„Moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia.”

 

Învățăturile Părintelui Arsenie Papacioc: „Nu contează ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Pentru că focul Iadului are calorii mai multe... Dar n-are lumină, că acolo e întune­ric...”

"In invatatura crestina, imi spunea parintele, la Techirghiol, moartea nu este pierdere. Ai nostri, martirii, sunt eroi, macar ca i-au spintecat si le-au taiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adaugat la vesnicie.

Pentru ca viata pe pamant nu e altceva decat pregatirea pentru cealalta viata. Cum zice Mantuitorul: «Si a trecut de la moarte la viata!». Auziti? Viata e Dincolo, si noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viata..."

M-am intrebat de ce parintele Arsenie Papacioc a ales malul marii ca loc in care sa cunoasca nemarginirea dragostei de Dumenzeu si acel "aeternum vale" al fapturii subtiri si evanescente... Poate, ma gandesc, acolo, la Techirghiol, l-a manat destinul sau crestin: sa-si mantuie viata calatoare sub acoperamantul unei biserici de lemn – si ea, tot calatoare; acea bisericuta stramutata din muntii regali ai Caraimanului – care vegheaza si castelul de la Sinaia – pana la Techirghiol, de teama ca "s-ar arde-ntr-o noapte". Ori, poate, prea multele intrebari ale celor multi, la care se simtea chemat sa raspunda, nu l-au lasat sa stea prea mult intr-un loc. Si parca nici n-ar fi de mirare, cand insusi Apostolul Andrei si-a deschis calea increstinarii noastre pe la Dunare si pe la Mare, cand Athosul crestin ortodox e-nconjurat din trei parti de mare, cand domnul poeziei noastre, Eminescul, privea marea ca pe o poarta a mortii si a vietii celei vesnice...

Și daca Arsenie Papacioc ar fi ajuns sa implineasca suta de ani (s-a stins la 98 neimpliniti) ar fi ramas la fel de tanar in spi­rit, asa cum l-am cunoscut intr-o amiaza de toamna, la Techirghiol. Eram fata in fata: eu, parand un batran obosit de sine si de lumea sa, el, parand un tanar etalandu-si fervoarea pentru Dumnezeu si raspunsurile maiestrite la intrebarile imposibile ce i le puneam.

"Dumneavoastra, mi-a zis el atunci, nu e suficient ca m-ati cunoscut daca intalnirea noastra nu schimba ceva. De folos ar fi daca v-ati rupe nitel si pentru altul. Drumul asta este cel placut lui Dumnezeu. Daca spun lumii: «Iubiti-va vrajmasii!», simt oamenii frematand de parca le-as fi sagetat inimile. «Pana aici, Parinte! Asta nu putem face!» Dar nu conteaza ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Pentru ca focul iadului are calorii mai multe... Dar n-are lumina, ca acolo e intune­ric..."

Povestea monahului de la malul marii, Arsenie Papacioc, e insa mult mai lunga si mai complexa, iar cu trecerea timpului faptele lui apar tot mai semnificative. Daca n-ar fi murit cu patru veri in urma, poate n-ar fi murit niciodata. Acum, cand nu mai este, stim sigur ca el continua sa fie cu noi, adaugandu-se la vesnicie, cum el insusi spunea: "In invatatura crestina, imi spunea parintele, la Techirghiol, moartea nu este pierdere. Ai nostri, martirii, sunt eroi, macar ca i-au spintecat si le-au taiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adaugat la vesnicie. Pentru ca viata pe pamant nu e altceva decat pregatirea pentru cealalta viata. Cum zice Mantuitorul: «Si a trecut de la moarte la viata!». Auziti? Viata e Dincolo, si noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viata..."

Dumnezeu este "Calea, Adevarul si Viata". Parintele Arsenie Papacioc a binevoit sa-mi impartaseasca o amintire din copilarie: "Eu sunt crescut la tara, si aveam oi, si am vazut o oaie dand din picior si apoi culcandu-se. Si am vazut ca face asta inca o oaie, si inca una... Si am intrebat-o pe mama ce fac oile acelea? «Se-nchina, mama, se-nchina!», mi-a raspuns. Si-atuncea, eram mariflor, mi-am luat seama si mi-am zis: «Oaia nu stie ca e oaie, ea traieste si e de folos. Si uite ca ea stie ca in toate exista un duh sfant. Dar eu, ca fiinta care stiu ca sunt om?!...». Si m-am pus si eu pe inchinat inainte de culcare. Aceasta este educatia, prin exemplul miscarilor vietii. Natura are un Duh si nu-l putem ignora."  

V-am spus: să ştii să mori. Că sigur vei învia în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă, apărând adevărul. Nu apărăm un cozonac frumos de Paşte. Apărăm adevărul, care reprezintă Biserica şi veşnicia, Creatorul!

-Preotul care e ameninţat cu caterisirea:  «Dacă nu taci vei fi caterisit.» Ce atitudine să aibă?

-V-am spus: să ştii să mori. Că sigur vei învia în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă, apărând adevărul. Nu apărăm un cozonac frumos de Paşte. Apărăm adevărul, care reprezintă Biserica şi veşnicia, Creatorul! Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Apărăm adevărul. Pentru un cuvânt, dacă l-ai spus, ori anatemizat, ori… Ce? Ne jucăm? Să fim gata de jertfă! Care ostaş se duce pe front şi nu se gândeşte «Măi, poate mă loveşte vreun glonţ ?» Uite, eu am fost înţepat cu baioneta la un centimetru de burtă. Dar a scăpat ală puşca din mână, eu am scos baioneta care era înfiptă în mine, cu puşcă cu tot, şi ală a căzut în şanţ. Puteam să-l omor. I-am spus: «Prostule, ce făceai?» Îl condamna că l-am dezarmat. Vă întreb: Cine a biruit, ăla că a băgat baioneta în mine, sau eu, că am suportat? Mi-a fost un frate împuşcat şi am ajuns pe urmă eu în situaţia de puteam să-l omor pe acela (pe ucigaş n.n) în piaţă, în faţa tuturor, că fratele meu nu era orice persoană, era însemnat, dar am zis aşa: «Dacă îl omor, sunt dator la fratele meu şi la Dumnezeu. Dacă nu-l omor, ei sunt datori la mine. Mai bine să fie ei datori la mine.» Şi nu l-am omorât. I-am trimis vorbă să stea liniştit, că nu i se face nimic – îi pun şi pază, dacă vrea. A murit el la doi ani, de tortură… Dar vă întreb: Cine a biruit, el sau fratele meu, care e mort? Şi după aia şi noi, ca să urmăm ce lege se cuvine.

(Arhimandrit Arsenie Papacioc, Testament, Editura Areopag, 2012, pp.41-42)

Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României, a abordat adesea tema morții în învățăturile sale, folosind metafore puternice pentru a trezi conștiința creștinilor. 

Cea mai celebră expresie a sa legată de iminența sfârșitului pământesc este: „Moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia.” Prin această viziune, părintele sublinia că moartea este o realitate brutal de fixă, în fața căreia nu există negociere, amânare sau momente de politețe. 

Esența învățăturilor sale despre moarte și viață

Părintele Arsenie Papacioc, care a supraviețuit regimului de detenție dur de la Aiud, privea moartea nu ca pe un sfârșit, ci ca pe o trecere: 

• Moartea continuă: „Viața înseamnă moarte continuă, apărând adevărul”. El ne îndemna să murim și să înviem spiritual în fiecare zi prin lepădarea de păcate. 
• Pregătirea zilnică: Trecerea la cele veșnice te duce exact acolo unde îți sunt faptele. În ultimele clipe, mulți muribunzi cer cu disperare măcar o zi în plus pentru a se căi.
• Veselia creștină: În ciuda sobrietății temei, părintele recomanda o „stare de veselie interioară”, deoarece frica de moarte dispare atunci când trăiești cu Hristos. 
• Adevărata viață: În viziunea sa, viața pământească este doar o școală. „Viața e Dincolo, și noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viață”.