Fiti binecuvintati!

 Cand va treziti, binecuvantati ziua care incepe, deoarece vine plina de
daruri nevazute, pe care le veti chema catre voi prin aceasta binecuvantare,
pentru ca a binecuvanta inseamna ca sunteti constienti de numarul infinit de
daruri prezente in fiecare colt al Universului si le chemati catre
voi.Atunci cand treceti pe langa oameni pe strada, in autobuz, la locul de
munca, la cel de relaxare, binecuvantati pe acestia.
Pacea binecuvantarii ii va insoti pe drumul lor si blanda lumina acesteia se
va revarsa si ii va calauzi pe cale.Atunci cand va intalniti si discutati cu
diverse persoane binecuvantati-le sanatatea, munca, bucuria, relatia cu
Dumnezeu, cu ei insisi si cu altii. Binecuvantati-le aspectul financiar si
abundenta din vietile lor, binecuvantati in orice fel imaginabil pentru ca
aceste acte nu numai ca vor sadi semintele vindecarii in viata acestora, dar
si pentru voi intr-o buna zi vor rasari roadele acestor acte, si va vor
lumina viata acolo unde ea parea arida.

Atunci cand cineva va raneste si se poarta cu tine intr-un mod jignitor,
raspundeti-i cu o binecuvantare; binecuvantati cu bucurie, sincer, complet,
pentru ca astfel de actiune care porneste din inima se constituie ca un scut
care va protejeaza de efectul actiunii lor si care face ca sageata
indreptata catre voi sa ricoseze.A binecuvanta insemna ca din adancul
fiintei tale, din cel mai launtric colt al inimii, sa doresti binele in mod
neconditionat, complet, fara a astepta ceva in schimb.A binecuvanta inseamna
a recunoaste si a preaslavi ceea ce este darul lui Dumnezeu.

A binecuvanta inseamna a invoca aceea ca grija Divina sa se reverse peste
cel la care ne gandim, a vorbi sau gandi cu recunostinta.

A binecuvanta tot ceea ce ne inconjoara. fara nici o forma de discriminare,
este cea mai inalta forma de a darui. Cei pe care ii binecuvantam nu vor sti
niciodata de unde a aparut acea raza de soare pe cerul innnourat al vietii
lor, iar noi rareori vom vedea lumina care se revarsa in vietile lor.

Cand ceva in vietile voastre nu merge asa cum doriti, cand ceva neasteptat
va darama planurile si va pune la pamant, binecuvantati cu fervoare, pentru
ca viata va invata o lectie, pe care chiar voi ati acceptat sa o primiti.
Incercarile prin care trecem, sunt binecuvantari ascunse si cete de ingeri
ne insotesc in acestea.

A binecuvanta inseamna a deveni constient de frumusetea universala,
omniprezenta ascunsa ochilor nostri; inseamna sa activezi legea universala a
atractiei, lege care va aduce in viata noastra, din cele mai indepartate
colturi ale Universului, lucrurile de care ne vom bucura.

Este imposibil sa binecuvantezi si sa judeci in acelasi timp. Deci
pastrati-va permanet intentia de a binecuvanta tot ceea ce intalniti, pentru
ca astfel, intr-o buna zi, veti vedea in tot ceea ce va inconjoara prezenta
lui Dumnezeu.

Fiti binecuvintati!

Și de atunci când o femeie se îndrăgostește de un Înger știe

 Legenda spune că a existat un Înger trimis de Dumnezeu să aibă grijă de o femeie, pe pământ.
Când îngerul s-a întors în cer era trist și dorul îi ieșea prin toți porii.

Dumnezeu îl observă o vreme, apoi îl cheamă și îl întreabă:
- Ce se întâmplă, fiule?
- Părinte, (spuse Îngerul), nu pot să nu mă gândesc la femeia aceea. Îmi este atât de dor de ea… te implor să mă lași să mă întorc la ea.

Dumnezeu, atingându-și barba a spus:
- Știi că dacă te întorci, trebuie să renunți la aripile tale și nu vei putea niciodată să o minți, darămite să o înșeli, pentru că femeia este cea mai perfectă creație pe care am făcut-o.
Ea, dă viață. Este speranța fiecărui om. Este iubire infinită.
Amintește-ți că milioane de mari războinici şi-au dat viaţa pentru femei.

Îngerul, cu ochi strălucitori, și-a mângâiat aripile și a spus:
- Şi eu mi-aş da viaţa pentru ea.

Și de atunci când o femeie se îndrăgostește de un Înger știe, pentru că acesta nu minte, este credincios și zi de zi se îndrăgostește de ea continuu, fără să ceară nimic în schimb.💜💜💜

Sinaxar 6 Iunie

 

 

Sinaxar 6 Iunie

 

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul mănăstirii Dalmaţiei.

Fericitul acesta Ilarion a trăit pe vremea împăratului Nichifor Patriciul şi a lui Stavrache şi a lui Mihail Rangave şi a lui Leon Armeanul iconomahul şi a lui Mihail Travlos şi a lui Teofil iconomahul. La anii 802, trăgându-se cu neamul din Capadocia, care se numea şi Caramania, având tată pe Petru, iar maică pe Teodosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, fiindcă el da pâine la masa împărătească. Deci după ce s-a născut Cuviosul şi a fost înţărcat de către dânşii, a fost dat la şcoală ca să înveţe cu osârdie Sfintele Scripturi. Iar când s-a făcut de 20 de ani, evangheliceşte a lăsat pe tată, pe maică, casa, bogăţia şi pe toată lumea, şi s-a făcut monah în mănăstirea ce se numea a Xirochipiului, ce se afla în Constantinopol, apoi s-a dus de acolo, şi a mers în mănăstirea ce se numea a lui Dalmat, şi acolo a luat marea şi îngereasca schimă, adică s-a făcut schimnic. Deci, având pururea pomenitul ascultare, smerenie şi linişte, a slujit în gradina mănăstirii zece ani, apoi, după ce şi-a curăţit sufletul de toată patima şi l-a strălucit cu virtuţile ca soarele, atunci prin harul cel dumnezeiesc s-a făcut făcător de minuni, căci a izgonit dintr-un tânăr un duh necurat ce îl bântuia; pentru aceasta şi egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot şi fără a voi el. Iar după ce s-a săvârşit egumenul acela după trecerea a câţiva ani, s-a dus sfântul din mănăstire şi a trecut la locul cel numit Opsichiu, şi de acolo s-a dus în mănăstirea Cataronilor. Monahii mănăstirii sale, fiind înştiinţaţi de aceasta, au vestit pe Sfântul Nichifor, ce era atunci patriarh; iar patriarhul iarăşi a vestit împăratului Nichifor Patrichie, îndemnându-l ca să trimită şi să aducă înapoi pe cuvios. Pentru aceasta, ascultând cuviosul de îndemnurile împăratului şi ale patriarhului, s-a întors înapoi şi s-a făcut egumen şi arhimandrit, după cum era acolo aşa obiceiul a se face, hotărându-se de sinod. Şi a petrecut cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos. Iar când a ajuns împăratul Leon Armeanul la anii 813, şi a lepădat închinăciunea sfintelor icoane, atunci şi cuviosul acesta Ilarion s-a dus la împăratul, şi fiind ispitit de către acela cu oarecare momeli şi îngroziri, ca să nu se închine sfintelor icoane, sfântul a mustrat pe împărat, şi fără de Dumnezeu şi nou Iulian paravat l-a numit pe el.

Pentru aceasta din cuvintele acestea s-a mâniat împăratul, şi după ce l-a îngrozit că are să-l supună la multe nesuferite chinuri l-a băgat în temniţă. Deci după oarecare vreme iarăşi a adus pe sfântul înaintea sa, şi i-a spus aceleaşi cuvinte, pe care i le zisese şi întâi. Apoi l-a dat pe el patriarhului celui de un cuget cu el, adică lui Teodot Melsino, care se numea şi Casiter, ca să-l înduplece pe el. Şi fiindcă nu a ascultat cuviosul, l-a închis într-o temniţă întunecoasă, şi multe zile acolo a trăit în mizerie. Căci se poruncise ca să nu i se dea nici pâine, nici apă, nici altceva spre hrană. Despre aceasta fiind înştiinţaţi monahii şi ucenicii lui, s-au dus la împăratul, zicând: "Dă-ne pe pastorul nostru, o împărate, şi după puţin îl vom pleca să săvârşească voia ta". Iar împăratul, înşelându-se de îndemnarea aceasta, le-a dat lor degrabă pe sfântul. Deci sfântul petrecea în mănăstirea sa, luând putina întărire din slăbirea şi mizeria de mai dinainte, scăpându-se de foametea ce pătimise în temniţă. Pentru aceasta împăratul văzând că monahii nu au gând să-şi plinească făgăduinţa lor, ci numai l-au înşelat, pe monahi i-a pedepsit, iar pe sfântul l-a băgat iarăşi în temniţă. După aceea l-a trimis la mănăstirea ce se numeşte a lui Foneu, care se află la marginea cetăţii, şi acolo l-a închis în temniţă şase luni spre a fi chinuit mai mult, pentru că egumenul mănăstirii aceleia era om aspru, sălbatic şi nemilos.

După aceea împăratul iarăşi a adus în palat pe sfântul, şi cu îmbunări încerca ca să-l înşele şi fiindcă nu a ascultat, a poruncit să-l închidă pe cuviosul în mănăstirea ce se numea a lui Cuclovie. Apoi după ce au trecut doi ani şi sase luni, a scos pe sfântul de acolo, şi l-a închis în temniţa ce se numea a Numerilor. După aceea l-a bătut cumplit, şi de acolo l-a izgonit la cetatea ce se numeşte Protilion. Iar după ce Leon Armeanul a fost omorât cu sabia, în chiar biserica în care întâiaşi dată ocărâse şi aruncase la pământ icoana lui Hristos, după ce Leon rău şi-a lepădat sufletul său, şi a împărăţit Mihail Travlos la anii 820, atunci şi sfântul acesta a fost slobozit din temniţă şi a fost găzduit de către o oarecare femeie creştină în casa ei, şi ea i-a slujit şapte ani. Deci împărăţind fiul lui Travlos, adică Teofil luptătorul de icoane, la anii 829, a adunat înrăutăţitul pe toţi cei ce se făcuseră mai înainte mărturisitori pentru sfintele icoane, şi i-a zăvorât în temniţă. Atunci dar şi fericitul acesta Ilarion a fost cercetat, dacă voieşte să se supună împărăteştii porunci. Dar fiindcă sfântul a mustrat pe Teofil, că este fără Dumnezeu şi înşelător, a primit 117 toiege pe spate, şi după aceea a fost izgonit în insula Afusia, care este aproape de insula Alona, ce se afla sub arhiepiscopul Priconisului. Acolo sfântul săpând într-o piatră şi-a făcut o chiliuţă mică şi îngustă, şi prin rugăciunea sa a scos şi apă, şi a petrecut acolo 8 ani. Iar după ce s-a săvârşit Teofil, Teodora, soţia lui, a adunat în Constantinopol pe toţi mărturisitorii şi cuvioşii părinţi, ce se aflau în izgonire, şi după ce a întărit şi a aşezat Ortodoxia, prin înălţarea şi închinarea sfintelor icoane, atunci şi Cuviosul Ilarion, şi-a luat iarăşi mănăstirea sa, strălucind-o cu minunile. Deci 3 ani mai trăind după aceasta, şi cu plăcere de Dumnezeu îndreptând pe ucenicii săi, s-a mutat către Domnul, fiind de 70 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Atal, făcătorul de minuni.

Acest Preacuvios Atal, lepădându-se de lume şi făcându-se călugăr, a arătat toată nevoinţa, petrecând cu post şi cu priveghere. Că a doua zi şi a treia zi, de multe ori şi a cincea zi gusta mâncare şi niciodată n-a dormit culcat, sau într-alt chip cu dinadinsul, ci şezând, şi stând, mângâia firea. Pentru acestea dar a luat multă folosinţă de la Dumnezeu, şi s-a îmbogăţit cu izvoare de multe minuni, căci arăta cuviosul milă nu numai faţă de oameni ci şi faţă de cele necuvântătoare şi neînsufleţite şi nesimţitoare. Şi cerând de la cei ce erau lângă dânsul iertare, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celor cinci sfinte fecioare şi cele împreună cu ele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ghelasie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Anuv purtătorul de semne, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Fotas, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Mănăstirii Dalmaţilor

Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Mănăstirii Dalmaţilor, glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmosul

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce din posomorârea celor materialnice ai alergat la lumina cea fără materie şi înţelegătoare, prin rugăciunile tale cele către Domnul, luminează-mă pe mine, Preacuvioase Ilarioane.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pruncie sugând bunătatea, prin ostenelile înfrânării şi prin sudori sihăstreşti, ai ajuns la treaptă bărbătească şi la măsură de vârstă duhovnicească a lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Trecând noianul patimilor şi scăpând de întreitele valuri ale demonilor, ai sosit neudat la limanul nepătimirii, părinte cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una ce Singură eşti mai Aleasă decât toată zidirea, în vremile cele de pe urmă, fără de tată ai născut Dumnezeu şi Om, pe Cuvântul, pe Cel Ce din Tatăl este fără de mamă, Maica lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Tu eşti întărirea...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu jeraticul sihăstriei ai ars mărăcinii patimilor şi ai încălzit cugetele credincioşilor, mărite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înfrânarea ca şi cu o armă, într-armându-te şi cu rugăciunea ca şi cu o platoşă, ai biruit cetele vrăjmaşilor celor nevăzuţi, cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dragostea fecioriei îndestulându-te, ai isprăvit şi bunătăţile cele către Stăpânul, Cuvioase Ilarioane.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dă-ne nouă ajutor prin rugăciunile tale, Preacurată, gonind toate năpădirile primejdiilor celor cumplite.

Irmosul

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Taie, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind sădit pe lânţă apele înfrânării, te-ai arătat viţă prea odrăslitoare, care odrăsleşti strugurii dreptei credinţe, fericite părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te cu totul dumnezeiesc şi purtător de duh, cu totul ai fost cunoscut de Dumnezeu, Sfinte Părinte Ilarioane, Preafericite. Pentru aceasta împreună cu îngerii dănţuieşti pururea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe piatra credinţei ai întărit paşii inimii tale şi ai rămas statornic, nespăimântându-te de năpădirile demonilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe o mai Aleasă decât Heruvimii şi decât Srafimii, te lăudăm pe tine, Preacurată, căci ai ţinut în braţele tale pe Dumnezeul nostru, cu trup, de Care Se cutremură toate.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Dis-de-dimineaţă strigăm Ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Păzit-ai ochiul inimii nevinovat şi neadormit întru dumnezeieştile porunci, pururea pomenite, părinte cuvioase.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin faptă sihăstrească ai alergat la muntele virtuţilor, spre suirea privirii, purtătorule de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Risipindu-ţi milostenia la săraci din inimă, Părinte Ilarioane, ai primit bogăţie cerească, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Domnul Legii te-a arătat pe tine Născătoare de Dumnezeu, Chivot Cuvântului, întru care în chip de netâlcuit S-a sălăşluit.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Curaţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Goliat cel înţelegător, cel ce se înălţa întru răutate, l-ai împrăştiat prin credinţă, cu împletirea ta cea fără de armă şi smulgând armele înfrângerii lui, l-ai tăiat ca pe unul ce fără de măsură se lăuda.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râvnit-ai întru bunătate pe marele Ilarion şi duhovniceşte urmând urmelor lui, te-ai arătat începător înfrânării şi pildă turmei, preacuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin sudorile sihăstriei, ai stins de tot jeraticul săgeţilor vrăjmaşului şi aprinzând focul credinţei, ai ars trufiile necredinţei eresurilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat ai zămislit în pântecele tău pe dumnezeiescul Cuvânt şi L-ai născut pe Dânsul mai presus de fire, Preacurată, pe Care prin rugăciunile tale îmbunează-L, pentru cei ce te laudă pe tine, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor; căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

 

CONDAC

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Cu focul împărtăşindu-te, nicicum nu te-ai ars, Părinte Ilarioane, înţelepte, nevoitorule cel cu minte vitează, că rouă de la Dumnezeu ai câştigat, care te-a răcorit. Pentru aceasta ai suferit lupte mai presus de fire, bucurându-te cu cuvioşii, de Dumnezeu înţelepţite, cu care pomeneşte-ne şi pe noi.

 

Cântarea a 7-a.=

Irmosul

Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hrănit-ai părinte, turma ta, la verdeaţa împărăţiei celei de sus şi cu toiagul dogmelor gonind fiarele eresurilor, cântai: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întinzându-ţi lumina minunilor, risipeşti negura bolnavilor şi dai razele virtuţii şi ziua bunei sănătăţi, celor care strigă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind îmbrăcat cu podoaba vrednică a chemătorului, ai intrat la ospăţul Mirelui cel de sus, al Împăratului Hristos; pentru aceea te-ai şi aşezat la masă, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de fire şi de cuvânt ai purtat în pântece pe Stăpânul tuturor şi ai hrănit la sânul tău pe Cel Ce la vreme bună găteşte masă tuturor; pe Acela roagă-L neîncetat pentru noi, Preacurată Fecioară.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile lacrimilor ai înecat săltările patimilor şi cugetele cele neînfrânate şi te-ai făcut noian îndelungii răbdări, părinte cuvioase, ducând către liniştit liman, pe cei ce strigă: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având învăţăturile tale cele din sihăstrie ca un diamant tare, Sfinte Ilarioane Cuvioase, ne ascuţim inimile şi biruim taberele patimilor, ca pe nişte neamuri străine şi cu credinţă strigăm: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hnstos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Dat-ai bună pătimire trupului la trudirile supunerii prin înfrânare, Cuvioase Părinte Ilarion. Umplut-ai lucrarea cea sufletească de Duhul şi ai ajuns către cărările nepătimirii, strigând: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toţi cei ce pătimim întru răutate cu cumplite păcate şi cu supărări şi cu nevoi, scăpăm sub acoperământul sfintelor tale aripi, Stăpână; căci avându-te pe tine părtinitoare, strigăm: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori cuptorul, chinuitorul caldeian l-a ars nebuneşte pentru cinstitorii de Dumnezeu. Dar văzându-i pe aceştia de o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-a Hristos pe tine, fericite, izvor de minuni, care curăţeşte spurcăciunea sufletelor cea cu dureri şi durerile trupurilor le îneacă, mărite. Pentru aceasta toţi te numim pe tine şi râu de curăţenii sufleteşti, preafericite părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Duhovniceşte ai odrăslit ca finicul în casa Domnului, pururea pomenite, rodind ostenelile înfrânării ca o dulceaţă, cu care prin cuvântare ai îndulcit inimile turmei, tale, părinte. Pentru aceasta prin rugăciunile tale, învredniceşte-o pe dânsa şi cununilor slavei celei cereşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sihăstreşte ai săvârşit călătoria şi credinţa o ai păzit, cugetătorule de Dumnezeu şi ţi s-a împletit ţie acum îndoită cunună cu adevărat, pe care o vei lua după lege de la Dumnezeu, la cercetarea faptelor şi la moştenirea cea de sus te vei desfăta, împreună cu cetele îngerilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine te avem Armă întru primejdii şi la supărări, Liman şi Zid întru scârbe şi Pavăză înţelegătoare întru războaie şi mare Îmblânzire la năpădirile cele cumplite ale greşelilor. Pentru aceasta, după datorie, ca pe Născătoarea de Dumnezeu, te cinstim şi slăvim naşterea ta.

Irmosul

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Făcându-te cu adevărat preaales lucrător de cele sfinte ale lui Hristos, preasfinţite, lui Dumnezeu ţi-ai dat viaţa ta, preafericite. Pentru aceasta după multe sudori şi osteneli, bucurându-te, te-ai mutat la locaşurile cele fără materie. Şi acum ne izvorăşti nouă râuri de tămăduiri.

 

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Înnoit-ai, Preacurată, cu dumnezeiască naşterea ta, fiinţa cea muritoare şi stricată prin patimile pământenilor; şi ai ridicat pe toţi din moarte la viaţa nestricăciunii. Pentru aceasta după datorie toţi te fericim, Fecioară Preamărită, precum mai înainte ai zis.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Înălţându-Te pe Cruce, pe cei ce odinioară erau căzuţi i-ai înălţat, iar pe mine prin Înălţarea Ta m-ai întristat, o, lumina ochilor mei! Primeşte, Fiule Patima pentru noi de voia Ta; suferă Crucea şi cuiele şi buretele şi suliţa, prin care ne-ai dat nouă darul nepătimirii.

Sfântul Sfințit Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului 5 Iunie

 In această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Dorotei, episcopul Tirului.

DoroteiAcesta a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi pribegind, s-a dus la Diospoli. Deci dacă au murit aceştia, el s-a dus la Tir şi a călăuzit Biserica, până în zilele călcătorului de lege Iulian. Deci atunci iarăşi s-a dus la Diospoli, însă nici acolo n-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că fiind prins de către dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru adânci bătrâneţi, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui Dumnezeu; şi era el atunci de 107 ani. Şi a lăsat multe scrieri bisericeşti şi istorii elineşti şi latineşti, căci el era foarte ştiutor în amândouă limbile, pentru multa sa nevoinţă şi iscusirea firii sale.

Tot în această zi, pomenirea izbăvirii celei ce cu iubirea de oameni a venit asupra noastră în înfricoşătoarea groază şi nevoie de răpire de către barbari; căci pe dreptate era să fim robiţi de ei, şi să cădem în ucidere de sabie, însă Domnul cel îndurător şi de oameni iubitor, pentru milostivirile milei Sale, în afară de orice nădejde ne-a izbăvit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu şi Pamvon.

Aceştia pentru Hristos şi pentru credinţa cea întru El, chinuiţi fiind de mai-marele Egiptului cu flămânzirea, cu setea şi cu frigul, lupta muceniciei au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor cel din Roma, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Conon cel din Roma, care, fiind în mare aruncat, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou-Mucenic Marcu cel ce din Hios s-a nevoit la anul 1801.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului, glasul al 4-lea

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmosul

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să cântăm Domnului, Celui ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adusu-te-ai pe tine lui Dumnezeu dar curat, prin viaţă desăvârşită şi prin cinstită mucenicie, preafericite Doroteie.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Storcându-ţi cugetul ca pe un strugure copt ai ai pus înaintea credincioşilor paharul de veselie al învăţăturilor, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu curgerea preaînţeleptei tale limbi, ai încetat graiurile înşelăciunii şi ai adăpat cugetele credincioşilor, Părinte Doroteie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Plouă-mi mie, Fecioară, te rog, picătură de umilinţă, care să-mi spele spurcăciunea, ce este întru mine şi să te slăvesc.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Tu eşti întărirea...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu fulgerele preaînţeleptei propovăduirii tale, ai alungat toată noaptea înşelăciunii, părinte ierarhe.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu minuni şi cu sfinţite dogme, ai întărit cugetele tuturor credincioşilor, ca un păstor preasfinţit, înţelepte ierarhe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Te-a uns pe tine Domnul cu ungerea cea sfinţită şi te-a pus păstor mai mare dumnezeieştii Lui Biserici, înţelepte Doroteie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Uşa Luminii, luminează-mi toată inima mea cu lumina cea dumnezeiască, alungând întunericul păcatului.

Irmosul

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Defaimat-ai viforul necredinţei, cel ce se înălţa şi cu căldura dumnezeiescului Duh ai păzit inimile nevătămate, Cuvioase Doroteie.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înaintea feţei tale, fericite Dorotee, s-au sfărâmat munţii cei silnici ai demonilor şi s-au topit trufiile oamenilor celor vrăjmaşi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind alungat din cetate în cetate, răbdai chinuindu-te. Pentru aceasta ai dobândit mărirea cea fericită şi strălucirea mucenicilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Miluieşte-mă de supărări şi de viforul vieţii cel pierzător de suflet, ca să te fericesc cu credinţă, Preasfântă Pruncă, Maică Fecioară.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Din noaptea necunoştinţei şi a cunoştinţei de Dumnezeu, întru lumina feţei Tale, Hristoase, a strălucit de dimineaţă lauda Ta, în inimile noastre.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciune uitându-te către dumnezeieştile răsplătiri, ai răbdat primejdiile şi supărările cele mari, Ierarhe Doroteie.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduind dumnezeiasca Treime întru o Unime, ai risipit trufia cea deşartă a nebuniei mulţimii zeilor, Părinte Doroteie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nevrând să te închini lucrurilor mâinilor celor fără de lege, ai răbdat supărări şi primejdii şi dureri şi bătăi, Sfinte Mucenice Dorotei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făcutu-te-ai Răsărit Soarelui, Celui Ce a strălucit mai înainte decât Luceafărul, prin Care cei din întunericul cel cumplit au văzut lumină, Fecioară Preacurată.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Dă-mi mie haină luminoasă...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avut-ai inimă înfierbântată de suflările Duhului, care risipea şi topea gerul vânturilor celor împotrivitoare, Părinte Dorotee.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ţi sufletul luminat de dumnezeiască cunoştinţă, ai arătat cu scrisori sfinţite vieţuirile sfinţilor, de Dumnezeu insuflate părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Glasul cuvintelor tale şi puterea dogmelor celor veselitoare au străbătut tot pământul, prin dumnezeiescul har,Ppreafericite Dorotee.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă, Fecioară, pe Dumnezeu, Cel pe Care L-ai născut făcându-Se Om, ca să mă mântuiesc de foc şi de iad.

Irmosul

Dă-mi mie haină luminoasă Cela Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, mult-Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.

 

CONDAC

Glasul al 3-lea

Podobie: Fecioara astăzi...

Cu învăţături ortodoxe, sfinţite mucenice, propovăduind, dar dumnezeiesc sfânt pe tine însuţi te-ai adus Făcătorului, întâi în pustnicie cu cuviinţă vieţuind, a doua cu mucenicia tare pătimind; şi după lege ai luat răsplătirea biruinţei de la Hristos Dumnezeu.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Tinerii evreieşti au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au prefăcut, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai stea mult luminoasă, Părinte Doroteie, cu strălucirile nevoinţelor tale luminând sufletele, celor ce cu credinţă strigă: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umblând pe căile cele drepte, te-ai abătut de la prăpastiile înşelătorului şi ai îndreptat către căile vieţii pe cei ce strigau: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu ploile sângiurilor tale ai stins cuptorul înşelăciunii, pururea pomenite şi către apa vieţii te-ai sălăşluit, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De legăturile păcatului scapă ticălosul meu suflet, Născătoare de Dumnezeu şi spre dragostea lui Dumnezeu arată-l desăvârşit, ca să te slăvesc cu credinţă, Născătoare de Dumnezeu, în veci.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Tinerii cei grăitori...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe şarpele care se trufeşte întru răutate l-ai smerit, părinte, smerindu-te întru Domnul şi strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru preaadânci bătrâneţi te-a sălăşluit Ziditorul, ca să te odihneşti la locurile cele neîmbătrânite, preasfinţite părinte, podoaba mucenicilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Având viaţă întocmai cu a îngerilor, dimpreună cu îngerii stai acum înaintea scaunului Stăpânului, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preafrumoasă te-ai arătat, Fecioară, purtând în pântece pe Cel Preafrumos, Căruia cântăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Irmosul

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tinerii cei grăitori de Dumnezeu, în cuptor călcând văpaia cea de foc, au cântat: Binecuvântaţi lucrurile Domnului, pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Naşterea pururea Fecioarei...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un ierarh preaales şi împlinitor al dumnezeieştilor porunci, ai îndreptat turma lui Hristos către dumnezeieştile limanuri, păzind-o nevătămată de vifore potrivnice, părinte înţelepte.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un sfinţit lucrător de cele sfinte, ca un mucenic viteaz, ca un făcător de minuni minunat, ca un dumnezeiesc scriitor de cuvinte, ca un stâlp nemişcat al credinţei ai dobândit slava cea veşnică, Părinte Doroteie.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce dă daruri celor lipsiţi, ca un Dumnezeu cu bunătate bogată, te-a dăruit pe tine Bisericii ca pe un dar dumnezeiesc, pentru a arăta mântuirea credincioşilor, Părinte Doroteie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pomenirea ta cea de Dumnezeu luminată a răsărit în lume, luminând pe credincioşi cu razele darurilor; pe care mărind-o noi, arată-ne părtaşi strălucirii celei dumnezeieşti, care este întru tine, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce porţi în mâini pe Hristos, Care toate le poartă cu voia Sa cea dumnezeiască, roagă-L pe Dânsul, Preacurată, totdeauna să îndrepteze ridicările mâinilor noastre ca tămâia înaintea Lui, Preacurată Fecioară.

Irmosul

Naşterea pururea Fecioarei, Ceea ce s-a arătat mai înainte Dătătorului de Lege, în munte prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetat o slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Strălucind totdeauna cu dogme dumnezeieşti şi chinuindu-te, te-ai adus pe tine dar sfinţit Împăratului celui Nemuritor, Doroteie şi acum locuieşti în Mitropolia cea de sus a celor întâi născuţi, veselindu-te pururea. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

 

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Nu s-a deosebit de Firea cea Dumnezeiască, făcându-Se trup în pântecele tău, ci întrupându-Se, Dumnezeu a rămas, Cel Ce te-a păzit pe tine Maica Sa după naştere Fecioară, ca şi mai înainte de naştere, Însuşi Domnul, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; pe Care cu osârdie roagă-L, să dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Mieluşeaua cea Neîntinată, Fecioara, Maica Cuvântului cea Nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Ce a răsărit dintr-însa fără durere, ca o Maică plângând, a strigat: Vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti, vrând să mântuieşti pe om, de ocara patimilor?

Cuvioasa Macrina Vassopoulos, ucenica lui Gheron Iosif Isihastul: „În mijlocul multei osteneli Îl află cineva pe Dumnezeu”

 

Stareţa Macrina face parte din familia duhovnicească a Cuviosului Gheron Iosif, alături de alte figuri magnifice: bătrânul Arsenie, Efrem Katunakiotul, Iosif Vatopedinul, Efrem Filotheitul, stareţul Haralambie… Viaţa ei este relevantă pentru noi, creştinii de astăzi, în primul rând pentru că ne învaţă cât de importantă este pentru mântuirea noastră tradiţia isihastă, neptică: Rugăciunea lui Iisus, pomenirea deasă a Numelui Domnului este una dintre cele mai eficace căi prin care inima ne este curăţată de patimi. În al doilea rând, maica Macrina ne ajută să conştientizăm valoarea unor virtuţi fără de care viaţa duhovnicească îşi pierde autenticitatea: smerenia, ascultarea de părintele duhovnicesc, dragostea jertfelnică pentru semenii noştri. Cultivând vreme de şapte decenii aceste virtuţi, stareţa Macrina a ajuns la măsurile sfinţeniei. Sfinţenie care devenise transparentă, vizibilă. Părintele Efrem Filotheitul mărturiseşte: „Chipul ei răspândea bunătate, dragoste, sinceritate şi credinţă. Liniştea ei şi cuvântul ei plin de dulceaţă erau sprijin şi izvor de putere pentru toţi cei care o cunoşteau.”

Maria Vassopoulos a văzut lumina zilei în anul 1921, în satul Hatzileri, situat în partea de Vest a Asiei Mici. Tatăl său, Fotie Vassopoulos, era negustor. Împreună cu soția lui, Anastasia, s-a îngrijit să le insufle celor patru copii dragostea de Dumnezeu și râvna pentru dobândirea virtuților creștine. Fotie era o fire foarte milostivă: noaptea lăsa coșuri cu alimente la ușa oamenilor covârșiți de lipsurile materiale. Soția sa, Anastasia, se îndeletnicea cu broderia și era preocupată să cultive în inima ei smerenia, trezvia și rugăciunea.

În 1922, întreaga familie a Mariei a fost nevoită să părăsească satul Hatzileri și să se refugieze mai întâi în cantonamentul din Kardița, pentru ca mai târziu, după doi ani, să se stabilească în cartierul din Nea Ionia-Volos, dedicat refugiaților. Deși la școală Maria a obținut rezultate foarte bune, datorită condițiilor sociale vitrege a trebuit să o abandoneze încă din clasele primare.

„Cât de dulce este Hristos?” Chemarea monahală

La vârsta de șapte ani, Maria a simțit chemarea pentru viața monahală. Era într-o primăvară. Maria se juca împreună cu alți copii de vârsta ei, în apropierea casei părintești. În toiul jocului, Maria i-a îndemnat pe aceștia să înalțe împreună o rugăciune lui Dumnezeu. I-a întrebat pe prietenii săi cum cred că pot ajunge la Dumnezeu. Fiecare și-a spus părerea, iar Maria le-a destăinuit la ce se gândise ea de multă vreme: credea că dacă ar așeza multe mese și scaune unele peste altele, ar reuși să ajungă în cele din urmă la Dumnezeu. La sfârșitul jocului, toți copiii au cântat Doamne, miluiește.

Peste ani, maica Macrina avea să se confeseze ucenicelor sale că după ce s-a ivit în sufletul ei dorința de a se înălța la Dumnezeu în timp ce se ruga cu prietenii săi de joacă, a auzit o voce interioară care a îndemnat-o să urmeze calea monahală. (Stareța Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, trad. din lb. greacă de ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. Evanghelismos, 2015, p. 15) Chemarea lăuntrică a fost însoțită de o stare de umilință care i-a cuprins sufletul și copila a început să lăcrimeze. A alergat spre casă, iar mama ei, căutând-o, a aflat-o stând în fața iconostasului familiei, cu lacrimile prelingându-i-se șiroaie pe obrăjori. Mama a cuprins-o în brațe și a întrebat-o ce s-a petrecut cu ea. Lăcrimând în continuare, Maria i-a mărturisit că dorește să devină monahie. Fiindcă nimeni nu îi vorbise până atunci despre monahism, Maria, deși aflase cuvântul „monahie” de la acel glas lăuntric, nu îi cunoștea sensul exact.

Pe seară, când tatăl său s-a întors acasă, Maria i-a împărtășit și lui această dorință, iar Fotie a întrebat-o de trei ori ce înseamnă cuvântul „monahie”. La fiecare întrebare, fetița a ridicat neștiutoare din umeri. În acest fel, tatăl s-a încredințat că dorința Mariei nu este rodul influenței oamenilor mari, ci vine în chip limpede de la Dumnezeu. Așa că a rugat-o pe Maria să îi aducă un pahar cu apă – într-unul din paharele cu care erau serviți oaspeții casei – și i-a dat micuței binecuvântarea părintească: „Să devii o bună călugăriță, fiica mea!” Fotie i-a oferit și un sfat evanghelic, pe care ea avea să îl urmeze neabătut întreaga viață: „Fiica mea, dacă cineva îți va face cel mai mare rău, tu să-i faci cel mai mare bine care există. Tu să arăți numai dragoste și vei fi răsplătită bine de Dumnezeu.” Despre anii petrecuți în sânul familiei, Cuvioasa Macrina le mărturisea ucenicelor sale: „Anii aceia aveam să-i caut cu lacrimi mai târziu. Căldurosul cuib familial l-am pierdut și am fost lipsită pentru totdeauna de îmbrățișarea plină de afecțiune a părinților mei.”

Când Maria a împlinit opt ani, Fotie a fost înștiințat de un înger că îl va duce la Domnul în lunea din prima săptămână a Postului Mare, iar soția sa îl va urma după un an. Vestitorul ceresc l-a mângâiat, spunându-i: „Pentru copii să nu te mâhnești, căci o mână tare îi va acoperi; îi va ocroti dumnezeiescul har.” Vremea trecând, cuvintele îngerului s-au adeverit: la nouă ani, Maria  și fratele ei, Gheorghe, au rămas orfani.

În anii 1930-1940, care s-au dovedit a fi extrem de dificili pentru întregul popor grec, Maria și frățiorul ei au îndurat foamea, frigul și amărăciunea traiului printre străini. Foamea bântuind în Grecia, cei doi orfani erau ajutați de vecinii lor, care le lăsau în curte, în timpul nopții, câte un coș cu alimente.

După moartea părinților, Maria și fratele ei de patru ani au locuit în aceeași casă cu o mătușă de-a lor. Aceasta se mânia din te miri ce, avea prostul obicei de a înjura și adesea o snopea în bătaie pe Maria. Micuța le îndura mucenicește, în tăcere pe toate, fără să i se împotrivească în vreun fel. Un singur lucru nu răbda: să o audă pe mătușă hulind. În acele momente, Maria refuza mâncarea gătită de mătușă până ce aceasta contenea cu înjurăturile. Îndelunga răbdare a nepoatei a condus-o în cele din urmă pe drumul cunoașterii lui Dumnezeu: înainte de a păși în viața veșnică, Maria a reușit să o convingă pe mătușă să se spovedească și să se împărtășească.

Pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele, Maria a trebuit să muncească din greu, de la vârsta fragedă de nouă ani. Mai întâi a spălat vasele în casa unei familii înstărite, apoi s-a angajat să spargă cu o piatră migdale la un magazin – o muncă istovitoare și dureroasă, degetele copilei fiind mai tot timpul însângerate.

După trecerea la Domnul a părinților ei, Maria a învățat să nădăjduiască doar în ajutorul Maicii Domnului. În această perioadă biografică dificilă, Maria s-a învrednicit de o vedenie care i-a adeverit o dată în plus chemarea pentru viața monahală. Se făcea că se afla într-o grădină plină de verdeață, deosebit de frumoasă. Deodată, s-a apropiat de ea o femeie înveșmântată în negru, care purta la piept un prunc de trei anișori. Copilul s-a desprins dintr-odată din brațele mamei și s-a pornit să alerge prin iarbă. Mama pruncului a chemat-o la sine pe Maria și a rugat-o să îl prindă pe micuț, promițându-i în schimb un dar. Maria l-a prins cu multă osteneală pe prunc și l-a întrebat: „Cât de dulce este Hristos?” Copilul nu i-a răspuns, dar și-a așezat mânuțele de-a dreapta și de-a stânga gurii Mariei. Apoi a suflat spre ea, iar Maria și-a simțit sufletul invadat de o dulceață și o mireasmă de nedescris. Mama pruncului a pus pe degetul copilului și pe cel al Mariei câte un inel. Această vedenie a pus o pecete adâncă asupra inimii Mariei: vreme de doi ani nu s-a mai atins de dulciuri, vrând să păstreze acea dulceață a harului dumnezeiesc. Din acel moment a început să se îmbrace doar în haine cernite și să poarte batic, pentru a se asemui și mai mult chipului monahal.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Un alt eveniment care i-a marcat semnificativ biografia a fost întâlnirea cu părintele Efrem Karayanis, fiul duhovnicesc al lui Gheron Iosif Isihastul. Într-o bună zi, părintele Efrem a vizitat familia la care muncea Maria. Ea tocmai se trudea să aprindă focul la cazanul cu rufe, însă străduința ei se dovedea deșartă. Părintele Efrem s-a apropiat de copila mâhnită și a întrebat-o ce a pățit. Aflând ce o amăra, părintele a făcut de trei ori semnul Sfintei Cruci deasupra lemnelor, apoi a sfătuit-o să aprindă focul și să sufle din nou în el. Maria a făcut întocmai, iar focul s-a aprins. De la părintele Efrem Maria a aflat multe lucruri despre tradiția isihastă, despre Rugăciunea lui Iisus și harismaticul povățuitor duhovnicesc Gheron Iosif (1897-1959). Părintele Efrem, care la acea vreme avea ascultarea de preot în Biserica Sfântului Apostol cel Nou din Volos, a devenit de atunci duhovnicul Mariei.

La vârsta de 12 ani, Maria s-a angajat în fabrica unui om bogat din Volos, care era și un bun creștin. Urmând predaniei lui Gheron Iosif, se nevoia aici rostind mereu Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa.” Colegele de serviciu ale Mariei mărturiseau că rugăciunea continuă pe care o săvârșea făcea ca chipul ei să strălucească, iar gura să îi izvorască bună mireasmă. (idem, p. 21)

Maria a căpătat și mai multă râvnă pentru rostirea Rugăciunii lui Iisus în urma unei întâmplări. Îndreptându-se într-o dimineață către serviciu, i-a apărut în cale diavolul, care i s-a plâns: „Ah, ce ți-aș fi făcut dacă nu țineai ceea ce ai în mână!” Vrăjmașul mântuirii omului se referea la metanierul cu ajutorul căruia Maria rostea continuu Rugăciunea preasfântului nume al lui Iisus.

O altă persoană care a ajutat-o mult din punct de vedere duhovnicesc, dar și material, a fost Victoria Moraitu, mama starețului Efrem Filotheitul. Părintele Efrem (foto – centru, n.edit.) va povesti mai târziu: „În perioada când stareța (Macrina) lucra la fabrica lui Matsangos, în fiecare zi trecea prin fața casei noastre atunci când mergea la lucru. Avea o legătură atât de strânsă cu mama mea încât nu se poate descrie în cuvinte. Aceste două femei aveau multă dragoste între ele…” Maria și Victoria privegheau nopțile împreună, bătând multe metanii și rugându-se cu lacrimi. Victoria se purta ca o adevărată mamă față de Maria: se îngrijea să nu îi lipsească hrana și o povățuia în viața duhovnicească.

Mergând odată în pelerinaj, de praznicul Sfântului Apostol cel Nou, în satul Sfântului Lavrentie-Piliu, Maria a zărit în apropierea bisericii un pustnic bătrân, care zăcea istovit de puteri pe o lespede de piatră. Acesta a chemat-o la sine și i-a poruncit: „Tu, vino-ncoace! Du-te și cere cuiva un covoraș vechi! Caută și o piatră și adu-mi-le.” Maria a făcut ascultare. A găsit un covoraș, o piatră și i le-a adus bătrânului cu chip cuvios. Drept mulțumire, pustnicul i-a spus: „Fiica mea, îți dau trei sfaturi pe care să le pui în faptă. Să te rogi neîncetat cu rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Când vei ieși din casă, să nu privești nici în dreapta, nici în stânga, nici în sus, ci doar în pământ. Deși ești săracă, cu puținii bani pe care îi vei avea, după ce îi vei face mărunțiș, să dai milostenie când vei întâlni vreun sărac sau cerșetor, încât cu bănuțul tău și cu milostenia celorlalți creștini să-și ia și el puțină pâine. (idem, p. 26)

Sufletul Mariei a primit ca un pământ roditor cuvintele bătrânului și în tot restul zilelor sale s-a străduit să înmulțească virtutea milosteniei față de toți oamenii nevoiași pe care i-a întâlnit în cale.

Trăiri și arătări dumnezeiești în focul încercărilor

În 1940, în timpul Postului Maicii Domnului, după ce s-a săvârșit Sfânta Liturghie, Maria a pornit, însoțită de alte șase surori întru Hristos, spre cartierul Sfântului Onufrie din Volos. Dorea să aprindă candelele din Paraclisul Sfântului Nicolae Kremastou. Flămânzind, Maria le-a împărtășit însoțitoarelor dorința sa tainică: „Ce bine ar fi fost dacă am fi avut o felie de pâine și o smochină să mâncăm!” Ajungând la Paraclisul Sfântului Nicolae, au aprins candelele și au înălțat cântări de laudă. Ducându-se să aprindă și candelele din interiorul Sfântului Altar, Maria a zărit pe Sfânta Masă un pachețel. Le-a înștiințat cu multă bucurie pe prietenele ei că au primit un dar de la Sfântul Nicolae. Când au deschis pachețelul, au găsit în el șapte felii de pâine și șapte smochine. (idem, p. 27)

În același paraclis, în luna octombrie a anului 1940, Maria a fost martora unei minuni care vestea anii grei în care poporul grec a stat sub ocupație germană, precum și nenumăratele pătimiri pe care a fost nevoit să le îndure în tot acest timp. Privind la crucea care se afla în spatele mesei Sfântului Altar, Maria a văzut cum de la coroana cu spini și din coasta Mântuitorului se prelingea apă amestecată cu sânge.

În timpul ocupației naziste, Maria a suferit cumplit de foame, ajungând până la stadiul în care nu s-a mai putut ridica în picioare din pricina slăbiciunii. Sfârșită de puteri, I se ruga Domnului: „Dacă este voia Ta, ia-mă! Mai bine să mor.” Se hrănea cu verdețuri care creșteau în apropierea casei sale și care, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, odată culese, peste noapte se înălțau la loc. Din aceste verdețuri Maria o hrănea și pe o fetiță bolnavă de tuberculoză de care se îngrijea.

Mergând odată în Zagora – situată în estul regiunii Pilion – pentru a face rost de alimente, pe drumul de întoarcere, care durase șase ore, istovită de puteri, Maria a leșinat. Când și-a revenit în simțiri, a observat că o durere acută în zona coastelor o împiedica să respire. În plus, alimentele pe care le obținuse cu atâta trudă dispăruseră. Medicul pe care l-a consultat i-a adus la cunoștință că are pleurezie. Întorcându-se acasă, noaptea, Maria stătea pe întuneric, se ruga Maicii Domnului și se gândea că în curând își va da obștescul sfârșit. Deodată, camera a fost inundată de o lumină puternică și a văzut o monahie înveșmântată în schima mare, îmbrobodită cu o basma care avea pe ea o cruce de culoare roșie. Cucernica maică a întrebat-o cu glas duios pe Maria: „Nu mai poți?” Ea i-a mărturisit că au părăsit-o puterile și că îi pare rău după alimentele pierdute. Maica Domnului, care luase înfățișarea acelei monahii, a liniștit-o și i-a spus că ea o va tămădui. A făcut semnul Sfintei Cruci deasupra ei, a învelit-o cu plapuma pe care Maria o moștenise de la mama sa și i-a spus că de acum se va însănătoși. Maria a simțit pe dată că nu o mai doare nimic și că istovirea și foamea s-au depărtat de la ea.

În vremea ocupației germane, deși Maria era nevoită să lucreze în fiecare zi nouă-zece ore, se trezea dimineața la ora trei și mergea pe jos timp de o oră până la biserică, pentru a lua parte la Sfânta Liturghie.

De multă vreme Maria își dorea să ajungă să se închine la Locurile Sfinte. Ocazia s-a ivit sub forma unei călătorii la Ierusalim, în care ar fi trebuit să fie însoțită de trei credincioase. În cele din urmă, Maria a renunțat la călătorie, iar cele trei femei au pornit fără ea în pelerinajul spre Ierusalim. În timp ce se găsea acasă, i s-a arătat într-o vedenie îngerul păzitor, care a invitat-o: „Vino să mergem la Locurile Sfinte.” Maria nu a apucat să-și revină din uimire când s-a văzut dintr-odată la Ierusalim, înveșmântată în haine albe cu cruci roșii desenate pe ele, călăuzită fiind de îngerul păzitor. Se deplasau cu repeziciune de la un loc la altul. Îngerul a dus-o la Biserica Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a îndemnat-o: „Soră, vino să vezi unde S-a zămislit Hristos.” Aici îngerul a cântat troparul Bunei Vestiri. Apoi a îndrumat-o spre Peștera Nașterii, și ajungând acolo îngerul i-a grăit: „Vino, soră, și vezi unde S-a născut Hristos.” Aici îngerul a cântat troparul „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru…” Pe muntele Golgotei, îngerul a îmbiat-o: „Soră, vino să vezi unde S-a răstignit Hristos.” Apoi îngerul a cântat: „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii…” Următorul punct al minunatei călătorii a fost Sfântul Mormânt, unde îngerul păzitor a îndemnat-o: „Soră, vino și vezi unde a înviat Hristos.” Aici îngerul a cântat „Hristos a înviat din morți…” În timpul miraculosului pelerinaj, cele trei credincioase cu care ar fi trebuit să călătorească Maria la Ierusalim au văzut-o mergând înaintea lor. Când au revenit acasă, în Volos, întâlnindu-se cu Maria, i-au reproșat că le-a tăinuit faptul că în cele din urmă a pornit în pelerinaj la Locurile Sfinte cu același grup de credincioși.

Intrarea în monahism. Alegerea ca stareță

Gheron Iosif Isihastul a profețit că Maria va urma calea monahală. Pe când Maria încă se afla în lume, bătrânul îi trimitea regulat scrisori prin care o călăuzea duhovnicește. Odată, Maria și o prietenă de-a ei întru Hristos, Fotini, l-au rugat pe starețul Iosif să le trimită ca binecuvântare o cruciuliță meșterită de el. Acesta le-a îndeplinit dorința: când trei pelerini din Volos l-au cercetat în Sfântul Munte, le-a dat cruciulițele pentru Maria și prietena ei, dezvăluindu-le că Maria va îmbrăca schima îngerească, iar Fotini se va căsători.

La vârsta de 36 de ani, Maria părăsește lumea și alege să viețuiască alături de surorile sale întru Hristos, monahiile Singlitichia, Efrema, Atanasia, Arsenia și Melania. Toate făceau ascultare totală de starețul Iosif Isihastul. Urmau întru totul programul său duhovnicesc centrat pe îndeletnicirea continuă cu Rugăciunea lui Iisus, ascultare și priveghere. Maria devine, prin dumnezeiasca pronie, Macrina. Prin harismele dobândite de la Dumnezeu, starețul Iosif cunoștea de la mare distanță starea duhovnicească a fiecăreia dintre ucenicele sale și le oferea prin scrisori sfaturile potrivite.

În biografia pe care i-a dedicat-o starețului Iosif Isihastul, părintele Efrem Filotheitul relevă foloasele duhovnicești pe care le dobândește creștinul care se nevoiește să rostească des Rugăciunea lui Iisus. Astfel, Rugăciunea lui Iisus are „puterea de a domoli patimile”, fiindcă: 1. Prin Rugăciunea lui Iisus „mintea nu se răspândește în multe cuvinte, precum se întâmplă la slujbe, ci se adună în puține cuvinte”, „absoarbe rugăciunea cu mai multă ușurință și intră împreună cu ea în adâncul inimii”; 2. Rugăciunea lui Iisus „este la îndemâna oricui (…) indiferent de erudiția sau sporirea duhovnicească pe care o are”; 3. „Poți să rostești Rugăciunea toată ziua și oriunde”, iar „ea pe toate le sfințește și pe demoni îi înfricoșează.” (Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Ed. Evanghelismos, 2010)

Între anii 1962 și 1963, maicile au cumpărat terenul din satul Portaria-Volos și au zidit așezămintele Mânăstirii Maicii Domnului Hodighitria. În 1963, a fost tunsă în monahism Victoria, mama starețului Efrem Filotheitul. Îmbrăcând haina monahală, Victoria a primit numele de Teofana. La rândul ei, maica Teofana i-a fost nașă de călugărie Mariei. Iar Maria a devenit maica Macrina, primind numele Sfintei Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare. Intrarea Mariei în cinstitul cin monahal s-a săvârșit în timpul Pavecerniței. Tunderea ei în monahism a fost săvârșită de starețul Efrem. Cu acest prilej, maica Macrina s-a învrednicit de următoarea vedenie: se făcea că soarele răsărea din Sfântul Altar, scăldând întreaga biserică în nezidita lumină. Vreme de 40 de zile sufletul maicii Macrina a rămas în această stare binecuvântată: petrecea într-un duh de pocăință atât de adâncă încât lacrimile i se prelingeau continuu pe obraz. Această stare de străpungere a inimii se manifesta și în alt chip. În primele zile după îmbrăcarea în schima mare, de fiecare dată când își îndrepta privirea spre icoana Judecății de Apoi, care era zugrăvită în afara chiliei sale, sufletul îi intra în stare de contemplație și simțea acut flăcările iadului. (Stareța Macrina Vassopoulos, op. cit., p. 41)

Monahiile care viețuiau în mânăstirea din Volos aveau mare nevoie de o stareță care să le îndrume. Pe Maria, deși o recomandau virtuțile duhovnicești pe care le dobândise deja, nu o recomandau anii: unele monahii erau mai în vârstă ca ea. L-au rugat pe starețul Iosif să facă rugăciune pentru ca Dumnezeu să le descopere voia Sa. La scurtă vreme, în timp ce se ruga, starețul Iosif a văzut o livadă cu multă verdeață, iar pe Maria stând în mijlocul ei, înconjurată de oi. Dintr-odată, s-a ivit o maimuță care voia să se apropie de oi, însă Maria a gonit-o cu un baston din trestie. Gheron Iosif le-a scris maicilor: „Dumnezeu pe Maria a ales-o, partea cea bună.” Dar fiindcă Maria, din smerenie, refuza să accepte funcția de stareță, starețul Iosif s-a rugat ca Domnul să îi adeverească voia Lui. Răspunsul a venit sub forma unei vedenii pe care Maria a avut-o: se făcea că Sfântul Ioan Botezătorul se urca la cer, ținând un baston în mână, iar Maria pășea în urma Înaintemergătorului Domnului, fiind urmată de restul monahiilor. (idem, pp. 35-37) După ce a primit această încredințare, maica Macrina a acceptat să își asume rolul de conducătoare a mânăstirii din Volos și de povățuitoare duhovnicească a surorilor sale întru Hristos.

În cuvintele pe care le adresa ucenicelor sale, stareța Macrina punea un accent deosebit pe virtutea ascultării, pe pomenirea continuă a Numelui Domnului și pe manifestarea dragostei jertfelnice față de aproapele. Spunea, spre exemplu: „Harul lui Dumnezeu, care vine prin preadulcele Nume al lui Iisus, înmoaie sufletul. Chiar de s-ar prăbuși lumea, înlăuntrul lui există blândețe, înfrânare, pace, o stare de veselie. Când se vede cineva pe sine un nimic, iar patimile sale mari, atunci se apropie de Dumnezeu. În timp ce, dacă se uită la unul și la altul, atunci este departe de Dumnezeu.” „Când vedem că o monahie este în ispită, să spunem: Astăzi nu voi bea trei pahare de apă, ci voi bea numai unul. Sau: nu voi mânca două felii de pâine, ci voi mânca numai o jumătate, pentru ca Dumnezeu s-o ajute pe sora mea. Dumnezeu, văzând că facem această înfrânare pentru o soră de-a noastră, ne dăruiește mila Sa și nouă, și surorii noastre.” „Când monahul se încinge cu ascultarea, cu smerenia și cu rugăciunea, trăiește o viață paradisiacă. Nu se teme nici de diavolul, nici de nimic, ci simte numai o bucurie duhovnicească înlăuntrul său.” „Înlăuntrul ascultării și înlăuntrul smereniei sunt toate virtuțile.” (idem, pp. 67, 84, 86)

Harismele maicii Macrina

Maica Macrina învățase de la tatăl ei și de la pustnicul pe care l-a întâlnit în satul Sfântului Lavrentie valoarea enormă pe care o are milostenia pentru mântuirea sufletului. Monahiilor aflate sub ascultarea sa le spunea adesea: „Maica Domnului nu trece cu vederea. Dai una, iar ea îți dă o sută. Dacă vom avea această credință, orice vom da din casa Maicii Domnului, toate sunt binecuvântarea ei. De aceea harul Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu ne întărește și ne ajută.” Deseori le împărțea străinilor care poposeau la mânăstirea din Volos pâine proaspătă, frământată și coaptă cu multă dragoste de maici.

Rugăciunea a fost o altă virtute duhovnicească pe care maica Macrina a cultivat-o încă din copilărie. Odată a implorat- o pe Maica Domnului să o învețe rugăciunea curată, care ajunge nestingherită la Dumnezeu. Noaptea i s-a înfățișat un înger înveșmântat în alb, care i-a arătat cum trebuie să se roage, pornind de la starea duhovnicească pe care o are în acel moment. Astfel, când inima credinciosului e cuprinsă de dragostea desăvârșită pentru Dumnezeu, el trebuie să își înalțe mâinile. Când duhul omului petrece în smerenie, cugetând la patimile Domnului, trebuie să își plece spre pământ capul și să își împreuneze mâinile; iar când este războit aprig de patimi, să își așeze mâinile dinapoia sa, ca un condamnat la moarte. Apoi maica Macrina a văzut îngerul îngenuncheat, plângând cu amar și întinzându-și mâinile ca și cum ar fi vrut să cuprindă picioarele Mântuitorului. Și a înțeles că în acest fel trebuie să se roage cel care se simte mai prejos de toate făpturile zămislite de Dumnezeu.

Maica Macrina primise și darul de a se ruga pentru sufletele celor adormiți și de a descoperi starea duhovnicească în care se găsesc acestea. Îi pomenea asiduu la rugăciune, cu multă frângere de inimă, mai ales pe cei care se săvârșiseră din viața pământească nespovediți sau pe aceia care plecaseră din această lume ducând cu ei păcate de moarte.

Avea multă evlavie pentru Sfântul Efrem Sirul și își hrănea continuu sufletul cu scrierile sale. Odată, pe când se afla în chilie, Sfântul Efrem i s-a înfățișat sub chipul unui pustnic îmbrăcat în schimă, purtând pe umăr o traistă. I-a dezvăluit cine este, a chemat-o la sine, a binecuvântat-o și a sărutat-o părintește pe cap. Apoi s-a făcut nevăzut. Zile în șir, maica Macrina și-a simțit sufletul învăluit de căldură și bucurie. (idem, pp. 41-48)

„Fiule, această stareță e numai mireasmă!”

Printre personalitățile duhovnicești pe care le-a întâlnit de-a lungul vieții maica Macrina s-au numărat starețul Efrem Katunakiotul (1912-1998), ucenicul lui Gheron Iosif, părintele Sofronie Saharov (1896-1993) și sfinții Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) și Paisie Aghioritul (1924-1994). Rugându-se odată părintele Efrem Katunakiotul pentru maica Macrina, a primit înștiințare de la Duhul Sfânt că este foarte sporită în viața duhovnicească, ea ajungând la măsurile starețului ei, Gheron Iosif. Altădată, la vremea rugăciunii, părintelui Efrem i s-au arătat în vedenie doi stâlpi de lumină care se înălțau deasupra Mânăstirii Portaria din Volos. Ei simbolizau rugăciunea de foc a stareței Macrina și a maicii Teofana, mama părintelui Efrem Filotheitul. Starețul Efrem se mira: „Ia te uită! Noi aici [în Sfântul Munte Athos], pe stâncile astea, atât de mult ne ostenim ca să aflăm câteva fărâmituri, iar acestea, în lume fiind, primesc atât de mult har! Ce fac ele acolo?” (Arhimandritul Efrem Filotheitul, op. cit., p. 377).

Primind odată câteva semințe uscate de la maica Macrina, Gheron Efrem Katunakiotul i-a mărturisit celui care i le adusese: „Fiule, această stareță e numai mireasmă!”

În 1990, vizitându-l pe Sfântul Iacov Țalikis (1920-1991) la Mânăstirea Cuviosului David „Bătrânul” din Evia, maica Macrina era însoțită de mai multe surori din obște. La un moment dat, Cuviosul Iacov le-a spus acestora: „Stareța Macrina nu este numai maica voastră, ci este și maica noastră și maica întregii Biserici. Dacă aș fi fost în Volos, aș fi mers în fiecare dimineață și i-aș fi sărutat mâna. Atât de mare evlavie am față de stareța Macrina.”

În 1992, maica Macrina a plecat în America, în statul Pennsylvania, pentru a le întări duhovnicește pe maicile care întemeiaseră în 1989 Mânăstirea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pe stareța lor, Taxiarhia (1938-1994).

„Petrecem la mormânt un trup sfințit și înduhovnicit, o biserică a lui Dumnezeu Atotțiitorul, un sălaș al Sfântului Duh”

În anul 1987, maica Macrina a descoperit că suferă de cancer la intestinul gros. A călătorit până în localitatea Roustika, situată lângă Rethimnos, pentru a-l întâlni pe părintele Stavros Țagarakis. Acesta moștenise din familie o cruce care avea înăuntru o părticică din Cinstitul Lemn pe care a fost răstignit Mântuitorul. Și astăzi este cercetat de numeroși bolnavi, care vin cu credința că atingându-se de Lemnul pe care a pătimit Domnul vor dobândi tămăduire trupească și sufletească. Părintele Stavros a binecuvântat-o pe maica Macrina, iar stareța „a trăit atunci cu intensitate lucrarea tămăduitoare a Cinstitei Cruci, simțind micșorarea cancerului.” (Stareța Macrina Vassopoulos, op. cit., p. 57)

Nu după multă vreme, maica Macrina a plecat la Londra, pentru o intervenție chirurgicală. Au însoțit-o părintele Efrem Filotheitul – care, după adormirea întru Domnul a starețului Iosif, i-a fost călăuză duhovnicească – și două monahii, Efrema și Macrina. A luat cu sine și o icoană a Sfinților Doctori fără de arginți, pe care o primise ca binecuvântare de la Gheron Iosif. În timpul convalescenței, stareța a fost îngrijită în chip minunat de Sfinții Doctori fără de arginți, iar la căpătâiul patului a văzut cum o vegheau, privind-o duios, doi vestitori cerești: îngerul păzitor și îngerul schimei mari. Îngerul păzitor i-a făcut cunoscut că nu o va lua atunci de pe pământ, ci peste șapte ani.

Când s-au scurs cei șapte ani, simțind că în curând va părăsi viața pământească, le-a încunoștințat pe maici despre aceasta. Stareța și-a amintit cuvintele îngerului păzitor și a avut un vis în care se făcea că stareța Taxiarhia, care trecuse deja la Domnul, s-a apropiat cu pași repezi de ea și a vrut să o ia cu sine.

De multă vreme, maica Macrina dorea să se închine înaintea Brâului Maicii Domnului. Dumnezeu i-a îndeplinit și această dorință din urmă: Cinstitul Brâu a ajuns în mânăstirea maicilor din Volos, iar stareța l-a așezat cu adâncă evlavie în biserica mare, al cărei hram era Adormirea Născătoarei de Dumnezeu. După ce s-a închinat, a spus: „Acum, după ce a venit Cinstitul Brâu, voi pleca.” Cu câteva zile înainte de trecerea ei la Domnul, maica Macrina și-a chemat ucenicii răspândiți prin lume, le-a dăruit ultimele povețe duhovnicești și le-a împărțit ca binecuvântare obiecte din chilia ei. S-a mutat la cele veșnice pe 4 iunie 1995, într-o zi de duminică, de praznicul Sfinților Părinți.

În pătrunzătorul cuvânt pe care l-a rostit la înmormântare, starețul Efrem Filotheitul a spus la un moment dat, evidențiind nenumăratele virtuți și harisme cu care Domnul a împodobit-o pe ucenica sa: „Ai adormit somnul sfinților, o, sfințit cap și preacinstită Macrina. Sufletul tău cel curat și fără patimă a zburat spre înălțime, spre Cel pe Care L-ai dorit din fragedă copilărie și cu căldură L-ai urmat, pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Cel de mii de ori mai adorat și de mii de ori mai dorit decât orice. Iar acum, curat și mai adevărat – oglinzile dezlegându-se – vezi față către față pe cerescul Mire al sufletului tău, pe Împăratul slavei, Iisus Hristos.

O, binecuvântată adunare, cuvioșilor părinți stareți și cuvioase maici starețe, sfințită obște a acestei sfinte mânăstiri, ceată feciorească de monahi și monahii, binecuvântați creștini și frați ai mei în Duhul Sfânt, cu adevărat sfinte moaște înmormântăm astăzi! Trup fecioresc predăm astăzi pământului, maicii noastre de obște. Și într-adevăr înmormântăm astăzi o adevărată monahie – după omul cel dinlăuntru –, care a cinstit cum se cuvine marea și îngereasca schimă a tagmei noastre monahale cea asemenea cu îngerii. Petrecem la mormânt un trup sfințit și înduhovnicit, o biserică a lui Dumnezeu Atotțiitorul, un sălaș al Sfântului Duh. (…)

Dormi de acum, o, fericită și de trei ori fericită Sfântă Stareță Macrina, până la slăvita A Doua Venire a lui Hristos. Noi, smeriții tăi fii și frați, am scris în inimile noastre cu litere de neșters sfaturile tale pline de duh și neînșelate. Și vom călători cealaltă vreme a vieții noastre potrivit învățăturilor tale cele insuflate de Dumnezeu. Ai unit într-un chip desăvârșit și discret trăirea sfântă a vieții monahale cu dragostea maternă curată și dezinteresată față de toți. Pentru aceasta ai și fost atât de mult iubită de miile de ortodocși, clerici, monahi și mireni, pe care i-ai hrănit duhovnicește, povățuindu-i la calea cea următoare a lui Hristos, la urmarea smereniei Lui și la tămăduirea patimilor trupului și sufletului lor. Călătorește acum către Ierusalimul cel de Sus, către Iisus Hristos, pe Care atât de mult L-ai iubit, și stând înaintea Sfintei și de viață făcătoarei Treimi, roagă-te pentru noi toți, o, sfântă și pururea Fericită Maică Macrina!”

Articolul a apărut inițial în revista Lumea monahilor nr. 131 / mai 2018. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . 

Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preiubită!

 

Rugăciune către Maica Domnului care desface nodurile (necazurile)

O, Mamă prea iubită şi Preasfântă Fecioară Maria, Tu care desfaci “nodurile” ce îi sufocă pe copiii Tăi, întinde-ţi mâinile milostive spre mine. Îţi încredinţez astăzi acest “nod” (numim necazul) şi toate consecinţele negative. Îţi dau acest “nod” care mă chinuie, mă face nefericit şi mă împiedică să mă unesc cu tine şi cu Fiul Tău, Mântuitorul meu. Cred cu tărie că poţi să desfaci acest „nod” pentru că Domnul Iisus îţi dă întreaga putere. Tu eşti Mama mea, ştiu că vei face aceasta pentru că mă iubeşti cu însuşi iubirea Lui Dumnezeu. Maica Domnului, care desfaci “nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită!

O, Mamă prea iubită, izvorul tuturor harurilor, inima mi se îndreaptă azi către tine. Recunosc că sunt păcătos şi am nevoie de ajutorul tău. Încredintez în mâinile tale acest “nod” şi te rog să mă ierţi că am neglijat adeseori harurile pe care tu le obţii pentru mine. Maica Domnului, care desfaci “nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită!

Preasfânta mea Mijlocitoare, Împărăteasa cerului, Tu ale cărei mâini primesc şi împart toate bogăţiile Cereşti. Depun în mâinile tale acest “nod” al vieţii mele. Îi cer iertare Părintelui Veşnic pentru greşelile mele ca Tu să poţi desface acest “nod” pentru a-mi uşura viaţa. Maica Domnului, care desfaci “nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi multumesc, Măicuţa mea preaiubită!

Maică Sfântă Preaiubită, care îi primeşti pe toti cei care te caută, îndură-te de mine. Depun în mâinile tale acest “nod” greu. El îmi alungă pacea, imi paralizează sufletul, mă impiedică să merg către Domnul meu, şi să-mi pun viaţa în slujba Lui. Desfă, te rog, acest “nod” din viaţa mea, o, Măicuţă Bună. Cere de la Fiul Tău iubit, vindecarea credinţei mele paralizate, care se lasă doborâtă. Mergi alături de mine, să încetez să mă tot plâng, să învăţ, să mulţumesc în fiecare clipă şi să surâd încrezator în puterea ta. Maica Domnului, care desfaci “nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită!

Mamă care desfaci “nodurile”. Blândă, generoasă şi plină de iubire, mă îndrept către tine pentru a încredinţa încă o dată, în mâinile tale, acest nod. Îţi cer înţelepciunea lui Dumnezeu, ca să acţionez în lumina Spiritului Sfânt, pentru a deznoda toate aceste dificultăţi. Eliberează-mă de amărăciunea, de mânia şi de ura cauzate de acest “nod” în sufletul meu. Dă-mi blândeţea ta, ca să învăţ să meditez totul în tăcere în inima mea. Harul lui Dumnezeu să vină asupra mea pentru a trăi o viaţă nouă. Maica Domnului, care desfaci “nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preiubită!

Regina şi Mama Îndurării, îţi predau acest “nod” al vieţii mele. Şi te rog să-mi dai o inimă care să ştie să fie răbdătoare, în timp ce Tu desfaci acest “nod” greu al vieţii mele. Învaţă-mă să perseverez în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, să mă spovedesc, să mă împărtăşesc şi rămâi mereu cu mine. Pregăteşte-mi inima pentru a sărbători cu îngerii Harul pe care tu eşti pe cale să mi-l obţii. Distruge capcanele care au provocat aceste “noduri” în viaţa mea. Îţi dau inima şi tot ce-mi aparţine: casa, familia, bunurile exterioare şi interioare, să-ţi aparţină pentru totdeauna. Să ştergi cu milostivirea ta lacrimile din ochii mei, şi să mă primeşti în braţele tale. Învăluieşte-mă în mantia ta de iubire, păstrează-mă sub ocrotirea ta. Te rog să-mi desfaci acest “nod” pentru totdeauna. Sper în tine Maica Domnului, care desfaci “nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine!

Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preiubită!