Multe nenorociri s-au abatut asupra poporului nostru de-a lungul secolelor, insa, din toate suferintele, ai nostri au stiut sa aprinda macar o candela, sa ridice un altar, sa marcheze locul nenorocirilor si sa-l preschimbe in loc de rugaciune. Astfel au rasarit prin toate partile vetre monahale unde cei care au scapat de prigoana au cinstit cu rugaciune memoria celor care au pierit. Pe campurile de lupta sau in locurile unde prigonitorii au varsat fara mila sangele stramosilor nostri au prins suflet mici oaze duhovnicesti pentru alinarea si intarirea celor ramasi. Asa se pare ca a inceput si istoria Manastirii Robaia, aflata in comuna Musatesti, judetul Arges.
Traditia spune ca, in urma invaziilor tatare, mai multi localnici din aceste locuri au fost luati in robie, iar familiile lor au ridicat aici un mic schit, pe care l-au numit Robaia (de la robie). Istoria indepartata a schitului nu este cunoscuta in detaliu. Un lucru e cert: rugaciunea a continuat de-a lungul secolelor. Dupa anul 1640, aici este construita o biserica de piatra cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. In anul 1671, Manastirea Robaia a fost inchinata Manastirii Curtea de Arges. Dupa aproape 200 de ani, odata cu secularizarea averilor manastiresti revine la statutul initial. Retrasa de lume, asezata intr-o zona linistita si foarte frumoasa, manastirea i-a atras pe cei aflati in cautarea unui loc spre odihna duhovniceasca.
Asa se face ca, in anul 1731, la Robaia poposeste pana la sfarsitul vietii sale renumitul pictor Parvu Mutu Zugravul, Sfantul Pafnutie. Tot de Robaia se leaga si numele Sfantului Cuvios Sofronie de la Cioara, care i-a fost staret intre anii 1764 si 1766, dar si numele marilor copisti de manuscrise Partenie Ieromonahul si Dorotheu Ieromonahul. De-a lungul timpului, biserica a fost reparata, pictata, dotata cu mobilier nou si icoane sfinte, iar curtea s-a imbogatit cu un turn-clopotnita si alte corpuri de cladiri. Incepand din 1959, vreme de trei decenii, doar trei maici impreuna cu blandul parinte slujitor Taicu au tinut vie aceasta vatra duhovniceasca. Dupa anul 1990, Manastirea Robaia cunoaste o perioada de inflorire. Obstea creste, locul se infrumuseteaza si toate sporesc spre Slava lui Dumnezeu. In present, obstea numara aproximativ 30 de vietuitoare, care, pe langa menirea lor monahiceasca, implinesc si diverse ascultari in atelierele de broderie, de croitorie si de pictura ale manastirii.
Astazi, bisericuta ce poarta hramurile Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Izvorul Tamaduirii, desi nu impunatoare ca dimensiuni, se infatiseaza zvelta, ca o nestemata, frumos incadrata de corpurile de chilii si alte anexe gospodaresti. Zidurile groase amintesc de trainicia cu care se construiau odinioara lacasurile de cult. Ferestrele inguste sunt destul de zgarcite, nelasand sa patrunda prea multa lumina, astfel spatiul interior capata un aer tainic, propice destainuirii si despovararii de toate grijile lumesti. O racla ce adaposteste moastele mai multor sfinti primeste in cea mai mare liniste rugamintile si multumirile celor incercati. Aici linistea vindeca, rugaciunea inalta, iar locul odihneste orice suparare. Tristetea isi pierde din robustete, iar tolba cu griji se subtiaza. Maicutele harnice robotesc incoace si incolo.
Din loc in loc, cate o silueta neagra abia zarita si auzita mestereste cate ceva prin curte, pe la bucatarie, pe la trapeza sau pe la atelierul de vesminte. Discret la rugaciune, discret la treburile gospodaresti, in pace si perfecta armonie, de parca n-ar vrea sa deranjeze ingerii coborati pe pamant. La Robaia, totul e discret. In linistea dintre dealuri, toate au o buna randuiala si un ritm pe care lumea l-a pierdut demult. Un cimitir micut la poale de padure pastreaza ca pe o icoana scumpa amintirea micii obsti ce s-a nevoit aici. Brazii inalti de pe aleea generoasa tac semeti cu varfurile afundate in cer.
Ei stiu povestea cu bune si cu rele a locului. Se spune ca "Izvorul de leac" din apropierea manastirii vindeca pe oricine gusta apa lui rece si limpede. Natura ocroteste locul, pictand an de an tablouri enigmatice in fiecare anotimp. Tabloul ramane insa mereu pitoresc, caci pictorul suprem, Dumnezeu atoate Creatorul, picteaza cu insasi a Sa mana povestea, istoria si taina acestui loc. Toate invaluite in mister, ca si cum s-ar feri de lume. Doar raul ce trece grabit pe la poalele manastirii duce cu sine vestea binecuvantarii si a credintei ce lumineaza intre dealuri.
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/10151-comori-ale-neamului-manastirea-robaia
