M: - Mie îmi spune lumea că sunt sclipitoare și sunt apreciată de toți specialiștii, sunt deșteaptă și sunt dorită de toți oamenii.
I: - Eu reprezint dragostea divină și îi rafinez pe cei care ajung la mine, îi pun pe oameni în contact cu ei, cu divinitatea din ei.
M: - Dar tu nu ai susținerea și faima pe care o am eu, eu, care îi pot înălța pe oameni pe cele mai înalte culmi.
I: - Nu am, e adevărat, dar la mine vin cei care înțeleg că ce le oferi tu este doar clipa trecătoare a timpului.
M: - Vezi? De asta nu te suport, pentru că tu crezi că poți anula timpul și spațiul oamenilor, crezi că poți lua de la mine tot acest sistem spațiu-timp pe care dumnezeul meu mi l-a dat și m-a făcut atotputernică peste el.
I: - Nu, nu mai interpreta, înțelegi numai ce vrei și ce iți place și creezi mereu conflicte. Eu sunt Armonie și Iubire, Eu nu forțez oamenii să vină la mine, la fel cum nu te forțez nici pe tine să îi lași în pace. Tot ce fac eu este să luminez în ei Lumina Sfântă care îi face să aleagă între mine și tine. Eu nu mă opun alegerii lor, precum faci tu.
M: - Vrei să zici că eu nu sunt perfectă și nu mă pricep la oameni, că tot ce fac eu este o iluzie, iar ce faci tu este divin, că tot ce fac eu este să îl țin legat pe om, pe când ce faci tu îl eliberezi?
I: - Nu, eu nu spun asta despre tine. Doar tu spui despre tine, iar tot ce spui despre tine este doar fascinația ta, infinitele interpretări la care nu vrei să renunți de frică să nu-i pierzi pe oameni de sub control.
M: - Oamenii sunt slabi și dezorientați și au nevoie de iluzia fericirii pe care doar eu le-o pot oferi și de aceea sunt prea slabi să te aleagă pe tine!
I: - Așa e, dar toate acestea se vor termina, pentru că oamenii încep să se trezească și văd din ce în ce mai mult păcăleala ta și nu ți se vor mai supune. Devin din ce în ce mai puternici!
M: - Nu are cum! Când crezi că vreo dată oamenii să renunțe la așa bunătăți?
I: - Ba da, are! Aici și Acum! În prezentul meu care nu minte!
Călătorind cu îngerul meu prin Univers
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.