preot învrednicindu-te.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ceasul tău știind dinainte, singur ți-ai gătit cele spre trecerea ta la Dumnezeu, făgăduință dând, Părinte, că vei fi cu noi.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cerul te-a primit, iar pământul poartă în sânul său moaștele tale preapline de harului bună mireasmă, Constantine minunatule.

Slavă...

Numele cel sfânt și preadulce al lui Iisus iubindu-l, Sfinte neîncetat îl chemai și alungai cu el amarul încercărilor.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Iată, s-a plinit întru tine prorocescul glas, că, Fecioară, în pântece ai luat pe Cel ce este, pe Dătătorul bunătăților.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu mâna ascunsă Domnul războia pe Amalec cel gândit, că prin tine pe luptătorii aceluia, Sfinte, pe-ai necredinței părtași i-ai învins de tot, puterea Sa desăvârșind în slăbiciune, cum zice Apostolul.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu totul tuturor te-ai dăruit ca o pâine înmiresmată și caldă, frământătură făcându-te nouă, miezul vieții în Hristos și miresmele prin fapte arătându-le, Pâinii vieții slujind și sărmanilor.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cununa mucenicească, Părinte, ai luat de la Hristos Împăratul, într-adevăr Dumnezeu arătând-o prin arătarea luminii pe capul tău la trecerea ta de aici și apoi prin mireasma mormântului.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu graiuri amăgitoare cugetau spre vânzarea de frați să te plece necredincioșii; ci tu, Constantine, ai risipit sfatul lor, alegând în schimb dreptatea după Dumnezeu și la moarte de voie ducându-te.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca niște crini înmiresmați au răsărit din pământ osemintele tale, îndată ce s-a deschis, Mucenice, mormântul tău cel cinstit și preaplin de har, în chip străin miresmele nemuririi spre toți izvorându-le.

Slavă...

Odihnă ești, Hristoase, inimii mele, dar și sufletului meu bucurie!, cu îndrăzneală strigai în necazuri, în strâmtorări și în relele pătimiri, cu duhul binecuvântând, Constantine, pe Cel binecuvântat.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Născând cu trup pe Împăratul cerului și al pământului, Fecioară Marie, Împărăteasă a toate ești, Maică, și rugătoare fierbinte la tronul Lui pentru toți cei ce te cinstesc, de Dumnezeu Născătoare vestindu-te.
 

Condac

Glasul al 3-lea

Podobie: Fecioara astăzi...

Crucea ostenelilor, până la capăt, Părinte, din pruncie ai purtat, cu îndelungă răbdare. Viața ta a fost o jertfă bineprimită, moartea ta încununată a fost de slavă, Sfinte Constantin, slăvite, acum în ceruri roagă-te pentru noi toți.

 

Alt Condac

Glasul al 8-lea

Podobie: Apărătoare Doamnă...

Mucenicească prăznuire adunându-ne, veniți, cu râvnă, de Hristos încununatului să-i cântăm, toți credincioșii, cu bucurie; că, în ceruri, ca un preot și viteaz Mucenic mijlocește pentru cei ce-l laudă, zicând: Bucură-te, Sfinte Constantin, mult-pătimitorule!

 

Icos

Astăzi, Constantin Mucenicul, cerescul trandafir, își revarsă buna-mireasmă; că, în taină răsărind între spini și veșmântul virtuților cu sfințit sângele său roșind, în chip străin a înflorit în cer; pentru care, lăudându-l, zicem:
Bucură-te, iconom credincios al Stăpânului;
Bucură-te, lucrător minunat al poruncilor;
Bucură-te, prin care se revarsă mireasma;
Bucură-te, prin care se risipește miasma;
Bucură-te, martor neînfricat al Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, multor strâmtorați și goi hrănitor inimos;
Bucură-te, cel ce ești în ceruri rugător pentru lume;
Bucură-te, cel ce din ceruri strălucești ca un soare;
Bucură-te, al oilor Domnului bun păstor;
Bucură-te, cuptor al spinilor patimilor;
Bucură-te, prin care luăm bucurie;
Bucură-te, prin care primim tămăduire;
Bucură-te, Sfinte Constantin, mult-pătimitorule!
 

Cântarea a 7-a

Irmos: În cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba bunei credinţe mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sufletul tău ca pe-o mireasă l-ai gătit cu a virtuților podobă și cu bună-mărturisirea ta în Domnul și cu mulțimea milelor, Mucenice Constantin.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tatălui voia împlinind-o ca  un fiu adevărat, născut din Duhul, și, paharul durerii până la capăt bându-l, cu ceata mucenicilor guști paharul mântuirii.

Slavă...

Astăzi în cer cu mucenicii și cu îngerii înalți sfântă cântare lui Hristos, Cel ce S-a slăvit în tine: Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeule întru toți vecii!

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Nașterea cea fără sămânță a Cuvântului lui Dumnezeu din tine o vestim, Născătoare de Dumnezeu, strigându-I: Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeule întru toți vecii!

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Cel ce S-a preaslăvit în muntele cel sfânt şi în rug a arătat lui Moise taina pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Trandafirule preaînmiresmate, din durere ieșit și înflorit în ceruri, cu-adevărat miresmele harului le trimiți în lume, pe toți ridicându-i să laude pe Domnul.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Iubitor de săraci și de dreptate te cunoaștem și preot și mucenic, Părinte, și râvnitor podoabei casei Domnului, Căruia cu sfinții, Sfinte Constantine, îi cânți întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Nu voi vinde pe frații mei, strigat-ai, celor necredincioși, slavite Constantine, ci voi muri, strigând cu ceata drepților: Pe Domnul lăudați-L și preaînălțați-L acum și în toți vecii.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Sfânta Sfintelor te-ai făcut, Fecioară, pe Cel sfânt zămislind,  pe Unul din Treime, și, rămânând fecioară, L-ai născut cu trup spre mântuirea noastră, a celor ce cu râvnă te lăudăm pe tine.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Astăzi bună-mireasma cerească se revarsă la pomenirea ta, Sfinte, de peste an, preaminunat bucurându-I pe cei ce te cinstesc.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Constantin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Biserica întreagă se bucură și saltă, de Dumnezeu proslăvitule Constantin, și cu credință cinstește praznicul tău cel sfânt.

Slavă...

Icoana ta cinstind-o, Părinte Constantine, și racla moaștelor tale înconjurând, cerem a ta mijlocire către Cel milostiv.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Nu trece cu vederea pe robii tăi, Stăpână, cu Constantin Mucenicul la Fiul tău neîncetat pomenindu-i pe cei ce te măresc.

Sfântul Ierarh, întocmai cu apostolii, Averchie, Episcopul Ierapolei 22 Octombrie

 

• Viața Sfântului Ierarh, întocmai cu apostolii, Averchie, Episcopul Ierapolei

Cuviosul Averchie a petrecut ceilalți ani ai vieții sale întru cuvioșie și dreptate, și bine întreținându-și turma, s-a apropiat de sfârșitul vieții sale, despre care a știut mai înainte de vreme.

Acest sfânt Averchie a fost episcop în Ierapoli pe vremea împărăției lui Marc Aureliu, fiul lui Antonin, unde erau puțini creștini, iar închinătorii la idoli erau o mulțime nenumărată. Odată s-a făcut în cetatea aceea un mare praznic păgânesc și toți necredincioșii, adunându-se cu jertfe, dănțuiau în capiștea idolească, închinându-se neînsuflețiților zei. Văzând acest lucru, Sfântul Averchie a plâns și a suspinat, căci oamenii cei orbiți, lăsând pe Dumnezeu, se închinau idolilor și nebăgând în seamă pe Ziditorul, cinsteau lucrul făcut de mâini omenești. Apoi, închinându-se în cămara sa, se ruga zicând: „Dumnezeul veacurilor și Doamne al milei, Cel ce ai zidit lumea și o stăpânești, Cel ce ai trimis pe Unul născut, Fiul Tău, pe pământ, ca să se întrupeze pentru om, Tu caută acum din cer spre toată partea cea de sub cer și nu trece cu vederea nici această cetate în care m-ai pus pe mine păstor oilor Tale celor cuvântătoare, ci vezi pe oamenii cei întunecați din ea, care cinstea ce Ți se cuvine Ție o dau necuraților idoli și lucrului făcut de mâinile lor. Izbăvește pe acești rătăciți de pierzarea lor, din întuneric adu-i pe ei la lumina Ta și să-i numeri cu turma Ta cea aleasă”. Astfel rugându-se sfântul a adormit, că era noapte, și a văzut în vedenie un tânăr mai frumos cu podoaba decât fiii omenești, dându-i lui în mâini un toiag și zicându-i: „Averchie, în numele Meu acum să mergi și cu acest toiag să sfărâmi pe începătorii rătăcirii”.

Sculându-se din somn, Averchie a cunoscut că însuși Dumnezeu S-a arătat în vedenie, pentru că a simțit în inima sao negrăită bucurie. Deci, umplându-se de râvnă, s-a sculat și, apucând un lemn mare ce i-a venit la îndemână- fiind încă întuneric, că era ca al nouălea ceas din noapte - a alergat la capiștea lui Apollo, în care cu o zi înainte fusese praznic mare și se aduseseră multe jertfe, pentru că acea capiște avea în ea mulțime de idoli mari, frumoși și de mare preț. Ajungând la capiște, a aflat ușile încuiate și, lovind în uși, îndată s-au deschis. A intrat în capiște și întâi a început a lovi pe idolul cel mare al lui Apollo, apoi pe ceilalți și pe toți i-a zdrobit și i-a sfărâmat în bucăți mici. Aceștia, fiind muți și surzi, fără suflet și neputincioși, nu au putut să se apere de Sfântul Averchie, nici să strige când îi sfărâma și nu se auzea decât zgomotul ce se făcea din căderea la pământ a idolilor și din sfărâmarea lor.

Atunci, deșteptându-se preoții idolești care locuiau aproape de capiște și auzind zgomot mare acolo, nu pricepeau ce este și alergând degrabă, au aflat pe zeii lor aruncați la pământ și sfărâmați. Când au văzut pe Sfântul Averchie călcând cu picioarele rămășițele bucăților idolești și sfărâmându-le cu lemnul ce-l avea în mâini, s-au înfricoșat. Iar Sfântul Averchie, întorcându-se spre dânșii, le-a zis cu mânie: „Mergeți la mai marii cetății și la tot poporul și să spuneți că zeii voștri, îmbătându-se la praznicul ce li s-a făcut ieri, în noaptea asta s-au bătut și, căzând la pământ, s-au sfărâmat”. Aceasta zicându-le sfântul, s-a dus la casa sa, ca bărbatul cel tare care a biruit pe vrășmașii cei ce cu adevărat erau începătorii pierzării multor suflete omenești.

Preoții idolești îndată au alergat la mai marii cetății și le-au spus toate cele ce făcuse Averchie. Făcându-se ziuă, a străbătut vestea într-un ceas în toată cetatea despre fapta lui Averchie și s-au strâns la capiște și tot poporul cu căpeteniile sale și, văzând pe zeii lor zdrobiți și sfărâmați în mici bucăți și aruncați la pământ, s-au mirat. Apoi, umplându-se de mânie mare, strigau în multe feluri, zicând: „Averchie să fie ucis”. Alții răcneau: „Să-l trimitem la împărat, ca să ia acolo chinurile cele vrednice după faptele sale”. Iar cei mai mulți strigau: „Să mergem să-i aprindem casă ca să ardă cu toți casnicii săi”. Însă cei mari ziceau către popor: „Să nu îndrăzniți să aprindeți casa lui Averchie, pentru că de veți aprinde casa lui, ne temem să nu se aprindă toată cetatea, ci pe Averchie singur prinzându-l, să-l judecăm după lege, sau să-l trimitem pe el la cea mai aspră judecată”. Astfel tulburându-se poporul și vrând să vină asupra casei lui Averchie, unii din vecinii săi, auzind aceasta, au alergat la casa lui și l-au aflat învățând pe credincioșii care se adunaseră la dânsul și i-au spus despre toate cele auzite de la popor, că adică vor să vină asupra lui și să-l prindă ca pe un făcător de rele.

Auzind aceasta credincioșii, s-au temut și cu rugăminte sfătuiau pe sfântul lor păstor ca să iasă din casă și să se ducă undeva, până ce se va potoli poporul. Dar sfântul nu se temea și a zis: „Domnul a poruncit apostolilor Săi ca să propovăduiască cu îndrăzneală cuvântul mântuirii tuturor neamurilor, netemându-se de nimic; oare eu mă tem de cei ce se scoală asupra mea și caută sufletul meu, pentru râvna ce o am pentru Dumnezeul meu? Chiar de m-aș ascunde, fugind din mâinile oamenilor, oare cum voi scăpa din mâinile lui Dumnezeu? Ce loc mă va ascunde pe mine de Dânsul? Cu adevărat, fraților, nu se cade nouă a ne teme și a ne ascunde, având pe Domnul ajutor și păzitor al vieții noastre, pentru Care este bine a pătimi, dar este mai plăcut a muri și mai folositor decât toată viața aceasta chinuită”. Acestea zicându-le, a ieșit din casa sa și a mers în mijlocul cetății împreună cu credincioșii. Ajungând la locul unde avea obiceiul a se aduna poporul, îi învăța pe cei care erau acolo ca să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, să înțeleagă înșelăciunea diavolească și deșărtăciunea zeilor și să se lepede de ea și apoi să slujească cu credință Celui ce locuiește întru cei de sus, Ziditorul tuturor. Iar cineva dintre necredincioși, alergând la mai marele cetății și la tot poporul cel adunat la capiștea lui Apollo - și care cârteau pentru sfărâmarea idolilor - le-a spus că Averchie învață poporul credința creștinească în mijlocul cetății. Auzind acestea paginii, s-au înfuriat și mai mult, căci nu numai pe idolii lor i-a sfărâmat, ci și credința sa cea creștinească a îndrăznit a o propovădui pe față. Deci, au alergat la dânsul cu aprindere, scrâșnind din dinți asupra lui și vrând să-l ucidă chiar în același loc. Erau acolo trei tineri de multă vreme îndrăciți și pe când se apropia poporul de Sfântul Averchie, deodată acei tineri îndrăciți, tulburați fiind de diavoli, au început a grăi cu glas înfricoșat, încât pe toți i-au înspăimântat și și-au rupt hainele de pe ei, apoi au început a-și rupe carnea cu dinții și a-și mușca mâinile. După aceea, căzând la pământ, s-au tăvălit, spumegând și adeseori slobozeau glas înspăimântat, strigând: „Averchie, jurămu-ne pe tine cu unul adevăratul Dumnezeu, pe Care Îl propovăduiești, să nu ne muncești pe noi înainte de vreme”.

De o spaimă înfricoșată ca aceasta împiedicându-se oamenii, au stat și s-au întristat, privind la chinurile cumplite ale acelor tineri și, auzind înfricoșata lor strigare și țipătul, a căzut peste toți spaima; apoi, liniștindu-se, priveau ce are să facă Averchie cu tinerii aceia, fiincă îl rugau pe ei diavolii ca să nu îi chinuiască. Sfântul, făcând rugăciune, a zis: „Părintele iubitului Tău Fiu, Iisus, Cel ce ne ierți nouă păcatele, deși cu miile ți-am greșit și ne împlinești toate cererile cele de folos, la Tine acum mă rog, gonește diavoleasca năvălire de la tinerii aceștia, ca și ei de acum să mergă pe calea poruncilor Tale, urmând cele sfinte ale Tale, și cu această minune, pe care o săvârșești întru dânșii, mulți să te cunoască pe Tine, Unul preaputernicul Dumnezeu și să se lipească de Tine și să știe că nu este altul afară de Tine”. Astfel rugându-se Sfântul Averchie către Dumnezeu, s-a întors spre tinerii cei chinuiți de diavoli și, lovindu-i pe ei încetișor peste cap cu toiagul pe care îl avea în mâini, le-a zis: „În numele Hristosului meu vă poruncesc vouă, diavolilor, să ieșiți din tineri, nevătămîndu-i pe ei întru nimic”. Iar diavolii, strigând cu mare glas, au ieșit și tinerii zăceau la pământ ca morți. Apoi Sfântul Averchie, apucând pe fiecare de mână, i-a ridicat de la pământ și s-au sculat sănătoși și întru pricepere și, cazând înaintea sfântului, i-au sărutat cinstitele lui picioare.

Toate acestea văzându-le poporul, și-a schimbat mânia și a strigat: „Unul este Dumnezeul cel adevărat, Acela pe Care Averchie Îl propovăduiește”. Iar către Sfântul Averchie au zis: „Omule al lui Dumnezeu, spune-ne nouă, oare ne va primi pe noi Dumnezeul tău, dacă ne vom apropia de Dânsul? Oare ne va ierta păcatele noastre cele fără de număr, de ne vom întoarce către El? Deci, învață-ne pe noi cum să credem în El”. Iar Sfântul Averchie a început a-i învăța pe ei cunoștința de Dumnezeu și și-a întins cuvântarea până la al nouălea ceas din zi. Apoi a poruncit să fie aduși la el toți neputincioșii și i-a tămăduit pe ei cu numele lui Iisus Hristos, punându-și mâinile pe dânșii. Popoarele, ascultând învățătura lui și văzându-i minunile, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și au cerut Botezul de la Sfântul Averchie. Iar el - de vreme ce acum era seară - a amânat botezul lor pentru a doua zi, poruncind tuturor să fie de față la Sfântul Botez. Apoi, a doua zi, adunându-se iarăși la dânsul poporul, i-a dus pe ei în biserică și i-a învățat din învățătura creștină. După aceea, făcând obișnuitele rugăciuni, a botezat în ziua aceea cinci sute de bărbați. În puține zile nu numai cetatea aceea, ci și cetățile și satele dimprejur le-a adus la credință și le-a împreunat prin Botez cu Dumnezeu.

Străbătând vestea despre dânsul pretutindeni, mulți bolnavi din diferite și depărtate locuri alergau la dânsul și luau îndoită tămăduire, trupească și sufletească. Între cei care s-au tămăduit prin rugăciunile sfântului a fost o femeie slăvită, cu numele Friella, mama lui Evxenian Poplion, antipatul Răsăritului. Friella, fiind oarbă și auzind că Sfântul Averchie tămăduiește multe și felurite boli, a poruncit să fie dusă la el. Aflându-l învățând poporul, a căzut la picioarele lui, rugându-l ca să-i deschidă ochii ei. Iar sfântul, având mai întâi grijă de luminarea ochilor ei cei sufletești, a întrebat-o de va crede în Iisus Hristos, Cel ce a deschis ochii celui orb din naștere. După ce femeia a făgăduit că va crede, și neîncetat uda cu lacrimi picioarele lui, Sfântul Averchie, rugându-se lui Dumnezeu, s-a atins de ochii ei și a zis: „Iisuse Hristoase, lumina cea adevărată, vino și deschide ochii roabei Tale”. Și îndată Friela a văzut și s-a botezat de dânsul. Iar după botez a dat jumătate din averea sa în mâinile sfântului ca s-o împartă la săraci, și luând multă învățătură de la dânsul, s-a întors la locul său.

Fiul ei Evxenian Plopion, văzând că maică să și-a căpătat lumina ochilor și aflând că numai Sfântul Averchie, cu rugăciunile sale, i-a redat vederea, a vrut să-l vadă și să-i dea mulțumire pentru tămăduirea maicii sale; iar sfântul, învățând și pe Evxenian credința, l-a câștigat și pe el pentru Hristos.

După aceasta, alte trei cinstite femei, având ochii orbi, s-au apropiat de sfântul și, închinându-se lui, i-au zis: „Și noi credem în Iisus Hristos, pe care tu Îl propovăduiești. Deci, ne rugăm ție, deschide și ochii noștri cei orbi, precum ai deschis pe ai Friellei”. Iar sfântul a zis către dânsele: „De credeți în adevăratul Dumnezeu, precum ziceți, veți vedea lumina Lui”. Zicând acestea, și-a ridicat ochii săi în sus și a început a se ruga, iar când se ruga sfântul, a venit din cer raza luminii celei negrăite, care covârșea strălucirea soarelui și a strălucit locul acela împrejur, unde se ruga Sfântul Averchie și toți cei ce erau colo au căzut la pământ, neputând să vadă acea lumină, numai singure cele trei femei stăteau în preajmă. Cum s-a atins acea lumină de ochii acelor femei oarbe, îndată au și văzut și s-a dus strălucirea luminii cerești. Apoi sfântul le-a întrebat pe femei: „Ce ați văzut când s-au deschis ochii voștri?”. Cea dintâi a răspuns: „L-am văzut pe Dumnezeul Cel veșnic, atingându-se de ochii mei”. A doua a zis: „Eu am văzut un tânăr frumos, atingându-se de ochii mei”. Iar a treia a zis: „Eu am văzut un prunc mic și prealuminos, atingându-se de ochii mei”. Auzind acestea sfântul și toți cei ce erau cu dânsul au lăudat pe Unul Dumnezeu în Treime, Cel ce face minuni preamărite.

După aceasta Sfântul Averchie, auzind că și în cetățile și satele din preajmă mulți bolesc de felurite neputințe, s-a dus cu ucenicii săi și, urmând Domnului său, umbla prin cetăți și prin sate, învățând cele pentru împărăția lui Dumnezeu și tămăduind pe cei neputincioși. Mergând la un loc care se numește Seliște, și-a plecat genunchii lângă un râu și s-a rugat, zicând: „Doamne, Îndurate, ascultă-mă pe mine, robul Tău și dă darul locului acestuia, ca să curgă izvor de ape calde și toți cei ce vor spăla într-însul să primească tămăduire de toate bolile și rănile”. Când a sfârșit rugăciunea, s-a auzit deodată un tunet, cerul fiind senin și toți cei ce erau de față s-au înspăimântat; iar după tunet a curs un izvor de apă caldă în locul unde erau genunchii Sfântului Averchie plecați la rugăciune. Apoi sfântul a poruncit celor ce erau cu dânsul să sape gropi adânci, ca în ele să se adune apele calde. Tuturor bolnavilor le-a poruncit să se spele în apele acelea și toți cei ce se spălau câștigau sănătate, cu ajutorul rugăciunilor cuviosului.

Odată, vrând să-l ispitească pe el diavolul, s-a prefăcut în chip de femeie și s-a apropiat de el, cerându-i binecuvântare. Căutând sfântul la fața necuratului și vrând să se întoarcă, s-a împiedicat cu piciorul cel drept de o piatră care l-a vătămat și i s-a făcut o rană la gleznă. Din cauza durerii stătea trist, ținându-se cu mâna de acel loc unde era lovitura. Diavolul, râzând, s-a schimbat iar în chipul său și a zis către sfântul: „Să nu mă socotești că sunt din diavolii cei proști și nici pe care tu în multe feluri i-ai izgonit. Dimpotrivă, eu sunt mai-marele lor și această rană de la mine ți-a venit, căci tămăduind pe alții de dureri să fii și tu bolnav”. Zicând acestea diavolul, a intrat în unul din tinerii care stăteau înaintea sfântului și a început să-l chinuie. Sfântul Averchie, rugându-se lui Dumnezeu, a certat pe diavol și l-a izgonit din tânăr. Apoi, diavolul ieșind, a strigat: „Multe rele îmi faci mie, Averchie și nu mă lași să viețuiesc aici cu pace, dar mă voi sârgui să-ți răsplătesc și la bătrânețele tale te voi sili să alergi la cetatea Romei”.

Sfântul, întorcându-se acasă, șapte zile n-a mâncat și nici n-a băut, ci petrecea în post și rugăciuni toată noaptea, rugându-se lui Dumnezeu să nu dea vrăjmașului o putere ca aceea asupra lui, ca să meargă acolo unde ar voi să-l ducă. În a șaptea noapte i s-a arătat lui Domnul în vedenie, zicându-i: „Averchie, cu a Mea purtare de grijă vei merge la Roma, ca să fie și mai bine cunoscut numele Meu acolo; deci nu te teme, căci darul Meu va fi cu tine”. Iar sfântul, întărindu-se prin acea vedenie, a spus fraților cele ce a auzit de la Domnul, Care I s-a arătat lui. Apoi, nu după multă vreme, diavolul care se lăuda că va osteni în Roma pe Sfântul Averchie, a început cu viclenie să-și arate fapta.

În acea vreme împărat al Romei era Marc Aureliu și el a făcut părtaș al împărăției sale pe Luchie Vera, pe care l-a logodit cu fiica sa Luchilia. Însă mai înainte de a se face nunta, a intrat diavolul în acea fecioară și o chinuia, fiind amândoi împărații, și tatăl și logodnicul, într-o mare mâhnire pentru dânsa. Adunând din toate părțile doctori înțelepți, vrăjitori și preoți idolești, se îngrijeau de tămăduirea ei, dar nimic nu sporeau, ci din zi în zi îi era mai rău Luchiliei. Apoi a început diavolul dintr-însa a striga, zicând: „Nimeni nu mă poate izgoni de aici, în afară de Cuviosul Averchie, episcopul Ierapoliei”. Auzind aceasta împăratul Aureliu, tatăl acelei fecioare, a trimis îndată la antipatul său Evxenian Poplion, care era la răsărit, scrisoarea următoare: „Știre s-a făcut stăpânirii noastre pentru un oarecare Averchie, episcopul Ierapoliei, care este într-a ta stăpânire și în credința creștinească este îmbunătățit bărbat, încât izgonește diavolii și alte boli poate să tămăduiască; deci, noi, având trebuință de el, trimitem doi senatori de-ai noștri, Valerie și Vasian, ca să-l aducă la noi cu toată cinstea. De aceea, poruncim cinstei tale să-l sfătuiești pe el să vină degrabă la noi, căci vei avea din partea noastră nu puțină laudă”.

Asemenea scrisoare primind antipatul de la împărat, a mers la Cuviosul Averchie și l-a rugat să meargă în Roma împreună cu solii împărătești. Iar Sfântul Averchie, aducându-și aminte că diavolul se lăuda că are să-l ostenească în calea cea lungă până la Roma, a zis întru sine: „Deși te-ai sârguit, vrăjmașule, a împlini ceea ce te-ai lăudat că să faci, însă nu te vei bucura, pentru că am nădejde la Dumnezeu că nu-mi vei supăra bătrânețele, ci și acolo voi sfărâma grumazul tău cu puterea Hristosului meu, Care mi-a făgăduit în vedenie Darul Său”. Pregătindu-și toate cele de trebuință pentru călătorie, s-a sculat și a plecat, chemând în ajutor pe Atotputernicul Dumnezeu.

Pregătirea lui s-a făcut în acest chip: a luat puțină pâine, iar într-un burduf de piele a turnat puțin vin, untdelemn, oțet și apă și le-a făcut să nu se amestece între ele, că atunci când îi trebuia vin pe cale, atunci din burduf numai vin curgea: iar când îi trebuia untdelemn, apoi numai untdelemn ieșea, iar când voia oțet, oțet scotea, la fel și cu apa, și așa, după trebuință, fiecare lichid curgea deosebit de celălalt, deși toate erau în același burduf. Odată ucenicul lui, voind fără binecuvântare să scoată unpahar de vin din burduf, îndată au curs toate lichidele amestecate: și vin, și untdelemn, și oțet, și apă, încât nu-i era cu putință să guste, iar el, înspăimîntîndu-se, a mărturisit sfântului păcatul său și a cerut iertare de la dânsul. Apoi, iarăși, cu binecuvântarea fericitului, fiecare lichid curgea deosebit.

După ce au ajuns la Roma, împăratul și femeia sa, Faustina, l-au primit cu cinste și l-au dus la fiica lor care era chinuită de diavol. Văzând aceasta pe Sfântul Averchie, a râs și i-a zis: „Oare nu ți-am spus, Averchie, că îți voi răsplăti supărarea mea și că la bătrânețele tale te voi sili ca să mergi în cetatea Romei?”. Iar sfântul i-a răspuns: „Cu adevărat este așa, dar nicidecum nu te vei mângâia cu aceasta, diavol blestemat”. Apoi a poruncit că fecioară să fie scoasă afară din palat. Pe când o scotea, diavolul se scutura nevoind să meargă. Însă fecioară, fiind dusă cu sila, a început diavolul a o arunca la pământ și a o bate. Atunci Sfântul Averchie, ridicându-și ochii în sus, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru tămăduirea fecioarei care pătimea, iar diavolul a început a striga: „Juru-te pe tine, cu însuși Hristosul tău, ca să nu mă trimiți în adânc, nici în alt loc oarecare, ci să merg acolo unde am fost mai înainte de a fi aici”. Iar sfântul i-a răspuns: „Vrăjmașule, să mergi la tatăl tău satana, iar pentru că mi-ai ostenit bătrânețele mele până aici, să ai și tu parte de osteneală și să nu te întorci nepedepsit aici”. Și era acolo înaintea palatului o piatră foarte mare, pe care numai o muțime de oameni abia putea s-o miște din loc.

Spre acea piatră arătând sfântul cu mâna, a zis către diavol: „Ție îți poruncesc, diavole, cu numele Domnului meuIisus Hristos, ca să duci piatra asta până în patria mea, în cetatea Ierapoliei, și să o așezi lângă porțile dinspre miazăzi”. Iar diavolul, ca un rob predat și legat cu jurământ, ieșind din fiica împăratului, a luat piatra aceea și, suspinând din greu, a dus-o prin văzduh pe la locul numit Ipodromiul. Mulți oameni au văzut, cu mare mirare, piatra aceea ce o ducea prin văzduh și au auzit pe diavolul suspinând cu glas mare, dar nu au putut să-l vadă. Iar diavolul, ducând piatra în Ierapole, a aruncat-o în acel loc unde îi poruncise Sfântul Averchie. Locuitorii Ierapoliei, când au văzut piatra cazând ca de năpraznă din văzduh, s-au mirat foarte tare, neștiind taina, până când s-a întors sfântul înapoi la dânșii.

Fiica împăratului, fiind eliberată de diavolul care o chinuia, zăcea la picioarele Sfântului Averchie ca o moartă. Iar Faustina, împărăteasa, socotind că fiica ei a murit, a început să plângă. Apoi sfântul, întinzând mâna, a ridicat-o pe fecioară, care acum era sănătoasă și cu mintea întreagă. Atunci s-au bucurat foarte mult părinții ei și toată casa împărătească s-a veselit de tămăduirea fiicei împăratului. Îndată părinții ei au trimis cu bucurie vestitori la ginerele lor, Luchie Verul, care era atunci în război împotriva parților, înștiințându-l de însănătoșirea logodnicei lui. Apoi i-au dat sfântului daruri și l-au întrebat ce-i mai trebuie, făgăduindu-i să-i dea toate cele ce va voi. Dar el n-a luat nici aur, nici argint, nici vreo altă avere, pentru că zicea: „Nu are nevoie de bogăție cel pentru care pâinea și apa este ca o masă împărătească sau ca un banchet mare și ospăț îmbelșugat”. Însă el a cerut aceste două lucruri: cel dintâi lucru cerut a fost ca să li se dea creștinilor săraci din Ierapoli, din daniile împărătești ce se luau în fiecare an, câte trei mii de măsuri de grâu - căci atunci toți oamenii din Ierapole credeau în Hristos, iar al doilea lucru pe care l-a cerut sfântul de la împărat a fost să se poruncească a se zidi, cu cheltuială împărătească, băi la apele cele calde, pe care el cu rugăciune le scosese la suprafață, spre tămăduirea bolnavilor. Și îndată împăratul i-a făgăduit că îi va îndeplini cu bucurie amândouă lucrurile cerute, dându-i și înscris pentru aceasta.

Petrecând el câtăva vreme în Roma și întărind în credință Biserica lui Hristos, i s-a arătat în vedenie Domnul, zicându-i: „Se cade ție, Averchie, ca să mergi în Siria, ca și acolo să propovăduiești numele Meu, să întărești Biserica Mea și să tămăduiești mulțime de bolnavi”. Averchie, după vedenia aceea, îndată a rugat pe împărat ca să-l slobozească, dar el nu voia, temându-se că nu cumva în lipsa lui să se întoarcă iarăși vrăjmașul în fiica lor. Iar Averchie i-a spus să nu se teamă, încredințându-l că diavolul nu se va întoarce și împăratul abia i-a dat drumul sfântului. Apoi s-a urcat în corabie, care a plutit spre părțile Siriei.

Mai întâi a fost în Antiohia, apoi s-a dus la Apamia și în cetățile cele dimprejur, aducând pace Bisericilor celor tulburate de ereticii marchioniți. Apoi, trecând Eufratul, a cercetat Bisericile din Nisibe și din toată Mesopotamia. De acolo a mers în Cilicia și Pisidia, apoi a trecut la Sinad, mitropolia Frigiei. Prin toate țările și cetățile acelea a adus mult folos Bisericii lui Dumnezeu, pe mulți credincioși i-a întors la credință, pe eretici i-a rușinat și i-a izgonit, pe credincioși i-a întărit în credință, a povățuit pe cei rătăciți la calea cea bună, duhurile cele diavolești din oameni le-a gonit și multe feluri de neputințe ale bolnavilor a tămăduit; drept pentru care a fost numit de toți întocmai cu apostolii, pentru că nimeni n-a înconjurat așa de multe țări și cetăți ca el, afară de apostoli.

Astfel, arhiereul Averchie a răspândit slava lui Hristos Dumnezeu și a propovăduit mântuirea oamenilor. Apoi s-a întors la scaunul său. Auzind poporul Ierapolei că păstorul lor se întoarce la dânșii și că este aproape de cetate, au alergat toți în întâmpinarea lui, mici și mari, bărbați, femei și copii și cu bucurie negrăită cazând înaintea lui, ca și copiii înaintea tatălui, se învredniceau de binecuvântarea sfântului, pe care de mult îl doreau. Apoi Sfântul Averchie, intrând în biserica din cetate și șezând pe scaunul său, a dat pace tuturor și i-a învățat multe. Astfel a adus mare bucurie norodului, prin venirea lui, dar mai ales săracilor, căci pentru hrănirea lor avea scrisoarea împărătească, care poruncea că țăranii să ia pe fiecare an trei măsuri de grâu din dările împărătești ce se adunau. Astfel s-a luat acel grâu în toți anii, până la Iulian Paravatul, care a stricat acel așezământ împărătesc și scrisoarea ce o adusese sfântul. Apoi s-au clădit și băi la apele acelea calde, prin poruncă împărătească și prin sârguință Sfântului Averchie.

Cuviosul Averchie a petrecut ceilalți ani ai vieții sale întru cuvioșie și dreptate, și bine întreținându-și turma, s-a apropiat de sfârșitul vieții sale, despre care a știut mai înainte de vreme. Pentru că i s-a arătat Domnul în vedenie, zicându-i: „Averchie, acum este aproape vremea să te odihnești după ostenelile tale”. Iar Averchie și-a chemat turmă și a spus că viața lui se sfârșește. Dând obișnuitul său cuvânt de învățătură, pe toți îi învăța să stăruie în credință, în nădejde neîndoită și în dragoste nefățarnică. Apoi și-a gătit mormântul și, dând tuturor pace și binecuvântare, și-a dat sfântul său suflet în mâinile Domnului. Așa s-a sfârșit Sfântul Averchie, cel întocmai cu apostolii, având șaptezeci și doi de ani. Plângând mult pentru el tot poporul Ierapoliei, au îngropat cinstitul lui trup cu mare cinste. Piatra aceea, care prin porunca lui se adusese de la Roma, au pus-o cu mare osteneală pe mormântul cuviosului, cu ale cărui rugăciuni multe tămăduiri se făceau la mormânt și la apele calde, pe care singur le-a scos la suprafață prin rugăciuni, prin care și nouă pururea să-Și verse Domnul mila Sa în veci. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel intocmai cu Apostolii

Troparul Sfântului Ierarh Averchie, Episcopul Ieropolei, cel întocmai cu Apostolii

Glasul al 4-lea

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Averchie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 2-lea

Irmosul

Veniţi, popoarelor, să cân­tăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a preamărit.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Raza Cea Luminoasă a Dumnezeirii Celei în Trei Feţe luminându-te, Sfinte Ierarhe Avechie, te-ai făcut lumină, luminând pe cei dintru întuneric şi risipind toată negura demonilor.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avut-ai pe pământ viaţă ce­rească, fericite, petrecând cu trupul ca şi cum ai fi fost fără de trup şi omorându-ţi patimi­le, ai primit harul preoţiei.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având întru tine, părinte, pe Cuvântul grăind, ai dezlegat din necuvântare pe cei ce cuge­tau cele deşarte, surpând capiştile demonilor şi rătăcirea celor ciopliţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Limbile ritoriceşti nu pot să spună zămislirea cea mai pre­sus de cuvânt; că ai născut pe Dumnezeu Întrupat, Preasfântă, asemănându-Se cu noi, pentru bunătatea Sa.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvinte sfinţite şi cu ară­tarea minunilor, preamărite, ai îndreptat către limanul mân­tuirii pe cei ce înoată în marea rătăcirii, Sfinte Averchie.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lucrând tămăduiri, săvâr­şind cele alese, alungător ai fost al nălucirilor demonice şi mântuirii tuturor pricinuitor şi celor bogaţi ocrotitor.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul sfinţit, viaţa în­dumnezeită, obiceiul strălucit cu minunile, vieţuirea ta, pă­rinte, slăvită şi moartea ta s-au făcut cinstite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fiind Dumnezeu mai înainte Nevăzut, S-a văzut Întrupat în pântecele tău, Fecioară, pentru milostivire. Drept aceea cu cre­dinţă te fericim pe tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Te laud pe Tine, că am auzit, Doamne, Glas şi m-am înspăimântat; că ai venit până la mine, căutându-mă pe mine cel rătăcit. Pentru aceea preaslăvesc multă pogorârea Ta cea către mine, Mult Milostive.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumos ţi-ai împodobit scau­nul, Cuvioase Ierarhe Averchie; că te-ai înfrumuseţat cu mari minuni şi cu viaţă luminată. Pentru aceasta Preamarele Dumnezeul nostru, te-a mărit pe tine.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ştiind pe Domnul voitor de milă, purtătorule de Dumnezeu, cu fierbinţeală ai cerut de la El să facă minunată izvorâre ape­lor celor fierbinţi, spre a multo­ra vindecare, Sfinte Averchie.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcut-ai cu harul roditori pe cei neroditori; că, punând în cugetul lor sămânţa Cuvântului Arătat, ca un semănător de cele bune ai secerat spic însutit, de Dumnezeu insuflate, Ierarhe Averchie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vindecat-ai, Preacurată, zdro­birea şi ticăloşia cea de demult a pământenilor, născând pe Cel Ce a purtat neputinţele noastre, pentru nespusa milostivire, Mireasă a lui Dumnezeu cu to­tul fără de prihană.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Luminarea celor ce zac în­tru întuneric, Mântuirea celor deznădejduiţi, Hristoase Mântuitorul meu, către Tine alerg Împăratul păcii, luminează-mă cu Strălucirea Ta; că alt dumnezeu afară de Tine nu ştiu.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-ţi picioarele tale pe piatra inimii, gânditorule de Dumnezeu, pe cei ce au căzut la pierzanie şi au dat cinste pie­trelor, i-ai învăţat, fericite, cu Dumnezeieştile cuvinte, să cinstească piatra cea tare, pe Iisus Hristos Dumnezeul nostru.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine ca pe un doctor al celor ce bolesc în multe feluri, pe călăuza tuturor rătăciţilor, pe vasul Mirelui darurilor celor de cinste, pe locaşul Dumnezeiescului Duh, pe sfinţitul tăinuitor, Sfântul Ierarh Averchie, să-l cinstim toţi credincioşii.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Punându-se din porunca ta în acelaşi vas vin, untdelemn şi încă un fel, se deşerta fiecare la vremea sa neamestecat; ai arătat prin aceasta harul tău cel prisositor, gânditorule de Dum­nezeu, Sfinte Averchie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Legile se înnoiesc întru tine, Fecioară Prealăudată; că ai născut fără de sămânţă pe Dum­nezeu Mântuitorul şi iarăşi Fecioară ai rămas; Minune Străină! Pentru aceea te vestim cu dreaptă credinţă Maica lui Emmanuel.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Întru adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De la Răsărit ai venit la Apus cu Puterea Duhului, lepădând pe împărăteasa patimilor celor demonice şi cumplite, cuvioase.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Străin de lume arătându-te, preasfinţite, străine şi înfricoşă­toare minuni ai săvârşit, trăind încă cu trupul şi după ce te-ai mutat de aici, Sfinte Ierarhe Averchie.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-te, părinte, în chip de fulger, ai supus taberele cele demonice care nu puteau să su­fere îngrozirea ta, Sfinte Averchie, de Dumnezeu insuflate.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prin tine Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu, ne-am învred­nicit vieţii, noi cei omorâţi; şi rodind stricăciunii, arătat ne-am îmbogăţit de Nestricăciune.

 

CONDAC

Glasul al 8-lea

Podobie: Ca nişte pârgă a firii...

Ca pe un mai mare preot şi împreună locuitor cu Apostolii, toată Biserica credincioşilor te cinsteşte pe tine, Sfinte Ierarhe Averchie. Pe care cu rugăciunile tale păzeş­te-o, fericite, nebiruită şi fără de valuri, de tot eresul cel gân­ditor de cele deşarte, mult minunate.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Chipul cel de aur în câmpul Deiera cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un păstor Dumnezeiesc, ca un însuţi făcător de minuni, cu rugăciunea ta, părinte, ai dat vedere orbilor, auz surzilor, curăţire leproşilor, bun mers şchiopilor, care cântau: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părin­ţilor noştri!

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Facerea minunii tale, Înţelep­te Averchie, o propovăduieşte în veci izvorârea apelor celor fierbinţi, stâlpul care era pus la mormântul tău, pe care l-a adus duhul cel necurat de la cetatea Romei cea mare, gonit fiind dintr-însa.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fost-ai smerit, mai mare peste popor, arătându-te înalt în socotinţe, în fapte şi în pu­teri, preasfinţite; şi slujitor Îm­păratului Celui Preaînalt, Căruia stri­gam: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, S-a născut din tine în două firi şi în două voinţe, ca un Dumnezeu şi Om, Fecioară; cunoscându-Se tutu­ror celor ce cântă cu credinţă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

 

Cântarea a 8-a

Irmosul

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia întru răcoreală au prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrările şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Păstorul cel vrednic, izvorul cel nedeşertat al tămăduirilor, stâlpul Bisericii, întărirea credincioşilor, steaua cea mare şi mult luminoasă, Sfinţitul Tăinuitor Averchie, să se cinstească.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un finic, precum zice psalmistul, ai odrăslit în Curţile lui Dumnezeu Celui Viu; înmulţitu-te-ai ca cedrul şi te-ai arătat ca măslinul, înţelepte, ungând cu untuldelemn al faptelor tale, feţele tuturor prin credinţă.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscutu-te-ai ca o cetate ce este pusă deasupra unui munte văzut al vieţuirii celei cu fapte bune; şi cetatea ta, cuvioase, care era mai înainte înecată în rătăcire, ai arătat-o moşteni­toare Cetăţii celei de sus.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Împlinindu-se acum proorociile Scripturii celei de Dum­nezeu insuflate; iată Patul lui Solomon, pe care îl înconjură puternicii, în care Hristos Dumnezeu prin Dumnezeiasca Întrupare S-a odihnit; Aceasta este cea Binecuvântată şi Plină de har.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi, credincioşii cu un gând întru laude să-L mărim.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât îţi este de luminată viaţa! Cât îţi sunt de frumoase picioa­rele! Cât este de foarte minu­nată plecarea şi unirea cea către Dumnezeu! Cât este de mare harul ce ţi s-a dat ţie de sus, în­ţelepte? Pentru aceasta, cu cre­dinţă te cinstim. Sfinte Ierarhe Averchie.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine cel locuitor dimpreu­nă cu toţi sfinţii mucenici, pe cel întocmai cu Dumnezeieştii ucenici, pe cel întocmai de o cinste cu patriarhii, cu prooro­cii şi cu cuvioşii şi pe cel împreună vorbitor al Slujitorilor cereşti; să cinstim cu credinţă pe Sfântul Averchie.

Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preasfântă pomenirea ta întinzându-se în lume, luminează sufletele oamenilor, cu lumină bogată, prin har. Pe care săvâr­şind-o cu dragoste, ne rugăm ţie, Părinte Averchie, izbăveşte-ne cu rugăciunile tale de patimi şi de supărările întunericului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfeşnic Luminător te-a văzut mai înainte Proorocul, purtând întru tine Făclia cea Dumneze­iască cu adevărat, Preasfântă Fecioară; pe Însuşi Domnul Cel Ce S-a făcut Om din tine, pentru milostivirea îndurării.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Arătatu-te-ai ierarh, părinte, fiind uns cu ungere cinstită, prin lucrare Dumnezeiască şi cu harul desăvârşind pe toţi, preasfinţite; şi fiind împodobit cu darurile Dumnezeieştilor minuni, lucrezi semne şi minuni nenumărate; tămăduind boli, pe demoni arzându-i şi mulţi­me de rătăciţi întorcând, Părinte Averchie. Pentru aceasta, grăim ţie: roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli sa dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Ai înnoit Preacurată, cu Dumnezeiască naşterea ta firea pământenilor cea muritoare, fiind stricată de patimi; şi ne-ai ridicat pe toţi din moarte la viaţă fără de stricăciune. Pen­tru aceasta toţi te fericim după datorie, Fecioară Preamărită, precum Însăţi ai proorocit.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Fecioară cu totul fără priha­nă, Maica lui Hristos Dum­nezeu, armă a pătruns Prea­sfânt sufletul tău, când ai văzut pe Fiul tău şi Dumnezeu Răstig­nit de bună voie. Pe Care, Binecuvântată, nu înceta rugându-L să ne dăruiască iertare de greşeli.