„A cere iertare are sens întotdeauna. Uneori e nevoie de timp să te prinzi că ai greşeşti ori măcar să vezi o parte din acţiunile tale. Cele urâte tare se cer rezolvate pe loc. Cele care au nevoie să se vădească a fi greşeli pedagogice, de creştere. Un exemplu, ar fi judecarea părinţilor de către copii la momentul în care cei din urmă cred că le ştiu pe toate. Trecem toţi prin modul acesta de autonomizare prin refuz. E interesant că ne prindem greu că am greşit. Uneori, părinţii mor cu gândul că ei ne-au iertat, dar noi nu ne-am obosit să cerem iertare. Are sens însă să cerem iertare prin comportamentul nostru cu proprii copii. E doar un exemplu.”