duminică, 1 martie 2020

Cetatea Rupea, una dintre cele mai vechi fortificatii din tara

89003721_588965065022245_2424336063079120896_o
Cetatea Rupea este una dintre cele mai vechi fortificatii din Romania, fiind atestata documentar in anul 1324. Aceasta a fost ridicata pe ruinele unei cetati mult mai vechi, inca de pe timpul dacilor, numita Rumidava. Daca strabateti soseaua ce leaga Brasovul de Sighisoara, in partea de nord a judetului Brasov, veti trece prin orasul Rupea si veti zari pe Dealul Cohalmului, pe o stanca de bazalt, impunatoarea cetate. Dupa ce a fost lasata in paragina ani buni, pe vremea comunismului, Cetatea Rupea a fost redeschisa publicului in anul 2013, fiind complet restaurata cu fonduri europene.
Cetatea se intinde pe o suprafata de circa 11 hectare si are forma spiralata. Intrarea se face prin Turnul Portii, iar in imediata vecinatate, asezata paralel cu zidul de incinta, se afla Magazia Militara. Aceasta parte a cetatii a fost denumita Cetatea de Jos. Din ea mai fac parte Turnul Slujitorilor si Turnul Slaninii, folosit pentru conservarea carnii in comunitate. Printr-o poarta sub forma unei arcade se trece intr-o alta zona a cetatii, asa-numita Cetate de Mijloc. Acolo sunt situate Turnul Pentagonal, Capela si Turnul Cercetasilor. Dar cea mai atractiva pare a fi Cetatea de Sus, cu o panorama superba, ce se deschide in cel mai inalt punct, la capatul unui sir de scari. Cand am vizitat cetatea, parca nu m-as mai fi dezlipit de acel loc. De-a dreptul mirific! Nu pot sa uit replica unui copilas: „Mami, vino repede, de aici se vede toata Romania!”
Cetatea medievala Rupea este locul in care poti sa mergi pentru un weekend, unde poti petrece cateva ore de poveste. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a descrie splendoarea cetatii, asa ca am facut fotografii, spre a va convinge sa o vizitati. Cu siguranta, merita!
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9829-cetatea-rupea-una-dintre-cele-mai-vechi-fortificatii-din-tara

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor