În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian şi a celor împreună cu el patru prunci: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie şi Paula fecioara şi muceniţa.
Acest
Sfânt Luchilian a trăit în zilele împăratului Aurelian, mai înainte
preot idolesc fiind, bătrân de vârstă şi cărunt, locuind aproape de
cetatea Nicomidiei. Deci întorcându-se spre credinţa lui Hristos şi
fiind adus înaintea comitelui Silvan, pentru ca să se lepede de Hristos
şi să-şi ţină legea cea dintâi, a fost zdrobit la fălci şi bătut cu
toiege, şi spânzurat cu capul în jos. După aceea a fost băgat în
temniţă, şi a aflat acolo băgaţi trei tineri pentru credinţa cea în
Hristos. Apoi iarăşi a ieşit cu dânşii înaintea comitelui şi stând
nemişcat în credinţa lui Hristos, a fost băgat într-un cuptor şi ars
împreună cu tinerii aceia; dar pogorându-se ploaie de sus, a stins
focul şi au ieşit sănătoşi; şi primind hotărârea cea de pierzare
împreună cu tinerii a fost adus în Bizanţ din porunca comitelui. Deci
tinerilor le-au tăiat capetele, iar pe sfântul l-au spânzurat pe o
cruce şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, fiind acolo de faţă şi
Sfânta fecioară Paula, care pe cale avea grijă de rănile lui.
Şi
dacă s-au săvârşit sfinţii, Sfânta Paula le-a luat moaştele lor, şi a
purtat grijă de ele pentru că ea era credincioasă din moşii ei, şi avea
şi slujba aceasta de a intra în temniţă, să slujească, să lecuiască
şi să hrănească pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Deci fiind şi ea
prinsă a fost adusă către comit şi nevrând a jertfi idolilor, întâi au
dezbrăcat-o şi au bătut-o cu bice, după aceea cu toiege. Şi topindu-se
foarte la trup de nevoinţă şi de durerea rănilor, prin arătare de înger
s-a făcut sănătoasă, şi luă îndrăzneală la mucenicie. Apoi iarăşi
aducându-se înaintea comitelui, a fost din nou mult chinuită în
felurite chipuri şi primind hotărârea cea de pierzare şi sosind la
Bizanţ după porunca comitelui, şi mergând la locul unde se săvârşiseră
Sfântul Luchilian cu tinerii, i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa
muceniciei şi se face praznicul lor în biserica preasfintei lor
mucenicii, ce este aproape de Arhanghelul Mihail la Oxia.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie, făcătorul de minuni.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Ieria, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Papos, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Clotilda, regina Francilor (sec. V-VI).
Sfânta Clotilda era fiica lui Chilperic, care împreună cu cei doi fraţi ai săi stăpânea regatul Burgundiei, de la Jura la Durance. S-a născut prin 475, în vremea în care, după căderea Imperiului Roman, popoarele barbare (burgunzii, vizigoţii, francii şi alamanii) se băteau pentru a-şi împărţi Galia. Ortodoxă după mamă, în timp ce toţi ceilalţi suverani burgunzi erau părtaşi ai arianismului, a trebuit să se exileze după ce unchiul său i-a omorât părinţii şi a trăit pios la Geneva. Tânăra şi frumoasa prinţesă fiind remarcată de ambasadorii lui Clovis, regele Francilor, acesta o ceru în căsătorie, pentru a consfinţi alianţa poporului său cu burgunzii (în jurul lui 492). Prin blândeţea şi exemplul felului său de a se purta plin de virtute, regina avea mare trecere la Clovis, care acceptă să le fie botezat copilul bolnav, iar acesta se vindecă prin rugăciunile maicii sale. Dar Clovis continua să rămână surd la îndemnurile soţiei sale, până în ziua în care, trebuind să îi înfrunte pe alamani la Tolbiac, dincolo de Rin (496), înspăimântat de superioritatea adversarului, se adresă "Dumnezeului lui Clotilda" şi îi promise să accepte botezul dacă îl va ajuta să iasă învingător. Francii triumfară iar regele îşi ţinu promisiunea şi, după ce a primit învăţătura catehezei de la Sfântul Vaast (prăznuit la 6 februarie), a fost botezat în ziua de Crăciun a anului 496, de către Sfântul Remi, episcop al oraşului Reims (prăznuit la 1 octombrie). Botezul lui Clovis şi al altor trei mii de nobili şi soldaţi franci împreună cu el, a deschis calea încreştinării poporului său, menit să devină o naţiune creştină cu un viitor promiţător.
Regina Clotilda a continuat să insufle suveranului mai multă indulgenţă faţă de duşmanii săi şi respectul faţă de instituţia Bisericii. Datorită ei a fost construită la Paris, capitala lor, o biserica închinată Sfinţilor Apostoli (astăzi Sfânta Genoveva), în care au fost îngropate rămăşiţele Sfintei Genoveva (prăznuită pe 3 ianuarie), pentru care Clotilda avea mare evlavie.
La moartea lui Clovis, regina, în vârstă de abia patruzeci de ani, se retrase la Tours, pe lângă biserica Sfântului Martin (prăznuit la 11 noiembrie), al cărui cult de asemenea l-a încurajat. Ea îşi petrecu în fapte de milostenie plăcute lui Dumnezeu zilele rămase. Deţinând o mare avere, îţi răspândi binefacerile peste numeroase Biserici şi Mănăstiri. Sfântul Grigore de Tours scria despre ea : "Era considerată în acea vreme nu ca o regina ci ca o slujitoare directă a lui Dumnezeu (...) Nu se lăsa pradă nici puterii regatului fiilor săi, nici bogăţiilor, nici ambiţiilor veacului acestuia, ci ajunse prin umilinţă la harul Duhului Sfânt". A dat atât de mult încât la moartea sa - se spune - nu mai avea nimic ce să împartă altora.
Crunt lovită de pierderea fiului său mai mare, Clodomir, în războiul împotriva burgunzilor, ea îi luă pe cei trei copilaşi ai acestuia la Tours. Când ceilalţi doi fii ai săi, Clotaire, şi Childebert, îi cerură să îi trimită pe orfani la Paris pentru a fi puşi pe tron, se supuse fără cea mai mică bănuială, dar la puţin timp află cu groază că fuseseră asasinaţi de către unchii lor, unul singur dintre copii reuşind să se refugieze într-o mănăstire. În aceeaşi perioadă îşi pierdu şi fiica, pe care o dăduse în căsătorie crudului şi violentului rege Amalaric al vizigoţilor. Lipsită astfel de orice mângâiere pământească, Clotilda îşi dedică întreaga viaţă cinstirii Sfântului Martin. Când cei doi fii ai săi intrară în război unul împotriva celuilalt, în 534, ea alergă în grabă la mormântul Sfântului pentru a implora mijlocirea sa şi o furtună despărţi în chip miraculos cele două armate, convingându-i pe cei doi fraţi să se împace.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, Sfânta Clotilda chemă lângă ea pe Clotaire şi Childebert şi îi sfătui cu toata inima să ducă o viaţă în acord cu milostenia creştinească, apoi, după ce le-a prezis evenimente ce aveau să urmeze, îşi dădu sufletul în pace Domnului, pe 3 iunie 545, mărturisind pe Sfânta Treime.
Model al văduvelor şi suveranelor creştine, Sfânta Clotilda a fost cinstită ca fondatoare şi ocrotitoare a monarhiei franceze. După cum spune o legendă, în urma unei descoperiri făcută ei de un înger, ea l-a înarmat pe Clovis pentru lupta cu un scut împodobit cu trei flori de crin - simbolul Sfintei Treimi - care deveniră blazonul regilor Franţei.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfântul Mucenic Luchilian a fost pe vremea lui Aurelian, împăratul Romei. El mai întâi trăia în păgânătatea închinării de idoli, fiind chiar slujitor idolesc, bătrân cu anii, cinstit la față și alb la păr. El își avea locuința aproape de cetatea Nicomidiei și slujea în capiștile necuraților zei. Iar după ce a fost luminat prin Sfântul Botez cu darul lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce nu dorește să piară cineva, ci toți să se mântuiască, a înțeles înșelăciunea diavolească și rătăcirea păgânească, și a venit la cunoștința adevărului și a crezut întru Unul Dumnezeu cel adevărat, Domnul nostru Iisus Hristos, lepădând și scuipând pe idoli.
Astfel, la bătrânețe, s-au înnoit tinerețile lui ca ale vulturului, pentru că s-a născut prin Sfântul Botez și s-a lipit cu tot gândul și cu tot sufletul de dragostea lui Hristos. El arăta și celorlalți păgâni deșertăciunea și pierzarea necurăției și-i povățuia spre mântuire, aducându-i la Hristos Dumnezeul nostru cu învățăturile sale și fiind multora pildă de întoarcere către Dumnezeu. Iar iudeii care trăiau acolo, văzând o schimbare ca aceea a lui Luchilian - de la închinarea de idoli la credința creștinească -, și mai văzând că mulți, prin pilda și învățătura lui lasa slujirea de idoli și se lipesc de creștini primind Sfântul Botez, s-au umplut de mânie și de ură. Deci umplându-se de zavistie ucigașii cei cumpliți ai Domnului, l-au pârât și l-au dat spre judecata păgânilor. Și a fost adus robul lui Hristos la cercetare înaintea lui Silvan, cornițele care era pe atunci în Nicomidia.
Iar Silvan a silit mult pe bătrân să se lepede de Hristos și să se întoarcă la slujirea idolească, dar el nu s-a supus nicidecum. Atunci Silvan, umplându-se de mânie, a poruncit să-l muncească în multe feluri: i-au sfărâmat fălcile, l-au bătut cu toiege fără de milă și l-au spânzurat cu capul în jos; apoi, după multe și cumplite munci, l-au aruncat în temniță.
Și a aflat Sfântul Luchilian în temniță patru tineri, aruncați acolo pentru credința în Hristos: pe Claudie, Ipatie, Pavel și Dionisie. Și bucurându-se de ei, vorbea cu dânșii despre Hristos Dumnezeu și îi întărea către nevoința mucenicească, ca să nu se teamă de vremelnicele munci pentru veșnica răsplătire din cer; să nu se înfricoșeze de moarte, pentru viața ce va să fie; nici să-și cruțe floarea tinereților lor pentru Hristos, Care le gătește în împărăția Sa fericirea cea neîmbătrânitoare. Astfel toți împreună se rugau lui Dumnezeu ziua și noaptea, și unul pe altul se mângâiau în nădejdea lui Hristos.
Apoi, după câteva zile, Sfântul Luchilian a fost iarăși muncit împreună cu ceilalți tineri și aruncat cu dânșii într-un cuptor înroșit. Iar Atotputernicul Dumnezeu a revărsat peste dânșii mila Sa cea minunată, precum a făcut de demult tinerilor evrei, care au fost în cuptorul Babilonului, pentru că focul s-a prefăcut în răcorire și văpaia în rouă, apoi, vărsându-se de sus și o ploaie mare, a stins desăvârșit cuptorul; și Sfântul Luchilian cu tinerii au ieșit nevătămați. O minune ca aceasta preaslăvită a lui Dumnezeu, păgânii cei orbiți cu necredința și cu răutatea o socoteau a fi nu a puterii dumnezeiești, ci a fermecătoriei creștinești. Deci nedreptul judecător a osândit pe sfinții mucenici la moarte și i-a trimis în Vizantia, ca acolo să-și ia pedeapsa. Și ajungând în Vizantia cei patru sfinți tineri - Claudie, Ipatie, Pavel și Dionisie -, au fost tăiați cu sabia; iar pe Sfântul Luchilian l-au spânzurat pe cruce și, pătrunzându-l cu piroane peste tot trupul, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar că el a fost răstignit pe Cruce de iudei se arată în cântarea a treia a canonului, unde se dovedește aceasta în următorul stih: „Iuda a vândut de demult ucigașilor de Dumnezeu pe izbăvitorul Hristos, iar tu acum ai fost vândut de iudeii cei fără de lege".
Încă s-a numărat la cununa lor cea mucenicească și Sfânta fecioară Paula. Aceasta s-a născut din părinți credincioși și din tinerețe aprinzându-se cu inima spre dragostea lui Hristos, își păzea fecioria să pentru Mirele Cel fără de moarte și se sârguia să se afle vrednică de cămara cerească. Apoi, rămânând orfană de părinți și având averi îndestulate, înconjura temnițele și cerceta pe cei legați care pătimeau pentru Hristos, cumpărând cu aur pe străjeri pentru a intra în temniță la sfinți. Ea slujea robilor lui Hristos, dându-le toate cele trebuincioase din averile sale; celor chinuiți de foame și de sete le aducea hrană și băutură; celor dezbrăcați le dădea îmbrăcăminte; trupurile cele rănite ale mucenicilor și bubele cele cu puroaie le tămăduia, spălându-le, ștergându-le, punându-le plasturi tămăduitori și învelindu-le cu pânze curate. Și sărutându-le rănile lor cele primite pentru Hristos, îi ruga cu lacrimi să se roage lui Dumnezeu pentru dânsa ca să nu o lipsească pe ea de mila Sa.
Această mireasă aleasă a lui Hristos se ducea și la Sfântul Luchilian, care ședea cu tinerii în temniță din Nicomidia și se îndulcea de învățăturile lui cele folositoare. Iar când sfântul era muncit împreună cu acei tineri, ea privea la nevoința lor și în taina inimii sale se ruga cu dinadinsul lui Hristos pentru dânșii, ca să întărească pe robii Săi și să le dea răbdare și ajutor, ca să poată răbda ei muncile până la sfârșit, pentru slava sfântului Său nume. Apoi, după ce se risipea mulțimea, ea se ducea la locul acela unde erau munciți sfinții și aduna sângele lor cel vărsat pe pământ, și-l păzea la sine cu o mare sfințenie. Iar când duceau pe bătrân și pe cei patru tineri în Vizantia la moarte, ea îi urmă slujindu-le.
Și după ce Sfinții tineri au fost tăiați, această sfântă fecioară le-a adunat cinstitele lor trupuri și le-a îngropat cu bună cucernicie. Iar după sfârșitul Sfântului Luchilian și al sfinților tineri, făcând cele de mai înainte, s-a întors iarăși în Nicomidia, slujind cu dragoste sfinților mucenici. Deci, fiind cunoscută de păgâni că este creștină, au prins-o și au adus-o la judecată înaintea aceluiași Silvan. Acolo, după multe momeli amăgitoare și îndemnuri îngrozitoare, cornițele văzând-o neînduplecată, a poruncit să o bată mult fără milă cu bețe și cu toiege. Și slăbind ea cu trupul, nu cu duhul, de rănile cele multe, i s-a arătat îngerul Domnului și a tămăduit-o. Deci mucenița câștigând sănătate trupească, s-a arătat mai îndrăzneață și mai vitează în munci. Atunci au bătut-o cu asprime peste gură, deoarece a ocărât cu cuvinte batjocoritoare pe muncitor.
După aceasta au aruncat-o în temniță și, scoțând-o iarăși la cercetare, au aruncat-o într-un cuptor foarte ars, dar a ieșit din cuptor fără de vătămare; de vreme ce și la ea, ca și la sfinții mucenici cei mai dinainte, puterea lui Dumnezeu a răcorit tăria focului, ca să nu se atingă văpaia cea arzătoare de mireasa lui Hristos. Iar după toate acestea, muncitorul a osândit-o la moarte și a trimis-o la Vizantia ca acolo să-și ia pedeapsa, unde s-a sfârșit și Sfântul Luchilian cu acei tineri.
Și când a ajuns mucenița lui Hristos la locul acela, unde Luchilian a suferit pentru Hristos moarte pe cruce, a mulțumit lui Dumnezeu, Cel ce a învrednicit-o de cunună mucenicească și de împărtășirea cu sfinții. Apoi, rugându-se Domnului cu dinadinsul, și-a plecat cu bucurie feciorescul său cap sub sabie și, fiind tăiată, a trecut de la cele de jos la cele de sus și a intrat în cămara cea cerească, întru bucuria Domnului său, încununându-se de preaiubitul său Mire, Domnul nostru Iisus Hristos, cu îndoita cunună a fecioriei și a muceniciei.
