Unii oameni, odată destul de răniți, vor pleca, alegând să-și protejeze inima, decât să riște din nou.

 Persoana care te jignește nu-și cunoaște măreția.
Persoana care te defăimează nu și-a găsit adevărul.
Persoana care te fură nu cunoaște abundența.
Persoana care te invidiază nu-și cunoaște frumusețea.

În spatele unui gest inuman se află cineva care se simte nefericit și neiubit.

Tot ceea ce oferi este o extensie a ceea ce crezi că ești.
Persoana egoistă dă puțin pentru că trăiește în lipsă.
În spatele fiecărui atac este cineva care se simte slab.
Atacul este de fapt lipsa siguranței și a Iubirii.
Persoana care te judecă se simte vinovată.
Ea vă poate oferi doar ceea ce are pentru ea.

Când ești fericit, oferi bucurie.
Când ești în belșug înmulțești abundența.
Când te iubești pe tine însuți, celebrezi frumusețea celorlalți.
Descoperă-ți lumina și lumina celorlalți va înceta să te insulte.

Trandafirul nu se simte amenințat când margaretele înfloresc, margaretele nu plâng pentru că există garoafe.
Frumusețea persoanei pe care o ai alături este un cadou pe care ți-l oferă Viața, astfel încât să-ți amintești cât de iubit ești.
Vedeți frumusețea în natură, în muzică, în dans și vă veți simți recunoscător.

Recunoștința vine cu înțelegerea faptului că ești iubit.

Oferă întotdeauna dragoste pentru că iubirea este ceea ce ești

 Prețuiește legăturile rare, pentru că nu vin de două ori.

Într-o lume care se mișcă mai repede decât de multe ori nu putem ține pasul, este ușor să presupunem că oamenii vin și pleacă fără să lase ceva în urmă.

Dar unele conexiuni sunt diferite - sunt unice și ne ating viețile în moduri în care alții nu pot.
Aceste relații, fie cu prietenii, partenerii sau mentorii, poartă o anumită profunzime, un tip rar de înțelegere și conexiune.

Sunt de neînlocuit, și de multe ori doar în lipsa lor realizăm cât de profundă a fost prezența lor.
Trăim vremuri în care "mersul mai departe" este slăvit, în care găsirea cuiva sau a ceva nou pare a fi soluția oricărei dureri de inimă sau pierdere de iubire.

Dar vine un moment, uneori în liniște, alteori dureros, când înțelegi că suflete sunt unice.
Modul în care se conectează cu tine, râsetele pe care le împărtășești, modurile tăcute prin care înțeleg ceea ce lași nespus - toate se combină pentru a crea o legătură pe care nimeni altcineva nu o poate reproduce.

Pierderea lor lasă un gol de durată pe care nicio distragere sau fețe noi nu-l pot umple.
În momentele noastre de frustrare, mândrie sau chiar indiferență, uneori rănim oamenii care contează cel mai mult pentru noi.

Presupunem, fără a sta prea mult pe gânduri, că totul se poate revigora în cele din urmă, că scuzele sau timpul vor calma pagubele.
Dar realitatea este diferită: unele răni, mai ales cele provocate în inimile celor apropiați, nu se vindecă ușor.

Într-un moment de furie, un cuvânt dur sau un act de neglijență poate lăsa cicatrici care nu pot dispărea niciodată cu adevărat.
Adevărul dureros este că nu toți se vor aștepta să realizăm ce am avut.

Nu toată lumea va fi acolo să ofere o a doua șansă, să ne asculte scuzele, să ne lase să intrăm.
Unii oameni, odată destul de răniți, vor pleca, alegând să-și protejeze inima, decât să riște din nou.

Și când pleacă, iau cu ei o bucățică din istoria vieții noastre - o piesă pe care nu o putem înlocui cu altcineva.
Uităm adesea că cuvintele și faptele noastre au un impact de durată.

Fiecare interacțiune este o oportunitate de a consolida sau de a prelungi legătura.