✨ Timpul ca păstrător al secretului ✨

 Timpul nu este doar ticăitul unui ceas sau succesiunea de zile pe un calendar. Timpul este un gardian. Protejează ceea ce nu înțelegem încă și protejează ceea ce nu suntem încă pregătiți să primim.

Uneori o simțim ca pe o povară: "ceea ce aștept nu vine", "se întâmplă prea repede", "este prea târziu pentru mine". Și totuși, lucrul mistic despre timp este că nu este niciodată greșit. Ritmurile sale sunt sacre, chiar dacă este greu pentru minte să o accepte.

Sufletul știe acest secret: că fiecare întârziere este protecție, că fiecare așteptare coace fructul, că fiecare clipă este țesută cu o precizie infinită. Ceea ce astăzi pare a fi o întârziere, mâine se dezvăluie ca fiind momentul exact. Ceea ce părea o pierdere, a fost de fapt o pregătire.

Timpul deschide și închide portaluri invizibile. Ne învață că nimic nu durează pentru totdeauna, dar nici nimic nu este complet pierdut. Totul se transformă, totul se întoarce într-o altă formă, totul își găsește locul în marea simfonie cosmică.

Cel mai profund lucru este că timpul nu numai că trece, ci ne și sculptează. Pe măsură ce râul șlefuiește piatra, fiecare zi ne modelează, ne aduce mai aproape de cea mai autentică versiune a ceea ce suntem.

✨ Întrebare pentru dvs.:
Ai încredere în păstrătorul secret al timpului sau lupți împotriva ritmurilor sale sacre?

✨ Unde este adevărata învățare: în succes sau eșec? ✨

 

Ființele umane au căutat întotdeauna răspunsuri la extreme: lumină și umbră, triumf și înfrângere, vârf și abis. Ne întrebăm insistent unde se află adevărata înțelepciune: în succesul care ne înalță sau în eșecul care ne jefuiește?

Succesul este un loc luminos. Acolo simțim validarea exterioară, recunoașterea, certitudinea că pașii noștri au fost fermi. Succesul ne hrănește ego-ul și ne amintește că suntem capabili să facem visele să devină realitate. Dar strălucirea succesului este, de asemenea, înșelătoare: ne poate adormi, ne poate convinge că nu mai trebuie să continuăm să creștem. Pericolul succesului nu constă în a te bucura de el, ci în a crede că călătoria se oprește aici. Pentru că succesul ne arată ce putem realiza, dar nu întotdeauna ceea ce mai trebuie să transformăm.

Eșecul, pe de altă parte, este inconfortabil. Nimeni nu-l caută, puțini îl îmbrățișează. Cu toate acestea, el este un profesor tăcut și profund. Ne smulge măștile și ne confruntă cu adevărul dezbrăcat de limitările noastre. Eșecul ne face vulnerabili, dar ne trezește și pe noi. Ne învață că curajul nu constă în a evita căderea, ci în a ne ridica cu o nouă privire. Aici se nasce rezistența, umilința și puterea care nu se învață în aplauze. Eșecul ne dezvăluie că nu tot ceea ce ne dorim este menit să fie, ci că există întotdeauna o nouă cale de parcurs.

Deci, unde este adevărata învățare? Răspunsul este paradoxal: în ambele. Succesul ne inspiră, eșecul ne transformă. Succesul ne arată orizonturi, eșecul ne învață să mergem spre ele cu mai multă conștientizare. Succesul vorbește lumii exterioare, eșecul șoptește lumii interioare.

Esențialul nu este să alegi între unul sau altul, ci să înveți să asculți mesajul pe care îl aduce fiecare experiență. Pentru că atât strălucirea, cât și umbra fac parte din aceeași călătorie a sufletului. Învățarea este un pod care se construiește la fiecare pas, indiferent dacă urcăm în vârf sau coborâm în vale.

🌿 Succesul ne amintește de ceea ce este posibil.
🔥 Eșecul ne dezvăluie ceea ce este esențial.

Amândoi sunt profesori deghizați, așteptând ca conștiința noastră să se trezească pentru a primi lecțiile lor.

✨ Astăzi vă invit să vă întrebați: ce v-a transformat mai profund, triumfurile sau căderile voastre? Unde ai descoperit cu adevărat cine ești?

·

Rugaciunea este respirația noastră

 Rugaciunea este respirația noastră, este relationarea noastra cu Dumnezeu! Ea nu exclude absolut deloc ceea ce spune Bogdan in textul de mai jos! Rugaciunea ca formalism si asceza ca forma de înşelare pioasa este ceea ce Bogdan descrie mai jos: 

“Ce mi se pare amuzant este faptul că mulți creștini consideră virtuți să nu mănânce, să nu bea, să nu facă sex, să nu doarmă nopțile pentru a se ruga, li se pare perfect logic să cinstească ca sfinți personaje care au stat ca berzele pe stâlpi, sau ca liliecii prin peșteri, desigur ˝ pentru Domnul¨.

Li se pare perfect realist să creadă că scopul omului este să se separe de lume, să își coboare mintea în inimă, să flămânzească și să fie cast, pentru că așa, zic ei, le cere Domnul.

Dar când le vorbești de un pacifism asumat evanghelic, fără rest, așa cum le cere Domnul, se uită la tine și spun că ești nerealist....

Evanghelia este despre cum să învățăm să schimbăm lumea în iubire.
Mistica, coborârea minții în inimă, ascezele, căutarea unirilor mistice cu divinitatea, cure de slăbire prin post, țin de yoga, new age și bdsm.

Nu suntem chemați să stăm în peșteri și copaci.
Suntem chemați să facem diferența concret în această lume. Să arătăm lumii drumul spre Împărăția lui Dumnezeu.
Care se face cu refuzul violenței, războiului, nedreptăților, cu ajutorarea celor sărmani și în nevoi. Și nu cu rugăciuni....”

Bogdan Alexandru Duca

Ce spune Biblia despre glume și umor?

 Să ne ferim de glumele proaste

 

Glumele și umorul pot aduce bucurie, dar pot aduce și multă întristare. Sunt glume bune și umor sănătos care aduc bucurie și îi înveselește pe toți, dar sunt glume proaste  care aduc supărare. De aceea, în Sfintele Scripturi Dumnezeu ne învață astfel:

Curvia, sau orice altfel de necurăție, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulțumire. (Efeseni 5: 3-4)

Cum vedeți, Dumnezeu nu le interzice creștinilor să glumească sau să utilizeze umor, ci să se ferească și nici măcar să nu pomenească glumele proaste. Acestea nici nu trebuie să fie pomenite printre sfinți. Ce este o glumă proastă? Dacă cineva râd pe când măcar o persoană se simte prost de la acea glumă, poți fi sigur că ai de a face cu o glumă proastă. În glumele acestea proaste se mai face uz și de cuvinte porcoase și nechibzuite care nu sunt cuviincioase. Să ne ferească Dumnezeu de astfel de glume și, așa cum spune Scriptura, nici să nu fie pomenite printre noi vreo dată.

Tot în Epistola către Efeseni, puțin mai înainte, este scris:

Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. (Efeseni 4: 29)

O glumă bună aduce zidire și har celor ce o aud. Iar cei ce fac glume proaste, prin aceasta întristează pe Duhul Sfânt. De aceea este scris imediat după îndemnul care spune să nu ne iasă cuvinte stricate din gură și acest îndemn…

Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării. (Efeseni 4: 30)

Dumnezeu ne învață în același timp…

Să fim cu inima veselă

În Epistola 2 către Corinteni, când scrie despre întristările care i-au fost pricinuite, Apostolul Pavel a mai scris și aceste cuvinte:

Suntem priviți ca niște înșelători, măcar că spunem adevărul; ca niște necunoscuți, măcar că suntem bine cunoscuți; ca unii care murim, și iată că trăim; ca niște pedepsiți, măcar că nu suntem omorâți, ca niște întristați, și totdeauna suntem veseli; ca niște săraci, și totuși, îmbogățim pe mulți, ca neavând nimic, și totuși stăpânind toate lucrurile. (2 Corinteni 6: 8-10)

Indiferent de împrejurările grele în care s-a aflat, sau de persecuțiile și suferințele pe care a avut să le îndure, Apostolul Pavel spune că a fost totdeauna cu inima veselă.

În cartea Proverbelor lui Solomon scrie astfel despre inima veselă:

O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. (Proverbe 15: 13)

Și mai scrie…

O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele. (Proverbe 17: 22)

Dumnezeu să ne ajute să trăim totdeauna în bucuria Lui, să fim cu inima veselă și să spunem cuvinte care înveselesc inimile altora, dar nici odată să nu fie pomenite printre noi cuvinte porcoase, sau glume proaste care aduc supărare oamenilor și întristează pe Duhul Sfânt.

Sfântul Nicodim Aghioritul – Ce sunt glumele şi ce rele nasc

Nu se cuvine creştinilor să spună sau să facă glume, ghiduşii şi să râdă!

Întâi, fiindcă glumele sunt o risipire a unirii şi a rugăciunii minţii; precum adeverează Marele Vasile zicând: „Nici la cuvintele şăgalnicilor şi ale oamenilor pricinuitori de râsuri, care au obicei mai ales a dezlega puterea firii sufletului, să nu luăm aminte” (Epistola 1), pentru că ele sunt o ameţeală şi schimbare a aşezării gândurilor şi o surpare şi cădere din partea cea mai de sus, nepătimaşă şi stăpânitoare a sufletului, în partea cea mai de jos, pătimaşă şi robită.

Al doilea, glumele, după dumnezeiescul Hrisostom, fac sufletul moleşit, nepăsător şi trândav. Glumele nasc înjurături, cuvinte ruşinoase, vătămări sufleteşti, râsuri şi hohote şi mai pe urmă dau în curvie: „Gluma face pe suflet moleşit, nepăsător şi trândav, aceasta naşte şi ocări de multe ori şi pricinuieşte războaie; că din glume, câte călcări de jurământuri! Câte vătămări! Câte cuvinte de ruşine! Din acestea se nasc şi se înmulţesc răutăţile şi de multe ori se sfârşesc în curvie” (Cuvântul 17, la cea către Efeseni).

Pentru aceasta a zis şi Cuviosul Isaia: „Din patru lucruri se înmulţeşte curvia trupului: din somn până la saţiu, din mâncare până la saturare, din glume şi împodobirea trupului.

Deci, fiindcă glumele sunt atât de rele şi pricinuiesc atâtea vătămări, pentru aceea trebuie să fie departe de viaţa creştinilor, care trebuie să fie sfântă, cinstită, paşnică, întreg înţeleaptă şi mai presus de orice răutate şi păcat.

Extras dintr-o carte obligatorie pentru bibliografia celor ce nu cunosc frica de Dumnezeu – HRISTOITIA, de Sfîntul Nicodim Aghioritul

În loc să spunem

 

În loc să spunem: „Știu cum te simți, am trecut și eu prin mai rău”,

am putea spune: „Nu-mi pot imagina durerea inimii tale”.

În loc să spunem: „Ești puternic, vei trece peste asta”,

să spunem: „Știu că vei simți durerea, iar eu voi rămâne lângă tine”.

În loc să spunem: „Mi se pare că te descurci bine”,

să spunem: „Cum îți mai găsești puterea astăzi?”

În loc să spunem: „Vindecarea are nevoie de timp”,

să spunem: „Vindecarea nu are un ceas și nici calendar”.

În loc să spunem: „Totul se întâmplă cu un motiv”,

să spunem: „Știu că acum totul pare nespus de greu și nedrept”.

Iar atunci când nu mai există cuvinte de spus,

nu trebuie să le forțăm să apară.

Dragostea știe să vorbească și prin tăceri...

Din păcate, mulți oameni se pierd în etapa conflictelor și nu reușesc să treacă mai departe.

 O relație trece, de obicei, prin mai multe faze de evoluție, fiecare cu provocările și frumusețile ei:

1. Îndrăgostirea intensă – la început, totul pare ireal de frumos. Atracția este puternică, pasiunea aprinsă, iar partenerul pare „perfect”. Diferențele nu sunt vizibile, pentru că fiecare vede doar ce dorește să vadă, iar realitatea este filtrată prin emoțiile puternice ale momentului.

2. Testul orgoliilor – după ce entuziasmul inițial se mai domolește, apar primele tensiuni. Ceea ce odinioară era amuzant sau fascinant, acum poate deveni deranjant. Se conturează diferențele, apar conflicte și fiecare încearcă să impună propria viziune. Multe cupluri se blochează aici, fie într-un joc al reproșurilor, fie alegând despărțirea, pentru ca apoi să repete aceeași poveste cu altcineva.

3. Acceptarea conștientă – aceasta este etapa maturității emoționale, în care realizezi că partenerul are propriile limite și nu se va schimba fundamental doar pentru a corespunde așteptărilor tale. Alegerea devine: pot să îl/o iubesc așa cum este și să merg mai departe alături de el/ea? Aici, decizia nu mai este dictată de fluturi în stomac, ci de dorința de a construi ceva real.

4. Alegerea angajamentului – cei doi parteneri decid să fie împreună nu din obișnuință, nu din interes și nici din frică de singurătate, ci pentru că își doresc cu adevărat să formeze o echipă. Este un angajament autentic, bazat pe asumare și pe voința de a clădi o relație de durată.

5. Uniunea profundă – aici se ajunge după multă muncă și răbdare. Partenerii ajung să se cunoască și să se înțeleagă unul pe altul într-un mod foarte intim, uneori chiar mai bine decât se înțeleg pe ei înșiși. Nu mai este vorba despre intensitatea emoțiilor trecătoare, ci despre o alegere constantă: de a fi împreună, de a se sprijini reciproc și de a rămâne uniți indiferent de încercări.

Din păcate, mulți oameni se pierd în etapa conflictelor și nu reușesc să treacă mai departe. Totuși, atunci când există respect, admirație, compatibilitate și responsabilitate asumată din partea amândurora, relația poate înflori și se poate transforma într-o legătură solidă și de durată.

Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Urmând chemarea Mântuitorului întru credinţă, Sfinţii Cuvioşi Meletie şi Neofit, de dumnezeiescul har s-au împărtăşit. Pe aceştia, iubitorilor de Dumnezeu, ca pe rugătorii noștri, să-i cinstim, cântând: Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Icosul 1

Chipul îngeresc îmbrăcând în Mănăstirea Cozia, spre înălţimile liniştirii duhovniceşti pururea aţi căutaţi, Sfinţilor Cuvioşi Meletie şi Neofit. Luând, deci, la vremea cuvenită, binecuvântare de la părintele vostru duhovnicesc, v-aţi însingurat în sihăstria Stânişoarei, ca să viețuiți în dragostea Mântuitorului Hristos, pentru care vă lăudăm, zicând:
Bucuraţi-vă, închinători în duh şi în adevăr;
Bucuraţi-vă, râuri din Izvorul apei celei vii;
Bucuraţi-vă, cei ce v-ați lepădat de omul cel trupesc;
Bucuraţi-vă, făclii ale Duhului în sihăstria Stânişoarei;
Bucuraţi-vă, inimi aprinse de dragostea Mântuitorului;
Bucuraţi-vă, păşuni pe care înfloreşte sfinţenia;
Bucuraţi-vă, flori ale Raiului crescute pe piatra credinţei;
Bucuraţi-vă, cei înstrăinați de cele deşarte;
Bucuraţi-vă, ridicare a mâinilor la cele sfinte;
Bucuraţi-vă, dăruire de sine lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, vestitori ai minunilor Domnului;
Bucuraţi-vă, luminători ai celor din întuneric;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Condacul al 2-lea

Dorind să dobândiți Împărăţia lui Dumnezeu, aţi îmbrăţişat nevoinţele pustniceşti, fără a vă mai uita în urma voastră, la deșertăciunile lumii, Sfinţilor. Şi îndelung răbdători arătându-vă în ispite şi necazuri, v-aţi aflat pururea întru aşteptarea venirii Domnului, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Frumoasă şi aspră a fost vieţuirea voastră, Părinţilor Cuvioşi Meletie şi Neofit, prin care aţi primit harul înfierii întru Hristos, care a schimbat întristarea voastră în bucurie. Iar ca bucuria voastră să fie deplină, Mântuitorul v-a învrednicit în pustniceştile voastre chilii de milostiva Sa cercetare, pentru care vă lăudăm:
Bucuraţi-vă, fii ai Tatălui ceresc şi moştenitori ai Împărăţiei cerurilor;
Bucuraţi-vă, odihnire în pacea Duhului Sfânt;
Bucuraţi-vă, mlădiţe ale viţei dumnezeieşti;
Bucuraţi-vă, iubitori de aproapele întru iubirea Mântuitorului;
Bucuraţi-vă, dragoste în rugăciune ce-şi pune sufletul pentru prieteni;
Bucuraţi-vă, preschimbare dumnezeiască din adânc a firii;
Bucuraţi-vă, umblători pe calea cea strâmtă către viaţa veşnică;
Bucuraţi-vă, sfinţire întru adevărul vieţii;
Bucuraţi-vă, cuvânt născător de credinţă în inimi;
Bucuraţi-vă, credinţă pecetluită cu Sfântul Duh al făgăduinţei;
Bucuraţi-vă, cunoaştere luminată de taina voii lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, vedere a nădejdii chemării de sus;
Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Condacul al 3-lea

Prin nevoinţe mai presus de fire v-ați învrednicit de lumina Duhului Sfânt, Cuvioşilor Meletie şi Neofit, trupul păcatului biruind. Deci, primind înfierea cea de sus, nedespărţiţi v-aţi arătat de iubirea Mântuitorului. Pentru aceasta, ajutaţi-ne să ne izbăvim din robia stricăciunii, ca să cântăm împreună cu voi Domnului: Aliluia!

Icosul al 3-lea

De povara păcatului lepădându-vă, Sfinţilor Meletie şi Neofit, jertfă vie şi vase de cinste ale Sfântului Duh v-aţi arătat, sârguitori făcându-vă în suirea pe scara Raiului. Deci, prin harul ce vi s-a dat, revărsaţi lumina cunoştinţei și peste cei ce cu credinţă vă laudă, zicând:
Bucuraţi-vă, cei ce sunteți pârgă a monahilor Coziei;
Bucuraţi-vă, dragoste dumnezeiască ce îmbrăţişează toată lumea;
Bucuraţi-vă, alipire de Părintele luminilor întru lumină;
Bucuraţi-vă, flămânzire şi însetare pentru iubirea lui Hristos;
Bucuraţi-vă, rugăciune neîncetată în taina inimii;
Bucuraţi-vă, necontenită slujire a voii lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cercetare de sine în toată vremea în lumina Duhului;
Bucuraţi-vă, îndelungă răbdare în încercări şi suferinţe;
Bucuraţi-vă, împlinitori ai cuvântului dumnezeiesc;
Bucuraţi-vă, lucrători spre zidirea aproapelui;
Bucuraţi-vă, locaşuri ale puterii lui Hristos;
Bucuraţi-vă, umblători în libertatea Duhului;
Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Condacul al 4-lea

Cu înfrânarea aţi veştejit odrăslirile patimilor, fericiţilor Meletie şi Neofit, şi, mutându-vă mintea la cele cereşti, v-aţi împărtăşit din izvorul de apă curgătoare spre viaţa veşnică, neîncetat cântând Domnului: Aliluia!

Icosul al 4-lea

În peşteri de piatră aţi vieţuit cu trupul, Cuvioşilor, iar cu sufletul pe Piatra Hristos v-aţi întărit, făcându-vă pietre vii ale Bisericii. Drept aceea, rănile păcatelor noastre le vindecaţi prin rugăciunile voastre către Dumnezeu, revărsând milostivirea Lui peste noi, cei ce cântăm:
Bucuraţi-vă, cei ce prin postire ați stins poftele trupului;
Bucuraţi-vă, rugăciunea ce opreşte patima ochilor;
Bucuraţi-vă, smerenie ce surpă trufia vieţii;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi plâns pe pământ, iar acum vă veseliţi în cer;
Bucuraţi-vă, cei ce ați alungat frica morţii, prin dumnezeiasca dragoste;
Bucuraţi-vă, cunoaştere statornicită în iubire;
Bucuraţi-vă, vedere prin credinţă;
Bucuraţi-vă, părtaşi la Pătimirile Domnului;
Bucuraţi-vă, cei învredniciți și de harul Învierii Lui;
Bucuraţi-vă, mărturisire prin ascultarea de Cuvântul întrupat;
Bucuraţi-vă, cei ce v-ați dezbrăcat de omul cel vechi;
Bucuraţi-vă, cei îmbrăcați întru Hristos prin botez;
Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Condacul al 5-lea

Punând hotar păcatului şi biruind stricăciunea trupului, fericiţilor Părinţi, ați lepădat haina simțirilor pământești, moștenită de la Adam cel căzut, și, luptându-vă cu armele credinţei, aţi primit de la Stăpânul vieţii veşmântul de lumină al dumnezeiescului har, pentru care cântaţi pururea Domnului: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Locul oilor necuvântătoare l-aţi făcut sălaş al nevoinţelor călugăreşti şi rug de jertfă duhovnicească, întemeind dincolo de stânci Schitul Stânişoara, Cuvioșilor. Deci, prin rugăciune scoţând apă din piatră seacă, aţi slăvit pe Dumnezeu, Piatra care izvorăşte râuri de viaţă veşnică. Pentru aceasta vă lăudăm, zicând:
Bucuraţi-vă, priveghere născătoare de trezvie duhovnicească;
Bucuraţi-vă, credinţă văzătoare a tainelor cereşti;
Bucuraţi-vă, tărie a nădejdii şi iubirii veacului ce va să fie;
Bucuraţi-vă, călăuzitori pe calea cea strâmtă spre mântuire;
Bucuraţi-vă, vindecători ai dezbinărilor dintre oameni;
Bucuraţi-vă, stâlpi de foc în pustie şi rugători pentru noi în veşnicie;
Bucuraţi-vă, candele ale învierii celei de a doua veniri;
Bucuraţi-vă, milostivire nesecată faţă de cei din viaţa călugărească;
Bucuraţi-vă, alungători ai duhurilor rele;
Bucuraţi-vă, ocrotitori ai credincioşilor;
Bucuraţi-vă, îndrumători ai ierarhilor şi ai preoţilor;
Bucuraţi-vă, văzători ai celor creşti şi călăuzitori ai celor de pe pământ;
Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Condacul al 6-lea

Toţi nevoitorii din mănăstirile Olteniei, pe voi, Sfinţilor Meletie şi Neofit, vă au ca părinţi duhovniceşti şi, prin rugăciunile voastre, primesc bucuria mângâierii dumnezeieşti, cântând împreună cu voi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

În peșterile pământului v-ați nevoit, Sfinţilor Cuvioşi Meletie şi Neofit, și, covârşind trupurile voastre cu puterea duhului, v-ați sfințit firea omenească și ați binecuvântat pământul țării noastre. Pentru aceasta, după mutarea la cele de sus, izvorându-ne râuri de vindecări şi de minuni, primiți de la noi laudele acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi învrednicit strălucirii Raiului;
Bucuraţi-vă, fii ai Bisericii Ortodoxe şi ai Împărăţiei cerurilor;
Bucuraţi-vă, cei ce, prin credinţă lucrătoare, puterea Duhului aţi dobândit;
Bucuraţi-vă, alinători ai bolilor şi sprijinitori ai săracilor;
Bucuraţi-vă, izbăvitori de multe încercări şi nevoi;
Bucuraţi-vă, smerenie în care sălăşluieşte chipul slavei dumnezeieşti;
Bucuraţi-vă, rugăciune învăpăiată de Duhul Sfânt sub candelă aprinsă;
Bucuraţi-vă, ocrotitori ai orfanilor şi sprijinitori ai familiilor creştine;
Bucuraţi-vă, altare ale jertfei duhovniceşti;
Bucuraţi-vă, cei ce ați simțit pururea că stați înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, inimi în care bate taina veşniciei;
Bucuraţi-vă, pătimitori pentru dragostea lui Hristos;
Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Condacul al 7-lea

Nevoinţele vi le-aţi tăinuit înaintea oamenilor, Cuvioşilor, lepădând mărirea pământească, dar Domnul slavei, Cel ce pe toate le vede şi le ştie, v-a învrednicit de lumina cea nepieritoare, înălțându-vă la cele veșnice, ca împreună cu toți Sfinții să-I cântaţi: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Flămânzind şi însetând după cele cereşti, fericiților, aţi biruit, cu nevoința și cu smerita cugetare, patimile cele pierzătoare de suflet ale mândriei şi ale slavei deşarte, iar acum vă îndestulaţi întru fericirea făgăduită de Hristos Domnul, pentru care vă lăudăm, zicând:
Bucuraţi-vă, cei ce, prin înfrânare, aţi intrat pe poarta doririi dumnezeieşti;
Bucuraţi-vă, pustnici care ați fugit de zgomotul lumii în liniştea inimii;
Bucuraţi-vă, inimi ce odrăslesc prin lacrimi taina mântuirii;
Bucuraţi-vă, ocrotitori ai monahilor și ai sihaştrilor;
Bucuraţi-vă, povăţuitori ai celor nevoitori în rugăciunea inimii;
Bucuraţi-vă, liturghisitori în neîncetata Liturghie cerească;
Bucuraţi-vă, ostenitori din muntele vederii lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei aleşi de dragostea Duhului Sfânt;
Bucuraţi-vă, pilde de sfinţenie pentru noi toți;
Bucuraţi-vă, cei ce ne izbăviți de cumplita deznădejde;
Bucuraţi-vă, daruri ale iubirii Maicii Mântuitorului Hristos;
Bucurați-vă, cei purtați spre înălțimi duhovnicești;
Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Condacul al 8-lea

Fericiţi sunteţi voi, Cuvioșilor Părinţi, că aţi iubit pe Dumnezeu mai presus de toate şi aţi lucrat, în vremuri grele şi înşelătoare, cele de folos pentru sufletele voastre, cântând pururea lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Asprimea locului de nevoinţă aţi răbdat-o, Cuvioşilor, cu sălăşluirea minții în grădina Cuvântul lui Dumnezeu, inimile voastre ajungând la lărgimea Duhului. Pentru aceasta, gustând din bucuria cea veşnică a Preasfintei Treimi şi bucurându-vă întru lumina cea neapropiată împreună cu Îngerii, laude vă aducem, cântând:
Bucuraţi-vă, dreptare pentru cei ce doresc viaţa călugărească;
Bucuraţi-vă, pilde de încredinţare în mâinile lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce pururea aţi pomenit binefacerile Lui;
Bucuraţi-vă, păzitori evlavioşi ai poruncilor Domnului;
Bucuraţi-vă, vestitori ai voii Lui;
Bucuraţi-vă, povăţuitori ai fiilor duhovniceşti în vreme de încercare;
Bucuraţi-vă, deschizători prin pocăinţă a uşilor Împărăţiei cereşti;
Bucuraţi-vă, ocrotitori ai dascălilor şi ai învăţăceilor;
Bucuraţi-vă, învăţători înţelepţi ai judecătorilor credincioşi;
Bucuraţi-vă, închinători la altarul ceresc pentru noi cei păcătoşi;
Bucuraţi-vă, vrednici apărători ai dogmelor dumnezeieşti;
Bucuraţi-vă, împreună cu Dumnezeu, ziditori ai inimilor credincioşilor;
Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Condacul al 9-lea

Firea noastră slăbită de păcat, moştenită de la Adam cel dintâi, și voi ați purtat-o, Cuvioşilor Părinţi, dar prin harul Duhului Sfânt v-ați făcut biserici ale Dumnezeului Celui viu, și părtași ați fost îndumnezeirii lucrate în firea noastră prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Căruia Îi cântați pururea: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cine poate să mărturisească nevoinţele voastre, fericiţilor pustnici, şi cine va putea spune luptele voastre cu duhurile cele viclene, pe care numai prin credinţă neclintită în milostivirea lui Dumnezeu le-aţi biruit. Drept aceea cântăm:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi supus trupul sufletului;
Bucuraţi-vă, următori ai voii lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei asemenea cu Îngerii prin nevoinţe;
Bucuraţi-vă, că aţi ajuns la desăvârşita iubire de Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, limanuri ale liniştirii pentru cei ce se ostenesc;
Bucuraţi-vă, cei milostivi faţă de lumea mult înviforată;
Bucuraţi-vă, braţe părinteşti pentru fiii cei risipitori;
Bucuraţi-vă, tămăduitori ai neputinţelor omeneşti;
Bucuraţi-vă, vorbitori de taină cu Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, mărturii de dreaptă credinţă;
Bucuraţi-vă, trupuri făcute pământ nou prin Sfânta Cuminecătură;
Bucuraţi-vă, suflete făcute cer dumnezeiesc;
Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Condacul al 10-lea

Prin dumnezeiasca voie, un călugăr din obștea Stânişoarei a găsit trupul tău răposat în peșteră, Sfinte Cuvioase Neofit, dar aducându-le la mănăstire, i-ai poruncit noaptea în vis să le întoarcă în locul nevoinţelor tale, unde pururea ai cântat Domnului: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cu curgerile lacrimilor voastre aţi lucrat pustiul cel neroditoare din sihăstria Stânişoarei și cu suspinele cele dintru adânc ostenelile voastre le-aţi făcut roditoare; și aţi fost luminători călugărilor, strălucind cu minunile, Cuvioşilor Părinţi Meletie şi Neofit. Pentru aceasta vă lăudăm, cântând:
Bucuraţi-vă, ostenitori în taina sfinţeniei lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, dezlegătorilor de blesteme şi de legături nedezlegate;
Bucuraţi-vă, vindecători ai celor ce vin la pocăinţă;
Bucuraţi-vă, purtători de Duhul Sfânt și neumbriţi de moarte;
Bucuraţi-vă, îndelung-răbdători până la sfârşitul vieţii;
Bucuraţi-vă, purtători ai Crucii Domnului întru nevoinţ;
Bucuraţi-vă, următori ai Mântuitorului Hristos;
Bucuraţi-vă, părtași la veghea fecioarelor înţelepte;
Bucuraţi-vă, ocrotitori ai celor suferinzi;
Bucuraţi-vă, tămăduitori ai celor cuprinși de bolnavi fără vindecare;
Bucuraţi-vă, mângâietori ai celor orfani;
Bucurați-vă, călăuzitori ai străinilor;
Bucuraţi-vă, purtători de grijă ai celor singuri;
Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Condacul al 11-lea

Purtătoare de lumină este pomenirea voastră, Sfinţilor Meletie şi Neofit, că pe căile dreptăţii înţelepciunea lui Dumnezeu v-a purtat şi pe oameni i-aţi iubit cu iubirea Mântuitorului Hristos, Căruia după vrednicie Îi cântați: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cine poate să înţeleagă sfatul lui Dumnezeu sau să pătrundă voia Lui cea sfântă decât numai voi, Sfinţilor, care v-aţi făcut inimile curate prin nevoinţe, iar acum în ceruri vedeţi pururea slava Preasfintei Treimi. Pentru aceasta, vă lăudăm, zicând:
Bucuraţi-vă, aflători ai liniştii inimii;
Bucuraţi-vă, lucrători spre slava lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, aducători de mulţumire Preasfintei Treimi;
Bucuraţi-vă, alipire de Domnul prin cuvânt şi fapte bune;
Bucuraţi-vă, propovăduitori ai Crucii Domnului;
Bucuraţi-vă, pietre vii ale Bisericii noastre Ortodoxe;
Bucuraţi-vă, libertate a omului duhovnicesc dobândită prin har;
Bucuraţi-vă, cei ce sunteți bună mireasmă Domnului Hristos;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi purtat în trup pătimirea Mântuitorului;
Bucuraţi-vă, cei ce ați primit de sus putere în slăbiciunea omenească;
Bucuraţi-vă, trupuri sfinţite prin jertfă;
Bucuraţi-vă, suflete în care străluceşte slava veacului viitor;
Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Condacul al 12-lea

Talanții încredințați vouă i-aţi înmulţit însutit şi, biruind prin ascultare toate ispitele celui viclean, Cuvioşilor Părinţi Meletie şi Neofit, aţi cunoscut iubirea Preasfintei Treimi cea mai presus de toată cunoştinţa, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Nu numai prin viaţă ci şi prin moarte s-a preaslăvit Domnul în trupurile voastre, fericiţilor Meletie şi Neofit, ca să se arate lumii chipul vieţii celei veşnice, întru plinătatea Trupului Mântuitorului Hristos, pentru care vă lăudăm:
Bucuraţi-vă, păzitorilor ai sfintelor predanii ortodoxe;
Bucuraţi-vă, slujitori ai Dumnezeului Celui viu;
Bucuraţi-vă, luptători împotriva păcatului până la sânge;
Bucuraţi-vă, jertfe aduse iubirii Preasfintei Treimi;
Bucuraţi-vă, primitori ai cununii vieţii veşnice;
Bucuraţi-vă, bărbăţi desăvârşiţi în războiul nevăzut;
Bucuraţi-vă, cei ce întoarceți pe cei rătăciți;
Bucuraţi-vă, ajutători în necazuri şi nevoi;
Bucuraţi-vă, ocrotitori ai pustnicilor;
Bucuraţi-vă, iconomi ai harului dumnezeiesc;
Bucuraţi-vă, ocrotitori ai Olteniei, împreună cu Sfinții Cuvioși Grigorie, Nicodim, Antonie şi Irodion;
Bucuraţi-vă, rugători pentru noi, alături de Sfinţii Ierarhi Nifon, Antim şi Calinic;
Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Codacul al 13-lea

O, Sfinţilor Cuvioşi Meletie şi Neofit, monahi nevoitori şi purtători de Dumnezeu, rugaţi-vă pentru noi, cei ce suntem cuprinşi de multe încercări şi suferinţe, ca, avându-vă pe voi ocrotitori și călăuzitori spre Împărăţia cerurilor, să dobândim bucuria cea veşnică și să cântăm Preasfintei Treimi împreună cu voi: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Chipul îngeresc îmbrăcând în Mănăstirea Cozia, spre înălţimile liniştirii duhovniceşti pururea aţi căutaţi, Sfinţilor Cuvioşi Meletie şi Neofit. Luând, deci, la vremea cuvenită, binecuvântare de la părintele vostru duhovnicesc, v-aţi însingurat în sihăstria Stânişoarei, ca să viețuiți în dragostea Mântuitorului Hristos, pentru care vă lăudăm, zicând:
Bucuraţi-vă, închinători în duh şi în adevăr;
Bucuraţi-vă, râuri din Izvorul apei celei vii;
Bucuraţi-vă, cei ce v-ați lepădat de omul cel trupesc;
Bucuraţi-vă, făclii ale Duhului în sihăstria Stânişoarei;
Bucuraţi-vă, inimi aprinse de dragostea Mântuitorului;
Bucuraţi-vă, păşuni pe care înfloreşte sfinţenia;
Bucuraţi-vă, flori ale Raiului crescute pe piatra credinţei;
Bucuraţi-vă, cei înstrăinați de cele deşarte;
Bucuraţi-vă, ridicare a mâinilor la cele sfinte;
Bucuraţi-vă, dăruire de sine lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, vestitori ai minunilor Domnului;
Bucuraţi-vă, luminători ai celor din întuneric;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Condacul 1

Urmând chemarea Mântuitorului întru credinţă, Sfinţii Cuvioşi Meletie şi Neofit, de dumnezeiescul har s-au împărtăşit. Pe aceştia, iubitorilor de Dumnezeu, ca pe rugătorii noștri, să-i cinstim, cântând: Bucuraţi-vă, Sfinților Meletie şi Neofit, locaşuri cuvântătoare ale Preasfintei Treimi!

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, Te-ai făcut om din Preacurata Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi prin jertfa şi învierea Ta toată lumea ai luminat-o şi ai adus-o la închinarea cea adevărată, Însuți, îndurate Doamne, Ţi-ai arătat slava Ta în plăcuţii Tăi Meletie şi Neofit şi prin ei ai binecuvânat locurile de închinare din sihăstria Muntelui Cozia. Deci, Tu, Stăpâne Sfinte, învrednicindu-i pe aceşti slujitori ai Tăi de darurile Preasfântului Duh, şi pe noi ne-ai miluit prin roadele ostenelilor lor, ca o încununare a iubirii Tale faţă de neamul omenesc. Pentru aceasta Te rugăm ca, prin rugăciunile acestor Sfinți Cuvioşi Părinţi, să primim de la Tine daruri duhovniceşti spre mântuirea noastră și spre folosul Bisericii Tale.

Iară voi, Cuvioșilor Părinţi, precum în dar aţi luat daruri de la Dumnezeu, în dar daţi-ne şi nouă, ca, prin rugăciunile voastre, să ajungem şi noi la cunoştinţa slavei celei adevărate şi să ne învrednicim, împreună cu voi, a ne sălășlui în lumina cea neapropiată a Împărăţiei cerurilor. Primiţi smerita noastră cântare de laudă şi  duceţi rugăciunile noastre la Mântuitorul Hristos ca pe o ofrandă sfântă, ca, păstrând legătura dragostei neîntrerupte cu voi, să ne facem părtaşi, cu toţi Sfinţii, de slava şi bucuria Preasfintei Treimi în vecii vecilor. Amin!

Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei 3 Septembrie

 

• 

  
  

Trupul Sfântului Antim era potolit, duhul smerit, zavistia dezrădăcinată, mânia întru dânsul nici urmă nu arăta, iuțimea nici se auzea vreodată, lenevirea izgonită, îmbuibarea nu avea întru dânsul loc, ci înfrânare întru toate, dragoste și pace cu toți, bună înțelegere între toți, iar sârguința lui pentru slava lui Dumnezeu se arăta înaintea tuturor.

Cetatea Nicomidia a fost moștenirea Sfântului Antim, care din tinerețe avea obiceiurile bărbatului desăvârșit. Cu floarea tinereții sale aducea rodul cel copt al nerăutății, crescând cu trupul, împreună creștea și cu duhul și, ajungând la vârsta majoră, a covârșit pe toți cu faptele bune. Trupul lui era potolit, duhul smerit, zavistia dezrădăcinată, mânia întru dânsul nici urmă nu arăta, iuțimea nici se auzea vreodată, lenevirea izgonită, îmbuibarea nu avea întru dânsul loc, ci înfrânare întru toate, dragoste și pace cu toți, bună înțelegere între toți, iar sârguința lui pentru slavă lui Dumnezeu se arăta înaintea tuturor.

Viețuind el o viață așa de îmbunătățită, s-a făcut vrednic de rânduiala preoțească, în care calea cea mântuitoare săvârșea cu lucrul și cu cuvântul, învățând pe toți rugăciunea cea gânditoare de Dumnezeu și osteneala cea folositoare. Apoi Sfântul Chiril, păstorul Bisericii Nicomidiei, murind, s-a ridicat în scaun Antim, a cărui alegere vrednică a fost mărturisită de sus, strălucind o lumină cerească în biserică în vremea hirotonisirii și oarecare glas dumnezeiesc auzindu-se.

Deci, primind rânduirea Bisericii Nicomidiei, ca un bun cârmaci în mijlocul valurilor mări a păzit întreaga corabie de înecare. Căci deși mulți creștini erau înecați în mare pentru Hristos, nu s-au afundat în apele păgânătății, nu i-a înecat pe ei viforul închinării de idoli, nici nu i-a înghițit adâncul iadului cel mai dedesubt, ci s-au aflat în limanul ceresc cel lin și neînviforat prin povățuirea și cârmuirea lui Antim, păstorul lor.

Acest bun păstor a adus lui Dumnezeu, prin cununile mucenicești, nu toată turma să, însă puțini au rămas în viață. Pentru că era mare prigoană asupra creștinilor de la închinătorii de idoli în toate părțile Răsăritului și mai ales în Nicomidia, unde viețuiau atunci păgânii împărați Dioclețian și Maximian. Dar Sfântul Antim îi învăța și îi întărea pe toți spre nevoință mucenicească, zicând: „Acum se cade să ne arătăm noi creștini. Acum este vremea nevoinței, acum să stea cu vitejie la luptă cel ce este ostaș al lui Iisus Hristos. Aici să pătimim puțin pentru Hristos Cel ce a pătimit mult pentru noi. Aici să-L mărturisim pe El înaintea oamenilor, ca acolo El să ne mărturisească pe noi înaintea Tatălui Său cel ceresc. Aici să-L preamărim pe El înaintea oamenilor, ca acolo El să ne preamărească pe noi înaintea îngerilor Săi. Deci să-L preamărim pe Dumnezeu în trupurile noastre, dându-ne pe noi la bătăi. Să murim vremelnic, ca să fim veșnic vii. Să nu ne temem de chinuitorii care ne ucid, că de ne vor ucide aici pe noi, de cea mai fericită viață ne vor fi nouă pricinuitori. Capul tăiat îl încununează cu cunună nestricăcioasă dreapta Punătorului nostru de nevoință. Mădularele cele sfărâmate se vor lumina ca soarele în împărăția Lui. Bătăile pe care le luăm, veșnică răsplătire ne vor înmulți nouă, iar înroșirea prin sânge ne va duce pe noi în cămara Mirelui ceresc. Deci să răbdăm până la sânge, ca să fim priveliște îngerilor și oamenilor”.

Cu aste cuvinte și cu altele asemenea cu acestea întărindu-și turma Sfântul Antim, cât de mulți credincioși s-au dat cu îndrăzneală pe sine singuri la chinurile cele amare pentru prea dulcele Iisus, Domnul lor! Unii din cei mai fierbinți cu credința, râvnind după Dumnezeu, au arătat o îndrăzneală ca aceasta: Când a ieșit porunca împărătească pentru uciderea creștinilor scrisă pe hârtie și a fost citită în mijlocul cetății Nicomidia, apoi a fost pironită în zid la loc de priveliște, Sfântul Antim a mărturisit pe Hristos înaintea tuturor și a rupt acea poruncă de pe zid și a sfărâmat-o, ocărind cu mare glas păgânătatea. Atunci mai întâi Antim s-a arătat mucenic în Nicomidia.

După aceasta, mai mulți din boieri și dintre marii slujitori ai casei împărătești începură a mărturisi pe Hristos pe față, spunând că ei sunt creștini. Unii ca aceștia au fost Dorotei, Mardonie, Migdonie, Petru, Indis și Gorgonie, cu alți mulți însoțitori ai lor, care se dădeau pe sine la chinuire pentru Hristos, și dintre care nu puțini au ucis chinuitorii prin diferite feluri de morți.

În aceeași vreme, spre mai grele scârbe ale creștinilor, s-a întâmplat un lucru de acest fel. Nu se știe de unde s-au aprins palatele împărătești și o mare parte a lor a ars, lucru pe care paginii l-au pus asupra creștinilor, zicând că ei le-au aprins din ură. Atunci mânia împărătească s-a aprins foarte tare și răcnea mai mult decât o fiară cumplită, înghițind pe creștini. Căci erau grămezi mari de creștini tăiați de săbii, și alții arși de foc. Dar și singuri dintre credincioși, cei mai mulți bărbați și femei, văzând moartea de neînlăturat ce se grămădea asupra altora, asemenea și asupra lor, se aruncau pe ei înșiși în foc ca într-o apă rece, aprinzându-se cu dumnezeiască dragoste; iar cealaltă mulțime de popor creștinesc era legată de chinuitori, pusă în luntre și înecată în adâncul mării. Și nu numai trupurile celor vii, ci și trupurile mucenicilor celor morți cu cinste îngropate, împărăteasca mânie cea neîmblânzităa poruncit să le dezgroape din pământ și să le arunce în mare, că nu cumva să se cinstească de către creștinii rămași. Atât era de mare prigoana, între care Sfântul Antim era târât mai întâi decât toți, ca un mielușel spre junghiere, pentru că lupii se sârguiau să-l rupă mai întâi pe păstor, apoi să înghită turma. Dar dumnezeiasca purtare de grijă și acoperire îl păzea pe Antim într-un sat oarecare ce se numea Semăn, ca mai întâi oile sale cuvântătoare să le trimită la Dumnezeu și după aceea să meargă și el, pecetluind Biserica Nicomidiei cu vărsarea sângelui credinței sale. Atunci și pe cei douăzeci de mii de sfinți i-au ars în biserică, în ziua nașterii lui Hristos, iar rămășițele turmei lui erau închise în temniță pe care sfântul îi învăța și îi întărea prin desele sale scrisori trimise lor în taină.

Măcar că nu era la ei cu trupul, căci era depărtat de dânșii pentru o vreme, după dumnezeiasca poruncă, dar cu duhul se afla prin temnițe lângă dânșii și le punea înainte masă duhovnicească prin scrisorile sale. Oile se luptau la arătare, iar păstorul se lupta în taină cu lupii. Nu se ascundea sfântul temându-se de munci, căci pe cei mai slabi îi sprijinea cu învățătura și cu rugăciunea, pe cei neputincioși îi întărea, pe cei fricoși îi făcea îndrăzneți, până ce avea să-i pună pe toți înaintea lui Hristos, apoi și pe sine urma să se dea la aceleași munci.

Prin tăinuita lui întărire, unul din cei credincioși, anume Zinon, fiind ostaș, a mustrat înaintea tuturor pentru păgânătate pe împăratul Maximian, căci era în Nicomidia, aproape de locul cel de priveliște, o capiște a zeiței păgâne, pe care o cinstea foarte mult acolo. La acea zeiță aducea multă jertfă Maximian cu oastea sa și cu tot poporul, închinându-se idolului. În acea vreme a praznicului urât de Dumnezeu, Zinon, stând la un loc înalt, a strigat cu voce tare către împărat: „Te amăgești, împărate, închinându-te pietrei celei fără suflet și lemnului celui mut, pentru că aceasta este înșelăciune diavolească, care duce în pierzare pe închinătorii săi. Să cunoști, Maximiane, și să întorci ochii tăi spre cer și pe cei dinăuntru. Vezi și din zidirea prealuminată, ce fel este Făcătorul. Cunoaște-l din făpturi. Învață să cinstești pe acest Dumnezeu care nu binevoiește în sângele celor junghiate și în puturosul fum al necuvântătoarelor dobitoace ce se ard, ci binevoiește în sufletele curate și în inimă cea curată a zidirii”.

Auzind Maximian acestea, a poruncit ca Zinon să fie prins și bătut cu pietre peste față și peste gură pentru acele cuvinte îndrăznețe către împărat. Așadar, l-au prins și l-au lovit peste dinți de i-au stricat chipul și i-au sfărâmat limbă care mărturisea pe Hristos. Apoi, fiind încă viu, l-au scos din cetate, tăindu-i sfântul cap, după porunca împăratului.

În acea vreme, Sfântul Antim a trimis pe diacon de la locul în care era ascuns, cu scrisorile sale la Dorotei și la toți cei ce ședeau în temniță, care erau închiși cu dânsul pentru Hristos, îndemnându-i la răbdare, ca să moară veselindu-se pentru dătătorul de viață, Domnul tuturor.

Pe acest diacon l-au prins păgânii și l-au dus înaintea lui Maximian împăratul, cu scrisorile Sfântului Antim trimise la mucenici, pe care luându-le împăratul, le-a citit și a aflat scris acolo ceea ce nu era plăcut lui. Căci era scrisă acolo închinăciune iubită de la sfântul, milostivire osârdnică, sfătuire părintească, învățătură păstorească, binecuvântare arhierească pentru nevoința mucenicească și întărire spre călcarea idolilor.

De acestea toate mâniindu-se împăratul, a poruncit ca toți să fie scoși din temniță și să fie aduși înaintea judecății sale, spre care ei căutând cu ochi mândri și cu față de fiară i-a ocărit mult, apoi a poruncit să se citească scrisoarea lui Antim, spre ocară și mustrarea lor, zicând: „Voi credeți în înșelătoarele chinuri ale acestui om rău și ascultați îndărătnica lui învățătură, iar nu porunca cea împărătească?”. Auzind ei scrisoarea citită și văzând pe diaconul lui Antim, s-au bucurat mult și au vărsat lacrimi de bucurie urând sănătate diaconului care stătea departe cu privire luminoasă, cu față veselă și cu cap plecat, zugrăvind în inimile lor cuvintele Sfântului Antim care se citeau spre mustrarea lor.

Împăratul a zis către diacon: „Spune-ne de unde ai venit, cine ți-a dat aceste scrisori care îndărătnicesc poporul și unde se ascunde cel ce te-a trimis pe tine?”. Iar diaconul, deschizând gura sa plină de dar, a început a grăi așa: „Cel ce trimite aceste scrisori este păstor”.

Dar stând departe de la turmă, o învață prin scrisori și o îndeamnă spre dreapta credință, mai ales când aude despre năvălirea lupilor celor mulți asupra turmei celei cuvântătoare. Atunci cu mare glas spune oilor ce trebuie să facă și le spune de la Cel mai întâi păstor cuvintele acestea: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide”. Această scrisoare o aduc eu acestei turme a lui Hristos și o arăt, iar unde este el acum nu voi spune, pentru că mare nebunie ar fi de m-aș face vânzătorul păstorului meu de la care mult folos se primește, care și fără să mai zic eu ceva, învățătura lui degrabă va fi arătată, căci nu poate cetatea să se ascundă stând deasupra muntelui.

De aceste cuvinte îndrăznețe mâniindu-se prigonitorul, a osândit pe sfântul diacon la moarte. Numele lui era Teofil. Mai întâi îi tăiară limba cea dulce grăitoare. Apoi, lovindu-l cu pietre și cu săgeți rănindu-l, l-au ucis. După aceasta pe mucenicii de față punându-i la judecată, a poruncit să-i piardă în multe feluri. Sfântului Dorotei să-i taie capul, pe Mardonie cu foc să-l ardă, pe Migdonie să-l arunce de viu în groapă și să-l acopere cu pământ, iar lui Gorgonie, Indis și Petru, legându-le câte o piatră de moară la grumaji, să-i arunce în mare și pe toți ceilalți să-i omoare cu diferite morți, care prin răbdarea a felurite chinuri toți s-au înălțat la Domnul. Iar trupurile mucenicilor aruncate în mare, pescarii cu mrejele le-au tras afară, pe care o fecioară, pe nume Doamnă, le-a îngropat. Fiind înștiințați păgânii de aceasta, au ucis-o și pe ea cu sabia pe când se ruga deasupra moaștelor sfinților.

În aceeași vreme și Eftimie, cel ce prin învățătura sa pe mulți i-a adus la mărturisirea lui Hristos spre mucenicească nevoință, acolo iarăși în Nicomidia, după felurite munci, prin sabie și-a luat sfârșitul. Apoi, după cei mulți, a sosit și vremea Sfântului Antim ca să pătimească pentru mărturisirea lui Iisus Hristos.

Ascunzându-se el în satul Semăn și semănând în taină cuvântul lui Dumnezeu și credința în Hristos Domnul înmulțind-o, s-a înștiințat de dânsul Maximian și îndată a trimis douăzeci de ostași călări să-l prindă. Ajungând ei la satul acela, i-au întimpinat Sfântul Antim și pe el însuși l-au întrebat despre dânsul: „Unde se află Antim, învățătorul creștinesc?”. Iar el, luându-i pe ei, i-a dus în ca-sa sa, zicându-le: „Vă voi spune vouă de Antim și vi-l voi da pe el în mâinile voastre, numai să vă odihniți puțin de cale”. Și le-a pus înainte mâncare și le-a făcut ospăț după putere, hrănindu-i cu dragoste. Apoi s-a arătat pe sine că el este Antim. „Eu sunt, a zis el, cel pe care îl căutați. Luați-mă și mă duceți la cel ce v-a trimis!”. Auzind ostașii aceasta, s-au mirat și se rușinau să caute la cinstitele lui căruntețe, văzând primirea cu dragoste și ospătarea făcută de dânsul. Apoi se gândeau că nu spre binele vieții acesteia îl vor duce la împărat pe acest om bun și nevinovat, ci la cel mai de pe urmă rău și la moarte sigură în urma cumplitelor munci. De acest lucru fiindu-le jale și rușine înaintea feței Sfântului Antim, îi ziseră: „Nu te vom lua cu noi, ci te sfătuim să te ascunzi, iar nouă ne este destul să spunem înaintea lui Maximian că am căutat pretutindeni împrejurul Nicomidiei pe Antim și nu l-am aflat!”. Însă Antim, care păzea cu sfințenie poruncile Domnului, îi învăța să grăiască adevărul, nevrând să spună minciună pentru dânsul.

Deci aceasta și dorind, să moară pentru Hristos, a mers pe cale cu dânșii. Mergând împreună, le grăia lor cuvântul lui Dumnezeu, învățându-i credința în Domnul nostru Iisus Hristos. Și nu a căzut în deșert sămânța cuvântului semănată de el, ci pe pământ bun a nimerit; pentru că s-a înrădăcinat în inimile lor și a răsărit și a crescut prin desăvârșirea credinței. Iar când au ajuns la un râu, a făcut sfântul rugăciune pentru ei și i-a botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Apoi iar începură pe cale a vorbi cuvânt folositor de suflet până au ajuns la cetate. Deci, intrând Sfântul Antim în cetate, au spus despre dânsul lui Maximian, iar el a poruncit ca să-l aducă legat înaintea lui.

În acest fel a stat sfântul înaintea prigonitorului având mâinile legate la spate, căci așa se cădea să stea legat pentru dreptate, ca un tâlhar înaintea judecății păgânilor. Mințea însă o avea îndreptată spre cer, de acolo nădăjduind ajutor. Apoi a poruncit prigonitorul ca toate uneltele gătite spre muncire să fie aduse, vrând mai înainte să înfricoșeze pe Antim prin vederea acelora ca, văzându-le, să cu-noască ce are să pătimească și temându-se, să se plece la voia cea împărătească. Apoi a început a-l întreba, zicând: „Tu ești Antim care te rătăcești după un om prost ce se zice Hristos și duci după tine, în aceeași rătăcire, poporul cel simplu, amăgindu-i și în-dărătnicindu-i să se împotrivească poruncii noastre împărătești, iar pe zeii noștri cu nenumărate deosebiri să-i hulească și să-i ocărască?”.

Iar el, netemându-se de uneltele puse de față și de cuvintele muncitorului, a zis: „Să știi, împărate, că la această întrebare a ta n-aș fi răspuns nimic de nu m-ar fi sfătuit dumnezeiescul Apostol, care ne învață să fim gata întotdeauna spre tot răspunsul către cel ce ne întreabă cuvânt pentru credința noastră. Căci ne-a făgăduit Dumnezeu să ne dea gură și înțelepciune, căreia nimeni nu i se va putea împotrivi, și nu-i vor putea răspunde cei ce ne vor sta nouă împotrivă. Eu mai întâi am râs de idolii voștri pe care îi numiți dumnezei, iar acum râd de marea ta nebunie, că ai nădăjduit să mă rupi de Ziditorul meu, care și pe tine, zidire a Sa nemulțumitoare, te-a cinstit cu chipul Său. Pentru ce m-ai adus legat la a ta judecată și uneltele tale de chinuire le-ai pus înaintea ochilor mei? Voiești cu acestea să mă înfricoșezi, ca temându-mă, să mă supun poruncii tale fără Dumnezeu? Nu vei putea să înfricoșezi cu acestea pe cel ce singur caută să moară pentru Domnul său. Să le pui pe acestea înaintea celor ce sunt nerăbdători și fricoși, cărora le este mare mângâiere viața aceasta vremelnică, iar pierderea vieții acesteia vremelnice le este mare chin. Pe aceia să-i înfricoșezi cu acestea, iar nu pe mine. Că mie acest trup de pământ și această viață vremelnică îmi sunt ca niște grele legături și temniță, căci nu lasă sufletul meu să treacă la doritul Dumnezeu; iar ale tale îngroziri, pedepsele și muncile îmi sunt mai primite decât toată dulceața, că ele au ca urmare moartea care mă va dezlega din trupeștile legături și mă va trimite acolo unde este toată dorirea mea”.

Acestea zicându-le Sfântul Antim, a poruncit prigonitorului să-l bată cu pietre peste grumaz, iar el, primind această cu mul-țumire ca pe un început al pătimirii pentru Hristos și ca pe o tre-ime a cununilor, dorea cele mai mari bătăi, vrând să moștenească mai bună răsplătire. Pe de o parte râzând și batjocorind pe chi-nuitor, iar pe de altă parte mâniindu-l, ca cu mai mari bătăi să po-runcească a-l munci, repeta acest cuvânt proorocesc: „Idolii, care nu au făcut cerul și pământul, să piară!”.

Aceste cuvinte au pătruns în inima chinuitorului și a poruncit să i se găurească picioarele cu țepuși de fier. Dar și acea muncă era veselia sfântului pentru că, bucurându-se, lăuda pe Dumnezeu Care l-a învrednicit a răbda unele ca acestea pentru numele lui Hristos. Apoi Maximian a poruncit să se aștearnă pe pământ hârburi ascuțite și punând pe sfântul gol peste ele, a poruncit să fie bătut cu toiege, ca îndată durerea să străbată inima lui, de deasupra din bătaia toiegelor, iar de dedesubt din ascuțirea hârburilor. Dar el și atunci, nedeznădăjduindu-se de biruința sa asupra chinuitorului, cânta astfel: „Mulțumesc Ție, Doamne, Împărate al veacurilor, că m-ai încins cu putere spre război, împiedicat-ai pe toți cei ce se sculau asupra mea sub mine; vrăjmașii mei au fugit și pe cei ce mă urăsc pe mine i-ai pierdut”.

După această altă muncă a scornit chinuitorul. A pus în picioarele lui încălțăminte de aramă arsă în foc până s-a înroșit. Ci oarecare dumnezeiesc dar de sus a urmărit pe pătimitorul, întărindu-l în chinuri; și a auzit un glas, făcându-i cununa de grabă și făcând veselie inimii lui. Din acea dumnezeiască mângâiere, a început, la arătare, a nu băga de seamă la chinuri, ca și cum nu ar fi suferit nici o durere și zâmbea cu fața veselindu-se. Iar chinuitorul, văzând aceasta, înnebunea mai mult și zicea că este vrăjitor și cu farmece biruiește puterea focului arzător. Apoi întreba pricina pentru care se veselește, fiind într-un chin ca acesta. Iar el a zis: „Pentru aceasta sunt bucuros, că chinurile acestea de acum îmi sunt nădejde încredințată de bunătățile cele făgăduite. Degrabă voi birui minia ta cea deșartă și pe idolii tăi îi voi arăta mult mai neputincioși decât puterea omenească și te vei căi de bucuria ta în veci, dar fără de folos. Nu te vei duce mai întâi din viața aceasta până ce nu te vei osândi în veșnica pierzare”.

Cu aceste cuvinte mai tare aprinzându-se împăratul, a poruncit să lege pe sfântul de o roată și întorcând cu dânsul roata să ardă trupul lui cu foc. Dar când slujitorii începură să împlinească această poruncă, legând pe Antim de roată și foc punând dedesubt, deodată au căzut ca morți, căci a stat roata și s-a repezit focul spre dânșii și i-au ars și au mărturisit înaintea chinuitorului, zicând: „Când am început a întoarce roata și a arde dedesubt pe cel legat, s-au arătat aproape de noi trei bărbați purtători de lumină, zicând: Nu te teme, robule al lui Dumnezeu, Antime!  Căutând el spre noi, a căzut frică pe noi și focul de sub roată în fața noastră s-a întors și ne-a vătămat”. Acestea auzindu-le, chinuitorul s-a mirat mult și toate acestea le-a socotit farmece. Apoi, scoțând de pe roată pe sfântul Antim, îl îngroziră cu tăiere de sabie de nu va jertfi idolilor. Iar mucenicul, auzind de tăiere de sabie, s-a bucurat și s-a rugat lui Dumnezeu dinadins să-l trimită cu izbânda mai degrabă la turma să care mai înainte de el prin mucenicie s-a suit la cer, ca să poată zice: „Iată eu și pruncii care mi i-ai dat, Doamne!”.

Mai întâi păgânul a poruncit să-l ducă în temniță legat cu lanțuri de fier. Ducându-l, Sfântul lăuda și binecuvânta pe Dumnezeu pentru toate, apoi deodată a strălucit peste el o lumină din cer și s-au sfărâmat lanțurile care îl legau. Slujitorii care îl duceau au căzut de frică, iar el, ridicându-i, le zicea lor să-și îndeplinească porunca. Ajungând la temniță, sfântul a intrat între făcătorii de rele și între tâlharii care ședeau acolo și, intrând, se veselea ca la un ospăț mare sau ca la o nuntă, căci punând înaintea lor duhov-nicească hrană a cuvântului lui Dumnezeu și gătindu-le băutura dreptei măriri, i-a câștigat pe toți lui Hristos și i-a împreunat cu Biserica, învățându-i credința și lucrurile bune. Tot acolo în acea temniță i-a născut pe ei prin baia botezului și a fost temnița biserică luminată, plină de Duhul Sfânt, unde, șezând, ziua și noaptea aducea jertfă de laudă lui Dumnezeu.

Înștiințându-se de aceasta Maximian, a poruncit să-l aducă pe Sfântul Antim înaintea sa și a început a-l îndemna cu îmbunări spre închinarea la dumnezeii lor, făgăduindu-i să-l facă mai mare decât toți cei ce jertfesc idolilor. Dar el, prin obișnuita sa îndrăzneală, a răspuns împăratului: „Mai înainte de cuvintele tale sunt și eu preot începător între dumnezeieștii preoți și preot al lui Hristos, întâiul începător al păstorilor, care S-a îmbrăcat în trupul meu și S-a pogorât la mine pentru mine. Acela S-a făcut lui Dumnezeu-Tatăl jertfă pentru popoare, a murit pe Cruce, s-a pogorât și a înviat în a treia zi și la ceruri cu slavă S-a înălțat, ridicând cu Sine pe toți cei ce cred într-însul. Aceluia Îi sunt preot și Aceluia pe sine-mi mă aduc jertfă vie, iar a voastră jertfire și jertfă și idolii voștri întuneric sunt și întru întunericul cel veșnic vor merge”.

Auzind acestea, chinuitorul l-a osândit la moarte și mergea sfântul la moarte plin de bucurie. „Acum este, zicea el, vremea veseliei mele, acum este câștigarea dorinței mele, acum mi se deschide ușa vieții veșnice, ca ieșind din trup să intru la Domnul și să mă satur când mi se va arăta slavă Lui”. Ajungând la locul în care avea, prin vremelnică moarte, să treacă la viața cea nesfârșită a cerut vreme de rugăciune și îndestulat rugându-se și-a plecat sfântul său cap pe care i l-au tăiat cu securea, după porunca împăratului. Așa a luat sfârșit mucenicia sa pentru Hristos, la 3 septembrie. Iar pe înnoptate, mergând oarecare din credincioși în taină, au luat mult pătimitorul lui trup și l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Prea Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Acatistul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Ție, Sfinte Părinte Ierarhe Antim, ca unui ales păstor duhovnicesc al Țării Românești, mare apărător al tuturor celor săraci, luminător al credincioșilor și următor al Pătimirilor Domnului, îți aducem din inimă aceste smerite laude, cu dragoste cântând: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Icosul 1

Toți credincioșii ortodocși, cunoscându-te pe tine, Sfinte Ierarhe Antim, ca pe un păstor neînfricat, bun chivernisitor al dumnezeieștilor Taine și Mucenic al dreptei credințe, cu evlavie și cu bucurie te lăudăm zicând:
Bucură-te, vlăstar ales al ținuturilor Iviriei;
Bucură-te, cel crescut în virtuțile credinței și evlaviei;
Bucură-te, cel robit din tinerețe de păgâni;
Bucură-te, ocrotitor al celor părăsiți, săraci și străini;
Bucură-te, cel ce ai purtat din botez numele Andrei;
Bucură-te, cel răscumpărat de marele Patriarh Dositei;
Bucură-te, cel ce ai devenit monah la Mormântul Domnului;
Bucură-te, cel ce ai învățat la Iași meșteșugul tiparului;
Bucură-te, următor al lucrării tipografice a Sfântului Mitropolit Dosoftei al Moldovei;
Bucură-te, iscusit slujitor al cuvântului și al slovei;
Bucură-te, cel ce ai rodit duhovnicește în Țara Românească;
Bucură-te, Mitropolit împodobit cu haină mucenicească;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 2

Ca un pom duhovnicesc, lângă izvoarele harului ai fost sădit în grădina Bisericii luptătoare, și ai adus rod bogat, în Biserica biruitoare, lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat, Căruia, împreună cu toți Sfinții, Îi cânți: Aliluia!

Icosul 2

Dreapta credință prin Sfântul Botez ai primit-o și prin multe osteneli și încercări ai făcut-o roditoare, ajungând mărturisitor al ei, de când ai primit îngerescul chip la Sfântul Mormânt al Domnului și până la ultima suflare ca mitropolit Martir, luminând pe credincioși prin cuvântul rostit și scris, pentru care toți cu mulțumire îți cântăm:
Bucură-te, egumen al Mănăstirii Cetățuia și întâiul ei tipograf;
Bucură-te, ucenic al episcopului Mitrofan și iscusit caligraf;
Bucură-te, cel ce ai fost bine primit și în Țara Românească;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat aici prin voință domnească;
Bucură-te, împreună-lucrător cu Vodă Brâncoveanu Constantin;
Bucură-te, sfătuitor al lui spre luminarea poporului creștin;
Bucură-te, cel ce între străini darurile ți le-ai sporit;
Bucură-te, cel ce pe cei robiți de patimi i-ai izbăvit;
Bucură-te, cel ce pe cei lacomi i-ai mustrat;
Bucură-te, cel ce pe eretici i-ai rușinat;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat a fi iscusit pescar de oameni;
Bucură-te, cel plin de iubire curată față de semeni;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 3

Deprins fiind tu încă din tânără vârstă cu greutățile robiei printre străini, ai purtat în inimă și pe umeri crucea nevoinței monahale, cu asprimile și rânduielile ei, întărindu-te prin răbdare, rugându-te în Duh și Adevăr, și cântând lui Dumnezeu cu bucurie: Aliluia!

Icosul 3

În Țara Românească întâlnindu-te, Binecredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu mult s-a bucurat, văzându-ți viața sfântă și iscusința; pentru aceasta, te-a primit și te-a ocrotit în slujirea ta de luminare a credincioșilor, iar poporul, simțind harul lucrător întru tine, îndată te-a urmat, pentru care și noi îți cântăm:
Bucură-te, minte luminată, curățită de patimile omenești;
Bucură-te, împreună slujitor cu cetele îngerești;
Bucură-te, vrednic împlinitor al sfintelor nevoințe;
Bucură-te, suflet pecetluit cu aurul curat al dreptei credințe;
Bucură-te, inimă devenită comoară de daruri duhovnicești;
Bucură-te, cel ce, prin cărți, tainele credinței le vestești;
Bucură-te, cel ce Sfintele Scripturi toata viața le-ai cercetat;
Bucură-te, cel ce de cerești descoperiri te-ai bucurat;
Bucură-te, lucrător prin tainica putere a rugăciunii;
Bucură-te, aprig luptător împotriva înșelăciunii;
Bucură-te, cel ce pururea în Domnul ai nădăjduit;
Bucură-te, cel ce, prin smerenie, cursele diavolești le-ai zdrobit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 4

Viața ta plină de virtuți și fapte minunate, Sfinte Ierarhe Antim, în lume a strălucit, că nu doar în Țările Române s-a făcut cunoscută, ci până departe, la toți ortodocșii creștini vorbitori de limbă greacă, slavă, arabă și georgiană, îndemnând pe toți să cânte lui Dumnezeu, Cel ce te-a luminat pe tine: Aliluia!

Icosul 4

Ca tipograf și stareț al Mănăstirii Snagov, ai călăuzit pe monahi și mireni prin lumina slujirii tale, prin pilda bunelor obiceiuri și prin blânda și înțeleapta povățuire. Pentru aceasta, te rugăm, primește de la noi aceste cântări:
Bucură-te, slujitor credincios al Celui Atotputernic;
Bucură-te, păstor al credincioșilor înțelept și jertfelnic;
Bucură-te, apărător nebiruit al celor nevinovați;
Bucură-te, cel ce chemi la unire pe cei dezbinați;
Bucură-te, cel ce ai iubit Adevărul dăruitor de sfințenie;
Bucură-te, cel ce ai dobândit pe cele de sus, prin smerenie;
Bucură-te, cel ales de Dumnezeu și cu daruri împodobit;
Bucură-te, cel prin care scrisul și tiparul s-au înmulțit;
Bucură-te, vestitor al Evangheliei în multe graiuri;
Bucură-te, cel ce ai binecuvântat ale țării noastre plaiuri;
Bucură-te, glas ce chemi la apărarea Sfintei Ortodoxii;
Bucură-te, clopot care ne trezești din somnul grelei trândăvii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 5

Chemat fiind, prin voia tuturor, la slujirea arhierească, ai împodobit scaunul vlădicesc de la Râmnicul Vâlcii cu virtuțile tale, adunând lângă tine pe toți creștinii dreptslăvitori, care s-au bucurat de cuvântul și lucrarea ta; iar noi, pătrunși de sfânt fior, cântăm pentru aceasta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Cu totul fiind luminat de Duhul Sfânt, ca o făclie în sfeșnic te-ai arătat, Părinte Ierarhe, pentru care ai fost ales mitropolit al Țării Românești, pe toți îndemnându-i la credință curată și la viață duhovnicească. De aceea, și noi, cu mulțumire, îți aducem laudele acestea:
Bucură-te, smerit slujitor al Sfintei Liturghii cerești;
Bucură-te, ce ce cu Sfinții îngeri împreună slujești;
Bucură-te, cel ce la înscăunarea ta în limba română ai predicat;
Bucură-te, învățător adevărat al poporului ție încredințat;
Bucură-te, cel ce, prin harul lui Hristos, mintea ți-ai sfințit;
Bucură-te, cel ce, pentru apărarea Ortodoxiei, mult te-ai ostenit;
Bucură-te, luptător împotriva obiceiurilor păgânești;
Bucură-te, îndemnător către sfințenie al slujitorilor bisericești;
Bucură-te, izbăvitor al celor robiți de păcate;
Bucură-te, dascăl înțelept al rugăciunii neîncetate;
Bucură-te, sprijin pentru toți cei îndurerați și suferinzi;
Bucură-te, cel ce tuturor mână de ajutor le întinzi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 6

Pe vrăjmașii Adevărului celui descoperit de Hristos, cu sfințenia și înțelepciunea vieții tale i-ai înfruntat, iar domnul Țării Românești, de tine fiind întărit în dreapta credință, cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Din dumnezeiasca purtare de grijă, cuvintele și evlavia ta au aflat răsunet curat în inima Sfântului Voievod Martir Constantin Brancoveanu, care a încuviințat alegerea ta în vredniciile bisericești de egumen, episcop și mitropolit, pentru care credincioșii cu bucurie ți-au cântat:
Bucură-te, cel mult iubit de poporul binecredindos;
Bucură-te, păstor care din fluierul credinței cânți duios;
Bucură-te, păstor a cărui inimă pătimește pentru oi;
Bucură-te, cel ce pe păstorii mincinoși îi izgonești de la noi;
Bucură-te, cel ce pe ardelenii ortodocși i-ai îmbărbătat;
Bucură-te, cel ce învățăturile Sfinților Părinți le-ai apărat;
Bucură-te, arhiereu preaînțelept, de Dumnezeu rânduit;
Bucură-te, cel ce de monahi și de preoți ai fost urmat și iubit;
Bucură-te, alinător al celor aflați în boli și dureri;
Bucură-te, doctor care aduci duhovnicești mângâieri;
Bucură-te, cel ce ai trimis tipografi patriei tale georgiene;
Bucură-te, cel neînfricoșat de uneltirile viclene;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 7

Cu sfințenie și înțeleaptă stăruință propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, Ierarhe, turma cea duhovnicească ai adăpat-o și, Adevărului totdeauna slujind, i-ai învățat pe toți să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Din scaunul arhieresc fiind îndepărtat, ca oarecând Sfântul Ioan Gură de Aur, chinuri, temniță, surghiun și moarte ai suferit, Sfinte Antim, prin uneltirile celor vicleni și fără de lege. De acestea toate amintindu-ne cu zdrobire de inimă, neîncetat îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai fost una cu dorințele românilor;
Bucură-te, cel ce te-ai împotrivit tiraniei păgânilor;
Bucură-te, cel ce nedreaptă osândă ai răbdat;
Bucură-te, cel ce mânia vrăjmașilor ai înfruntat;
Bucură-te, cel judecat de străinul domnitor nemilos;
Bucură-te, cel întărit de pilda răbdării lui Hristos;
Bucură-te, cel scos în chip nelegiuit din scaunul vlădicesc;
Bucură-te, cel vrednic a sta acum lângă tronul ceresc;
Bucură-te, cel căruia ostașii ți-au smuls barba și părul;
Bucură-te, cel ce până la sfârșit ai mărturisit adevărul;
Bucură-te, cel ce ai fost târât pe jos, bătut și umilit;
Bucură-te, cel ce, în temniță fiind, te rugai necontenit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 8

Viața și faptele tale cele sfinte i-au înflăcărat duhovnicește pe toți creștinii spre săvârșirea voii lui Dumnezeu fără frică, iar noi, Sfinte Ierarhe și Părinte Antim, bucurându-ne de aceasta, Împăratului Hristos Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 8

Cei care au uneltit și s-au bucurat vremelnic de moartea ta, osândă lor și-au agonisit, iar noi, smeriții, care cinstim după vrednicie viața, ostenelile, virtuțile și mucenicia ta, cu bucurie îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai vădit pe vrăjmașii Adevărului;
Bucură-te, mucenic următor al Mântuitorului;
Bucură-te, pradă a uneltitorilor străini de neam și de credință;
Bucură-te, cel ce i-ai iertat pe toți cei ce ți-au adus suferință;
Bucură-te, cel ce ispitele și batjocurile le-ai răbdat smerit;
Bucură-te, cel ce, bolnav fiind, prin rugăciune te-ai întărit;
Bucură-te, cel trimis spre Muntele Sinai în surghiun;
Bucură-te, cel ce de popor ai fost plâns, ca un păstor bun;
Bucură-te, cel din nou robit de păgâni, dar liber în Hristos;
Bucură-te, rugător pentru poporul dreptcredindcios;
Bucură-te, cel ce ai pătimit de la păgâni mucenicește;
Bucură-te, cel pe care nelegiuiții te-au ucis mișelește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 9

Prin tăierea trupului tău în bucăți, în chinuri cumplite sfârșit mucenicesc ai luat, iar călăii în grabă sub apă te-au tăinuit și cu defăimare te-au acoperit, Sfinte, însă, în acest chip, cunună de biruință ai dobândit în ceruri și cinstire pe pământ, pentru care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Adevărul morții tale de martir, neamul nostru creștinesc duhovnicește înțelegându-l, a prețuit iubirea ta jertfelnică pentru Hristos, iar pilda vieții și pătimirii tale în toată lumea propovăduindu-se, ne îndeamnă să-ți cântăm:
Bucură-te, mărturisitor al Preasfintei Treimi în fața păgânilor;
Bucură-te, cel ce ai iubit Crucea, arma tare a creștinilor;
Bucură-te, cel ce ai socotit surghiunul prilej de nevoință;
Bucură-te, monah desăvârșit în smerenie, răbdare și credință;
Bucură-te, cel ce slava deșartă cu smerenia ai biruit-o;
Bucură-te, cel ce numai voia lui Dumnezeu ai împlinit-o;
Bucură-te, slujitor credincios al cerescului Împărat;
Bucură-te, cel ce doar de poruncile Lui ai ascultat;
Bucură-te, cel ce ai pătimit din porunca păgânilor sultani;
Bucură-te, lumină pusă în zadar sub obroc de dușmani;
Bucură-te, cel ce cu sabia ai fost tăiat într-un loc neștiut;
Bucură-te, cel al cărui sfârșit mucenicesc s-a făcut cunoscut;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 10

Vestea despre sfârșitul tău pământesc pe poporul cel dreptcredincios l-a îndurerat atunci, dar mai slăvit ocrotitor îi ești acum, prin neîncetatele rugăciuni către Hristos. Drept aceea, cinstim sfântă pătimirea ta, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Viața ta cea minunată, pilda slujirii tale smerite și pătimirea ta plină de răbdare ne întăresc acum pe noi, cei aflați în necazuri, în ispite, în boli și în primejdii; drept aceea, cu smerenie te lăudăm, grăind unele ca acestea:
Bucură-te, închinător în Duh și Adevăr al Preastintei Treimi;
Bucură-te, cel ce, prin Didahii, ai învățat ale țării mulțimi;
Bucură-te, cel ce prin Sfânta Agata ai primit tainică vestire;
Bucură-te, cel chemat să ridici în București sfântă mănăstire;
Bucură-te, cel ce pe aceasta ai închinat-o Sfinților toți;
Bucură-te, cel ce ai sculptat în lemn ale bisericii porți;
Bucură-te, cel ce cu măiestrie ai dăltuit în piatră stâlpii ei;
Bucură-te, cel ce ai pictat icoana Sfinților ocrotitori ai tăi;
Bucură-te, iconar al frumuseții chipului omenesc îndumnezeit;
Bucură-te, ctitor, împodobitor și slujitor al lăcașului sfințit;
Bucură-te, cel ce tâmplă de piatră ai așezat sfântului altar;
Bucură-te, cel ce slove preafrumoase ai încrustat pentru tipar;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 11

Învățăturile și cuvintele tale sfințitoare peste veacuri strălucesc nouă, asemenea unor comori de mare preț, Sfinte Părinte Ierarhe Antim, și ne îndeamnă pururea să cântăm lui Hristos cu toți sfinții: Aliluia!

Icosul 11

Toate lucrările tale în lume le-ai arătat ca izvorând, Sfinte Antim, din dragoste fierbinte pentru Dumnezeu și pentru aproapele, iar, prin sfârșitul tău mucenicesc, turma păstorită de tine ai încredințat-o Mântuitorului Hristos, pentru care, cu multă bucurie, îți cântăm așa:
Bucură-te, cel ce ai alungat din popor întunericul neștiinței;
Bucură-te, cel ce ai oprit năvala eresurilor și a necredinței;
Bucură-te, cel ce ai făcut mănăstirea ta vatră de sfințenie;
Bucură-te, cel ce ai rânduit acolo a se face adesea milostenie;
Bucură-te, întemeietor de izvor duhovnicesc în cetate;
Bucură-te, săditor al rugului aprins prin rugăciuni neîncetate;
Bucură-te, cel ale cărui cuvinte le păstrăm cu prețuire;
Bucură-te, cel a cărui jertfă ne îndeamnă spre mărturisire;
Bucură-te, cel ce ești dătător de învățături duhovnicești;
Bucură-te, cel ce, în ceasul nedumeririlor, ne povățuiești;
Bucură-te, îndemnător spre spovedanie și îndreptare;
Bucură-te, călăuzitor spre dumnezeiasca asemănare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 12

Pentru toate ostenelile știute și neștiute, pentru nevoințele cele de taină sau descoperite, Domnul Dumnezeu Atotțiitorul, cu mare cinste te-a preamărit și cu darul muceniciei te-a încununat, iar acum cu toți sfinții cânți neîncetat: Aliluia!

Icosul 12

Tu, Sfinte, având cuget temător de Dumnezeu, ai săpat adânc, cu litere de foc dumnezeiesc, în inimile noastre, numele lui lisus Hristos, Dumnezeu-Omul; iar acum, cu sufletele înfiorate de măreția jertfei tale arhierești și mucenicești, îți înălțăm cântare duhovnicească așa:
Bucură-te, cel ce arhieria mucenicește ai săvârșit-o;
Bucură-te, cel ce, turma încredințată, la cer ai povățuit-o;
Bucură-te, adevărat pastor sufletesc, celor năpăstuiți ajutător;
Bucură-te, cel a cărui luptă dreaptă este pildă tuturor;
Bucură-te, cel ce ai lepădat bogăția și cinstea cea vremelnică;
Bucură-te, pildă de slujire sfântă și de dragoste jertfelnică;
Bucură-te, sprijinitor al dreptei credințe cu bunăvoință;
Bucură-te, cel căruia ortodocșii de pretutindeni îți datorează recunoștință;
Bucură-te, cel ce, și în Ardealul mult încercat, dreapta credință ai apărat;
Bucură-te, cel ce pe Constantin Vodă Brâncoveanu curajul muceniciei l-ai învățat;
Bucură-te, cel ce ne acoperi pururea sub al tău omofor;
Bucură-te, a noastră călăuză și pentru toți rugător;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 13

O, Sfinte Părinte, Ierarhe și Mucenice Antim, primește de la noi aceste laude și cere Mântuitorului Hristos, Cel preamilostiv, să trimită Bisericii Sale întărire și neclintire în dreapta credință, iar nouă, nevrednicilor Săi robi, să ne dăruiască iertare de păcate și sporire în toate faptele cele bune, ca mântuindu-ne, împreună cu tine și cu toți sfinții să-I cântăm: Aliluia! (Acest condac se repetă de trei ori)

Se citește apoi din nou Icosul 1 și Condacul 1.

Icosul 1

Toți credincioșii ortodocși, cunoscându-te pe tine, Sfinte Ierarhe Antim, ca pe un păstor neînfricat, bun chivernisitor al dumnezeieștilor Taine și Mucenic al dreptei credințe, cu evlavie și cu bucurie te lăudăm zicând:
Bucură-te, vlăstar ales al ținuturilor Iviriei;
Bucură-te, cel crescut în virtuțile credinței și evlaviei;
Bucură-te, cel robit din tinerețe de păgâni;
Bucură-te, ocrotitor al celor părăsiți, săraci și străini;
Bucură-te, cel ce ai purtat din botez numele Andrei;
Bucură-te, cel răscumpărat de marele Patriarh Dositei;
Bucură-te, cel ce ai devenit monah la Mormântul Domnului;
Bucură-te, cel ce ai învățat la Iași meșteșugul tiparului;
Bucură-te, următor al lucrării tipografice a Sfântului Mitropolit Dosoftei al Moldovei;
Bucură-te, iscusit slujitor al cuvântului și al slovei;
Bucură-te, cel ce ai rodit duhovnicește în Țara Românească;
Bucură-te, Mitropolit împodobit cu haină mucenicească;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Condacul 1

Ție, Sfinte Părinte Ierarhe Antim, ca unui ales păstor duhovnicesc al Țării Românești, mare apărător al tuturor celor săraci, luminător al credincioșilor și următor al Pătimirilor Domnului, îți aducem din inimă aceste smerite laude, cu dragoste cântând: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Antim, mucenice al lui Hristos!

Rugăciune

O, Sfinte al lui Dumnezeu, Ierarhe și Mucenice Antim, care pe pământ ai biruit toate necazurile și ispitele de la cel rău, prin harul lui Dumnezeu, roagă-te neîncetat și pentru noi, nevrednicii și păcătoșii, ca să primim, prin rugăciunile tale, daruri duhovnicești: puterea de a ne vedea păcatele, dezlegare de greșeli prin mărturisire curată, vreme de pocăință cu lacrimi, răbdarea necazurilor ce vin asupra noastră din pricina nevredniciei noastre, puterea de a ierta pe cei ce ne-au greșit, voință neînduplecată de a lupta cu păcatul, îndelungă răbdare în încercările trimise de Dumnezeu spre folosul nostru, rugăciune curată întru trezvia minții, discernământ al gândurilor, deosebirea duhurilor, nefățarnică smerenie și, mai ales, sporire în credință, în nădejde și în dragoste către Dumnezeu, către toți semenii noștri și către toată făptura. Cu negrăite suspine te rugăm: Sfinte Părinte Antim, cere-I Mântuitorului Hristos, înaintea Căruia ai aflat sfântă îndrăznire, să trimită și asupra noastră harul Său cel curățitor, luminator și sfințitor, ca, întărindu-ne în gând, în cuvânt și în faptă, să ne ajute a sluji lui Dumnezeu și aproapelui nostru în toată vremea, spre mântuirea sufletelor noastre, ca și prin noi nevrednicii să fie mărturisit și slăvit numele Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Acatistierul sfinților români, Volumul I, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2020, pp. 235-251)